{"id":14325,"date":"2012-12-13T11:01:22","date_gmt":"2012-12-13T09:01:22","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=14325"},"modified":"2012-12-13T11:01:48","modified_gmt":"2012-12-13T09:01:48","slug":"o-parte-din-actuala-noastra-elita-nu-se-manifesta-ca-elita-a-romaniei","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/o-parte-din-actuala-noastra-elita-nu-se-manifesta-ca-elita-a-romaniei\/","title":{"rendered":"\u201eO parte din actuala noastra elita nu se manifesta ca elita a Romaniei\u201c"},"content":{"rendered":"

DAN BERINDEI in dialog cu ANGELA MARTIN<\/strong><\/p>\n

 <\/p>\n

O \u00eent\u00e2lnire cu academicianul Dan Berindei devine, inevitabil, un periplu. Nu te poti detasa de \u201efondul istoric\u201c cu care este \u00eenzestrat omul: descendenta br\u00e2ncoveana, ramurile familiei sale boieresti ale carei v\u00e2rfuri politice si culturale cresc, se \u00eempletesc sau se far\u00e2ma sub comunism odata cu vechea societate burgheza. Si, apoi, mai e si un secol, aproape un secol, prin care el \u00eensusi a razbit. Echilibrul, pasiunea cercetarii si o vitalitate iesita din comun l-au ajutat sa-i \u00eenfrunte vicisitudinile. Dovada, chiar z\u00e2mbetul sau de om \u00eemplinit. Un z\u00e2mbet deschis, cald, \u00eencrezator si putin mucalit, care \u00eei licareste fara ast\u00e2mpar \u00een ochi multa vreme\u00a0 dupa ce pe buze s-a stins. Pe\u00a0 fata-i rotunda, asiatica, de bonom, z\u00e2mbetul acesta at\u00e2t de special ram\u00e2ne \u00eenflorit aproape continuu.\u00a0 \u00a0<\/strong>
\nLa cei 89 de ani ai sai,\u00a0 Dan Berindei este un renumit istoric. specialist \u00een istoria moderna a Rom\u00e2niei, doctor \u00een Stiinte istorice, presedinte de onoare al Sectiei de stiinte Istorice si Arheologie. Temele predilecte de cercetare sunt Revolutiile de la 1821 si 1848, Unirea si Razboiul de Independenta, istoria Bucurestilor. Ele traverseaza zecile de\u00a0 volume semnate ca autor, coautor, colaborator sau coordonator, dar si sutele de articole care, \u00eempreuna cu acestea, compun vasta sa opera. O enumerare minimala a titlurilor ar fi elocventa, dar excedentara \u00een raport cu spatiul de care dispunem. Multe dintre lucrarile sale au fost publicate \u00een limbi straine. Este\u00a0 membru titular strain al Academiei\u00a0 Polone de Stiinte si Litere din Cracovia. Din 1996 este presedintele Comitetului National al Istoricilor din Rom\u00e2nia. Din 2006 a devenit vicepresedinte al Academiei Rom\u00e2ne. <\/strong>
\nAngela Martin<\/strong><\/p>\n

 <\/p>\n

Angela Martin: Domnule academician, \u00een perioada de trista amintire, a instaurarii comunismului la noi, si a dictaturii proletariatului, a planat asupra Dumneavoastra, la fel ca asupra altor conationali, acuzatia de \u201edusman al poporului\u201c si ati avut de suferit. Dupa tot raul pe care vi l-a facut regimul comunist, Dumneavoastra si familiei Dumneavoastra \u2013 sotie, copii, parinti, rude apropiate \u2013, va considerati o victima a istoriei?<\/p>\n

Dan Berindei: Am avut o viata lunga si am trait \u00een timpul unor regimuri succesive, sub trei regi \u2013 Ferdinand, Mihai si Carol II si din nou Mihai \u2013 si doi dictatori rosii. Am trait \u00een cea dint\u00e2i copilarie euforia marii \u00eempliniri din 1918, \u00eentr-o vreme \u00een care oamenii purtau \u00eenca \u00een ei amintirea greului razboi, a victimelor lui, dar si cu nesf\u00e2rsita bucurie a unui sf\u00e2rsit \u201eca de poveste\u201c. Cea dint\u00e2i tinerete mi s-a \u00eencheiat la \u00eenceputul celui de-al Doilea Razboi Mondial, dar dupa ce asistasem la ridicarea Rom\u00e2niei Mari. A urmat studentia \u00een timp de razboi, \u00eencheiata pentru mine c\u00e2teva luni dupa rasturnarea de la 23 august 1944. Am trait perioada dictaturii maresalului Antonescu, dupa care tara a intrat sub ocupatia sovietica, pe deplin \u00eencheiata doar \u00een decembrie 1989, iar de atunci s-a mai scurs aproape un sfert de veac, cu semnele sale de \u00eentrebare. Fara \u00eendoiala, etapa cea mai grea a fost cea stalinista, c\u00e2nd numerosi membri ai familiei mele si ai sotiei au cunoscut avatarurile detentiei, sotia suferind si ea timp de doi ani si sapte luni rigorile Jilavei si ale Vacarestilor, unde mi s-a nascut si fiica. C\u00e2t despre mine, \u00eempreuna cu alti colegi dintre cei mai valorosi, am fost alungat din Institutul de Istorie si am ajuns la o cooperativa, unde am confectionat placheuri si am carat tuburi de oxigen. Dupa trei ani de \u201eexil\u201c am putut sa ma \u00eentorc si sa-mi reiau activitatea de cercetare, mi-am realizat un sir de lucrari, dar am fost mentinut marginal p\u00e2na \u00een 1990! Dar, ca sa raspund \u00eentrebarii Dumneavoastra, trebuie sa marturisesc ca nu ma consider o victima a istoriei \u00eentr-o mai mare masura dec\u00e2t conationalii mei. Dimpotriva, privind \u00eenapoi, nu fac acest lucru cu m\u00e2nie si ura, ci cu interes, caut\u00e2nd sa descifrez semnele de \u00eentrebare pentru a \u00eentelege pe deplin procesele istorice si momentele grele prin care a trecut si, din pacate, mai trece Rom\u00e2nia. Este drept ca altii care n-au avut de suferit nici pe sfert din \u201epataniile\u201c mele se \u00eenfatiseaza ca victime maxime, dar aceasta este treaba lor!<\/p>\n

