{"id":14262,"date":"2012-12-06T13:05:45","date_gmt":"2012-12-06T11:05:45","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=14262"},"modified":"2012-12-06T13:05:58","modified_gmt":"2012-12-06T11:05:58","slug":"nu-uitati-viata-e-frumoasa","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/nu-uitati-viata-e-frumoasa\/","title":{"rendered":"Nu uitati: viata e frumoasa!"},"content":{"rendered":"

Sa \u00eencepem cu o suita de platitudini. Sa fii un lider bun \u00eenseamna sa ai viziune. \u00cen institutiile noastre\u00a0 culturale, putini sunt cei ce se pot m\u00e2ndri cu o strategie coerenta. Sau cu faptul ca au schimbat lucrurile fundamental. Printre aceste exemple infime se numara echipa de la Teatrul National de Opereta \u201eIon Dacian\u201c, Alina Moldovan, director artistic si Razvan Dinca, director general. Doi oameni tineri, cu talent, cu viziune adaptata la epoca si pusi zdravan pe munca, plus o echipa devotata p\u00e2na \u00een prasele, au ambitionat sa schimbe lucrurile. Adica exact ecuatia ce lipseste majoritatii institutiilor din Rom\u00e2nia.
\nDe cur\u00e2nd s-a \u00eencheiat a cincea editie a festivalului organizat de TNO, \u201eViata e frumoasa\u201c. Cu toate ca acesta a numarat c\u00e2te cinci evenimente pe zi, spectacolelor nu le-a lipsit niciodata publicul. Ba dimpotriva! Iar performanta este cu at\u00e2t mai \u00eensemnata cu c\u00e2t Opereta si-a pierdut sala, astfel ca toate spectacolele au fost programate \u00een spatii straine. Nu vom intra \u00een mrejele statisticilor cu numar de tari participante, kilometri parcursi, cifre cu invitati, bilete de avion sau zile de cazare etc., toate prezentate de directorul Razvan Dinca \u00een ultima seara. Sigur ca un asemenea bilant poate avea relevanta, dar festivalul organizat de Teatrul National de Opereta merita mai mult dec\u00e2t astfel de referiri seci. Mai importanta dec\u00e2t orice numaratoare a fost calitatea spectacolelor prezentate. Exact cum cei doi lideri \u00eentelesesera de ani buni sa \u00eembogateasca, pe scena TNO, genul clasic al operetei, uneori desuet si plictisitor p\u00e2na la sufocare pentru mentalul publicului de azi, asa si \u00een cazul celor doua saptam\u00e2ni de \u201eviata frumoasa\u201c ei au reusit o opera vie, perfect adaptata gustului modern. Viata ram\u00e2ne cuv\u00e2ntul definitoriu pentru evenimentul lor, ceea ce, \u00een gama festivalurilor de arte performative, \u00eel conduce printre primele din tara.
\n\u201eViata este frumoasa\u201c pentru ca este at\u00e2t de diversa. Or, tocmai aceasta diversitate artistica s-a putut priza din belsug \u00een festivalul cu pricina. Productiilor clasice de opereta li s-au alaturat muzicaluri moderne, spectacole de teatru pline de muzica (daca nu ar fi sa amintim dec\u00e2t \u201eVisul unei nopti de vara\u201c de la Teatru National Iasi, \u00een regia unui Afrim care pare sa se fi reinventat pe sine si tot ar fi destul!), concerte \u00een toate genurile, de la jazzul anilor ’20 (Old Fish JazzBand) p\u00e2na la ritmurile specifice diferitelor spatii culturale. Cum au fost, de exemplu, serile cu Grigore Lese si invitatii sai din Pakistan, Siria si Iran. Publicul nostru a putut asculta o familie pakistaneza de muzicieni si dansatori, Fareed Ayaz Qawwal & Brothers, cu o traditie de sapte sute cinci ani. Un concert excelent, mai ales daca rapsodul rom\u00e2n nu ar fi vorbit at\u00e2t de mult, fara sa tina seama de faptul ca nu \u00een fiecare zi ne e dat sa auzim sonoritati qawwali (asemanatoare cu ritmurile sufi pe care danseaza dervisii). Pentru ca e pacat ca timpul alocat unor forme de muzica at\u00e2t de rare la noi sa fie pierdut cu tot soiul de platitudini cvasi-\u00eentelepte.
