{"id":13622,"date":"2012-10-25T14:15:09","date_gmt":"2012-10-25T12:15:09","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=13622"},"modified":"2012-10-25T14:15:28","modified_gmt":"2012-10-25T12:15:28","slug":"muzica-dragostea-mea","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/muzica-dragostea-mea\/","title":{"rendered":"Muzica, dragostea mea!"},"content":{"rendered":"

CORNELIA TAUTU \u00een dialog cu ION BOGDAN STEFANESCU (2)<\/strong><\/p>\n

 <\/p>\n

ION BOGDAN STEFANESCU: Cum ati ajuns sa faceti muzica de film?
\nCORNELIA TAUTU: O alta coincidenta. Mai \u00eent\u00e2i am scris muzica de teatru.<\/p>\n

I.B.S.: Cum ati ajuns sa faceti muzica de teatru?
\nC.T.: Am avut o pila prin care am putut sa obtin o camera \u00eentr-una dintre casele de creatie ale Academiei. C\u00e2teva zile la Caciulata. Trebuia neaparat sa lucrez. Acele c\u00e2teva zile de liniste au \u00eensemnat un cadou nemaipomenit pentru mine. Ei bine, acolo am avut ocazia sa-i \u00eent\u00e2lnesc pe Philippide, pe Noica si pe d-na Sadoveanu, care, probabil, a fost curioasa sa afle ce e cu pustoaica aia care sta c\u00e2t e ziua de lunga \u00eenchisa \u00een camaruta ei, asa ca mi-a batut la usa. Era foarte draguta si avea o minte formidabila. Foarte senina, mi-a spus ca nu \u00eentelege ce fac eu \u00een timp ce ei, trei persoane \u00een v\u00e2rsta, se plictisesc. Aceasta abordare directa m-a facut sa ma apropii de d\u00e2nsa si, \u00een fiecare dimineata, ne plimbam \u00eempreuna, apoi eu ma retrageam sa-mi vad de treaba. S-a creat o legatura sufleteasca foarte interesanta. Apoi mi-a prezentat-o pe nepoata ei, actrita Ada D’Albon, casatorita cu regizorul Laurentiu Azimioara. Ne-am \u00eemprietenit de-adevarat, iar Laurentiu, la primul spectacol pe care l-a regizat \u2013 \u201ePrometeu\u201d de Eschil \u2013, m-a rugat sa-i fac muzica. La vremea aceea aveam niste mijloace tehnice \u00eenfiorator de rudimentare, \u00eensa mi-ar placea sa mai am muzica de atunci. \u201eTanti Lica\u201d, adica d-na Sadoveanu, mi-a spus, la premiera, ca nu a putut sa retina melodia. M-am amuzat enorm deoarece totul era g\u00e2ndit ca efect global, ce includea si un moment vocal etc. De atunci, Laurentiu Azimioara declara peste tot ca eu sunt compozitoarea lui. Am lucrat foarte mult \u00eempreuna si asa am descoperit ca am apetit si pentru muzica rock sau pop. \u00cen 1972, am lucrat cu el un \u201emusical\u201d istoric, \u201eAici este soarele meu\u201d, care a st\u00e2rnit un scandal enorm.<\/p>\n

I.B.S.: Nu stiu ce text este.
\nC.T.: Era un colaj, de la \u201eCe frumoasa esti, tara mea!\u201d de Alecu Russo, p\u00e2na \u00een zilele de atunci, anul ’72, cu Labis si textul lui \u201eApartin comunismului cu tot ce am mai bun\u201d. Jucau studentii din anul II, adica Horatiu Malaele, Gheorghe Visu, Dan Condurache, Dana Dogaru, Tora Vasilescu… o generatie de aur. C\u00e2ntau toti dupa ureche, dar erau extraordinari. Aveau momente de cor, de ansamblu sau parti solistice. Am repetat trei luni. Nu era usor deloc. Facusem o mica orchestra, \u00een care eu c\u00e2ntam la pian si \u00eei acompaniam pe tot parcursul spectacolului. Radu Gheorghe c\u00e2nta la chitara, iar \u00een trupa mai aveam un \u201epercutionist\u201d si un \u201eclapar\u201d (orga electronica). Ne-am distrat foarte tare, cel putin eu asa \u00eemi amintesc.<\/p>\n

