\u201eOmul care aduce cartea\u201c la televiziune si ne \u00eendeamna s-o privim cu ochii si cu mintea, recte criticul, istoricul literar si eseistul Dan C. Mihailescu, a adus c\u00e2teva dintre cartile personale si la Craiova, cu prilejul sustinerii unei excelente conferinte despre \u201eI.L. Caragiale: aliatul perfid sau dusmanul complice?\u201c, \u00een spatiul programului SpectActor, de la Teatrul National \u201eMarin Sorescu\u201c din urbea banilor.
\nPrintre tomurile prezentate s-a aflat si recenta aparitie a autorului, \u201eI.L. Caragiale si caligrafia placerii\u201c (Editura Humanitas, Bucuresti, 2012), pe care a lansat-o si aici.
\n\u00cen aceasta carte de eseuri critice, Dan C. Mihailescu sondeaza eul marelui dramaturg rom\u00e2n din memorabilele sale epistole, obiectiv propus si prin subtitlul \u201eDespre eul din scrisori\u201c, epistole cercetate si comentate, repartizate \u00een mai multe capitole intitulate sugestiv si incitant: \u201eUn veac de posteritate\u201c; \u201eDracul gol si dracul scris\u201c; \u201e…Extrema nesocotire sub apasarea careia am \u00eembatr\u00e2nit…\u201c; \u201eCheia unui destin\u201c; \u201eMimetism si ergofilie \u00een febra epistolara\u201c; \u201eSunt nebun de amor, sufar peste poate, parca sunt turbat\u201c; \u201eUn histrion mizantrop, cu \u00abstiinta fericirii\u00bb\u201c; \u201eBerlin: \u00eembatr\u00e2nirea ca voluptate si eliberarea ca napasta\u201c si \u201eSentinte, momente, \u00eencruntari… Si iar placeri\u201c.
\n\u00cen capitolul de \u00eenceput, function\u00e2nd \u00een loc de cuv\u00e2nt \u00eenainte, \u00eel situeaza pe Caragiale retroactiv, acum la 160 de ani de la nastere si la 100 de la moarte, \u00een contextul receptarii din epoca totalitarismului, cit\u00e2nd si coment\u00e2nd c\u00e2teva fragmente din scrierile ocazionate de centenarul nasterii sale, \u00een plin proletcultism si realism socialist din 1952, semnate de Maria Banus, N. Popescu-Dorneanu, Traian Selmaru, Ion Vitner si chiar si de Paul Cornea. \u00cen unanimitate, semnatarii acestor \u201eomagii\u201c cuprinse \u00eentr-un volum \u00eel posteaza pe dramaturg \u00een situatia de luptator, prin opera sa, \u201ebun al poporului\u201c, contra pernicioasei clase sociale burghezo-mosieresti, c\u00e2t si \u00eempotriva virulentilor \u201eimperialisti anglo-americani\u201c.
\nIata o mostra de sociologie vulgara si de limba de lemn angajata, a vremii: \u201eAtitudinea critica a lui Caragiale fata de societatea burghezo-mosiereasca oglindeste nemultumirea maselor de milioane de dezmosteniti, protestul lor plin de m\u00e2nie (proletara, n.m., T.Gr.) \u00eencercarile lor de a gasi un remediu situatiei mizerabile si fara de speranta \u00een care fusesera aduse…\u201c (Paul Cornea).
