{"id":14152,"date":"2012-12-06T11:57:30","date_gmt":"2012-12-06T09:57:30","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=14152"},"modified":"2012-12-06T11:57:49","modified_gmt":"2012-12-06T09:57:49","slug":"ultimul-superstar","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/ultimul-superstar\/","title":{"rendered":"Ultimul superstar"},"content":{"rendered":"

Mircea Cartarescu, Ochiul caprui al dragostei noastre,<\/em> Humanitas, Bucuresti, 2012<\/strong><\/p><\/blockquote>\n

 <\/p>\n

Cu c\u00e2t Mircea Cartarescu e mai discutat, cu at\u00e2t este mai greu sa scrii despre literatura lui. Si nu ma refer aici la impedimentele care se nasc din interferentele social-politicului cu literatura, ci exact la dificultatea criticii de a-l mai analiza structural. Pentru ca Mircea Cartarescu este deja cunoscut de toata lumea drept \u201ecel mai mare autor rom\u00e2n contemporan\u201c si oarecum mitizat de piata rom\u00e2neasca de carte. Uneori, discut\u00e2nd despre Cartarescu, te simti la fel de incomod ca atunci c\u00e2nd ai fi fost nevoit sa-l aduci \u00eentre subiectele cronicii de \u00eent\u00e2mpinare pe M\u00e1rquez. Si acest lucru e perfect explicabil. Autorul, cum am aflat si de pe semnul de carte pe care editura Humanitas l-a conceput special pentru colectiile sale, a v\u00e2ndut p\u00e2na acum \u00een Rom\u00e2nia cinci sute de mii de volume. Mai mult, a devenit aproape singurul scriitor de dupa 1990 cunoscut \u00een toate mediile socialului rom\u00e2nesc. Este, cum ar veni, singurul autor rom\u00e2n care a supravietuit \u201emortii literaturii\u201c sau, \u00eentr-o nota mai optimista, intrarii ei temporare \u00eentr-un fel de obscuritate din ce \u00een ce mai acuta. Si e firesc, pentru ca \u00eenca din liceu manualele scolare \u00eel \u00eenfatiseaza pe autorul \u201eOrbitor\u201c-ului ca pe \u201emai singurul\u201c autor rom\u00e2n contemporan. Desigur, multe au fost (si vor mai fi \u00eenca) discutiile controversate despre afacerile ICR-ului si ale editurii Humanitas cu Mircea Cartarescu si despre felul \u00een care ba nu e cinstit ca un singur autor sa beneficieze de o asa reclama si publicitate, ba cum ca autorul nu-si merita cu adevarat celebritatea, ba cum ca discutiile despre Cartarescu si Nobel sunt supraestimate, \u00eensa aceste controverse distrag mult atentia de la literatura pe care Mircea Cartarescu si-a construit imaginea de superstar literar.
\nSupra-reclama si posteritate<\/strong>
\n\u00cen \u201eIstoria critica a literaturii rom\u00e2ne\u201c Nicolae Manolescu observa c\u00e2teva chestiuni esentiale pentru proza lui Cartarescu: \u201eExcept\u00e2nd saptam\u00e2nile revolutionare de dupa decembrie ’89 (care vor reveni \u00een cele mai slabe pagini ale \u201eOrbitorului\u201c, o dovada \u00een plus a incuriozitatii lui Cartarescu fata de \u00eent\u00e2mplari din afara fiintei lui si, \u00een general, fata de oameni, dupa cum si el \u00eensusi o stie foarte bine c\u00e2nd \u00eesi defineste, chiar \u00een \u201eJurnal\u201c, romanul). A avut, de aceea, o presa proasta, acuzat de egocentrism, ca si cum nu tocmai interioritatea ar fi esentiala \u00eentr-o astfel de scriere\u201c. Ce e drept, afirmatia cum ca ultimul volum al trilogiei \u201eOrbitor\u201c ar fi cel mai slab a facut cariera. \u00centr-o ancheta a revistei \u201eCorpul T\u201c (care nu e \u00een niciun caz singura si mai toate au acelasi rezultat), pentru cele mai bune romane ale ultimilor douazeci si doi de ani, majoritatea criticilor si scriitorilor intervievati au plasat \u201eAripa st\u00e2nga\u201c (doar c\u00e2tiva au luat trilogia pe de-a-ntregul) \u00een topul clasamentului, iar majoritatea argumentelor (invitatii revistei par, mai \u00een gluma, mai \u00een serios, sa se fi vorbit cumva \u00eentre ei) sunt \u201euniversalitatea\u201c si \u201eunicitatea\u201c prozei lui Cartarescu. Si e adevarat, ai senzatia ca stai \u00een fata unui autor de talie mondiala. Nu stiu \u00eensa c\u00e2t din aceasta senzatie este meritul direct al scriitorului Mircea Cartarescu si c\u00e2t este rezultatul unei supra-reclame si a unei hiper-colonizari cartaresciene a locurilor \u00een care literatura poate avea succes la scara larga. Se vorbeste mereu despre o lume a \u201evisului\u201c, Manolescu insista mult \u00een a-l compara pe autorul \u201eNostalgiei\u201c cu Pynchon, Borges, M\u00e1rquez, Cort\u00e1zar, Proust, Joyce pentru calatoria psiho-somatica postmoderna si oscilatiile permanente \u00eentre vis si realitate, pentru