{"id":14043,"date":"2012-11-22T14:03:33","date_gmt":"2012-11-22T12:03:33","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=14043"},"modified":"2012-11-22T14:03:50","modified_gmt":"2012-11-22T12:03:50","slug":"lungul-drum-spre-nicaieri-germanii-din-romania-deportati-in-urss-vi","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/lungul-drum-spre-nicaieri-germanii-din-romania-deportati-in-urss-vi\/","title":{"rendered":"\u201eLungul drum spre nicaieri. Germanii din Rom\u00e2nia deportati \u00een URSS\u201c (VI)"},"content":{"rendered":"

De la zvastica nazista la crezul comunist. Interviu cu Anton Ferenschutz<\/strong><\/p>\n

Continuam publicarea \u00een foileton a lucrarii \u201eLungul drum spre nicaieri. Germanii din Rom\u00e2nia deportati \u00een URSS\u201c, semnata de Lavinia Betea, Cristina Diac, Florin-Razvan Mihai, Ilarion Tiu. \u00cen numarul de fata \u2013 partea a doua si ultima a interviului cu Anton Ferenschutz.<\/p>\n

Lavinia Betea: La Iss c\u00e2ti etnici germani ati ajuns?
\nAnton Ferenschutz: Un batalion. O mie de oameni. C\u00e2nd am ajuns seara la lagar, camerele erau foarte bine \u00eencalzite. \u00cen cantine ne-au dat ciorba fierbinte \u00een cesti de lut mari si c\u00e2te-o p\u00e2ine la fiecare. Am crezut ca asa vom fi tratati tot timpul. Dar n-a fost asa. A doua zi ne-au chemat dupa rota. I s-a spus ca-n Germania. Rota \u00eent\u00e2i, a doua…<\/p>\n

L.B.: Schimbul unu, doi…
\nA.F.: Eu am fost rota doi.<\/p>\n

L.B.: Lagarul acela fusese construit nu pentru dvs., ci pentru detinutii politici din anii \u201930, probabil.
\nA.F.: Lagarul nu era nou. A doua zi trebuia sa ne adunam \u00een sala de mese. Si sovieticii strigau listele pe care le-au avut ei. Si ne-au spus fiecaruia: ai numarul cutare. Ei nu puteau, nu voiau sa pronunte numele noastre. Eu am avut numarul 177. Daca era ceva, asa ma striga. Si ne-au spus ca fiecare sa ne spunem meseria. Eu fusesem elev la scoala tehnica. Dar am lucrat ca ucenic strungar. Si le-am spus strungar si lor. \u00centr-o perioada de doua saptam\u00e2ni am fost chemati, pe numere, pe r\u00e2nd. Ni se spunea sa se prezinte m\u00e2ine de la numarul 177 la 200, la \u201ecoltul rosu\u201c. Stiti ce este \u201ecoltul rosu\u201c? Locul unde se \u00eent\u00e2mpla toate. Si cultural, si politic.<\/p>\n

L.B.: Dar era un \u201ecolt rosu\u201c sau o camera oarecare zisa asa?
\nA.F.: Era o camera mai mare, cu lozinci, biblioteca si c\u00e2teva scaune. Ne-au dat foi de h\u00e2rtie si ne-au spus sa scriem fiecare cunostintele pe care le are din scoala, familie, vecini acolo, \u00een lagar. Fiecare sa scrie despre cinci-sase oameni. Si ce-ai facut politic. Daca ai fost \u00een razboi. Noi care eram din Resita, aveam multe cunostinte. Si-asa or sa gaseasca, n-am ce ascunde, mi-am zis. Si am scris ca am fost din scoala, \u00een organizatia de tineret german. Am scris si ca fratele meu a plecat voluntar \u00een Germania si ca a fost \u00een SS. Tatal meu a fost social-democrat. \u00cempotriva, dar ce ne putea face, noua copiilor?! Atunci ne-au dat si niste haine. Eu am primit niste pantaloni de vata. Pufoaica n-am primit, nici cizme de p\u00e2sla. Si ne-au dus la lucru. Pe mine la un strung, ca la noi acasa. Strunguri austriece sau germane. \u00censa nu eram asa de bun meserias, fusesem de-abia elev. La \u00eenceputul lui mai se termina razboiul, dar noi vedeam cum se petrece primavara \u00een Siberia. Noaptea erau minus 10-15 grade. Dar dimineata venea un val de aer cald. Si zapada aceea groasa s-a topit \u00een trei-patru zile. Pe-acolo nu erau trotuare de care stim noi, ci trotuare de pod. Deci, jumate de metru deasupra pam\u00e2ntului ca topirea zapezii facea probleme la inundatii. Si ne-au chemat \u00een curte. Curtea era destul de mare. Cladirile din ea erau cantina, dormitoarele si \u00een spate era baie si spital. Vis-\u00e0-vis erau latrinele \u2013 o coliba lunga de vreo 30 de m, \u00eempartita \u00een doua. O parte pentru femei, alta pentru barbati. Sapate \u00een pam\u00e2nt, la vreo doi metri ad\u00e2ncime. Si am fost chemati \u00een curte, aveau si translator. Si a spus comandantul politic, daca lucrati bine, mergeti foarte repede acasa.<\/p>\n

L.B.: Munca te face liber!
\nA.F.: Si daca nu lucrati, o sa muriti aici. Comandantul era o figura foarte serioasa, de ofiter foarte strict. Te uitai la el si te luau fiori. Si ne-a vorbit despre razboi, despre hitlerism, ca mai tine doar c\u00e2teva zile…<\/p>\n

L.B.: 1 Mai cumva?
\nA.F.: Nu, c\u00e2teva zile dupa aceea. De 1 Mai am primit p\u00e2ine alba. Pentru noi era colac. Si ne-au tinut asa un discurs politic ca Armata Sovietica va \u00eenvinge, noi vom fi liberi si ne vom \u00eentoarce acasa. \u00censa cei care nu vor munci si nu se vor tine de regulile politice, or sa mai astea. Ca noi mai avem lagare si pentru ca sa stam acolo 40 de ani, zicea el. Ne-a amenintat. Si pe urma s-a \u00eent\u00e2mplat un lucru foarte interesant pentru mine. A spus ca: \u201eS-au analizat toate declaratiile pe care le-ati dat despre cunostintele dvs. Si am tras concluzia ca dintr-o mie de oameni numai unul singur a fost hitlerist. Si acesta e cel mai t\u00e2nar\u201c. Si zice: \u201e177, fa un pas \u00eenainte!\u201c Eu n-am stiut daca or sa ma \u00eempuste, mi-a fost si frica… Boule, de ce-ai scris tot? \u2013 am g\u00e2ndit atunci. Altii n-au scris dar eu am scris. Acest om a scris tot adevarul, a zis comandantul, \u00eenseamna ca are caracter.
\n\u00cendoctrinarea
\nL.B.: Haraso caracter!
\nA.F.: Ocen haraso! Dupa terminarea sedintei, la \u201ecoltul rosu\u201c am fost chemati tinerii care nu depasisera 20 de ani.<\/p>\n

L.B.: Numai buni pentru \u00eendoctrinare!
\nA.F.: Cred ca eram vreo 30 de oameni. Iar comandantul politic ne-a tinut un discurs de materialism dialectic. Ne-au spus acolo, si mi-a convenit, ca Germania nu este numai fascista, ci este si democratica. Are si viitor.<\/p>\n

