Se vorbeste, adeseori, despre misiunea pe care o au muzeele. Cele dedicate unei comunitati anume trebuie, pe buna dreptate, sa fie nu doar depozitarele marturiilor existentei acelei comunitati, de-a lungul timpului, ci si un factor de coagulare a comunitati \u00een si pentru care exista. \u00cen Rom\u00e2nia, de exemplu, lucrurile sunt destul de simple \u00een cazul muzeelor comunale, orasenesti sau municipale. \u00cen cazul comunelor sau oraselor, de pilda, muzeul, biblioteca si caminul cultural sau casa de cultura sunt, de regula, singurele institutii de cultura si, \u00een consecinta, sunt nevoite sa acopere, la un loc, toate nevoile culturale ale comunitatii. \u00cen municipii, uneori, mai exista si teatre sau chiar filarmonici, iar, daca acestea sunt resedinte de judet, importanta institutiilor de cultura creste. Ele se adreseaza, \u00een primul r\u00e2nd, unui public ce depaseste marginile localitatii. Pentru muzee, aceasta nu \u00eenseamna ca doar tematica expozitiilor lor permanente este dedicata, mai ales, istoriei si culturii din judetul \u00een cauza; muzeul are si datoria de a merge cu expozitii, conferinte, activitati educative \u00een toate localitatile judetului, nu doar pentru ca trebuie sa onoreze o titulatura de muzeu judetean, ci si pentru ca toti cetatenii judetului contribuie, prin taxele pe care le platesc, la sustinerea financiara a institutiilor de cultura din municipiul de resedinta a judetului.
\nLucrurile \u00eencep sa se complice \u00een cazul muzeelor care sunt menite sa se ocupe de cultura unor regiuni istorice mai mari. Muzeul Olteniei, de exemplu, este, prin titulatura sa, responsabil pentru o zona ce cuprinde, integral, judetele Dolj si Gorj si, partial, judetele Olt, Mehedinti, V\u00e2lcea si Teleorman. Singurul finantator, \u00eensa, este Consiliul Judetean Dolj. Chiar daca efortul muzeografilor se \u00eendreapta \u00eenspre acoperirea, prin expunerea permanenta, a \u00eentregii Oltenii, \u00een ceea ce priveste evenimentele pe care muzeul le creeaza \u00een afara sediului, interesul sau este marcant, mai ales, \u00een judetul Dolj. Desigur, relatiile bune existente \u00eentre muzeele din zona faciliteaza schimbul de expozitii si organizarea unor evenimente \u00een comun, dar, \u00een mod evident, muzeul craiovean este preocupat, mai ales, de ceea ce se \u00eent\u00e2mpla pe teritoriul judetului administrat de finantatorul sau.
\nNici pentru alte muzee de interes regional situatia nu este mai simpla. Muzeul National de Istorie a Transilvaniei este menit sa se preocupe de istoria \u00eentregii regiuni a Transilvaniei. Muzeul, \u00eensa, este finantat de Ministerul Culturii si este unul de importanta nationala. Daca tematicile expozitiilor muzeului au, de regula, \u00een vedere \u00eentreaga Transilvanie, este greu de spus ca muzeul se adreseaza, mai ales, transilvanenilor. Las\u00e2nd la o parte faptul ca el este o institutie bine ancorata, \u00een primul r\u00e2nd, \u00een viata culturala clujeana si aproape absenta pentru sibieni, hunedoreni, salajeni etc., muzeul ambitioneaza sa atraga atentia unui public care sa depaseasca fruntariile tarii sau, \u00een cel mai rau caz, sa fie interesant pentru toti cetatenii Rom\u00e2niei. Aceasta, cu conditia ca cetatenii sa vina la muzeu, \u00een vreme ce acesta din urma nu are cum sa se apropie mai mult de publicul pe care \u00eel vizeaza (sa spunem, mai ales, locuitorii Transilvaniei, asa cum ar fi normal), pentru ca resursele asigurate de minister sunt absolut insuficiente pentru un asemenea demers. Tot un muzeu clujean, si tot unul dedicat spatiului transilvanean, este Muzeul Etnografic al Transilvaniei. Aici, situatia este diferita. Muzeul este finantat de Consiliul Judetean si, chiar daca raza cercetarilor sale se \u00eentinde pe aria \u00eentregii Transilvanii, muzeul are \u00een grija, mai ales, locuitorii judetului Cluj.
