{"id":13888,"date":"2012-11-08T16:57:54","date_gmt":"2012-11-08T14:57:54","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=13888"},"modified":"2012-11-08T16:58:08","modified_gmt":"2012-11-08T14:58:08","slug":"valeriu-cristea-si-critica-arhisubtila","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/valeriu-cristea-si-critica-arhisubtila\/","title":{"rendered":"Valeriu Cristea si \u201ecritica arhisubtila\u201c"},"content":{"rendered":"

Destinul receptarii lui Valeriu Cristea confirma, din pacate, scepticismul lui Lucian Raicu cu privire la posteritatea criticului. Daca literatura beneficiaza de o viata mereu \u00eennoita prin interpretare, scrie ultimul \u00een \u201eStructuri literare\u201c, \u00een schimb, critica e prin excelenta o disciplina caduca, menita sa-si epuizeze toate posibilitatile \u00een prezent.
\nEa \u201enu-si poate pune nadejdile \u00eentr-un paradis posibil, \u00eentr-o viata secunda sau \u00eentr-o transcendenta s\u2026t, se naste o data, sub regimul unei mari \u00eencordari, lupt\u00e2nd din greu cu obsesia neantului, si moare foarte repede, \u00eendata dupa aceea, \u00eendata ce si-a consumat fantastica energie ce i-a fost necesara doar pentru a se naste\u201c. Discutabila, desigur, teza lui Lucian Raicu. Caci dupa cum exista carti de literatura cu o cariera remarcabila \u00een receptare, tot asa exista si volume de teorie sau de critica supuse periodic reinterpretarilor. Dupa cum nici cantitatea de energie \u00eenvestita de critic sau de prozator nu poate fi masurata nici macar aproximativ. Cu toate acestea, nu-i mai putin adevarat ca unii critici sunt mai \u201euitati\u201c dec\u00e2t altii.
\nCu Valeriu Cristea, lucrurile sunt ceva mai complexe. A daunat, se stie, imaginii criticului, imediat dupa \u201990, \u00eentr-o febra a intransigentelor morale, simpatia pentru reformismul FSN-ist. Dincolo de acest fapt, intrarea lui \u00eentr-un con de umbra (desi o parte dintre volume i-au fost reeditate) trebuie cautata si \u00een alta parte. \u00cen primul r\u00e2nd, criticul n-a cautat cu obstinatie sa-si lege numele de vreo generatie sau promotie literara, nici sa-si c\u00e2stige prestigiu \u00een jocurile de putere simbolica ale cronicii literare. Desi a scris despre aproape toti autorii importanti ai literaturii postbelice (pe unii dintre ei i-a si descoperit), Valeriu Cristea nu le-a urmarit oscilatiile valorice de la o carte la alta, prefer\u00e2nd, \u00een schimb, slalomul \u00eentre critica actualitatii si critica, daca-i putem spune astfel, capodoperei. Lucian Raicu e, din punctul de vedere al sferei de interes a comentariului, cel mai apropiat de autorul \u201eT\u00e2narului Dostoievski\u201c. Doar ca Valeriu Cristea ridica la rang de program aceasta extindere a ariei de interes a criticului.
\nAdaptarea la obiect<\/strong>
\n\u00cenca din \u201eDomeniul criticii\u201c se teoretizeaza dubla extindere a limitelor comentariului: de la cronica actualitatii la interpretarea clasicilor rom\u00e2ni si de la comentariul clasicilor rom\u00e2ni la gravitarea \u00een jurul capodoperelor, fie ele autohtone sau universale. Marturisirea caracteristica a criticului din aceasta perioada e urmatoarea: \u201eCeea ce legitimeaza interesul pentru celelalte literaturi este, credem, faptul ca orizontul criticii trebuie sa respecte orizontul real al lecturii. Or, acesta depaseste cu mult limitele unei singure literaturi, oric\u00e2t de ilustre\u201c. De aici, o atitudine extrem de degajata \u00een cele mai diverse ipostaze, de la comentariul marunt al actualitatii p\u00e2na la exegeza marilor opere. Dintre criticii nostri postbelici, probabil ca Valeriu Cristea alterneaza cel mai bine registrele adaptarii la obiect. Daca ar fi sa punem \u00een discutie chiar categoriile consacrate \u00een \u201eInterpretari critice\u201c, se poate spune ca Valeriu Cristea practica \u00een acelasi timp o critica don juanesca \u2013 prin excelenta infidela, \u201efrivola\u201c prin metoda si stil \u2013 si o \u201ecritica a loialitatii\u201c (dupa simbolul lui Tristan), \u00eenteleasa ca \u201esatelizare a criticului \u00een jurul unei mari opere\u201c.