A.M.: Regretata Ioana Berindei, sotia Dumneavoastra, marturisea \u00een volumul \u201eAm facut Jilava \u00een pantofi de vara (convorbiri cu Lavinia Betea)\u201c ca, dupa o experienta crunta precum cea a \u00eenchisorii, \u201eDumnezeu te ajuta la un moment dat sa uiti si sa te detasezi…\u201c Uitarea este probabil singura posibilitate umana de convietuire cu ireparabilul. Este, \u00eensa, istoria compatibila cu uitarea?<\/p>\n

D.B.: Minunata mea sotie a fost o \u00eenteleapta si trebuie sa marturisesc ca ne-am potrivit \u00een privinta judecarii timpurilor pe care le-am trait si \u00een care am avut mult de suferit, dar \u00een care ne-am desfasurat viata si cu \u00eempliniri. Ea a ales calea uitarii pentru detasarea de partea rea. Eu am cautat mai ales sa \u00eenteleg si am avut chiar iluzia unei posibilitati de remediere dinauntru, ceea ce era doar o iluzie imposibila!<\/p>\n

A.M.: \u00cen cazul unui istoric, ca Dumneavoastra, de pilda, cum functioneaza constiinta critica \u00een raport cu traditia istorica si istoriografica instituita \u00een trecutul comunist?<\/p>\n

D.B.: Perioada comunista nu se \u00eenfatiseaza \u00een realitate ca un tot unitar. Au existat etape si a existat la oameni si o constiinta profesionala si, as adauga, nationala. Etapa stalinista, caracterizata prin sovietizare, dar si prin brutalitate si primitivism, s-a \u00eencheiat \u00een formele ei cele mai nocive dupa moartea lui Stalin si pe planul istoriografiei dupa \u00eenlaturarea lui Mihail Roller. \u00cen ceea ce ma priveste, a fost si etapa \u00een care s-au \u00eencheiat anii mei de exil si am revenit \u00een Institut. Au fost c\u00e2tiva ani \u00een care am avut impresia unui \u201esuflu nou\u201c. Dar, din momentul obtinerii retragerii trupelor sovietice, au urmat din nou un numar de ani apasatori. A \u00eenceput \u00eensa a fi introdusa linia nationala si \u201ecel mai mare pitic din lume\u201c… a \u00eencetat a fi cel sovietic! De asemenea, am \u00eenceput sa putem evoca marile personalitati ale trecutului nostru fara epitete rolleriene! Istoriografia va cunoaste apoi anii cei buni, legati de 1964. Totodata, \u00eensa, au \u00eenceput excesele protocroniste, dacismul excesiv si progresiva, coplesitoarea faza a cultului personalitatii lui Ceausescu. De fapt, istoria \u201eserioasa\u201c n-a mai fost dislocata, dar, din pacate, au existat istorici care s-au pretat la acele excese nocive ca sa faca placere! 4 Esential a fost \u00eensa ca istoricii cei mai de seama si cei mai buni au refuzat sa accepte aceste \u201epolitizari\u201c! Din aceasta cauza proiectul scrierii unui nou tratat al istoriei Rom\u00e2niei cu prilejul Congresului mondial al istoricilor din 1989 nu a putut fi realizat, specialistii refuz\u00e2nd sa \u00eentocmeasca cel dint\u00e2i volum \u00eentr-o directie antiromana!<\/p>\n

A.M.: Comunismul stalinist si, mai t\u00e2rziu, ceausismul au \u00eencercat (si au si reusit \u00een buna masura) sa induca anumite perceptii de natura sa schimbe fundamental \u00eentelegerea trecutului istoric de catre generatiile prezente si viitoare. Astazi se \u00eent\u00e2mpla altfel? Considerati ca s-au eliberat, \u00een fine, istoricii de imixtiunea politicului si a ideologicului? Se scrie si se rescrie acum istoria cu mai mult respect pentru obiectivitatea faptelor?<\/p>\n

D.B.: Dintotdeauna istoriografia a fost sub impactul politicului, dar, de asemenea, dintotdeauna, a existat rezistenta adevaratilor istorici. Evident, si astazi apar lucrari care rastalmacesc adevaratul trecut, care reflecta imixitiunile factorilor politici si ideologici, dar important este faptul ca istoricii de seama si cei cu adevarat valorosi \u00eel respecta. \u00cen fiecare zi, citesti c\u00e2te o nazdravanie, dar lucrarile serioase nu cad \u00een acest pacat!<\/p>\n