L.B.: Urma sa devina comunista, da, o parte a ei.
\nA.F.: Apoi a venit un profesor t\u00e2nar. Faceam cu el stiinte naturale. A \u00eenceput cu Darwin, cu teoria evolutiei. Nu mi-am dat seama unde vrea sa ajunga dar era foarte interesant. La \u00eenceput a fost de doua ori pe luna, apoi \u00een fiecare saptam\u00e2na. Si de fiecare data primeam, fiecare, un litru de lapte.<\/p>\n

L.B.: Stimulul de \u00eentarire a \u00eenvatarii.
\nA.F.: Eu ma g\u00e2ndeam la lapte ca o sa ma ajute. Ca m\u00e2ncarea era tot mai proasta. Si nu neaparat ca ratiunea era sa fie proasta, c\u00e2t pentru ca s-a furat. Bucataresele, administratorul erau rusi. Seara se duceau cu pachete. Si am \u00eenceput sa ne organizam noi si sa criticam acest lucru. Am reusit sa avem femeile noastre \u00een bucatarie. Si referitor la scoala, dupa doua luni de zile mi-am dat seama ca eu eram obisnuit de-acasa sa fac politica. Stiam cum se \u00eenvatau muncitorii sa faca un contract colectiv de munca, ce e lupta muncitoreasca din anii \u201930…. Mi-au spus si ca nazismul nu avea nici o baza stiintifica, pe c\u00e2nd ce faceam noi, se bazeaza pe stiinta. Am citit Feuerbach… Era at\u00e2t de specialist profesorul acela!<\/p>\n

L.B.: Iar dvs. erati foarte sensibili si vulnerabili \u00een acele conditii. \u201eScoala antifascista\u201c se numea ce-ati facut. Dezintoxicarea de national-socialism si intoxicarea cu comunism. Asa s-a facut si cu soldatii si ofiterii rom\u00e2ni \u00een lagarele de prizonieri. Cei \u00eendoctrinati au intrat \u00een componenta diviziilor \u201eTudor Vladimirescu\u201c si \u201eHorea, Closca si Crisan\u201c.
\nA.F.: Exact. Si dupa un an de zile m-au pus si \u00een comitetul lagarului antifascist. Cel mai t\u00e2nar dintre ei. Toate ideile \u00een care eu crezusem \u00een vremea razboiului s-au spulberat.<\/p>\n

L.B.: Si din t\u00e2nar adept fascist, v-au transformat \u00een t\u00e2nar adept comunist.
\nA.F.: \u00cenca nu foarte tare, dar \u00eenclinarea era. Si fiindca am fost si \u00een conducere, anul doi am preluat o brigada de 80 de oameni. Primeam salar ca lumea.
\nMuncile deportarii
\nL.B.: Salariu?! Si ce-ati facut cu el?
\nA.F.: Salariul a fost cam asa. Pe h\u00e2rtie, c\u00e2stigam bine. Am lucrat la diferite firme. Unii aveau grija de cai si primeau, sa zicem, bani buni. Dar altii, nu. Iar \u00een lagar, c\u00e2stigul se \u00eempartea la toti.<\/p>\n

L.B.: Ca \u00een kibuturile evreiesti.
\nA.F.: Cei care c\u00e2stigau peste medie, primeau bani.<\/p>\n

L.B.: \u00cen c\u00e2te locuri ati lucrat?
\nA.F.: Am lucrat prima data ca strungar \u2013 din martie p\u00e2na \u00een august-septembrie. Atunci se faceau \u00eentreceri. Se \u00eenvatase si \u00een Rom\u00e2nia. Munca voluntara si \u00eentreceri de fruntasi \u00een toate ramurile. Si din scoli, si din facultati. Sa culeaga recolta. Ca era si acolo recolta. Nu cresteau dec\u00e2t cartofi foarte bine. Se puneau \u00een mai si \u00een septembrie se scoteau. Cresteau napi, ovaz, mazare. Deci, \u00een septembrie, ne-au luat de la uzina si ne-au dus la colhoz. Colhozul 21. Ca sa nu le-ncurce, le-au dat la fiecare nume: 1 Mai, 7 Noiembrie, Lenin sau Stalin. Dar si numere. Din oras p\u00e2na la colhoz erau cam 20 de km. Am plecat dimineata si am ajuns catre amiaza. Ne-au dat c\u00e2te o coasa mica sa taiem mazarea.<\/p>\n

L.B.: Mazare furajera, probabil…
\nA.F.: M\u00e2ncam si noi. N-am avut habar de coasa, \u00een viata mea nu tinusem una \u00een m\u00e2na. \u00cen grupul nostru erau si niste pemi de prin Gar\u00e2na.<\/p>\n

L.B.: Pemii sunt tarani…
\nA.F.: Din Muntele Semenicului. Ei au venit din Boemia, din granita cu Cehia. Ei stiau sa lucreze si ne-au \u00eenvatat si pe noi. Fara m\u00e2ncare, fara nimic \u00een ziua aceea, am terminat pe la vreo 6 seara. Coseam, venea tractorul si \u00eencarcam. La sf\u00e2rsit ne-au dus \u00eentr-o cantina mare unde ne-au dat o ciorba buna, consistenta. Dupa aceea ne-au cazat \u00eentr-o sala de cinema. Colhozul avea cinema. Cum spunea Lenin, cea mai buna educatie se face prin cinema. Asa ca fiecare sat din Rusia avea cinema. Pentru noi au scos scaunele de acolo, si pe jos, ne-am culcat. Ne-am luat paie din gramezile de alaturi, era si mirosul de motorina de pe jos! Pe la 6 dimineata, ne-au sculat. O ciorba, o bucata de p\u00e2ine si hai, afara la colhoz. Ne-au dus la ovaz. Si str\u00e2ngeam ovazul \u00een gramezi. Dupa aceea, la cartofi. Despre asta am si scris. Era o chestie interesanta ca venea tractorul, avea un fel de sita care scutura pam\u00e2ntul si cartofii ram\u00e2neau deasupra. Sa-i adunam noi. Si fiecare, cu un cos \u00een m\u00e2na, \u00eei culegeam sa-i ducem \u00eentr-o gramada. \u00cen ziua aceea, lucrau la cartofi si rusi. Erau taranii de acolo, probabil, ca ei stiau bine sa profite de aceste lucruri. Ne-au masurat norma. Cu un bat, dimineata, ca un compas. Apoi punea un bat, ceva, ca semn pe loc si zicea: \u201eAsta-i norma voastra. Ai 20 de oameni, brigadierule, vezi sa faci norma!\u201c Dar rusii mergeau mai repede mult ca noi. Si pemii nostri din regiunile muntoase ale Semenicului se pricepeau la cartofi ca si acolo cartofii cresteau mai mult. Mai, uite, astia lucreaza mai repede dec\u00e2t noi, am spus, nu se poate! Noi nu vom termina norma iar ei ne vor tine aici cine stie p\u00e2na c\u00e2nd. Am zis, hai sa ma strecor printre rusi ca stiam ruseste. Mi-am dat seama ca ei au luat doar o parte din cartofi. Treceau repede si \u00eei \u00eengropau cu picioarele. Si cosurile le duceau la descarcat aproape goale. Oare de ce? Intentionat, caci daca era gata toata suprafata de colectat, a doua zi primeau permis de la sefii colhozului sa culeaga din c\u00e2mp ce-a mai ramas. Cred ca au pacalit colhozul cam cu 50 la suta din productie.<\/p>\n

L.B.: Deci acesta era \u201eomul nou\u201c sovietic.
\nA.F.: Asa functiona tot sistemul.<\/p>\n

