{"id":13898,"date":"2012-11-08T17:08:07","date_gmt":"2012-11-08T15:08:07","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=13898"},"modified":"2012-11-08T17:08:25","modified_gmt":"2012-11-08T15:08:25","slug":"dictionarul-literaturii-romane-2","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/dictionarul-literaturii-romane-2\/","title":{"rendered":"\u201eDictionarul literaturii romane\u201c"},"content":{"rendered":"

Eugen Simion (coord.), Dictionarul literaturii rom\u00e2ne,<\/em> vol. I (A-L) \u2013 II (M-Z), Bucuresti, Editura Univers Enciclopedic Gold, 2012, 838 + 836 pag.<\/strong><\/p><\/blockquote>\n

 <\/p>\n

Dictionarul literar ca institutie<\/strong><\/p>\n

AL. CISTELECAN<\/strong><\/p>\n

Ideea (si mai cu seama fapta) de a scoate un concentrat de doua tomuri din cele sapte ale \u201eDictionarului general al literaturii rom\u00e2ne\u201c e, fara \u00eendoiala, dintre cele mai inspirate si mai utile. Sub semnul utilitatii culturale, pune Eugen Simion compendiul de acum (numit \u201eDictionarul literaturii rom\u00e2ne\u201c si scos la Univers Enciclopedic Gold, Bucuresti, 2012), trimit\u00e2ndu-l \u201eprofesorilor, studentilor, elevilor de liceu si, \u00een genere, publicului interesat de istoria literaturii rom\u00e2ne, de valorile si formele originalitatii ei\u201c. Nu-ncape vorba, cei numiti \u00een primele r\u00e2nduri ar trebui sa-l aiba mereu la \u00eendem\u00e2na, fie ca \u201einstrument de lucru\u201c, fie \u2013 \u00een alte cazuri \u2013 ca \u201eghid de initiere si educatie literara\u201c. Cei de la urma nu-s, fireste, chiar at\u00e2t de obligati; depinde doar de intensitatea curiozitatii sau pasiunii lor. Oric\u00e2t de mica ar fi \u00eensa aceasta, \u201eDictionarului\u2026\u201c \u00eei sta bine \u00een fiece casa (utilitatea lui culturala fiind cam de clasa frigiderului pe alt plan; e, deci, o prezenta \u201eutilitara\u201c imperativa). Bunici, matusi, verisoare si alte specii darnice ar trebui sa vada \u00een el cadoul ideal de Craciun (si de orice ocazie) pentru orice nepot sau verisor (nu mai putin pentru alti merituosi ori doar simpatici si simpatice).
\nPrincipiul de contragere, zice Eugen Simion \u00een acelasi \u201eCuv\u00e2nt \u00eenainte\u201c, se bazeaza pe o reductie la \u201escriitorii esentiali ai literaturii rom\u00e2ne\u201c, \u201ela care se adauga curentele literare si conceptele care au circulat \u00een estetica si critica literara rom\u00e2neasca, principalele reviste\u201c si \u201einstitutiile culturale\u201c cu impact literar. E, deci, un tablou complex, nu doar o expozitie de scriitori, cum era \u201eDictionarul esential al literaturii rom\u00e2ne\u201c, coordonat de Mircea Zaciu, Maria Papahagi si Aurel Sasu (si aparut la Albatros \u00een 2000). Deosebirea si mai accentuata se vede \u00een generozitatea selectiei, \u201eesentialii\u201c lui Eugen Simion fiind mult mai multi dec\u00e2t cei 332 alesi de tripleta clujeana. E drept ca, initial, \u201eDictionarul esential\u201c ar fi trebuit sa fie unul exportabil, cu si mai putini \u201eesentiali\u201c, dar faptul ca p\u00e2na la urma numarul lor a tot crescut releva dificultatea si delicatetea operatiilor de transare axiologica. E o problema pe care a trebuit s-o \u00eenfrunte acum \u2013 si pe care si-a asumat-o \u2013 si colectivul condus de Eugen Simion. Proportional, fata de \u201eDictionarul general\u201c, vor mai fi ramas cel mult 15% (la o c\u00e2ntarire din ochi) din articole (deci si din scriitori). E, deci, o epurare nemiloasa, operata \u00een virtutea \u201ecriteriului esential de selectie si de judecata\u201c \u2013 \u201ecel estetic\u201c. E un criteriu care se aplica riguros \u00een modernitate (si mai ales \u00een contemporaneitate), caci pentru \u201eepocile mai vechi\u201c el devine mai suplu si coopereaza cu \u201ecriteriul istoric, cultural si lingvistic\u201c. Pe drept cuv\u00e2nt, caci acolo liniile care despart literaritatea de alte valori nu-s \u00eenca trasate.
\nActiunea criteriului \u201eestetic\u201c e \u00eentotdeauna expusa suspiciunilor; mai ales \u00een cazul unor lucrari de lexicografie literara \u00een care el decide. Orice dictionar poate fi sicanat pentru cel putin doua aspecte legate de aplicatia \u201ejusta\u201c a criteriului estetic. Mai \u00eent\u00e2i, e chestionabila selectia ca atare; apoi, discutabila devine si lungimea articolelor (a partii de \u201ecomentariu\u201c propriu-zis, caci partile strict informative au alt regim, \u00een principiu non-evaluativ, desi adesea sectiunea de \u201ereferinte\u201c face persuasiune valorizanta). Sunt doua puncte asupra carora amatorii de mofturi gasesc \u00eentotdeauna prilej de observatii. \u00cen mod normal, observatiile facute pe seama unei asemenea lucrari ar trebui sa fie toate de natura constructiva, menite sa ajute la \u00eendreptarea unor eventuale lipsuri sau scapari (\u00een cazul \u00een care, fireste, autorii si le asuma). Disputele pe \u201eestetic\u201c, pe evaluare sunt, \u00eensa, rareori folositoare. Totusi, voi deschide eu \u00eensumi o paranteza de asemenea nedumeriri (desi nu grave). \u00cen general, disputele acestea de frontiera valorica nu duc la nimic, \u00eentruc\u00e2t si autorii dictionarului stiu c\u00e2t e de incerta si problematica discriminarea \u00eentre valori apropiate. Numai ca undeva tot trebuie trasa o linie, fie si cu constiinta arbitrarietatii ei; sau, mai rau, cu constiinta vinovatiei. Nu trebuie sa-i previna nimeni c\u00e2t de delicata e operatia de departajare si discriminare. Cu toate astea, nu pot sa nu ma \u00eentreb, bunaoara, cum s-a putut decide ca \u00eentre Octavian Soviany, Lucian Vasiliu si Cassian Maria Spiridon, pe de o parte, si \u2013 sa zicem \u2013 Ioan Moldovan, Viorel Muresan sau Dumitru Chioaru, pe partea victimelor, exista o treapta at\u00e2t de vizibila \u00eenc\u00e2t ultimii ram\u00e2n jos, iar primii urca \u00een \u201eDictionar\u201c? C\u00e2t de relevanta e distanta de valoare dintre, sa zicem, Cristian Teodorescu si Daniel Vighi? Ori cea dintre Dan C. Mihailescu si Mircea Mihaies? Sau \u2013 ca sa nu dau peste vreun suparacios \u2013 cum s-a optat pentru mine si a fost lasat afara Petru Poanta?! Nu stiu daca eu \u00eensumi as fi facut asa ceva\u2026
\nDin cealalta categorie, privitoare la repartizarea \u00een clase de spatiu-valoare: Nicolae Manolescu si Dumitru Micu sunt chiar la egalitate? Mircea Martin si Dan Manuca au aceeasi importanta\/ relevanta? Desigur, as putea lungi aceasta lista de nedumeriri, dar nu vad cui i-ar folosi. Pe de alta parte, cum \u00eensusi coordonatorul se pl\u00e2nge, autorii de articole nu se tin \u00eentotdeauna de standarde, asa \u00eenc\u00e2t vina nu e poate una de concept, ci doar una de executie. Cum ziceam \u00eensa, astfel de observatii sunt doar gratuitati, un fel de a-ti inventa de lucru. Altminteri, \u201eDictionarul\u201c se straduieste sa nu faca nici gafe, nici nedreptati. Numai ca \u00een materia sensibila a claselor de valoare gramajul fin e \u00eentotdeauna o decizie cam subiectiva.