decupajul realitatii si pentru insertiile de realism magic, lucruri demne de observat pentru un autor care \u201e\u00eemprumuta\u201c (si aici nu sunt caustic, mi se pare ca reuseste sa c\u00e2stige \u00een autenticitate) imaginarul si expansivitatea sud-americanilor si le transmuta discursului est-european. La fel si \u00een \u201eOchiul caprui al dragostei noastre\u201c, unde jurnalul se \u00eembina cu literatura si eseul \u00een maniera testamentara a unui foarte cunoscut volum, \u201e\u00cenainte de tacere\u201c al lui S\u00e1bato. E normal ca Mircea Cartarescu, la fel cum o anunta si jurnalul si proza lui, \u00eesi construieste permanent un scut literar. Putin ostentativ, ce-i drept, \u00eensa fara ostentatia lui nu ar mai exista personajul Mircea Cartarescu, at\u00e2t de discutat si controversat. \u00cesi alege povestile astfel \u00eenc\u00e2t sa spuna, cum bine intuia Manolescu, cine este acest Cartarescu. Pe multi \u00eei va deranja maniera deloc discreta prin care, sub aparenta subtilului si a modestiei, Mircea Cartarescu mai pune o caramida la zidul propriei posteritati: \u201eCe minunat ar fi sa-mi pot spune macar (si mi-o spun, dar fara nici un pic de convingere): ei, am muncit destul\u201c, \u201eMa tem ca de-acum \u00eencolo nimeni nu va mai locui \u00een carti, asa cum au facut-o generatia mea si cele precedente. Si ca utopia lecturii va ram\u00e2ne undeva, pe o colina \u00eendepartata, ca un mare labirint ruinat\u201c.
\nAntologie sapientiala <\/strong>
\n\u00e0 la Cartarescu<\/strong>
\nE foarte ingenioasa maniera \u00een care, dincolo de sprijinul media, el reuseste sa ram\u00e2na nu doar un \u00eempatimit, ci un profesionist al autoconsacrarii. Si, desi pare ciudat, nu e nimic rau \u00een asta! Pentru ca Rom\u00e2nia are nevoie de astfel de personaje care sa stie sa-si gestioneze imaginea si sa-si si valideze literar celebritatea. Lamentari care vor fi fost citite \u00een \u201eRuletistul\u201c si care apar si acum, \u00een 2012 \u00een \u201eOchiul caprui al dragostei noastre\u201c (o antologie de eseistica, memorialistica si mici povesti de viata) sunt strategia prin care autorul ram\u00e2ne fidel unui funambulism literar, \u00eentre a placea publicului larg (aici ma refer la stilistica \u201eglam\u201c si discursul dramatic) si a-si mentine statutul de \u201eprofesionist al literaturii\u201c (Nicolae Manolescu): \u201eParintilor mei li s-a spus ca baiatul le-a murit peste noapte. Dar nu li s-a aratat niciodata un trup. La tipetele mamei au aparut oameni \u00een uniforma. La zbaterile lor pe la ministere si cabinete juridice au aparut civili care i-au sfatuit sa taca. La scrisorile lor disperate catre conducerea de-atunci a tarii nu li s-a raspuns niciodata. Pe Victoras l-a \u00eenghitit pam\u00e2ntul mizerabil al unor vremuri cumplite. N-am stiut niciodata ce s-a \u00eent\u00e2mplat cu el. P\u00e2na azi duc flori, de ziua mea, la un mic morm\u00e2nt gol. \u00cen fiecare dimineata, c\u00e2nd ma uit \u00een oglinda, nu vad pe nimeni. Dar de c\u00e2te ori trec pe la mama, care are optzeci de ani, o cuprind \u00een brate, \u00eemi lipesc t\u00e2mpla de-a ei si atunci simt ca, asemenea v\u00e2ntului paraclet, pe care nu-l stii de unde vine si \u00eencotro se duce, Victor este si el acolo, \u00een \u00eembratisare. Simt t\u00e2mpla lui sprijinita de a mea, mama \u00eei simte cealalta t\u00e2mpla. Ne contopim privirile p\u00e2na ce ochii nostri formeaza iar, dilat\u00e2ndu-se si dizolv\u00e2ndu-si transparenta, acel unic ochi caprui, ochiul nesf\u00e2rsit de bl\u00e2nd al dragostei noastre\u201c. \u00censa asa a functionat Mircea Cartarescu mai tot timpul. Ce a deranjat la el pe majoritatea criticilor a fost exact diluarea literaturii sale dupa 2000, lipsa din ce \u00een ce mai puternica a \u201eliteraturii din literatura\u201c si migratia catre zonele comerciale (exemplul cel mai folosit fiind \u201eDe ce iubim femeile\u201c). \u00censa se poate ca at\u00e2t dimensiunea, titanismul si consacrarea \u201eOrbitorului\u201c, c\u00e2t si aspectul sau de \u201eopera\u201c, la fel cu cel al \u201eNostalgiei\u201c (\u201eopera\u201c cu majuscule, \u00een sensul de roman de secolul XX) sa fi distras receptarea de la o posibila permanenta polifonie a discursului cartarescian care se va fi accentuat tot mai tare dupa trecerea acelei v\u00e2rste a febrilitatii scrisului: \u201eApogeul vietii mele a fost la patruzeci de ani. Atunci am fost sus de tot, at\u00e2t de sus c\u00e2t mi-a fost dat sa ajung\u201c.