\nEvident, spectacolelor li s-au adaugat colocvii, ca acela aniversar, \u201e5 ani de festival\u201c, moderat de Ludmila Patlanjoglu si Maria Zarnescu, instalatii de sunet, workshop-uri, lansari de carte si c\u00e2te si mai c\u00e2te, \u00een asa fel \u00eenc\u00e2t nici o zi nu a fost monocroma. Mai ales ca \u00een festival s-au perindat nume mari si artisti iubiti. Sa amintesc atmosfera incendiara de la conferinta \u201eMuzichia la Afrim\u201c pe care Gabriela Lupu a avut inteligenta sa o tranforme \u00eentr-un veritabil show cu songurile din spectacolele regizorului, \u00een vederea caruia au venit, din placere si admiratie pentru el, numerosi actori din toata tara?
\nAcest regesc cabaret noir, <\/strong>
\nTiger Lillies<\/strong>
\nO alta piesa de rezistenta, pe care organizatorii au intuitia si bunul-gust sa o invite aproape \u00een fiecare an, a reprezentat-o trupa Tiger Lillies. Sala de la Odeon \u2013 plina p\u00e2na la refuz! Pe buna dreptate, caci concertele renumitului grup mustesc de teatralitate si de umor negru. Doi muzicieni la instrumentele de percutie, cu mutre cinic-indiferente, deliberat paralele fata de ceea ce se \u00eent\u00e2mpla pe scena, si totusi atenti si profesionisti la s\u00e2nge. \u00cen mijlocul lor, sta solistul cu fata vopsita \u00een alb, ca o masca de Teatru N\u00f4, pe care se \u00eentind niste mustati de pisica fioroasa. Ochii \u00eei sunt \u00eenconjurati de un verde puternic de fetita de pe centura. Vocea care se transforma din ragusit-masculina \u00eentr-una de primadona cu triluri \u00eenvoalte, ca si prezenta inconfundabila fac deliciul acestui regesc cabaret noir. E si muzica de teatru, e si sarcasm, e si umor, e (desi bine ascunsa) omenie. Pe scurt, at\u00e2t arta c\u00e2t si amuzament rafinat.
\nTrei ore si jumatate ca nimic<\/strong>
\nFestivalul a invitat si productia unui alt vizionar al artei rom\u00e2nesti, Razvan Mazilu: muzicalul \u201eThe Full Monty\u201c, de la Teatrul National din Timisoara, inspirat de filmul cu acelasi nume. Cunoscutul coregraf este cel ce a adus dansul contemporan \u00een teatrul rom\u00e2nesc, el este cel ce a facut Galele extraordinare de dans la Odeon, tot el, cel care a lansat primul spectacol de teatru-dans de la noi. Iar acum se numara printre primii si foarte putinii care monteaza un muzical, gen prea adesea dispretuit de fruntile subtiri. Si, totusi, nimeni nu poate nega efectul sau de relaxare, mai ales daca e realizat cu bun gust. Dovada am \u00eenregistrat-o cu propriile urechi c\u00e2nd, dupa spectacol, la coada la garderoba, am auzit un domn care, uit\u00e2ndu-se la ceas, i-a spus \u00eensotitoarei: \u201eIa uite! Este 10.45 si nici n-am simtit c\u00e2nd au trecut trei ore si jumatate\u201c. Si, drept sa spun, nu exagera cu nimic.