\n\u00cen loc sa pierd vremea cu asemenea pricini desarte, as prefera sa insist asupra unor aspecte \u2013 nu foarte importante nici ele, dar nici cu totul lipsite de relevanta \u2013 de care autorii ar putea tine, eventual, seama. De pilda, \u00een bibliografia operei \u2013 sectiunea \u201eScrieri\u201c (conform, de altminteri, cu practica acceptata si consacrata), nu sunt mentionate editurile \u00een care au aparut scrierile respective. Nu-i un capat de tara, dar daca \u201eDictionarul\u201c tot a ajuns unde a ajuns (si unde nu e de asteptat sa mai ajunga vreo alta lucrare), nu vad de ce n-ar face si acest serviciu informativ. Am putea avea astfel, implicit, si un \u201edocumentar\u201c despre activitatea editurilor, ca sa nu mai spun ca am avea unul chiar si despre existenta ca atare a unor edituri. Ar fi, asadar, un tablou inclus al vietii editoriale si s-ar vedea clar relevanta unor edituri (institutii literare decisive, nu?).
\nNu tocmai lipsita de importanta ar fi introducerea unei exigente mai ferme \u2013 respectata de toata lumea \u2013 \u00een privinta consemnarii reeditarilor. Unii autori de articole consemneaza reeditarile, altii, nu, dar nu e niciodata sigur ca sunt consemnate toate. Reeditarile sunt un indiciu de actualitate si de vitalitate a operelor si, ca atare, vorbesc implicit despre valoarea operelor respective (fie ea, \u00een unele cazuri, si doar valoare didactica). Poate ca si mai relevanta ar fi consemnarea traducerilor aparute, indice macar al eforturilor literaturii noastre de afirmare internationala. Aici regulamentul interior al \u201eDictionarului\u201c s-ar cuveni sa fie mai ferm. Caci altminteri, avem tot felul de situatii\u2026 cam incongruente. Traducerile din Arghezi, bunaoara, sunt pomenite \u00een \u201eDictionarul general\u201c, dar nu mai sunt nici macar amintite \u00een compendiu. \u00a0\u00a0 La Caragiale, sunt pomenite doar traducerile facute acasa, de editurile noastre; la Rebreanu nici nu se pomeneste de traduceri. Cartarescu e \u201etradus \u00een c\u00e2teva limbi\u201c, dar abia daca se pomeneste o traducere. La Creanga e notata doar editia \u201eCalinescu\u201c, cuprinz\u00e2nd si traducerile de p\u00e2na atunci; la Eminescu, nici macar una. Ale lui Baconsky figureaza \u00een bibliografie, ca si ale lui Daniel Banulescu. Petru Cimpoesu sau Gabriela Adamesteanu nu par sa aiba traduceri. Avantajati \u00een acest punct sunt autorii cu biografii macar secvential \u201eoccidentale\u201c, ale caror traduceri sunt consemnate (cazuri de tipul lui Ilie Constantin, Horia Badescu, Petru Dumitriu, Norman Manea, Matei Visniec etc.); sau autorii care au publicat \u00een Occident, fie \u00een prima aparitie (Ovid Densusianu), fie \u00een traducere (Mihail Dragomirescu). Se vede, \u00eensa, ca nu exista o \u201eregula\u201c (c\u00e2nd ma g\u00e2ndesc \u00eensa la posibilitatea de a documenta riguros acest aspect \u00eemi vine sa retrag imediat sugestia).
\nPoate ca nu tine chiar de literatura, dar av\u00e2nd \u00een vedere impactul filmului nu cred c-ar strica o sectiune de \u201efilmografie\u201c, un \u201edocumentar\u201c \u2013 anexa la bibliografie \u2013 despre ecranizarile realizate pe baza unor opere literare. La urma urmelor, si filmul e, c\u00e2t de c\u00e2t, un test (nu doar o interpretare) al viabilitatii operei.
\nCam \u00een aceeasi idee, n-ar strica nici (macar) pomenirea unor replici\/ rescrieri ale unor opere, si ele proba de actualitate si vitalitate (cum ar fi, bunaoara, cele trei \u201erescrieri\u201c actuale ale \u201eTiganiadei\u201c).
\nSugestiile acestea sunt cam excesive, de nu de-a binelea utopice, dar au o baza sigura de bun-simt: \u201eDictionarul\u201c a ajuns at\u00e2t de departe \u00eenc\u00e2t nu i-ar mai trebui mult efort sa le satisfaca, oric\u00e2t ar parea ele de exotice si colaterale. Iar alt proiect care sa razbata p\u00e2na aici m-as \u00eendoi ca va prinde viata. Experienta noastra culturala ne arata destul de clar ca un proiect lasat undeva, la un pas de capat, sa zicem, acolo ram\u00e2ne.
