{"id":1404,"date":"2010-02-11T12:50:54","date_gmt":"2010-02-11T10:50:54","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=1404"},"modified":"2010-02-11T12:52:04","modified_gmt":"2010-02-11T10:52:04","slug":"salon-deschis-ii","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/salon-deschis-ii\/","title":{"rendered":"Salon deschis (II)"},"content":{"rendered":"

Cartea rom\u00e2neasca<\/strong><\/p>\n

Gabriela Adamesteanu, Opere. I. Dimineata pierduta<\/em>, editia a V-a revazuta, prefata de Sanda Cordos, cronologie de Andreea Draghicescu, Editura Polirom, Iasi, 2008, 480 p.<\/strong><\/p><\/blockquote>\n

\u201eDimineata pierduta\u201c se deschide si se \u00eenchide cu vocea Vicai Delca, dar aceasta nu da romanului o structura circulara, care sa cuprinda si sa marcheze faptele si semnele din interior.
\nDebutul marelui rol si finalul lui din \u201eEpilog\u201c sunt \u00eenscrise \u00een planuri epice complet diferite. \u00cen primul, personajul este focalizat si identificat \u00een obisnuintele sale, \u00een ceea ce se repeta, din vointa proprie, \u00eentr-o existenta de pensionara cu gust de vizite si conversatii. Spre deosebire de \u201eomu ei\u201c, caruia \u00eei place sa stea si sa tot stea acasa, Vica n-are stare: \u201eAltadata, sa fi stat ea asa, zile \u00eentregi, fara sa iasa, i s-ar fi parut ca \u00eei cade casa \u00een cap. Facea ce facea, si-o pornea din loc. \u00cei lua la r\u00e2nd, o zi la ala, o zi la ala, de nicaieri nu se \u00eentorcea cu m\u00e2na goala, mai si schimba o vorba, mai afla una-alta, ca tot sa stai cu mutu asta de om \u00eeti vine sa-ti iei c\u00e2mpii. Niciodata n-a avut cu el ce vorbi si, pe urma, ce sa vorbesti cu barbatu?!\u201c (p. 29); \u201eSi-acu, \u00eei vine tot mai greu sa plece de-acasa, da o data, de doua ori pe luna tot \u00eesi ia toasca de piele (aia de-o are de la madam Daniel), o \u00eendeasa cu ce se mai gaseste la \u00eendem\u00e2na, \u00eesi trage pe ea cojoacele, \u00eesi pune dintii, se \u00eembrobodeste cu doua basmale, \u00eesi leaga cu un fular basca teapana pe care si-a facut-o din resturile de la palton acu noua ani si o ia din loc.\u201c (p. 30).
\nDaca \u00eent\u00e2iul fragment subliniaza febrilitatea exploratorie a Vicai, al doilea o aduce pe tinerica si sarmanta ucenica de la Casa de Mode interbelica a lui Margo Geblescu, ulterior proprietareasa unei pravalii pe Strada Coriolan, \u00een prezentul \u00eencetinit si diminuat al batr\u00e2netii. O data, de doua ori pe luna (nu mai des si tot mai greu), Vica Delca se echipeaza si porneste \u00een expeditiile ei urbane, invit\u00e2ndu-se \u00een c\u00e2te o casa de oameni de \u00eencredere: rude, apropiati, vechi clienti, bune cunostinte. De la imperfectul repetitiv, al obisnuintei, \u00een regim de curiozitate sociala si buna conditie fizica, s-a ajuns pe nesimtite (c\u00e2nd au trecut toti anii acestia?) la starea momentului de acum, la efortul pensionarei de a o mai lua din loc, pe vreme de iarna si \u00eentr-o chestionabila conditie fizica.
