{"id":14194,"date":"2012-12-06T12:26:08","date_gmt":"2012-12-06T10:26:08","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=14194"},"modified":"2012-12-06T12:26:21","modified_gmt":"2012-12-06T10:26:21","slug":"compromisuri-secrete-proiecte-dificultati","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/compromisuri-secrete-proiecte-dificultati\/","title":{"rendered":"Compromisuri, secrete, proiecte, dificultati"},"content":{"rendered":"

CORNELIU MURGU in dialog cu COSTIN POPA<\/strong><\/p>\n

Costin Popa: La conferinta de presa dinaintea premierei cu \u201eFaust\u201c la Opera Nationala Rom\u00e2na din Timisoara, teatru pe care \u00eel conduci de peste treisprezece ani, s-a vorbit despre Treviso, nu numai pentru ca basul Roberto Scandiuzzi, vedeta spectacolului, este originar de acolo, dar si \u00een contextul relatiilor tale cu acest oras din regiunea Veneto.
\nCorneliu Murgu: Stii ca dupa ce am terminat Conservatorul, am mers la Scuola di Perfezionamento di Canto a lui Marcello del Monaco, fratele marelui Mario. Am stat un an si jumatate la Treviso, pentru studii. P\u00e2na sa ajung acolo, c\u00e2ntam mai mult un repertoriu liric. C\u00e2nd i-am dat prima auditie, Marcello mi-a spus: \u201eBasta, tu nu esti un Fiat 500, esti un TIR cu bascula\u201c. \u00cemi tot aduc aminte fraza asta. \u201eNu are sens sa te g\u00e2ndesti la un asemenea repertoriu\u201c \u2013 \u00eei c\u00e2ntasem \u201eBoema\u201c, opera pe care o ador. N-am interpretat-o niciodata pe scena, dar o stiu cap \u2013 coada, \u00eemi place enorm de mult. \u201eQuesto non e per te\u201c, a spus Marcello.<\/p>\n

C. P.: C\u00e2nta?
\nC. M.: Avea voce de bas, studiase si el la Pesaro cu Arturo Melocchi, profesorul lui Mario. Dar era constient de limitele lui si recunostea ca nu avea acute, asa \u00eenc\u00e2t si-a ales o alta cariera, mai \u00eent\u00e2i ca director didactic la o scoala din Treviso, apoi ca sef al acestei scoli de perfectionare, care a produs o generatie \u00eentreaga de tenori, Nicola Martinucci, Gastone Limarilli, Gianfranco Cecchele. Toti au studiat cu el, nume mari. Marcello mi-a subliniat: \u201eTrebuie sa te asez \u00een repertoriul pentru care esti apt. De fapt, ceea ce este important nu este numai sa poti c\u00e2nta opera, dar s-o si interpretezi\u201c. Mi-a explicat ca pentru fiecare voce exista sase, sapte, opt titluri ideale, iar restul sunt compromisuri. Am retinut foarte bine ideea.<\/p>\n

C. P.: Ai aplicat-o?
\nC. M.: \u00cen cariera am facut si compromisuri, am intrat si \u00een repertoriul mai liric, dar mi-am dat seama ca ma simt cel mai bine \u00een cel verist si dramatic. Ca atare, lucrurile mai importante din evolutia mea au fost \u201eOtello\u201c, \u201eCavalleria rusticana\u201c, \u201ePaiate\u201c, \u201eSamson si Dalila\u201c si, hai sa zicem, \u201eCarmen\u201c, pentru ca l-am c\u00e2ntat \u00een foarte multe locuri si \u00een trei limbi, franceza originala, germana si italiana. Totusi, \u00een afara actelor III si IV, n-a fost rolul ideal pentru mine. Dar am c\u00e2ntat si \u201eSimon Boccanegra\u201c, si \u201eDon Carlos\u201c, si \u201eBal mascat\u201c, inclusiv la Metropolitan. Nici Riccardo din \u201eBal mascat\u201c nu-mi era un rol perfect potrivit si, \u00een primul r\u00e2nd vocal, ma \u00eempingea la anumite compromisuri. Si cum stii foarte bine, c\u00e2nd le faci, \u00eeti ies sau nu-ti ies.<\/p>\n

