Celalalt Buzila, Fritz, il incredinteaza pe t\u00e2narul Calistrat unui \u201eprotector\u201c si mai puternic, Ionel Caius Dobrinescu, mare mahar in partid (Nicolae Breban, \u201eSingura cale\u201c, Editura Contemporanul, 2011). Audienta la Dobrinescu, cel care degaja misterul puterii si care \u201edecorticheaza\u201c oamenii, se face cu o veritabila arta a p\u00e2ndei reciproce, de parca \u201emaharul\u201c s-ar fi lasat \u201estudiat\u201c de Calistrat: \u201eo p\u00e2nda a pescarului ce-si foloseste lenea, cinismul innascut pentru a da libertate pestilor sa se agate de c\u00e2rligul, de momeala sa\u201c, un pescar convins ca \u201erespecta libertatea celuilalt\u201c
\n(p. 307). Dobrinescu era activistul care stia sa esentializeze autoritatea, fac\u00e2nd teoria relatiei de fond dintre calau si victima. Acest \u201epescar\u201c de oameni, dupa model biblic, stie de dosarul sau privitor la Andrei, adolescentul violonist care se sinucisese. Il arunca pe Calistrat in alta v\u00e2natoare cinica de oameni, intre doua femei: Medeea Pusa Lazarescu si Ivona Silberman. L\u00e2nga una se \u201eodihneste\u201c de cealalta. La un moment dat, este pus in situatia, intr-o sedinta de birou, sa-l \u201eapere\u201c pe tovarasul Dobrinescu. O face cu stralucire, dar apararea lui este, simultan, culpabilizatoare, desi, la sf\u00e2rsit, Dobrinescu il felicita. Urmarea: Dobrinescu nu-l mai primeste in audienta. Este momentul c\u00e2nd Fritz il supune \u201emarii probe\u201c: il duce in vizita la un ciudat personaj din mahala, un \u201ebatr\u00e2n\u201c de patruzeci de ani, tovarasul Stefan: cinismul acestuia, intre feluritele cinisme din c\u00e2te int\u00e2lnise, imaginase si \u201estudiase\u201c \u201edespre actiunea si g\u00e2ndirea politica\u201c
\n(p. 426), \u201eintrecea orice limita\u201c. Si fiindca se arata a fi vorba tocmai de o culme a cinismului, g\u00e2ndirea lui Stefan pare intoarcerea la kynismul parintelui antic Diogene. Pentru Stefan, puterea nu e \u201eceea ce se vede\u201c si-l avertizeaza ca el, Calistrat, n-o va avea niciodata, fiindca nu e facut pentru aceasta, oric\u00e2t ar trai cu iluzia ca se lasa dus de valul puterii: \u201eIn spatele puterii, cea care se vede\u2026, sta adevarata putere; c\u00e2nd ea, he, he, catadicseste sa apara. Uneori ea vine, asa, ca un fel de vietuitoare, de animal, sa zicem, si se asaza\u2026 acolo, exact in spatele ei. A puterii, a ceea ce se vede. Alteori, se poate sa se aseze si in alta parte, dai uneori de putere, de cea reala, adevarata, c\u00e2nd nu te astepti, cei mai multi o iau drept ce nu este, se impiedica de ea, prostii, si-si blestema picioarele, dar\u2026 he, he, habar nu au ca era deja acolo. Acolo-sa\u201c (p. 428). Altadata ii vorbeste despre \u201enucleele puterii\u201c si despre \u201emisterul\u201c ei, \u201eputerea in sine\u201c care tine de ontologic, in sensul vointei schopenhaueriene si al vointei de putere a lui Nietzsche (Stefan trecuse si prin scoala filosofica a lui P.P. Negulescu): \u201eVezi ca despre astea nimeni nu sufla o vorba, nici teoreticienii marxismului, nici vreun filosof sau altul. Care s-au ocupat cu actiunea practica, cu, he, he, poezia asta, numita schimbarea lumii!