I.B.S.: C\u00e2nta Malaele?
\nC.T.: Era singurul care nu avea voce, dar avea un talent fabulos. De la prima replica i-am spus ca e un geniu.<\/p>\n

I.B.S.: A fost un spectacol \u00een cadrul Facultatii?
\nC.T.: Da. Eugenia Popovici era rector. C\u00e2nd se ajungea la partea cu comunismul, actorii \u00eencepeau sa c\u00e2nte si sa danseze un fel de rap si, bine\u00eenteles, s-a dus buhul \u00een Facultate. P\u00e2na sa se organizeze vizionarea, auzisem tot felul de zvonuri, cum ca vom fi arestati fiindca ne batem joc de idealurile comuniste…<\/p>\n

I.B.S.: Riscati sa deveniti proscrisi peste noapte.
\nC.T.: Trebuia chemata comisia de la Centrul Universitar, vreo douazeci de persoane care au hotar\u00e2t sa nu ia nici o masura coercitiva, fiindca au admirat candoarea cu care se juca spectacolul, dar au recomandat sa fie chemat Dumitru Popescu \u201eDumnezeu\u201d. Ei bine, \u00een acea comisie era si dl Dumitru Fernoaga, director de casa de film, caruia i-a placut foarte mult ce facusem. Si asa am ajuns la portile Cinematografiei.<\/p>\n

I.B.S.: Ce s-a \u00eent\u00e2mplat cu capcaunul?
\nC.T.: A venit la vizionare, \u00eenconjurat de c\u00e2tiva politruci. Au descins din niste masini negre care \u00eeti bagau spaima \u00een oase numai c\u00e2nd le vedeai parc\u00e2nd. \u00cen sala, doar Eugenia Popovici, Azimioara si cu mine. Recunosc ca nu-mi era indiferent daca ma luau de-o aripa si ma aruncau cine stie pe unde, doar aveam copil. Dar cu totii credeam foarte mult \u00een gestul nostru artistic si acea inocenta ne-a dat curaj. Ne asumam ceea ce facuseram.<\/p>\n

I.B.S.: Aveau reactii \u00een timpul vizionarii?
\nC.T.: Nimic, nimic, nimic. Tacere de moarte. C\u00e2nd s-a ajuns la momentul incriminat, inimile noastre au \u00eenceput sa duduie. Se vedea cu ochiul liber ca si actorii mor de frica, dar au jucat fantastic. Pe la mijlocul scenei, \u00eencep sa se auda niste aplauze apasate, cu pauze mari \u00eentre ele, si imediat au preluat cadenta si cei din suita lui. Atunci am stiut ca am scapat. Spectacolul s-a jucat cu mare succes. De la Azimioara m-a preluat Sanda Manu.<\/p>\n

I.B.S.: Ce spectacol ati facut?
\nC.T.: \u00cen primul r\u00e2nd, mentionez \u201eA treia teapa\u201d de Marin Sorescu. A fost un spectacol nemaipomenit, cu o scenografie uluitoare. Simpla si foarte ingenioasa.<\/p>\n

I.B.S.: Cine a fost scenograful?
\nC.T.: Paul Bortnovschi. Formidabil! Mai ales primele spectacole au avut o atmosfera coplesitoare. Recunosc ca si muzica a fost buna, iar actorii \u2013 Albulescu, Piersic, Amza Pellea \u2013 erau magnifici.<\/p>\n