C. P.: Cu ce rol ai \u00eenceput studiul cu Marcello del Monaco?
\nC. M.: Cu Canio din \u201ePaiate\u201c, despre care mi-a spus ca e mai usor sa-l lucram. \u00cen timpul studiului m-am dus la un concurs faimos, \u201eViotti\u201c, dar nu ca sa \u201econcurez\u201c \u00een sine, ci sa ma supun la o \u00eencercare. Am ajuns totusi pe locul al doilea. Si ca sa ne \u00eentoarcem la \u00eentrebarea ta cu Treviso, cea mai importanta competitie la care am participat a fost cea de acolo. Se cereau \u201eCavalleria rusticana\u201c si \u201ePaiate\u201c. La \u00eenceput, eu concurasem pentru am\u00e2ndoua, dar dupa prima proba Marcello m-a sfatuit: \u201eN-o sa ajungi niciodata sa le c\u00e2nti pe ambele din prima seara\u201c \u2013 eram chiar la \u00eenceputul carierei. Am continuat numai cu Turiddu din \u201eCavalleria rusticana\u201c si am c\u00e2stigat. Iata ce \u00eenseamna Treviso si Teatro Comunale pentru mine. De doi ani, s-a redenumit Teatro Mario del Monaco, deoarece timp de 30-35 de ani celebrul tenor a trait l\u00e2nga Treviso, \u00een faimoasa Villa Luisa de la Lancenigo.<\/p>\n

C. P.: Am \u00eent\u00e2lnit-o la Timisoara pe doamna Elena Fillini din Treviso…
\nC. M.: Da, a scris o carte despre acel concurs si a dorit sa-mi ofere un exemplar. Am invitat-o sa vada Opera din Timisoara, a venit si \u00een mai, si acum. \u00centre timp aflasem ca fiica lui Marcello del Monaco vrea sa scrie o carte despre activitatea tatalui si doreste sa vina sa-i povestesc c\u00e2te ceva, eu fiind ultimul din seria de tenori pe care tatal ei i-a scos din scoala de perfectionare, asa ca doreste sa \u00eenceapa cartea cu mine.<\/p>\n

C. P.: Vara trecuta am fost \u00een Italia, la Livorno si am aflat de la doamna Lucia Stanescu ca Mario del Monaco este \u00eenmorm\u00e2ntat la Pesaro. Am mers acolo, bine\u00eenteles, nu stiam unde-i cimitirul si m-am dus la un birou de turism. Am cerut o harta, agenta m-a \u00eentrebat ce caut la cimitir si, d\u00e2ndu-si seama ca sunt strain, m-a \u00eentrebat direct daca nu cumva vreau sa vad morm\u00e2ntul lui Mario del Monaco. I s-a parut normal ca daca vine un strain si cauta cimitirul sa \u00eentrebe de morm\u00e2ntul faimosului tenor.
\nC. M.: Fratii del Monaco au murit la nici doi ani unul de celalat, Mario \u00een ’82 si Marcello \u00een ’84. Fiul lui Mario, Giancarlo, si-a deshumat tatal si l-a re\u00eenmorm\u00e2ntat la Pesaro. \u00cen locul lui Mario, \u00een cavoul familiei de la Treviso, se odihneste Marcello. Vara aceasta am fost la Macerata, la invitatia familiei del Monaco, unde a avut loc un concert \u00een memoria lui Mario, la treizeci de ani de la moarte. Apoi l-am vizitat pe David Crescenzi, care locuieste la Recanati.<\/p>\n

C. P.: Unde s-a nascut Beniamino Gigli…
\nC. M.: … si unde este si \u00eenmorm\u00e2ntat, numai ca morm\u00e2ntul a ajuns \u00eentr-un hal fara de hal, ar trebui restaurat, municipalitatea n-are bani si David cauta ajutoare.<\/p>\n

