{"id":13616,"date":"2012-10-25T14:11:00","date_gmt":"2012-10-25T12:11:00","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=13616"},"modified":"2012-10-25T14:11:18","modified_gmt":"2012-10-25T12:11:18","slug":"no-mans-soul","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/no-mans-soul\/","title":{"rendered":"No man’s soul"},"content":{"rendered":"

A\u00a0 wax museum with a pulse. <\/strong>
\n(Vincent Vega)<\/strong><\/em><\/p>\n

Cel mai rau lucru ce i se poate \u00eent\u00e2mpla unui om care petrece mult timp singur este lipsa de imaginatie. Premisa lui Paolo Sorrentino este, \u00een mod paradoxal, o pista falsa, prefigur\u00e2nd prea putin decantarea lenta, autoanihilanta, a unui fir de poveste care se intuieste greu. \u201eConsecintele iubirii\u201c nu este neaparat un film despre blazare si despre umplerea unui timp gol sau despre umplerea unui gol cu timp, ci despre contextele constr\u00e2ngatoare care inhiba \u00eemplinirea si descatusarea fireasca a inertiilor primare. Filmul a fost prezentat \u00een competitia oficiala de la Cannes \u00een 2004 si mare parte dintre cronicile franceze de atunci au blamat dezinteresul juriului pentru interpretarea dreapta ca un fir de plumb, supracadrata si pertinent-inflexibila a lui Toni Servillo (distribuit \u00een \u201eIl Divo\u201c, patru ani mai t\u00e2rziu).
\nFara sa fie filmul unui singur actor, \u201eConsecintele iubirii\u201c este de la \u00eenceput un mister univoc: un ins asocial, cu un aer domol-burghez si obstinat\/abstinent-silentios \u00eesi petrece zilele \u00een lobby-ul unui hotel relativ modest din Elvetia. Comunica rar si \u00eempotriva vointei sale, se abandoneaza sporadic \u00eentr-un joc de carti \u00een care se lasa \u00eenselat de un cuplu de pensionari, fosti proprietari ai hotelului, dar pe care-i iscodeste pe la usi cu un stetoscop si se \u00eencapat\u00e2neaza, mai ales, sa nu raspunda salutarilor chelneritei care-l serveste de doi ani (Olivia Magnani). Un ritm insipid, rupt secvential de momentele \u00een care primeste o servieta ticsita cu bani pe care trebuie sa o transfere la banca, oracolul elvetian. E singura pulsatie a unui individ diafan, care se declara timid, captiv \u00eentr-o logica cotidiana abrutizanta, pe care o compenseaza cu doze saptam\u00e2nale de heroina, miercurea, la aceeasi ora, \u00eentr-un deliciu meteoric si autoamagitor. Consecintele iubirii sunt un rau invizibil si molipsitor care se prinde greu, dar care izbucneste violent \u2013 Titta di Girolamo (alaturare gomoasa de nume antitetice prin sonoritate) \u00eesi noteaza ca pe o mantra pericolul constant al iubirii de care trebuie sa se fereasca. Ceea ce pare o pretiozitate artistica se justifica \u00eensa mereu \u00een sensul superior al postmodernitatii filmului; exista \u00eensa, pe de alta parte, ca si \u00een filmele clasice, o nerabdare a anticiparii finalului. Dricul care se reflecta \u00een geam, elogiul adus curajului de care ai nevoie pentru o moarte extraordinara, macaralele care se ridica de niciunde \u00een departarea urbana, o anumita tensiune superstitioasa debuseaza \u00een cautarea tot mai previzibila a catastrofei. Este mai greu de prevazut \u00eensa felul \u00een care personajul \u00eesi va controla vointa. Devine evident, de la un punct precis al filmului, ca atunci c\u00e2nd o schema de gangsta movie se va ciocni cu nostalgia imateriala a unui love story, cele doua forme se vor anihila reciproc. Reteta postmoderna a \u201eConsecintelor\u201c cere abdicarea de la naturaletea auto-determinarii destinelor \u2013 faptele se succed \u00eentr-o logica sine deo, sunt apropieri si conglomerari de versiuni posibile, ca o patura croita din petice \u00een care fiecare reprezinta un alt moment al vietii. Dintr-o singura marturisire, destinul unui om iese din eclipsa unui mister si, odata iesit la lumina unei iubiri care se prefigureaza ne\u00eencrezator, un suflet neexersat intra \u00een degringolada propriilor decizii. Nota de artificialitate a filmului predomina, \u00een acest sens, \u00een doua feluri: mai \u00eent\u00e2i, \u00een prima parte, sub forma unei viziuni l\u00e2ncede despre o viata amorfa de hotel si apoi, \u00een final, c\u00e2nd, din contra, ritmul se accelereaza si dezechilibreaza inertia pe care povestea reusise p\u00e2na atunci sa se cambreze.
