{"id":13640,"date":"2012-10-25T14:26:08","date_gmt":"2012-10-25T12:26:08","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=13640"},"modified":"2012-10-25T14:26:53","modified_gmt":"2012-10-25T12:26:53","slug":"elogiu-cronicarului-de-fotbal","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/elogiu-cronicarului-de-fotbal\/","title":{"rendered":"Elogiu cronicarului de fotbal"},"content":{"rendered":"

Ionut Vulpescu, Din tara \u00een care stanga e Cartu si dreapta e Lacatus<\/em>, Editura Art, Bucuresti, 2012.<\/strong><\/p><\/blockquote>\n

Stiu ca suna deplasat.
\nNu numai din cauza ca fotbalul, \u00een special cel rom\u00e2nesc, s-a vulgarizat considerabil \u00een ultimii ani, devenind adesea o afacere ca oricare alta, ba chiar mai putin onesta dec\u00e2t multe altele.
\nCi si pentru ca sunt alte motive pentru care, eventual, i-am putea aduce un elogiu lui Ionut Vulpescu. De pilda, pentru cercetarea sa, curajoasa si singulara \u00een peisajul filosofic rom\u00e2nesc, dedicata eticii muncii \u00een cultura noastra. Sau pentru exemplara (si excelent scrisa) monografie a satului sau natal, Dobra, prin care scoala monografica a lui Gusti primeste un imbold contemporan. Sau pentru activitatea sa, la fel de exemplara, din spatiul public, \u00een calitate de \u00eenalt functionar, despre care nimeni nu poate spune altceva dec\u00e2t ca si-a facut datoria. \u00cen fine, pentru actuala sa prestatie politica, mult deasupra mediei nationale, ca discurs, imagine si \u2013 repet termenul de mai sus \u2013 onestitate.
\nSarcina \u00eemi este, \u00eensa, usurata considerabil de continutul activitatii de cronicar sportiv (si preponderent fotbalistic) a lui Ionut Vulpescu, str\u00e2nsa \u00eentre copertele cartii de fata. Pentru ca ea se \u00eenscrie \u00eentr-o paradigma de prestigiu, de mult acreditata \u00een cultura noastra: cea a scriitorului-cronicar. Pe care astazi nu o mai ilustreaza, \u00een afara de el, dec\u00e2t trei nume, si anume Radu Cosasu, Nicolae Manolescu (cu multe intermitente si ocheade aruncate altor sporturi, ca snooker-ul, \u00een care e expert) si Radu Paraschivescu. Dar care, nu cu multi ani \u00een urma, era sutinuta de o adevarata pleiada de scriitori de prima marime ai literaturii noastre: Fanus Neagu (cine nu-si aminteste de \u201eCronici afurisite\u201c si de \u201eCronici de carnaval\u201c, ba chiar si de \u201eRapid nu opreste \u00een garile mici\u201c?), Eugen Barbu, Ion Baiesu, Teodor Mazilu, Adrian Paunescu. P\u00e2na si, altminteri, sobrul Dumitru Radu Popescu, autorul unor mari cicluri romanesti si al unor complicate piese de teatru, s-a lasat sedus c\u00e2nd si c\u00e2nd de mirajul referintelor fotbalistice, fiind de altfel un \u00eempatimit al sportului-rege.
\nDaca vom scormoni mai ad\u00e2nc \u00een sertarele istoriei literare, vom constata \u00eensa ca patima fotbalului este mai veche printre scriitorii rom\u00e2ni. Ea \u00eencepe odata cu epoca romantica a acestui sport, \u00een anii \u201920-\u201930 ai secolului trecut, c\u00e2nd mari scriitori ca Liviu Rebreanu, Camil Petrescu sau Mihail Sebastian puteau fi vazuti \u00een mod regulat \u00een tribunele de la ANEF si ale altor stadioane bucurestene, urmarind echipe trecute azi \u00een legenda, ca Juventus sau Unirea Tricolor.
\nPrimii doi, de altminteri, pot fi considerati si primii scriitori-cronicari, \u00een ciuda faptului ca modul \u00een care era organizat atunci campionatul national de fotbal, cu meciuri putine si la mari intervale de timp, nu le-a oferit prilejul unei activitati constante si regulate, cum se \u00eent\u00e2mpla \u00een zilele noastre. Totusi, e indubitabil ca ei au avut rubrici \u00een ziarele de sport ale epocii, iar consideratiile lor au conferit presei de specialitate un plus de intelectualitate si de farmec. Ce mi se pare deosebit de interesant este si faptul ca prezenta unor asemenea scriitori, \u00een coloanele presei sportive si \u00een tribune, reprezenta un element publicitar deosebit pentru ziarul sau meciul respectiv. Astazi este, mai degraba, invers: emisiunea si ziarul de fotbal sunt cele care \u00eei ofera, eventual, scriitorului o aura de popularitate la care, altfel, acesta nu prea mai poate r\u00e2vni.