\nInteresati si amuzati de \u201emahalagismul suculent\u201c al personajului nostru, destui comentatori ai cartii au omis (ori n-au sesizat) componenta dramatica a rolului jucat de Vica Delca. Desi ea \u00eesi ajuta \u00een mod repetat lectorii, deplas\u00e2ndu-se cu vadita dificultate, lu\u00e2nd medicamente dupa medicamente si ajung\u00e2nd, \u00een epilogul romanului, internata \u00een spital, dupa moartea \u201elighioanei batr\u00e2ne\u201c invocate acum la tot pasul. Sf\u00e2rsitul cartii va fi si mai explicit \u00een aceasta privinta. Din schimbul de fraze, pe jumatate normal, pe jumatate nebunesc, cu nepotul venit \u00een vizita la spital, se observa ruina, deriva mentala a personajului altadata at\u00e2t de lucid: \u201e\u2013 Ssssst! Vezi ca te-aude astia? Vezi ca tot cu urechea ciulita sta, tot s-auza ei ce zicem… tot sa vaza ei ce facem… Si lasa h\u00e2rtia acolo, las-o, cum de ce-o tiu? O tiu s-o am c\u00e2nd \u00eemi trebuie! Daca p-orma, c\u00e2nd am nevoie, n-o sa mai fie? Ma fac de r\u00e2s! E-te-na! Ce stie ei ce fac io! P\u00e2inea e aici \u00een sertar! P\u00e2ine, ce altceva? Ce altceva sa fie? Pai, unde vrei s-o tiu? Ce faci? De ce golesti sertaru? Lasa sertaru, lasa toate-ale mele cum le stiu io! Lasa, ca stiu io ce fac! Si p\u00e2inea, daca tot ram\u00e2ne la masa, de ce s-o arunc? De ce s-o ia ei? De ce sa le-o dau tot lor \u00eenapoi, spune si tu! De ce sa se piarza? Ce g\u00e2ndaci, care g\u00e2ndaci? Nu e g\u00e2ndaci deloc… Nu-i nici picior de lighioana spurcata!… Pai cum sa fie, daca io dau cu gaz p\u00e2n toate colturile pe unde stiu ca se face, dau cu gaz si-acasa, dau si-aici, si lighioanele spurcate una nu \u00eendrazneste… Dau si-acasa, dau si-aici, da, da, ce te miri… Dau si-aici, pai daca n-as fi io sa dau cu gaz, ar fi plin tot salonu!\u201c (p. 453).
\n\u00cen acest plan declinant al romanului, Vica Delca este aceeasi, si totusi o cu totul alta persoana. Vechile deprinderi (placerea de a sta de vorba si a-i asculta pe cei din jur, iesitul afara, la aer, acumularea si depozitarea lucrusoarelor) gliseaza spre sfera maladivului. A tine sub perna h\u00e2rtia igienica si \u00een sertar bucati de p\u00e2ine uscata, ramasa dupa fiecare masa, a repeta ca salonul de spital ar fi fost plin de g\u00e2ndaci daca n-ar fi dat ea, gospodina, cu gaz si a atribui sc\u00e2rboaselor insecte exact apelativul rezervat, o viata \u00eentreaga, barbatului legiuit: iata tot at\u00e2tea fapte, gesturi si replici deviate, care \u00eel \u00eengrozesc pe t\u00e2narul vizitator. \u00cen acest punct de mentinuta, \u201elinistitoare\u201c volubilitate, Vica nu mai e de fapt Vica. Personajul cu care ne-am familiarizat este surpat. Chiar daca \u201eDimineata pierduta\u201c se va \u00eencheia pe vocea ei, ce continua sa se faca auzita, sf\u00e2rsitul lui madam Delca e aproape.
