{"id":14067,"date":"2012-11-22T14:23:05","date_gmt":"2012-11-22T12:23:05","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=14067"},"modified":"2012-11-22T14:23:36","modified_gmt":"2012-11-22T12:23:36","slug":"mircea-petean-poetul-ales-de-cuvant","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/mircea-petean-poetul-ales-de-cuvant\/","title":{"rendered":"Mircea Petean \u2013 \u201ePoetul ales de Cuvant\u201c"},"content":{"rendered":"

Sub zodia stelei creatoare<\/strong>
\nO lume cu iz cenusiu razbate din metafora lui Mircea Petean, spalata parca de o ploaie \u201emocaneasca\u201c, iritanta, lanceda, ce nu se mai sfarseste. Infasurata in foi ruginite de toamna ce si-a invesnicit gustul alcalin impregnat in pielea asteptarii, viata isi otraveste clipele cu neputinta eliberarii de lehamite. Ca intr-un cerc vicios traversezi alte si alte spatii si nici macar speranta evadarii nu limpezeste vreun orizont, mereu acelasi, mereu dusmanos.
\nAceasta obsesie e uimitor sugerata de sintagma \u201eZi dupa zi\u201c ce constituie titlul volumului sau din 1993,\u00a0 expresie in care sintagma \u201edupa\u201c prelungeste angoasa.
\nMircea Petean scrie povestea aventurii creatiei, a clipei de gratie si a identificarii uimite a vocii poetice, inconfundabile. Ca in miraculoasa initiere a varstei inocente, poetul traieste initierea in misterul poeziei, lansat in lupta cu ingerul sau \u2013 cuvantul \u2013, precum soldatul pe campul de bataie. Infruntarea devine un act brav, jertfa este dintre cele mai crude, iar tinta vizeaza imposibilul: \u201eStau acolo \u2013 zic\/ si simt respiratia fierbinte a cuiva\/ forand in ceafa mea deci\/ imi curat armele\/ imi pregatesc uneltele\/…\/ zi dupa zi\/ sapa in marginea marginii\/ unde pasare nu s-a zarit\/ sa isi dureze cuib\u201c (\u201eZi dupa zi\u201c).
\nSub zodia stelei creatoare, poetul traverseaza \u201eIntalniri\u201c esentiale sub aparenta faptului divers.
\nSub bagheta magica a clipei de inspiratie, \u201evisul cu ghiulul de aur\u201c e recuperat din zona banalului, intr-o noua realitate, aceea a sublimului: \u201enu ma las cucerit de urma unui pas\/ mai mult decat de pasul insusi\/…\/ ci fac din casa mea o moara de vant\/ in palatele careia isi limpezeste intentiile\/ briza de munte\u201c (\u201eIntalnire\u201c).
\nViata este luata in piept, asumata abrupt cu adversitatile ei cu tot; doar ochii copilariei, larg deschisi, aduna cu nesat serafi si ignati, pe cand gandul tipa dupa certitudine. Fiecare fapt de viata agreseaza sensibilitatea, se cere prins in metafora, dar drumul creatiei se dovedeste dur, anevoios, invadat de adversitati si platit cu pretul singuratatii: \u201eSi zici \u2013\/ sa bagi mana in maruntaie\/ pana la cot\/ sa scoti un pumn de plamani si ficati, mate insangerate\/ la lumina zilei\u201c (\u201eZi de iarna de altadata\u201c).
\nMircea Petean isi scrie \u201eAutobiografia\u201c singulara: \u201eCand\/ nici un cand labartatule\/ mai labartat ca o delta\/ Sub tine deasupra in jurul inauntrul tau\/ pamant si ape\/ pamant si ape\/ … \/ iti repet Ioane veriscane\/ singuratatea-i fruct oprit\/ daca vrei sa faci imparatie din exil si exil din imparatie\u201c (\u201eAutobiografie\u201c). Existenta e inregistrata ca intr-un carusel, o stare de uimire si deruta provoaca angoasa si disperarea dispersiei in incertitudine si dezordine: \u201evin\/ trec\/ te lovesc\/ cu zapada\/ cu vorbe nerostite\/ cu vant\/ dar\/ dati in mine cu pamant\/ strig\u201c (\u201eSeara de iarna\u201c).