\nAnii \u201960, cu micul lor \u201edezghet\u201c ideologic \u2013 \u00eenceput de Dej si continuat, un timp, si de Ceausescu \u2013, sunt cei care vor aduce prezenta masiva a scriitorilor \u00een tribune si \u00een paginile ziarelor de sport. Mai corect spus, ale ziarului de sport, \u00eentruc\u00e2t era numai unul: \u201eSportul popular\u201c, devenit ulterior, simplu si convingator, \u201eSportul\u201c. Nu sunt sigur, dar cred ca primul va fi fost Fanus Neagu, daca nu cumva Radu Cosasu, \u00een cartile caruia se pot gasi comentarii ale calificarii Rom\u00e2niei la Campionatul Mondial din Mexic \u201970 si ale desfasurarii acestuia, ca si ale meciurilor si \u00eent\u00e2mplarilor Diviziei A.
\n\u00cen orice caz, la sf\u00e2rsitul anilor \u201960 si \u00eenceputul anilor \u201970, \u00een presa sportiva, dar si \u00een cea culturala, tinea rubrici de fotbal o \u00eentreaga pleiada de scriitori de raftul \u00eent\u00e2i. \u00cen afara celor doi, mai puteau fi cititi Eugen Barbu (ale carui pamflete \u00eesi gaseau \u00een fotbal un mediu mult mai propice dec\u00e2t \u00een viata literara), Ion Baiesu (pasionat, ca si \u00een literatura sa, de fotbalul marunt si de asa-zisul \u201efapt divers\u201c), Teodor Mazilu (atent la spectacolul prostiei umane si la comicul involuntar), Adrian Paunescu (pasionat suporter al falselor echipe antisistem, gen Rapid sau Universitatea Craiova, ardent si patimas ca si \u00een publicistica sa sociala), ca si alte condeie, mai tinere sau de mai mica valoare literara. Nu numai Capitala avea privilegiul de a gazdui asemenea semnaturi, ci si presa locala, \u00een special cea din Ardeal si Banat, unde pasiunea pentru fotbal era chiar mai veche dec\u00e2t \u00een restul tarii.
\nDatorita acestor scriitori pasionati de fenomenul fotbalistic, calitatea comentariului sportiv a crescut enorm. Nu e vorba, aici, de capacitatea lui Fanus Neagu, Eugen Barbu sau Radu Cosasu de a gasi cuvinte potrivite si de a poetiza \u00een jurul gazonului. Ci de disponibilitatea lor a pune fotbalul \u00eentr-o poveste, jucatorii si antrenorii \u00eentr-o tipologie umana, amplific\u00e2nd astfel implicatiile culturale si sociale ale jocului. Fotbalul e divertisment, dar nu e numai divertisment. E si \u00eenclestare umana, e o ciocnire de forte si de inteligente, de strategii si tactici. P\u00e2na la urma, e un simulacru pasnic de razboi si, prin urmare, are o \u00eencarcatura sociala si culturala enorma. \u00cen spatiul rom\u00e2nesc, scriitorii sunt cei care, prin comentariul lor, au scos fotbalul de sub zodia distractiei ieftine si l-au consacrat ca religie a lumii moderne, ca spectacol care, prin complexitatea sa si prin energiile pe care le descatuseaza, reprezinta o suma simbolica a lumii \u00een care traim.
\nAcestor importanti scriitori li se adaugau si gazetarii de fotbal de atunci, specie cu totul diferita, din pacate, de cei de astazi. Arhetipul lor era marele Ioan Chirila \u2013 nume care apare des si \u00een cartea de fata \u2013, cronicar \u00een scrisul caruia orice critic literar poate distinge prezenta scriitorului. Ioan Chirila, nea Vania, cum \u00eei spuneau prietenii, \u00eesi sacrificase, \u00een realitate, vocatia certa de prozator, pentru a-si urma pasiunea devoranta pentru fotbal. A publicat si proza, desigur, dar marea sa proza ram\u00e2ne cea din cronicile si cartile sale de fotbal, \u00eentre care c\u00e2teva (\u201eMexico ’70. Jurnal sentimental\u201c, \u201e\u00cenvingatorul lui Cruyff \u2013 Campionatul Mondial de Fotbal 1974\u201c, \u201ePe marile bulevarde ale fotbalului\u201c) sunt adevarate bijuterii ale genului. Nu-i de mirare ca si prieteniile sale se recrutau dintre scriitori si artisti, nu dintre oficialii Federatiei sau dintre cazonii sefi de club de atunci.
