{"id":13975,"date":"2012-11-22T13:03:24","date_gmt":"2012-11-22T11:03:24","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=13975"},"modified":"2012-11-22T13:03:49","modified_gmt":"2012-11-22T11:03:49","slug":"de-ce-n-avem-capodopera","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/de-ce-n-avem-capodopera\/","title":{"rendered":"De ce n-avem capodopera?"},"content":{"rendered":"

Probabil ca, dintre toate genurile proza a avut, dupa Revolutie, evolutia cea mai spectaculoasa. Mai apropiata, din multe puncte de vedere de public \u2013 deci mai dependenta de contextul social si chiar economic \u2013, ea a reflectat mai fidel dec\u00e2t poezia sau critica seismele prin care a trecut institutia literaturii in sine. At\u00e2t poezia, c\u00e2t si critica au ramas, orice s-ar spune, ca inainte de \u201990, niste genuri specializate, destinate unui public limitat, deci mai putin dependente de fluctuatiile pietei sau de schimbarile de mentalitate.<\/strong> <\/em>
\nIn schimb, se stie, in prima decada de dupa Revolutie locul prozei l-a luat, din cauza unui proces de defulare aproape neverosimil ca proportii, memorialistica. Si e ciudat ca aceeasi populatie care a vazut in romanele de dinainte de \u201990 ale lui Marin Preda sau Augustin Buzura singura forma de articulare, chiar si partiala, a adevarului, a fost gata sa intoarca cu totul spatele Romanului. Intr-un mod pervers, insa c\u00e2t se poate de explicabil rational (perversiunea apartine rasturnarilor istorice), publicul cititor avid de identificarea feliilor de adevar din naratiunea pre-decembrista denunta romanul drept o specie predispusa la mistificari. Ce-i drept, lipsa apetentei pentru fictiune deriva nu doar din reticenta fata de natura ei pasibila de ideologizare, ci si dintr-un motiv mai simplu: fata de memorialistica sau de publicistica, romanul necesita o gestatie si o elaborare mai indelungata, de care scriitorii postrevolutionari \u2013 oameni ai urgentei exprimarii \u2013 nu sunt inca pregatiti. Un studiu atent asupra manifestelor nouazeciste ar fi in masura sa demonstreze, de altfel, ca, odata cu dinamitarea continuturilor literaturii dinainte, \u201enoii scriitori\u201c incearca sa arunce in aer \u2013 destul de iluzoriu \u2013 chiar dinamica traditionala a genurilor.
\nDesi romanele de calitate din anii \u201990 nu lipsesc cu desav\u00e2rsire \u2013 de amintit aici \u201eCoaja lucrurilor sau dans\u00e2nd cu jupuita\u201c a lui Adrian Otoiu, \u201eExuviile\u201c Simonei Popescu sau \u201eAmantul Colivaresei\u201c de Radu Aldulescu \u2013, abia odata cu colectia\u00a0 \u201eEgo. Proza\u201c a Poliromului din 2004 se poate vorbi despre o reintoarcere a romanului. O reintoarcere doar pe jumatate insa, pentru ca, dincolo de inconsistenta valorica, formula unor scriitori precum Adrian Schiop, Ioana Baetica, Ionut Chiva sau Dragos Bucurenci pariaza total pe tehnicile autenticismului \u2013 prelu\u00e2nd, asadar, ideologia scepticismului fata de literatura (sau, mai precis spus, fata de literatura inteleasa ca \u201efictiune\u201c, \u201econstructie\u201c, \u201eelaborare\u201c). In paralel cu autenticistii sau mizerabilistii se mai lanseaza acum \u2013 sustinuti tot de colectiile \u201ePolirom Fiction Ltd\u201c si \u201eEgo. Proza\u201c sau de satelitul \u201eCartea Rom\u00e2neasca\u201c \u2013 o serie de prozatori ceva mai \u201ecopti\u201c ca Dan Lungu, Florina Ilis, Filip Florian, Lucian Dan Teodorovici, Sorin Stoica, Radu Pavel Gheo, Bogdan Popescu, Bogdan Suceava, Razvan Radulescu sau Florin Lazarescu. Unii dintre ei, cu c\u00e2te o carte sau doua la activ, publicate insa la edituri obscure, deci cu sanse limitate de a ajunge la public. Poliromul a reusit astfel sa