\n\u00cen fine, c\u00e2teva observatii de prisos (\u00eentruc\u00e2t sunt convins ca autorii \u201eDictionarului\u201c le-au facut singuri). Eugen Simion anunta o noua editie a \u201eDictionarului general\u201c, una care vine cu documentarea p\u00e2na \u00een 2012. Vor fi, deci, cartografiate nume noi, care abia au intrat \u00een literatura: vom avea un fel de dictionar la zi. Tot at\u00e2t de importanta ar fi \u00eensa si o completare \u201e\u00eenapoi\u201c, cu recuperarea numelor pierdute cu prilejul primei editii. Fireste ca e vorba de scriitori marunti, caci tocmai d-aia au si fost uitati. Dar \u00eentre timp s-au realizat, mai peste tot, dictionare locale, \u201ejudetene\u201c, care pot fi o baza de recuperare si a acestor bieti uitati. Ar fi pacat ca scrupulul \u201eestetic\u201c sa nu \u00eengaduie \u201eDictionarului\u201c sa cuprinda pe toata lumea, pornind de la definitia cea mai sigura a scriitorului: scriitor e cel care scrie. \u00cen \u201eCuv\u00e2ntul \u00eenainte\u201c de la editia mare a \u201eDictionarului\u201c, Eugen Simion a \u00eencercat sa transeze aceasta problema \u201ea scriitorilor modesti (si chiar mai mult dec\u00e2t at\u00e2t)\u201c. Unii, zice el, au scris prea mult si ar fi primejdie ca \u201eDictionarul\u201c sa omagieze, implicit, prin bibliografie, \u201euzinele metalurgice\u201c de versuri. Solutia luata \u00een calcul (dar nu cea aleasa) a fost aceea a selectiei c\u00e2torva titluri din uriasa masa. Nu cred ca, lexicografic vorbind, ar fi fost o solutie corecta. Sectiunile de bibliografie nu sunt argumente pentru valoare, ci stricte documentare. Iar daca-s \u201edocumentare\u201c, de ce n-ar fi corecte si complete?! Nu asa se poate opri avalansa maculaturii. Si \u00eenca: nu exista destula maculatura consemnata \u00een \u201eDictionar\u201c si fara aceasta discriminare?! Alti amar\u00e2ti uitati au scris \u00eensa destul de putin (multi abia c\u00e2te-o carte). Poate ca proiectul dictionarului general n-a fost unul al unui dictionar exhaustiv, dar nu mai e mult p\u00e2na acolo. Ar mai fi doar un mic pas.
\nGreutatile coordonarii unei armate mari si eterogene au fost prezentate cu umor (dar si cu oarece iritare) de Eugen Simion. Cred, de altfel, ca i-a fost mai greu lui Eugen Simion sa-si coordoneze echipa dec\u00e2t lui N. Manolescu sa-si scrie singur \u201eIstoria\u201c (ca sa pun \u00een oarece paralela cele mai importante constructii literar-exegetice din postcomunism). Nu toti colaboratorii au \u00eenteles ca un dictionar pretinde un fel de neutralizare a personalitatii \u2013 ori macar a partii sale mai accentuate. Nu toti si-au facut treaba cu scrupul (sunt destule articole \u00een care e transparent faptul ca autorul lor va fi citit cel mult sumarul cartilor), nu toti au reusit sa gaseasca o solutie de echilibrare a cartilor care ar fi trebuit comentate (la Gheorghe Craciun, de pilda, prin eseistica se trece \u00een viteza, iar o carte decisiva, nu doar pentru autor, cum e \u201eAisbergul poeziei moderne\u201c e abia pomenita la bibliografie; la Stefan Borbely, din opt carti pomenite, sunt comentate doua; etc., etc.). Destui dintre ei se informeaza, pentru referintele critice, doar din c\u00e2teva reviste preferate sau la \u00eendem\u00e2na, las\u00e2nd pe dinafara numere \u00eentregi dedicate de alte reviste unor autori. Dar astea sunt, cu siguranta, boli \u2013 sau merite \u2013 care nu se vindeca (desi se vede efortul de a le vindeca: sunt c\u00e2teva articole refacute, chiar rescrise, unde documentarea si tratarea sunt mai largi dec\u00e2t \u00een editia mare). Eugen Simion le va fi cunosc\u00e2nd mai bine dec\u00e2t oricine, chiar de nu va fi av\u00e2nd leac pentru ele. Important e ca a dus la capat (chiar daca, deocamdata, un capat provizoriu) cel mai ofensiv proiect cultural; si cel mai de anvergura. \u201eDictionarul\u201c ar trebui, de fapt, sa aiba\/ sa fie o institutie permanenta. Un \u2013 sa zicem \u2013 Institut al dictionarului literaturii. E poate ceea ce Eugen Simion ar trebui sa faca dupa realizarea editiei anuntate.<\/p>\n

 <\/p>\n

Nucleul valoric al unui proiect major<\/strong><\/p>\n

Paul CERNAT<\/strong><\/p>\n

Aparitia, \u00een urma cu sapte-opt ani, a primelor volume din \u201eDictionarul General al Literaturii Rom\u00e2ne\u201c ar fi trebuit sa fie \u00eent\u00e2mpinata ca un eveniment. Nu s-a \u00eent\u00e2mplat asa, iar motivele se cunosc (chiar daca nu se prea recunosc). Pe de o parte, au fost demisiile unor colaboratori mai mult sau mai putin notorii, care au acuzat cenzurarea unor pasaje polemic-politice din diverse articole ale lor despre autori \u201ecolaborationisti\u201c sau \u201erezistenti\u201c sub totalitarism. Pe de alta parte, a existat suspiciunea de partizanat pro domo la adresa coordonatorilor dictionarului, ostili \u201efortelor reformiste\u201c si denuntati, \u00een consecinta, drept adepti ai unui conservatorism prafuit dornic sa se canonizeze si pe aceasta cale academica. Am asistat astfel la resaparea ideologica a tuturor conflictelor literar-culturale din anii \u201990. Primeia \u00een ordine cronologica \u2013 revizionismul est-etic anticomunist, girat de tandemul Monica Lovinescu-Virgil Ierunca \u2013 i s-a alaturat, dupa 2000, un nou revizionism, focalizat pe angajamentele de extrema dreapta ale unor scriitori (si ele suspectate de a fi fost trecute, vinovat, sub tacere). Si, pour la bonne bouche, celor doua li s-a adaugat un al treilea: revizionismul literar postmodern al noilor generatii \u201ereformatoare\u201c, care au stiut sa traga consecintele teoretice din pozitiile mai sus-mentionate. Cum era de asteptat, principalul responsabil a fost declarat, direct sau voalat, coordonatorul \u201eDictionarului\u201c, criticul Eugen Simion, caruia i-a fost din nou acuzat apolitismul (bun, \u00een opinia acuzatorilor, pentru justificarea colaborationismelor totalitare ale scriitorilor din generatiile mai vechi) si i-a fost imputat conservatorismul estetic favorabil nationalismului, \u201epasunismului\u201c basarabean sau academismului ostil avangardei si experimentalismului. \u00cen asemenea conditii, DGLR avea sa fie taxat (aiuritor) drept \u201eproiect totalitar\/megaloman\u201c, \u201emamut energofag\u201c, \u201eCasa a Poporului\u201c s.a.m.d. Se impunea, asadar, grabnica si drastica lui revizuire, spre a se face, nu-i asa, dreptate unei literaturi rom\u00e2ne lovite \u00een dimensiunea ei novatoare, emancipata, sincrona… Recitesc inclusiv cele scrise de mine despre primul volum al \u201eDictionarului…\u201c si constat alaturi de unele observatii juste, sechele ale acestei optici deformante, promovate de o foarte influenta zona a lumii noastre literare. N-o fac cu placere, caci nu doar idiosincraziile primite de-a gata sunt de vina, ci si insuficienta rezistenta critica \u00een fata lor.