\nPlec\u00e2nd de aici, Dan C. Mihailescu se \u00eentreaba acum, \u00een 2012, \u201eUnde mai este Caragiale?\u201c si raspunde astfel \u00een stilu-i caracteristic, prezent\u00a0 de-a lungul cartii, degajat, liber de constr\u00e2ngeri exegetice scientiste, cu un debit verbal si tropic, debordant: \u201eMarele, definitivul c\u00e2stig \u00een timp a fost \u00eensasi acceptarea, integrarea, digerarea lui \u2013 daca mi se accepta termenul \u2013 \u00een \u00aborganismul\u00bb etno-cultural, la capitolul \u00abmarilor clasici\u00bb. Resimtit din capul locului ca un virus periculos, ca un intrus alterant, ca un \u00abmascarici\u00bb vulgar si zeflemitor a tot ce va sa zica \u00abideal national\u00bb, o \u00abcaricatura a rom\u00e2nismului\u00bb, \u00abbatjocura istorica\u00bb s.a.m.d., apoi ca \u201eultimul ocupant fanariot\u201c al Tarilor Rom\u00e2ne, Caragiale a fost sistematic refuzat \u00een siajul onorurilor academice de vigilentii, necrutatorii anticorpi ai sanatatii valahe\u201c. Urmarind desigur evolutia acestor receptari, mai mult negative dec\u00e2t pozitive, \u00een timp si fiind acestea principalele cauze ale lamentatiilor cuprinse \u00een epistolele dramaturgului. Sunt analizate pertinent mai \u00eent\u00e2i scrisorile din comedii si din proza caragialiana. Apoi cele din corespondenta sunt apreciate, mai ales cele din epoca berlineza, care beneficiaza de \u201ecea mai stralucitoare si mai captivanta filozofie a placerii\u201c din literatura rom\u00e2na de profil, nemai\u00eent\u00e2lnindu-se la niciun scriitor \u201eat\u00e2ta epicureism fervent alintat\u201c, dar si \u201eat\u00e2ta sf\u00e2nta vitalitate a senescentei, asa o pofta de boierie senzuala, de tihna, colportaj si taclale, de cumintenie si dracarie, de \u00eentelepciune si ghidusie totodata\u201c si, \u00eentr-un cuv\u00e2nt, at\u00e2ta spectacol. Dificil de \u00eentrerupt succesiunile determinative explozive si semantismele acute ale lui Dan C. Mihailescu referitoare la obiectul analizelor sale. Face distinctie neta \u00eentre literatura fictionala a dramaturgului si cea epistolara. Daca \u00een fictiune pe c\u00e2t \u201ese \u00eencurca draceste itele comicului\u201c c\u00e2nd scrisoarea \u201et\u00e2sneste \u00een intriga\u201c, pe at\u00e2t de \u201eghidus-benefic\u201c este duhul epistolierului.
\nPe l\u00e2nga cercetarea si comentarea perspicace, patrunzatoare a scrisorilor caragialiene, pe teme si motive diverse, criticul pune \u00een discutie si multitudinea de impresii si conceptii a numerosilor exegeti ai marelui dramaturg. Dan C. Mihailescu va rasfoi corespondenta lui Caragiale cu convingerea preluata de la Emil Cioran ca adevarul despre un scriitor se afla mai mult \u00een corespondenta dec\u00e2t \u00een opera lui. Din scrisori transpare \u201ecomplexul originilor\u201c (dupa Florin Manolescu), complex considerat de Bogdan Badulescu \u201esindromul Karkaleki\u201c al modestei origini sociale, de nepot al unui bucatar. Pentru depasirea acestui sindrom I.L. Caragiale va milita pentru intrarea \u00een politica, \u00een Partidul Conservator-Democrat al lui Take Ionescu, cochet\u00e2nd si cu liberalii, \u201eca tot rom\u00e2nul impartial\u201c, dupa cum observa Dan C. Mihailescu, \u201ealtern\u00e2nd monarhismul cu republicanismul\u201c pentru dob\u00e2ndirea unor sinecuri si posturi directoriale, asa cum \u00eei scrisese din Berlin, \u00een 1908, lui Delavrancea. Voia acolo \u201eo recunoastere c\u00e2t de platonica a unei mici calitati, ce poate mi s-ar gasi si mie, m-ar m\u00e2ng\u00e2ia de umilirea ce am \u00eendurat-o o viata \u00eentreaga \u00eent\u00e2mpin\u00e2nd mereu numai inventarierea amanuntita a marilor mele lipsuri si cusururi\u201c. \u00cen acest sens se lamentase si \u00eentr-o scrisoare adresata lui Alceu Urechia, cu un an \u00een urma, si \u00eesi exprimase doleanta de a depasi conditia de plebeian si simplu commediante: \u201eDe ce sa nu arat lumii cum am vazut eu \u00eemprejurarile sociale si politice la cari am asistat \u2013 si ca istoric, nu numai ca simplu commediante? Si, desi mamelucarimea ma va huidui \u00een unison, poate sa am norocul ca \u00een multimea lumii cinstite, inteligente si dezinteresate sa gasesc c\u00e2teva aprobari, cari sa ma plateasca cu prisos de necazurile \u00eendelungatei mele proscriptiuni\u201c.
