Rar mi-a fost dat sa citesc, in vremea din urma, o carte mai pasionanta, mai captivanta si mai trista, in acelasi timp, dec\u00e2t aceasta reconstituire a vietii unei familii de intelectuali rom\u00e2ni din Bucurestii anilor 1948-1950 realizata de Sanda Golopentia \u201eViata noastra cea de toate zilele\u201c, Editura Curtea Veche, 2009, 422 p., Seria\u00a0 \u201eActual\u201c. Colectie coordonata de Doina Jela) care transcrie, cu o fidelitate de etnolog \/dialectolog, notele informative, de fapt rapoartele de filaj, ca si inregistrarile convorbirilor telefonice din perioada 20 octombrie 1949 \u2013 19 ianuarie 1950,\u00a0\u00a0 intocmite de agenti ai Securitatii, tatalui sau, sociologul Anton Golopentia, la vremea respectiva director al Institutului Central de Statistica, apoi somer. Sigur, daca s-ar fi limitat la transcrierea, cu greselile de ortografie inerente si notarea eronata a unor nume proprii, a notelor de filaj scrise cu o scrupulozitate extrema de un numar de agenti care stateau cu ochii atintiti pe \u201esursa\u201c sau \u201eobiectivul\u201c \u201eA. G.\u201c, in prima perioada (15 aprilie-14 mai 1948), apoi, in a doua (5 octombrie 1949-16 ianuarie 1950), \u201eGalop\u201c, ar fi rezultat un documentar sec si insipid, pentru ca \u201eobiectivul\u201c avea trasee previzibile, \u201eticuri\u201c de functionar constiincios \u2013 merge la serviciu zilnic cu servieta de piele in m\u00e2na, pe jos, sau calatoreste cu tramvaiul, c\u00e2nd nu se foloseste de automobilul pus la dispozitie de institutia al carei director era la un moment dat, cumpara ziare, le rasfoieste pe strada, intra in \u201eanticarii\u201c, zaboveste indelung la Biblioteca Academiei, se int\u00e2lneste cu colegi, prieteni, membri ai familiei, face rar vizite, isi scote copiii la plimbare, le da, in acele scurte excursii, lectii de botanica si de geografie, stiind (sau nu) ca este ascultat din apropiere, din spatele unui boschet sau de pe banca de alaturi.
\nDe ce s-a \u201ebucurat\u201c de o asemenea atentie din partea organelor Statului, in anii instalarii \u201eregimului democrat-popular\u201c din Rom\u00e2nia, sociologul de st\u00e2nga, in orice caz de orientare democratica, Anton Golopentia (n. 1909, in satul Prigor, jud. Caras-Severin \u2013 d. 1951, in inchisoarea de la Jilava), unul dintre reprezentantii de frunte ai Scolii sociologice de la Bucuresti, director, intre anii 1937-1940, al Institutului Social Rom\u00e2n si redactor al revistei \u201eSociologie rom\u00e2neasca\u201c (1937-1942), si, in anii 1940-1948, director al Institutului Central de Statistica din Rom\u00e2nia, organizator si participant, in anii 1942-1943, la campaniile I. C. S pentru recensam\u00e2ntul rom\u00e2nilor din provinciile de la est de Bug (I.R.E.B.), ridicat, la 16 ianuarie 1950, de la Biblioteca Academiei, intemnitat, fara a fi judecat, la Jilava, unde a si murit la 9 septembrie 1951?
\nRaspunsul, daca poate fi vorba de un raspuns, la aceasta chinuitoare intrebare, il dau volumele publicate, in ultimele doua decenii, de catre fiica sociologului, prof. dr. Sanda Golopentia, care duce la bun sf\u00e2rsit incercarea temerara a mamei sale, Stefania Cristescu-Golopentia, de a publica, in 1977, la Editura Eminescu, un volum din corespondenta sotului sau, pastrata cu grija in arhiva familiei sau recuperata de la corespondentii sotului. Sub titlul \u201eCeasul misiunilor reale\u201c. Editie ingrijita, introducere si note de Stefania Golopentia, volumul a aparut postum, tot prin grija fiicei celor doi sociologi,\u00a0 la Editura Fundatiei Culturale Rom\u00e2ne, in 1999, la peste 20 de ani dupa ce fusese predat Editurii Eminescu, insotit de recomandarea profesoarei Zoe Dumitrescu-Busulenga, care, cu verva sa caracteristica, strecura argumente de care diriguitorii Editurii si functionarii Cenzurii ar fi trebuit sa tina seama: \u201ePatriotismul lui Anton Golopentia, curat, izvor\u00e2t din constiinta unei dainuiri de veacuri a poporului nostru intr-o conditie a spiritualitatii, vrednica a fi afirmata si comunicata, avea un nobil timbru al adevarului in anii aceia turmentati de at\u00e2tea deformari ale sentimentului patriotic. Si adesea intelectualul acela pasionat care g\u00e2ndea la educatia tinerilor, la mijloacele cele mai potrivite pentru dinamizarea constiintelor fragede, marturisea ritos necesitatea altor directii ale patriotismului, dec\u00e2t acelea fluturate de miscarile de Dreapta. De altfel, in materie politica, el ridiculiza regimul nazist, atunci chiar intronat in Germania si se pronunta impotriva Garzii de Fier\u201c (op. cit., p. 343). Dar in ’77-’78 asemenea argumente nu erau suficiente pentru a readuce in actualitate un \u201edusman al poporului\u201c care isi sf\u00e2rsise zilele intr-o temnita comunista, la numai 42 de ani.