L.B.: Dar cu coetnicii dvs. \u2013 pentru ca erati brigadier \u2013 ati reusit sa mentineti relatii bune? Nu va urau fiind un intermediar \u00eentre ei si sovietici?
\nA.F.: Aceasta este o chestiune de pedagogie sau psihologie din orice loc ca sa sti sa \u00eembini si una si alta. Trebuiau si rusii convinsi ca noi nu suntem dusmani, ca vom face bine lucrul. Si stiam cu totii asta. Iarna, se \u00eent\u00e2mpla cam prin februarie. Iarna, \u00een februarie, era cruda si rece, mai rau ca \u00een decembrie. Fiindca sufla v\u00e2ntul si \u00eencepeau furtunile. Era o femeie \u00een brigada mea care acasa avea doi copii. Ea lucra cu roaba. Ducea pam\u00e2ntul ca noi am facut niste diguri pentru draga. Si o data am vazut ca ea lipseste. Ma duc s-o caut unde este. Si vad ca si-a descaltat cizmele de p\u00e2sla si si-a bagat picioarele \u00een apa. C\u00e2nd am vazut lucrul asta am tipat la ea: \u201eCe faci?\u201c. Zice: \u201eVreau sa-mi \u00eenghet picioarele sa ma trimita acasa\u201c. I-am tras o palma, am scos-o afara din apa si i-am frecat picioarele bine-bine cu zapada. Ea tipa, iar eu \u00eei spuneam ca daca nu \u00eenceteaza, o mai bat o data. Iar daca o spun rusilor, o vor baga la \u00eenchisoare. Dar nu-mi pasa atunci de nimic altceva dec\u00e2t ca ea are acasa doi copii si ea vine acasa cu picioarele \u00eenghetate daca nu cumva, va muri, bolnava \u00een Rusia. Si \u00eentr-adevar, c\u00e2nd am venit acasa, eram de cur\u00e2nd casatorit, \u00een autobuz cu nevasta-mea. Si ma \u00eent\u00e2lnesc cu ea. Si ea tipa \u00een gura mare: \u201eNe-a v\u00e2ndut rusilor! M-a batut!\u201c… Va dati seama cum m-am simtit! Dupa ce am venit acasa, unii mi-au multumit, eu am fost foarte iubit acolo, la Gar\u00e2na, si pemii… dar s-a \u00eent\u00e2mplat si asta.<\/p>\n

L.B.: Si unde-ati mai lucrat?
\nA.F.: Dupa ce-am iesit din colhoz, m-au trimis \u00eentr-o firma particulara. Un om din America a primit licenta, nu stiu cum era posibil acest lucru, ca sa exploateze aurul de pe un teren. Avea un utilaj foarte complicat, cu niste tuburi…<\/p>\n

L.B.: Probabil un aranjament ca ei sa copieze utilajul respectiv.
\nA.F.: Noi n-am aflat. La colhoz ne-am refacut, am m\u00e2ncat mai bine si de aia ne-au dat acolo. Dar americanul spala pam\u00e2ntul cu jeturile acelea puternice de apa. Acest pam\u00e2nt cu apa curgea pe niste canale facute de noi, la capat cu o sita unde se oprea pam\u00e2ntul mai greu, mai ales cu aur. Aceasta spalatorie se facea \u00een doua-trei trepte si p\u00e2na la urma a ramas pe niste presuri mai rudimentare pam\u00e2nt amestecat cu aur cam 30-40%. Acolo a fost munca cea mai grea pe care am avut-o eu \u00een Rusia. Caci spal\u00e2nd cu jetul acesta, aduceau crengi, pomi care \u00eempiedicau scurgerea acestui pam\u00e2nt. Si trebuia noi sa ne bagam sa le scoatem. Si era iarna, iar noi ne-am bagat de multe ori \u00een apa p\u00e2na la br\u00e2u ca sa scoatem radacinile si crengile acelea. Acolo am lucrat trei sau patru luni.
\nBarbati si femei
\nL.B.: Cum erau relatiile cu nacialnicii si cu localnicii?
\nA.F.: Relatiile cu rusii… Fiindca stiam, \u00eenvatasem bine ruseste, am fost respectat chiar de rusi. Mai greu era sa ma \u00eenteleg cu administratorul pus de rusi. I se spunea comandantul nemtilor. El cauta sa functioneze bine bucataria, sa avem lemne.<\/p>\n

L.B.: Era deportat neamt?
\nA.F.: Neamt, din Bocsa. tinea legatura cu rusii, mergea sa le faca chefuri \u00een oras, procura muzicantii… Asa putea sa se mentina. Era interzis ca femei din lagar sa fie duse la chefuri. Dar s-a auzit ca au mers. Si au avut o viata mai buna, nu? M\u00e2ncare mai buna, haine, ca ei ne dadeau haine.<\/p>\n

L.B.: Si relatiile femeilor cu barbatii ce reguli aveau \u00een lagar?
\nA.F.: Femeile au avut o cladire separata dar s-a dat voie sa se viziteze casatoritii. Au fost si casatoriti. Sa va povestesc ceva. Nu este frumos dar face parte din ce-am \u00eenvatat acolo. Ca aveam 17-18 ani. Vis-\u00e0-vis de patul meu era un om din Bocsa care a avut o sotie foarte, foarte frumoasa. El avea vreo 40 de ani si era bolnav de plam\u00e2ni. L-au pus si la munca mai usoara dar totusi statea mai mult acasa. Si de multe ori c\u00e2nd venea aceasta femeie foarte frumoasa, o priveam. Acolo am \u00eenceput sa pretuiesc femeile. Cine-i inteligenta, cine-i frumoasa… Pentru mine aceea era ca o icoana si de pe patul meu vedeam cum vorbeste cu sotul. Si \u00eentr-o zi, veneam de la cina, fiecare avea cratita lui cu care mergea sa-si ia m\u00e2ncarea. Aproape de patul meu am avut si un sertar cioplit \u00een care-mi tineam cratita si celelalte lucruri. Si acolo se oprea \u00een fiecare zi curentul. O ora, alteori mai putin. Venea si ea dupa mine. Si se \u00eentrerupe curentul. Eu \u00eemi pun cratita iar ea \u00eemi ia m\u00e2na si o baga \u00een s\u00e2nul ei. Eu am crezut ca visez. Ca ma curenteaza. Nu pot sa descriu acest lucru. A fost prima data din viata mea c\u00e2nd am pus m\u00e2na pe s\u00e2nul unei femei. \u00cen momentul asta, nici nu pot masura ce-am simtit atunci. Dar dupa aceea, am \u00eenceput sa condamn. C\u00e2nd \u00eel vedeam pe barbatul ei bolnav, cum venea ea si-l m\u00e2ng\u00e2ia… Eram \u00een conflict. Cum sa spun? Nu am stiut ce sa mai g\u00e2ndesc. Vreau sa spun \u00eensa ca erau sot si sotie, dar n-au stat \u00eempreuna. Si n-au avut cum avea un contact sexual \u00eempreuna. Cum si-au aranjat altii. Cred ca si-au aranjat meseriasii care au c\u00e2stigat mai bine. Care au avut bani, salariu… Sau unii care aveau soti acasa, au trait acolo cum s-a putut \u00eempreuna iar c\u00e2nd au venit acasa au divortat.<\/p>\n

L.B.: Nu aveati voie sa iesiti din lagar…
\nA.F.: Puteai sa te \u00eent\u00e2lnesti doar \u00een curte.<\/p>\n

