A XVIII-a editie a Festivalului de Teatru Scurt organizat de Teatrul \u201eRegina Maria\u201c din Oradea a beneficiat, pe l\u00e2nga \u201escurtimea\u201c pe care o impune din capul locului regula \u2013 antidot perfect impotriva plictiselii din stal \u2013, si de paleta extrem de diversa a spectacolelor aduse in fata publicului. Fara sa tr\u00e2mbiteze alinierea la module sau tematici mirobolante care suna bine, dar nu de putine ori exprima… mai nimic, selectia atenta si profesionista a Mirunei Runcan a impacat cu diplomatie si subtilitate gusturile at\u00e2t de diferite ale publicului. Mai int\u00e2i, teatrul gazda a prezentat doua premiere care au dat greutate estetica intregului eveniment: \u201eEquus\u201c de Peter Shaffer, in regia lui Szab\u00f3 K. Istv\u00e1n, si \u201eIn cur\u00e2nd vine timpul\u201c de Line Knutzon, in regia lui Radu Afrim (despre care a fost vorba \u00een numarul trecut). Apoi, Miruna Runcan a ales piese clasice montate astfel inc\u00e2t sa fie prizate de publicul anului 2012, ca \u201eNapasta\u201c, \u00een regia lui Cristi Juncu, spectacolul de teatru-film al lui Tudor Chirila, \u201ePerpetua si Felicitas\u201c, adaptare dupa texte paleo-crestine, si, nu in ultimul r\u00e2nd, o productie clasica dupa \u201eO noapte furtunoasa\u201c, in regia lui Mircea Cornisteanu
\nCum se cuvine sa-i dam Cezarului ce-i al Cezarului, in cazul nostru, suveran fiind spectatorul, Miruna Runcan a ales productii pe gustul publicului larg, ca \u201eFata din curcubeu\u201c de Lia Bugnar, \u201eCaramitru \u2013 Malaele, c\u00e2te-n luna si in stele\u201c, dar si un muzical de la Teatrul de Arta din Deva, \u201eDeliruri\u201c, pe versurile lui Ion Muresan din \u201ecartea Alcool\u201c, in regia lui Mihai Maniutiu. Interpretarii inconfundabile a Adei Milea i s-a adaugat miscarea expresiva a coregrafei Vava Stefanescu. Totul, spre umorul si deliciul publicului.
\nIntr-o directie diferita s-au situat \u201eConfesiunile unui c\u00e2ine\u201c, spectacol deopotriva sensibil si jucaus, de Ioana Macarie si Mihaela Radescu, adaptare libera dupa Peter Mayle, \u201eCloaca\u201c de Maria Goos, \u00een regia lui Theodor Cristian Popescu, si \u201eNoi 4\u201c de Lia Bugnar, regia fiind semnat\u00e3 de Dorina Chiriac, un experiment din punctul de vedere al interpretarii, impanat cu ironii la adresa conventiei teatrale, care au st\u00e2rnit in sala hohote de r\u00e2s. La privirea noua asupra teatrului s-au aliniat si \u201eWe Are CAMERA\u201c de Fritz Kater, regizat de Horia Suru, captivant prin limbajul sau inovator, ca si \u201eJocuri in curtea din spate\u201c de Edna Mazya, montat de Bobi Pricop cu mijloace simple, autenticitate si un dramatism de zile mari.
\nSi, last but not least, \u201eX mm din Y km\u201c de Gianina Carbunariu, la care ma voi referi in continuare. Nu sunt adepta excesului de subiectivitate in cronica de teatru, dar, de data aceasta, simt ca un articol obisnuit nu ar acoperi tot ce este important de semnalat. Int\u00e2lnirea cu spectacolul, despre care stiam ca se construieste la vedere, in maniera improvizatiei, pornind de la stenogramele din dosarul Dorin Tudoran de la CNSAS, a fost plina de prejudecati. Din punct de vedere etic, gaseam imoral sa duci in derizoriu, prin experiment si ludic teatral, umilintele si tortura fizica sau psihica indurate in regimul comunist, c\u00e2ta vreme pentru cautari teatrale se pot folosi mii de alte texte. Dupa vizionare, o buna parte din asteptarile initiale s-a mentinut, dar admit ca perceptia mea s-a nuantat considerabil. Or, aceasta da seama deja de reusita unui spectacol care pastreaza vie atentia publicului din primul p\u00e2na in ultimul moment. Evident, si gratie detaliilor din biografia lui Dorin Tudoran, exclus, dupa ce si-a depus cerere de plecare definitiva din tara, din toate slujbele. Angajat, intr-un simulacru de respectare a dreptului la munca, numai ca sa fie dat afara dupa c\u00e2teva zile, spectacolul il infatiseaza purt\u00e2nd discutii interminabile cu reprezentanti ai sistemului represiv, ideologii de serviciu, plus adjunctii de la propaganda.