\nEvit\u00e2nd rotunjirea \u201eartistica\u201c a romanului, Gabriela Adamesteanu se desprinde de conventiile si tipicitatile realismului canonic; si de acea senzatie dominanta, chiar si \u00een cartile foarte bine realizate, ca intram \u00eentr-o fictiune din care vom iesi. Nimic nu poate fi anticipat aici, pentru ca autoarea, cu un instinct de mare prozator, se abtine sa predetermine si sa prefigureze. Rupturile \u00een ordine epica, schimbarea brusca de planuri si \u00eentreruperea la fel de brusca a unor capitole (\u201eJurnalul Profesorului Mironescu\u201c) pe care alti romancieri le-ar fi orientat catre o concluzie, falsific\u00e2nd astfel fragmentarismul si aleatoriul diaristic, degaja o autenticitate elaborat construita. Dar, dupa cum s-a observat, constructia romanului este acoperita de substanta lui, \u00eencorporata \u00een aceasta \u2013 si recompusa apoi numai prin efort de cercetare si analiza critica. \u00centre verosimilitatea si iluzia realismului traditional si, de alta parte, luciditatea seaca a textului autoreferential, autoarea construieste o \u00eentreaga lume, \u00een care criteriile si regulile servesc literatura, nu invers.
\nRisc sa spun ca modelul interbelic (\u201ePatul lui Procust\u201c al lui Camil Petrescu) a fost depasit, nu numai prin talentul propriu-zis, prozastic, al autoarei, ci si prin asumarea integrala a acestei autenticitati psiho-morale multiplu specificate si variate. Eroii lui Camil Petrescu, \u00een pofida recomandarilor anticalofile ale autorului, vorbesc toti cam la fel si se comporta, actioneaza, \u00eesi dau sugestii, fac (auto)analize ca \u00een romane. Eroii ram\u00e2n eroi literari, personajele nu pot sari peste umbra lor de personaje. \u00cen \u201eDimineata pierduta\u201c, avans\u00e2nd \u00een roman, cititorul uita pur si simplu ca parcurge unul. Nu poate ghici cursul \u00eent\u00e2mplarilor; si, mai important \u00eenca, nu poate identifica dec\u00e2t dupa repetate lecturi procedeele, tehnicile, strategiile si \u00eentreaga poetica romanesca. Romanul este \u00eenghitit de carte, iar cartea e de-fictionalizata si umpluta de viata. \u00cen cealalta directie privind: viata \u201enoastra\u201c e sparta \u00een existentele care, \u00eentretaindu-se, o formeaza, iar aceste existente se compun dintr-o profuziune de senzatii si serii ample de amintiri, tone de vorbe si fapte, uitate sau rememorate.
\nIat-o pe Vica Delca plec\u00e2nd de-acasa s\u00e2mbata dimineata (dupa cinci pagini de roman) si ajung\u00e2nd \u00een t\u00eate-\u00e0-t\u00eate cu Ivona pe la pr\u00e2nz, dupa mai multe capitole din carte… E drept ca i-a facut, \u00een acest rastimp, o vizita si nepotului din Berceni si i-a spalat vasele; a stat ceva \u00een statie la tramvai si a ajuns la noua destinatie, l\u00e2nga Parcul Domeniilor, dupa ce era sa fie lovita de-un camion; iar \u00een curtea casei Ioaniu, si-a ratacit portofelul. Dincolo de aceste marunte \u00eent\u00e2mplari si \u2013 interesant \u2013 aproape paralel cu ele, timpul de expunere a personajului se dilata considerabil. Realitatea \u00eenconjuratoare o \u201escutura\u201c, din c\u00e2nd \u00een c\u00e2nd, pe Vica Delca: printr-un claxon de masina, replica batjocoritoare a unui vatman tiganos, invitatia gentila a unui domn bine, ca de pe vremuri, sau t\u00e2snirea unui motan aducator de belea exact prin spatele femeii. Dar toate aceste semnale (care nu sunt semne, precum \u00een proza de factura mitica), \u00eentrerup\u00e2nd pentru c\u00e2teva clipe g\u00e2ndurile si vorbele interioare ale pensionarei, nu o deturneaza pe Vica Delca. Nici de la ceea ce are ea de facut azi (sa obtina, cu avans de-o saptam\u00e2na, cei cincizeci de lei promisi de Ivona ca o pomana-renta, pentru sufletul mamei sale, Sofia Ioaniu), nici de la tot ceea ce \u00eei place sau \u00eei vine sa-si aminteasca.