\nAu existat, totusi, si pozitii general-favorabile, care, apreciind la cote \u00eenalte valoarea ansamblului, au stiut sa sanctioneze \u201econstructiv\u201c neajunsurile proiectului, cu argumente nepartizane; ma g\u00e2ndesc \u00een primul r\u00e2nd la articolele unor Mircea Anghelescu sau Ion Simut, dar nu numai. Dupa cum au existat si rezerve de principiu care nu tineau de vreun partizanat ideologic sau generationist: au fost sanctionate, bunaoara, subiectivismul exagerat al unor articole, discrepantele valorice, unele carente de documentare, omisiuni nejustificate sau riscurile transformarii dictionarului \u00eentr-o istorie colectiva a literaturii rom\u00e2ne de la origini p\u00e2na \u00een prezent. Riscuri sau avantaje? Aceasta-i \u00eentrebarea.
\nPrivind \u00eenapoi \u00een perspectiva, evaluarea nou-aparutului compendiu s-ar putea dovedi un bun prilej de clarificare a proiectului pe care-l \u00eencununeaza. Mai \u00eent\u00e2i, trebuie spus ca acuzele privind maximalismul proiectului au fost, eufemistic vorbind, aberante. Oricine a iesit c\u00e2t de c\u00e2t prin lume si a vazut cum arata bibliotecile universitare din \u201etarile civilizate\u201c, stie ca instrumentele de lucru colective (dictionare, enciclopedii, istorii) abunda \u00een toate domeniile; ele pot ajunge la zeci de volume, cu zeci sau sute de mii de pagini. A le acuza de gigantism energofag este cel putin neinteligent; ar trebui oare \u00eenlocuite cu brosuri sau dictionare poche? O cultura (literatura) care nu-si permite c\u00e2t mai multe si mai diverse astfel de \u00eentreprinderi este, iremediabil, o cultura (literatura) minora, provinciala, care nu are dreptul moral sa-si clameze lipsa de importanta pe harta lumii. Dar literatul rom\u00e2n (onoare exceptiilor!) nu prea e obisnuit sa lucreze \u00een echipa, sa puna osul, sa-si reprime exhibitionismul vedetist si comoditatea cu parapon… Modelul pl\u00e2ngerii de mila, al abandonului defetist e mult mai rasp\u00e2ndit dec\u00e2t cel al ambitiei constructive, al proiectelor majore, unde micile vanitati personale sunt sacrificate \u00een vederea depasirii blestemului manolic al \u201ezidului parasit si neispravit\u201c. Prea adesea, interesul personal primeaza la noi \u00een fata interesului national (scuzati vorba mare!) pe care-l asuma, implicit, cei realmente dispusi sa se investeasca \u00een proiecte colective de anvergura. E drept: nu prea sunt fonduri disponibile, dar acesta nu-i un motiv de bagatelizare a problemei \u00een sine. \u00cen fapt, DGLR, \u201eCronologia vietii literare rom\u00e2nesti\u201c, \u201eDictionarul literaturii rom\u00e2ne de la origini p\u00e2na la 1900\u201c, \u201eBibliografia relatiilor literaturii rom\u00e2ne cu literaturile straine \u00een periodice\u201c si altele asemenea (fara a mai vorbi de editiile critice) constituie elemente de infrastructura literara echivalente autostrazilor, cailor ferate sau podurilor. \u00cen absenta lor, o literatura de publicisti vocali, interpreti isteti si scholars specializati e o \u201esuprastructura\u201c fara \u201ebaza\u201c. Daca asta \u00eenseamna nationalism\/ conservatorism academic revolut, atunci eu unul \u00eel consider imperios necesar.
\nRam\u00e2ne discutia despre criteriile de selectie valorica, etern disputabile. Sigur ca \u00een privinta scriitorilor contemporani niciodata nu vei putea gasi un consens, iar cutare tabere vor fi mereu nemultumite pentru ca anumiti optzecisti, sa zicem, stau mai prost dec\u00e2t anumiti saizecisti (sau altcumva), ergo \u201eDictionarul\u201c nu le reprezinta punctul de vedere asupra literaturii. E destul sa spun ca ar fi nerezonabil sa pretinzi din partea unui dictionar academic, centrat, prin excelenta, asupra valorilor clasice sau cu grad sporit de consacrare, sa se dedea la experimente avangardiste si la sporturi extreme revizioniste. Asa ceva nu se \u00eent\u00e2mpla, dupa stiinta mea, pe nicaieri.