L.B.: Relatiile cu rusii cum erau?
\nA.F.: La lucru am avut de-a face cu multi rusi. Erau ca la fiecare nationalitate \u2013 cu diferente mari \u00eentre oameni. Unii erau rai, altii chiar milosi. Eu, pentru ca eram t\u00e2nar si aratam chiar mai mult dec\u00e2t eram, se \u00eent\u00e2mpla ca daca venea la lucru cu trei-patru cartofi si p\u00e2ine, \u00eemi dadea si mie unul. Nici ei nu puteau sa dea mai mult. Ca nu aveau. Erau saraci. Acela era un orasel cu 30 000 locuitori. Unii aveau si curti unde sa tina vaca. A fost de 1 Mai. Stiti cum era si \u00een Rom\u00e2nia atunci. \u00cel puneau sus pe Stalin. Uneori pe cartoane mari de doi metri. Si am prins pe unul care-l scuipa pe Stalin. Un rus. De vreo 50 si ceva de ani.<\/p>\n

L.B.: Nu l-ati p\u00e2r\u00e2t?
\nA.F.: Nu, cum sa fac eu lucrul asta?! Niciodata nu m-am g\u00e2ndit sa fac asta. Dimpotriva. Pe-atunci eram \u00eenca \u00eendoctrinat de nazism. Dar dupa aceea, rusul venea \u00een fiecare zi la strungul meu. Si \u00eencerca sa-mi explice de ce-a facut el lucrul asta. Am vazut \u00een asta atunci chiar un semn ca nazismul nu era mai bun dec\u00e2t comunismul. Am uitat ceva important. \u00cen primele saptam\u00e2ni c\u00e2nd am venit \u00een lagar, mi-am ales un pat sus. Si cu \u00eencalzirea camerei, au \u00eenceput sa \u00eenvie plosnitele. Insectele acestea fara s\u00e2nge, fara m\u00e2ncare, pot trai si zece ani. Sus erau crapaturi. Dupa \u00eencalzirea camerei, n-am putut sa ne mai aparam de plosnite. Dimineata eram plini de s\u00e2nge de multe ori. \u00centr-o zi ma chinuiam sa v\u00e2nez plosnitele din crapaturi si am gasit o h\u00e2rtie. Era o cartela de p\u00e2ine, pe o jumatate de luna si o scrisoare \u00een limba poloneza. Dupa ce-am aflat, de la unul care stia poloneza din lagar, am vazut ce scria. Era un biletel unde zicea ca e de doua luni de zile \u00een lagarul Iss, ofiter de familie buna, si are dizenterie. Si crede ca n-o sa mai reziste. De aceea lasa acea cartela pentru omul nenorocit, prizonierul care va veni dupa el. Si \u00eel roaga frumos sa se duca la parinti si la sora lui… Era o scrisoare foarte ad\u00e2nca. Era din Cracovia, at\u00e2ta mai stiu. Era si numele, nu era adresa, dar gaseam eu. Si eu am tinut acea scrisoare, am scris despre ea si \u00een jurnal…
\nFara urme
\nL.B.: Scriati \u00een lagar? Si ati venit cu el acasa?
\nA.F.: Nu. Asta scrie si \u00een cartea mea. Dupa ce ne-a comunicat ordinul ca ne vom \u00eentoarce acasa, ne-au dezbracat \u00een pielea goala. Si era asa aranjat ca \u00eentr-o camera lasai hainele si tot ce-ai avut. Si ai trecut \u00een alta camera, unde la o masa erau ofiteri si medici. Se uitau, \u00eentoarce-te, apleaca-te… se uitau si-n fundul tau. Si dupa aceea, te-ai dus la baie. \u00centre timp, hainele au fost dezinfectate de paduchi si o gramada \u00eentreaga cu tot ce-ai avut personal \u2013 daca ai avut scrisori de acasa, daca ai avut crucifixul, carti, absolut tot ce aveai, au adunat. Am primit \u00eenapoi rucsacul gol, cu doua perechi de izmene. Si fusese acolo si carnetelul meu \u00eempachetat cu p\u00e2nza. \u00centre p\u00e2nza si coperta pusesem aceasta scrisoare. \u00cen timp ce ne-am \u00eembracat am vazut acea gramada. Nu ne-au dat din ea nimic, nimic. Nici o urma despre viata noastra de acolo n-a ramas.<\/p>\n

L.B.: Dar cu parintii ati putut avea vreo legatura?
\nA.F.: De trei ori am avut voie sa scriu. Dar de la ei n-am primit niciuna. Ne-au dat ca sa scriem pe un fel de h\u00e2rtie maro, h\u00e2rtie de \u00eempachetat.
\nNodul memoriei
\nL.B.: Ce \u00eent\u00e2mplare din anii aceia v-a marcat cel mai mult?
\nA.F.: \u00cent\u00e2mplarea cea mai mare a fost c\u00e2nd eram brigadier. Si cum v-am spus, eram binevazut nu numai de ofiteri, ci si de nemti. Am fost ales \u00een comitetul antifascist. Eram eu asa… n-am avut nici o calitate mare, dar nu stiu de ce am fost eu at\u00e2t de protejat de altii. Eu nu am avut nici o prietena. Puteam sa am si pentru ca eram brigadier. Se apropiau foarte multe fete de mine dar \u00een afara de povesti si de vorbe care le-am schimbat, n-a fost nimica. Ele cereau de la mine sa-mi spele rufele. Nu am acceptat. Daca acceptam ceva, trebuia sa dau si eu. Trebuie sa te revansezi. De aceea mi-am spalat si mi-am cusut eu singur. Ciorapi nici n-am avut. Doar zdrente \u00een care-mi \u00eenfasuram picioarele. Dar, asta vreau sa spun, ca \u00een privinta aceasta eram cam independent. Dar comandantul meu care m-a protejat pe mine a fost \u00eentr-o zi, nu mult dupa Craciun, trimis la Moscova. Si-i tinea locul loctiitorul lui, care era un locotenent. Tocmai din asta ce aranja petreceri cu administratorul de care am vorbit. Si chiar era contrar ca om comandantului, care era foarte corect. Era un nemernic, dupa cum s-a purtat. A venit beat de mai multe ori \u00een lagar. De Craciun, cineva din camera noastra a adus un bradulet ascuns, sa nu-l vada nimeni. Si am tinut Craciunul, asa cu bradutul acela \u00een camera. Si a intrat el. Si i-am pus ca \u00eempodobeala braduletului cartofi taiati \u00een forma de stea… Si i-am agatat asa, sa fie ceva… Si deodata a intrat nemernicul, a vazut bradul, l-a aruncat de pam\u00e2nt si a \u00eenceput sa-l calce \u00een picioare. Si tipa la noi. Acela a devenit atunci seful lagarului. De la el mi-a venit necazul. Fiindca eu eram brigadier, raspundeam de oamenii care veneau la lucru. \u00cen fiecare dimineata, plecam la lucru. Si eram anuntati \u2013 \u201ebrigada lui 177 sa se adune la poarta\u201c. Iar eu verificam totdeauna daca oamenii sunt \u00eembracati cu necesarul a ce trebuia unde ne duceau sa lucram. Si daca era sub minus 45 de grade frigul, nu era voie sa iasa.<\/p>\n