A.M.: A aparut Istoria comunismului din Rom\u00e2nia, vol. II , alaturi de Dorin Dobrincu si Armand Gosu editor fiind chiar fiul dumneavoastra, Mihnea Berindei. Volumul cuprinde anexele Raportului final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza Dictaturii Comuniste din Rom\u00e2nia privind Documentele Nicolae Ceausescu (1965-1971). Care este parerea Dumneavoastra \u00een legatura cu necesitatea instituirii acestei Comisii si cum apreciati, ca istoric, rezultatele cercetarilor ei?<\/p>\n

D.B.: Personal, consider ca ne intereseaza astazi un bilant obiectiv, o istorie adevarata, \u00een care sa fie \u00eenfatisata latura represiva si apasatoare a regimului trecut, dar totodata ne intereseaza sa se faca si istoria acelei jumatati de veac, inclusiv cu ceea ce am ramas de pe urma ei, realizarile prin munca a celor din vremea aceea. Ar fi o mare nedreptate fata de acei oameni \u2013 un \u00eentreg popor! \u2013 a se minimaliza si a nu se tine seama de ceea ce efectiv au realizat si de lucruri de care beneficiem astazi. Necesar ar fi si bilantul a ceea ce nepotrivit s-a distrus dupa 1989! Publicarea de documente este benefica, dar cu conditia unei selectii echilibrate, care sa nu forteze o imagine prin vedetizarea doar a unor momente si a unor persoane. Speram ca anul viitor sa apara \u00een cadrul celei de-a doua editii a Istoriei rom\u00e2nilor \u2013 tratatul realizat de Academia Rom\u00e2na \u2013 volumul coordonat si, \u00een buna parte, scris de academicianul Dinu C. Giurescu, referitor la perioada 1948-1989, \u00een care va fi realizat bilantul necesar.<\/p>\n

A.M.: Cum apreciati istoria contemporana si pe mai tinerii ei autori sau interpreti a caror viziune pare adeseori foarte diferita de a Dumneavoastra si a congenerilor Dumneavoastra?<\/p>\n

D.B.: O lucrare de istorie nu este si nu trebuie sa fie un pamflet sau sa reflecte o reglare de conturi, ci trebuie sa fie o lucrare stiintifica, \u00eentemeiata pe un ansamblu de izvoare, iar acestea sa nu fie tratate preferential si selectiv, ci sa \u00eenfatiseze sine ira et studio, cu obiectivitate, procesele istorice studiate. \u00cen acelasi mod trebuie tratata si istoria contemporana recenta. Fara \u00eendoiala ca exista tineri istorici, ca si altii, mai v\u00e2rstnici, care abordeaza tratarea istoriei de pe pozitii partizane, pornind de la idei preconcepute, ignor\u00e2nd unele izvoare ori acord\u00e2nd atentie prioritara altora, dar, din fericire exista destui, inclusiv tineri, care-si practica profesiunea cu acribie stiintifica si cu grija de a nu se \u00eendeparta de adevar ori de a-l denatura. Am facut parte din comisii de doctorat \u00een cadrul carora au fost sustinuite remarcabile teze de istorie recenta, construite aproape exclusiv pe baza de izvoare si care fac cinste istoriografiei noastre. Pot sa citez fara sa ezit c\u00e2teva nume: Cristina Diac, Ilarion Tiu si Stan Stoica, neput\u00e2nd omite nici pe ceva mai v\u00e2rstnicul Dan Catanus si, ne\u00eendoielnic, am nedreptatit prin omisiune pe altii.<\/p>\n

A.M.: Dar despre predarea istoriei \u00een scoli, despre manualele scolare ce parere aveti?<\/p>\n

D.B.: Atingeti un subiect foarte sensibil. De data aceasta nu este vorba doar de niste manuale, ci de formarea cetatenilor acestei tari. Limba rom\u00e2na, istoria si geografia trebuie sa reprezinte temeiul educatiei fiecarui cetatean pentru a-i da pe deplin simtamintele de apartenenta si identitate. Fara acest temei de educatie nationala nu putem vorbi de cetateni constienti, care sa-si iubeasca patria, sa doreasca sa contribuie la mersul ei \u00eenainte si la apararea ei si a intereselor ei. \u00cenvatam\u00e2ntul istoriei a ajuns pe o pozitie umilitoare. Este o materie ajunsa pe o pozitie de dexteritate, cu un numar de ore din ce \u00een ce mai redus, p\u00e2na la disparitia lor. Modalitatea de alcatuire a manualelor este si ea necorespunzatoare. Manualele sunt construite ca si cum elevii au o baza de cunostinte care le confera o alta posibilitate de comprehensiune. Dar, \u00een realitate, cunostintele acumulate sunt grav deficitare \u00een cursul anilor anteriori, \u00een asa masura \u00eenc\u00e2t elevul este aruncat \u00eentr-o lume despre care cunostintele sale sunt reduse, ceea ce duce firesc la sentimente de respingere a unei materii care \u00eenainte era dintre cele mai atractive. Tratarea care nu tine seama de cronologie si de evolutie, \u00een care se combina deseori fortat istoria nationala cu cea universala, nu contribuie la o accentuare a atractivitatii materiei, ci dimpotriva. Necesare ar fi scoaterea istoriei din acest regim auster de dexteritate, o reg\u00e2ndire a alcatuirii manualelor si, implicit, a programei. si, mai ales, nu e de dorit o tratare patriotarda, c\u00e2nd nu este cazul. Materia istoriei trebuie sa contribuie la formarea atasamentului fata de natiune, sa transfere simtaminte de m\u00e2ndrie elevului, sa nu ocoleasca pildele, exemplele si \u00eendeosebi modelele.<\/p>\n

