{"id":13958,"date":"2012-11-22T12:56:15","date_gmt":"2012-11-22T10:56:15","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=13958"},"modified":"2012-11-22T12:56:53","modified_gmt":"2012-11-22T10:56:53","slug":"natura-in-dumnezeu-i-contributia-lui-schelling-la-o-teologie-filosofic","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/natura-in-dumnezeu-i-contributia-lui-schelling-la-o-teologie-filosofic\/","title":{"rendered":"Natura \u00een Dumnezeu (I). Contributia lui Schelling la o teologie filosofic`"},"content":{"rendered":"

CHRISTIAN DANZ\u00a0 – Profesor la Institut f\u00fcr Systematische Theologie und Religionswissenschaft, Universitatea din Viena<\/p><\/blockquote>\n

\u00cen cartea sa \u201eDespre Doctrina lui Spinoza \u00een scrisorile sale catre Domnul Moses Mendelssohn\u201c (\u201e\u00dcber die Lehre des Spinoza in Briefen an den Herrn Moses Mendelssohn\u201c), aparuta \u00een 1785, Friedrich Heinrich Jacobi vorbeste despre o convorbire avuta in vara anului 1780 cu Gotthold Ephraim Lessing. Deja printre primele pagini ale cartii lui Jacobi se afla un comentariu aprobativ al lui Lessing privitor la poezia lui Goethe, \u201ePrometheus\u201c: \u201eConceptele traditionale ale Divinitatii nu mai sunt pentru mine; nu ma mai satisfac. En kai pan! Nu stiu nimic altceva\u201c (1). Aceasta indiscretie a lui Jacobi cu privire la asa-numitul spinozism al lui Lessing a declansat, dupa cum se stie, cearta panteismului (Pantheismusstreit). Cearta panteismului, \u00eempreuna cu cea provocata de textele lui Lessing, poate fi considerata ca fiind una dintre cele mai semnificative dispute care au marcat ultima treime a secolului al XVIII-lea. \u00cen aceste controverse se manifesta o pierdere tot mai accentuata a conceptelor crestine traditionale cu privire la Dumnezeu. Acestea au devenit insuficiente pentru Lessing. Doar zece ani mai t\u00e2rziu, F.W. J. Schelling, aflat la sf\u00e2rsitul studiului sau teologic si av\u00e2nd doar 20 de ani, revine la aceasta formula \u00eentr-o celebra scrisoare adresata fostului sau coleg, Hegel, unde se declara, de asemenea, familiar cu conceptia lui Lessing. \u201eNici pentru noi, scrie Schelling \u00een scrisoarea sa din 16 aprilie 1795, nu mai sunt valabile conceptele traditionale de Dumezeu. \u2013 Raspunsul meu este: dorim sa tindem si mai departe, dec\u00e2t spre o Esenta personala\u201c.
\nAt\u00e2t fragmentul lui Lessing, daca poate fi luat \u00een considerare comunicatul lui Jacobi despre credinta, c\u00e2t si nemultumirea t\u00e2narul Schelling cu privire la conceptul traditional de Dumnezeu sugereaza faptul ca acesta si-a pierdut functia sa deschizatoare de viata. Un Dumnezeu ale carui caracteristici esentiale sunt transcendenta detasata de lume si cauzalitatea sa miraculoasa putea fi doar cu greu integrat \u00een experienta lumii de \u00eenceput de secol XVIII. Cearta despre lucrurile divine a debutat cu polemica asupra panteismului dintre Jacobi si Mendelssohn din 1785, a continuat cu disputa ateismului \u00een jurul operei lui Fichte, la sf\u00e2rsitul secolului al XVIII-lea, si a culminat cu disputa teismului, \u00een 1811\/12.\u00a0 Ea nu trebuie \u00eenteleasa ca o controversa privind temeiul interpretarii vietii umane \u00eentr-o societate moderna, din ce \u00een ce mai diferentiata. Modernizarea progresiva, \u00een acea perioada de tranzitie a societatii, pe care Ernst Troeltsch a descris-o ca pe o tranzitie de la vechi la nou a protestantismului,\u00a0 nu a contribuit dec\u00e2t \u00eentr-o mica masura la nemultumirea contemporanilor iluminati cu privire la notiunea traditionala de Dumnezeu. Descrierea si interpretarea teologica a vietii umane, precum si autoanaliza religios-culturala a oamenilor \u00een scurta perioada dintre moartea lui Lessing si primele decenii ale secolului XIX, au intrat \u00eentr-o asemenea coliziune, \u00eenc\u00e2t cautarea unei noi definiri a ideii de Dumezeu devenise inevitabila. Consideratiile urmatoare vor trata sub titlul \u201eNatura \u00een Dumnezeu\u201c contributia lui Schelling la o teologie filosofica, si privesc cu precadere raspunsul lui Schelling referitor la nemultumirea provocata de conceptul traditional, consacrat, de Dumnezeu. Contributia lui Schelling la o filosofie teologica va fi abia atunci vizibila, c\u00e2nd va fi prezentata \u00een contextul alternativelor oferite de aceste dispute.