L.B.: Va ducea la munca si la temperaturi at\u00e2t de scazute? Pe cei din Regiunea Ucrainei nu-i scoteau la lucru c\u00e2nd cobora temperatura sub minus 23 de grade…
\nA.F.: Ei minteau de multe ori. Ziceau ca e mai putin frig dec\u00e2t era. Si ma uit atunci la oamenii mei din brigada, si \u00een spate vad o femeie, o fata, \u00eenvelita asa cu o basma de l\u00e2na numai. Iar \u00een picioare avea bocanci, nu p\u00e2slari. Zic: \u201eCe-i cu tine?\u201c \u201ePai, m-a trimis la lucru.\u201c \u201eCine?\u201c \u201eSeful lagarului. Neamtul, nu rusul\u201c. Fata aceea iesise de cur\u00e2nd din spital. Si avea voie \u2013 daca doctorul acela a spus sa n-o trimita la lucru trei saptam\u00e2ni \u2013, el putea s-o scoata afara. Dar cu haine corespunzatoare. Si totusi, el a scos-o asa la lucru. Si atunci am scos-o din r\u00e2nd si i-am spus santinelei ruse \u2013 \u201efii atent ca d\u00e2nsa nu are voie sa plece, mai ales ca a iesit acum o saptam\u00e2na din spital, a avut acum o saptam\u00e2na aprindere de plam\u00e2ni\u201c. Si am lasat-o. Nici n-as mai fi stiut ce s-a \u00eent\u00e2mplat. Dar fratele ei a lucrat tot la mine \u00een brigada ca dulgher. Pemi din Gar\u00e2na. I-am spus ca, dupa ce vine acasa, sa-mi spuna daca sora-sa a fost la lucru. M\u00e2ncam la cantina, de seara, si a venit si mi-a spus: \u201eSora-mea a fost trimisa la lucru. La alta brigada. Brigadierul lor a luat-o. Si are temperatura. E internata la spital. Peste 40 de grade\u201c. Si a doua, a treia zi, a murit fata.<\/p>\n

L.B.: Dar ce semnificatie are pentru dvs. aceasta relatare care pare fara legatura cu soarta dvs.?
\nA.F.: Are. Ma urmareste \u00eenca si acum. Am auzit ca fata a murit. Si ca a fost trimisa de acest administrator al lagarului din Bocsa. Care tinea l\u00e2nga el o fata foarte frumoasa, o fata de 18 ani. Stateau \u00eentr-o camera si o bucatarie separata. Si traiau foarte bine pentru ce era acolo. M-am dus hotar\u00e2t c\u00e2nd am auzit ca fata aceea a murit, sa-l trag la raspundere. El era de vina. Si m-am dus la el. C\u00e2nd deschid usa, era numai fata, draguta lui. Si zic. \u201eUnde-i?\u201c; \u201eDincolo\u201c; \u201eCheama-l!\u201c, si vine. Era \u00eembracat cu jacheta de catifea rosie, asa, brodata ca un…<\/p>\n

L.B.: Boier…
\nA.F.: Da. Mie mi-a venit sa-l sugrum. Hotar\u00e2t. Si i-am spus: \u201eUite, pentru ce s-a \u00eent\u00e2mplat, tu o sa patesti un proces. Eu sunt hotar\u00e2t sa nu te las asa. Ca nu-i pentru prima data. Au mai fost si altele\u201c. Au patit-o si altii cu el. El nu tipa, dar c\u00e2nd vorbea, scuipa asa… foarte neplacut. Si tipa, eu tip. El ma prinde de piept, eu nu dau \u00eenapoi… Si vad ca ochii lui se uita l\u00e2nga cuptor unde era un c\u00e2rlig de foc. Vad ca el se uita acolo sa-l apuce si sa ma loveasca, eu, mai iute ca el, prind o bucata de lemn si…<\/p>\n

L.B.: Si ce-a iesit de acolo?
\nA.F.: El cade jos, lesinat, draguta lui tipa ca o nebuna: \u201eL-a omor\u00e2t, l-a omor\u00e2t, ajutor!\u201c Era pentru mine si mai ur\u00e2t pentru ca \u00een apropiere era o camera numai cu pemii, cu pemoaicele care lucrau \u00een brigada mea. Si m-au facut criminal. Tipau si ele \u2013 eu eram criminalul. Iar eu \u00eemi zic \u2013 uite, am \u00eencercat sa-i ajut si iata ce se \u00eent\u00e2mpla. Si ma duc la mine \u00een camera. \u00cen jumatate de ora tot lagarul stia ca eu l-am omor\u00e2t. Din fericire n-a fost asa. Dar atunci, tot lagarul venea acolo si credea asta. Si au venit soldati din lagar care mi-au spus: \u201eEsti arestat\u201c. Sa-mi iau strujacul…<\/p>\n