A.M.: C\u00e2ta intuitie a adevarului \u2013 daca pot spune astfel \u2013 \u00eei trebuie unui istoric pentru a decripta realitatea \u00eendepartata a unor lucruri, fapte etc., care au cunoscut de-a lungul secolelor multiple perceptii si interpretari limitate sau complet eronate?<\/p>\n

D.B.: \u00cenainte de toate, istoricul trebuie sa beneficieze de o capacitate de judecata si de apreciere echilibrata, nepartizana si echidistanta pentru a se putea apropia c\u00e2t mai mult de adevar. Daca se porneste de la o sentinta, de la o idee preconceputa, drumul ales este gresit de la \u00eenceput. \u00cen al doilea r\u00e2nd, trebuie pornita analiza de la cunoasterea deplina sau c\u00e2t mai larga a izvoarelor. Evident, istoricul poate veni cu solutii de \u00eentregire a golurilor de informatie, dar niciodata nu poate sa nu tina seama de izvoarele existente. De asemenea, aceste izvoare trebuie abordate cu spirit critic si nu acceptate fara un control riguros; \u00een nu putine cazuri, poate fi vorba de falsuri si manipulari, ca si de viziuni partizane ale emitentilor. \u00cen al treilea r\u00e2nd, istoricul trebuie sa porneasca la constructia viziunii sale asupra momentului istoric sau asupra personalitatii \u00een cauza cunosc\u00e2nd tema abordata, dar si situatii paralele si, totodata, cadrul general. Intuitiile lui Nicolae Iorga ne surprind deseori si astazi \u00een buna masura, pentru ca se sprijineau pe extraordinare cunostinte, memoria sa fiind capabila sa pastreze un numar urias de informatii, care alcatuiau o permanenta \u201ematerie prima\u201c pe care cu inteligenta sa sclipitoare, iesita din comun, le putea utiliza \u00een diferite feluri. Deseori, nebeneficiind \u00een vremea sa de unele izvoare, care aveau sa fie descoperite mai t\u00e2rziu, Iorga se arata capabil de a intui piesa din puzzle care lipsea, ceea ce ulterior avea sa se confirme! Stiinta si buna-credinta, pasiunea si detasarea de viziuni partizane ori de idei preconcepute asigura succesul muncii de cercetare istoriografica.<\/p>\n

A.M.: Care este, dupa Dumneavoastra, rolul imaginatiei \u00een relatarea istorica?<\/p>\n

D.B.: Raspunsul \u00eel gasiti \u00een parte \u00een cel anterior. Este sigur ca istoricul trebuie sa aiba si imaginatie, care-l poate ajuta la completarea viziunilor sale asupra unor fapte sau personalitati trecute, dar trebuie sa aiba mare grija \u00een m\u00e2nuirea ei, ca nu cumva imaginatia sa altereze realitatea trecuta; pentru istoric, este esential ca imaginatia sa fie doar o \u00eentregitoare \u201ecu masura\u201c a ceea ce se cunoaste si totodata el este dator sa semnaleze ca nu este vorba de o certitudine, ci doar de presupunerea mintii sale.<\/p>\n

A.M.: Anul trecut, la Bookfest, ati lansat Politica externa si diplomati la \u00eenceputurile Rom\u00e2niei moderne \u2013 o carte care parca ne avertizeaza ca politica de azi este raspunzatoare pentru istoria de m\u00e2ine. Sunt prezenti \u00een ea, ca si \u00een alte lucrari ale Dumneavoastra, Balcescu, Alecsandri, Kogalniceanu, Al.I. Cuza, spirite carora le datoram Unirea si Independenta statului rom\u00e2n. De ce credeti ca \u00eentr-un moment istoric dificil, ca acesta pe care \u00eel traversam astazi si noi, si Europa, actuala noastra elita este incapabila sa ne adune \u00een jurul unui proiect politic si cultural asemenea elitei acelor \u00eenceputuri?<\/p>\n

D.B.: O viata \u00eentreaga m-au preocupat acei ziditori extraordinari ai Rom\u00e2niei moderne, cu felul lor de a g\u00e2ndi si mai ales cu atitudinea lor fata de tara. Acestor fauritori de tara aveau sa li se adauge urmasii lor, cei care au asigurat desav\u00e2rsirea \u00een hotare nationale a Rom\u00e2niei, dupa grele \u00eencercari, sacrificii si jertfe si apoi cei care au c\u00e2rmuit tara \u00een perioada interbelica. \u00cen preajma celui de-al Doilea Razboi Mondial, Rom\u00e2nia Mare dovedise, prin constructia pe care o realizase si prin locul pe care-l dob\u00e2ndise \u00een lume, viabilitatea marii \u00eempliniri din 1918. Elita din vremea aceea si-a facut datoria, \u00een primul r\u00e2nd, multumita daruirii catre tara, \u00een al doilea r\u00e2nd, a fost vorba de o elita crescuta si dezvoltata firesc din s\u00e2nul societatii rom\u00e2nesti. Astazi, iubirea de tara nu reprezinta o trasatura fundamentala a elitei si, de asemenea, clasa politica a zilelor noastre poarta \u00een buna masura caractersiticile unui joc al \u00eent\u00e2mplarii si al improvizatiei politicianiste. Primeaza prea mult interesele personale si cel putin o parte din actuala noastra elita nu se simte si nu se manifesta ca elita a Rom\u00e2niei. Cu totii suntem pentru Europa si pentru integrarea noastra europeana, dar acest lucru trebuie sa aiba loc \u00een conditii de egalitate si nu fiind considerati niste rude sarace, niste cetateni europeni de rangul al doilea.<\/p>\n