\nSub aparenta implicare intr-o poezie a obiectelor se demonteaza mecanismul existential, fie ca se intuieste substanta ascetica in \u201eororile sangelui\u201c fie ca se demistifica imaginea calpa.\u00a0 Spiritul poetic, mereu viu, bagatelizeaza afisarea asa-zisei genialitati: \u201eoamenii muncii venisera la odihna\/ mancasera bausera si se plimbasera se culturalizasera admirand talentul si osardia poetilor locali\/ in frunte cu inimosul director al casei de cultura\u201c (\u201eReportaj\u201c).
\nDupa cum isi tradeaza intentiile, poetul isi inscrie poezia intr-o zona ironic-decadenta prin proiectia realitatii in tonuri sumbre ori prin cultivarea zeflemelei, prin desacralizarea visului in parodie: \u201etaumaturgul cu gura cazuta\/ girueteaza tinand in brate o blonda\/ ca pe o colina placida\u201c (\u201eIarna decadenta\u201c).
\nUniversul poetic este demarcat in poemul \u201eEvantai\u201c unde, programatic poetul \u201ecartografiaza\u201c spatii ostentativ poetice, dintr-un spirit anticonformist, intr-o voita agresare a poeticului consacrat: \u201ecu riscul de a cadea in dizgratia ta\/ cetitorule\/ cu riscul de a cadea prada furiei tale sfinte\/ adun de pe razoare si piscuri\/ din vai si de pe marginea drumurilor aici si aiurea…\/ … asadar\/ o harca de cal \u2013 catifeaua buzei de sus neatinsa…\u201c (\u201eEvantai\u201c).
\nO umezeala de toamna tarzie, de iarna maculata, ori o arsita colbuita uniformizeaza decorul, in spatele oricarei prezente, incat o stare de disconfort naste vocabule acuzatorii: \u201esoarele este aidoma unui ou rau fiert\/ uitat cam din mijlocul verii\/ intr-un cuib de crengi si namol impietrit\/…\/ iar vantul umfla bronhiile bradului ale tariei\/ carora \u2013 nu pot uita \u2013 candva am promis ca le voi tine\/ deloc inutile discursuri sentimentale\u201c (\u201eOctombrie\u201c).
\nO atitudine de condamnare ostentativa si un nonconformism caruia i se sacrifica cele mai intime trairi isi revendica statutul cu forta unui verdict: \u201elucrurile au capatat dreptul de a bate moneda proprie\/ incoerenta lor dirijata provoaca delicii\u201c (\u201eSfarsitul zilei\u201c).
\nBatalia cea mare o da insa poetul in miezul cuvantului investit cu atributul absolut al salvarii din locul comun: \u201eun stalp de inalta tensiune arde ca un rug\/ in ploaie\/ in memoria mea\/ chiar atat de greu nu-i\/ sa-ti imaginezi o flacara hranindu-se din neguri\/ nu-i asa?\u201c (\u201eDe vorba cu o ciupilica de piele\u201c).
\nAngajarea in poezie provoaca nelinisti al caror fruct intampina obsesiv nevoia transarii realului in aliniamentele cuvantului: \u201epoemul se cade a fi indelung elaborat\/ bucurii nebunii tristeturi masurate cu sublerul\u201c sau: \u201eviata e un dezghet alesule\/ cucereste-te\/ acesta-i domeniul\u201c (\u201eAnotimpuri\u201c).
\nOstentatia sfidarii convenientelor si temeritatea generarii poeziei ca dominanta a oricaror teritorii, fie chiar tehnice, creeaza problematica reperarii si autodefinirii inefabilului chiar si in tacere, ori in dinamica in sine: \u201epoemul e miscare dinamica ritm legi\/ … \/ poemul e o cutie cu nebanuite corzi\/ pe care o nevazuta mana \u2013 mai acut mai grav \u2013 le ciupeste din cand in cand\u201c (\u201eAnotimpuri\u201c).