\nTermenul de \u201eNatura \u00een Dumnezeu\u201c poate fi \u00eent\u00e2lnit \u00een texte cunoscute ale lui Schelling dintre anii 1809 si 1812. Ca raspuns la polemica provocata de Jacobi din lucrarea \u201eDespre Lucrurile divine si revelarea lor\u201c (\u201eVon den g\u00f6ttlichen Dingen und ihrer Offenbarung\u201c, 1811) (2), Schelling scrie, la cumpana dintre anii 1811\/12:
\n\u201ePrin faptul ca sustin o asemenea legatura vie a ambelor sisteme nu \u00eenteleg prin naturalism un sistem oarecare, ce se raporteaza la natura exterioara, ci Sistemul, care afirma o Natura \u00een Dumnezeu.\u201c (SW VIII, 69) Discursul lui Schelling despre o Natura \u00een Dumnezeu, care se gaseste nu doar \u00eentr-o disputa cu Jacobi, ci si \u00een scrierea despre libertate din 1809, precum si \u00een Prelegerile private din Stuttgart din 1810, tinde spre o fundamentare natural-filosofica a conceptului de Dumnezeu, dupa cum demonstreaza si trimiterile acestor texte la lucrarea \u201eExpunerea sistemului meu filosofic\u201c (\u201eDarstellung meines Systems der Philosophie\u201c) din 1801.\u00a0 Conceptul lui Schelling de Dumnezeu elaborat \u00een textele sale dintre anii 1809 si 1812 poate, precum vom propune \u00een urmatoarea teza, sa fie interpretat prin prisma acestei filosofii a Identitatii. \u00cen aceasta \u00eentemeiere natural-filosofica a conceptului de Dumnezeu, care a provocat panteismul lui Jacobi si acuza sa privitoare la ateism, este \u00eenradacinata contributia lui Schelling la o teologie filosofica. Aceasta nu tinde doar sa mijloceasca \u00eentre ideea de Dumnezeu si imaginea contemporana a lumii, ci, mai presus de toate, sa conformeze acest concept unei viziuni evolutioniste asupra naturii. Schelling a formulat aceasta aspiratie \u00een \u201ePrelegerile din Stuttgart\u201c: \u201eUn Dumnezeu ridicat sus de tot nu este de folos nici mintii, nici inimii noastre\u201c (SW VII, 429 ).
\nCu toate acestea, \u00eenainte de a putea observa mai detaliat constructia natural-filosofica a lui Schelling a conceptului de Dumnezeu, trebuie sa aruncam o scurta privire peste cearta despre lucrurile divine, si cum aceasta a fost purtata \u00eentre anii 1785 si 1812, pe fundalul destructurarii complete a teleologiei naturii, mostenita prin I. Kant. Ca fir calauzitor, ne poate fi de folos prima parte a scrierii sale polemice \u201eMonument al scrierii despre lucrurile divine\u201c (\u201eDenkmal der Schrift von den g\u00f6ttlichen Dingen\u201c), unde Schelling \u00eensusi propune o clasificare istorico-problematizatoare a disputelor cu Jacobi, pornind de la \u201eCritica ratiunii pure\u201c a lui Kant, p\u00e2na la polemica panteista.