I.B.S.: Si de la aceste succese din zona teatrului ati ajuns la film.
\nC.T.: Stai putin! Piesa lui Sorescu am lucrat-o prin 1978, \u00eensa am colaborat mult cu Sanda Manu si \u00eenainte de aceasta data. Colaborarea cu cinematografia a \u00eenceput \u00een 1974, c\u00e2nd am avut acea sansa cu Fernoaga. Mi-a oferit sa scriu muzica filmului \u201eStejar, extrema urgenta\u201d, \u00een regia lui Dinu Cocea. \u00ceti dai seama ce noroc pe capul meu, o debutanta, cu un asemenea regizor. Cocea a vrut sa se \u00eent\u00e2lneasca cu mine, pentru ca nu ascultase nimic din muzica mea si, probabil, \u00eesi imagina ca am avut pile foarte mari ca sa-i fiu propusa. Prima \u00eentrebare a fost cum ma chema \u00eenainte. Chirovici, zic. Nu cumva esti ruda cu George Radu Chirovici? Ba da, zic, suntem frati.<\/p>\n

I.B.S.: Si-a imaginat ca a descoperit pila.
\nC.T.: Eu, de c\u00e2tiva ani, aveam o comunicare foarte slaba cu George. \u00cenca de copil, din cauza convingerilor lui, avusese mari probleme cu tata. La vremea cu pricina, devenise aproape fanatic de st\u00e2nga. \u00cen timpul c\u00e2nd scriam muzica pentru \u201eZidul\u201d, \u00een regia lui Constantin Vaeni (apropo, Vaeni a venit la mine la premiera debutului meu cu filmul lui Cocea si mi-a oferit colaborarea cu el, asa ca \u201eZidul\u201d este scris tot \u00een acel an, ’74), George m-a sunat si mi-a spus: \u201epace, pace \u00eentre doua dobitoace\u201d. Am revenit la comportamente normale. Dupa ce a murit, trei ani nici nu am putut sa-i pronunt numele, de durere.<\/p>\n

I.B.S.: Si ce-a zis dl Cocea?
\nC.T.: Peste o saptam\u00e2na ne chemi, pe mine si pe Fernoaga, la dumneata acasa si ne c\u00e2nti la pian muzica filmului.<\/p>\n

I.B.S.: O saptam\u00e2na? Asta a fost rautate.
\nC.T.: Era convins ca nu o sa fac fata. \u00cel \u00eenteleg perfect. Pasiunea \u00eensa m-a ajutat. Zi si noapte am scris. Mama, saraca, tot \u00eencerca sa ma opreasca, sa-mi dea macar un ceai. Mie \u00eensa nu-mi ardea de nimic.<\/p>\n

I.B.S.: Ati compus muzica pe scenariu sau filmul era deja montat si ati scris pe imagine?
\nC.T.: Nu am vazut nimic. Doar pe scenariu. Am crezut at\u00e2t de mult \u00een ceea ce facusem si am interpretat at\u00e2t de patimas \u00eenc\u00e2t i-am convins.<\/p>\n

I.B.S.: Muzica era g\u00e2ndita pentru orchestra?
\nC.T.: Orchestra mare, bine\u00eenteles. Scriam aproape fara oprire. Ma trezeam la 4 dimineata ca sa \u00eencep lucrul. C\u00e2nd mi-a venit aprobarea pentru postul telefonic m-am dus la coada cu partitura \u00een m\u00e2na. Scriam \u00een picioare. Nu aveam notiunea ridicolului. Asa eram, traznita! Asteptasem sapte ani acea repartitie de telefon, dar nu puteam sa ma \u00eentrerup din lucru. Trebuia sa respect termenul la care promisesem ca muzica avea sa fie gata. Ardeleanul din mine tipa!<\/p>\n

I.B.S.: Si lumea din jur?
\nC.T.: Or fi spus ca sunt stranie, dar nu ma interesa. Am predat partiturile la termen si am avut din nou noroc, fiindca Dinu Cocea a tinut sa imprime muzica mea cu Iosif Conta. Si mare dreptate a avut! Conta era \u00een Italia, dar a venit imediat c\u00e2nd l-au chemat. Dupa aceasta colaborare, mult din ce am compus pentru film a fost imprimat de Conta. Am colaborat si cu alti dirijori pentru aceste muzici de film: Paul Popescu, Cristian Mandeal, Cristian Brancus sau Ludovic Bacs\u2026 \u00censiruirea este cronologica.<\/p>\n