\nFara a intra \u00een detalii tehnice, constat ca aceste doua noi \u2013 si esentiale \u2013 volume ale DGLR nu reiau, pe sistem copy-paste, aproximativ 2.000 de articole din cele sapte volume preexistente. Multe au fost substantial rescrise, aduse la zi nu numai din punct de vedere al evolutiei receptarii critice (am urmarit, \u00eentre altele, intrarile despre Eminescu, Caragiale, Creanga, Eliade, Cioran, Eugen Ionescu, Bacovia, Bogza s.a. si am constatat interventii majore). Selectia, ca orice selectie, poate fi discutata, mai ales acolo unde valorile nu sunt \u00eenca suficient sedimentate (perioada postbelica). Oricum am privi \u00eensa lucrurile, nu avem de-a face cu nedreptati majore, ci cu o selectie canonica exigenta, decenta si echilibrata, care ofera o imagine coerenta si reprezentativa asupra culturii rom\u00e2ne at\u00e2t pentru uz didactic intern c\u00e2t si pentru exterior. Inevitabil, un asemenea instrument de lucru are o structura deschisa, procesuala, obligata sa se up-dateze din mers, dar e fatalmente mai stabila dec\u00e2t o istorie literara de autor sau chiar dec\u00e2t o istorie literara colectiva, asumata ca atare. M-as opri deocamdata asupra identitatii de proiect. Sa-i spunem \u201ecompendiu\u201c? Termenul s-ar potrivi mai degraba \u00een cazul marilor istorii literare (la noi, E. Lovinescu, \u00een 1937, sau G. Calinescu, \u00een 1945, sunt exemplele cele mai proeminente). Sa-i spunem \u201edictionar general esential\u201c? Avem, aici, precedentul dictionarului esential clujean al scriitorilor rom\u00e2ni. Ceea ce ne readuce la \u00eentrebarea: dictionar general sau istorie colectiva mascata a literaturii rom\u00e2ne? Raspunsul cel mai la \u00eendem\u00e2na (si probabil cel corect) ar fi, cred, si-si. Caci, \u00een formula si cu rigorile unui dictionar \u2013 fapt care nu exclude amprenta eseistica personala din articolele colaboratorilor cooptati \u2013 avem mixate articole despre autori, reviste, curente, concepte. Iar un compendiu sau un dictionar esential presupune, prin excelenta, un grad de selectivitate sporit. Putem deduce aceasta dubla calitate si din ambivalenta evaluarii lui E. Simion, care insist\u00e3 asupra relevantei generale a valorii estetice din acest, cum s-a spus, instrument de lucru cu valoare de ghid literar. \u00cemi vine \u00een minte \u201eIstoria critica a literaturii rom\u00e2ne\u201c, unde N. Manolescu \u00eempartea scriitorii \u00een autori demni de includerea \u00een capitole monografice si \u201eautori de dictionar\u201c, ultimii \u2013 inferiori valoric celor dint\u00e2i \u2013 fiind lasati, adica, pe seama dictionarelor. O atare \u00eempartire indica superioritatea de statut a criticii axiologizante fata de istoriografia literara propriu-zisa. Prima \u2013 \u00eentelegem \u2013 are a se ocupa de selectarea elitei literare menite sa supravietuiasca uitarii pe o Arca a lui Noe, \u00een timp ce a doua are a se ocupa de rafturile considerate inferioare artistic, cu importanta preponderent socio-culturala, documentara… E \u00eensa cu adevarat profitabila o asemenea dihotomie exclusivista, suprapusa celei \u00eentre \u201eindividual\u201c si \u201ecolectiv\u201c? Nu stiu daca, \u00een timp ce facea astfel de compartimentari, autorul \u201eIstoriei critice…\u201c va fi avut \u00een minte ca pe o \u201econcurenta\u201c DGLR-ul, unde totusi coeficientul de subiectivitate critica nu lipseste, dupa cum nu lipseste nici ierarhia, nici rolul determinant al personalitatii critice (coordonatorul; nu singur \u00eensa, ci secundat de o echipa de experti). Un lucru e sigur: \u201eesentializarea\u201c de fata nu are de-a face cu discriminarea manolesciana (care privilegiaza exclusiv lista personala de elita), desi se bazeaza ea \u00eensasi un dublu filtru valoric. Am avea, astfel, o ierarhizare \u00een trepte, una cu baza maxima de selectie (cele sapte volume ale DGLR) si o alta cu baza sensibil restr\u00e2nsa catre etajele superioare ale piramidei canonice (compendiul de fata). \u00cen plus, mixarea intrarilor despre autori cu intrari despre reviste, grupari si concepte literare \u00eembogateste vadit \u201epeisajul\u201c printr-o infuzie suplimentara de istoriografie, inclusiv conceptuala.
\nE vorba, prin urmare, de varianta selectiva a unui proiect optimizat, revizuit si adus la zi ca informatie, rezultat al unui travaliu profesionist de echipa (ceea ce implica, evident, o suma de subiectivitati obiectivate). Ca decupaj canonic, este foarte greu atacabil. Selectia e, repet, pertinenta, cu echilibrari credibile \u00eentre ponderile articolelor \u00een functie de valoarea si importanta autorilor\/ gruparilor, iar denivelarile calitative \u00eentre articole nu coboara sub un nivel rezonabil. Se prea poate ca acest demers lexicografic-eveniment sa fie nu doar cea mai impozanta, ci si cea mai importanta aparitie editoriala din acest an \u00een materie de istorie literara.<\/p>\n

 <\/p>\n

Convingeri academice<\/strong><\/p>\n

GEORGE\u00a0 NEAGOE<\/strong><\/p>\n

Ma aflu \u00eentr-o postura incomoda. \u00cen primul r\u00e2nd, pentru ca scriu despre o lucrare vasta, impozanta prin capacitate de efort, documentare, sinteza si revizie a materialului publicat \u00een \u201eDictionarul General al Literaturii Rom\u00e2ne\u201c (DGLR). Cei doi prunci dolofani, denumiti \u201eDictionarul literaturii rom\u00e2ne\u201c (\u00een continuare DLR, cer\u00e2ndu-le scuze lingvistilor ca plagiez sigla \u201eDictionarului limbii rom\u00e2ne\u201c) au marimea celor mai voluminoase volume ale proiectului \u00eencheiat \u00een 2009 (C-D si S-T). \u00cen al doilea r\u00e2nd, pentru ca ma raportez, printre altele, la munca efectuata de colegi din cadrul Institutului de Istorie si Teorie Literara
\n\u201eG. Calinescu\u201c. Dar nu as fi prezentat un raport comprehensiv, daca nu as fi avut unele observatii care sa perfectioneze versiunea urmatoare a DGLR-ului. \u00cen al treilea r\u00e2nd, din cele expuse anterior, echidistanta subsemnatului poate fi chestionata. Nici nu pretind ca as fi obiectiv, dec\u00e2t \u00een masura \u00een care as identifica niste criterii de sprijinire a judecatilor. \u00cen al patrulea r\u00e2nd, mi s-ar imputa ca sunt (\u00eenca!) prea t\u00e2nar si ca am compus doar un panegiric, semnat din oportunism.
\nCa DLR se bucura de laude necircumspecte si necircumstantiale reiese din faptul ca nu asistam doar la condensarea arhivei din DGLR. Au fost completate, corectate, \u00eenlocuite sau introduse articole. Din ultima categorie, remarc \u00een special studiile ample despre \u201eCartile populare\u201c si \u201eSpecificul national\u201c sau noua contributie despre G. Calinescu.\u00a0 Asadar, operatiunile au pregatit \u00eembunatatirea acestui instrument de lucru, fundamental si incomod, necesar, dar ocolit, ilustr\u00e2nd parca \u201earderea etapelor\u201c despre care vorbea Paul Cornea \u00een legatura cu (post)pasoptistii. Totusi, impresia nu are acoperire. DGLR a aparut c\u00e2nd spiritul critic si istorist si-au potolit derapajele nationaliste si marxiste. Un DGLR \u00een perioada c\u00e2nd Lovinescu milita pentru europeism ar fi fost acaparat de (neo)samanatoristi si de simpatizanti ai extremei drepte, \u00eentruc\u00e2t criticul sburatorist nu s-a numarat printre membrii Academiei. Un DGLR \u00een vremea realismului socialist ar fi adus a \u201elivre de poche\u201c (colectia a \u00eenceput \u00een 1953), din pricina epurarilor scriitoricesti. Un DGLR \u00een anii ’70-’80 ne-ar fi pus \u00een fata unui asediu protocronist, \u00een care cel mai obscur copist sau cel mai cuminte versificator ar fi anticipat tendinte mondiale. Asa ca, repet, anii postcomunisti s-au dovedit prolifici pentru cercetarea literara. Dispunem de o sursa inevitabila, demna de \u00eencredere, exhaustiva, cu rare si minuscule erori informationale. Asadar, DLR, ca si DGLR, acapareaza locul \u00eent\u00e2i \u00een categoria operelor fundamentale pentru institutionalizarea literaturii rom\u00e2ne. As pune un bemol totusi. Am senzatia ca demersul tinde sa apere cultura nationala. As prefera termenul de \u201epatrimoniu\u201c, anul\u00e2nd, totodata, alipirea oricarui adjectiv. \u00cen afara de filologi (\u00een sens larg), nimeni nu va avea curiozitatea sa rasfoiasca tomurile. S-ar impune o campanie de promovare, prin trimiterea DLR la toate centrele universitare din tara. Putini studenti ai Facultatii de Litere din Bucuresti cunosc DGLR, desi el se afla \u00een sala de lectura. Cu at\u00e2t mai putin au auzit de DLR.