\n1. Cearta despre lucrurile divine \u00een perioada de tranzitie spre modernitate
\n\u201eCritica ratiunii pure\u201c a lui Immanuel Kant \u201ea cobor\u00e2t teologia din cer pe pam\u00e2nt.\u201c Evaluarea sa critica a cunoasterii umane a ajuns \u2013 pentru a ne rezuma doar la esential \u2013 la rezultatul deziluzionant ca lucrurile de dincolo (jenseitige Dinge) pot fi g\u00e2ndite, fara \u00eensa a putea fi cunoscute, datorita intuitiei limitate. Astfel, nu numai ca ideea de Dumnezeu a iesit din domeniul a ceea ce este accesibil cunoasterii, dar nici despre existenta, respectiv non-existenta lui nu se mai putea spune \u00een principiu nimic, fie pozitiv sau negativ. Bine\u00eenteles \u00eensa, \u00een ciuda acestui rezultat \u201eatotnimicitor\u201c al primei critici, discutia cu privire la Dumnezeu nu a fost definitiv \u00eencheiata. Kant \u00eensusi a reintrodus \u00een cadrul filosofiei practice, mai precis, \u00een aplicarea ratiunii practice asupra omului ca fiinta sensibil-finita conceptul de Dumnezeu. Acest concept apare \u00eensa, la Kant doar \u00een cadrul aplicarii si realizarii moralitatii, si trebuie \u00eenteles ca si o autointerpretare a constiintei de sine morale. Datorita conceptului de Dumnezeu, omul moral interpreteaza nu doar conditiile actiunilor lui morale, anume posibilitatea de armonizare (die Zusammenstimmbarkeit) si capacitatea de relationare (die Beziehbarkeit) a libertatii si necesitatii, ci si imperativul legii morale, \u00een forma sa sensibila, precum si siguranta realizarii sarcinii morale \u00een ciuda contingentei inevitabile si constante a actiunilor. Filosofia morala a ideii kantiene de Dumnezeu nu a fost \u00eensa \u00eent\u00e2mpinata de contemporanii sai doar cu aplauze. Aceasta nu doar pentru ca, asa cum a presupus mai t\u00e2rziu Heinrich Heine, Kant ar fi reintrodus conceptul de\u00a0 Dumnezeu \u00een \u201eCritica Ratiunii Practice\u201c, dupa ce l-a \u00eenlaturat \u00een prima critica, nu \u201edatorita lampii vechi\u201c, sau \u201epolitiei\u201c (3), ci deoarece problemele pe care le implica ideea de Dumnezeu din \u201eCritica Ratiunii Practice\u201c patrund mult mai ad\u00e2nc. Acestea se refera \u00een principal la faptul ca, \u00een acceptia conceptului kantian de religie, ea va deveni fie un duplicat al moralitatii, fie va \u00eengropa autonomia moralitatii ratiunii. Aceste probleme au fost impregnate cu premisele teologiei etice \u00een anul 1798, la Universitatea din Jena, c\u00e2nd a izbucnit disputa ateismului cu privire la J. G. Fichte.
\nMulti dintre cei implicati \u00een disputa au \u00eentrevazut \u00een conceptul de Dumenzeu al lui Fichte debutul unei dileme, care era \u00eenca de la \u00eenceput \u00eenscrisa \u00een etica lui Kant cu dimensiuni teologice, si anume ca Dumnezeul lui Fichte ar sta pe piloni extrem de fragili, si anume pe cei ai moralei, dupa cum a aratat filosoful rationalist iluminist Johann August Eberhard (4). Desigur, Fichte a dezvoltat \u00een perioada disputei ateismului o fundamentare a filosofiei religiei diferita de etica cu dimensiuni teologice a lui Kant, unde scopul final al ratiunii practice primeste o noua semnificatie, astfel \u00eenc\u00e2t \u00een religie nu mai este vorba despre capacitatea de relationare a libertatii si necesitatii morale. Fichte \u00eentelege mai degraba religia ca o parte a constiintei morale, astfel \u00eenc\u00e2t ea, desi apare odata cu constiinta morala, contine un moment redundant \u00een raport cu morala, tocmai datorita orientarii ei spre realizarea scopului final al moralitatii, \u00eenteles de Fichte drept autonomie. Religia va fi \u00eenteleasa, \u00een cadrul acestei \u00eentemeieri metodologice diferita de cea kantiana, ca fiind certitudinea realizarii scopului final al moralei,\u00a0 legata de constiinta morala. Conceptul de Dumnezeu, privit de Fichte ca fiind un element necesar al constiintei, se potriveste cu ordinea morala a lumii, dar este, \u00een calitata sa de concept de Dumnezeu, doar o interpretare secundara a certitudinii morale. Aceasta degradare aparenta a conceptului de Dumnezeu la o abstractizare secundara, preluata de Friedrich Schleiermacher \u00een lucrarea sa \u201eDespre Religie\u201c din 1799, este aceeasi din filosofia religiei a lui Fichte, sesizata de contemporanii sai. Acestia l-au facut responsabil pe Fichte pentru constatarea lui Eberhard ca etica purtatoare de dimensiuni teologice reuseste sa scape, desi se afla pe o baza nesigura.