str\u00e2nga pe raftul a doua sau trei colectii, in doar c\u00e2tiva ani, majoritatea talentelor foarte tinere sau aflate in gestatie, grabind, astfel, discutiile despre o noua generatie de scriitori. Si critica a parcurs toate etapele in evaluarea noii proze, de la entuziasm p\u00e2na la scepticism sau chiar dezaprobare. Cam toata lumea a fost de acord, insa, ca prin vocile tinere \u2013 dar nu numai \u2013, romanul s-a intors la \u201epoveste\u201c, la \u201econstructie\u201c, la \u201efictiune\u201c. Odata ce nevoia de adevar sau de confesiune memorialistica\/ jurnalistica a ajuns la saturatie, literatura de fictiune se poate reintoarce linistita. Prin alte mijloace, e drept, si cu o alta detenta. Pentru ca, fata de anii de dinainte de Revolutie, insusi statutul literaturii s-a schimbat enorm, de vreme ce renasterea ei e legata mai ales de investitia unui editor consecvent si tenace. Fapt care schimba modalitatea de raportare a prozatorului la propriul scris. Temele si ritmul publicarii sunt altele, autorii iau in considerare tot mai mult modalitati complexe de autopromovare si incearca sa scrie direct pentru export. Li s-a reprosat, de aceea, de catre Paul Cernat, critic care ii sustinuse p\u00e2na atunci, lipsa temelor mari, absenta unei metafizici a scrisului sau slaba ucenicie la clasici. Chiar de-ar fi asa, insa, diversitatea stilistica si de imaginar a noii proze e evidenta. Cu putine exceptii, prozatorii de azi s-au debarasat at\u00e2t de ambitiile totalizatoare ale saizecistilor (care faceau din roman un surogat de existenta), c\u00e2t si de jocurile de-a literatura ale optzecistilor.
\nDevine tot mai evident, insa, ca optzecistii, ale caror resurse pareau epuizate deja la finalul anilor \u201990 si pe care eu insumi ii taxasem drept o generatie incaruntita prematur, ocupa un loc central in efervescenta prozei de azi. De remarcat in interiorul generatiei o deplasare canonica dintre cele mai interesante, cum putine am avut in istoria literaturii rom\u00e2ne. Petru Cimpoesu, Horia Ursu, Alexandru Vlad sau Cristian Teodorescu, autori daca nu marginali, oricum mai putin titrati dec\u00e2t un Cartarescu-Nedelciu-Grosan in anii \u201980, reusesc sa se rebranduiasca intr-o asemenea masura, inc\u00e2t modifica decisiv portretul generatiei si \u2013 mai important \u2013 panorama prozei rom\u00e2nesti actuale. Prea ludice sau prea flamboaiante stilistic, cartile de dupa 2000 ale lui Mircea Cartarescu (\u201eOrbitor 3\u201c) sau Ioan Grosan (\u201eUn om din Est\u201c) nu mai conving. In schimb, scriitori instruiti la scoala prozei scurte \u2013 si pe care-i credeam cantonati acolo \u2013 dau constructii solide, de anvergura. A fost nevoie de o calmare a spiritului social si politic pentru ca Petru Cimpoesu sau Alexandru Vlad sa-si redob\u00e2ndeasca linistea la masa de scris. Fenomenul e mai general: intoarcerea la fictiune nu e conditionata (doar) de libertatea expresiei, cum crede Llosa in \u201eScrisori catre un t\u00e2nar romancier\u201c, ci si\/ mai ales de un climat stabil din punct de vedere politic si chiar economic. Fara reglarea c\u00e2t de c\u00e2t a mecanismelor pietei de carte si fara renasterea acelui strat mijlociu de cititori, indeajuns de instarit inc\u00e2t sa cumpere o carte nerecomandata de programa scolara si cu indeajuns de mult timp liber pentru a o citi \u201edezinteresat\u201c, de placere \u2013 deci capabil, intr-un cuv\u00e2nt, sa redimensioneze \u201eideologia gratuitatii literaturii\u201c \u2013, intoarcerea la fictiune n-ar fi fost posibila. Sigur, ca in multe alte compartimente ale vietii social-politice, suntem si aici la inceput. Instruirea la gratuitatea fictiunii se face, inca, preponderent prin autori straini.