\nLas\u00e2nd la o parte cazuri cu totul deosebite (Muzeul National Peles ori Muzeul National Bran), muzee cum sunt Muzeul National al Satului \u201eDimitrie Gusti\u201c, Muzeul National al Taranului Rom\u00e2n, Muzeul National de Istorie a Rom\u00e2niei si Muzeul National de Arta al Rom\u00e2niei ar trebui sa fie nu doar niste institutii interesate sa achizitioneze bunuri culturale reprezentative pentru \u00eentregul teritoriu al Rom\u00e2niei si sa faca cercetari \u00een toata tara, ci sa se si apropie de publicul din toata Rom\u00e2nia. Toate cele patru muzee amintite mai sus (ar mai fi si altele, dar cele patru mi se par a fi suficient de reprezentative) sunt finantate de la bugetul Ministerului \u2013 asadar, din taxele platite de toti cetatenii Rom\u00e2niei. De serviciile lor ar trebui sa beneficieze nu doar bucurestenii, ci toti contribuabilii. Veti spune, poate, ca, \u00een practica, acest lucru este greu de \u00eendeplinit. Confirm ca nu este deloc usor, \u00een primul r\u00e2nd, din cauza lipsei resurselor umane si financiare. Dar primul lucru de care este nevoie este dorinta de a face.
\n\u00cen chiar aceste zile, la Budapesta are loc o conferinta la care, din pacate nu am putut participa, rezervata rolului muzeelor nationale \u00eentr-o Europa \u00een schimbare si fortei culturale a muzeelor nationale. Ma bucur sa constat ca Rom\u00e2nia este reprezentata de c\u00e2tiva cercetatori (Irina Hasnas \u2013 Hubbard, Valentina Iancu, Mihaela Lucia Ion, Simina Badica, Monica Bira si Alexandra Zbuchea, fara a-l mai pune la socoteala si pe istoricul Constantin Iordachi, actualmente, profesor la Universitatea Central \u2013 Europeana) si sper ca vom afla care au fost concluziile conferintei. De altfel, comunicarea prezentata de Monica Bira si Alexandra Zbuchea porneste exact de la aceasta problema: ce le face pe muzeele nationale sa fie nationale? Dar discutia despre publicul \u2013 tinta al muzeelor nationale se poarta, tot mai intens, pe \u00eentregul continent. Cel mai recent, a fost reluata \u00een Franta.
\nSe stie ca fiecare presedinte al Frantei, de la De Gaulle \u00eencoace, a fost preocupat sa lase, \u00een urma sa, o \u201ectitorie\u201c \u00een domeniul muzeelor (am relatat, deja, \u00een paginile \u201eCulturii\u201c care au fost acestea). Orgoliosul Sarkozy nu a mai avut parte de un al doilea mandat, \u00een care sa apuce sa taie panglica macar la unul dintre muzeele planuite \u00een primul sau mandat. A facut-o\u00a0\u00a0 Fran\u00e7ois Hollande, amintind, onorant, contributia predecesorului sau \u00een initierea unui nou sediu al Muzeului Luvru: la Lens.
\nOrasul minier din zona Pas-de-Calais a fost, ca multe altele, afectat de procesul de \u00eenchidere a minelor si de dezindustrializare. Municipalitatea a cautat, cu disperare, o solutie de revigorare a unui oras muribund. Numai echipa de fotbal nu parea sa fie de ajuns pentru atingerea acestui scop. \u00cen aceste conditii, exemplul stralucitor al rezolvarii gasite la Bilbao a parut sa fie cel mai eficace de aplicat. Desigur, pentru asta este nevoie de consilieri locali cultivati si inventivi. Credeti ca si la Petrila s-a auzit despre solutia gasita la Bilbao? Municipalitatea din Lens nu a avut la dispozitie mijloacele bascilor, pentru a invita Fundatia Guggenheim sa construiasca un muzeu \u00een Franta. \u00cen schimb, s-a orientat catre ceea ce avea de oferit chiar Parisul: Muzeul Luvru!<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"
Se vorbeste, adeseori, despre misiunea pe care o au muzeele. Cele dedicate unei comunitati anume trebuie, pe buna dreptate, sa fie nu doar depozitarele marturiilor existentei acelei comunitati, de-a lungul timpului, ci si un factor de coagulare a comunitati \u00een si pentru care exista. \u00cen Rom\u00e2nia, de exemplu, lucrurile sunt destul de simple \u00een cazul… Cite\u0219te mai mult »Muzeul marii comunitati (I)<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[1],"tags":[],"class_list":["post-14432","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-mozaic"],"views":2267,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/14432","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=14432"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/14432\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=14432"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=14432"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=14432"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}