\nDe asemenea, si Friedrich Heinrich Jacobi s-a lasat provocat de cearta conceptului de Dumnezeu al lui Fichte. Scrisoarea sa \u201eCatre Fichte\u201c, care, \u00eencep\u00e2nd din martie 1799, circula sub forma mai multor scrisori copiate, iar \u00een toamna aceluiasi an a aparut deja sub forma unei carti, poate fi considerata una dintre cele mai semnificative pozitii privitoare la cearta ateismului. Jacobi recurge la argumente si motive, pe care le evidentiase deja \u00een cartea sa despre Spinoza (1785) \u00eempotriva spinozismului lui Lessing, si pe care le va readuce sub o alta forma \u00een confruntarea sa cu Schelling, din 1811. Conceptul traditional de Dumnezeu a devenit insuficient si pentru Jacobi. Dumnezeul lui Jacobi, si asta \u00eel deosebeste at\u00e2t de teologia veche protestanta, c\u00e2t si de filosofia iluminista rationala, nu mai poate fi \u00eentemeiat prin g\u00e2ndire.
\nDeja \u00een confruntarea sa cu spinozismul lui Mendelssohn si Lessing Jacobi considera ca spinozismul ar conduce inevitabil spre fatalism si ateism, si a concluzionat astfel ca fiecare demonstratie a conceptului de Dumnezeu implica, \u00een cele din urma, ateismul. Argumentul lui Jacobi se refera astfel, la o \u00eentemeiere a lui Dumnezeu cu mijloacele g\u00e2ndirii discursive. Acesta va varia \u00een toate cele trei dispute, si anuleaza at\u00e2t conceptul de Dumnezeu, c\u00e2t si pe cel de liberate umana. Specificul g\u00e2ndirii ar consta, conform lui Jacobi, \u00een a gasi o conditie pentru fiecare conditionat, astfel \u00eenc\u00e2t sa rezulte o \u00eenlantuire ne\u00eentrerupta a conditionatului. \u00cen aceasta \u00eenlantuire ar putea exista o singura certitudine mijlocitoare, dar nu una nemijlocita si absoluta. Cea din urma ar fi accesibila doar sentimentului si credintei, care tocmai din acest motiv nu ar mai putea face parte dintr-o cunoastere conceptuala discursiva. Argumentul conform caruia g\u00e2ndirea conceptuala poate conduce doar spre o certitudine mijlocitoare, anul\u00e2nd astfel tocmai conceptul de Dumnezeu si libertatea umana, se afla \u00een fundalul celebrului dictum jacobian din scrisoarea catre mesia ratiunii speculative. \u201eNu poate fi reprosat filosofiei transcendentale ca nu stie nimic despre Dumnezeu, deoarece este binecunoscut faptul ca: Dumnezeu nu poate fi stiut, ci doar crezut. Un Dumnezeu care ar putea fi stiut, nu ar fi Dumnezeu\u201c Faptul ca Dumnezeu nu poate fi cunoscut devine pentru Jacobi aproape o confirmare a adevaratului Dumnezeu. \u00cen consecinta, fiecare \u00eentemeiere prin g\u00e2ndire a conceptului de Dumnezeu va cadea sub verdictul de a fi anulat \u00eensasi ideea de Dumnezeu. Doar datorita acestui motiv, botezatorul din K\u00f6nigsberg, spre deosebire de istoria evanghelica, are pentru Jacobi un avantaj fata de mesia din Jena. \u00cen timp ce Kant admite nestiinta sa \u00een ceea ce priveste cunoasterea absolutului, filosofia \u201epura (…), \u00een si prin sine \u00eensasi statatoare\u201c (5) a lui Fichte nu poate recunoaste nimic \u00een afara cunoasterii, dizolv\u00e2nd astfel totul \u00een fixarea si \u00een productia cunoasterii, adica \u00een Nimic. Mesia din Jena nu a fost \u00eensa crucificat, dupa cum se stie, caci pandantul sau modern a grabit surprinzator sf\u00e2rsitul acestei venia legendi. (6) Dar care este rolul lui Schelling \u00een aceasta controversa cu privire la pretendentii pentru rolul de mesia?