\u201c (p. 432) De-acolo, de la nucleele de putere, a venit \u201eboarea\u201c condamnarii tovarasului Luca, dar nu si a tovarasei Ana care \u201ee libera, o poti vedea pe la concerte sau pe Calea Victoriei, ca si cum nu i-ar pasa \u2013 ei bine, cum iti spuneam, dupa izolarea astora parea ca centrul, focarul care ii sustinea \u2013 unii vorbesc de sustinerea sovietica, altii de altele, nu conteaza \u2013 a disparut, s-a diminuat. Ei bine, este exact pe dos si fii atent: puterea noastra, c\u00e2t este ea, si, oricum, destul de\u2026 cruda, de t\u00e2nara, trebuie sa tina seama si de istorie, vreau sa zic de istoria altor puteri: sa nu te grabesti sa faci victime, caci imaginatia, energia unora vor tese pe loc legende in jurul lor. Or, cu unele dintre aceste legende, chiar daca sunt false, e mai greu sa lupti dec\u00e2t cu fapte reale.\u201c
\n(p. 433) Excluderea celor trei nu a stins focarul puterii, fiindca, adauga Stefan, \u201eeu merg mai departe si spun ca, in ciuda evidentei, nu exista nici un fel de focar, de centru care-i sustinea de fapt. Nu, eu cred ca acest\u2026 centru, v\u00e2rtej, focar abia acum incepe sa apara, in mod real. Nu, nu din pricina unei legende care sta sa se infiripe, nu, ci, cum sa-ti spun\u2026 din cauza necesitatii. El, acest focar-centru se pare ca\u2026 trebuia sa apara. Si, uite, ca a aparut!\u201c Greutatea a fost sa i se gaseasca numele, ca veritabil proces \u201ede creatie\u201c, puterea caut\u00e2ndu-si in sine forma, spun\u00e2ndu-i-se internationalism, iar tovarasii rusi \u2013 Cominform, dar in spatele acestor denumiri se afla alta, \u201eca un joc de cuburi, de papusi rusesti, de iluzii\u201c, iar una dintre ele sau unele vor conduce lumea sau o buna parte a ei, in spatele lor afl\u00e2ndu-se altceva, care va putea sa se numeasca spionaj, \u201emunca de informare\u201c, aparenta de \u201eprostie\u201c care, insa, trezeste frica: \u201eCe spui, baietas, ti-e frica de\u2026 prostie, de prosti? Hai! Mie personal nu mi-e frica\u2026\u201c (pp. 434, 435) Si inca un centru de putere, care face inutil internationalismul-nationalismul, Nae Ionescu si ceilalti: \u201eVorbesc de teoreticieni si nu de criminali\u201c. Lor opun\u00e2ndu-se un alt centru de putere, \u201eevreismul, sionismul sau cum vrei sa-i spui\u201c (p. 436): \u201eEi bine, evreii, sa le spunem astfel, generic, desi mie nu prea imi plac generalizarile de acest fel, eu nu spun tiganii, ci unii tigani, unii rom\u00e2ni, unii evrei si asa mai departe! \u2013 ei bine, unii evrei nici nu au, nici nu vor avea incotro: se vor ascunde si vor actiona sub aceasta frumoasa eticheta de internationalism. Altii vor adopta mai degraba o alta eticheta, sa zicem: marea si indestructibila prietenie cu Uniunea Sovietica\u201c (p. 437). La ce vom fi siliti noi, rom\u00e2nii, in fata acestor centre halucinante de putere? \u201eDeci, pe scurt si\u2026 cinic, cum ar zice unii: noi, Rom\u00e2nii, vom incerca sa invatam ceva din propria noastra istorie, peste\u2026 revolutie, peste prejudecati, chiar si contra unei anumite logici, a luptei si a incordarii, cu adevarat internationale, vreau sa zic unii dintre noi, cei care nu ne-am speriat prea tare nici pe front, indiferent care dintre ele, cel just sau cel injust. Ma asculti? Vom dezgropa, cum ar veni, ceea ce unii cred ca ar fi cumva reactionar, traditia adica. Vom face si va trebui s-o facem, dintr-o traditie paguboasa, inchisa, folosita si de altii, precum nesocotitii astia de legionari, una, daca nu a noastra, deocamdata, una\u2026 activa, calma, c\u00e2t de c\u00e2t lucida. Atenta la istorie, vreau sa zic, la istoria cea adevarata, cea care nu rareori, ca apa marii, se furiseaza sub alte cursuri, p\u00e2nze de apa, sap\u00e2nd, ingrop\u00e2nd ceea ce se cere, ceea ce se mai int\u00e2mpla, ci joaca asa, pe deasupra apei\u201c (p. 437).
