{"id":13879,"date":"2012-11-08T16:52:37","date_gmt":"2012-11-08T14:52:37","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=13879"},"modified":"2012-11-08T16:53:05","modified_gmt":"2012-11-08T14:53:05","slug":"gloria-natiunilor-mormintele-popoarelor-si-uitarea-oamenilor","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/gloria-natiunilor-mormintele-popoarelor-si-uitarea-oamenilor\/","title":{"rendered":"Gloria natiunilor, mormintele popoarelor si uitarea oamenilor"},"content":{"rendered":"

Text aparut \u00een albumul expozitiei Nicu Ilfoveanu, Serii. Multipli. Realisme., 19-28 octombrie 2012, <\/strong><\/em><\/p>\n

Muzeul Taranului Rom\u00e2n, sala: Scoala Satului, curator Alina Serban.<\/strong><\/em><\/p>\n

 <\/p>\n

Despre cele doua razboaie mondiale din acest scurt secol XX (cum bine a spus-o Hobsbawm), nu am stiinta, ca de altfel toti contemporanii mei, dec\u00e2t prin experiente indirecte. Am \u00eenceput sa \u00eentrezaresc ce-a \u00eensemnat aceasta dezlantuire a tehnicii puse \u00een slujba mortii la scara industriala mai \u00eent\u00e2i din cele povestite \u00een familie: pe de o parte, din relatarile bunicului meu patern privind macelul produs de armata imperiala rusa pe frontul din Galitia, dupa esecul ofensivei generalului Brusilov, din 1916: zeci de mii de morti, cifra sporita apoi pe fondul razboiului civil. De cealalta parte, dinspre mama, un unchi care petrecuse luni \u00eentregi \u00een transee pe frontul francez povestea despre spitalele de campanie, despre noroiul ce \u00eeneca totul si, dupa o rana grava, despre re\u00eentoarcerea pe front \u00een cadrul unei divizii aeriene \u00eentocmite \u00een pripa, p\u00e2na la campania din Weygnad, \u00een Polonia, \u00eentre 1919-1920, \u00eempotriva cavaleriei rosii a lui Tuhacevski si Boudienny.
\nAm citit apoi zeci de carti de istorie, romane foarte bune sau marturii despre front \u2013 cele ale lui Ernst J\u00fcnger sunt, de pilda, exceptionale (1) \u2013 si mi-au trecut prin m\u00e2na o serie de texte, scrisori sau povestiri \u00een versuri redactate de tarani rom\u00e2ni transilvaneni mobilizati \u00een armata ungara (Honv\u00e9d) si trimisi pe frontul de Est (2). Am vazut si c\u00e2teva filme artistice bine realizate despre acest razboi (\u201eNimic nou pe frontul de Vest\u201c, \u201eCrucile de lemn\u201c, \u201eCararile gloriei\u201c), dupa cum si c\u00e2teva montaje tulburatoare facute dupa reportaje de actualitate filmate chiar \u00een epoca.