\nMai \u00eent\u00e2i, atmosfera se \u00eencalzeste odata cu aparitia adorabila a lui Victor Manovici, un amestec de complicitate si provocare, naturalete si insolenta, cu adevarat demne de streaper-ul jucat. Apoi, ochiul spectatorului e furat de decorul solid al lui Dragos Buhagiar, o fabrica de caramida rosie, pe c\u00e2t de placuta ochiului, pe at\u00e2t de putin uzitata la noi, garnisita cu geamuri, \u00een fata careia, ori de c\u00e2te ori e nevoie, apar module cu interioare de apartamente supraetajate. Spectacolul \u00eenainteaza miz\u00e2nd pe fortele actorilor devotati cu trup si suflet cauzei. Sigur ca vocea nu-i ajuta, din pacate, ca pe c\u00e2ntaretii profesionisti, si atunci parte din placerea muzicalului se duce. \u00cen schimb, \u00eei sustin calitatile actoricesti, mai ales ca regizorul construieste majoritatea personajelor pe c\u00e2te o culoare dominanta, astfel \u00eenc\u00e2t vor ram\u00e2ne usor \u00een memoria publicului speriatul de bombe al lui Matei Chioariu, devenit un gay sensibil si sexi; femeiusca aparent frivola, dar profund devotata sotului (Andreea Tokai, \u00eentr-un rol care aduce \u00een fata publicului dimensiuni nestiute ale actritei); ezitantul Bukatinski (Ioan Rizea \u00eentr-un personaj ale carui sovaieli si frustrari \u00eel fac at\u00e2t de uman); hotar\u00e2tul Lukovski, cu Richard Balint de o vitalitate fenomenala, dublata c\u00e2nd si c\u00e2nd de \u00eendoieli;\u00a0\u00a0 atotstiutoarea Jeanette (Gabriela Popescu \u00eentr-un rol memorabil, plina de umor \u00een femeia versata \u00een showbiz); sotia doldora de umanitate si de caldura a Laurei Avarvari si bomba de buna dispozitie care se numeste Tania Popa.
\nTentaculele obsesiei:<\/strong>
\n\u201eRebecca. File\u201c<\/strong>
\nO dovada \u00een plus pentru marea diversitate a festivalului o constituie instalatia \u201eRebecca. File\u201c de la Galeria Aiurart (strada Lirei numarul 21). Autori: Anca Rotescu, Ilinca Stihi, Mihnea Chelariu, George Marcu, Andrei Popovici si Andrei Popov. Timp de aproape trei saptam\u00e2ni, o echipa de ziaristi de la Radio Rom\u00e2nia International a urmarit ultima etapa a repetitiilor pentru productia muzicalului \u201eRebecca\u201c de Michael Kunze si Sylvester Levay, \u00een regia lui Attila B\u00e9res (care s-a inspirat din filmul lui Hitchcock din 1940), la Teatrul National de Opereta \u201eIon Dacian\u201c. Finalul spectacolului lui Attila B\u00e9res insinueaza ca tot ce s-a vazut p\u00e2na la acel moment nu exista. De la aceasta premisa au plecat realizatorii instalatiei. Patru sali ale galeriei reproduc drumul de la fictiune (foi \u00eennegrite de pasaje ale celebrului roman decoreaza peretii) la cazul concret de aplicare a sa. \u00cen ultimul spatiu, publicul va privi fotografiile din spectacol si se va familiariza cu discursul regizorului si al interpretilor.