\nAcest cinic de \u201emahala\u201c, adica de margine, este, de fapt, supravegheat de centrul de putere, de Propagit, iar supraveghetorul, intermediat de al doilea frate Buzila, nu este altul dec\u00e2t Calistrat, care face, de fiecare data, informari scrise despre g\u00e2ndirea \u201ebatr\u00e2nului\u201c, catre Fritz, spre a fi stocate in v\u00e2rtejul puterii. Iar Stefan stie asta, din opozitie, din \u201enenascut\u201c, din \u201eincreat\u201c \u201ecum ar fi zis domnul P.P. Negulescu\u201c (p. 440; sau Ion Barbu, adaug). Stefan invoca si \u201egreseala\u201c lui Lucretiu Patrascanu, care a vorbit \u201ede lucruri pentru care noi nu eram inca copti\u201c, implic\u00e2nd \u201edorul de Eminescu\u201c (pp. 442, 443).
\nFritz ii atrage atentia lui Calistrat ca, la urmatoarele int\u00e2lniri, Stefan, cinicul, nu va mai fi \u201enationalist\u201c, ca politica lor este tactica \u201efractionarii\u201c, de unde si ideea de a pune in fruntea Securitatii alogeni, dat fiind ca in rom\u00e2ni tovarasul sovietic Grisa nu putea avea incredere. Fractionarea in doua, in patru etc. nuclee de putere, spune Stefan, trebuia sa creeze adevaratul centru, \u201epunct forte al puterii\u201c, in care internationalism si nationalism sa fie fiecare \u201eascuns in celalalt\u201c, proteic: \u201eEle se vor reinventa, se vor ascunde unele de altele si intre ele chiar; nationalistii se vor departaja net de alti nationalisti, iar internationalistii, oho, la acestia zarva va fi si mai evidenta, de-a dreptul spectaculoasa: unii vor luneca inca o data de partea Sovietelor, altii la partea noului Israel, altii de partea celor din diaspora, iar altii vor ram\u00e2ne simpli umanisti, cei care vor binele omului de pretutindeni, astia, cred, vor fi cei mai periculosi\u201c (p. 457).
\nPe acest fond de ambiguitati ale puterii, va invinge celalalt comunism, \u201ecaruia noi ii zicem, cam repede, cam infierb\u00e2ntat, ca-pi-ta-lism. Care e diferenta intre cele doua, eu acum, cam beat cum sunt, nu prea o vad cu claritate; comunismul, spunem noi, aboleste nu numai proprietatea privata, ci si exploatarea omului de catre om. Desfiinteaza sclavia, lucru pe care Americanii l-au facut acum trei secole. Dar\u2026 au desfiintat-o ei cu adevarat? Sistemul lor de marfuri si de valori nu a readus cumva din nou in societate forme de aservire, de sclavie \u2013 sigur forme foarte bine ascunse, fatarnice, absolut savante, uneori!… Iar noi, noi, in comunismul nostru viitor, noi vom reusi oare cu adevarat, oric\u00e2t ne-am stradui si am fi de buna-credinta, sa eradicam orice fel de sclavie? (\u2026) Aflam din ce in ce mai clar ca pe masura ce libertatea c\u00e2stiga teren, la fel de mult teren, aproape, c\u00e2stiga si sclavia; sigur alta dec\u00e2t cea antica; nu, as zice, ci acea sclavie de care avem nevoie \u2013 noi, mai exact, cei care au puterea, banii, armele si credinta ca ei sunt, orice s-ar spune, o rasa daca nu superioara, oricum cu alte drepturi, responsabilitati, se afirma acum!\u201c (p. 459)
\nCum se vede, ratiunea cinica este necrutatoare si nepartizana. A scrie despre \u201eobsedantul deceniu\u201c inseamna a scrie si despre post-comunism, reiter\u00e2nd doctrina kaghebista a lui Iuri Andropov despre cele patru stadii ale Partidului Comunist: 1) partidul isi asuma deschis numele de comunist si ia puterea prin revolutie, instaur\u00e2nd dictatura proletariatului; 2) c\u00e2nd numele de comunism se compromite, partidul si-l schimba, d\u00e2nd impresia unei noi revolutii, reintroduc\u00e2nd, aparent, pluralismul; 3) prin pluralism, pierde puterea si se resemneaza; 4) revine la putere intr-un cadru aparent democratic. Dar aceasta nu este dec\u00e2t una dintre fetele intoarcerii omenirii la impasul crizei sacrificiale, pe fondul instrainarii seculare de crestinism, care crestinism a facut posibila superba cultura si civilizatie europeana, cum demonstra si Constantin Noica intr-o carte testamentara (Constantin Noica, \u201eModelul cultural european\u201c, Ed. Humanitas, Bucuresti, 1993). In