\nDupa toate acestea, doua lucruri \u00eemi staruie \u00eensa \u00een memorie. Fie ca e vorba de povestiri din cele traite de apropiati ai mei, de nenumaratele dovezi de curaj, de lasitate si de frica (absolut inerente), de speranta sau de deznadejde, de melancolie si, de ce sa n-o spunem, chiar de \u00eenflacarare la care au asistat sau pe care le-au oferit acesti marunti actori ai celui dint\u00e2i conflict planetar, fie ca e vorba de relatari conforme structurii narative a acelei specii de discurs modern asupra trecutului numit \u201eistorie\u201c, ceea ce ma izbeste si astazi e faptul \u2013 cu totul surprinzator \u2013 ca oamenii au consimtit, la aceasta nebunie ucigasa, inclusiv insi de \u00eenalta cultura. Daca e sa ma refer doar la spatiul franco-german, printre belicosii ardenti se numarau spirite fine precum Durkheim, Ernest Denis, Debussy, Verhaeren, Schnitzler, Wittgenstein, Strauss sau Thomas Mann \u2013 oameni gata sa \u00eeng\u00e2ne imnuri patriotarde, de o grandilocventa ridicola uneori, \u00eenchinate curajului, spiritului de sacrificiu si abnegatiei datorate Patriei de catre cetatenii ei! (3)
\nA te raporta la inamic \u00een conditiile unui razboi total, un razboi industrial \u2013 cum zicea Ernst J\u00fcnger \u2013, \u00eenseamna a face din soldat un angajat al statului (membru al armatei regulate) si din civil un simplu producator al masinii de razboi. Iar \u00een asemenea conditii, razboiul nu se termina dec\u00e2t dupa exterminarea completa a adversarului: Delenda Carthago est! Elitelor politice si militare, nepasatoare, nici prin g\u00e2nd nu le trecuse \u00eensa ce dezastru aveau sa declanseze odata cu acest razboi (4); c\u00e2t despre popor, cumintele popor, el a acceptat razboiul, poate nu ca lucru firesc si poate nu din toata inima, dar, \u00een orice caz, ca pe o fatalitate necesara. Nu s-au \u00eenregistrat, astfel, dezertari masive \u00een teatrul vestic de razboi, nici dinspre nemti, nici dinspre francezi, italieni sau englezi si tot acest potop de foc si fier a sf\u00e2rsit prin a le parea oamenilor o stare de fapt mai mult sau mai putin \u201efireasca\u201c! Au fost, desigur, revolte, ici-acolo, dar, cu exceptia Rusiei pre-revolutionare, nimic n-a zadarnicit mersul \u00eenainte al acestor armate de conscriptie. Trebuie subliniat ca acest angajament total al maselor si deopotriva al elitelor confirma intuitia din filosofia hegeliana a istoriei (izvor\u00e2ta din Revolutia Franceza, din epopeea napoleoniana si din razboiul de eliberare a Prusiei, din 1813), care vedea \u00een moartea pentru patrie sacrificiul suprem \u00eentru \u00eemplinirea Spiritului universal, darul cel mai de pret al omului \u00een vremuri noi, eminamente moderne, pe altarul statelor-natiuni \u2013 entitate concret-abstracta, transcendent-imanenta ce \u00eemplineste Spiritul universal. E vorba, fireste, de o inovatie, de un concept re\u00eennoit si subiectiv al Natiunii, care lasa \u00een urma vechea comunitate lingvistica si\/ sau religioasa (acea Natio medievala discutata la universitatile din Paris, din Strasburg sau din Bologna, \u00een Evul Mediu), aduc\u00e2nd \u00een locul ei natiunea-stat si statul ca entitate emblematica a poporului-natiune, reprezent\u00e2nd o unitate ce-si subsumeaza si depaseste clivajele regionale, etnice, sociale si str\u00e2nge toate clasele sociale \u00eentr-un singur corp politic, economic si spiritual.
\nPrimul Razboi Mondial, daca raspunde \u00een parte definitiei obiective date de Lenin, anume un razboi al imperialismelor concurente, s-a dovedit \u00een acelasi timp si un razboi al tehnicii moderne, ca manifestare acceptata a violentei extreme, care, \u00eentre apoteoza si apocalipsa, afirma pentru unii, reafirm\u00e2nd pentru altii, unitatea si unicitatea ireductibila a statelor-natiuni (aceasta a fost, de fapt, ratiunea ideologica si filosofica a dizolvarii Imperiului Austro-Ungar). Una peste alta, vorbim de razboiul total ca mijloc de asumare si proclamare a legitimitatii istorice, sociale si economice a statului-natiune \u2013 noua forma politica a tehno-capitalului ceruta de epoca.
\nSunt cunoscute pierderile umane colosale pricinuite de razboi (dar ce schimbare de paradigma nu genereaza pierderi umane masive?). Aceasta mutatie specifica vremurilor noastre moderne a \u00eensemnat \u00eensa si o suma de costuri economice negative pentru unii (Europa) si pozitive pentru altii (Statele-Unite), dupa cum a \u00eensemnat si o reorganizare geopolitica, c\u00e2teva cauze si efecte ideologice pe termen scurt si mediu, razboiul fiind, dincolo de toate acestea, o mina cu explozie \u00eent\u00e2rziata, generatoare de noi conflicte. Caci ce altceva a fost \u00eendoielnica pace negociata la Versailles, Trianon si Saint Germain dec\u00e2t scena unor noi \u00eenfruntari, oamenii de stat uit\u00e2nd pesemne vestita sententa a lui Salustius: \u201eConcordia parvae res crescunt, discordia maximae dilabuntur\u201c (\u201eConcordia \u00eentareste statele mici, discordia le distruge pe cele mari\u201c)?
