Dintre toate zonele tarii pe care Festivalul National de Teatru le-a adus in fata publicului bucurestean, atentia cronicarului se va indrepta asupra unui oras care, de ani buni, se afla intr-o adevarata crestere artistica: Timisoara. Cititorii revistei \u201eCultura\u201c au aflat, nu de putine ori, ce se petrece la Teatrul National Timisoara, de diversitatea de propuneri si provocari artistice petrecute la TNTm sub directoratul Adei Hausvater. De altfel, de valoarea productiilor acestui teatru a depus marturie fiecare dintre ultimele editii FNT, unde TNTm a fost rareori invitat cu mai putin de trei spectacole.
\nDar iata ca in perioada recenta, colegul de cladire, Teatrul German de Stat din Timisoara, sub directia modern-luminata a echipei Lucian Varsandan-Radu Nica, il ajunge din urma, mai ales printr-unul dintre cele mai interesante spectacole propuse de actuala editie FNT: \u201eTinuturile joase\u201c, prima adaptare scenica dupa proza Hertei M\u00fcller. Regizorul Nicky Wolcz a ales sa dramatizeze volumul de povestiri al laureatei Nobel, in care acesta evoca amintiri din copilaria petrecuta intr-un sat svabesc din Banat. Un spectacol cu ritm vioi, care nu pierde atentia publicului nici o secunda, unde umorul, inlatur\u00e2nd deliberat orice urma patetica, consoneaza perfect cu dinamismul de pe scena. Scene scurte, fiecare cu propria dezvoltare si propriul farmec, se succed intr-un tempo antrenant, asa inc\u00e2t istoria unei intregi comunitati sa se scrie scenic sub ochii spectatorului. At\u00e2t razboiul, c\u00e2t si deportarile devin usor de prizat prin perspectiva micutei svabe care povesteste la persoana int\u00e2i, cu un balans perfect intre obiectivitate, ironie si candoare! Ecuatia se va mentine pe tot parcursul spectacolului, care nu treneaza nici o clipa (ce raritate in teatrul rom\u00e2nesc!), excelent interpretat de Tompa Eszter in rolul Povestitoarei, ca si de numerosii sai colegi prezenti pe scena. Mica de inaltime, cu fata serios-copilaroasa, Tompa Eszter umple scena cu prezenta sa magnetica dubl\u00e2nd scenic varianta copil a personajului in care micuta Maria Bulgarin c\u00e2stiga pe loc simpatia publicului.
\nDar daca regizorul Nicky Wolcz imagineaza un spectacol perfect echilibrat e pentru ca in fiecare scena \u2013 c\u00e2te o bucatica din biografia Povestitoarei \u2013, actorii produc delicii r\u00e2nd pe r\u00e2nd, astfel inc\u00e2t vor avea, de la primul p\u00e2na la ultimul, propriul moment de stralucire. Iar o colectie de straluciri bine inchegate regizoral nu poate dec\u00e2t sa garanteze succesul unor povesti in care actorii dubleaza sau completeaza ceea ce povesteste personajul principal. Dupa cum anumite momente vor fi dublate si in video, aduc\u00e2nd spectatorii mai aproape de straturile memoriei. Ceea ce reuseste Nicky Wolcz, cu simplitatea proprie doar celor indelung exersati, este sa capteze publicul mai ales prin dinamica scenei si relatiile just construite actoriceste.
\nApoi, meritul regiei este acela de a fi stiut sa pastreze frumusetea textului, abtin\u00e2ndu-se de la insertii scenice savante care ar fi ingreunat spectacolul, deturn\u00e2ndu-l de la buchea amintirilor. Prezentate de fetita intr-o perspectiva edulcorata, int\u00e2mplarile dure devin cel mai adesea comice. Candoarea v\u00e2rstei va acoperi si razboiul, si micuta aventura a strabunicului la bai, si amintirea mamei obosite, batr\u00e2ne si incaruntite de vreme, si betiile tatalui, si bataile incasate de mama, toate evocate pe acelasi ton lipsit de violenta. Copilul nu ofera nici judecati, nici nu defileaza moral cu vreun presupus etalon de corectitudine, asa ca perceptia sa face ca amintirile sa fie amuzante, invaluite, cum sunt, intr-o caricatura fina. Nici vorba, deci, de tragedie, cu at\u00e2t mai putin de comedie groasa. Dimpotriva, actorii joaca subtil, consecventi in tonul relaxat si usor autoironic.