\nIntr-o permanenta neliniste, in competitie cu realul prefigurat cosmic, cu sensibilitatea strunita la cantecul aspru al schelelor, in luciul strain al metalului, in spatiul pustiu al inchiderii intr-un univers construit, poetul constata dezolat unicitatea naturii infailibile: \u201enu-ti face griji \u2013 nici o metafora\/ n-a schimbat soarta omenirii\/ nu-ti face griji \u2013 cea mai buna simfonie\/ tot vantul a compus-o\u201c (\u201eSfarsitul zilei\u201c).
\nSi totusi o responsabilitate a gestului taumaturgic oficiat in altarul verbului, pana la dezlegarea celei de-\u201eA Treisprezecea taina\u201c tradeaza nelinistea existentialista a unei acute constiinte poetice: \u201ein prealabil se curata cuvintele de reziduurile istoriei\/ cu peria de sarma cu care freaca soferul bujiile\u201c (\u201eSfarsitul zilei\u201c).
\nConstruita pe esafodajul supliciului noptilor \u201esapate-n orgolii\/ pana la maduva\u201c, poezia va tasni in \u201eLumina diminetii\u201c spre nemurirea lucrurilor: \u201esunt tot mai tare una cu propria umbra\/… \/ un nod in cer se strange…\/ ce arde dupa ce au murit toate zilele si toate noptile\u201c (\u201eIn lumina diminetii\u201c).
\nPoetul ocoleste sagetile lui \u201eAmor\u201c si mai degraba se lasa invaluit de aromele crude ale salbaticiei dionisiace decantate cu pretul vietii si al mortii: \u201eserile ti-au devenit familiare ca diminetile muntelui\/ \u2013 fiinta solara ce esti \u2013\/ gavane goale in care pitesti colea langa bradet\/ un ceas de lumina verde si de aer tamaiet\/ …\/ cuvintele aluneca o data cu gesturile noastre\/ pe linia de demarcatie suinda\/ coboranda\/ in curand una\/ cu mareea plamanilor spongiosi ai noptii\u201c (\u201eUna cu noaptea\u201c) sau…: \u201ede parca ai dori\/ sa incorsetezi raul\/ ai si putea\/ …\/ de parca daca ai dori\/ sa mori\/ ai si putea\/ …\/ iubita ii coase pleoapele\/cu duiosie si\/ cu dexteritate\/ …\/ il saruta pe gura\/ el aluneca lin in negru lesin\u201c (\u201eEros & Thanatos\u201c).
\nDaca \u201eIntalnirile\u201c poetului \u2013 precum se intituleaza o serie de poeme \u2013 inseamna pasi initiatici in ale Cuvantului, in ciclul \u201ePoemele Anei\u201c el descopera fascinanta poezie a vietii, revelatia misterului divin prin bucuria iubirii maritale: \u201eDumnezeu\/ eu\/ si mersul istoriei\/ in pelerinaj la maternitate\u201c (VI).
\nPrecum o alta Ana a lui Manole, poetul isi zideste iubita in poezie, in versuri de taietura si profunzime baladesca, in cuvinte \u201eindependente indiferente indicibile inpenetrabile\u201c strunite pana la tacerea invesnicirii: \u201ece sa fac si cum sa dreg Ana\/ sa creasca muschiul tacerii\/ pe versantii acestui poem\u201c (VII, p. 113).
\nConvins de inzestrarea predestinarii \u2013 \u201eAlegi pentru ca ai fost ales\u201c \u2013, Mircea Petean aduce in metafora stralucirea eclatanta din miezul lucrurilor simple, al gesturilor firesti.