C. P.: David Crescenzi, care dirijeaza Corul regiunii Marche la Festivalul de la Macerata, este dirijor stabil al Operei din Timisoara, un fel de director artistic..
\nC. M.: Este dirijor invitat. Nu am nevoie de director artistic, personific am\u00e2ndoua functiile, si director general, si director artistic. Anul viitor se vor \u00eemplini zece ani de c\u00e2nd dirijeaza la noi.<\/p>\n

C. P.: Mi se pare un lucru excelent pentru ca tine \u00een m\u00e2na orchestra, o formeaza si rezultatele sunt pe masura.
\nC. M.: Are sunet italian.<\/p>\n

C. P.: Un lucru foarte bun, nu gresesc?
\nC. M.: Deloc, mai ales ca 95% din repertoriul nostru este italian. Este important ca atunci c\u00e2nd pui pe picioare o productie sa ai un dirijor italian care lucreaza si din punct de vedere al sonoritatii, al cuvintelor, dictie, tot, pe l\u00e2nga faptul ca este stap\u00e2n pe partitura, pe stil. Este un t\u00e2nar talentat, care a crescut practic \u00een teatrul nostru si si-a construit mult repertoriu. Este specialist \u00een Rossini. Lucreaza mult cu c\u00e2ntaretii, cu tinerii din orchestra, cu toate ansamblurile si sonoritatea este altfel. Am \u00eennoit si instrumentele de suflat, ceea ce este foarte important.<\/p>\n

C. P.: Marile rateuri \u00een orchestre, chiar \u00een cele simfonice, vin \u00een special de la suflatori.
\nC. M.: De multe ori nu este numai din cauza interpretilor, ci si a instrumentelor.<\/p>\n

C. P.: Spuneai ca repertoriul este eminamente italian.
\nC. M.: \u00cen general, da. Bine, \u00een afara de operete, pe care le reprezentam traduse. Am \u00eenceput \u00eensa sa diversificam… ne lipsea \u201eFaust\u201c, un titlu important \u00een repertoriul unui teatru, acum \u00eel avem, ca si \u201eCarmen\u201c, ambele \u00een franceza. Cu operele mozartiene stam… asa si asa, pentru ca ne lipsesc unele voci. Avem o \u201eNunta lui Figaro\u201c frumoasa, ca si un \u201eDon Giovanni\u201c, dar la care p\u00e2na sa alcatuim o distributie completa, valabila, \u00eennebunesti.<\/p>\n

C. P.: Sigur, un \u201ecast\u201c pretentios.
\nC. M.: E o problema mare pentru ca vezi, cum apar unul-doi c\u00e2ntareti buni, cum pleaca \u00een strainatate. Si n-ai nici o justificare ca sa le spui sa ram\u00e2na. \u00cei tentez doar momindu-i sa mai \u00eencerce niste roluri, niste perfectionari. \u00cen momentul \u00een care ei constata ca le ies bine, au si plecat! Cum este Stefan Pop, t\u00e2narul tenor. L-am descoperit la Cluj, a venit aici, a facut un spectacol cu \u201eElixirul dragostei\u201c, l-am recomandat agentiei Luisa Petrov, a dat auditie, a reusit, a c\u00e2stigat Premiul I la Seoul si, dupa numai zece zile, a luat Premiul I la Concursul Operalia \u2013 Pl\u00e1cido Domingo. Si gata, nu-l mai vezi la noi. Are o voce deosebita, care se naste odata la cincizeci de ani. Si Teodor Ilincai, si Calin Bratescu au venit, au c\u00e2ntat aici, au plecat… Ajung sa programez repertoriul \u00een functie de voci. Un tenor pentru \u201eAdriana Lecouvreur\u201c nu am si atunci asez spectacolul \u00een functie de disponibilitatea lui Calin Bratescu. Like Xing, tenorul chinez din \u201eFaust\u201c, are si el problemele lui, sta la Roma, trebuie sa ceara viza… Deocmadata vine si c\u00e2nta si al doilea spectacol. Dupa aceea, nu stiu cum va fi.<\/p>\n