\nCe s-a \u00eent\u00e2mplat, pe de alta parte, cu supravietuitorii acestor \u201eStahlgewittern\u201c, cu miile de raniti, de infirmi, de desfigurati, cu sutele de mii de vaduve si de orfani? Cum sa-i faci pe oameni sa accepte efectele mortifere ale euforiei lor belicoase c\u00e2nd surescitarii primelor plecari pe front (\u201e\u00c0 Berlin\u201c, \u201eNach Paris\u201c, \u201eAndare a Gorizia\u201c, \u201eTreceti, batalioane rom\u00e2ne, Carpatii\u201c), traite ca un soi de eliberare, \u00eei va lua locul \u2013 vai de cei ce supravietuisera primelor lupte! \u2013 sentimentul unui dezastru din ce \u00een ce mai coplesitor? (5) Cum au putut acesti barbati si aceste femei care au trecut prin razboi sa se mai \u00eentoarca la o viata \u201enormala\u201c, linistita, dupa at\u00e2tea luni traite \u00een zloata, \u00een s\u00e2nge, \u00een suferinta, doliu si lacrimi? Si ce sa le spuna acestor oameni politicienii si guvernele care-i aruncasera \u00een lupta, angaj\u00e2ndu-i, cu consimtam\u00e2ntul lor, \u00een cataclismul planetar? Trebuia gasit mijlocul prin care sa li se stoarca \u00een continuare disponibilitatea, abnegatia, curajul.
\n\u00centr-o lume \u00een care regimurile politice de tip democratic \u2013 republicane sau monarhice (Franta, Germania, Italia) sau pe cale sa devina asa ceva (Rom\u00e2nia, Austro-Ungaria) \u2013 impuneau conscriptia nationala si populara a cetatenilor sau a supusilor-cetateni, soldatul nu mai era un anonim, mercenarul care lupta pentru gloria Printului si a propriului buzunar. \u00cen Franta, dupa 1792, soldatul devenise soldat-cetatean (\u201ePatria e-n primejdie\u201c: \u201ela arme, cetateni, sculati batalioane\u2026\u201c), cetateanul-soldat al carui conducator \u00een lupta si, \u00een acelasi timp, conducator politic nu era altul dec\u00e2t \u201eIstoria trec\u00e2nd calare\u201c pe sub ferestrele celor mai mari filosofi idealisti germani, la Jena. Modelul s-a rasp\u00e2ndit \u00een cursul secolului al XIX-lea si astfel, cu c\u00e2t regimurile politice europene cereau mai mult sacrificiu din partea cetatenilor lor sau a cetatenilor-supusi pentru asigurarea perenitatii si puterii statului-natiune, cu at\u00e2t ostasul simplu c\u00e2stiga \u00een demnitate politica (de unde si nevoia sufragiului universal si, \u00een unele tari, a reformei agrare).