\nMinus aceste perturbari pe care viata din jur le aduce \u00een fluxul interior al personajului, nu mai putin de patru capitole ale romanului ruleaza si exploreaza exact lumea launtrica a unei modeste, banale, umile pensionare. Sa fie vorba despre o replica polemica data de autoare tipului caragialian de mahalagioaica, asa cum sustinea Valeriu Cristea? Nu cred. Gabriela Adamesteanu \u00eesi dimensioneaza psihologic personajul nu pentru a ilustra o contrapondere la vidul si automatismele verbale din \u201eMomentele\u201c lui Caragiale, scrise dupa o alta formula si \u00eentr-o logica epica diferita, preponderent comica. As spune ca prin miza pusa de romanciera pe Vica Delca s-a dorit (si s-a reusit) rasturnarea unei prejudecati persistente referitoare la ad\u00e2ncirea unor personaje modeste social. \u00cen proza noastra standard, acestea sunt conturate fie schematic, complet neconvingator, pre-modern sau realist-socialist, fie ca pete stridente de culoare, \u00eentr-o compozitie calibrata si etajata pe intelectualul complex si superior. A face deci proza psihologica, analiza, nu doar creatie cu o biata femeie ce vorbeste \u00een dezacorduri si nu ajunge, \u00e9videmment, la treapta speculatiunii intelectuale: iata, \u00een opinia mea, pariul Gabrielei Adamesteanu. Un pariu c\u00e2stigat \u00eentr-o maniera eclatanta si, prin aceasta, \u00eentors cu efect de bumerang asupra autoarei. At\u00e2t de pregnanta e vocea interioara si \u201ede jos\u201c a Vicai Delca, at\u00e2t de densa se arata lumea ei launtrica, \u00eenc\u00e2t o buna parte din critica noastra a ajuns la concluzia ca acesta este tot romanul! Ca, altfel spus, numai Vica e realmente convingatoare si originala ca personaj autonomizat; restul, nu…
\nFiind destul de aproape de \u00eent\u00e2lnirea vizitatoarei pensionare cu gazda ei deocamdata absenta, dar care ar fi trebuit sa fie acasa s\u00e2mbata la pr\u00e2nz, vom vedea \u00een cur\u00e2nd ca lumea Ivonei, tangenta la cea a Vicai, are alta substanta, dincolo de axele general-umane \u00een care cu totii ne \u00eenscriem. Diferentele, fara a ajunge p\u00e2na la excentricitati, sunt mult mai semnificative pentru conturarea si calificarea fiecarui personaj dec\u00e2t apropierile datorate unor contexte si conjuncturi comune. Devoalata de vocea proprie si tractata de senzatiile si g\u00e2ndurile, sentimentele si amintirile personale, identitatea Ivonei este complet diferita de cea a musafirei sale st\u00e2njenitoare. Ma refer nu la identitatea umana, oricum alta, ci la carnatia si structura tare a personajului; la felul \u00een care un erou de roman, c\u00e2tusi de putin eroic \u00een \u00eentelesul dat al termenului, se contureaza si evolueaza ca o prezenta consistenta, memorabila, \u00een lumea fictionala. Vica Delca, s-a \u00eenteles deja, e pensionara umila, dar razbatatoare. Ivona Scarlat, nascuta Mironescu, e fata de familie buna care supravietuieste, nici ea nu stie cum, \u00eentr-o lume proletara, amestecata. Iar Papa, tatal ei drag, de mult disparut, e intelectualul cu idealuri, dar si cu suspiciuni; cu intuitia, nu si cu priceperea vietii. Si celelalte personaje sunt pregnante: surorile Sofia si Margo(t), vazute la v\u00e2rste diferite, \u00een tineretea zburdalnica si \u00een agonia sf\u00e2rsitului; Niki Scarlat, \u201epramatia\u201c, \u201eputoarea\u201c care tot pleaca de-acasa, la rendez-vous cu \u201ematracuca\u201c; ori Titi Ialomiteanu, t\u00e2narul aparent sters si modest, de fapt disponibil pentru toate situatiile (combinare cu sotia mai t\u00e2nara a profesorului mentor, joc politic dublu, servicii contra servicii). \u201eDimineata pierduta\u201c \u00eemi pare \u00eensa dominat si \u00een mod vizibil (audibil) structurat de acesti trei actori epici. Prin ei si \u00een functie de particularitatile si obsesiile lor, universul unor psihologii mai mult situationale dec\u00e2t abisale poate fi alternat, comutat, ad\u00e2ncit, explorat si modulat.