I.B.S.: Douazeci si cinci de filme! Incredibil. Apropo, ati luat premii?
\nC.T.: De la Asociatia Cineastilor pentru filmul \u201eZidul\u201d si mai apoi pentru \u201eMorometii\u201d. Am luat si \u201ePremiul de excelenta\u201d oferit de Consiliul National al Cinematografiei. Sunt doar trei barbati si cu mine rasplatiti cu acest premiu. Am mai luat si premiul \u201eGeorge Enescu\u201d al Academiei Rom\u00e2ne si \u00eenca altele. Au mai fost cinci sau sase din filmele la care am lucrat, care au luat premii internationale de prima categorie.
\nI.B.S.: De ce era Conta preferat?
\nC.T.: Avea o calitate de manager de orchestra exceptionala. L-as fi facut ministru plenipotentiar pe mapamond. Avea un tact uluitor. Nu se enerva niciodata. C\u00e2nd simtea ca instrumentistii au obosit, dadea imediat pauza, iar cu compozitorii se purta incredibil de frumos. Olah spunea ca e linistit daca dirijeaza Conta. G\u00e2nditi-va ca avea la dispozitie doar trei ore \u00een care trebuia imprimata toata muzica unui film. \u00cei dadea compozitorului m\u00e2na libera. Avea teoria ca cel care stie cel mai bine ce se petrece cu acel text muzical este compozitorul. La prima imprimare cu d\u00e2nsul, cum am auzit o nota gresita, am oprit imprimarea. Timiditatea a disparut brusc \u00een fata orchestrei.<\/p>\n

I.B.S.: \u201eSunt timid, dar ma tratez\u201d.
\nC.T.: \u00ceti dai seama? Am oprit orchestra. Din sala! Conta nu s-a suparat, dimpotriva, m-a rugat sa o fac ori de c\u00e2te ori este nevoie, fiind convins ca numai asa se c\u00e2stiga timp. Ajunsesem la performanta la care nu insistam pe anumite momente muzicale despre care stiam ca vor fi acoperite de zgomote. Lucram minutios doar la cele care trebuiau sa fie cristal. \u00cen felul acesta, totul mergea foarte repede, cu un rezultat optim. Conta nu avea pretentiile lui Celibidache. De altfel, a fost singurul dirijor pe care l-am vazut la repetitiile lui Celibidache, lucru absolut apreciabil.<\/p>\n

I.B.S.: De unde aceasta disponibilitate de a scrie muzica de film? E o anumita tehnica pe care trebuie sa o stap\u00e2nesti.
\nC.T.: Doar la primul film am scris muzica pe scenariu. C\u00e2nd mi-am dat seama cum stau lucrurile, am asteptat p\u00e2na \u00een ultima clipa, c\u00e2nd erau gata montate imaginea, dialogul si zgomotele. Timpul p\u00e2na la vizionare este \u00eengrozitor de scurt, dar ai sansa mai mare sa te apropii \u00eentr-adevar de stil. Observi jocul actorilor, \u00eeti dai seama de conceptia regizorului, de atmosfera pe care o creeaza operatorul, de ritmul montajului etc. Nu trebuie sa scrii muzica ta. Trebuie sa te pliezi, sa fii functional; ai un anumit cronometraj. \u201eMorometii\u201d a fost cel mai greu. Sa nu fii pasunist, dar totusi sa te apropii de realitatea taraneasca, sa fii universal si atemporal… Mi-am inventat si o metoda ca sa nimeresc cronometrajul la tanc, bazata pe regula de trei simpla… Olah, spre exemplu, a ales alta cale: sa scrie dupa scenariu. Imagina niste teme fantastice, \u00eensa, dupa imprimare, la montaj, avea nevoie de trei saptam\u00e2ni. Acolo \u00eesi desfasura capacitatea lui inegalabila de compozitor de film.<\/p>\n