ultima convorbire cu Stefan, acesta ii atrage atentia ca \u201eomul e rau din nascare si se naste foarte putin probabil cu aplecarea spre bine si sacrificiul de sine, cu siguranta insa cu apucaturi care ar face groaza, uneori, si fiarelor din jungla africana\u201c (p. 463). Crestinismul s-a nascut, cum am amintit deja, pentru a pune capat domniei Satanei in lume. Dar oamenii sunt robii dorintei mimetice, iar urmarea a fost aparitia relatiei dintre stap\u00e2n si sclav, relatie care a stat si-n centrul g\u00e2ndirii lui Hegel. Stefan ii aminteste lui Calistrat ca, in conditiile unei lumi secularizate, in care Satana isi reocupa locul, P.P. Negulescu dadea solutia recunoasterii stap\u00e2nului de catre sclav, recunoastere care a functionat in ordinea mitica, recunoastere care trebuie sa functioneze si de la stap\u00e2n la sclav: \u201eC\u00e2nd frica de celalalt, de moarte, e mai puternica dec\u00e2t frica de a nu fi. O ciudata legatura, as zice, sau necesitate, intre doi insi, in aparenta asemanatori: orgoliul, necesitatea de a fi, la unul, spaima de celalalt, de moarte, la altul, apoi, existenta, siguranta ca esti, ca un altul, in aparenta asemanator, a renuntat la dreptul, la pretentia sa esentiala de a te recunoaste pe tine, ca singurul care este. apoi, tot de la Hegel, mi se pare, urmeaza teoria muncii, a eliberarii prin munca, ceea ce se pare ca l-a inspirat si pe t\u00e2narul Marx\u201c (pp. 466-467). Maretia stap\u00e2nului survine atunci c\u00e2nd el nu este robit totalmente materialiceste si are pornirea de a inlesni sclavilor suportarea destinului, de a le crea unul multumitor, dovedindu-se \u201eun inlocuitor, un intermediar al zeilor\u2026, un om\u2026 foarte important, deasupra formelor, onorurilor imediat, sonore, pipaibile\u201c
\n(p. 467). Asadar, problema nu e sa abolesti sclavia, cum au pretins modernii, in chip fatarnic, ci de a face suportabila conditia sclavilor, iata arta bunei guvernari. Sclavii moderni sunt cei care-si cauta singuri stap\u00e2n, nenorocirea lor fiind atunci c\u00e2nd nu-i gasesc. Stalin a vrut sa asigure suportabilitatea sclaviei pentru cei persecutati de istorie, prelu\u00e2nd prerogativa infailibilitatii Papei, consider\u00e2nd paradisul \u201eun fel de\u2026 biserica, o instanta sacrosancta care actioneaza fara patima \u2013 desi cere patos, patima, tuturor membrilor \u2013 fara nici un fel de partizanat, fara subiectivitate in folosul cauzei, in fapt, o instanta vie, miscatoare, e adevarat, in esenta ei insa stabila si rigida, inflexibila fata de taifunul ideilor umane, al anilor, al mentalitatilor. Partidul, ca un fel de monument impunator, ca o st\u00e2nca enorma iesita la suprafata din noianul, suvoiul secolelor, luptelor sociale diverse, un capat de drum, un tarm sigur (\u2026), o tinta dintotdeauna a omenirii, un v\u00e2rf absolut, eliberator, recompensator, al tuturor erorilor si umilintelor, sacrificiilor si durerilor at\u00e2tor generatii\u201c (pp. 477-478).
\nAsadar, esenta comunismului este mimarea\u00a0 paradisului ceresc in paradis terestru, nefiind, in realitate, dec\u00e2t o enorma masinarie a crizei mimetice. Calistrat se pomeneste amenintat de a atinge, printr-o asemenea credinta, culmea cinismului, dar face eforturi de a se apara, produc\u00e2nd si fapte onorabile. O ultima cucerire, micuta Mihaela Dolgu, s-a atasat de el atrasa de caracterul sau rece, cinic (p. 484). Inteleg\u00e2ndu-i potentele ratiunii cinice, il duce la un batr\u00e2n care depasise 90 de ani, Michael Steiner-Sebastian, care traise mult in Franta si in Elvetia, grafician ratat si fizician amator, evreu cu ascendente\u00a0 germane si elvetiene, care promite a-i pune la dispozitie un caiet misterios. Era un ins total deosebit de Stefan. \u201eCaietul\u201c se dovedeste a fi chiar batr\u00e2nul, care ii ia locul lui Tempfli, ca maestru, convorbirile lor amintind de acelea ale lui Eckermann cu Goethe. Steiner citise pe Dostoievski, pe Stendhal, Vico, Nietzsche si era admirator al lui Napoleon. Era lecuit de orice frica.