\nVenind spre Parcul Domeniilor si astept\u00e2nd-o pe \u201ezbanghia\u201c de Ivona sa apara de undeva, din casa cufundata \u00een tacere sau poate dintr-un drum facut \u00een oras de muierea \u201ezmintita\u201c, \u201enemuncita\u201c (pe Vica o apuca nabadaile, fiindca o mai \u00eencearca si-o anumita nevoie), musafira care s-a invitat singura are la dispozitie un interval suficient pentru ca, printre ofuri, sa-si prefire amintirile. Ea de fapt seamana cu mamica, e vesela ca mamica \u201emoarta la 33 de ani\u201c si care a lasat-o singurica, sa aiba grija de toti fratii ei. Taticu e diminutivat mai putin nostalgic fiindca, oltean prizarit si apucator de pe la Carbunesti, dupa ce a facut case de pam\u00e2nt \u00een Pantelimon, ramas vaduv, s-a mutat la o \u201em\u00e2rlanca\u201c si i-a turnat si aleia un r\u00e2nd de copii. Poate ca de aceea, dupa at\u00e2tia ani, Vica se simte tot orfana. Dar important e ca, muncind, s-a descurcat \u00een viata. Nu lucra ea, la saispe ani, la Casa de Mode a lui Margo Geblescu, pe colt pe Bulevardul Pache? N-a vazut ea acolo \u201ecucoane adevarate\u201c, cucoanele Bucurestiului? Si-atunci ce tot \u00eei vine cu nasu\u2019 pe sus amar\u00e2ta de cumnata-sa, care fara fratiorul ei, bietu’ Ilie care s-a dus\u2026 Ea, da, tinerica fiind, avea sarm, asa cum i-a transmis o clienta multumita patroanei Margo. Curatica, alba la fata, cu parul negru si cret \u201eca ma-sa mare, grecoaica\u201c, bun\u00eenteles ca se facea placuta. \u201ePe unde am fost, m-am \u00eenteles, toti ma iubea si ma aprecia…\u201c: e una dintre secventele evaluative favorite ale Vicai. \u201eAia vechi toti o stie\u201c. Dar nu numai cu asta \u201es-a ajuns\u201c. S-a ajuns si pentru ca a fost chibzuita. La cum \u201etraieste ei, sase sute cinzeci de lei, doua suflete… Si chiria, si lumina, si televizoru\u2026\u201c (o alta descriptie condensata si reluata insistent, ca o litanie domestica dusa, jalba, spre urechile altora), ce s-ar fi facut ea daca n-ar fi fost \u201em\u00e2na de fier\u201c? Ca \u00een \u201eomu ei\u201c, cu burta lui de negustor, care a tras mereu \u201ea casa mare\u201c si acum a ajuns \u201esa p\u00e2ndeasca factoru\u201c cu pensia, ce baza poti sa ai? Si i-a spus, madam Ioaniu, i-a spus si a sfatuit-o \u201esa-si puie pe cec ai sapte mii\u201c, sa nu ram\u00e2na la mila nimanui, si bine a facut c-a ascultat-o, fiindca \u2013 \u00eenca un laitmotiv \u2013 \u201ea fost femeie \u00eenvatata madam Ioaniu, \u00eenvatata si rafinata, doi barbati a tinut si p-am\u00e2ndoi i-a dus la groapa\u201c (p. 46).