\n\u00a0\u201ePoetul ales de Cuvant\u201c<\/strong>
\nIntr-o antrenare complexa a sferelor psihicului, \u201earta cuvantului\u201c se dovedeste a fi infinita in complexitatea ei, asa incat oricand in poezie se poate declara: \u201eMaestrul n-a sosit inca\u201c (a se vedea vol. \u201eZi dupa zi\u201c). De aici, pe masura ce poezia devine o cale de cunoastere prin mijlocirea metaforei, poetul se raporteaza dramatic la Cuvant, in incercarea de a-i descoperi valentele expresive, inepuizabile, ca si cum pe marginea creatiei prin cuvant s-ar reitera in fiecare moment actul nasterii limbajului verbal, moment demiurgic destinat omului, faptura facuta dupa \u201echipul si asemanarea…\u201c. Perspectiva poetica a lui Mircea Petean se inscrie in viziunea actului creator\u00a0 eliberat de zbuciumul inaintarii prin tinuturi aride si primejdioase, poetul fiind constient ca evolueaza dupa iesirea din degringolada, dupa iesirea din labirint.
\nPrin volumul \u201eLiniste redusa la tacere\u201c, din 2011, el se plaseaza in conul de lumina al clipei de intelepciune, asumata cu pretul unei experiente revelatoare, sublimata acum in tacerea mai graitoare decat orice cuvant.
\nIn aceasta noua si superioara ipostaza spiritul se identifica in esenta fiintarii prin mijlocirea clipei de revelatie.
\nFormula pe care o alege poetul ca sa comunice aceasta uimita intuitie poetica este haiku-ul, exemplar prin concizia si forta expresiei, proverbiale, vizavi de spiritul nipon.
\nFericit sa se regaseasca in disponibilitatea receptarii, in linistea contemplarii strafulgerata in sublimitatea tacerii, poetul se considera \u201eAles\u201c sa descifreze paradoxul profunzimii in simplitate. \u201eAlegi pentru ca ai fost ales\u201c (p. 7), expliciteaza el specificul creatiei sale: o poezie a vesniciei inscrisa in tacerea clipei, in ochiul iscodind bataia timpului, in mersul la pas. De altfel volumul se deschide cu \u201eInsemnari despre haiku\u201c, pe care poetul se simte dator sa le ofere cititorului ca pe un moment de atentionare, de initiere in specificul acestui mod de viziune artistica cu totul deosebit, in raport cu spiritul european.
\nMuzicalitatea interioara confera acestui text calitatea poematica din perspectiva careia Mircea Petean intreprinde o ingenioasa dezbatere lirica cu observatii, divagatii, meditatii si verdicte inspirate, apte de a surprinde formula lirica adoptata.
\nDaca in primul verset \u201edefinitia\u201c se vrea un verdict asupra specificului artei haiku-ului, prin care-si motiveaza si titlul volumului, in continuare asistam la o demonstratie. Catrenele desfasurate liber in ritmul si inflexiunea enunturilor lirico-demonstrative tulbura adesea prin noutatea si adancimea constatarii: \u201eDefinitie: haiku-ul este liniste redusa la tacere.\/ Linistea este mundana, tacerea-metafizica. Tacerea este primordiala, linistea \u2013 derivata…\u201c (p. 5).
\nOricum, in concluzionarea acestor judecati, autorul redescopera un adevar fundamental, anume acela al devenirii conditiei creatoare a omului in chiar creativitatea naturii, ca factor integrat. Regasim in aceasta judecata mesajul nichitian privind spiritul creator, ca un nou si perpetuu moment al Genezei: \u201eAtunci ma apropiu de lucruri si tac\/ Iau cuvintele si le arunc in mare.\/ Suier luna si o prefac\/ intr-o dragoste mare.\/\u201c (\u201eEmotie de toamna\u201c).
\nCateva versuri de natura aforistica tradeaza aplecarea poetului spre descifrarea esentelor, spre decantarea in verbul redus la simbolistica tacerii: \u201eEfemer ca respiratia si fundamental ca aceasta\u201c (p. 6) haiku-ul ii pare poetului \u201emai putin o practica artistica, un joc \u2013\/ fie chiar superior \u2013 cat o practica spirituala\u201c.
\nGestul apropierii de acest gen de manifestare a spiritului prin tacere, cu sfintenie, are ceva din sacralitatea sacerdotala, ceva din clipa intalnirii cu misterul fiintial.
\nIntreg continutul volumului este o incercare reusita de trimitere la semnificatia artei ca o expresie a miracolului fiintei umane cu drepturi depline de a se exprima in \u201elumina de august\u201c a bucuriei poetului.