\n\u00cenainte de toate, voi trece \u00een revista c\u00e2teva trasaturi de structura ale dictionarului academic. Din pacate, recenziile referitoare la DGLR (despre un dictionar se scriu fie recenzii, fie studii, niciodata cronici!) nu le-au inventariat, insist\u00e2nd asupra dezacordului cu situarea unora dintre autori \u00een canon. Era necesara o \u00eentelegere a scheletului de organizare. Cu totii avem preferinte si antipatii, dar putini detecteaza mecanismele de baza. Ca atare, articolele au \u00een vizor, alaturi de curente, orientari, reviste, cenacluri, grupari, \u201eceea ce am putea numi scriitori esentiali ss.m.t ai literaturii rom\u00e2ne, de la \u00eenceputuri p\u00e2na azi\u201c (Eugen Simion \u201eCuv\u00e2nt \u00eenainte\u201c, p. VII). Pastr\u00e2nd limita cronologica impusa de DGLR, nu au intrat autorii care au debutat dupa anul 2003 (inclusiv), precum Filip Florian, sau cei considerati \u00eenca nereprezentativi, desi au publicat p\u00e2na \u00een 2003. Astfel, generatia douamiista nu \u00eesi afla loc. Cu siguranta, lucrurile se vor schimba \u00een forma amplificata a DGLR. Nota de uniformitate o dau citatele critice asezate la finalul articolului, urmate de sectiunea \u201eScrieri\u201c (\u00een care sunt incluse si traducerile realizate) si de \u201eReperele bibliografice\u201c, abreviate, ultimele doua aranjate \u00een ordine cronologica. Spre deosebire de DGLR, numele responsabililor cu redactarea apar \u00eentregi, nu cu initiale, decizie demna pentru o echipa de profesionisti. Contributorii nu se confunda cu niste furnicute harnice. Ei raspund pentru alcatuirea textelor. Nu intra \u00een categoria compilatorilor. Au datoria de a descrie c\u00e2t mai precis operele, \u00eemprospat\u00e2nd, pe c\u00e2t posibil, opiniile cliseizate. Termenul \u00een aldine poate atrage, simultan, si aprecieri, si contestari. Pe de o parte, absenta verdictelor \u00eenlatura umorile si pastreaza o distanta protectoare, utila autorilor de monografii, care vor avea ocazia sa separe faptele expuse si sa le ofere explicatii. Pe de alta, ocolirea polemicilor insinueaza ideea pregatirii inconsistente a cercetatorilor. Numai ca o situare corecta sub aspectul tematicilor, al procedeelor, al schimbarilor de registru, al originalitatii conduce la evaluari canonice. De pilda, asa se reconfigureaza peisajul liricii interbelice. Geo Bogza si Emil Botta sunt repozitionati imediat sub Arghezi, \u00een vreme ce Lucian Blaga, desi ocupa un spatiu mai larg dec\u00e2t ceilalti, se pierde prin raftul al treilea. Aceeasi observatie se \u00eentrezareste \u00een poezia postbelica. Leonid Dimov si Stefan Aug. Doinas \u00eel concureaza pe Nichita Stanescu. Iar Cristian Popescu \u00eesi devoaleaza \u00eenclinatiile genialoid. Incertitudinea clasificarii se pastreaza \u00een legatura cu
\nM. Ivanescu. Proza st\u00e2rneste nedumeriri. Numarul de pagini indica etajul. Dintre contemporani (contemporani cel mult cu generatia saizecista), Marin Preda ocupa spatiul cel mai amplu (vol. II, p. 339-352). Problema ar fi ca, dupa factorul cantitativ, toti potentialii rivali sunt marginalizati. Dintre defuncti \u2013 Stefan Banulescu (mai ales el), Sorin Titel, Radu Petrescu sau Mircea Horia Simionescu. Dintre cei activi \u2013 Nicolae Breban sau Augustin Buzura. Disparitati cantitative rezulta si din modificarea, de-a lungul secolelor, a notiunii de scriitori. \u00centemeietori ai literaturii \u00een sens modern, ca Asachi, dar lipsiti de vocatie, primesc un spatiu prea generos. Sau autori importanti c\u00e2ndva pentru canonul didactic, precum George Cosbuc, \u00eel \u00eentrec pe Mircea Cartarescu. De fapt, cu exceptia lui Mircea Nedelciu, toti optzecistii pierd competitia (\u201econtinua\u201c) cu saizecistii. \u00a0\u00a0\u00a0 Sa-mi fie cu iertare ca \u00eendraznesc prea multe, \u00eensa macar Cartarescu si Alexandru Musina se afla \u00een linia \u00eent\u00e2i a poeziei postbelice, evidenta care nu reiese.
\n\u00cen chestiunea citatelor definitorii pentru exegeza, impresiile mele se tulbura. Daca unii scriitori primesc paragrafele care \u00eei \u00eendreptatesc si le scot \u00een relief atuurile, altii se vad defavorizati tocmai prin ascunderea afirmatiilor de maxima acuitate. De pilda, la Bacovia, M. Blecher, G. Calinescu sau Hortensia Papadat-Bengescu nu \u00eent\u00e2lnim analizele lui Nicolae Manolescu; la Blaga, nimic din mentiunile lui Eugen Simion; la Ion Barbu, nimic din ce a sustinut Ov. S. Crohmalniceanu; la Nichita Stanescu, nimic din punctele de vedere exprimate de Matei Calinescu; la Radu Petrescu, nimic din studiile lui Ion Bogdan Lefter. Trec\u00e2nd acum la bibliografia impunatoare, exagerata prin amanunte, nu ar strica daca s-ar curata izvoarele nerelevante. Nu oricine a scris o cronica, o notita sau un capitolas merita sa fie amintit \u00eentr-o opera de anvergura, care orienteaza activitatea altor cercetatori. Se impune o discernere a titlurilor. Cele auxiliare risca sa ajunga tesut adipos, care va sufoca musculatura. Daca mi s-ar cere parerea, as elimina din \u201eScrieri\u201c si din \u201eRepere bibliografice\u201c toate editiile de popularizare, aparute \u00een colectia B.P.T. sau \u201eBiblioteca scolarului\u201c, incluz\u00e2nd totusi prima reeditare dupa 1948 a celor suprimati la un moment dat sau manipulati de interesele regimului (Eminescu, Hortensia Papadat-Bengescu, Arghezi, Blaga, Ion Barbu, Rebreanu, Mateiu Caragiale, Eliade, Eugen Ionescu etc.).
