La fel ca un alt film prezentat la New York Film Festival, si anume \u201eApr\u00e8s mai\u201c al lui Olivier Assayas, ultimul film al regizoarei britanice Sally Potter exploreaza conflictele ce rezulta din aderarea la o ideologie radicala si transpunerea acelor precepte doctrinare \u00een realitate. Diferenta e ca filmul lui Assayas se aseamana \u00eentr-un fel tinerilor carora le este dedicat, adica leviteaza undeva deasupra a o sumedenie de situatii si personaje pe care abia daca le atinge, \u00een timp ce \u201eGinger si Rosa\u201c trece cu o foarte mare seriozitate din punctul A (Roland, tatal protagonistei, predica libertatea ideologica, religioasa si morala absoluta) \u00een punctul B (\u00eentreaga familie afla despre idila lui Roland cu Ginger, cea mai buna prietena a lui Rosa), fara ambiguitati, fara divagatii, dar si fara haz.
\nSurpriza etapei: \u201eNo\u201c de Pablo Larrain
\nSuccesul acestui film, care ar fi putut la fel de bine trata un meci de fotbal \u00een care o echipa prapadita \u00eenfr\u00e2nge, prin spirit de echipa si ingeniozitate, un adversar de calibru superior, se datoreaza \u00een mare parte faptului ca se bazeaza pe un fapt real, si anume campania pentru referendumul de demitere a generalului Pinochet. Daca \u00een timpul proiectiei, spectatoarea din dreapta mea a pl\u00e2ns \u00eentruna, ma \u00eendoiesc ca motivul a fost jocul lui Gael Garc\u00eda Bernal, care teleporteaza figura hipsterului \u00een secolul trecut, sau ca a cedat din cauza suspansului, pentru ca nu prea avea cum. Pentru cei care n-au trait pe pielea lor evenimentele din Chile din 1988, centrul de interes se muta pe imaginile de arhiva, care ocupa 30% din \u00eentreg filmul, ceea ce face ca \u201eNo\u201c sa fie cel mai palpitant film previzibil din \u00eentreg festivalul de anul acesta de la New York.
\nNonconformistul: \u201eAmour\u201c
\nC\u00e2stigatorul Palme d’Or de anul acesta are drept punct de pornire interpretarea ad litteram a sintagmei \u201ela bine si la rau\u201c, concentr\u00e2ndu-se cu precadere asupra celui de-al doilea termen. Georges e alaturi de Anne \u00een cele mai rele momente pe care casnicia le poate rezerva unui cuplu, ceea ce reprezinta, \u00een opinia comuna, cea mai elocventa dovada de dragoste posibila. Din acest punct de vedere, filmul lui Haneke e pentru dragoste ceea ce \u201eThe Tree of Life\u201c, Palme d’Or-ul din 2011, e pentru credinta, un soi de demonstratie, vadind mai putine ambitii si mai multa delicatete.
\nDe doua ori, pe parcursul filmului, un porumbel intra \u00een casa; de fiecare data, Georges, \u00een interpretarea lui Jean-Louis Trintignant, face toate eforturile pentru a-l scoate afara. \u00centrebat ce a vrut sa transmita prin aceste doua episoade, Haneke a explicat, la conferinta de presa, ca, \u00een Paris, pasarile intra tot timpul \u00een casele oamenilor, si ca hotii, pompierii sau porumbelul care intra neinvitati \u00een casa lui Georges si Anne nu \u00eenseamna absolut nimic. Se prea poate sa fie asa, \u00eensa \u00een afara de aceste episoade si de rarele interactiuni cu doua infirmiere, cu un fost elev si cu personajul fiicei (Isabelle Hupert), relatia dintre Georges si Anne, care are drept unica scena propriul lor apartament, ocupa prim-planul, asa ca nu prea poti sa te abtii sa interpretezi orice detaliu aparent semnificativ.
\nAceste interpretari, eronate sau nu, nu iau cu nimic din forta filmului, memorabil \u00een primul r\u00e2nd multumita jocului lui Trintignant si Riva, \u00eentr-o asemenea masura \u00eenc\u00e2t eu unul am uitat ca Trintignant e Trintignant si ca Riva a jucat vreodata \u00een \u201eHiroshima mon amour\u201c, ceea ce deja e destul de greu, sau ca am\u00e2ndoi interpreteaza niste personaje, si am vazut \u00een ei doi oameni si at\u00e2t.
\nAcrobatie: \u201eFlight\u201c de Robert Zemeckis
\nPrincipala realizare a acestui post-disaster movie e ca, p\u00e2na la un punct, nesocoteste doua din normele esentiale ale blockbuster-ului hollywoodian modern, si anume valorile crestine si ale familiei. Nimic nu e lasat la voia \u00eent\u00e2mplarii \u00een filmul lui Zemeckis. William (Denzel Washington) nu deschide niciun televizor si nu intra \u00een niciun bar fara sa dea de stiri privind catastrofa aviatica pe care a evitat-o. Dupa ce prizeaza cocaina, refrenul pe care \u00eel auzim \u00een lift e cel de la \u201eWith a Little Help from My Friends\u201c, \u00een varianta muzak (doar ca el coboara, ceea ce prefigureaza finalul). Totul trebuie sa serveasca unui scop, nu e nimic neobisnuit \u00een asta. Ce e neobisnuit e ca alcoolismul protagonistului e glamorizat \u00eentr-o asemenea masura, \u00eenc\u00e2t, spre final, prin happy end \u00eentelegem ca el sa scape basma curata si sa-si vada mai departe de viata, nu sa se lase de bautura, sa \u00eesi accepte pedeapsa, pentru ca apoi sa traiasca fericit p\u00e2na la ad\u00e2nci batr\u00e2neti cu Nicole (ceea ce p\u00e2na la urma se si \u00eent\u00e2mpla, William plateste pentru greselile lui, dar \u00eesi recapata familia si \u00eel regaseste pe Dumnezeu). Din pricina acestei glamorizari, morala din final \u00eei va fi linistit pe sefii de la Paramount, dar nu prea are cum sa mai sperie pe nimeni.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"
La fel ca un alt film prezentat la New York Film Festival, si anume \u201eApr\u00e8s mai\u201c al lui Olivier Assayas, ultimul film al regizoarei britanice Sally Potter exploreaza conflictele ce rezulta din aderarea la o ideologie radicala si transpunerea acelor precepte doctrinare \u00een realitate. Diferenta e ca filmul lui Assayas se aseamana \u00eentr-un fel tinerilor… Cite\u0219te mai mult »Nu filmam sa ne amuzam: \u201eGinger si Rosa\u201c<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[66],"tags":[8445,150,83],"class_list":["post-13999","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-arte-media","tag-ginger-si-rosa","tag-cinema","tag-film"],"views":1485,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/13999","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=13999"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/13999\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=13999"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=13999"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=13999"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}