\u00centr-o formula inovatoare, plina de prospetime, cu actori tineri, Teatrul National din Bucuresti gazduieste ingenioasa montare a regizorului Alexandru Dabija dupa nuvela \u201eDoua loturi\u201c a lui Ion Luca Caragiale. Premiera piesei a fost organizata \u00een ziua \u00een care s-au \u00eemplinit 100 de ani de la moartea ilustrului autor. Decorul si costumele, apartin\u00e2nd lui Helmut Sturmer si Liliana Cenean, se integreaza perfect intentiei si esteticii reprezentarii.
\nSub semnul celebrului film \u201eDoua Lozuri\u201c si al genialului rol realizat de Birlic, regizorul Alexandru Dabija nu are dec\u00e2t alternativa implementarii cunoscutei nuvele \u00eentr-o conceptie radical diferita de cea a ecranizarii care insista pe latura comica a tragi-comediei. Pentru a dezavua orice comparatie, regizorul propune o viziune cu totul originala. Comicul inerent naratiunii aluneca de la burlesc la grotesc si tragic. Depasirea conditiei, a mediocritatii, lipsa oricarei perspective nu e posibila \u00eentr-o lume \u00eenchisa, stagnanta (societatea burgheza), \u00een care valorile nu se misca, nimic nu se poate schimba. Singura oportunitate ar fi norocul, dar el \u00eel ocoleste pe erou, asa cum declama toate personajele \u00een expozitiune: rezoneurul, postasul, doamna Popescu sau eroul \u00eensusi.
\nC\u00e2nd norocul lipseste, el se cheama ghinion: postasul \u00eencearca o corijare a sortii propun\u00e2nd eroului sa joace pe banii lui. \u00cent\u00e2mplarile prin care trece eroul, dupa anuntarea biletelor c\u00e2stigatoare la loterie, se afla sub semnul unui ghinion fatidic. Ele vizeaza absurdul enuntat sumbru si sententios de rezoneurul ce poarta masca disperarii \u00een gratioasa interpretare a actorului Marius Manole. Atmosfera este kafkiana, procedeul estetic este expresionismul, grotescul se aseza sumbru si plastic prin gest, pantomima, machiaj, grimasa si costume. Totusi, parca anume pentru a mentine \u00een plan referential cunoscuta capodopera, Dabija aduce un element comun peliculei din 1957: cromatica alb-negru, \u00een esenta cenusiul ce imprima, de data aceasta plastic (si nu romantic!), o nota sumbra expunerii. Mai mult dec\u00e2t at\u00e2t, trecerile spatio-temporale dintre scene se deruleaza rapid, ca o pelicula de film mut: un fel de vagon etajat, ca o cusca ce se misca pe o rotativa sustinuta de un joc stroboscopic de lumini. Esafodajul are peretii cu zidurile de s\u00e2rma, sa i se poata vedea ventrele din orice perspectiva; se \u00eenv\u00e2rte \u00een toate directiile bascul\u00e2nd timpul povestirii: \u00eenainte si \u00eenapoi, servind deopotriva interiorului lui Lefter Popescu, biroului sau de la minister, berariei, locasului chivutelor sau bancii emitatoare de lozuri. Costumele negre, meschine, parca prea mici, sustin deopotriva ideea de pelicula alb-negru, trimit\u00e2nd mai degraba la ecranizarea lui Orson Welles a Procesului lui Kafka, si adauga coregrafic la desfasurarea unui spatiu oniric, cosmaresc, a unei irealitati absurde, \u00een care eroul Lefter Popescu este prins \u00een capcana.
\nPersonajele, mai ales cele masculine, sunt grotesti; procedeul este sarja, coregrafia de ansamblu si de lumini alb-negru este caricaturala; prin pantomima, gest, grimasa se fixeaza tipologii sau se potenteaza idei. Pe functionarul coleg al lui Lefter care-l previne pe Lefter ca trebuie sa se \u00eentoarca la serviciu nu-l vedem niciodata \u00een pozitie bipeda. Este un exeget al umilintei si al conformismului; onctuos si obedient \u00een fata autoritatilor. Dabija propune o viziune autentica \u00eentr-o formula inedita, cu actori tineri care, mai mult dec\u00e2t sa interpreteze roluri, devin masti, tertipuri, caractere: creeaza o lume aparte, cvasi-onirica, nu un teatru de personaje, ci unul de idei. Functionarul se t\u00e2raste umil si timorat ca o insecta, \u00eel asteptam sa se metamorfozeze \u00een fiecare clipa \u00een Gregor Samsa. Domnul Georgescu, patronul lui Lefter Popescu, are prin contrast o tinuta foarte dreapta, \u00eenclinata putin spre spate, urca mereu o scara si barbia \u00eei este ridicata \u00een sus, este imperturbabil la dramele si suferintele angajatilor, pe care-i ameninta cu concedierea. Cea mai grotesca figura ram\u00e2ne cea a personajului strazii, un fel de demon al sortii ce-l p\u00e2ndeste pe erou la fiecare colt si grimaseaza din buzele sale mari si rosii.