\n\u201eOchiul caprui al dragostei noastre\u201c are aspectul unui jurnal. Si, \u00een fond, asta si este. Un fel de antologie sapientiala a lui Cartarescu, un moment de nostalgie si mister, reteta perfecta, \u00een fond, pentru un nou volum Mircea Cartarescu. De la vesnicele momente de mistificare a biografiei sale p\u00e2na la eseuri despre starea literaturii si prietenii literare, antologia consolideaza, \u00een fond, un univers cartarescian pe care cititorii sai l-au intuit mereu. At\u00e2t poezia c\u00e2t si proza sa au \u00eencercat mereu sa sensibilizeze cititorul prin aceste metode extrem de eficiente: discursul patetic (a nu se \u00eentelege penibil, melodramatic), biografia plina de mister si siguranta \u00een interiorul unui imaginar alunecos. Cartarescu (dupa disputa amicala Terian \u2013 Cernat cu privire la \u201eexperimentalismul\u201c cartarescian) este un autor care stie sa-si gestioneze propria literatura sub aparentul experiment. Si e cu at\u00e2t mai mare reusita cu c\u00e2t literatura sa este una care poate cadea foarte usor \u00een kitsch, \u00een supralicitarea oniricului si a fanteziei. De fapt, postmodernismul lui Cartarescu este at\u00e2t de bine asumat, \u00eenc\u00e2t a scrie \u00een registrele sale (desigur, permanent schimbate pe acelasi pivot al \u201enostalgismului\u201c, daca putem forta termenii) nu mai e un act de echilibristica. Mai ales ca \u00een \u201eOchiul caprui al dragostei noastre\u201c, vocea ram\u00e2ne bine ancorata \u00een cutumele memorialisticii: \u201eSi a fost seara, si a fost dimineata. Paleta mea era deja tocita de milioane de priviri c\u00e2nd, \u00een fine, cineva, dupa ce-a c\u00e2ntarit-o-n palma si a lovit niste mingi de celuloid imaginare, a scos banii si a plecat cu ea. Am str\u00e2ns ziarul si ne-am \u00eendreptat si noi spre iesire. Ne ningeau frunzele uscate. V\u00e2ntul ne amesteca pletele cu praful. L\u00e2nga iesire am scotocit printr-un teanc de discuri de ebonita, cu copertile jerpelite, \u00een spatele carora statea un ins cu creasta punk. Toti banii de pe paleta s-au dus pe trei discuri: \u201eBlonde on Blonde\u201c de Bob Dylan, \u201eMind Games\u201c al lui Lennon si \u201eThe Dark Side of the Moon\u201c de Pink Floyd. Am plecat cu ele fericiti, la subrat, uit\u00e2nd si de p\u00e2ine, si de faptul ca nu aveam la ce sa le ascultam. Am discurile alea si acum. N-am putut scoate niciodata mirosul ur\u00e2t din ele. Miros a anii ’90 \u00een Rom\u00e2nia, a frica, a nesiguranta, a disperare. Nu le-am ascultat niciodata\u201c.
\nAflam despre un Cartarescu obsedat de interioritatea sa, \u00eenca. Aflam despre acelasi Cartarescu greu de receptat \u00een toata aceasta auto-conservare a imaginii de exponent principal al literaturii rom\u00e2nesti. Nu aflam, \u00een fond, nimic nou. Mizele cartii stau \u00een mentinerea proaspata a imaginii sale, at\u00e2t \u00een discutiile criticii literare, c\u00e2t si dincolo de ele, \u00een mentalul colectiv, \u00een constiinta cititorilor, a imaginii de cel mai important autor rom\u00e2n de dupa ’90.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Mircea Cartarescu, Ochiul caprui al dragostei noastre, Humanitas, Bucuresti, 2012   Cu c\u00e2t Mircea Cartarescu e mai discutat, cu at\u00e2t este mai greu sa scrii despre literatura lui. Si nu ma refer aici la impedimentele care se nasc din interferentele social-politicului cu literatura, ci exact la dificultatea criticii de a-l mai analiza structural. Pentru ca… Cite\u0219te mai mult »Ultimul superstar<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[1521,8476],"class_list":["post-14152","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara","tag-mircea-cartarescu","tag-ochiul-caprui-al-dragostei-noastre"],"views":1870,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/14152","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=14152"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/14152\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=14152"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=14152"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=14152"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}