A.M.: Considerati ca \u00een momentul de fata istoricii nostri sunt bine cotati \u00een comunitatea stiintifica internationala? Si conectati?
\nD.B.: Compar\u00e2nd situatia istoricilor rom\u00e2ni dinainte de 1989 cu cea de astazi, fara \u00eendoiala ca putem vorbi de o conectare sporita la istoriografia mondiala, accentuata mai ales \u00een privinta tinerilor istorici, care au avut din nou ocazia de a studia \u00een strainatate. Partea proasta este ca multi dintre acesti tineri nu sunt preocupati sa ram\u00e2na istorici rom\u00e2ni, ci sa se realizeze ei \u00eensisi fie si despartiti ori adversari ai Rom\u00e2niei.<\/p>\n

A.M.: Se aud din c\u00e2nd \u00een c\u00e2nd rumori \u00een legatura cu Academia Rom\u00e2na si tot mai des contestatii. I se reproseaza de obicei legaturile parca prea idilice cu Puterea, iar mai nou, si mult mai vehement, discutabila acceptare sau respingere a unor aspiranti la fotoliile vacante de academician la mai multe sectii. Inclusiv la cea umanista. Se pretinde implicit o reforma institutionala si etica a Academiei. Care este opinia dumneavoastra, ar fi necesara o asemenea reforma? Ar fi posibila? Cunosc asemenea probleme si alte Academii din Europa? Cum procedeaza ele?<\/p>\n

D.B.: Opinia mea este \u2013 si vorbesc si ca vicepresedinte al ei \u2013 ca dimpotriva am sentimentul ca aceasta faza a fost depasita si ca astazi Academia Rom\u00e2na se bucura de \u00eencredere publica. Din fericire, Academia nu s-a angajat \u00een actiuni politice \u00een favoarea unei forte politice sau a alteia. Las\u00e2nd politica la poarta \u00eenaltei societati, ea a reusit sa aiba relatii normale cu toti presedintii si cu toate guvernele si sa le obtina sprijinul. N-as spune ca aceste relatii au fost idilice, dar \u00een general cordiale. Faptul ca ea nu s-a aliniat de o parte sau de alta \u201ecu arme si bagaje\u201c a \u00eempiedicat \u00eensa sa obtinem tot ceea ce ar avea nevoie Academia pentru a deveni deplin functionala. Legea ei este \u00eenca deficitara si de ani de zile tot asteptam amendarea ei si suntem tot am\u00e2nati de la un guvern la altul. Academia nu este o institutie de stat dec\u00e2t din 1948, stare care s-a mentinut si dupa 1990, \u00een buna masura din cauza institutelor pe care nu le-ar putea subventiona singura. Daca, initial, autonomia ei a fost respectata, suntem din ce \u00een ce mai mult pusi \u00een situatia unei nepotrivite si totale asimilari cu institutiile de stat. Acest lucru a avut urmari grave mai ales \u00een cazul domeniilor umanistice. Ani de zile aceste domenii au fost supuse unor criterii de evaluare ce nu li se potriveau, merg\u00e2ndu-se p\u00e2na acolo \u00eenc\u00e2t publicatiile de carti nu erau luate \u00een considerare! Revistele Academiei Rom\u00e2ne, dupa decenii de aparitie si gasindu-se angrenate \u00een schimbul international, sunt si ele supuse evaluarii \u2013 desi sunt ale \u201ecelui mai \u00eenalt for de stiinta si cultura\u201c, cum stabileste legea \u2013 judecatii unor functionari necunoscatori, c\u00e2nd ele se afla sub responsabilitatea sectiilor Academiei. O problema grava este cea a alegerii de membri. Sistemul de alegere este supus unor reglementari stricte, electiunea desfasur\u00e2ndu-se \u00een patru etape. La nivelul sectiilor se cere ca doua treimi din voturile membrilor acestora, exprimate secret, sa sustina respectiva alegere. Urmeaza analiza si acceptarea dosarului candidatului de catre Biroul Prezidiului si apoi de catre Prezidiu, urm\u00e2nd votul adunarii generale, unde, din nou prin vot secret, o alegere nu poate avea loc dec\u00e2t daca cel \u00een cauza \u00eentruneste doua treimi. Timp de decenii (peste patru ani Academia Rom\u00e2na va \u00eemplini un veac si jumatate de existenta!) a existat un gentleman agreement \u00eentre sectii, \u00een virtutea caruia un candidat sustinut de o sectie primea \u00eendeobste voturile celorlalte. Din pacate, \u00een ultima perioada, sectiile neumaniste, care detin majoritatea numarului de membri, au respins candidaturi sau promovari fara a tine seama de pozitia sectiei \u00een cauza. 4 Este o problema care s-ar cere \u00eentr-adevar solutionata. Mai exista si alta problema, cea a alegerii de membri tineri. \u00cen unele Academii \u2013 de exemplu \u00een Academia de Stiinte a Austriei \u2013 s-a instituit o Academie t\u00e2nara \u00een care sunt alesi membri pe o durata de opt ani, care, daca justifica aceasta apreciere initiala, sunt apoi alesi \u00een Academia de Stiinte. Dar instituirea unei atari Academii intermediare presupune fonduri suplimentare care nu pot fi asigurate dec\u00e2t printr-o hotar\u00e2re a Statului. Consider problemele Academiei Rom\u00e2ne de prima \u00eensemnatate pentru tara. Existenta ei de mai bine de un secol, functiile nationale pe care le-a \u00eendeplinit \u00eenca de la constituire, fiind cel dint\u00e2i parlament cultural al natiunii, ar motiva pe deplin acest lcuru. De asemenea, luarile ei de pozitii \u00een probleme fundamentale, pe care \u00een mod regretabil presa nu le ilustreaza, statutul ei de sfatuitor \u00eentelept si apolitic, ar trebui respectate la nivel national. Poate ca atasamentul meu fata de Academie se explica si datorita rolului pe care ea l-a avut \u00een existenta mea. Cititor al Bibliotecii din 1941, pe c\u00e2nd eram \u00eenca student, din 1948 lucr\u00e2nd \u00eentr-un institut care \u00eei era subordonat si din 1991 fiind membru al ei si, de asemenea, din 1993 \u00een mod constant ca presedinte de Sectie, iar apoi de aproape sapte ani ca vicepresedinte, am fost necontenit legat de Academia Rom\u00e2na si nadajduesc s-o pot sluji \u00eenca \u00eentregul meu mandat!<\/p>\n