\nEsafodajul compozit ce se roteste pe mijlocul scenei \u00een tonuri de alb-negru accelereaza, decelereaza, scintileaza, fumega ca un vehicul al sortii, sugereaza un spatiu labirintic, absurd, un univers \u00eenchis, lipsit de perspectiva, fara iesire. Putem privi \u00een ventrele lui din toate unghiurile prin tesatura de gard, catre personajele prizoniere acestui spatiu; catre micul si umilul functionar prins ca \u00eentr-o capcana, catre chivutele batute fara probe. \u00cen afara lui, spatiul exterior, al strazii: al rezoneurului integrat \u00een poveste si culorile ei ce comenteaza asemenea unui cor antic starile si peripetiile eroului, al postasului si politistului ce participa exterior la drama lui Lefter, vis\u00e2nd la procentul ce li se cuvine dupa gasirea beletelor si, \u00een sf\u00e2rsit, al personajului cu aspect de vampir; prezenta lui muta e doar o grimasa sau masca ce afiseaza un r\u00e2s sardonic.
\nLa Dabija umorul e grotesc, sumbru, absurd si tragic. Tot at\u00e2t de absurd, norocul de a c\u00e2stiga de doua ori lozul cel mare la doua loterii diferite este balansat de ghinionul de a pierde biletele, si apoi de dispozitia lor viceversa \u00een registrele functionarului bancar. R\u00e2sul este \u00eenghetat \u00een cliseu, imortalizat \u00een grimasa sau postura. R\u00e2sul nu e molipsitor, eliberator si relaxat, ci frivol, sumbru decadent si sarcastic. Acelasi umor negru, drapat, caricatural si plastic ce trimite la fantosele regizorului american Robert Wilson. Tragicul, reprezentat expresionist prin grotesc, \u00eenlocuieste comicul, este o farsa a destinului materializat \u00een personajul vampir, ce dubleaza mut rezoneurul la fiecare comentariu al lui si schimbare de cadru. Este un fel de alter-rezoneur a carui voce se materializeaza numai \u00een final, c\u00e2nd \u00een postura functionarului bancar rosteste acel viceversa, ce devine leit-motivul acestei lumi \u00een care lucrurile par asezate str\u00e2mb, fara o explicatie sau fara drept de apel. Totusi, sub z\u00e2mbetul diavolesc al functionarului acel viceversa rostit onctuos si aluziv devine mai putin convingator dupa anuntul \u00een c\u00e2teva r\u00e2nduri al rezoneurului ca nici unul dintre lozurile mari nu a fost revendicat \u00eenca. Demonul destinului materializat \u00eentr-o fiinta palpabila \u00eenclina mai mult catre farsa dec\u00e2t catre implacabilul destin.
\nAlexandru Dabija realizeaza o montare inedita si originala \u00eentr-o formula vizionara, ce conduce reprezentarea mai mult catre atmosfera si universul nuvelelor fantastice ale lui Caragiale dec\u00e2t spre universul pieselor si schitelor, spre care a \u00eenclinat celebrul film \u201eDoua lozuri\u201c.
\n\u00cen trecere prin Bucuresti, m-am oprit cu bucurie la Caragiale.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"
\u00centr-o formula inovatoare, plina de prospetime, cu actori tineri, Teatrul National din Bucuresti gazduieste ingenioasa montare a regizorului Alexandru Dabija dupa nuvela \u201eDoua loturi\u201c a lui Ion Luca Caragiale. Premiera piesei a fost organizata \u00een ziua \u00een care s-au \u00eemplinit 100 de ani de la moartea ilustrului autor. Decorul si costumele, apartin\u00e2nd lui Helmut Sturmer… Cite\u0219te mai mult »Viceversa – Caragiale vazut de Dabija<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[66],"tags":[],"class_list":["post-14347","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-arte-media"],"views":2984,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/14347","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=14347"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/14347\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=14347"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=14347"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=14347"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}