L.B.: Salteaua adica…
\nA.F.: Sa-l golesc si sa ma duc jos unde aveau soldatii camera de garda, de asteptare. La intrare unde era si santinela. 5-10 minute toata lumea s-a uitat la mine, fara sa ma \u00eentrebe nimic. Si, deodata, vine la mine femeia care era medic. Si le spune rusilor: \u201eNu am voie sa dau drumul nimanui afara din \u00eenchisoare p\u00e2na ce nu l-am consultat. Si nu am voie sa dau drumul cuiva bolnav. \u00cel iau eu la infirmerie si vad ce are. Daca n-are nimic, semnez, si poate sa plece\u201c. Ofiterul asta care era comandant \u00een locul comandantului plecat la Moscova, zice: \u201eCum vrei tu sa comanzi? Vrei sa spui altceva dec\u00e2t am zis eu c\u00e2nd tu esti platita de mine?\u201c; \u201eNu, zice ea, eu \u00eent\u00e2i sunt medic, si dupa aceea sunt subalterna ta\u201c. \u00centr-adevar, m-a dus \u00een infirmerie, mi-a cerut sa ma dezbrac p\u00e2na la br\u00e2u si m-a consultat, la inima, la plam\u00e2ni, spunea la sora ce scria la masa si zice: \u201eNu are voie sa plece din lagar\u201c. Comandantul zice: \u201eCum, vrei sa faci tu ce vrei cu el c\u00e2nd eu comand?\u201c; \u201eFaci ce vrei, zice ea, dar tu raspunzi\u201c. Si \u00eentr-adevar, el ia un plic, plicul l-a dus p\u00e2na la santinela si a venit o masina, un camion. A venit soferul \u00eenauntru, \u00eei da plicul soferului si \u00eei spune: \u201e\u00cel dai la nacialnikul de la lagarul Iolkina\u201c. Iolkina era un lagar de exterminare, de pedeapsa. Iolkina \u00eensemna bradulet. Dar acolo era m\u00e2ncare slaba, munca foarte grea, normele mari si mizerie mare. Comandantul lagarului era un om foarte rau. S-a vorbit mult despre Iolkina. Era asa cum scrie si Soljenit\u00een despre lagarele de exterminare. Eu am auzit de Iolkina dar atunci nu aveam nici o idee ce este acolo. Si dau sa ma urc \u00een cabina masinii. \u201eNu, mi se spune, tu urci sus\u201c. Soferul era singur \u00een cabina, iar eu a trebuit sa urc sus. Noapte, pe la 9 seara, iarna, frig… eu m-am facut mic. At\u00e2ta c\u00e2t eram si cu ce era pe mine. \u00cembracaminte am avut buna pentru ce era acolo, cizme noi, din p\u00e2sla… C\u00e2t am fost brigadier, am c\u00e2stigat. Daca n-as fi fost bine \u00eembracat, as fi murit pe drum. Peste vreo ora se opreste pe c\u00e2mp. Nu era nimic acolo. Dar noaptea, \u00een Ural, era at\u00e2t de frig! soferul opreste, \u00eemi zice: \u201eDa-te jos!\u201c. Si-mi da plicul \u00een m\u00e2na. Va dati seama \u00een ce stare am fost \u2013 nu era casa, nu era nimic acolo. Pe zapada se vedea foarte bine p\u00e2na departe, sus erau stele dar \u00een rest, nici o miscare de viata. Dar eu ce fac? si mi-am adus aminte ce mi-a spus tatal meu din razboi ca daca-ti vine somnul c\u00e2nd ti-e frig, mori acolo. Si mi-a venit somn. Mi-a venit sa pl\u00e2ng. Si am si pl\u00e2ns. Ce fac? si cred ca am stat o jumatate de ora pe loc. Unde sa ma duc? Nu era nici sosea. Cred ca o data pe luna trecea vreo masina pe-acolo. Erau numai semne de sanie. Odata vad, departe, o lumina mica. Ceva care semana a lum\u00e2nare departata. E ceva, sau mi se pare mie? Pai, ma duc acolo ca acolo-i speranta. Si c\u00e2nd m-apropii vad ca acolo era o draga. Am stiut foarte bine ce-i aceea pentru ca am lucrat la draga. Aceea era \u00een remont.
\nLagarul de pedeapsa
\nL.B.: Reparatie…
\nA.F.: Da, nu mergea. Si totusi era un paznic acolo. Un mos de peste 70 de ani, cu o arma de pe la 1800, cu baioneta sus, statea asa… Facuse \u00eenauntru foc. Eu intru \u00eenauntru pe usa de fier. Salut. A crezut probabil ca sunt rus. \u201eAuzi, \u00eei zic, ce lagar pe-aproape e aicea cu nemti?\u201c Zice: \u201eLagarul 20\u201c; \u201eC\u00e2t de departe?\u201c; \u201e5-6 km\u201c; \u201eDaca ma duc acum, \u00een ce directie merg?\u201c; \u201eO\u201c, zice, \u201ete duci, te duci\u2026\u201c. Si tot ma g\u00e2ndeam ca eu nu sunt chiar asa de prost c\u00e2nd trebuie sa rezolv ceva. El avea si un telefon. \u00cel \u00eentreb daca si lagarul are. Da, zice el. Si dau telefon acolo. Cineva, o santinela de-acolo, mi-a raspuns. \u201eA venit un om de la lagarul central pentru lagarul 20, zic eu, si neaparat sa vina cineva sa-l ia. E foarte important. Sa vina sania!\u201c
\nAm spus tot ca pe-un fel de ordin, iar el a crezut, probabil, ca sunt rus. Si a venit peste vreo ora sania. Iar saniile lor sunt usoare. Si a venit un baiat care-a lucrat la mine la brigada. Robert \u00eel chema. Casa lui Fane (Stefan Raicu, resitean aflat \u00een vizita la Anton Ferenschutz la Bielefeld \u00een timpul documentarii noastre \u2013 nota L.B.) a fost a lui asta. Fane de la el a cumparat casa. El a crezut ca a venit o delegatie. M-am pus \u00een sanie si am mers la lagar. Lagarul era ca o casa patrata, din beton… afara din sat. Era pentru cei care traiesc dati afara din comunitate \u2013 vagabonzi si ce mai aveau ei pe acolo. Fara santinela. Si c\u00e2nd am intrat \u00een camerele lor si i-am vazut pe oameni g\u00e2rboviti, acoperiti cu hainele lor… Paturile sudate, fara cearceaf. Era cuptor dar nu erau lemne, nu era foc. Ce-am facut? M-am asezat si m-am culcat. Si m-a trezit \u2013 \u00eenca nu se facuse lumina \u2013, o voce ca o trompeta: \u201eSculati-va! Davai! Davai! Nu mai dormiti!\u201c si-i zic lui Robert: \u201eCe-i asta?\u201c; \u201easta-i nacialnicul\u201c. Of!… Zice: \u201eAre numai un brat. L-a pierdut \u00een chiar ziua de 9 Mai la Berlin. Era soldat si pustani de astia de 14-16 ani aruncau cu grenade\u201c. Si de aia a fost at\u00e2t de rau cu noi, cu nemtii.<\/p>\n

L.B.: Si c\u00e2t ati stat acolo?
\nA.F.: Am stat p\u00e2na la sf\u00e2rsit. 9 iunie 1948.<\/p>\n

L.B.: Ce-ati lucrat?
\nA.F.: Unde-am lucrat, \u00een poligonul de taiere, am fost cam la 6 km de lagar. La bucatarie au lucrat femeile noastre asa ca nu era chiar asa de rau cu m\u00e2ncarea. Am lucrat la lemne.<\/p>\n

L.B.: C\u00e2ti erati \u00een lagar?
\nA.F.: Vreo 25 dintre care 15 au fost femei. Acolo au fost aduse femeile care-au avut legaturi cu barbati. Ori au furat c\u00e2nd au fost la bucatarie.<\/p>\n

L.B.: Un fel de lagar disciplinar. Cum v-au anuntat ca veti pleca acasa?
\nA.F.: Noi am lucrat \u00een padure. Si odata venea un calaret. Si ne-a anuntat sa lasam tot lucrul ca plecam acasa. Era un rus tinerel, el \u00eensusi bucuros de vestea ce-o aducea. Nu mi-a venit sa cred, nu fusese nici o vorba de asta. Era cam pe la pr\u00e2nz c\u00e2nd ne-a anuntat calaretul ala. Nu uit, eu am venit ultimul. Era un r\u00e2u destul de mare, ca Tisa dar mai lin. Si ne-a dus cu barca, nu era pod. Erau barci de 10-20 de persoane. Si cei care erau \u00eenaintea mea, cu colegul meu \u2013 noi am fost la masurarea poligonului. Ca venea padurarul si zicea 500 de metri \u00een dreapta si 500 de metri \u00een st\u00e2nga.<\/p>\n

L.B.: Dar unde v-au dus?
\nA.F.: Si ajung\u00e2nd \u00een lagar ne-au spus sa golim strujacurile, sa luam bagajele ca mergem 20 km pe jos \u00een lagarul unde s-au centralizat deportatii. Acolo veneau din toate lagarele din zona, era un punct strategic unde se afla si cale ferata. Au mai fost cinci lagare acolo si toate s-au desfiintat.<\/p>\n

L.B.: Si cam c\u00e2ti v-ati adunat?
\nA.F.: Noi eram vreo 400 atunci. Acolo erau pregatite pentru noi vagoane. Tot vagoane de animale, dar aranjate bine. Au asteptat sa se adune toti. A venit si comandantul care ne-a tinut discurs. Ne-a multumit ca am muncit bine si ne-a \u00eenstiintat ca vom merge la noi acasa ca sa construim socialismul asa cum am \u00eenvatat la ei. Si bla-bla… Si ne-a spus sa nu ne fie frica de ce-o sa fie acasa pentru ca ei vor avea grija de noi. Ne-au adus \u00een lagar oameni din sat care aveau sa ne v\u00e2nda c\u00e2te ceva. Orice ca sa scapam de bani.<\/p>\n

L.B.: Si ca sa cumparati m\u00e2ncare de drum…
\nA.F.: Nu, asta ne-au dat. Toti am primit m\u00e2ncare de drum. Hrana rece. De alte doua ori, \u00eentre Sverdlovsk si Moscova, am mai primit m\u00e2ncare gatita.<\/p>\n

L.B.: Ce-ati cumparat de la localnici?
\nA.F.: Am cumparat o p\u00e2ine mare, alba, facuta \u00een casa. O p\u00e2ine rotunda, nu ca acelea patrate, ca niste tigle pe care le-am primit noi \u00een lagar. Mirosea at\u00e2t de bine! si mi se pare ca o ciocolata. Pe care am m\u00e2ncat-o imediat.
\n\u00cenapoi spre casa
\nL.B.: C\u00e2t a durat drumul \u00eenapoi?
\nA.F.: 12 sau 14 zile.<\/p>\n