\nDar salile cele mai ofertante senzorial le va descoperi la mijloc, unde artistii ambitioneaza sa reproduca \u00eensasi tehnica de a face fictiune \u2013 dupa cum marturiseste curatorul expozitiei, Andrei Popov \u2013, \u00eentr-un efort de deconstructie si reconstructie la nivelul diferitelor limbaje. \u00cen video, o matrice pulsatila a obsesiei transcrise vizual se umfla si se resoarbe, se dilata si se constr\u00e2nge \u00een fiecare secunda. Imaginea se tese dintr-o \u00eencrengatura de tentacule brune si din culori puternice, rosu si negru. Aflate \u00een permanenta trepidare, ele se \u00eenvalmasesc \u00een minte fara sorti de ordine sau de control. Iau ochii si tulbura perceptia mai cu seama datorita naucitoarei coloane sonore concepute de t\u00e2nara regizoare Ilinca Stihi, detinatoare a numeroase si prestigioase premii internationale pentru productii de teatru radiofonic. Muzica bizara si ritmurile gasite de ea perforeaza creierul. Fraze rasarite din ad\u00e2ncuri, ca \u201eVocea ei e peste tot\u201c, \u201eNu simt nimic. Totul se dizolva\u201c sau \u201eCeva \u00eemi spune ca nimicul \u00eensusi este ea\u201c, \u00eentrerup, c\u00e2nd si c\u00e2nd, acest continuum psihic al glasurilor interioare, pentru a blura si mai mult sensul. \u00centregul complex se infiltreaza \u00een privitor\/ascultator \u00eembib\u00e2ndu-l de senzatii vagi, nedeslusite. Si, totusi, cu at\u00e2t mai prezente. Unele propozitii se reiau, \u00een bucla, \u00een mintea care macina fara odihna aceleasi obsesii.
\n\u00cen video, decupaje din realitate, ca patul vechi, \u00een alb si negru, se suprapun peste foiala g\u00e2ndurilor. Conturul greu de deslusit al Rebeccai apare intempestiv c\u00e2nd vocea rosteste \u201eMa uit la ea\u201c. Peste \u00eencrengatura matriciala din imagine, care pulseaza cu intensitate mai mare sau mai mica, t\u00e2sneste, din timp \u00een timp, o lumina puternica. Sau silueta confuza a celor doua personaje. C\u00e2nd si c\u00e2nd, lumea vireaza \u00een sepia pentru a se transforma cur\u00e2nd \u00eentr-o alternanta de clar-obscur si flash-uri puternice. Video-ul si coloana sonora extrem de percutanta, formata din fosnete, voci, ritmuri obsesive care \u00eeti trec prin piele, ajung sa se \u00eencapsuleze \u00een creier.
\n\u00cen acelasi efort de deconstructie, o alta sala decupeaza cadrul specific romanului: un metru de nisip, cu scoici rasfirate pe plaja si un bat etno care reda aproape perfect iluzia marii. Instalatia moderna, plina de stimuli senzoriali atent dirijati, deconcerteaza privitorul sf\u00e2rsind prin a-l suge \u00een interiorul obsesiei. Si toate acestea \u00eentr-un festival dedicat preponderent muzicii.
\nCele descrise mai sus reprezinta doar o selectie infima din festivalul \u201eViata e frumoasa\u201c. Diversitatea sa, \u00eendrazneala operelor prezentate, entertainment-ul, ca si delectarea estetica oferite \u00eel fac printre cele mai asteptate evenimente artistice din tara. Nu le putem ura organizatorilor dec\u00e2t o a sasea editie la fel de reusita.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Sa \u00eencepem cu o suita de platitudini. Sa fii un lider bun \u00eenseamna sa ai viziune. \u00cen institutiile noastre\u00a0 culturale, putini sunt cei ce se pot m\u00e2ndri cu o strategie coerenta. Sau cu faptul ca au schimbat lucrurile fundamental. Printre aceste exemple infime se numara echipa de la Teatrul National de Opereta \u201eIon Dacian\u201c, Alina… Cite\u0219te mai mult »Nu uitati: viata e frumoasa!<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[66],"tags":[287,8506],"class_list":["post-14262","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-arte-media","tag-alina-moldovan","tag-teatrul-national-de-opera"],"views":2636,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/14262","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=14262"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/14262\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=14262"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=14262"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=14262"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}