\nTocmai pentru ca e cea mai apropiata din unghiul dublei specializari, critica lui Lucian Raicu poate servi drept cel mai bun termen de comparatie. Prin altitudinea tonului, prin pasiunea si dexteritatea analitica, prin capacitatea de a spori la infinit \u00eentelesurile operei, autorul \u201eCaii de acces\u201c practica o \u201ecritica a capodoperei\u201c chiar \u00een absenta ei. De aceea, oric\u00e2t de inteligent, comentariul lui Lucian Raicu poate fi banuit de supracalificare. Nu rare sunt, din pacate, cazurile \u00een care autori de m\u00e2na a doua se rasfata \u00een faldurile complexelor interpretari ale criticului. E, de fapt, si principalul repros adresat cu delicatete, dar fara menajamente, de mai t\u00e2narul coleg de generatie, \u00eentr-una dintre cele mai expresive polemici critice ale perioadei. Scrie Valeriu Cristea despre \u201eStructuri literare\u201c: \u201ePentru criticul preocupat \u00eentotdeauna doar de partea ascunsa, mai greu accesibila a operei, o cantonare, fie si de moment, \u00een locul comun sau \u00eentr-un plan al evidentei, devine insuportabila. Formularea unei simple constatari de istorie literara \u00een legatura cu poezia lui Gellu Naum e o adevarata trecere prin infern s\u2026t banalitatea e cosmarul acestei inteligente subtile\u201c. Sau: \u201eReactia, ce se dezvolta euforic si disproportionat din \u00eensasi constiinta bogatiei sale reale, cov\u00e2rseste, la Lucian Raicu, aproape \u00eentotdeauna stimulul, oric\u00e2t de puternic. Cea mai complexa opera se va complica \u00eenca putin \u00een comentariul criticului. Autorii tratati cresc, de aceea cu toti, potrivit rangului: un t\u00e2nar scriitor de talent ia proportiile unui clasic, clasicul e privit ca un titan. Lectura volumului de studii si articole al lui Lucian Raicu poate da cititorului sentimentul unei excursii printre giganti. Tonul prea ridicat, fluxul mereu disponibil al observatiilor ce \u00eeneaca uneori pur si simplu textul cercetat au ca rezultat o nedorita uniformizare a scriitorilor si operelor aduse \u00een discutie\u201c.
\nDaca nu e, poate, la fel de subtila si la fel de predispusa \u00een a fora ad\u00e2ncimile textului, critica lui Valeriu Cristea e mai variata ca ton si ca atitudine. C\u00e2nd opera i-o cere, comentatorul nu se sfieste sa coboare stacheta si sa spuna banalitati. C\u00e2nd regulile vietii literare o impun, criticul \u00eesi sufleca mansetele si-si pune manusile de box, fara teama ca ceva din eleganta obisnuita a comentariului ar iesi cumva sifonata. De aici, polemicile cu Nicolae Manolescu, pamfletele la adresa lui Cornel Regman s.a.m.d. Dincolo de aceasta flexibilitate discursiva, \u00eensa, Valeriu Cristea si-a facut un adevarat program din a dezumfla pretentiile canonizatoare ale criticii rom\u00e2nesti. Din punctul lui de vedere, profesionalizarea timpurie a criticului rom\u00e2n \u2013 concomitenta, adica, cu cea a scriitorului propriu-zis \u2013 a facut din el un personaj-cheie, responsabil de supralicitarea scriitorilor nostri de toate marimile: \u201eCu exceptia unor mari v\u00e2rfuri ale literaturii noastre, precum Eminescu sau Caragiale, scriitorul rom\u00e2n iese de regula cu o alta statura din cartile ce i se consacra. \u00centre un autor, ca sa spunem astfel, \u00een stare pura si acelasi autor \u201etratat\u201c critic exista de cele mai multe ori o diferenta \u00een favoarea ultimului. Un scriitor comentat este la noi de obicei mai mare dec\u00e2t un scriitor citit. Exegeza devine \u00een asemenea conditii o baie miraculoasa nu numai de \u00eentinerire, ci si de crestere. Acest \u201emiracol\u201c literatura rom\u00e2na \u00eel datoreaza criticii, a carei forta e de fapt \u00een avantajul scriitorilor. C\u00e2ti dintre acestia nu si-au asigurat supravietuirea si chiar o posteritate comoda doar pentru ca au fost \u00eembarcati pe acea somptuoasa arca a lui Noe care este \u201eIstoria\u201c lui G. Calinescu!\u201c.
\nDusuri reci<\/strong>
\n\u201eBaia miraculoasa de crestere\u201c se manifesta mai ales \u00een stricta contemporaneitate prin ceea ce Valeriu Cristea numeste \u201ecritica arhisubtila\u201c. Dupa o perioada de drastica austeritate a discursului critic, anii \u201960 reprezinta, dupa autorul \u201eAliantelor literare\u201c, o fireasca explozie de subtilitate, ce falsifica, \u00eensa, mai mult sau mai putin constient, fizionomia si ierarhia valorilor contemporane. Dincolo de valorizarea punctuala a scriitorilor postbelici, cronica actualitatii se confunda, la Valeriu Cristea, cu militantismul \u00eempotriva falsificarii interpretative si a manierismului literar favorizat de ea. Maniera hiperbolica a poeziei tinere (de nu si a prozei), care-si face din \u201esuferinta\u201c si \u201eprofunzime\u201c un fetis, raspunde \u00een oglinda comentariilor exagerate ale criticii. Astfel \u00eenc\u00e2t dusurile reci ale lui Valeriu Cristea, menite sa reintegreze corect valorile autohtone \u00een circuitul international, sunt c\u00e2t se poate de nimerite.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Destinul receptarii lui Valeriu Cristea confirma, din pacate, scepticismul lui Lucian Raicu cu privire la posteritatea criticului. Daca literatura beneficiaza de o viata mereu \u00eennoita prin interpretare, scrie ultimul \u00een \u201eStructuri literare\u201c, \u00een schimb, critica e prin excelenta o disciplina caduca, menita sa-si epuizeze toate posibilitatile \u00een prezent. Ea \u201enu-si poate pune nadejdile \u00eentr-un paradis… Cite\u0219te mai mult »Valeriu Cristea si \u201ecritica arhisubtila\u201c<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[1711,1206,563],"class_list":["post-13888","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara","tag-critica-literara","tag-critici","tag-valeriu-cristea"],"views":1752,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/13888","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=13888"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/13888\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=13888"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=13888"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=13888"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}