\nDan C. Mihailescu surprinde cu claritate inechitatile, injustitiile, aplicate lui Caragiale, c\u00e2t si umilirea sa ponderata si prefacuta fata de mai marii vremii pentru a-si dob\u00e2ndi locul meritat \u00een societatea rom\u00e2neasca, chiar si \u00een perioada exilarii berlineze. Criticul releva analogic si faptul ca si alti scriitori \u00eensemnati ai lumii au traversat acelasi regim de nerecunoastere a valorii lor de catre contemporani, exemplific\u00e2nd cu situatiile similare ale lui Voltaire si Moli\u00e8re. Pe l\u00e2nga aceste lamentari justificate, exilatul este coplesit de dorul de tara, de obiceiurile si traditiile rom\u00e2nesti, de bucataria de acasa. \u00cen scrisoarea citata catre dr. I. Duscian (8 februarie 1912) \u00eel \u00eendeamna nostalgic pe acesta sa-si creeze \u00een camera o atmosfera neaosa cu caldura, cu emanatie subtila de alcool si cu melodia \u00eendragita \u201eCine te-a facut pe tine, Tudorito, lele\u201c, \u00een surdina, dar cu \u201ebrio, ritmo risollutto e ben marcato\u201c. Sau \u00een alta epistola, catre Mateiu, exprim\u00e2ndu-si rugamintea: \u201eRogu-te \u00eengrijeste ca un bun gradinar, sa gasesc favoritele mele flori demne de pofta mea fara seaman\u201c. Si \u201edaca as mai sta aici \u00eenca zece zile mor de foame: mi s-au lipit matele de sosurile germ\u00e2ne. La revedere, fara r\u00e2ntas…\u201c.
\nSi \u00een alte \u00eemprejurari, lucidul, cinicul, sarcasticul Caragiale se dovedeste a fi si un ins cu \u201enaturel simtitor\u201c, capabil de efuziuni lirice si erotice, un fel de Rica Venturiano lovit de \u201erabia sentimentala\u201c pl\u00e2ng\u00e2ndu-se la 33 de ani catre Petre Th. Misir si suspin\u00e2nd dupa dragostea Fridolinei, o t\u00e2nara vazuta de c\u00e2teva ori: \u201eIubite Petrache, (…) Nu pot sa-ti spun starea \u00een care ma aflu (…) Am pl\u00e2ns toata noaptea \u00een vagon ca un mizerabil. (…) Cu portretul Fridolinei \u00eenainte, cladesc castele spaniole si apoi ma \u00eentreb, c\u00e2nd \u00eemi vine ameteala din \u00eenaltimea lor, daca nu cumva \u00een adevar am \u00eennebunit.\u201c.
\nBogdan Badulescu, \u00een volumul \u201eCaragiale \u00een Orient Expres\u201c (Editura Levant, Brasov, 2009), citat \u00een carte, \u00eel va identifica pe Caragiale ca homo duplex sau chiar ca homo triplex baz\u00e2ndu-se pe faptul ca pe l\u00e2nga laturile de burghez occidental si artist, laturi antagonice, este subjugat si de fondul ancestral (\u201esunt vita de idiot\u201c) care \u00eei dirijeaza existenta. Dan C. Mihailescu nu face economie de citate din bogata bibliografie consultata, consemn\u00e2nd opiniile predecesoare, pe care le aproba \u00een general, dar le si combate sau le completeaza. Notele biografice sunt integrate \u00een text si la subsol cu numele autorului, al lucrarii si al paginilor respective. Cei mai frecventati sunt: Serban Cioculescu, Bogdan Badulescu, Florin Manolescu, Valentin Silvestru, Paul Zarifopol, Marta Petreu, Ion Vartic s.a. Numeroasele citate ofera cartii si un oarecare aspect de antologie critica. Poate ca era mai util pentru cititori ca si la citatele din scrisorile lui Caragiale sa se fi notat permanent si numele adresantului, anul, nu numai volumul si pagina din \u201eOpere\u201c.