I.B.S.: Imaginatia lui era mult prea larga si trebuia sa reduca.
\nC.T.: Sa reduca si sa combine. Era fascinant! Obisnuiam sa spun despre Olah ca daca \u00eei tai venele curge muzica. L-am respectat enorm. Si el tinea la mine. Am devenit membra a Uniunii Compozitorilor foarte t\u00e2rziu, iar Olah si Stroe erau singurii care \u00eemi luau apararea.<\/p>\n

I.B.S.: Cum adica?
\nC.T.: Eram \u201eo promisiune\u201d \u00een 1968, c\u00e2nd am fost primita ca membru stagiar al Uniunii Compozitorilor, dar membru plin am devenit doar \u00een 1980, desi Statutul nostru prevedea confirmarea dupa trei ani de stagiatura sau excluderea. \u00cen cazul meu nu s-a \u00eent\u00e2mplat nici una, nici alta. \u00centotdeauna primeam la achizitii sub minimul prevazut legal, dar n-am protestat. I-am lasat \u00een plata Domnului , cum se zice. Ce mi-au facut cu Cvintetul de suflatori nu mai zic!<\/p>\n

I.B.S.: E superb. L-am c\u00e2ntat. Dar cum v-au putut tine membru stagiar doisprezece ani?
\nC.T.: Am tot \u00eentrebat ce au de g\u00e2nd cu mine. Mi s-a raspuns ca trebuie sa astept sa fiu propusa. O data, de doua ori, de noua ori, p\u00e2na c\u00e2nd au hotar\u00e2t sa ma duc la sectia corala. Aveam at\u00e2tea concerte, lucrari simfonice, camerale, nu mai vorbesc de filme si piese de teatru… Dumnezeu sa-i ierte pe cei care m-au chinuit absolut inutil. \u00centr-o sedinta, a sarit Olah: \u201ePentru Dumnezeu, lasati-o \u00een pace! Ce aveti cu ea? Ce v-a facut?\u201d. Dar nu vreau sa ma victimizez.<\/p>\n

I.B.S.: Nici vorba! Stiu ca orice este posibil. Si, p\u00e2na la urma, cum de ati fost acceptata?
\nC.T.: M-am dus la casieria Uniunii ca sa ridic niste bani. Uniunea c\u00e2stiga bine, fiindca oprea 40% din drepturile noastre de autor. Apropo, \u00een 1994, c\u00e2nd m-am pensionat, m-am pomenit ca nu-mi platisera contributia la Asigurari, asa ca m-am trezit… \u00een pom. Primesc lunar pensie pentru c\u00e2t am lucrat \u00een Sectorul de Stat, deci foarte putin, fiindca majoritatea timpului am fost liber profesionista. Uniunea Compozitorilor mi-a facut-o si pe asta.<\/p>\n

I.B.S.: Oare nu exista si un soi de invidie?
\nC.T.: Probabil. Cert este ca \u00een ziua aceea m-am \u00eent\u00e2lnit cu Petre Br\u00e2ncus, presedintele nostru. A fost un om cam aspru, dar foarte drept. Mi s-a adresat pe un ton acuzator: \u201eMi s-a spus ca dumneata nu vrei sa intri \u00een Uniune!\u201d. Asta chiar mi s-a parut culmea! I-am raspuns ca am fost trimisa la sectia corala, iar eu cred ca nu am ce sa caut acolo. M\u00e2ine dimineata, zice, sa am cererea dumitale pe birou. Zis si facut. \u00cen consecinta, Petre Br\u00e2ncus a convocat o comisie si le-a cerut sa analizeze cazul Tautu. Mi-au transmis sa aduc partiturile de la muzicile de film. Umbla zvonul ca eu improvizez la \u00eenregistrari…<\/p>\n