\n\u00cemi permit sa atrag atentia asupra inconsecventelor din prescurtarea bibliografiei critice. De obicei, este preferat primul cuv\u00e2nt al titlului. \u00censa, chiar la acelasi autor, \u00eent\u00e2lnim abateri de la principiul precedent. De exemplu, cartile lui Mircea Anghelescu (\u201eLectura operei\u201c, \u201eScriitori si curente\u201c, \u201eTextul si realitatea\u201c, \u201ePreromantismul rom\u00e2nesc\u201c) figureaza ca \u201eLectura\u201c, \u201eScriitori\u201c, \u201eTextul\u201c si \u201ePreromant. rom.\u201c (!). Un calcul elementar demonstreaza ca \u201ePreromantismul\u201c ar fi ocupat tot at\u00e2tea semne ca si forma aleasa de \u00eengrijitori. Exista si alte inconstante. Daca \u201eLampa lui Diogene\u201c (1970, Stefan Aug. Doinas) primeste indicativul \u201eDiogene\u201c, \u201eLampa lui Aladin\u201c (1971, I. Negoitescu; intertextul transpare) pastreaza cea dint\u00e2i vocabula. O abreviere care deranjeaza si \u00eengreuneaza priveste istoriografia literara: Iorga (\u201eIst. lit.\u201c, \u201eIst. lit. cont.\u201c, \u201eIst. lit. relig.\u201c, \u201eIst. lit. XVIII\u201c, \u201eIst. lit. XIX\u201c), G. Calinescu (\u201eIst. lit.\u201c), Cioculescu – Vianu – Streinu (\u201eIst. lit.\u201c), Lovinescu (\u201eIst. lit. rom. cont.\u201c) sau tratatul academic (\u201eIst. lit.\u201c, vol. I-III). Cred ca, \u00een majoritatea cazurilor, sigla \u201eIstoria\u201c ar fi fost suficienta.
\nDificultati \u00een depasirea alcatuirii unor simple rezumate \u00eent\u00e2lnim \u00een secventele biografice. Acolo, prezentarile acumuleaza detalii nesemnificative. Rezulta abateri de la cursul unei fise concludente Un dictionar pastreaza numele si actiunile. Refuza detalierea relatiilor de rudenie. Exclude povestile \u00eentemeietoare. Ne confruntam cu doua situatii distincte, dar la fel de nespecifice, provenite din istoriografia pozitivista franceza. Una se suprapune cu metoda narativa realista, care introduce personaje si pasaje secundare: \u201eEste fiul lui Nicolae Theodorescu (initial Nicolae Tudor Cojocaru, nascut la 7 ianuarie 1859, la Craiova). Bunicul pe linie paterna, Tudor Cojocaru, Tudor Cojocaru, se tragea din T\u00e2rgu Carbunesti si se stabilise la Craiova, lu\u00e2ndu-si mai t\u00e2rziu patronimicul Carbunescu. Dupa disparitia tatalui, Nae Theodorescu se muta la Bucuresti, \u00een suburbia Cismelei (Soselei Kiseleff), ca ucenic cofetar, apoi va deveni \u00abcomersant\u00bb cu firma proprie. A., lu\u00e2nd numele bunicului, \u00eesi va revendica mereu ascendenta olteneasca (gorjeana) si va lauda mereu spiritul pandur \u00een scrierile sale\u201c (\u201eARGHEZI, Tudor\u201c, vol. I, p. 63). Cealalta este aducerea \u00een discutie a provenientei dintr-un mediu propice educarii literare\/ filozofice sau, dimpotriva, asumarea vocatiei, \u00een ciuda contextului genetic: \u201eFiu al lui Lazar Blecher, fabricant de portelanuri si ceramica\u201c (\u201eBLECHER, M.saxt\u201c, vol. I, p. 195); \u201eEste fiul Aureliei Dinescu (n. Badea) si a lui Stefan Dinescu, muncitori\u201c (\u201eDINESCU, Mircea\u201c, vol. I, p. 480); \u201eParintii sai, Floria (n. Laza) si Augustin Popa, erau tarani\u201c (\u201eDOINAS, Stefan Aug.sustint\u201c, vol. I, p. 490); \u201eEste fiul filologului Ioan Maiorescu, \u00eenrudindu-se dupa tata cu Petru Maior si cu Timotei Cipariu, iar dupa mama, Maria (n. Popasu), cu episcopul Ioan Popasu\u201c (\u201eMAIORESCU, Titu\u201c, vol. II, p. 8.); \u201eEste fiul Olgutei Panta si a lui Aurel Panta, profesori\u201c (\u201ePANTA, Iustin\u201c, vol. II, p. 204). Exista si cazul c\u00e2nd strategiile se \u00eembina, rezult\u00e2nd microarticole despre rudele celor \u00een cauza. Nevoia de concentrare duce la compuneri alerte, \u00eensa iesite din schemele prestabilite ale dictionarului. Sigur, avem datoria de a \u00eentelege atractia umana catre povestire. Mintea reactioneaza epic. Dar rigorile lucrarii presupun eliminarea stilului eseistic si a acumularii de fapte din zone eterogene: \u201eA. este primul dintre cei patru copii ai Elenei Asachi (n. Ardeleanu) si ai preotului Lazar (Leon) Asachi, familia av\u00e2nd, se pare, o ascendenta transilvaneana. Tatal a desfasurat o bogata cariera ecleziastica, \u00eempletita cu misiuni culturale si politice, la Herta, apoi \u00een tinutul Hotinului, la Lvov si, dupa 1803, la Iasi, unde \u00een 1820 ajunge arhimandrit, \u00een urma serviciilor aduse mitropolitului Veniamin Costache. Cleric iluminist, Lazar Asachi \u00eembogateste literatura rom\u00e2na cu primele transpuneri din preromanticii Young si Bernardin de Saint-Pierre\u201c (\u201eASACHI, Gheorghe\u201c, vol. I, p. 79).\u00a0 S-au perpetuat si greseli de logica, doar din mentinerea unor pasaje irelevante despre prezenta\/ absenta educatiei instutionalizate: \u201eMama, Ana (n. Moga), tot dintr-o familie preoteasca, de origine arom\u00e2na, compensa putina instructie scolara cu bogate cunostinte folclorice\u201c (\u201eBLAGA, Lucian\u201c, vol. I, p. 183). Eresurile si vorbele din batr\u00e2ni nu prea suplinesc stiinta de carte.