\nCartea a fost primita favorabil \u00een cele mai multe cazuri. Se pare ca doar Cosmin Ciotlos este mai rezervat: \u201eO brosura amplificata tipografic, \u00een fond, este aceasta carte a lui Dan C. Mihailescu, \u00abI.L. Caragiale si caligrafia placerii\u00bb (…) cu intarsii de citate si cu note de subsol peste note de subsol. (…) Obiectul preocuparii lui Dan C. Mihailescu mi se pare \u00een sine cam imprecis (si nu spun asta \u00een virtutea unui pozitivism \u00eencapat\u00e2nat). Care ar fi, la urma urmelor, foloasele unei radiografii riguroase a naturelului caragialian? Si, apoi, cum putem determina gradul de rigoare al acestei ipotetice radiografii?\u201c. \u00cen rest numai de bine: \u201eRareori titlul unei carti concentreaza \u00een el \u00eentr-o at\u00e2t de mare masura substanta ei originala cum se \u00eent\u00e2mpla \u00een cazul recentului eseu critic, semnat de Dan C. Mihailescu, \u00abI.L. Caragiale si caligrafia placerii\u00bb (Humanitas, 2012). Cartea ne propune o lectura exclusiva a corespondentei marelui dramaturg. Cum ceea ce e bine spus (si Dan C. Mihailescu, \u00abomul care aduce cartea\u00bb, este un maestru al formularilor memorabile) nu are rost sa spui \u00abcu cuvintele tale\u00bb, de cele mai multe ori mai putin \u00abpotrivite\u00bb\u201c (Vasile Gogea); \u201eDe pe o pozitie de captiv voluntar si hedonist, manipul\u00e2nd cu lejeritate harul povestirii, ironia si spiritul savant (cartea e bine documentata exegetic), Dan C. Mihailescu surmonteaza asumata \u00aboglinda de sine\u00bb caragialiana \u00een care se regaseste, ca si reveriile inocente ale senescentei sale, printr-un spectacol discursiv propriu, captivant, spumos si profund ca \u00eentotdeauna\u201c (Constantina Raveca Buleu); \u201ePentru Dan C. Mihailescu (deghizat aici \u00een psiho-critic de placere), \u00abcheia camerei de taina a sufletului caragialian\u00bb se afla tocmai \u00een colericele, dramaticele, (auto)ironicele sale epistole, citite cu o placere de-a dreptul gurmanda\u201c(Simona Sora); \u201eLucrare foarte corect documentata, cartea lui Dan C. Mihailescu investigheaza scrupulos tot ce s-a scris esential \u00een domeniu (…) Poate gresesc dar vad \u00een textura discreta, de ad\u00e2ncime a cartii lui Dan C. Mihailescu si o \u00eentoarcere la fervorile intelectuale ale tineretii noastre, decantate \u00een mare masura din tematism\u201c (Stefan Borb\u00e9ly).<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"
\u201eOmul care aduce cartea\u201c la televiziune si ne \u00eendeamna s-o privim cu ochii si cu mintea, recte criticul, istoricul literar si eseistul Dan C. Mihailescu, a adus c\u00e2teva dintre cartile personale si la Craiova, cu prilejul sustinerii unei excelente conferinte despre \u201eI.L. Caragiale: aliatul perfid sau dusmanul complice?\u201c, \u00een spatiul programului SpectActor, de la Teatrul… Cite\u0219te mai mult »I.L. Caragiale \u2013 epistolierul<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[],"class_list":["post-14070","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara"],"views":1494,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/14070","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=14070"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/14070\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=14070"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=14070"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=14070"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}