\nAcea liniste nascuta din pacea, din armonia primordiala, infinita precum timpul si spatiul incearca poetul sa o surprinda tocmai prin tacere, cu alte cuvinte, prin acceptare, definita prin repere ca: timpul, anotimpurile, fenomenele primordiale: ploile, zapezile ca in tehnica haiku-ului.
\nPoetul isi interfereaza pasii prin cotidian cu aceste experiente esentiale invesnicind clipa prin singularitatea gandului.
\nGrupate tematic haiku-urile inregistreaza lapidar si esential sensul aparent ascuns, dar atat de pregnant ca stralucirea diamantului in marea de nisip a faptului in sine.
\nCapitolele, in numar de opt, realizeaza un cadru natural firesc si totusi surprinzator, pentru prezenta omului, peregrin si parte din miracolul firii.
\nAstfel \u201ePloaia\u201c se poate insinua in constiinta omului, fie discret cu gratia unei flori, fie hotarat ca un verdict, fie esential ca o necesitate: \u201egalbenele-n ploaie \u2013\/ scrie-le doar nu astepti\/ sa se scuture;\/ trei pini infratiti\/ pe colina desarta \u2013 ploaia rupe tacerea\u201c (p. 24-25).
\nDe asemenea, Zapada desemneaza uneori \u201eravagiile iernii\u201c, alteori sugereaza sentimentul pustiului: \u201eo avalansa\/ a facut partie prin padure \u2013\/ tipat de corbi\u201c (pp. 38).
\nCu o intuitie tulburatoare poetul surprinde efectul zapezii in dispozitia omului: Doamne ce molcom\/ ninge \u2013 liniste\/ redusa la tacere (p. 39); Culcus de iepure\/ in zapada \u2013 calda\/ urma trupului (p. 42).
\nRemarcabile, fulguratiile desprinse din diferite experiente simple de viata vizeaza receptivitatea omului la mesajele naturii care-i incorporeaza prezenta: \u201eincolacit in jurul\/ tufei de fragi\/ sarpele nu doarme; sau: ca si celelalte\/ obstacole frigul\/ ma sporeste\u201c (\u201eFelurite\u201c).
\nSpiritul meditativ al poetului descopera contrastele prezente in orice realitate careia ii evidentiaza misterul eternei deveniri yin-yan: \u201eintre pietrele de langa tarm\/ o pasare de mare \u2013 nici un val\/ n-a doborat-o inca\u201c (\u201eLumina de august\u201c, p. 90).
\nIn lumina si pacea caminului poetul descopera intelepciunea bucuriei vietii simple: \u201eDaria viseaza in bratele mele \u2013\/ umbrele diminetii\/ trupusoru-i infasoara\u201c (p. 98).
\nTocmai revelatia simplitatii, profunzimii si unicitatii semnelor firesti, identificarea lor in drumul existentei inalta omul la intelepciune si acceptare prin \u201eLinistea redusa la tacere\u201c.
\nUniversul paralel al poeziei in \u201eCatedrala din auz. Poeme ligure\u201c<\/strong>
\nCu volumul \u201eCatedrala din auz. Poeme ligure\u201c, din 2012, Mircea Petean pare sa fi incheiat un pact cu sine, dincolo de \u201eCalatorul si\/in sinea sa\u201c din volumul \u201eLasa-mi, doamne zabava\u201c, unde prea devreme si prea romantic declara ca \u201einvatase a muri\u201c, a se reda siesi.
\nDaca pe atunci, cu un aer flegmatic isi contempla propriile vise sortite prabusirii asemenea unui \u201eobiect cosmic\u201c dezagregat in hau spre \u201eO (zero) absolut\u201c, acum devenirea poetica estompeaza teribilismul caderii in preaplinul intelepciunii.