\n\u00cen capul Vicai Delca, totul are legatura cu tot, lucrurile cele mai disparate se leaga si se proiecteaza exterior la momentul oportun. Uite, ce diferenta \u00eentre madam Ioaniu, care stia ce trebuie sa stie o femeie, si bleaga de fie-sa, Ivona, de care \u00eesi bate joc putoarea de Niki, si care unde-i acum, de nu-i acasa? Si mai t\u00e2rziu, c\u00e2nd Ivona apare de unde nu te-ai fi asteptat (din… casa, pe cealalta iesire, \u201eprefacuta\u201c, \u201ecalareata dracului\u201c) si cele doua femei se \u00eentind la vorba, musafira va lega mental, aproape obsesional, vizita ei de cei cincizeci de lei cuveniti; si acesti bani, pentru care a venit p\u00e2na aici si a asteptat at\u00e2t, de viata ei \u00eentreaga, \u00een care a tot trebuit sa se \u00eengrijeasca si sa se chibzuiasca singura, orfana dupa \u201emamica\u201c \u00eenmorm\u00e2ntata la biserica Capra si fara nici o baza pe \u201elighioana\u201c cheltuitoare din casa. De oriunde ar porni, de la orice stimul al realitatii si de la o replica pe cu totul alt subiect a interlocutorului, Vica ajunge imediat la filozofia ei de viata: o filozofie perfect desenata a unei vieti care, daca s-ar povesti…
\n\u201eEroina\u201c noastra prefera sa asculte istoriile altora, nu sa le deruleze pe ale sale \u2013 rezervate, acestea din urma, unui parcurs interior mai lent si mai amanuntit, unui apart\u00e9 destinat bunului Dumnezeu (si cititorului interesat). Ceilalti nu trebuie sa stie ce-i \u00een sufletul si-n mintea ei, asa cum Vica \u00eensasi are o formula magica prin care \u00eendeparteaza subiectele care n-o prea intereseaza. Mega-laitmotivul retoric al Vicai Delca si supra-silogismul ratiunii ei practice este \u201eel\/ ea stie ce-a facut\u201c. Eu, una, de aici \u00eencolo nu mai stiu. \u201eMahalagismul\u201c Vicai nu e asadar gratuit si colorat ca al Cristidoaiei, the real one, ci orientat pragmatic. Dincolo de ceea ce formeaza cercul interesului ei strict, secventele si episoadele pe care le afla \u00eesi pierd sau \u00eesi diminueaza importanta. Exemplele abunda. Despre \u201etaticu\u201c ei, olteanul: \u201eOltean apucator, venise cu cobilita de la el, de la Carbunesti, el stia de unde venise.\u201c (p. 42). Despre profesorul Mironescu, primul sot al Sofiei si tatal Ivonei: \u201eSi barbatu dint\u00e2i fusese ditamai Profesoru, si c\u00e2nd venise nemtii-l bagase la zdup, ei stia unde-l bagase.\u201c (p. 58). Despre, altfel, nemaiauzita rechizitionare de clopote, \u00een timpul primului razboi: \u201eA luat clopote de la toate bisericile din oras, le spargea \u00een patru si le ducea sa le faca gloante, nemtii, cine-o fi fost ai de le-a luat.\u201c (p. 60). Despre al doilea sot al Sofiei, militar de cariera: \u201eStia el, Ioaniu, c-o sa vie avioanele, ca doar era colonel, era general, el stie ce mai era\u201c (p. 66).