\nTrebuia deci, \u00eentr-un fel sau altul, sa fie onorat acest om simplu care-si da viata pentru Patrie. Supravietuitorilor li s-au distribuit medalii, ranitilor, vaduvelor si orfanilor pensii si indemnizatii pentru monopolurile de stat (al tutunului, de exemplu, \u00een Franta)\u2026 dar cum sa rasplatesti mortii si miile de disparuti? Atunci, pentru prima oara \u00een istoria Europei, mai cu seama \u00een Franta, Germania, Italia si, \u00eentr-o mica masura, \u00een Rom\u00e2nia si \u00een Ungaria, autoritatile au ridicat, \u00een orase si t\u00e2rguri, monumente \u00eenchinate cazutilor pe front (6). Pentru prima data \u00een istoria europeana, soldatul de r\u00e2nd, feldgrau, ostasul, katona, intra \u00een panteonul istoriei glorioase a Patriei, numele lui era gravat \u00een piatra, \u00een ordine alfabetica, si nu dupa ierarhia gradelor militare. \u00cenainte, si chiar \u00een timpul Revolutiei Franceze sau a imperiului napoleonian, doar regii, principii si apoi maresalii si generalii de armata erau rasplatiti cu o statuie ce le preamarea victoriile sau cu un cartus gravat pe pilastrii Arcului de Triumf. Soldatii anului II (dupa calendarul republican, instituit dupa Revolutia din 1789, n. trad.), soldatii din campania \u00een Italia, soldatii Imperiului, ca si prusacii din campania din 1813 erau amintiti ici-colo prin c\u00e2teva monumente colective: Eroilor cazuti, aici sau dincoace, pentru Natiune, Imperiu, Renasterea Prusiei etc. Dupa 1914-1918, statele, dar mai ales Franta si Italia, au ridicat \u00een fiecare oras, cartier, t\u00e2rg (i borghi) si sat monumente mai mult sau mai putin elocvente care eroizeaza soldatul simplu murind \u00een bratele unei femei simboliz\u00e2nd Franta, Germania sau Italia, numele eroilor locali fiind adunate pe o singura lista funerara, ca un nou regiment, batalion, companie a mortilor adusi laolalta \u00een batalia ultima. Oricare le-ar fi fost meseria, clasa sociala sau originea (tarani de r\u00e2nd, tarani de neam sau aristocrati), toti cazutii pe front si-au \u00eendeplinit egal datoria fata de statul-natiune. Astfel se reflecta, \u00eenscrisa \u00een piatra, unitatea transcendenta a Natiunii (7).
\nCu si mai multa deferenta va fi tratat soldatul necunoscut, fara nume si fara grad, \u00eengropat \u00een centrul pietei Place de l’Etoile \u2013 omagiul adus celor mai mari glorii militare ale Revolutiei si ale Imperiului, locul unde vor fi legitimate toate actele solemne simboliz\u00e2nd destinul unitar al Frantei si maretia ei \u00een raport cu propriul trecut si cu alte state. Aceasta recunoastere oficiala si nationala a soldatului simplu \u00eei da \u00eenca o data dreptate lui Hegel, pentru care razboiul era cea mai mare \u00eencercare din viata popoarelor prin aceea ca indivizii (ca entitate a sferei economice \u2013 ca proprietate privata) se puteau autodepasi spre a se regasi \u00een unitatea Totului \u00eentrupat \u00een\u00a0 poporul-natiune, al carui nume este Patria.
\nAcest mod de a actiona al statelor si al popoarelor europene a promovat un fel de cult al violentei extreme produse de razboiul total, dar \u00een acelasi timp a consolidat legitimitatea acestei noi forme politico-economice, statul-natiune, specifice celei de-a doua modernitati. Caci nu mai era de-ajuns impunerea (\u00een unele cazuri, chiar inventarea) unei limbi literare comune si, odata cu limba, a unei literaturi, a unui teatru, a unor naratiuni fondatoare, a unei istorii prezentate ca memorie colectiva (?), a unei filosofii pled\u00e2nd \u00eentr-un jargon logico-metafizic pentru o esenta nationala ireductibila, a unor stiinte sociale care sa \u201econfirme acest adevar\u201c \u00een domenii mai empirice; de acum \u00eencolo trebuia ca, prin ceremonii funerare nationale, acesti morti sa fie integrati nominal \u00een saga gloriei si a eroismului prin care se faureste istoria Natiunii. Iar textele nu erau de-ajuns, caci textele \u00eel mentin pe cititor \u00eentr-o relatie individuala cu evenimentul. Era nevoie de acte colective desfasurate sub egida statului \u00een numele caruia se facusera toate acele sacrificii. Sigur, \u00een teatrele celor mai s\u00e2ngeroase batalii existau cimitire imense, unde \u2013 ca prima manifestare a egalitatii \u00een fata mortii \u2013 crucile albe, identice se \u00eensira ordonat p\u00e2na la orizont (Verdun sau Redipuglia, \u00een provincia Gorizia), existau cenotafuri; \u00eensa, pentru a pune laolalta particularul \u2013 teritoriul local \u2013, si generalul, adica statul-natiune, municipalitatile, departamentele si arondismentele marilor orase au \u00eenaltat monumente, \u00eempartind teritoriul national \u00eentr-o retea c\u00e2t mai fina pentru ca fiecare comuna sa poata aduce un omagiu celor cazuti pentru Patrie.