C. P.: Ma asteptam ca al doilea spectacol sa fie mai apropiat de premiera.
\nC. M.: Da, dar nu merge. Sigur, puteam sa-l pun dupa cinci zile, n-am stiut ca o sa aiba asa un ecou. Bun, a fost si vedeta Roberto Scandiuzzi care a atras un public deosebit, dar nu pot sa fac spectacole foarte apropiate.<\/p>\n

C. P.: Si prin faptul ca \u00eemparti scena cu Teatrul National.
\nC. M.: Mai ales. Ca sa-mi dea zece zile pentru repetitiile de \u201eFaust\u201c, n-au facut niciun spectacol. Asa ca, la un moment dat, va trebui si eu sa le dau o perioada tot asa de lunga, sa-si realizeze productiile. Nu-i usor.<\/p>\n

C. P.: Observ ca, precum David Crescenzi, italianul Mario De Carlo, regizor, este si el un nume cvasiobisnuit aici, are cel putin Sapte-opt productii deja montate la Timisoara.
\nC. M.: \u00cemi place cum lucreaza baiatul, traditional.<\/p>\n

C. P.: Faptul ca este aceeasi m\u00e2na, acelasi stil, pe undeva poate sa fie cam monoton, as spune. Ideatic este tot acelasi om. Nu te-ai g\u00e2ndit sa mai schimbi? Pe aceleasi coordonate, tot clasice, asa cum doresti.
\nC. M.: El face o productie pe an. Am discutat pentru \u201eFalstaff\u201c-ul de anul viitor, vrem sa-l mutam \u00een anii 1935-40, \u00een Anglia, deci un pic mai modern. \u00cei fac curte lui Petrica Ionescu sa vina, accepta, dar c\u00e2nd \u00eel \u00eentreb c\u00e2nd apare, \u00eesi expune programul aglomerat. \u00cei spun ca \u00een 2016, c\u00e2nd poate el, n-o sa mai fiu eu director. Petrica ar face niste lucruri nebunesti, \u00eel cunosc. Dar pe de alta parte, pe plan local regizor n-am, scenograf n-am. Dec\u00e2t sa angajez permanent un regizor, un scenograf, un designer de costume si sa-i platesc tot anul ca sa faca o productie, mai bine contractez punctual pe unul pentru acea productie si am terminat. Despre asta e vorba. Stiu care sunt temerile tale, ca-i aceeasi m\u00e2na, stiu, dar Mario De Carlo a facut lucruri frumoase.<\/p>\n

C. P.: Dar ma bucur ca sub viziunea directorului, daca i se spune sa schimbe ceva, procedeaza ca atare.
\nC. M.: Bine\u00eenteles. Totusi, nu vreau sa ajungem la absurditatile care se fac \u00een Germania si nu numai. Toti vor sa tenteze, sa faca ceva modern si socant ca sa se comenteze despre ei.<\/p>\n

C. P.: O moda…
\nC. M.: Da, nimeni nu mai vorbeste de productiile frumoase ale lui Franco Zeffirelli, Jean-Pierre Ponnelle, Otto Schenk, nici chiar de cele mai moderne ale lui G\u00f6tz Friedrich. Am facut doua-trei productii cu el, erau destul de moderne pentru acel timp, de acum douazeci-treizeci de ani. Eu stiu \u00eensa ca lumea iubeste un spectacol frumos si \u00eenca nu-i obisnuita cu noutati. Plus ca tinerii care debuteaza la noi este bine sa \u00eenvete c\u00e2t de c\u00e2t o idee clasica, ca apoi, \u00een cele moderne, se descurca. Daca o iei invers si \u00eencepi sa faci un lucru derizoriu, c\u00e2nd te gasesti \u00eentr-o productie clasica, nu stii de unde sa \u00eencepi.<\/p>\n

C. P.: Din pacate, regizorii de teatru nu sunt conectati la muzica, n-o stiu, nu relationeaza cu ea.
\nC. M.: Nu este cazul lui Mario De Carlo.<\/p>\n