I.B.S.: Cum sa improvizezi muzica pentru un ansamblu orchestral? E absurd.
\nC.T.: M-am dus cu doua genti de voiaj, ticsite, \u00een fata comisiei. Cel care ma tot trimitea la sectia corala a \u00eenceput sa ma acuze ca din cauza mea era sa faca el atac cerebral, pentru ca l-a bruftuluit presedintele.<\/p>\n

I.B.S.: Sensibil, domnul.
\nC.T.: I-am raspuns ca am dreptul sa intru \u00een Uniune macar pentru c\u00e2ta muzica de film scrisesem.<\/p>\n

I.B.S.: Rezultatul?
\nC.T.: \u00cenchipuie-ti ca nu m-au primit, motivul fiind ca asteapta sa se \u00eent\u00e2lneasca secretarii Uniunii ca sa decida cazul meu. Parca le luase Dumnezeu mintile. Era evident ca e o porcarie p\u00e2na la cer. Petre Br\u00e2ncus a facut un scandal monstru c\u00e2nd a aflat a doua zi rezultatul comisiei si, p\u00e2na la urma, m-au chemat sa-mi ridic legitimatia.<\/p>\n

I.B.S.: Dar cum poti sa iei 40% din banii cuiva care nu e membru?
\nC.T.: Iei si de la stagiari. Pot sa \u00eenteleg rautatea, invidia. Dar chiar sa mergi p\u00e2na \u00een p\u00e2nzele albe, asta nu mai \u00eenteleg.<\/p>\n

I.B.S.: \u00cenchidem capitolul rautati. Pe l\u00e2nga muzica de film, ce altfel de muzica scriati?
\nC.T.: \u00cen tinerete eram atrasa de arta abstracta. \u00cei descoperisem pe Paul Klee si pe at\u00e2tia altii\u2026<\/p>\n

I.B.S.: Se potrivea manusa cu felul dumneavoastra de a fi. Considera ca nu e voie sa treaca nici o zi fara sa tragi o linie.
\nC.T.: Pentru ca \u00eemi place foarte mult latina, retin maxime: \u201eNulla dies sine linea\u201d. Am fost asa o vreme, acum sunt lenesa. Spuneam ca la vremea aceea de tinerete eram entuziasmata de arta abstracta si compuneam \u00een consecinta. S-a \u00eent\u00e2mplat \u00eensa sa lucrez pentru Institutul de Folclor o vreme si, merg\u00e2nd prin sate pentru culegeri de muzica, am descoperit aceasta zona artistica coplesitoare. Rar ceva at\u00e2t de frumos ca folclorul nostru vechi! O frumusete desav\u00e2rsita! Sub aceasta influenta am scris pentru Marin Constantin…<\/p>\n

I.B.S.: Celebra lucrare \u201eJocuri\u201d.
\nC.T.: \u201eDivertisment folcloric\u201d c\u00e2nd e cu percutie, \u201eJocuri\u201d c\u00e2nd se c\u00e2nta doar a capella. Am avut prima auditie chiar \u00een Festivalul \u201eEnescu\u201d \u00een anul c\u00e2nd am scris-o. E o sinteza de folclor rom\u00e2nesc. P\u00e2na si c\u00e2ntec de petrecere are \u00een ea. De atunci, tot ce am mai scris pentru orchestra simfonica sau formatii camerale este marcat de folclorul rom\u00e2nesc. Chiar si \u00een recenta mea lucrare pentru violoncel si harpa, \u201eAd Astra\u201d, m-am inspirat din c\u00e2ntatul la cimpoi care, cu o mare economie de mijloace, produce un efect sonor foarte complex si variat. Am avut si o surpriza foarte placuta, c\u00e2nd Violeta Dinescu m-a inclus pe CD-ul \u201eRomania Today\u201d cu piesa \u201eDe doi\u201d c\u00e2ntata de Aurelian Octav Popa si Sanda Craciun-Popa. Mi-a trimis un articol din Australia \u00een care se spunea: \u201edaca vreti sa cunoasteti Rom\u00e2nia, ascultati piesa \u00abDe doi\u00bb a Corneliei Tautu\u201d.<\/p>\n