\nModelul Chirila a intelectualizat, prin forta de iradiatie a personalitatii sale, o \u00eendeletnicire care, initial, parea relegata fiziologiei. Aproape toti cronicarii de la \u201eSportul\u201c \u2013 si mi-i amintesc pe Eftimie Ionescu, pe Jack Berariu, pe Laurentiu Dumitrescu, pe Tiberiu Stama, pe Constantin Firanescu, pe Mircea M. Ionescu \u2013 scriau bine si aveau o evidenta responsabilitate a judecatii de valoare, care nu tinea cont de aparenta frivolitate a sportului-rege.<\/p>\n

Simpla enumerare a acestor nume, pe care orice microbist ceva mai v\u00e2rstnic si le aminteste cu usurinta, explica de ce, \u00een conditii de cenzura si de instrumentalizare ideologica a sportului (care trebuia sa fie un instrument de propaganda a \u201erealizarilor\u201c regimului), presa sportiva avea autoritate, verdictele ei erau asteptate cu sufletul la gura nu numai de catre pasionati, iar comentariul fotbalistic ajunsese la un grad remarcabil de profesionalism. La jumatatea anilor \u201980, nu stateam la coada, la chioscul de ziare, numai pentru \u201eRom\u00e2nia literara\u201c, ci si pentru \u201eSportul\u201c, care era de negasit dupa ora 9 dimineata, cel putin \u00een marele oras de provincie \u00een care mi-am petrecut adolescenta. De asemenea, nu numai pentru \u201eSecolul 20\u201c bateam drumul p\u00e2na la gara, unde se afla singurul chiosc din oras \u00een care puteai gasi o asemenea trufanda, ci si pentru intruvabila revista \u201eFotbal\u201c, editata de Clubul Sportul Studentesc \u00een conditii grafice occidentale, \u00eentr-o Rom\u00e2nie ceausista tot mai cenusie…
\nAstazi, \u00eenlocuitorii celor de mai sus, discipolii nefericiti ai preaabilului Ovidiu Ioanitoaia, sunt, cel putin pentru subsemnatul, de necitit. \u00cen orice caz, relatia dintre ei si fotbal seamana \u2013 scuzata fie-mi franchetea \u2013 cu cea dintre c\u00e2inii care latra, \u00een timp ce caravana trece, impasibila, mai departe. Cu greu ar putea cineva gasi, \u00een scrisul lor, vreo urma de procedeu literar, ceva lecturi mai serioase sau macar un rest de cunostinte, sa zicem, de sociologie. Un ziarist (nu numai sportiv) de mare talent, Razvan Ioan Boanchis, i-a si botezat pe cronicarii de fotbal de care avem parte azi: \u201enumaratorii de cornere\u201c. Inspirata sa sintagma ma scuteste de alte comentarii.
\nIonut Vulpescu, autorul acestei carti, vine, evident, din directia scriitorilor-cronicari. Ca si ei, este un intelectual caruia pasiunea acaparanta pentru fotbal i-a amortit instinctul de conservare si l-a \u00eempins \u00een arena iluziilor, care, se stie, nu dureaza niciodata mai mult de 90 de minute, plus prelungiri… Nu i-a pasat ca va fi ironizat pentru preocuparile sale \u201epatibulare\u201c, ci s-a cufundat cu voluptate \u00een cazanul pasiunilor ce iradiaza \u00een jurul dreptunghiului de gazon, convins fiind ca sportul nu este distractie, ci fenomen social, uman si chiar cultural.
\nScrisul cronicarului Ionut Vulpescu este senin amuzat, iluminat de o bunatate de fond, ca scrisul lui Ioan Chirila (de care \u00eel mai apropie si pasiunea pentru povestea din spatele fiecarui meci), si are ceva din acuitatea intelectuala si ironia lui Radu Cosasu. Cronicarul tine cu Universitatea Craiova, echipa condamnata genetic la ratare, ceea ce-l apropie de neuitatul suporter al Rapidului si al Daciei Unirea Braila, Fanus Neagu, pre numele sau de chibit. Pasiunea pentru dreptate, fara de care fotbalul este doar un circ ceva mai sofisticat, \u00eel trimite catre cronica de tip Adrian Paunescu, de care \u00eel desparte, \u00eensa, definitiv, luciditatea, care poetului i-a lipsit mai \u00eentotdeauna c\u00e2nd a scris despre sportul-rege.