\nIn aceasta corespondenta se gasesc, firesc, trimiteri si la perioada campaniei initiate si conduse de Anton Golopentia in teritoriile de dincolo de Nistru, in cadrul misiunii care viza Identificarea rom\u00e2nilor de la est de Bug (I.R.E.B.), merg\u00e2nd cu un pas in urma fortelor armate care inaintau pe teritoriul fostei Uniuni Sovietice, eliber\u00e2nd Basarabia, Transnistria, catre Crimeea si mai departe. Reconstituirea acestei epopei se gaseste in cele doua volume de peste 1500 de pagini, \u201eRom\u00e2nii de la est de Bug\u201c. Editura Enciclopedica, Bucuresti, 2006 (vezi o ampla recenzie a noastra,\u00a0 Parinti si copii (I), \u201eSud\u201c. Revista lunara de cultura editata de Fundatia \u201eDimitrie Bolintineanu\u201c, Bolintin Vale \u2013 Giurgiu \u2013 Bucuresti, anul 11, nr. 5 (106), mai 2008, p. 16; si (II), Idem, nr. 6 (107), iunie 2008, p.16 (despre mostenirea stiintifica a sociologului Anton Golopentia), cf. si \u201eO remarcabila recuperare\u201c, in Nicolae Constantinescu, \u201eCitite de mine\u2026Folclor, Etnologie, Antropologie. Repere ale cercetarii (1967-2007)\u201c, volum editat de Centrul National pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale, Colectia \u201eAnotimpuri culturale\u201c 5, 2008, p. 255-261).
\nInvestigatiile minutioase ale fiicei sale, Sanda Golopentia Eretescu, au scos la iveala intregul mecanism al incercarii de punere sub acuzare a marelui sociolog, volumul de fata \u2013 \u201eViata noastra cea de toate zilele\u201c \u2013 adaug\u00e2nd file noi la un dosar imens din care rezulta ca singura vina a tatalui sau, Anton Golopentia, a fost aceea de a se fi nascut si trait intr-o lume care se schimba dramatic, inainte si dupa Cel de-al Doilea Razboi Mondial. Altminteri, nimic din comportamentul, actele, faptele si zicerile urmaritului nu da nici cea mai mica dovada a \u201eactivitatii lui dusmanoase\u201c, pe care trebuia sa o probeze urmaritorii. Ceea ce nu ii impiedica sa-l \u201eridice\u201c de la Biblioteca Academiei si sa-l inchida, fara a fi judecat, intr-o puscarie din Bucuresti, unde a si murit, in conditii suspecte.
\nMunca fara preget depusa, timp de douazeci de ani, de fiica lui Anton Golopentia pentru a reconstitui, in cele mai mici detalii, viata tatalui sau (si a celor din anturajul acestuia, o adevarata pleiada de intelectuali, sociologi, oameni politici), si a aduce in fata contemporanilor fragmente din viata cotidiana dintr-o Rom\u00e2nie aflata de rascruce de drumuri si de timpuri are o ratiune ad\u00e2nca, dincolo de latura ei sentimentala, familiala: \u201eVolumele pe care le-am, nu at\u00e2t editat, c\u00e2t construit bucata cu bucata incep\u00e2nd din 1997 sunt carti care gazduiesc multimi, in care am incercat sa dau glas celor carora el le fusese retezat, lui Anton Golopentia, Stefaniei Cristescu si multor altora, dar mai cu seama sa ostoiesc apasarea care s-a incuibat in mine in anii de demult si a tacut indelung, nestiind cum sa iasa, sub ce forma, adresata cui\u201c \u2013 se confeseaza, g\u00e2tuita de emotie si de indignare, autoarea.
\n\u201eViata noastra cea de toate zilele\u201c este reconstituirea unui trecut apropiat, dar invelit in straturi de uitare si indiferenta care il fac, pe alocuri, mai impenetrabil dec\u00e2t vestigiile de la Pompei sau de la Troia.