\nUn alt atu de invidiat al regizorului este felul in care stie sa vehiculeze cu salturile si discontinuitatile temporale din naratiune, gasind echivalentul vizual adecvat tuturor translatiilor. In perindarea nestap\u00e2nita in care amintirea unei persoane atrage, fireste, o alta, care va aduce in prim-plan o int\u00e2mplare, care va st\u00e2rni o analogie…, spatiul delimitat de Helmut St\u00fcrmer prin pereti mucezi si o balta care zace in fata scenei pare de-a dreptul curgator. Personajele ocupa fiecare colt, misc\u00e2ndu-se liber ba in sat, ba la bai, ba la veterinar, umpl\u00e2nd spatiile si dinamiz\u00e2nd admirabil o scena at\u00e2t de mica. Asa inc\u00e2t publicul nu va resimti nici un disconfort din cauza salturilor c\u00e2nd inainte, c\u00e2nd inapoi, in timp si in spatiu.
\n\u201eInainte de pensionare\u201c
\nDe la teatrul vecin, Nationalul din Timisoara, printre spectacolele selectate in FNT, s-a numarat si \u201eInainte de pensionare\u201c de Thomas Bernhard, in regia austriacului Christian Papke, propunere ce a st\u00e2rnit suficiente controverse printre oamenii de teatru.
\nPe o muzica energica, lumina se aprinde si publicul se trezeste despartit de scena printr-un geam. In spate, un perete il indeasa parca in acvariul de dinaintea lui. In fata, spatiul conceput de Alois Gall\u00e9 se intinde cinemascopic, ca o fresca unde personajele se dezvolta pe latime, macin\u00e2nd verticala. Sufocati in conserva istoriei, spectatorii se vad inghesuiti in intimitatea familiei Hoeller, care isi duce traiul intr-o casa de moda veche, cu dulap, masa si nelipsita oglinda.
\nAna-Maria Pandele intra si, sub ochii publicului, isi ocupa locul in caruciorul de infirm pentru a deveni Clara Hoeller. Alaturi de sora sa, Vera, se ad\u00e2nceste in ciclul nesf\u00e2rsit al animozitatilor zilnice. Spectacolul lui Christian Papke este, in mare masura, un studiu al ostilitatii in familie, al ipocriziei, subterfugiilor si jocului dublu dezvoltat intre cele doua surori si, ceva mai t\u00e2rziu, intre ele si fratele Rudolf. Camera in care cele doua traiesc ca intr-o inchisoare se ineaca de tensiune si resentiment. Zilele celor doua femei trec in sicane perpetue, presarate cu impulsuri ucigase. Cea mare o cadoriseste pe infirma cu acuze ca \u201eTot ce stii stii din carti. N-ai trait nimic in viata ta!\u201c sau \u201eScaunul cu rotile te salveaza de puscarie\u201c, pentru ca imediat motivul discordiei sa se clarifice: \u201eSocialista noastra!\u201c. Sora din carucior (Ana-Maria Pandele, cu un joc hiperactiv, care contrabalanseaza pozitia imobila) varsa cafeaua peste cea mare, pentru ca aceasta sa o pocneasca.