\n2. Jacobi si Schelling despre
\nnaturalism si teism
\nJacobi a supus analizei, deja din 1803, cea de-a doua fiica a filosofiei critice, asa numita filosofie a naturii. Critica lui Hegel catre Jacobi pe marginea lucrarii sale \u201eCredinta si Cunoastere\u201c apare \u00een \u201eJurnalul critic de filozofie\u201c editat de el si Schelling. Jacobi a reactionat la aceasta critica \u00een anul 1803 prin scrisorile catre Friedrich K\u00f6ppen, care au servit ca si anexa la cartea acestuia \u201eDoctrina lui Schelling sau totalitatea filosofiei Nimicului absolut\u201c. Schelling a \u00eentrevazut retrospectiv \u00een aceste scrisori punctul de pornire a disputei sale din 1811\/12 despre lucrurile divine. Aceasta controversa dintre Jacobi si Schelling a dob\u00e2ndit \u00eensa, cu adevarat, acuitate \u00een discursul sau \u201eDespre relatia artelor plastice cu natura\u201c, tinut cu prilejul \u00eentrunirii publice a Academiei Regale a Stiintelor, pe 12 octombrie 1807. Jacobi a fost oripilat de acest discurs, dupa cum i-a marturisit corespondentului sau. Pe 26 noiembrie a aceluiasi an, acesta \u00eei scrie o scrisoare lui Jakob Friedrich Fries, \u00een care \u00eei marturiseste ca pregateste un text \u00eempotriva lui Schelling, inspirat fiind \u00een mod \u201eirezistibil\u201c de discursul acestuia. Despre continutul acestui discurs, Jacobi scrie:\u00a0 \u201eExista doar o calitate, viata ca atare. Toate celelalte calitati sau proprietati sunt doar cantitati sau limitari ale acestei calitati unice, care este totodata Substanta \u00eensasi, si Esenta completa. Omul profita mai mult de aceasta dec\u00e2t g\u00e2ndacul, dar el nu are \u00een sine nimic mai Bun sau mai \u00cenalt. Tot ceea ce traieste, traieste doar aceeasi viata. Dar Totalitatea, \u00centregul, Natura care mesteca, asemenea unei femei batr\u00e2ne, cu gura goala, de la o eternitate la alta, \u00eesi face si \u00eesi risipeste timpul.\u201c Acest text, despre care stim din corespondenta catre Fries ca Jacobi l-a \u00eenceput \u00een 1807, apare la sf\u00e2rsitul anului 1811 cu titlul \u201eDespre Lucrurile divine si revelarea lor\u201c. Desi numele lui Schelling nu va fi mentionat \u00een acest text, vor fi citate numeroase pasaje din scrierile lui, \u00een special din discursul acestuia. Jacobi vorbeste despre o a doua fiica a filosofiei critice. Aceasta ar anula complet \u201ediferenta dintre filosofia naturii si filosofia moralei, necesitate si liberate\u201c, facuta de prima fiica a filosofiei, mesia din Jena al ratiunii speculative \u201econstat\u00e2nd fara sa argumenteze: nu exista nimic mai presus de Natura, si ea singura este\u201c (7). Aceasta intentie a filosofiei naturii aparuse deja \u00een anul 1795, c\u00e2nd ea a persiflat noile descoperiri ale teologiei moralei (8).