A.M.: Familia Berindei a dat multi oameni de elita. Printre acestia numar\u00e2ndu-se si I.D. Berindei, bunicul dumneavoastra dinspre tata, care a pus si el umarul la construirea Rom\u00e2niei moderne: a \u00eembogatit, de pilda, si a \u00eenfrumusetat harta Capitalei cu Palatul Cantacuzino, Casa Assan, Palatul Sturdza… Cum vedeti dumneavoastra, nu doar ca urmas al renumitului arhitect si ca vechi locuitor al orasului, ci, \u00een primul r\u00e2nd, ca istoric care \u00eei cunoasteti at\u00e2t de bine trecutul economic, social si cultural, lucrarea contemporanilor asupra Bucurestiului?
\nD.B.: Este drept ca pentru mine \u00eenaintasii mei au jucat un rol hotar\u00e2tor \u00een formarea si devenirea mea. Doi dintre strabunicii mei, am\u00e2ndoi Berindei, au fost frati, parintii mei fiind veri de-al doilea.
\nAcesti strabunici se numara printre ziditorii Rom\u00e2niei. Cu studii \u00een Franta, cel dint\u00e2i, Dimitrie, fiind primul arhitect din familie, ajung\u00e2nd si ministru al Lucrarilor Publice \u00een Guvernul Ion Ghica din 1870, cel de-al doilea, Anton, ofiter de geniu cu studii la Metz, constructor al podului peste Dunare pentru trecerea armatei \u00een vara lui 1877, numar\u00e2ndu-se printre ofiterii carora li s-a predat Osman Pasa si \u00een ultimii ani ai vietii a fost ministru de Razboi. Ion, fiul lui Dimirie, cel de-al doilea arhitect al familiei, autor al cladirilor mentionate de Dumneavoastra, la care as adauga Palatul Culturii de la Iasi, a fost apoi un \u00eenaintas fata de care, ca si fata de strabunici, m-am simtit si ma simt dator sa-mi fac datoria ca rom\u00e2n si sa slujesc aceasta tara. Dar, \u00eentorc\u00e2ndu-ma la \u00eentrebarea Dumneavoastra, vreau sa mentionez \u00een primul r\u00e2nd ca \u00eenca din 1963 (dar cartea era predata editurii din 1959!), vr\u00e2nd si sa urmez strabunicului Dimitrie (care a publicat un studiu amplu privind istoria orasului \u00een 1861 \u00een \u201eRevista Rom\u00e2na\u201c), am publicat o istorie a Bucurestilor ca resedinta si apoi capitala a Tarii Rom\u00e2nesti, \u00eentre 1859 si 1862, istorie urmata apoi de ghiduri si de mici sinteze, ca si de studii referitoare la trecutul orasului. Cu alte cuvinte, cunosc problema! Bucurestii au fost dintotdeauna de o mare varietate. Au fost si un oras al gradinilor. Au fost si \u201emicul Paris\u201c, denumire pe care i-au dat-o strainii din pricina frumoaselor edificii, dar si a \u00eenfatisarii centrului si a stilului de viata. \u00cenfatisarea sa este heteroclita, dar este si acesta un farmec al orasului. Dupa furtuna urbanistica a regimului totalitar, a urmat aproape un sfert de veac \u00een care a fost continuata distrugerea orasului, de data aceasta \u201enesistematizat\u201c prin speculatii imobiliare. Reglementarile urbanistice s-au dovedit deosebit de \u201eelastice\u201c, ceea ce a dus la demolari nepotrivite si la aparitia unor constructii \u00eenalte, dar rentabile, care au desfigurat orasul. Cladirea \u00eenalta de l\u00e2nga catedrala \u201eSf. Iosif\u201c este cel mai trist exemplu. Personal, am criticat aceasta dezvoltare nesanatoasa a Bucurestilor si as mai adauga ca Academia Rom\u00e2na, prin Biroul Prezidiului, a dat o declaratie prin care se depl\u00e2ngeau cresterile nefiresti si anarhice ale orasului si, de asemenea, a fost patronata si o dezbatere \u00een Aula Academiei, \u00een colaborare cu Uniunea Arhitectilor, \u00een care a fost dezbatuta aceasta problema.<\/p>\n