\u00a0 Despre Tudor, fiul Ivonei si al lui Niki, care a ramas \u00een Occident: \u201eCe femeie s-asta, sa nu-i placa sa saza la casa ei, sa-si vaza ca altele de gospodarie! D-aia si-a luat si fii-su lumea \u00een cap si-a ajuns tocma-n Germania, tocma-n America, pe unde-a ajuns el stie.\u201c (p. 71). Din nou despre militarosul Ioaniu: \u201eSi baba da-i cu povestile \u00eenainte: cum fusese Ioaniu preferatu lu Averescu, si cum l-a ranit la Predeal si la Marasti si el mai stie pe unde\u201c (p. 74). Despre Sofia, cazuta \u00een mania achizitiva a batr\u00e2netii senile (cum va ajunge si Vica, \u00een \u201eEpilog\u201c): \u201eSi-odata o vedeai ca se ridica din fotoliu si se duce p\u00e2s-p\u00e2s, cu ghebu \u00een spate; de ce-mbatr\u00e2nea, d-aia se ghebosa mai tare. Odata o vedeai ca se duce si vine cu maldaru de sticle \u00een brate. Ea stia de pe un-le scotea\u201c (p. 76). Despre felul cum s-a ridicat dupa boala mama Ivonei, Sofia, baba: \u201eSi baba, nimic. Aprindere de plam\u00e2ni, apa, ce-o fi avut, ea stie, da de crapat tot n-a crapat. Tot degeaba si-a frecat gineri-su m\u00e2inile \u00een sufragerie.\u201c (p. 84). Din nou despre Tudor, a carui plecare a prabusit-o nu at\u00e2t pe mama, c\u00e2t pe bunica: \u201eea multe zile n-o sa mai aiba, si pe baiat n-o sa mai apuce sa-l vaza. Ca ma-sa, Ivona, si pramatia de ta-su, astia o sa mai dea ochii cu el, p\u00e2n Germania, p\u00e2n Austria, p\u00e2n America \u2013 pe unde-o mai fi, el stie.\u201c (p. 87). Despre o printesa veritabila, care a ajuns \u00een anii ’50 sa spele rufele altora pentru a supravietui: \u201eEra una de fusese ditamai printesa, s-acu spala rufe \u00eentr-un garaj, uite-asa boccele de rufe spala, adunate, ea stie de unde le aduna.\u201c (p. 91);\u00a0 Despre petrecaretul si misteriosul Geblescu, barbatul lui Margo: \u201eMare petrecaret si Geblescu, pleca la petreceri \u00een oras, noapte de noapte, joc de carti, muieri, el stia ce facea, la urma trebe sa se fi \u00eencurcat cu vreuna si dus a fost…\u201c (p. 93). Iarasi despre bolile Sofiei: \u201ePoate nici sa nu mai fi vazut mare lucru cu ei, ca-ntr-o vreme se pl\u00e2nsese de albeata, si asta, e stiut, dac-o ai, nu mai trece. Ea stia ce boli mai avea si ce nu. D-apoi ca si traise destul, mai-mai sa ajunga suta.\u201c (p. 127). Despre dezertorul Niki, revenit spasit de la matracuca: \u201eCa-n fata lu soacra-sa n-avea nas, nu-ndraznise el toata viata sa se ia \u00een gura cu madam Ioaniu: fiindc-atunci c\u00e2nd sor-sa Margo era la puscarie si barba-su, generalu, tot acolo, zurliu de Niki plecase d-acasa. O lasase pe Vulpea cu copilu mic si plecase c-o Matracuca. Si dupa c\u00e2tiva ani s-a \u00eentors \u2013 nu-i daduse divortu, se lasase de Matracuca, el stia ce facuse.\u201c (p. 129). Despre Sofia, senila, fugind periodic de-acasa: \u201eSi madam Ioaniu ea stia ce facea, ca tot disparea. Ultima oara c\u00e2nd a mai iesit, v-o doua zile n-a mai gasit-o\u201c (p. 139).