C. P.: La Opera din Timisoara au fost invitati artisti mari, \u00een plina activitate, nu… epave. \u00cei numesc pe Leo Nucci, Marianne Cornetti, Roberto Scandiuzzi. Care-i secretul?
\nC. M.: Prietenia noastra. G\u00e2ndeste-te ca Roberto a venit acum fara sa ceara onorariu. Care-i secretul meu? \u00cei pun \u00een situatia sa se simta bine. Normal ca se \u00eentorc. Uite-o pe Marianne. O data, de doua ori pe an doreste sa fie la noi, \u00eei place foarte mult ca a gasit un teatru care functioneaza bine, a gasit o orchestra buna. Mi-a spus: \u201eDaca vrei sa te ajut, vin sa facem un concert, sa str\u00e2ngem niste bani pentru copii\u201c. Deci nu-i numai secretul meu, ci si al lor, pentru ca sunt persoane deosebite, care vin de dragul de a c\u00e2nta, nu de a face bani.<\/p>\n

C. P.: \u00cen 2013, An Verdi-Wagner ai programat de pe acum un Concert Richard Wagner si \u201eRequiem\u201c-ul verdian. Cum le vei acoperi?
\nC. M.: Cunosc un dirijor foarte bun de la Dresda, Ernst Theis, care ne-a condus ansamblurile la Festivalul de la Kufstein, unde suntem invitati permanenti. Mi-a dat anumite titluri pentru concert, \u00eemi cauta si doi-trei c\u00e2ntareti… Pentru \u201eMessa da Requiem\u201c, i-am adus vorba lui Roberto Scandiuzzi, daca se va oferi, ar fi fantastic. Mi-as dori-o si pe Marianne Cornetti. Mai adaug soprana si tenorul.<\/p>\n

C. P.: Silvia Sorina Munteanu si un tenor care sa c\u00e2nte ca lumea \u201eIngemisco\u201c si \u201eHostias\u201c, sa aiba si \u201eitalianit\u00e0\u201c, si sacralitate.
\nC. M.: Sau \u201eLacrymosa\u201c. Liric si dramatic. G\u00e2ndeste-te ca \u201eIngemisco\u201c este una din cele mai dramatice arii si toata lumea o c\u00e2nta firav. Nu va fi usor, dar as dori sa fac \u201eRequiem\u201c-ul, un reper extraordinar. Am sa mai iau ceva forte si de la Filarmonica, ca sa fie o orchestra mare, iar \u00een Domul catolic va iesi ceva splendid, am facut multe concerte acolo cu succes imens, lumea nu mai are loc sa stea \u00een biserica. Si suna extraordinar.<\/p>\n

C. P.: \u00cen afara de secretul de a invita vedete internationale \u00een plina voga \u00eel mai detii si pe cel de a-i aduce pe unii c\u00e2ntareti rom\u00e2ni care activeaza \u00een strainatate.
\nC. M.: Trebuie sa pleci de la un fapt. Pe Nicoleta Ardelean, George Petean, ca si pe Tatiana Lisnic, i-am descoperit \u00een ’97-’98 c\u00e2nd am avut un masterat la Conservator. La final am facut un concert foarte frumos, dirijat de maestrul Petre Sb\u00e2rcea, dupa care i-am recomandat Agentiei Petrov. Au auditionat cu succes si de atunci au plecat \u00een carierele lor. Copiii acestia nu uita si vin la Opera din Timisoara cu placere si cu dragoste, c\u00e2nd pot. Pacat ca exista si altii care uita. Voci extraordinare, caracter zero. Depinde de fiecare.<\/p>\n

C. P.: Referitor la sumele pe care le absoarbe Opera din Timisoara, exista o subventie de la stat, nu?
\nC. M.: Cam 92% si 8% din venituri proprii, adica \u00eenchirieri de sali, bilete, caiete program. Nu avem alte surse.<\/p>\n