A.M.: Sunteti, din 1965, membru \u00een Comisia Internationala a Presei. Conduceti \u00een calitate de redactor-sef Revue Roumaine d\u2019Histoire, Memoriile Sectiei de Stiinte Istorice si Arheologie a Academiei Rom\u00e2ne si Studii si materiale de Istorie Moderna. Sunteti, de asemenea, membru \u00een colegiul de redactie al mai multor publicatii de specialitate, rom\u00e2nesti si straine. Ca sa nu mai vorbesc despre c\u00e2t de mult v-a preocupat fenomenul presei: ati colaborat la elaborarea Bibliografiei analitice a periodicelor rom\u00e2nesti. Va intereseaza \u00eensa mereu si actualitatea: sunteti prezent \u00een publicatii de informatie sau culturale si la televiziuni, uneori \u00een probleme spinoase. Cum \u201ecititi\u201c presa de azi, confrunt\u00e2nd-o cu realitatea pe care o vedem cu totii cu ochiul liber?<\/p>\n

D.B.: Problema mass-media este deosebit de grava. Presa actuala exista sub semnul scandalului si al senzationalului. Chiar si Televiziunea nationala \u00eesi \u00eencepe telejurnalele cu relatarea crimelor si a scandalurilor! La informatia \u201esanatoasa\u201c si de interes general cititorul n-are acces dec\u00e2t prin aspecte negative; evenimentele mondiale ne parvin periferic si marginal. Fiecare ziar sau post de televiziune reprezinta si reflecta pozitiile unor forte politice. Informatia obiectiva, debarasata de partizanat politic, este greu de gasit. Paradoxal, \u00een presa veacului XIX, \u00eenainte de 1859, c\u00e2nd fiinta regimul cenzurii, informatia era mai bogata si mai variata. Mai grav, chiar \u00een perioada comunista gaseai informatii \u00een \u201eSc\u00e2nteia\u201c, chiar cosmetizate, daca stiai sa citesti printre r\u00e2nduri! Mai exista un aspect pe care-l consider negativ. Presa noastra este \u201einternationalizata\u201c \u00een asa masura \u00eenc\u00e2t se \u00eencurajeaza plecarea definitiva a tinerilor din tara, se trece cu usurinta sau cu ironie peste sarbatorile nationale, cultiv\u00e2ndu-se nu dragostea de tara, ci dispretul fata de valorile nationale ale trecutului.<\/p>\n

A.M.: Domnule academician, va mai poate rani, astazi, la v\u00e2rsta dumneavoastra si dupa suferintele pe care le-ati depasit, vreo ofensa, vreo acuza care va someaza sa va dezvinovatiti \u00een spatiul public? Va explicati sau va asumati ceva din toate acestea, drepte sau nedrepte? Exista vreun c\u00e2stig \u00een toata aceasta istorie?<\/p>\n