L.B.: V-au adus direct la Resita?
\nA.F.: Rusii ne-au adus p\u00e2na la Focsani. De la Focsani ne-a preluat armata rom\u00e2na. Acolo era un lagar \u00eempartit \u00een doua. \u00cen prima parte unde-am intrat, ne-au dat o scrisoare \u00een limba rusa unde scria ca detinutul \u2013 cum te cheama \u2013 pleaca din Uniunea Sovietica sanatos si multumit. Deci ca nu ai nici o pretentie fata de statul sovietic. Si am semnat-o. Nici nu ne-am uitat ce scrie acolo. Numai sa scapam. Cu asta am intrat \u00een lagarul rom\u00e2nesc. Rom\u00e2nii au luat-o si ne-au dat una rom\u00e2neasca. Nu am asteptat transportul lor. Am prins un tren Iasi-Bucuresti si am urcat \u00een trenul asta fara bilet. Ei au spus ca ne dau bilet de tren la fiecare, dar nu am mai asteptat. Aveam numai actele de lasare la vatra.<\/p>\n

L.B.: Ati spus ca v-a ramas \u00een minte o fata…
\nA.F.: O fata draguta, culta. Parintii ei aveau doua fete si pe ea o trimisesera la scoala la Timisoara. Va dati seama ce fata! O fata culta, draguta, slabuta… Si fata asta taia lemne \u00een lagarul acela ultim \u00een care am fost.<\/p>\n

L.B.: Taiau lemne cu firezul….
\nA.F.: Erau copaci cu diametrul de un metru. Ea n-avea 40 de kg. Cum putea? Unde-i forta? Lucra de mult timp la padure cu alta fata. Ea n-avea nimic fizic, totusi ceva psihic avea. Era depresiva. Eu trebuia sa curat crengile. Norma era sa curat pomii p\u00e2na la 5 cm de sol. Sa curat de zapada. Si era zapada la peste un metru de sol. Trebuia \u00eent\u00e2i sa matur, apoi cu m\u00e2na. Si dupa aceea sa tai. Va dati seama c\u00e2ta treaba era! Daca gaseai un pom mai mare, erai bucuros. Pentru ca acolo curatai o data si scoteai o parte mare din norma dupa ce-l taiai. Si fata asta s-a sinucis. Si aud numai ca striga \u201eNani!\u201c. La ei numele acesta era foarte folosit. \u201eNani, eu o fac!\u201c. Si o data se arunca sub pomul \u00een cadere. Si a strivit-o.<\/p>\n

L.B.: Daca ati avea o singura fraza la \u00eendem\u00e2na, cum ati caracteriza deportarea?
\nA.F.: Deportarea?… Prima data eu am caracterizat-o ca o nedreptate. O vina pe care-o poarta altii si nu noi. Adica nemtii, si apoi rusii. La rom\u00e2ni nu m-am g\u00e2ndit niciodata ca poarta vreo influenta. Cu c\u00e2t am \u00eembatr\u00e2nit si am analizat lucrurile, am spus ca deportarea aceasta are vina \u00een nebunia care a \u00eenceput cu Polonia, cu fascismul, ca paranoia lui Hitler ne-a adus acolo. E si titlul cartii mele \u00een limba germana \u2013 \u201eNebunie si adevar\u201c. Rusii n-au fost asa nebuni. Nu s-au purtat asa de rau cu noi cum s-a purtat Hitler cu deportatii.<\/p>\n

L.B.: Ei aveau si interesul sa se poarte frumos. Veneati din niste tari care trebuiau c\u00e2stigate politic. Voiau sa va faca, daca ar fi reusit, niste agenti ai lor \u00een tarile ce voiau sa le sovietizeze…
\nA.F.: Tocmai asta am vrut sa spun. Eu, c\u00e2nd m-am \u00eentors, nu aveam meserie, nu aveam scoala, nu aveam nimic. Scoala pe care eu o urmam la plecare, se desfiintase pentru ca fusese dupa model german. Si am lucrat. \u00cen dosarul de la dl Tigla (Erwin Tigla, presedintele Forumului Democrat German din Resita \u2013 nota L.B.) exista c\u00e2teva cuvinte despre asta. Eu am facut scoala la seral de prelucrare prin aschiere la constructia de masini si restul s-au desfiintat. Era numai scoala siderurgica, nu si constructiile de masini pe care le-am urmat. Si trebuia, teoretic, ca eu sa fac \u00een patru ani. Si am reusit ca \u00een trei ani de zile sa completez ca sa primesc certificat de scoala medie tehnica. Si \u00een timpul asta mi-a spus secretarul UTC din uzina \u2013 foarte corect a venit si s-a prezentat \u2013 ca pentru fiecare care-am fost \u00een Rusia, a venit un dosar. Si \u00een dosarul acesta, eu am fost propus ca sa continui scoala politica. \u00cen timpul acesta am gasit pe nevasta-mea si ne-am logodit, ea era bolnava si nu mi-a mai ars de nimic dec\u00e2t sa termin scoala. Am primit diploma, am gasit un loc \u00eentr-un birou, de desenator \u00eent\u00e2i, dupa aceea de proiectant si am ajuns dupa aceea ca \u00een Germania sa-mi fie recunoscut ca subinginer.<\/p>\n

L.B.: Dvs. ati scris patru carti. Personajul Thomas este alter-ego-ul dvs. Exista o relatie de suprapunere \u00eentre ce povesteste Thomas si biografie?
\nA.F.: Romantat este eventual 10%. Numele unor personaje nu sunt reale. Si am specificat ca am schimbat numele. De exemplu, nacialnicul din Bocsa poate are copii. Si nu am vrut sa afle. Eu am avut si o \u00eent\u00e2mplare interesanta \u00een lagarul de la Friedlend. Am gasit o revista unde scria ca presedintele nemtilor din Banat Stiegel este si presedintele comunitatii germane din Rom\u00e2nia. Stiti cine-a fost Stiegel? Stiegel a fost, cum sa spun, un fel de primar al germanilor din Resita, dar hitlerist. El a fost reprezentantul hitlerist. Umbla \u00een cizme, umbla \u00een uniforma… Noi am fost copii buni si am fost o data la munca voluntara sa sadim cartofi \u00een pam\u00e2nt care nu a fost cultivat niciodata. Veneam de la scoala. Si aveam cu noi o p\u00e2ine cu untura si cu ceapa si ne-am deplasat \u00een padure c\u00e2nd am m\u00e2ncat. Si fiindca ne-am deplasat de la locul nostru de munca, ne-a palmuit. Am primit doua palme fiecare \u2013 una-n st\u00e2nga, alta-n dreapta. Si alte, alte lucruri… Si-l vad aici \u00eentr-un post! si altii…<\/p>\n