\nIn relatiile pe care regizorul le construieste cu un dramatism exemplar, primadona pare sa fie sora mai mare. Interpretata de Ana Maria Cojocaru, aceasta expune o panoplie intreaga de masti din jocurile pline de ambiguitate si disimulare in care Vera isi petrece zilele. Cheia predominanta ram\u00e2ne cea a fetitei pedante. Performanta actritei sta in frecventele ruperi de ritm, aceasta vir\u00e2nd ba in femeie cu voce calda, melancolica, ad\u00e2ncita in sine si in amintiri, ba in sora hotar\u00e2ta si autoritara, ba in aceea care viseaza la activitatile sociale interzise, inec\u00e2ndu-si pe ascuns frustrarile in paharul cu vin. Printre registrele sale, nu de putine ori deliberat contrastante, iese la iveala frica. E ziua cea mare din an c\u00e2nd fratele lor, presedinte de tribunal, \u201eomul dreptatii\u201c, demn urmas al familiei de juristi, care mai are sase luni p\u00e2na la pensionare, aniverseaza ziua lui Himmler, imbracat in vechiul costum de nazist. Printre jocurile pline de tensiune si frustrare dintre frati, adevarul se va strecura cu picatura. Rudolf, care si-a petrecut zece ani ascuns in pivnita, a fost comandantul adjunct al unui lagar.
\nIn video, defileaza, din c\u00e2nd in c\u00e2nd, Ceausescu, Hitler si diverse instrumente transistorice ale puterii, politisti care bat demonstrantii etc. Dupa marturia regizorului, fostii nazisti ascunsi o perioada si reveniti basma curata, \u201eoameni ai dreptatii\u201c, ar face trimitere la securistii si tortionarii regimului comunist din Rom\u00e2nia, care isi mentin p\u00e2na in ziua de azi, nestingherit, controlul. Doar ca bunul-simt si propriul sistem etic l-au impiedicat pesemne pe austriac sa inteleaga ca in tara noastra pe vechii politrucii nu ii deranjeaza nici cel mai firav compex de culpabilitate. Nimic asemanator cu remuscarile colective din spatiul german de dupa razboi nu strabate mentalul rom\u00e2nesc. Dimpotriva, multi dintre fostii oameni ai puterii zic mersi ca a cazut comunismul, eliber\u00e2ndu-i astfel de frica de Ceausescu, pentru a-i lasa, basca, mult mai bogati, in control absolut, politic si economic. In acest context, intentia regizorului e greu de decriptat de catre publicul rom\u00e2n. Daca familia Hoeller tresare la fiecare sonerie, desi in forul sau interior spera ca nazistii vor fi din nou la putere, securistii mioritici si mladitele lor se bat oric\u00e2nd cu pumnul in piept.
\nPrivati de ceea ce, dupa dorinta lor, ar fi insemnat bunul mers al istoriei, Vera si Rudolf Hoeller isi camufleaza nostalgia regres\u00e2nd la un linistitor stadiu infantil prin jocuri de copii, din care nu lipsesc micile perversiuni sexuale. Toaletele schimbate de Vera, c\u00e2nd de fetita cu pampon care sare coarda, c\u00e2nd de bomba sexi, cu cizme si manusi negre lungi, perfect asortate cu cravasa din m\u00e2na, refac tot ce surorii devotate o viata fratelui nazist ii fusese interzis. In contrapondere, Rudolf, in interpretarea lui Doru Iosif, dezvolta un comportament haotic, cu impulsuri violente si alunecari imprudente in nostalgii fasciste. Problema este ca, dupa ce industria cinematografica ne-a furnizat mii de filme pe tema aceasta, ceea ce ii macina pe cei doi frati insetati de putere se citeste destul de repede, iar surprizele se consuma deja in prima parte. Se mai pune, desigur, intrebarea daca acest tip de spatiu intim care, conform asteptarilor publicului, presupune un joc minimalist, nu este oarecum incompatibil cu optiunea incarcata de teatralitate si dramatism a lui Christian Papke. Oricum, spectacolul are suficiente atuuri care sa-l recomande.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"
Dintre toate zonele tarii pe care Festivalul National de Teatru le-a adus in fata publicului bucurestean, atentia cronicarului se va indrepta asupra unui oras care, de ani buni, se afla intr-o adevarata crestere artistica: Timisoara. Cititorii revistei \u201eCultura\u201c au aflat, nu de putine ori, ce se petrece la Teatrul National Timisoara, de diversitatea de propuneri… Cite\u0219te mai mult »Tasniti din istorie<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[66],"tags":[8462,8461],"class_list":["post-14079","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-arte-media","tag-radu-nica","tag-tntm"],"views":1503,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/14079","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=14079"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/14079\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=14079"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=14079"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=14079"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}