\nAcestea sunt, precizez, doar genuri proxime ale scrisului lui Ionut Vulpescu, care are, altminteri, o individualitate lesne recognoscibila. Amestecul dintre livresc si superficial (acesta din urma, de neevitat \u00eentr-o cronica de fotbal) este subtil si, cum spuneam, usor ironic, pun\u00e2ndu-l pe autor \u00eentr-o postura de privitor ca la teatru, dar un privitor, vorba lui Raymond Aron, angajat. Ionut Vulpescu nu are nici faconda marunta a acelor cronicari care se cred personaje indispensabile fotbalului, doar pentru ca pot atasa o metafora salcie driblingului tot mai putin convingator al lui Mutu, dar nici falsa detasare a cronicarilor \u201ejustitiari\u201c, detinatori ai adevarului absolut, specialisti autoproclamati, pe baza unei convorbiri \u00eent\u00e2mplatoare cu Cornel Dinu, din care au prins expresia \u201ebloc functional\u201c. T\u00e2narul teolog si filosof, care scrie despre fotbal cu o neascunsa pasiune, se afla la ani-lumina distanta de aceste comportamente scripturistice \u2013 ca sa nu spun\u2026 fripturistice \u2013 aberante, tipice haosului si anomiei din lumea fotbalului rom\u00e2nesc, \u00een care aberatiilor din Liga lui Mitica le corespunde fidel o presa sportiva nula si neavenita (e opinia mea), aproape \u00een totalitatea ei.
\n\u201eDin tara \u00een care st\u00e2nga e C\u00e2rtu si dreapta e Lacatus\u201c este, astfel, o cronica amanuntita si profunda \u2013 \u00een sensul diagnosticului \u2013 a ultimului deceniu din istoria fotbalului rom\u00e2nesc si international. Cronica e splendida, desi, cu unele exceptii, deceniul fotbalistic, \u00een special cel rom\u00e2nesc, este mediocru. Nu numai la capitolul performante \u2013 calificarile au fost putine, si la nationala, si la echipele de club \u2013, ci si la cel al imaginii publice a fotbalului nostru. Care a fost pur si simplu prabusita de scandaluri, de suspiciunea de coruptie generalizata, de disparitia marilor modele, jucatori si antrenori. Nu \u00een ultimul r\u00e2nd, de o presa sportiva aservita si, ca sa nu ne \u00eenv\u00e2rtim \u00een jurul cozii, incompetenta, \u00een general, \u00een a judeca fotbalul ca fenomen sportiv, social si cultural.
\n\u00centr-un anume sens, cartea lui Ionut Vulpescu este superioara fotbalului pe care \u00eel contine, semn ca avem, \u00eentr-adevar, de-a face cu un scriitor. Caci, daca fotbalul \u00een sine, mediocru si plicticos, se evapora din memoria noastra la o secunda dupa fluierul final al arbitrului, proza de idei a cronicarului ram\u00e2ne si se citeste cu placere si azi, la ani de zile de c\u00e2nd am si uitat ca au existat jucatori ca Lutu, Stoican sau Badaluta. Ei au disparut din fotbal, \u00eensa cartea de fata ni-i restituie, vii si, culmea!, mai autentici dec\u00e2t erau \u00een realitate.
\n\u00censeamna, deci, ca Ionut Vulpescu are capacitatea de a face din fotbal un pretext, de fapt, pentru o analiza si o reflectie asupra societatii noastre. Caci, daca stii sa-l privesti (iar autorul de fata stie cu siguranta), fotbalul devine o oglinda fidela a \u00eentregii tari. Avem, nu-i asa, fotbalul, conducatorii si soselele pe care le meritam… Sau, cum spunea marele Cornel Dinu, nu fotbalul e, de fapt, \u00een criza, ci tara.
\nSalut faptul ca, prin Ionut Vulpescu, modelul scriitorului-cronicar, stralucit ilustrat de personalitati ale literaturii noastre moderne, continua si dincolo de limitele generatiei \u201960. Mai ales ca nu mai sunt multi asemenea comentatori ai fenomenului sportiv \u00een presa noastra. Dar, cum spunea un rege dintr-o piesa de Shakespeare, cu c\u00e2t vor fi mai putini, cu at\u00e2t victoria lor va fi mai stralucita…<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Ionut Vulpescu, Din tara \u00een care stanga e Cartu si dreapta e Lacatus, Editura Art, Bucuresti, 2012. Stiu ca suna deplasat. Nu numai din cauza ca fotbalul, \u00een special cel rom\u00e2nesc, s-a vulgarizat considerabil \u00een ultimii ani, devenind adesea o afacere ca oricare alta, ba chiar mai putin onesta dec\u00e2t multe altele. Ci si pentru… Cite\u0219te mai mult »Elogiu cronicarului de fotbal<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[1],"tags":[8382,8381],"class_list":["post-13640","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-mozaic","tag-din-tara-in-care-stanga-e-cartu-si-dreapta-e-lacatus","tag-ionut-vulpescu"],"views":1855,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/13640","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=13640"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/13640\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=13640"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=13640"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=13640"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}