\nCu acest \u201ecaiet\u201c viu, revine, pentru a treia oara, deschiderea hermeneutica catre singura cale. Spre deosebire de Stefan, Steiner considera ca oamenii nu se nasc vinovati de pacatul originar. Ei au insa o alta vina, nu crestineasca, nu formala, \u201eci acuta, vie, prezenta, motor al tuturor victoriilor noastre prezente si viitoare\u201c (p. 522). Omul ar trebui smuls din familie, din sine insusi pentru a deveni om nou, format de \u201eprofesionistii fricii\u201c. Ne-am afla in fata ultimului mare cinic al cartii, portretizat dupa aceeasi tehnica a contrapunctului. Frica e in str\u00e2nsa corelatie cu intelegerea: \u201eTotdeauna, aproape totdeauna, intelegerea, cea adevarata, ad\u00e2nca, reala este insotita de frica. Sigur, o alta frica dec\u00e2t r\u00e2ia asta care ne p\u00e2ndeste la orice colt de strada\u201c (p. 535). Steiner crede in existenta sufletului, ca victorie a omului si a materiei ajunsa in v\u00e2rful evolutiei, acolo unde isi face loc alta logica, a tertului inclus
\n(p. 557) si unde isi are ratiunea si \u201enebunia\u201c lui Don Quijote \u2013 sublimul absolut. Steiner insa nu crede in sufletul propovaduit de religii: \u201eM-a atras in primul r\u00e2nd aceasta existenta a sufletului in afara oricarei religii\u201c (p. 561), fara participarea vreunui zeu. Batr\u00e2nul evreu distinge intre imperiul turcesc si cel sovietic: primul ne-a vrut doar birul, pe c\u00e2nd cel sovietic ne vrea si sufletul. Unicitatea barbariei sovietice consta in aceea ca, in ultima instanta, ne-a cucerit cu ideea, nu cu armele, crede Steiner. De fapt, mai int\u00e2i cu armele si apoi cu masca ideii, pentru a da impresia ca ne aflam in s\u00e2nul altei \u201ereligii\u201c m\u00e2ntuitoare. G\u00e2ndirea cinica este tentata sa reduca si crestinismul la statutul de simpla religie, ca si cum si acesta s-ar fi supus mecanismului victimei ispasitoare aidoma tuturor religiilor si mitologiilor. Dar este, cum am mai spus, marea eroare \u201ehermeneutica\u201c de a citi Biblia din perspectiva miturilor si nu de a citi miturile si religiile din perspectiva Bibliei, care cere o lectura non-sacrificiala. In incercarea de a distruge crestinismul, materialistii si rationalistii s-au slujit de o lectura sacrificiala a Noului Testament, lectura perpetuata si de catre postmoderni, care au recurs la o uzurpare a denuntarii mecanismului victimar impotriva crestinismului insusi. Stim ca mitul legitimeaza intotdeauna comportamentul persecutorilor, sterg\u00e2nd urmele victimare. Noul Testament da dreptate victimei, pe c\u00e2nd mitul persecutorilor. Girard a demonstrat ca g\u00e2ndirea postmoderna este neo-mitica, pe c\u00e2nd cea crestina este realista, transmoderna. Girard observa ca geniul lui Nietzsche a inteles razboiul crestinismului cu victimizarea, subliniind asemanarea Patimilor cu sf\u00e2rtecarea lui Dionysos. Totusi, s-a iluzionat ca impotrivirea Inocentului fata de violenta echivaleaza cu impotrivirea\u00a0 fata de viata, Nietzsche confund\u00e2nd orgia dionysiaca cu viata. De aici optiunea lui pentru mit impotriva crestinismului, considerat o religie a celor slabi. Ca adepti ai lui Nietzsche, postmodernii au retinut doar ostilitatea filosofului fata de crestinism si l-au \u201ecorectat\u201c numai in privinta violentei, pe care, desigur, o resping, acuz\u00e2nd, in mod paradoxal, ca perpetuatorul violentei este crestinismul, aduc\u00e2nd, ca argumente, razboaiele religioase si Inchizitia. Acestea sunt, in realitate, caderi din crestinism, transformarea crestinismului in religie si in ideologie politica intoarse cu fata spre mit. Pe buna dreptate, Girard defineste postmodernismul (fie el neomarxist din perspectiva \u201ecorectitudinii politice\u201c) ca fiind un ultracrestinism, mimetic, prin preocuparea rationalista fata de victime. Modelul insa e comunist, caci comunismul a pretins ca este o ideologie a apararii persecutatilor istoriei. Numai ca s-a ajuns la o exacerbare a mecanismului victimei ispasitoare, dupa legea identificata de Eminescu in istorie: Povestea-i a ciocanului ce cade pe ilau. Astfel, modernii si postmodernii nu s-au abatut de la calea mitologica a pag\u00e2nizarii victimei, inc\u00e2t pretentia de a milita impotriva violentei nu face dec\u00e2t ca aceasta sa fie reintrodusa pe fereastra dupa iluzia ca fusese alungata pe usa ratiunii.