\nOricum, proza rom\u00e2neasca traieste un moment fast, de vreme ce at\u00e2t conditiile externe (contextul politic-economic), c\u00e2t si cele interne (varietatea de stiluri) au fost indeplinite. Numelor mentionate mai sus, mai usor de grupat generationist, li se alatura prozatori profesionisti de toate v\u00e2rstele, care au tinut, cum se spune, primele pozitii in topurile literare ale ultimilor ani, de la Gabriela Adamesteanu sau Radu Mares, decanii de v\u00e2rsta, p\u00e2na la Dora Pavel, Radu Aldulescu, O. Nimigean sau Octavian Soviany. Multe dintre bilanturile din 2005 incoace atesta, de altfel, suprematia valorica a romanului in literatura rom\u00e2na si destui critici la acest aspect s-au g\u00e2ndit c\u00e2nd au inceput sa compare efervescenta creatoare postdecembrista cu cea interbelica. Din moment ce toate generatiile de scriitori conlucreaza atent si fin la propasirea speciei, nu asteptam, acum, dec\u00e2t ca in perioada imediat urmatoare sa sara capodoperele ca niste floricele de popcorn\u2026
\nCe lipseste, insa, din acest tablou de basm al prozei rom\u00e2nesti si in ce consta ingredientul care, odata descoperit, ar putea naste fenomenul capodoperei pe banda rulanta? Sa fie redescoperirea temelor si a mizelor mari, metafizice (dar nu metafizicoide), cum credea acum c\u00e2tiva ani Paul Cernat? Nu-i deloc de la sine inteles ca Florina Ilis, Bogdan Suceava sau Bogdan Popescu, pentru a numi c\u00e2tiva dintre cei mai fini observatori ai lumii rom\u00e2nesti de azi, capabili s-o transpuna epopeic in constructii de anvergura, ocolesc tematica majora. Apoi, chiar cei urecheati de Paul Cernat acum c\u00e2tiva ani revin cu romane ambitioase at\u00e2t stilistic, c\u00e2t si (mai ales) tematic. In \u201eNoapte buna, copii!\u201c, Radu Pavel Gheo incearca sa faca monografia unei generatii pierdute in orizontul emigratiei, in timp ce in \u201eMatei Brunul\u201c Lucian Dan Teodorovici se inhama la ceea ce n-au facut \u2013 sau au facut-o prea putin \u2013 prozatori din generatiile mai v\u00e2rstnice: fictiunea universului concentrationar totalitarist.
\nAstfel inc\u00e2t as spune ca nu temele sau mizele majore lipsesc prozei rom\u00e2nesti de azi, c\u00e2t o mai acuta si mai curajoasa priza asupra actualitatii. Ceea ce nu echivaleaza cu a spune ca literatura rom\u00e2na recenta a ramas rece la teme contemporane. S-a tot vorbit despre faptul ca n-avem, inca, nici un roman al Revolutiei sau al tranzitiei, insa la o privire mai atenta (asumata de Sanda Cordos recent in \u201eLumi din cuvinte\u201c) se poate observa ca macar o serie din problemele identitatii rom\u00e2nesti de azi au fost puse. \u201eSimion liftnicul\u201c sau \u201eChristina domestica\u201c ale lui Petru Cimpoesu, \u201eVenea din timpul diez\u201c al lui Bogdan Suceava, romanele lui Dan Lungu sunt, toate, modalitati ingenioase de a vorbi despre stereotipiile tranzitiei rom\u00e2nesti. Daca stam sa ne g\u00e2ndim bine, apoi, romanul Revolutiei a fost dat si el de Mircea Cartarescu, in \u201eAripa dreapta\u201c, de nu si de Florina Ilis in \u201eCruciada copiilor\u201c sau, foarte recent, de \u201eDeplasarea spre rosu\u201c a lui Radu Mares. Nici fictiunile despre totalitarism nu lipsesc, daca ne g\u00e2ndim, in afara de \u201eMatei Brunul\u201c, la \u201eProvizoratul\u201c Gabrielei Adamesteanu sau, mai mascat, la \u201ePloile amare\u201c ale lui Alexandru Vlad.