C. P.: Sponsori?
\nC. M.: Foarte greu. Aproape toti cei care ar putea sa sponsorizeze sunt filiale ale Bucurestiului. A fost o perioada c\u00e2nd Asociatia Pro Opera ne-a ajutat c\u00e2t de c\u00e2t, dar si ei au probleme din cauza crizei. Nici fabricile mari nu sunt foarte dispuse sa ne sponsorizeze. De aceea de la patru-cinci productii noi pe an, acum am mai redus. G\u00e2ndeste-te ca fata de acum cinci ani costurile s-au dublat si chiar mai mult. Un kg de cuie costa \u00een jur de 5 lei, acum costa 12 lei. Trebuie sa tii cont ca bugetul nu ni s-a dublat \u00een functie de costuri. Si atunci mai bine fac o productie frumoasa, doua, maximum trei pe an. Exista si o problema mare, n-avem solisti suficienti. Nici \u00een ultima perioada nu mai apar voci deosebite. De ce? Deoarece nu sunt \u00eendreptati spre repertoriul just. Unde mai exista glasuri pentru \u201eFata din Far West\u201c, \u201eAndrea Ch\u00e9nier\u201c, \u201eManon Lescaut\u201c? L-am auzit acum la Macerata pe Vladimir Galuzin si m-am \u00eengrozit. Din \u201eOtello\u201c a c\u00e2ntat \u201eNiun mi tema\u201c, mai simplu dec\u00e2t dificilul monolog. Apoi \u201eVesti la giubba… Ridi, Pagliaccio\u201c si am crezut ca \u00eennebunesc. E drept ca \u201ePaiate\u201c este si una dintre specialitatile mele, pentru Canio am fost cunoscut si recunoscut. Dar nu mai sunt voci mari. Uite, Marianne Cornetti, care este o mezzosoprana extraordinara, este cautata acum sa c\u00e2nte si ca soprana dramatica, pentru ca lipsesc vocile mari pentru asemenea repertoriu.<\/p>\n

C. P.: Se g\u00e2ndea chiar la rolul titular din \u201eTurandot\u201c, \u00eemi vorbea acum un an.
\nC. M.: Vrea sa-l c\u00e2nte la Timisoara. Probabil anul viitor. Aici a facut foarte bine Gioconda, rol greu, tu stii c\u00e2t este de tras. Nu mai sunt voci nici precum a Renatei Scotto, Mirellei Freni sau, \u00een zona noastra geografica, a Annei Tomowa-Sintow. Nu mai vorbesc de Raina Kabaivanska, cu care am c\u00e2ntat de at\u00e2tea ori. Daca ne g\u00e2ndim la baritoni, unde mai exista un Giorgio Zancanaro, un Piero Cappuccilli? Renato Bruson se chinuie si nu vrea sa termine cu c\u00e2ntatul. La fel, unde sunt o Fiorenza Cossotto, Elena Obraztova sau Aprile Millo?<\/p>\n