\nIn spatiul de joc, spectatorii se pot aseza unde doresc, pentru ca universul sufocant sa-i absoarba mai usor. Doua sunt semnele teatrale accentuate de regizoare: microfonul, in spatele caruia tovarasii asculta si inregistreaza tot; apoi, covorul negru de pe jos, incarcat p\u00e2na la refuz cu note informative scrise cu creta. Ambientul comunist insemna, mai int\u00e2i de toate, delatiune si supraveghere continue. La inceput, actorii trag la sorti rolurile pe care le joaca in seara respectiva, pentru ca apoi, in timpul reprezentatiei (si nu o data!), sa-si schimbe personajele. Totul se produce la vedere si din mers, tonul de improvizatie teatrala mentin\u00e2ndu-se pe tot parcursul spectacolului. Fraze ca \u201eNu e bine, schimbam!\u201c sau \u201eReiau!\u201c se aud de nenumarate ori, accentu\u00e2nd subtil ecuatia prezent-trecut, actor-personaj, actant-receptor, adevar-interpretare, memorie-biografie. Dubletele amintite ies si mai tare in evidenta gratie sincopelor dictate de tehnicianul video care, cu stenogramele in m\u00e2na, ii corecteaza pe actori \u2013 evident in cadrul conventiei \u2013, p\u00e2na ce Madalina Ghitescu va izbucni: \u201eJucam situatia, nu greselile gramaticale!\u201c. Paradoxal, momentul cel mai dramatic al spectacolului se formeaza prin acumularea unor asemenea reluari. Tensiunea creste de la o dubla la alta in timp ce acelasi calup de replici \u2013 interpretate diferit \u2013 se aude din ce in ce mai expresiv (si datorita accentelor finale puse de Toma Danila). Totul culmineaza la sf\u00e2rsit, c\u00e2nd interpretii scriu pe perete \u201eRecunosc si-mi cer iertare ca am colaborat\u201c. Un pariu teatral c\u00e2stigat de regizoare si de actori!
\nIn reprezentatia de la Oradea, o mare parte din rolul lui Dorin Tudoran i-a revenit Madalinei Ghitescu. Trasaturile actritei debordau de incordare. H\u00e2rsit in razboiul nervilor si al hartuielilor zilnice venite din partea autoritatilor, scriitorul jucat de ea manifesta o determinare aproape sinucigasa. Prestatia Madalinei Ghitescu, din-cale-afara de expresiva, magnetizeaza auditoriul, induc\u00e2nd dramatism in fiecare scena. Toma Danila, actor care se misca usor in registre multiple, construieste un secretar cu propaganda versatil, cu comportament unsuros si o tusa ambigua de umanism. Exact cum dicta regimul. Dupa cum si Paula Gherghe gaseste un echilibru de invidiat intre fatetele personajului duplicitar, ca orice nomenclaturist, c\u00e2nd pe pozitii de forta, c\u00e2nd speriat de problemele care s-ar putea naste, c\u00e2nd cu accente dictatoriale, c\u00e2nd cu tuse defensive. Singurul caruia rolul cazut la reprezentatia de la Oradea nu i-a oferit prilejul sa joace la adevaratul sau potential a fost Rolando Matsangos, de data aceasta in chip de tehnician video.