I.B.S.: Va regasiti \u00een propunerile actuale muzicale pe care le promoveaza Saptam\u00e2na Internationala a Muzicii Noi (SIMC)?
\nC.T.: Uneori da.<\/p>\n

I.B.S.: Cum lucrati?
\nC.T.: Pentru oricine, compozitia e o munca foarte elaborata, minutioasa. \u00ceti vin anumite idei care trebuie organizate foarte bine. Personal, nu rar, utilizez taietura de aur si traducerea sa \u00een numere, adica sirul lui Fibonacci.<\/p>\n

I.B.S.: Se \u00eent\u00e2mpla ca dupa o prima auditie sa reveniti asupra lucrarii?
\nC.T.: Stau sa ma g\u00e2ndesc daca s-a \u00eent\u00e2mplat vreodata. Da, la \u201eSegmente\u201d, o lucrare abstracta, cu efecte globale, scrisa \u00een 1969.<\/p>\n

I.B.S.: Ce \u00eenseamna efecte globale?
\nC.T.: Am preluat conceptul de la Aurel Stroe. Este un conglomerat de sunete \u00een care nu se distinge sursa. Ca un aluat \u00een care ai bagat o gramada de ingrediente. Poate fi un cluster sau dispersat pe verticala. Ei bine, dupa ce am ascultat lucrarea, am simtit nevoia sa mai lungesc cu doua masuri ultimul sunet.<\/p>\n

I.B.S.: Asta a fost tot ce ati schimbat?
\nC.T.: Este o schimbare importanta. Chestiune de simt al curgerii timpului. Grete Tartler scria despre muzica mea ca \u00eeti da impresia ca nimic nu poate fi schimbat.<\/p>\n

I.B.S.: Ce compozitori preferati aveti?
\nC.T.: Greu de spus. Mereu descoperi ceva. Acum niste ani am descoperit un compozitor estonian, contestat de unii snobi: Arvo P\u00e4rt. Lucrarea lui \u201eTabula Rasa\u201d m-a impresionat foarte tare. Am cautat imediat date despre el pe internet. Din pacate, i-am vazut poza si mi-a parut foarte rau.<\/p>\n

I.B.S.: De ce?
\nC.T.: Pentru ca am avut senzatia ca muzica pe care o ascultasem e scrisa de un om din afara, nu unul cu nas si urechi. Omul asta are o g\u00e2ndire \u00eendepartata de terestru… Asadar, nu pot sa spun ca am un compozitor preferat. \u00cemi place muzica buna, de toate genurile. Nu am prejudecati deloc. Asta e un noroc. La un moment dat, \u00eemi ramasese \u00een urechi o… manea. Sunt extrem de departe de acest tip de muzica, dar melodia aia mi-a placut.<\/p>\n

I.B.S.: Enescu va place?
\nC.T.: \u00cen studentie, spuneam ca Bach este anormal, ca e ca si cum te-ai trezi cu un deget mic lung de doi metri. Nu \u00eeti ajunge o viata \u00eentreaga sa transcrii tot ce a compus el. \u00cen plus, avea douazeci si patru de copii si un duium de elevi. Si \u201eserviciu\u201d la biserica… Sunt convinsa ca nu a dormit niciodata. Cum altfel? La fel mi se pare si Enescu. Nu pot sa fiu ipocrita, sa spun ca \u00eemi place la fel de mult tot ce a compus. Dar sa fii capabil sa te uiti pe o partitura, \u00een tren, si apoi sa o dirijezi pe dinafara\u2026! Sa te asezi la pian, c\u00e2nd esti un violonist de prima m\u00e2na, doar ca sa salvezi un concert la care n-a ajuns pianistul\u2026 si numeroase alte \u00eent\u00e2mplari sunt lucruri anormale. Nu mai vorbesc de stiinta pe care o avea. Daca ne \u00eentoarcem \u00eensa la sensibilitatea si puritatea pe care le gasesti \u00een muzica lui si prin care transpare sufletul sau, putem spune ca Enescu e uluitor. Lied-urile pe versuri de Cl\u00e9ment Marot de exemplu, sunt muzica \u00een stare pura, cristalizata, care te emotioneaza profund. \u201eDixtuorul\u201d, \u201eSimfonia de camera\u201d si at\u00e2tea altele… Nu mai vorbesc de \u201eOedip\u201d… Consider ca \u201ecel mai\u201d este un calificativ foarte enervant \u00een arta. Doar nu e sport. Cine c\u00e2nta mai bine, Ion Bogdan Stefanescu sau Pierre Yves-Artaud?<\/p>\n