\nJacobi \u00eel acuza pe Schelling de naturalism si spinozism. Tin\u00e2nd cont si de comparatia facuta \u00een cartea despre Spinoza, aceasta acuzatie implica mai mult, si anume ateismul. Jacobi readuce argumentul formulat \u00eempotriva lui Fichte, a spinozismului invers, conform caruia adevaratul Dumnezeu nu poate fi cunoscut, ci doar crezut. Stiinta, chiar si cea a naturii, ram\u00e2ne at\u00e2ta timp nevinovata si \u00eendreptatita, c\u00e2ta vreme nu va vrea sa stie nimic despre Dumnezeu. Da, ar fi chiar un lucru onorabil ca ea sa nu vrea sa stie nimic despre Dumnezeu. Daca totusi abordeaza ideea de Dumnezeu, cum este cazul nu doar \u00een filosofia naturii a lui Schelling, atunci ea anuleaza cu aceasta idee libertatea umana, structur\u00e2nd totul \u00eentr-o \u00eenlantuire cauzala. Un asemenea fatalism, considera Jacobi deja din 1785, este implicit ateism, nefiind cu nimic mai bun dec\u00e2t cel al lui Fichte, ci doar mai putin original, deoarece \u201enici macar nu mai atrage atentia\u201c (9).<\/p>\n

Traducere din limba germana de Angela Kun<\/strong><\/em><\/p>\n

\n

NOTE:<\/strong>
\n1. \u201eDie orthodoxen Begriffe von der Gottheit sind nicht mehr f\u00fcr mich; ich kann sie nicht genie\u00dfen. En kai pan! Ich wei\u00df nichts anders.\u201c (traducerea mea, n.t.)\u00a0 F.H. Jacobi, \u201e\u00dcber die Lehre des Spinoza in Briefen an den Herrn Moses Mendelssohn\u201c, Darmstadt 2000, p. 22.
\n2. F.H. Jacobi, \u201eVon den g\u00f6ttlichen Dingen und ihrer Offenbarung\u201c,\u00a0 in: ders., Werke Bd. 3, hg. v. W. Jaeschke, Hamburg\/Stuttgart-Bad Cannstatt 2000, pp. 3-136.
\n3. H. Heine, \u201eZur Geschichte der Religion und Philosophie in Deutschland\u201c, Leipzig o.J., p. 173.
\n4. J.A. Eberhard, \u201eUeber den Gott des Herrn Professor Fichte und den G\u00f6tzen seiner Gegner. Eine ruhige Pr\u00fcfung seiner Appellation an das Publikum in einigen Briefen\u201c, Halle 1799, p. 7. A fost exprimata, scrie Eberhard, \u201edeja de atunci preocuparea, ca credinta \u00een existenta lui Dumnezeu se va putea fi mentinuta doar cu mare dificultate pe picioarele fragile ale moralei. Ceea ce am temut, a aparut \u00een scurt timp. Domnul Fichte neaga existenta pentru sine a lui Dumenzeu cu cuvinte goale.\u201c
\n5. F.H. Jacobi, \u201eAn Fichte\u201c, p. 6.
\n6. Aceasta este formularea pregnanta al lui W. Jaeschke, \u201eDer Messias der spekulativen Vernunft\u201c, p. 143.
\n7. F.H. Jacobi, \u201eVon den G\u00f6ttlichen Dingen und ihrer Offenbarung\u201c, p. 76.
\n8. A se compara cu F.H. Jacobi, \u201eVon den G\u00f6ttlichen Dingen und ihrer Offenbarung\u201c, p. 76: \u201e\u00centr-adevar, aceasta cea de-a doua fiica a combatut\u00a0 de timpuriu, si \u00eenaintea primei, nou conceputa teologie a moralei. Tot aceasta a zeflemit cu amaraciune pe fondatorul acesteia, datorita intrarilor si iesilor lui. Ambele puncte reprezinta \u00een egala masura un motiv de sanctiune: Dumnezeul pe care acesta filosofie \u00eencearca sa-l dovedeasca ca fiind adevarat, si ea \u00eensasi, pentru ca si-a stabilit un astfel de scop.\u201c
\n9. F.H. Jacobi, Von den G\u00f6ttlichen Dingen und ihrer Offenbarung, p. 76.<\/p>\n<\/blockquote>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

CHRISTIAN DANZ\u00a0 – Profesor la Institut f\u00fcr Systematische Theologie und Religionswissenschaft, Universitatea din Viena \u00cen cartea sa \u201eDespre Doctrina lui Spinoza \u00een scrisorile sale catre Domnul Moses Mendelssohn\u201c (\u201e\u00dcber die Lehre des Spinoza in Briefen an den Herrn Moses Mendelssohn\u201c), aparuta \u00een 1785, Friedrich Heinrich Jacobi vorbeste despre o convorbire avuta in vara anului 1780… Cite\u0219te mai mult »Natura \u00een Dumnezeu (I). Contributia lui Schelling la o teologie filosofic`<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[1],"tags":[],"class_list":["post-13958","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-mozaic"],"views":1799,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/13958","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=13958"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/13958\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=13958"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=13958"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=13958"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}