\nCu siguranta, exista (cel putin) doua tipuri de public care vor reactiona diferit. Primul il reprezinta acela care a trait comunismul pe pielea lui. Pentru el, demersul ce incearca sa refaca o bucatica din oroarea regimului se va dovedi palid fata de teroarea si perfidia cu care sistemul isi controla supusii. Uit\u00e2ndu-ma la fetele actorilor in timp ce spectacolul se derula, prima reactie a fost: cum se vede in expresia lor ca s-au nascut in libertate! Nu se putea ghici dec\u00e2t o umbra din cenusiul si suspiciunea evidente pe figurile retractile ale celor gata sa devina alunecosi si confuzi la prima banuiala ca interlocutorul nu este de incredere. Pentru acestia, int\u00e2lnirea cu orice strain \u2013 posibil turnator \u2013, se transforma intr-un permanent balet pe s\u00e2rma al reactiilor bine supravegheate. Si al camuflarii! Nimic din respectiva apasare nu se impregnase cu urme de nesters pe fetele tinerilor actori. M-am bucurat, caci e primul semn subtil de sanatate nationala.
\nEvident, nu acesta este tipul de public caruia i se adreseaza spectacolul Gianinei Carbunariu. Discutam de cur\u00e2nd cu o studenta tocmai admisa la Arhitectura, careia o profesoara ii povestise despre mineriada. Fata fusese cutremurata. Auzise ca a existat o mineriada, termenul exista printre cunostintele ei pasive, dar ramasese oarecum abstract. Profesoara de azi, la r\u00e2ndul ei studenta in \u201990, o pusese in tema \u00een leg\u00e3tur\u00e3 bataile administrate tinerilor (inclusiv ei) de catre hoardele de mineri si de distrugerile facute in facultate. Prietena mea de optsprezece ani se arata oripilata. Nu stiuse prea bine p\u00e2na \u00een acest moment cu ce sa umple cuv\u00e2ntul mineriada. Ce sa mai vorbim despre notiunile ei cu privire la comunism! Acesta este publicul (tineri care nu au dec\u00e2t o dimensiune vaga\u00a0 asupra absurdului comunist) vizat de montarea Gianinei Carbunariu. Pentru el, \u201eX mm din Y km\u201c reprezinta un fragment de istorie relevant pentru modul in care se derulau relatiile interumane si presiunile diabolice exercitate de sistem asupra intelectualilor.
\nCum dupa reprezentatie am discutat cu Toma Danila, povestea nu se opreste aici. Ca sa ajung\u00e3 sa joace spectacolul, actorii calatorisera toata noaptea pe drumul Bucuresti-Oradea. S-au odihnit o ora, apoi si-au montat singuri proiectoarele, intruc\u00e2t teatrul, excedat de cele c\u00e2teva reprezentatii din fiecare zi de festival, nu avusese suficient personal tehnic. Este momentul sa amintesc ca Toma Danila a renuntat la o cariera de succes in televiziune, cu impliniri financiare pe masura, ca sa joace teatru. O face din convingerea ca teatrul t\u00e2nar are ceva de spus, ca prin plusul sau de reflectie si expresivitate poate contribui la modernizarea mentalului rom\u00e2nesc. Aceasta este situatia tinerilor actori care, fara sa beneficieze de sistemul ocrotitor al sistemului de stat, trebuie sa supravietuiasca prin proiectele in care cred. Si sa mai faca si arta de calitate pe deasupra!
\nRecunosc cinstit, in lumina dimensiunilor acumulate pe parcurs, amendamentul meu initial, potrivit caruia nu este nevoie de investigarea dosarelor CNSAS doar pentru a face exercitii de improvizatie, s-a modificat substantial. Iar demersul trupei mi s-a parut, dintr-odata, meritoriu.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"
A XVIII-a editie a Festivalului de Teatru Scurt organizat de Teatrul \u201eRegina Maria\u201c din Oradea a beneficiat, pe l\u00e2nga \u201escurtimea\u201c pe care o impune din capul locului regula \u2013 antidot perfect impotriva plictiselii din stal \u2013, si de paleta extrem de diversa a spectacolelor aduse in fata publicului. Fara sa tr\u00e2mbiteze alinierea la module sau… Cite\u0219te mai mult »Scurt, dar divers (II)<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[66],"tags":[8398,8399],"class_list":["post-13716","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-arte-media","tag-festivalul-de-teatru-scurt","tag-teatrul-regina-maria-din-oradea"],"views":1518,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/13716","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=13716"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/13716\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=13716"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=13716"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=13716"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}