I.B.S.: Ion Bogdan Stefanescu, bine\u00eenteles… Ha, am glumit.
\nC.T.: \u00ceti dai seama c\u00e2t de abstract ai devenit, daca nici nu esti de fata? Las\u00e2nd gluma la o parte, conteaza si \u00een ce dispozitie esti c\u00e2nd asculti ceva. Acum foarte, foarte multi ani eram \u00eendragostita de felul cum c\u00e2nta Richter \u201eClavecinul bine temperat\u201d. Ani de zile am umblat sa obtin aceasta integrala. Nu demult mi-o trimite fata mea din Germania. Starea mea de sanatate nu era prea grozava si m-a ajutat enorm ca am putut sa o ascult la nesf\u00e2rsit. Numai ca, de data asta, Richter m-a suparat mult. Sunt doua Preludii pe care le c\u00e2nta militareste: cu prea multa energie. Am recopiat CD-ul minus cele doua momente. Trecerea timpului a contat. Acum \u00eemi doresc sa le aud c\u00e2ntate mai asezat, mai cu \u00eentelepciune. Spre exemplu, am fost extaziata ascult\u00e2nd \u201eSimfonia a IV-a\u201d de Brahms pe care a interpretat-o Seiji Osawa cu Filarmonica \u201eGeorge Enescu\u201d.<\/p>\n

I.B.S.: Era imponderabil.
\nC.T.: Exact asta am simtit. I-am vazut si gesturile, fata. Era at\u00e2t de expresiv! Cu siguranta e practicant Tai Chi.<\/p>\n

I.B.S.: Ati putea sa scrieti muzica de film renunt\u00e2nd la orchestra, adica doar cu o aparatura computerizata?
\nC.T.: Idealul pentru muzica de film este asa cum face Adrian Enescu, adica acel amestec de sursa umana si sursa electronica. Din pacate, nu am avut grija, atunci c\u00e2nd am avut bani, sa \u00eemi procur aparatura necesara unui studio. Nu poate fi reprodusa la computer caldura umana care da acea marja de eroare ce trebuie mentinuta. Nu se poate renunta la amprente, cel putin asa cred eu.<\/p>\n

I.B.S.: Ce aveti pe masa de lucru \u00een clipa asta?
\nC.T.: O mare dezordine, care se cere arhivata.<\/p>\n

I.B.S.: Stejar, extrema urgenta!<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

CORNELIA TAUTU \u00een dialog cu ION BOGDAN STEFANESCU (2)   ION BOGDAN STEFANESCU: Cum ati ajuns sa faceti muzica de film? CORNELIA TAUTU: O alta coincidenta. Mai \u00eent\u00e2i am scris muzica de teatru. I.B.S.: Cum ati ajuns sa faceti muzica de teatru? C.T.: Am avut o pila prin care am putut sa obtin o camera… Cite\u0219te mai mult »Muzica, dragostea mea!<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[66],"tags":[8375],"class_list":["post-13622","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-arte-media","tag-cornelia-tautu"],"views":1584,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/13622","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=13622"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/13622\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=13622"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=13622"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=13622"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}