Se pare ca filmul rom\u00e2nesc reintra in valv\u00e2rtejul premiantilor, disting\u00e2ndu-se anul acesta la Cannes si c\u00e2stig\u00e2nd Premiul pentru cel mai bun scenariu si pentru cea mai buna interpretare feminina, acordat actritelor Cosmina Stratan si Cristina Flutur. Dupa mai bine de cinci ani de la momentul c\u00e2nd \u201e4 luni, 3 saptam\u00e2ni si 2 zile\u201c s-a impus at\u00e2t in spatiul european, c\u00e2t si in cel american, fiind nominalizat si la Golden Globes, Cristian Mungiu revine pe marile ecrane cu o poveste mai clasica, mai dramatica si care se deosebeste de celelalte filme ale sale prin tensiunea constanta de pe intreg parcursul peliculei. \u201eDupa dealuri\u201c este o adaptare a romanului \u201eSpovedanie la Tanacu\u201c de Tatiana Niculescu Bran si relateaza int\u00e2mplarile ce au avut loc in 2005, c\u00e2nd o t\u00e2nara a murit in urma unui ritual de exorcizare, iar preotul si maicutele responsabile au fost condamnati la inchisoare.<\/p>\n
Succesul pe care il are pelicula se datoreaza unei evadari din spatiul minimalist specific (de la durata exhaustiva a filmelor p\u00e2na la imaginile casnice, care circumscriu un soi de altar pur rom\u00e2nesc), iesind triumfator si din zona filmelor comerciale, care incearca sa copieze un tipar hollywoodian sau, mai nou, un tipar fabulos-teatral. Totusi, aceasta iesire nu renunta pur si simplu la realism. Ba din contra, realismul lui Mungiu cauta sa ajunga la suprafata prin intermediul fictiunii si al elementelor-cheie, caci intentia lui este aceea de capta realitatea cinematografica, si nu realitatea in sine.
\n\u201eDupa dealuri\u201c spune, in primul r\u00e2nd, povestea a doua prietene, Voichita (Cosmina Stratan) si Alina (Cristina Flutur), despartite dupa un anumit timp, si, in al doilea r\u00e2nd, prezinta un alt sistem narativ, diferit de cel din 4, 3, 2, care, pe de-o parte, incearca sa ram\u00e2na obiectiv in ciuda int\u00e2mplarilor tragice, iar, pe de alta parte, incearca sa contureze o imagine c\u00e2t mai veridica a faptelor. Marea tragedie a filmului porneste de la nivelul personajelor: venita din Germania, cu scopul de a o lua cu ea, Alina constata ca prietena ei cea mai buna, Voichita, si-a schimbat brusc sentimentele si, mai mult dec\u00e2t at\u00e2t, s-a schimbat ca persoana, aleg\u00e2nd sa-l slujeasca pe Dumnezeu si sa traiasca alaturi de maicutele care au luat-o in grija. Din acest moment, Voichita este pusa in situatia de a alege intre prietena ei si Dumnezeu. Povestea va fi spusa din perspectiva Voichitei, cea care va sf\u00e2siata de un conflict interior, la fel ca Alina, ambele incerc\u00e2nd sa inteleaga alegerea pe care o vor face. In fond, tocmai despre asta este vorba in film: despre compasiune si despre intelegere. Alina realizeaza ca singura modalitate prin care poate \u201eajunge\u201c din nou la Voichita este Dumnezeu. Astfel, renunta la viata sa de dinainte si incearca sa intre in \u201esistemul\u201c pe care Voichita il slujeste cu sfintenie. Totusi, aceasta incercare, ce depaseste orice prag de intelegere a lumii sfinte, va avea, pentru Alina, consecinte foarte grave. Chiar si personajul Voichitei, interpretat fascinant de catre Cosmina, ram\u00e2ne cumva ascuns, in umbra unei lumi pe care noi nu o intelegem, o lume in care singura dorinta a fetei e de-a face bine, g\u00e2ndindu-se mereu la porunca lui Dumnezeu si judec\u00e2nd in conformitate cu regulile pe care acum ea le respecta. Utopia Alinei se sf\u00e2rseste atunci c\u00e2nd isi da seama ca uniformitatea dintre cele doua lumi, pe care incearca sa o creeze, este inghitita de sentimentul de mascarada pe care \u201esistemul\u201c \u2013 biserica, preotul, maicutele \u2013 il produce in viziunea ei.
\nReceptia publicului, chiar inainte de premiera, a fost in mare parte influentata de parerile jurnalistilor, care au reusit sa creeze prejudecati in r\u00e2ndul oamenilor. Un aspect foarte important este ca Mungiu, ca multi alti regizori, a aratat at\u00e2t c\u00e2t trebuie, astfel inc\u00e2t spectatorii sa poata procesa informatiile primite si sa aiba ocazia de a interpreta. Nu e vorba despre o exorcizare \u201ecu acte in regula\u201c, iar povestea \u201ede dragoste\u201c dintre cele doua fete, care poate avea o nota erotica sau nu, este aratata si incadrata intr-o lumina pe care spectatorul o poate decodifica in functie de perceptia sa. Acest echilibu al interpretarii apare si in contextul in care biserica este blamata pentru toate \u201enedreptatile\u201c la care a fost supusa Alina. Spre deosebire de \u201e4, 3, 2\u201c unde Mungiu critica mai sever sistemul in care traiam, \u201eDupa dealuri\u201c ne spune de la inceput ca este o adaptare si ca urmareste progresiv un echilibru in ceea ce priveste fictiunea si realitatea, la nivelul intentiei regizorale. Dar ce e cu adevarat interesant este faptul ca acest tip de poveste face parte din categoria subiectelor care mereu iti vor lasa semne de intrebare cu privire la cine este vinovat sau la ce face trimitere contextul.
\n\u201eDupa dealuri\u201c, un film despre compasiune si despre intelegere, ne lasa cu un sentiment greoi si ne pune in situatia de a interpreta c\u00e2t mai obiectiv destinul celor doua prietene, plasat pe fundalul unui \u201esistem\u201c paralel cu cel in care traim, dar care, la r\u00e2ndul lui, actioneaza conform unor reguli si fagaduinte.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"