C. P.: Pura soprana verdiana.
\nC. M.: Eu n-am mai auzit o Aida ca lumea, de la ea \u00eencoace.<\/p>\n

C. P.: Personal, sustin ca nu este penurie de glasuri, dupa c\u00e2t am vazut la concursuri, \u00een juriile la care am fost, ci penurie de instruire si de \u00eendrumatori competenti. Se adauga faptul ca si impresarii si directorii de teatre, \u00een dorinta de a-si acoperi repertoriul, \u00eei pun sa c\u00e2nte lucruri nepotrivite. Dezbat de mult subiectul.
\nC. M.: Da, ai spus adevarul! Moda de a c\u00e2nta orice, oric\u00e2t si oricum dauneaza. Uite-l, de exemplu, pe Jos\u00e9 Cura. C\u00e2t a c\u00e2ntat bine? Zece ani. Uite-l pe Rolando Villaz\u00f3n… c\u00e2te a patit! Mi-aduc aminte o discutie cu David Ohanesian. Spunea: \u201eUnul care ajunge s\u00e3 c\u00e2nte zece ani e bine. Cincisprezece ani \u00eencepe sa fie si mai bine. C\u00e2nta douazeci de ani, deja este un fenomen\u201c. Eu pot sa-i multumesc lui Dumnezeu ca \u00een douazeci si cinci de ani de cariera nu mi s-a rupt glasul niciodata. Dar c\u00e2ntam numai repertoriul meu. La \u00eenceput de cariera, c\u00e2te oferte am avut sa fac \u201eLucia di Lammermoor\u201c sau \u201eBoema\u201c! Am refuzat tot. Marcello ma \u00eenvata: \u201e\u00cen momentul c\u00e2nd primesti o oferta de contract iei partitura, o citesti toata, o c\u00e2nti si ti-o consolidezi \u00een g\u00e2t. Abia dupa aceea accepti, numai daca \u00eeti convine\u201c. C\u00e2ntaretii de astazi spun da si habar n-au ce si cum. Si cum moda de-acum este sa planifici cu doi-trei ani \u00eenainte, cum poti sa stii cum te dezvolti sau nu \u00een acel rol? \u00cen plus, mai intervin fel si fel de acrobatii, pentru ca regizorii moderni te pun sa c\u00e2nti \u00een orice conditii, nu-i intereseaza daca artistul poate emite sunete sau poate conduce o fraza \u00een orice pozitie.<\/p>\n

C. P.: Regietheater…
\nC. M.: Asa cum spui, cei care \u00eel fac sunt regizori de teatru \u00een proportie de 80% si habar n-au de voci, de igiena vocala. Or, nu te supara, daca vrei sa asculti o orchestra te duci la un concert simfonic. Daca vrei sa asculti un c\u00e2ntaret trebuie sa-l pui \u00een postura ca instrumentul lui sa functioneze, nefiind legat doar de emisia unor sunete, ci si de starea psihologica, de starea de sanatate, de repertoriul pe care c\u00e2nta, de modul cum \u00eel c\u00e2nta.<\/p>\n

C. P.: Si dirijorii veniti din simfonic care dirijeaza opera?
\nC. M.: Habar n-au! De ce dirijorii din trecut au fost mari? Pentru ca au \u00eenceput de la zero, au fost \u00eent\u00e2i maestri acompaniatori, apoi maestri substituti si au stat l\u00e2nga dirijorii mari.<\/p>\n

C. P.: Si Tullio Serafin, si Antonino Votto…
\nC. M.: … si Giuseppe Patan\u00e9, si Nello Santi. Daca regizorul facea ceva care nu le convenea sau care-i punea pe c\u00e2ntareti \u00een dificultate, nu acceptau.<\/p>\n

C. P.: De multe ori exista obsesia de a crea tumult orchestral…
\nC. M.: … ca sa iasa ei, dirijorii, \u00een evidenta.<\/p>\n

C. P.: \u00cen afara de ceea ce am vorbit ca perspective repertoriale, ce alte g\u00e2nduri ai pentru Opera din Timisoara?
\nC. M.: Vreau sa facem musicalul \u201eScripcarul pe acoperis\u201c, un spectacol pe care l-am vazut la Oradea regizat de un budapestan, o productie care mi-a placut extraordinar. Cred ca este un titlu care va atrage publicul. Trebuie sa ma g\u00e2ndesc si la tineri. Stii foarte bine ca noi facem foarte multa opereta si constat ca are o priza mai mare asupra tinerilor chiar dec\u00e2t opera.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

CORNELIU MURGU in dialog cu COSTIN POPA Costin Popa: La conferinta de presa dinaintea premierei cu \u201eFaust\u201c la Opera Nationala Rom\u00e2na din Timisoara, teatru pe care \u00eel conduci de peste treisprezece ani, s-a vorbit despre Treviso, nu numai pentru ca basul Roberto Scandiuzzi, vedeta spectacolului, este originar de acolo, dar si \u00een contextul relatiilor tale… Cite\u0219te mai mult »Compromisuri, secrete, proiecte, dificultati<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[66],"tags":[8490],"class_list":["post-14194","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-arte-media","tag-corneliu-murgu"],"views":979,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/14194","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=14194"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/14194\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=14194"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=14194"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=14194"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}