D.B.: Marturisesc ca, \u00eentr-o vreme, astfel de lucruri ma raneau, dar cu timpul \u00eentelepciunea s-a dovedit a fi mai puternica. Am \u00eenvatat \u00een lunga mea viata ca totdeauna, la un moment dat, vine dupa rau binele. As da un singur exemplu, legat de un atac necuvenit. Cu peste o jumatate de veac \u00een urma, un t\u00e2nar repartizat la Institutul de Istorie nu era agreat de director, din cauza pregatirii sale deficitare sau mai bine zis incomplete. Era tocmai momentul \u00een care, la centenar, se initiase colectia \u201eDocumente privind Unirea Principatelor\u201c. L-am rugat pe director sa mi-l dea ca ajutor la \u00eentocmirea a doua volume care mi se \u00eencredintasera a le realiza, salv\u00e2ndu-l astfel de a fi eliminat din Institut si ajut\u00e2ndu-l sa se integreze unei muncii specifice alcatuirii volumelor de acest fel. A devenit un cercetator capabil si, \u00een cursul activitatii, avea sa realizeze si lucrari apreciate.
\nA avut si un fiu, caruia i-a dat prenumele fiului meu, si acesta, cum s-a \u00eent\u00e2mplat si cu fiul meu, la un moment dat a ales libertatea. De aici, au \u00eenceput problemele. Tatalui nu i s-a mai eliberat pasaportul. \u00cen ceea ce ma priveste, mi s-a ridicat si mie din vreme \u00een vreme dreptul de a calatori si chiar decembrie 1989 m-a surprins \u00een aceasta situatie: nu aveam pasaport de peste un an, dar, cu toate acestea, cu exceptia perioadelor de interdictie, am putut calatori. Aveam \u00eensa dob\u00e2ndit, \u00eenca din 1965, de la prima mea iesire la Congresul international de stiinte istorice de la Viena, un prestigiu international, pe de o parte gratie faptului ca puteam folosi \u00een dezbateri doua limbi de circulatie, pe de alta, pentru ca \u201eorganele\u201c ajunsesera la concluzia ca nu aveam intentia de a ram\u00e2ne peste hotare. Si apoi, pentru ca, nestiind unde se gaseau \u201eurechile atente\u201c, evitam sa ma angajez \u00een discutii susceptibile a duce la interdictie, care, cu toate acestea, din timp \u00een timp, tot venea! Am fost si principalul organizator al Congresului international de stiinte istorice de la Bucuresti din 1980, ceea ce a avut drept consecinta ne\u00eencetata mea invitare. El nu s-a gasit \u00een aceasta situatie si prin comportament imprudent si-a deteriorat si mai mult pozitia. Judecatile sale erau pe undeva primare si era iritat de calatoriile mele. De aici au rezultat sentimentele sale de frustare si de animozitate, sporite dupa 1990, \u00een urma ascensinii mele profesionale, neav\u00e2nd nici masura capacitatilor noastre reale, ale unuia si ale celuilalt. Cu c\u00e2tiva ani \u00een urma a publicat o carte \u00een care am fost victima acuzelor si insinuarilor, unele cu totul fanteziste. Ma marginesc la \u00eenvinuirea pe care mi-a adus-o ca mi-am folosit ca teza de doctorat lucrarea pe care am consacrat-o \u00een 1967 \u00eempreuna cu colegul Nichita Adaniloaie reformei agrare din 1864, ceea ce n-ar fi \u00eensemnat niciun pacat, dar este doar o inventie. Drept teza de doctorat am utilizat monografia pe care am dedicat-o orasului Bucuresti. \u00cen vreme ce ma \u201e\u00eencondeia\u201c \u00een cartea sa, eu am intervenit sustin\u00e2nd sa i se acorde pensia de merit, lucru care s-a realizat la sf\u00e2rsitul carierei sale, dupa cum la \u00eenceputul ei \u00eel salvasem de la \u00eendepartarea sa din Institut. Am aflat ca a scos acum o noua carte, \u00een care din nou m-ar ataca; marturisesc ca am evitat s-o caut pentru a nu-mi adauga un surplus de amaraciune, marginindu-ma sa constat ca uneori recunostinta are picioare tare scurte…<\/p>\n

A.M.: Sunteti activ, plin de energie, productiv, extrem de atent la ce se \u00eent\u00e2mpla astazi \u00een societatea noastra, din pacate, debusolata. Istoria va pasioneaza \u00een continuare, politica va preocupa, absenta civismului \u00een spatiul public va \u00eengrijoreaza. Cel putin asa spun articolele cu care ne onorati de ani de zile \u00een paginile \u201eCulturii\u201c. Cum credeti ca vom iesi din criza politica \u00een care ne-am afundat, \u00een ce conditii va putea corecta Rom\u00e2nia imaginea ei \u00een exterior, pozitia \u00een r\u00e2ndul democratiilor europene? Si c\u00e2nd?<\/p>\n

D.B.: \u00centrebarea Dumneavoastra ar cere un raspuns profetic! Din pacate, profet nu sunt, dar am \u00een mine un optimism \u00eennascut si stiu ca totdeauna \u00een existenta oamenilor si a popoarelor exista momente astrale, care vin uneori cu totul pe neasteptate, rezolv\u00e2ndu-se impasuri care pareau insurmontabile. si mai stiu ca dupa rau vine si binele. Vreau sa sper ca acest lucru se va produce si \u00een privinta Rom\u00e2niei, dar \u00een acelasi timp nadajduesc sa poata avea loc un schimb de mentalitate, o revenire la vechiul atasament fata de acest pam\u00e2nt, care i-a ajutat pe \u00eenaintasii nostri sa faca fata valurilor istoriei. Timpul poate rezolva multe, dar mai trebuie sa tinem seama ca este vorba de timpul istoric, si nu de timpul nostru omenesc, cu mult mai scurt. Nu trebuie sa ne pierdem rabdarea si sa credem \u00een mai bine pentru noi, ca indivizi, si mai ales pentru noi, ca natiune, cu nadejdea ca \u00een \u00eentreaga omenire se va statornici climatul sugerat de marile si nemuritoarele principii ale Revolutiilor americana si franceza \u2013 libertate, egalitate si fraternitate \u2013 asigur\u00e2nd oamenilor nu numai un trai fericit, ci si umanitatii \u00een ansamblu, posibilitatea de a fiinta.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

DAN BERINDEI in dialog cu ANGELA MARTIN   O \u00eent\u00e2lnire cu academicianul Dan Berindei devine, inevitabil, un periplu. Nu te poti detasa de \u201efondul istoric\u201c cu care este \u00eenzestrat omul: descendenta br\u00e2ncoveana, ramurile familiei sale boieresti ale carei v\u00e2rfuri politice si culturale cresc, se \u00eempletesc sau se far\u00e2ma sub comunism odata cu vechea societate burgheza.… Cite\u0219te mai mult »\u201eO parte din actuala noastra elita nu se manifesta ca elita a Romaniei\u201c<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[1],"tags":[5877],"class_list":["post-14325","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-mozaic","tag-dan-berindei"],"views":1794,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/14325","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=14325"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/14325\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=14325"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=14325"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=14325"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}