\nDupa acest tur al personajelor si al situatiilor dramatice prin care ele trec, reproiectate prin intermediul aceleiasi formule, individual si universal valabila, \u201eel\/ ea stie\u201c, sa mai spun ca Vica, utiliz\u00e2nd-o cu suspecta generozitate, o adapteaza subtil c\u00e2nd nu vrea sa \u00eempartaseasca, nici macar \u00een conversatie, necazurile familiilor Ioaniu si Geblescu. Supletea ignorantei mimate \u00een dialog e remarcabila: \u201e \u2013 Nu s-au lasat, madam Delca! Adica s-au lasat, dar nu cum \u00eentelegi dumneata. El a trebuit sa fuga dincolo, aflase ca urma sa fie arestat si a reusit sa fuga. N-ai stiut?
\n\u2013 Am stiut, n-am stiut, mai tiu io minte? Da poate nici madam Ioaniu sa nu-mi fi zis. Si ce nu mi-a zis, n-am \u00eentrebat.\u201c (p. 353).
\nDar culmea acestui tic verbal care acopera perfect ce e de acoperit si umbreste, \u00eendeparteaza, elimina problemele altora (fiindca nu sunt si ale mele, chiar daca va ascult povestile si va dau impresia ca va compatimesc), performanta de dez-implicare a \u201esimpateticei\u201c Vica o vedem \u00een doua r\u00e2nduri. Irevocabilul mortii \u00eensesi e mai slab dec\u00e2t formula magica \u201eel\/ ea stie ce (unde, cum, c\u00e2nd)\u201c: \u201eA murit el la zdup, a murit el la Sighet, a murit el la Jilava, la Pitesti, el stie unde-a murit, da p\u00e2n-la urma tot i-a dat pentru el pensie babii.\u201c (p. 78); \u201eAi zice c-a fost norocos Ioaniu, ca n-a avut de ce sa-l ia la ochi comunistii, ca ei l-a chemat, ei l-a scos d\u00e2n rezerva si pentru ei s-a dus p\u00e2na-n Tatra. Si uite ca nu! Uite ca nu i-a fost de nici un folos! Ca tot la zdup a murit! \u00cen cinzeci, \u00een cinzeci si doi, el stie c\u00e2nd o fi murit, ca baba tacea ca morm\u00e2ntu. Da degeaba tacea ea m\u00e2lc, ca de stiut se stie toate. Si ea stie de la Cristidoaia, care si barba-su a fost la zdup…\u201c (p. 80). Toate se stie p\u00e2na la urma si cele ce nu prea se cunosc, le \u00eensira Cristidoaia. Dar interesul Vicai, e limpede, cade \u00een alta parte si feliaza altfel realitatea dec\u00e2t curiozitatea vie, b\u00e2rfa consistenta si clevetelile de tata absoluta.
\nMahalagismul bagacios si despletit al Vicai Delca: \u00een definitiv, c\u00e2nd si de ce a lansat critica noastra \u201eprofesionista\u201c o asemenea falsa eticheta? Eu stiu c\u00e2nd: chiar \u00een 1984, anul \u00een care a aparut \u201eDimineata pierduta\u201c. Dar ea stie de ce.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Cartea rom\u00e2neasca Gabriela Adamesteanu, Opere. I. Dimineata pierduta, editia a V-a revazuta, prefata de Sanda Cordos, cronologie de Andreea Draghicescu, Editura Polirom, Iasi, 2008, 480 p. \u201eDimineata pierduta\u201c se deschide si se \u00eenchide cu vocea Vicai Delca, dar aceasta nu da romanului o structura circulara, care sa cuprinda si sa marcheze faptele si semnele din… Cite\u0219te mai mult »Salon deschis (II)<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[1037,1036,925,1038],"class_list":["post-1404","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara","tag-carte-romaneasca","tag-dimineata-pierduta","tag-gabriela-adamesteanu","tag-roman"],"views":2565,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/1404","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=1404"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/1404\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=1404"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=1404"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=1404"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}