\nSanda Golopentia face un fel de arheologie a timpurilor moderne; sapa cu o tenacitate extraordinara in arhivele fostei Securitati si ale institutiilor in care a lucrat ilustrul sau tata, scoate la lumina documente sortite sa zaca in dosare prafuite intr-adins ascunse sau doar impinse de o m\u00e2na nevazuta in unghere impenetrabile si, in plus, executa o nemiloasa operatie de aducere aminte, de reconstituire, pe baza madlenei amare a notelor informative, a vietii cotidiene a familiei sale, a vecinilor, a cartierului, a scolii, a lumii bucurestene de la jumatatea secolului al XX-lea, a \u201eanilor negri\u201c 1948, 1949, 1950, pe c\u00e2nd martorul avea 8, 9, 10 ani, ca si fratele sau, doi copii, pe care parintii, tatal urmarit, mama persecutata, bunicii neputinciosi incercau sa-i protejeze de urgia care se abatuse asupra tarii. Profesoara de pragmatica literara, Sanda Golopentia experimenteaza in acest volum o tehnica narativa extrem de originala, intretes\u00e2nd documentele de arhiva (note de filaj, inregistrari de convorbiri telefonice, declaratii si depozitii ale celui urmarit etc.) cu propriile sale amintiri traite, vagi (\u201eEra o perioada a nedumeririlor\u2026\u201c) sau auzite (\u201eCineva mi-a povestit \u2026\u201c, \u201eNe-am plimbat, aflu, cu tata \u2026\u201c) cu deductii ulterioare, rezultate din discutii cu membrii familiei sau cu apropiati ai acesteia.
\nUnele amintiri au savoarea inocentei totale: primele banane gustate, aduse de tata de la Paris, in 1946, au fost o \u201edeceptie totala\u201c, \u201ebananele se inscriau in categoria mamaliga\u201c, iar o lozinca specifica vremii (\u201eCine nu munceste nu man\u00e2nca\u201c) genereaza o intrebare plina de candoare: \u201eNu man\u00e2nca ce?\u201c. Interlocutorii sunt si ei surprinsi de intrebarea fetitei: \u201eCum adica ce?\u201c \u201ePai nu man\u00e2nca supa, m\u00e2ncare, ce nu man\u00e2nca?\u201c(2)
\nAltele sunt pline de tristeti irepresibile, mai ales c\u00e2nd este vorba de destinul nefericit al mamei, al bunicilor dinspre tata, al prietenilor sau colegilor acestuia, intrati toti in acelasi nemilos malaxor al istoriei. O istorie care a facut copilaria celor de atunci \u201epalida\u201c si le-a conferit un titlu greu de suportat, titlul de \u201edoctor in tacut\u201c.
\nO tacere vorbitoare acum, strigata uneori, soptita alteori, in sutele, in miile de pagini pe care urmasa celor urmariti le-a adunat cu truda, construind mici\u00a0 monumente unor mari oameni cari au fost. Ce urmari va avea acest pilduitor travaliu ram\u00e2ne sa vedem. Destinul brutalizat al celor evocati in cartile Sandei Golopentia nu mai poate fi schimbat. Dar cel putin numele lor pot fi salvate de la o prea repede si nedreapta uitare. Si, poate, chiar mai mult dec\u00e2t at\u00e2t \u2026<\/p>\n
Note:<\/p>\n
1. De la subst. urma, din lat. vulg. *orma = vestigium
\n2. Imi amintesc ca, matur fiind, eu insumi aveam sa fiu pus in dificultate de lozinca respectiva. Ca bursier Fulbright la o universitate din S. U. A aveam obligatia de a preda si limba rom\u00e2na. Intr-o dimineata, il vad pe prof. T. P., seful departamentului de Central European Studies Center, care gazduia si lectoratul de rom\u00e2na, alaturi de cel de s\u00e2rbo-croata, ca vine spre mine usor jenat. Il intreb ce s-a int\u00e2mplat, imi spune ca nu e nimic grav, totusi trebuie sa vorbim. Un agent F. B. I.\u00a0 s-a interesat de continutul cursului meu la care as fi facut propaganda comunista scriind pe tabla un articol din Constitutia Uniunii Sovietice din 1923. \u201eCare?\u201c, zic eu. \u201eCine nu munceste nu man\u00e2nca\u201c. \u201eBine, replic, dar acesta este un proverb rom\u00e2nesc , cunoscut de toata lumea, nu are nicio legatura cu propaganda comunista etc. etc.\u201c \u201eOK, OK, don’t worry\u201c, imi zice bl\u00e2ndul Tom si cu asta incidentul s-a incheiat. Era in 1976 sau 1977, in Portland, Oregon, USA\u2026<\/p><\/blockquote>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"Rar mi-a fost dat sa citesc, in vremea din urma, o carte mai pasionanta, mai captivanta si mai trista, in acelasi timp, dec\u00e2t aceasta reconstituire a vietii unei familii de intelectuali rom\u00e2ni din Bucurestii anilor 1948-1950 realizata de Sanda Golopentia \u201eViata noastra cea de toate zilele\u201c, Editura Curtea Veche, 2009, 422 p., Seria\u00a0 \u201eActual\u201c. Colectie… Cite\u0219te mai mult »Urmariti, urmasi, urmari…<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[17],"tags":[1080,1081,1079,1077,1078],"class_list":["post-1441","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-ideilor","tag-anton-golopentia","tag-documentar","tag-regimul-comunist","tag-sanda-golopentia-viata-noastra-cea-de-toate-zilele","tag-urmariri-agenti-securitate"],"views":1854,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/1441","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=1441"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/1441\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=1441"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=1441"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=1441"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}