\n\u00cen satul meu din C\u00e9venens, textul \u00eenscris pe monumentul soldatilor apartine modelului general: \u201eSainte Croix Vall\u00e9e fran\u00e7aise \u00e0 ses enfants morts pour la Patrie\u201c (\u201eSainte Croix Vall\u00e9e franceza, copiilor sai morti pentru Patrie\u201c) \u2013 particularul, copiii satului, si-a dat viata pentru general, Patria\u2026 Cum sa nu vezi \u00een coloanele \u00eenaltate, \u00een statuile simple ori de grup, \u00een basoreliefuri sau \u00een haut-relief-uri, marea comuniune a mortilor si a viilor reunind \u00eentr-o singura structura organica si pentru \u201eeternitate\u201c pe toti copiii Patriei si, prin materializarea imediata a sacrificiului si a mortii, d\u00e2nd drept memoriei glorioase si colective sa stearga suferintele marunte?
\nDupa s\u00e2ngele amestecat cu noroi si excremente, dupa teste si membre zdrobite, dupa at\u00e2tea burti despicate, oamenii erau, iata, primiti la s\u00e2nul unei Patrii-femeie, ca o \u00eenviere, si toti cei \u00een viata puteau murmura:\u00a0 \u201eDulce et decorum est pro patria mori\u201c (\u201eDulce si frumos este sa mori pentru tara\u201c), pentru a adauga de\u00eendata, ca un fel de razbunare post factum: \u201ePereant amici dum inimici una intercidant\u201c (\u201eCa dusmanul sa piara, piara, la nevoie, si prietenul\u201c).
\nOr, dupa cum se stie, omul comun, mai mult sau mai putin umil, tu, cititorule, sau eu, nu poate accepta efemerul si precarul; avem o nevoie \u00eennascuta de siguranta: prin mijlocirea unui monument, uniunea generalului cu particularul ne \u00eenscrie, deci, \u00een acel \u201eetern\u201c pe care germana o exprima cu mai multa forta metafizica dec\u00e2t francezele \u201emon village\u201c sau \u201ema ville\u201c (\u201eorasul meu\u201c, \u201esatul meu\u201c): e vorba de Heimat, care \u00een italiana ar suna asa: il mio paese.
\nExodul rural masiv de dupa Al Doilea Razboi Mondial, industrializarea generalizata si faraonica au marcat \u2013 se vede cu ochiul liber \u2013 vremurile noastre \u00een chip radical. Se pare ca cei treizeci de ani gloriosi (8) si criza economica, \u00een Occident, pe de o parte, apoi hiper-dezvoltarea industriala din perioada comunista si cei douazeci de ani de postcomunism ambalati \u00een terapii de soc si tranzitie, \u00een Est, pe de alta parte, au erodat unitatea poporului-natiune, \u00een buna parte himerica, dar totusi o unitate. Sub biciul individualismului economic, favoriz\u00e2nd doar hedonismul consumerist \u2013 fantasma sau cosmar? \u2013 vremuri nomade ne semneaza soarta. C\u00e2t despre morti, cum spune poetul \u201eCei raposati, sarmanii, de chin \u00een veci nu scapa\u201c (9) \u2026<\/p>\n

Paris, septembrie 2012<\/p>\n

Traducere din franceza de <\/strong><\/em>
\nTeodora Dumitru<\/strong><\/em><\/p>\n

 <\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Text aparut \u00een albumul expozitiei Nicu Ilfoveanu, Serii. Multipli. Realisme., 19-28 octombrie 2012, Muzeul Taranului Rom\u00e2n, sala: Scoala Satului, curator Alina Serban.   Despre cele doua razboaie mondiale din acest scurt secol XX (cum bine a spus-o Hobsbawm), nu am stiinta, ca de altfel toti contemporanii mei, dec\u00e2t prin experiente indirecte. Am \u00eenceput sa \u00eentrezaresc… Cite\u0219te mai mult »Gloria natiunilor, mormintele popoarelor si uitarea oamenilor<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[17],"tags":[],"class_list":["post-13879","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-ideilor"],"views":1040,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/13879","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=13879"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/13879\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=13879"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=13879"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=13879"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}