\nDe notat insa ca in majoritatea romanelor care nu sunt propriu-zis fantastice sau livresti (e ca in cazul fratilor Florian), temele \u201emari\u201c ale actualitatii rom\u00e2nesti sunt tratate sau sub specia simbolului (adica a parabolei sau a survolului fantezist), sau sub aceea a ludicului caricatural. Sigur, nu exista retete pentru transpunerea fictionala a unor tematici, insa nu e greu de observat ca prozatorul rom\u00e2n \u2013 din multe puncte de vedere, la fel de evazionist azi ca acum c\u00e2teva decenii \u2013 simte nevoia sa edulcoreze subtil, prin diferite tehnici care ar merita o analiza mai serioasa, problematicile dure ale societatii de azi. Multe dintre aceste romane au in centru, nu int\u00e2mplator, niste eroi visatori, suciti sau inadaptabili, ba chiar copii \u2013 personaje, asadar, care se confrunta doar mediat si partial cu realitatea.
\nN-as vrea, totusi, ca reprosul meu sa imbrace coloratura realist-socialista a unei diatribe impotriva evazionismului. Cred doar, pe urmele lui Lukacs, ca, tocmai din cauza sensibilitatii sale la devenirile istorice si la structurile sociale, romanul nu se poate feri de dezbaterile actualitatii. O proza fantastica, nostalgica sau amuzat impaciuitoare n-are cum sa dob\u00e2ndeasca relevanta etica menita sa-i asigure anduranta dincolo de talentul estetic. Pentru a formula un exemplu din stricta contemporaneitate \u2013 si nu din vremurile c\u00e2nd literatura insemna prin ea insasi o institutie puternica, a carei voce se auzea in societate \u2013, proza lui Michel Houellebecq e relevanta dincolo de granitele Frantei tocmai din cauza descoperirii unei problematici acute in societatea de azi: angoasa derivata din comodificarea sexualitatii, devenita o marfa printre altele. Romanele lui sarace din punct de vedere stilistic, indoielnice adesea la nivelul scenariului din cauza schematismului, insa dure si neconcesive din unghiul problematicii \u2013 sunt menite sa se impuna ca una dintre cele mai serioase meditatii despre destinul vechilor valori umaniste in era postumanitatii. Nu zic, desigur, sa-i luam exemplul (nici n-ar fi posibil), ci sa ne g\u00e2ndim pentru o clipa ca at\u00e2ta timp c\u00e2t suntem nostalgici, livresti si edulcoranti, ma tem ca marea literatura ne va ocoli in continuare.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Probabil ca, dintre toate genurile proza a avut, dupa Revolutie, evolutia cea mai spectaculoasa. Mai apropiata, din multe puncte de vedere de public \u2013 deci mai dependenta de contextul social si chiar economic \u2013, ea a reflectat mai fidel dec\u00e2t poezia sau critica seismele prin care a trecut institutia literaturii in sine. At\u00e2t poezia, c\u00e2t… Cite\u0219te mai mult »De ce n-avem capodopera?<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[],"class_list":["post-13975","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara"],"views":3006,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/13975","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=13975"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/13975\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=13975"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=13975"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=13975"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}