\nIntre alternativa crestina a victimei ispasitoare (a catolicului Tempfli) si cea rationalist postmoderna (\u201eumanista\u201c a lui Steiner-Sebastian), descinsa, de fapt, prin recul, din ideologia comunista, incearca protagonistul romanului brebanian sa gaseasca o a treia cale, Calea spre adevar. Experimentul sau de purificare, prin mecanismul mitic al victimei ispasitoare, in relatia cu vaduva, d\u00e2nd gres, crede a putea inlocui mitul cu rationalitatea transreligioasa a batr\u00e2nului evreu. Dar faptul nu se poate petrece dec\u00e2t prin uzurparea Caii biblice. Aceasta ambiguitate da dramatism existential naratiunii brebaniene. Solutia gasita de Steiner era una blagiana, creatia: \u201eeu nu cred intr-o existenta in afara creatiei\u201c (p. 599). Creatia pare a fi singura cale spre adevar, aceeasi cu a M\u00e2ntuitorului, dar ea trebuie sa treaca prin conditia victimei. Iar cel care o incearca, pentru\u00a0 \u201etrezirea\u201c lui Calistrat insusi, este Const. Buzila. Astfel ajunge la urechile lui Calistrat vestea uluitoare ca, protectorul sau, Const. Buzila, a ajuns la puscarie, d\u00e2ndu-se drept Celalalt, un altul, victima ispasitoare, gest de ultim \u201ecinism\u201c. Adevarul, in comunism, trebuie cautat in puscarii: singura cale. Victima ispasitoare nu mai trebuie ucisa: \u201eDa, fratele-meu, puscaria a fost dintotdeauna si o scoala a caracterelor, ca si a adevarului, dar mai ales astea, ale noastre, in special; e drept, cam incropite, dar n-avem dec\u00e2t sa le imbunatatim. Ha, ha, stii ca e mai greu sa ameliorezi, sa imbunatatesti, dec\u00e2t sa ucizi\u2026 ce zici? Scuza-mi cinismul, dar\u2026 era pe teava!\u201c (p. 607). Si reactia, tot cinica, a lui Calistrat: \u201eHa, ha, r\u00e2deam eu interior, va sa zica\u2026 adevarul se afla la puscarie!\u201c (p. 611).