\nDin universul descompus sub ochiul zborului de vultur poetul stie acum sa construiasca coltul lui de rai, acela al bucuriei imediate, universul cosmic ale carui miscare, zgomot, sunet se zidesc intr-o \u201eCatedrala\u201c a intelepciunii. Intamplator sau nu, doua sunt coordonatele care deschid, strabat si prelungesc viziunea poetica a lui Mircea Petean: volumul \u201eLasa-mi, doamne, zabava\u201c se deschide cu poemul \u201eObiect cosmic\u201c, unde motivele caderii si tacerii aduc perspectiva tragicului existentei \u201epar un Icar derizoriu\/ o cruce electrificata\/… \/ ma prabusesc\/ cad\/ cad\/ cad\/ intr-un put fara fund numai vuiet\/ timpul zboara cu viteza luminii spre zero absolut si restul e tacere\u201c (p. 16).
\nAceasta imagine a omului surprins in spectacolul cosmic ipostaziaza in volumul \u201eCatedrala din auz\u201c nucleul poetic a unei lumi recladita din \u201elumina prefacuta-n cioburi\u201c, pe care poetul o intampina familiar cu saluturile \u201eNeata\u201c… \u201eSeara buna\u201c, cu impacarea celui care a inteles fericirea de aproape.
\nDesi, aparent, poemele acestui volum abordeaza prozaicul, cotidianul, in subsidiar se tese panza unei subtile meditatii asupra sensului cosmic din aventura umana.
\nO calatorie intr-un nou orizont e traita ca o noua cadere in timpul Istoric: \u201ecad\/ cad\/ cad\/ in abisul tacerii rostind neincetat rugaciunea inimii\u201c (p. 7).
\nDoar ca in aceasta noua experienta poetul paseste cu \u201erecuzita unui arsenal\u201c de valori asumate cum ar fi \u201eracoarea fierbinte a rostirii ce\/ are fragezimea painii calde\u201c, cu deprinderile de viata asezata ale \u201ecelor din neamul lui Pita Calda din Jucu Nobil\u201c.
\nMereu provocat de forta predestinarii, poetul respinge gustul fad al banalului si rapeste zeilor lumina si ambrozia in decantarea Cuvantului creator, in \u201efrisonul rostirii dintai\u201c. Iata-ne martorii unei alte Geneze conceputa si sublimata prin misterul tacerii intelepte!
\nO poezie a gesturilor primordiale consemneaza trecerea prin Cuvant de la miracolul rostirii, de la nevoia comunicarii, la Jubileul metaforei in patima scrisului si, in final, la gestul tacerii ca genune a rostirii: \u201eun copil arunca pietre si asculta cu urechea ecoul din adancuri\u201c (p. 11).
\nRenascut in intelepciune, poetul, cand un \u201eAndrei care se exprima magnific in toate codurile limbilor, inclusiv in limbajul surdo-mut\u201c, cand un Nicanor \u201enumai ochi si urechi\u201c, traieste de fiecare data marea Intalnire cu momentul inspiratiei decantat in poezie.
\nCu odaile mintii aerisite de la distanta autoexilarii in spatiul concret si ontic totodata al vechii Ligurii, poetul, candva un baietandru, \u201einfasurat in muzici\u201c, un tanar alaturi de o tanara \u201estrans inlantuiti\/ infasurati in zdrentele colorate ale cuvintelor\/ sfasiate de vant\u201c (p. 21) s-a regasit in \u201eaedul dac… infasurat in faldurile tacerii\u201c.
\nDesi strain, spatiul noii aventuri provoaca in imaginatia poetului nevoia asocierii cu spatiul natal pierdut in memoria primului descalecat, invaluit in aer de pace si tacere. Peisajul italic iesit parca proaspat din valuri, incremenit in imagini picturale, impacat cu sine si cu universul, poarta, ca intr-o scriere misterioasa, semnele inceputurilor, tihna unei istorii civilizatoare.
\nNu tot astfel apar in amintire tinuturile tarii natale, si intrebari dureroase inabusa verbul poetului despre vitregia destinului romanilor, abrutizati de nesansele civilizatiei: \u201ene asezam la coada\/ in aeroportul din Bergamo\/ inaintam impreuna cu cetele de romani\/ usor de recunoscut dupa aerul lor umil\u201c (p. 35).