\nPierderea firului conducator \u00een unele articole de dictionar provine din neglijarea incompatibilitatii \u00eentre portretistica si istoria literara rece, ponderata, ne\u00eenclinata spre anecdote, sosuri si cancanuri. Din pacate, cea mai frecventa abatere de la sobrietate se concretizeaza \u00een intruziunile \u00een viata amoroasa. Comentariile se complac \u00een voyeurism. Nu formularile \u00een sine deranjeaza, ci bruierea ritmului predefinit. Placerea relatarii c\u00e2stiga disputa cu \u00eenregistrarea neutra a unor evidente dependente de registre publice\u00a0 (scoli absolvite, functii detinute, publicatii fondate, participari la cenacluri, debut \u00een presa, premii obtinute, mariaje, condamnari la \u00eenchisoare). Nimic nu necesita suplimente narative, \u00eentruc\u00e2t melanjul de retorici si de atitudini subrezeste autoritatea: \u201eEvolueaza \u00abca un vultur\u00bb \u00een domeniul cuceririlor erotice si le inventariaza apoi scrupulos, nu usor (din cauza numarului lor), dar cu o vizibila satisfactie, \u00een scrisorile catre bunul sau prieten, seriosul si cumintele Tudor Vianu. De dragul acestuia se muta la G\u00f6ttingen la T\u00fcbingen, si aici o \u00eent\u00e2lneste pe Gerda Hossenfelder. Donjuanul balcanic o cere imediat \u00een casatorie, astfel ca rasa teutona va fi transplantata pe solul rom\u00e2nesc: mai \u00eent\u00e2i la Giurgiu si apoi la Bucuresti, unde freneticul B. este profesor suplinitor de matematica\u201c (\u201eBARBU, Ion\u201c, p. 125). Caracteristice pentru stilul unui dictionar ram\u00e2n concizia si neutralitatea. Enumerarea activitatii unui scriitor din perioada comunista (posturi de conducere, teme ideologice si premii tendentioase) semnaleaza suficient gradul de compromitere. Din aceasta perspectiva, modalitatea propusa pentru \u00eenregistrarea lui Ion Brad devine concludenta: \u201eB. s-a afirmat initial ca poet \u00eenscris \u00een noua linie ideologica, versific\u00e2nd, dupa tipicul \u00abbaladelor\u00bb din anii \u201950, teme curente ale epocii. Balada \u00abCincisutistul\u00bb (Premiul revistei \u00abAlmanahul literar\u00bb) este relevanta \u00een acest sens. Spre anii \u201960, limbajul poemelor devine mai sobru si tematica se diversifica, ajung\u00e2nd cu timpul sa contrabalanseze temele-standard ale \u00abangajarii\u00bb \u00een actualitate, asa \u00eenc\u00e2t ceea ce e mai valoros \u00eentr-un volum precum \u00abCu timpul meu\u00bb (1958; Premiul \u00abG. Cosbuc\u00bb al Academiei RPR) consta, paradoxal, \u00een evocari ale trecutului (satului copilariei, strabunii, propria adolescenta)\u201c (vol. I, p. 222). As adauga doar ca, initial, textul recompensat cu 20.000 de lei de manualul clujean, la concursul \u201eAzi tara ta e casa ta\u201c (1950), se numea \u201eC\u00e2ntec despre Gabor cincisutistul\u201c (\u201eCincisutistul\u201c fiind volumul tiparit \u00een 1952). Distinctia a fost obtinuta, ex aequo, de \u201ePoemul electrificarii\u201c (Stefan Aug. Doinas alias Ion Motoarca). Si pentru ca tot l-am invocat pe fostul cerchist, \u00eemi permit sa corijez c\u00e2teva afirmatii: \u201eDebuteaza \u00een \u00abJurnalul literar\u00bb (1939), primind \u00een 1947 Premiul \u00abE. Lovinescu\u00bb pentru manuscrisul \u00abAlfabet poetic\u00bb, ce nu va fi tiparit dec\u00e2t la debutul \u00een volum\u201c (vol. I, p. 490). Distinctia purta denominatia \u201eSburatorul\u201c si i s-a acordat din partea Asociatiei \u201ePrietenii lui E. Lovinescu\u201c. \u201eAlfabet poetic\u201c nu aparut \u00een 1964, c\u00e2nd Doinas \u00eesi publica prima carte (\u201eCartea mareelor\u201c), deoarece manuscrisul este \u00eenca inedit. \u00cen 1978, a iesit antologia \u201eAlfabet poetic\u201c, cu versuri elaborate \u00eencep\u00e2nd cu 1941. La acelasi articol, regasim si asertiunea ca poemul-titular al culegerii \u201eV\u00e2natoare cu soim\u201c (1985) ar fi \u201ereplica la \u201ePoetul cu soimul pe umar\u201c de Nichita Stanescu\u201c (p. 493). Sursa mai credibila este totusi \u201eV\u00e2natoare cu soim\u201c (\u201eFalken-Beize\u201c) de R.M. Rilke. Cred ca si poezia pomenita \u00een citat are titlul gresit, imaginea la care se face trimitere provenind din \u201eOrfeu \u00een vechea cetate\u201c (vol. \u201eMaretia frigului\u201c).
\nDeficienta DLR consta tocmai \u00een principala lui calitate. Fiind un dictionar, nu va st\u00e2rni dec\u00e2t interesul specialistilor (\u00een formare). Va fi consultat, niciodata citit. Va fi rasfoit, va fi rareori citat. \u00cei va ajuta pe multi. \u00cei va s\u00e2c\u00e2i pe si mai multi. Asa sunt lucrarile indispensabile. Trebuie sa le fim recunoscatori autorilor. O singura nelamurire persista. Ce \u00eenseamna \u201escriitori esentiali\u201c. \u00cen raport cu ce? \u00cen raport cu cine? Implicit, canonul se face. \u00cel discuta cineva? Chiar si \u00een absenta discutiilor \u00eentre participantii la proiect, D(G)LR impune clasificari.<\/p>\n

Saptam\u00e2na viitoare puteti citi partea a doua a dosarului dedicat \u201eDictionarului literaturii rom\u00e2ne\u201c.<\/strong><\/em><\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Eugen Simion (coord.), Dictionarul literaturii rom\u00e2ne, vol. I (A-L) \u2013 II (M-Z), Bucuresti, Editura Univers Enciclopedic Gold, 2012, 838 + 836 pag.   Dictionarul literar ca institutie AL. CISTELECAN Ideea (si mai cu seama fapta) de a scoate un concentrat de doua tomuri din cele sapte ale \u201eDictionarului general al literaturii rom\u00e2ne\u201c e, fara \u00eendoiala,… Cite\u0219te mai mult »\u201eDictionarul literaturii romane\u201c<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[8411,8428],"class_list":["post-13898","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara","tag-dictionarul-literaturii-romane","tag-eugen-simion-coord"],"views":2811,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/13898","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=13898"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/13898\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=13898"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=13898"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=13898"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}