\nAflat in puscarie, Const. Buzila a facut saltul de la cinismul politic al Marelui Inchizitor la kynismul lui Diogene, C\u00e2inele, cel autoexilat in Butoi precum Buzila in celula de la Vacaresti. Aceasta imitatie pare sa se apropie de imitatio Christi, a Patimilor. O urmeaza si Calistrat, tot in postura de kynic, acum: \u201eeu, c\u00e2inele, omul ratacit, singuraticul din nascare\u2026\u201c (p. 633). Caci, tot caut\u00e2ndu-l pe Const. Buzila, victima de bunavoie, incepe degradarea pe toate fronturile: \u201ePsihica, sociala, familiala (intre timp se casatorise si avea\u00a0 copii, n.n.), umana etcaetera\u201c (p. 632). Aceasta este singura cale, i-ar fi spus cautatul, in zadar, Const. Buzila: \u201eBine, daca ar fi fost l\u00e2nga mine, mi-ar fi zis z\u00e2mbind labartat cu buzele sale extrem de groase si de rosii ca\u2026 alta cale nu exista; ca, ce mai, e singura cale; acolo, la fund, numai acolo, unde totul se dezgoleste si numai vanitatile si imposturile de altadata, dar si cele ale zilei vii, fremat\u00e2nde, asa-zis constructoare, ucigase! Ha, in numele, inca o data, al unui alt si nou adevar, al unei noi dreptati si al uni nou bine!\u201c (pp. 630-631)
\nEste oare calea urmata si de Rodion Raskolnikov, eroul din \u201eCrima si pedeapsa\u201c al lui Dostoievski, sau de eroii din \u201eAmintiri din casa mortilor\u201c? Intre Tempfli si Steiner, Calistrat pare a urma calea \u00eentre, trans. Asadar, din perspectiva unui ethos transmodern, al tertului inclus, invocat si de Steiner. Hazardul pe care a pariat Calistrat, las\u00e2ndu-se dus de val, se transforma in destin, caci el n-avea dreptul \u201eca at\u00e2tia altii\u201c sa duca \u201eo viata calma, previzibila\u201c, in respectul macar \u201emimat\u201c al contemporanilor sai. Aceasta este vocea venita dinspre iubirea devenita agap\u00e9\u00a0 in urma casatoriei cu Valentina, vocea \u201esubconstientului\u201c: \u201eNu, nu a fost posibil; asa s-a\u2026 hotar\u00e2t, se pare, in acele sfere celeste sau nu mai stiu cum sa le zic: nu, dumneata, Cutare si Cutare, nu mai consemnam si initiala tatalui, oricum nu te vom scapa din vedere, ei bine, dumneata\u2026 trebuie sa-ti urmezi calea. Scurt. Si inca\u2026 fii recunoscator ca ti-o aratam noi, de parca un deget enorm, indicativ la extrem ar fi strapuns norii vremii tale, si te-ar fi condus, ca si pe acel individ numit Moise care si-a impins si el confratii, si pe ai sai, decenii la r\u00e2nd, si amare prin pustiuri sau altora, nu foarte multi, nehotar\u00e2ti, ezitanti p\u00e2na la durere, si o anume, sa-i zicem, naiva imbecilitate, daca nu ne-am teme de un pleonasm at\u00e2t de grosolan!\/ Ai fost ales, ce mai, si anume ca tu insuti sa alegi, acesta e raspunsul! Urmeaza-l pe Acela, de care vorbesti si esti stap\u00e2nit, tot mai mult, zi si noapte, obsesia aceasta care nu-ti da pace e cea care te ajuta, te indruma, te sprijina si, ha, ha, te poate si ucide sau, mai grav, detraca, daca n-o urmezi. In felul ei, aspru, e de partea ta, cum sunt toate lucrurile reale cu adevarat\u201c (pp. 631-632). Iar realul e de partea Paracletului (Acela), nu a mitului.
\nAstfel, \u201eSingura cale\u201c este una dintre cele mai lucide carti care s-au scris vreodata \u00een literatura rom\u00e2n\u00e3, capodopera-sinteza a operei lui Nicolae Breban, sustinuta la o tensiune narativa exceptionala. Un text victimar, de o aspra consistenta estetica. Previziunea mea imediata e ca, in jurul si impotriva ei, se vor str\u00e2nge, deopotriva, at\u00e2t c\u00e2rtitorii bolnavi de mitologia estetismului, c\u00e2t si cei inchisi in political correctness. Cu at\u00e2t mai bine. Fiindca \u201eSingura cale\u201c este unul dintre marile romane transmoderne, in varianta cinic\/kynica.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"
Celalalt Buzila, Fritz, il incredinteaza pe t\u00e2narul Calistrat unui \u201eprotector\u201c si mai puternic, Ionel Caius Dobrinescu, mare mahar in partid (Nicolae Breban, \u201eSingura cale\u201c, Editura Contemporanul, 2011). Audienta la Dobrinescu, cel care degaja misterul puterii si care \u201edecorticheaza\u201c oamenii, se face cu o veritabila arta a p\u00e2ndei reciproce, de parca \u201emaharul\u201c s-ar fi lasat \u201estudiat\u201c… Cite\u0219te mai mult »Un roman lucid: \u201eSingura cale\u201c<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[],"class_list":["post-13969","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara"],"views":1023,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/13969","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=13969"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/13969\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=13969"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=13969"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=13969"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}