\nAparenta detasare a poetului fata de realitatea ce se desfasoara sub pasii lui, imbraca forma unei taceri condamnate: \u201edar noi ne-am instalat umbrela\/ …\/ pregatindu-ne pentru ritualul cotidian \u2013\/ o plimbare pe plaja o baie in mare o baie de soare \u2013\/ ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat\u201c (p. 32).
\nObsesia poeziei, a implinirii prin fiorii creatiei, renaste in starea de reverie impartasita cu goana valurilor izbite de tarm, incat poetul, ca un alt \u201eBudha transilvan\u201c, soarbe din murmurul marii si surasul soarelui misterul tacerii originare. Portretul artistului comprima milenii din incantatii arhaice, ca un alt Homer, al unei realitati difuze, dar totusi construind o Istorie. Traverseaza apoi desertul totalitarismului condamnabil, ca sa poposeasca in libertatea tihnita pentru care a optat de fapt, cu doua mii de ani in urma.
\nIntr-un exercitiu retrospectiv si introspectiv el urmareste hermeneutica poeziei romanesti intr-o nota nostalgic-comica si autoironica, pe care o exponentiaza astfel: \u201eiar eu am recunoscut in el pe hermeneutul\/ mitolog pe mitograful care vorbind odata despre\/ Parcursul poeziei romane de la originile sale obscure\/ la obscuritatea lui Mircea Petean s-a pierdut\/ in hatisul padurii pe care comunistii o plantasera\/ pe vaile si colinele secolului trecut.\u201c
\nSub genericul \u201eSeara buna\u201c razbate tot mai mult tristetea curgerii timpului prin multimea semnelor sfarsitului. \u201ePin crescut direct din stanca\u201c, poetul se simte acum amenintat de \u201eflamura neagra\u201c. Din spaimele incremenirii il salveaza \u201ecocoasa ca o paine plina cu cerneala\u201c, adica poezia.
\nIntelepciunea ii insoteste acum simturile concentrate in auz, singurul simt prin care discerne intre adevar si fals, intre arta ca expresie a sublimului si fata ei degradata in exercitii exhibitioniste.
\nO lume decazuta in instincte rastoarna valorile si se impodobeste grotesc cu zgomotoasele pretentii ale surogatului de arta.
\nDin aceasta renegare a artei prin vulgaritate si obscen, poetul, alias \u201eNicanor\u201c, promite sa salveze poezia: \u201eNicanor, ultimul om\/ expert in nostalgie\/ refuza sa se predea reveriei paseiste\u201c (p. 57).
\nUltimul ciclu, intitulat \u201ePoemele Anei\u201c, asa cum ne-a obisnuit Mircea Petean de-a lungul prodigioase sale cariere poetice, reitereaza puritatea, simplitatea si sensibilitatea, valori esentiale pentru marea poezie. Raportarea la mit \u2013 Ana-Manole \u2013 dimensioneaza suflul poetului-arheu, al poetului-Creator, constient si daruit destinului. \u201eCatedrala din auz\u201c e inca o \u201eManastirea Argesului\u201c sufletesc a celui ce si-a descoperit in aburii painii, in graiul tacerii, \u201ein cerneala din cocoasa\u201c, talantii devenirii.
\nSalvatoare, poezia lui Micea Petean curge eliberata de orice prozodie, dezlegata de catusele oricarei ortografii, ca viata cu minusurile si plusurile ei, ca valurile cu stralucirile si umbrele fastuoase ale omului cosmic.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Sub zodia stelei creatoare O lume cu iz cenusiu razbate din metafora lui Mircea Petean, spalata parca de o ploaie \u201emocaneasca\u201c, iritanta, lanceda, ce nu se mai sfarseste. Infasurata in foi ruginite de toamna ce si-a invesnicit gustul alcalin impregnat in pielea asteptarii, viata isi otraveste clipele cu neputinta eliberarii de lehamite. Ca intr-un cerc… Cite\u0219te mai mult »Mircea Petean \u2013 \u201ePoetul ales de Cuvant\u201c<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[8460],"class_list":["post-14067","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara","tag-poezie-mircea-petean"],"views":1263,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/14067","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=14067"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/14067\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=14067"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=14067"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=14067"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}