L.B.: Ce urmari a avut pentru dvs. deportarea?
\nA.F.: Urmari? Una este ca n-am terminat scoala. Alta urmare este boala pe care-o simt acuma. Tot de acolo se trage. Urmari pozitive? Pentru ca sunt si pozitive. Acolo am devenit om. Acolo am devenit barbat. Ca si altii care se duc la armata si spun ca de acolo s-au \u00eentors oameni. Am uitat sa spun dar sunt at\u00e2t de multe lucruri si-mi vin pe r\u00e2nd imaginile… \u00centr-o zi pe c\u00e2nd eram \u00een lagar, m-a batut un batr\u00e2n. Nu era batr\u00e2n, avea 40 de ani dar asa mi se parea mie atunci. M-a batut pentru ca am spalat podeaua si cum era galeata cu apa si cu c\u00e2rpa cu care spalam… Intentionat mi-a rasturnat galeata cu apa. Si cu zdreanta aia cu care spalam, i-am tras una peste cap. Si eu eram slabut. M-a luat la bataie si m-a tr\u00e2ntit pe jos. \u00cen noaptea aceea, jumatate de noapte am pl\u00e2ns. Cu capul \u00een perna. Si m-am g\u00e2ndit cum o sa supravietuiesc eu aici. Si m-am rugat la Dumnezeu sa scap. Cred ca de o suta de ori. Si vorbind stiintific, cred ca atunci am devenit om. \u00cen noaptea aceea mi-am spus ca nu o sa mai las pe nimeni sa puna m\u00e2na pe mine. O sa caut sa fac orice, sa fur, numai sa supravietuiesc. Dar \u00eent\u00e2i trebuie sa fiu tare, sa-i depasesc pe altii. Sa fiu mai destept ca altii, sa fiu mai harnic ca altii. \u00cen noaptea aceea m-am schimbat. Am vazut ca \u00een viata este lupta. Altceva dec\u00e2t stiusem eu p\u00e2na atunci. Fiecare cu metodele sau cu sculele, cu ce are…<\/p>\n

L.B.: Din cartea dvs. am aflat ca deportarea a avut si alte urmari. A fost folosita si ca santaj c\u00e2nd s-a \u00eencercat racolarea dvs. de Securitate…
\nA.F.: De ce? Citind din cartile care au aparut dupa, nu \u00eenteleg de ce. Eu am avut multi prieteni care n-au fost chemati. De ce m-au cautat pe mine? Cauta ei oameni nemernici care-si v\u00e2nd prietenii sau cauta oameni care au influenta asupra altora?<\/p>\n

L.B.: Despre deportare ati putut vorbi cu cei din familie?
\nA.F.: Am vorbit cu tatal meu care era foarte, foarte interesat. Voia fiecare clipa si poveste de acolo.<\/p>\n

L.B.: \u00cen ce relatie se afla nenorocirea deportarii cu actele de ajutor social pe care le-ati facut dupa 1990?
\nA.F.: Nu cred. Eu am, de exemplu, o carte interesanta a unui filozof care spune de ce oamenii \u00eei ajuta unii pe altii.<\/p>\n

L.B.: Dvs. de ce ajutati? Si mai ales de ce pe resiteni? Orasul pe care dvs. l-ati parasit \u00een \u201971…
\nA.F.: Tocmai pentru ca am gasit… e greu sa explic acest lucru si ar dura mult. Dar aceste gene de a ajuta pe altul sunt \u00eennascute. Daca si elefantii \u00eei protejeaza pe cei mai mici dintre ei… Este ceva \u00een natura noastra.<\/p>\n

L.B.: Comportament pro-social se numeste…
\nA.F.: Bine, dvs. gasiti usor cuvintele. \u00cen germana le gasesc si eu. Cum am aflat despre revolutia din Rom\u00e2nia. \u00cen momentul asta… daca sentimentul nostru este at\u00e2t de dezvoltat… nici nu am stiut ca sentimentul este at\u00e2t de dezvoltat dar atunci mi-am dat seama ca asta-i momentul c\u00e2nd trebuie sa ajuti, sa vii \u00een ajutorul celor care au nevoie…<\/p>\n

L.B.: Nu are legatura cu deportarea?
\nA.F.: Nu pot sa neg dar nici nu pot sa spun. Legat de deportare… Tocmai din ziua aceea c\u00e2nd eu am spus ca trebuie sa fiu mai tare dec\u00e2t altii, eu ma consider un caracter tare, mai tare dec\u00e2t media oamenilor. Sunt \u00een stare daca ma simt bine si ma simt sanatos \u2013 eu pentru dreptate, pentru adevar, as da orice.<\/p>\n

L.B.: De ce continuati sa iubiti Resita si implicit Rom\u00e2nia?
\nA.F.: De Resita ma leaga istoria copilariei. De Resita ma leaga prietenii. Prietenia este ceva reciproc. Nu numai ca dai, dar si astepti, nu neaparat ceva anume.<\/p>\n

L.B.: Si-o iubiti p\u00e2na \u00eentr-at\u00e2t \u00eenc\u00e2t ati vrea si dupa viata sa va \u00eentoarceti tot \u00een pam\u00e2ntul de la Gar\u00e2na…
\nA.F.: Acuma va dau eu o \u00eentrebare… De ce eu mi-am scris poeziile \u00een rom\u00e2neste desi am facut scoala germana? De ce daca e ceva de suflet \u2013 si poezia este de suflet \u2013 de ce eu nu scriu \u00een germana?<\/p>\n

L.B.: De ce? Dvs. simtiti raspunsul.
\nA.F.: Cuvintele germane nu sunt at\u00e2t de sufletesti ca si cele \u00een limba rom\u00e2na. Sunt cuvintele mai potrivite sufleteste, limba latina este mai aproape de suflet… Eu sunt nascut \u00een Resita, m-am t\u00e2r\u00e2t acolo prin iarba care mirosea a flori, a miere, simti vara \u00een piele, numai acolo am simtit-o…<\/p>\n

L.B.: Dvs. ati scris despre deportare. Cum ati vrea sa se scrie \u00een cartile de istorie despre acest moment?
\nA.F.: Trebuie sa \u00eenceapa din 1933. Cu Germania dupa ce-a pierdut primul razboi mondial. Care 80% era imposibil sa traiasca cu datoriile ce le avea. Imposibil! \u00cen aceasta situatie, \u00een orice tara ar fi fost miscari. Si prin miscari s-au preluat idei. Si din acestea a c\u00e2stigat partidul national socialist. Si un om, un austriac care nu era multumit…<\/p>\n

L.B.: Ati vrea ca deportarea sa fie integrata \u00een contextul si cauzele ascensiunii nazismului, revansei lui Stalin… C\u00e2nd ati scapat de aburii credintei politice totalitare? Cum ati scapat de nazism si comunism?
\nA.F.: Am scapat de nazism \u00een Rusia.<\/p>\n

L.B.: Si de comunism?
\nA.F.: C\u00e2nd mi-am dat seama ca ideile comuniste nu sunt mai bune dec\u00e2t cele naziste. A fost \u00een timpul c\u00e2nd Securitatea a \u00eenceput sa ma caute. \u00cen 1962. P\u00e2na atunci eu nu m-am ocupat de politica. Mi-am vazut de familie, de sport, de natura, am avut alte idei…<\/p>\n

L.B.: Vi s-a parut degradant…
\nA.F.: Personal… a fost o deceptie.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

De la zvastica nazista la crezul comunist. Interviu cu Anton Ferenschutz Continuam publicarea \u00een foileton a lucrarii \u201eLungul drum spre nicaieri. Germanii din Rom\u00e2nia deportati \u00een URSS\u201c, semnata de Lavinia Betea, Cristina Diac, Florin-Razvan Mihai, Ilarion Tiu. \u00cen numarul de fata \u2013 partea a doua si ultima a interviului cu Anton Ferenschutz. Lavinia Betea: La… Cite\u0219te mai mult »\u201eLungul drum spre nicaieri. Germanii din Rom\u00e2nia deportati \u00een URSS\u201c (VI)<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[1],"tags":[8451],"class_list":["post-14043","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-mozaic","tag-anton-ferenschutz"],"views":1687,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/14043","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=14043"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/14043\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=14043"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=14043"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=14043"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}