\nAlibiul filmului contemporan de arta ram\u00e2ne \u00eensa \u00eentotdeauna solidaritatea postmoderna, \u00een care imaginea se citeste cu un gust fin al necromantiei, amestecat cu jubilatia de revival. Formele moarte ale povestilor ras-spuse se monteaza \u00een cadrul nou al unei formule resuscitate si de-abia \u00een al doilea r\u00e2nd sunt urmarite \u00een traditia psihologismului ori a relatiei cauza-efect. Dricul care traverseaza primele cadre anticipeaza, cu forta vagului metonimic, moartea personajului, \u00eensa chiar ideea structurala si structuranta de \u00eenceput si de final devine secundara. Este mult mai apasator felul \u00een care se arata blocajul \u00een blazare, starea de permanenta-\u00een-sine, rutina cautarii unei excitari vremelnice prin droguri, toate bolile fara sens ale lumii moderne. Vizita fratelui vitreg, mai t\u00e2nar si versat, face sa licareasca o gelozie parelnica si remonteaza un mecanism adormit al riscului: atunci c\u00e2nd se apropie de bar, \u00eei spune profetic fetei \u00eenc\u00e2ntate sa-l vada finalmente ced\u00e2nd ca probabil \u00eesi asuma cel mai mare pericol din viata. Trecerea \u00een dialog si \u00een orice forma care presupune desprinderea de un sine autocentrat lanseaza \u00eensa si o constiinta autodilematica si clacheaza \u00een proba \u00eencrederii. Este suficient ca t\u00e2nara sa \u00eent\u00e2rzie o singura data la \u00eent\u00e2lnire, pentru ca g\u00e2ndurile lui Titta di Girolamo, exersat \u00een traumele controlului mafiot, sa intervina cu logica tradarii. Este ciudat si artificial, \u00eenca o data, felul \u00een care o superstitie genereaza liberul arbitru si \u00een care sinteticul determina naturalul: desi ani de zile preferase claustrarea \u00eentr-un hotel, fara sa schiteze cel mai mic gest uman de revolta, atunci c\u00e2nd singura sansa, \u00eendelung reprimata a iubirii, este o deziluzie, subordonarea se transforma \u00een revolta suicidara. Ajuns \u00een fata capului mafiei, refuza inexplicabil sa predea o geanta cu bani, prefer\u00e2nd sa moara, prelins de o macara \u00eentr-un container de beton, metafora explicita a ultimului corsaj caruia nu a reusit sa \u00eei scape.
\nRetrospectiv, imaginea celui suspendat de un capat de macara aminteste parodic sp\u00e2nzuratul lui Kusturica din \u201ePisica alba, pisica neagra\u201c, \u00eensa semantica difera ca de la ludic-macabru la dramatic-metafizic. \u201eConsecintele iubirii\u201c antreneaza deseori, de altfel, reflectia cautatoare de metafora si de metafizica, uneori cu un aer vag ridicol, cu instantanee jucate pentru taieri de ritmuri ce contravin lentorii predominante. Nostalgia dupa un prieten evocat \u00een final seamana cu regasirea unei jucarii din copilarie, asa cum numai forta amintirii cetateanului Kane putea sa o reincarneze, \u00eensa solutia omeniei tardive si mediate de g\u00e2ndul ultimului ceas apare diluata si, din nou, irelevanta psihologic, tocmai prin declicul prea puternic pe care \u00eel pretinde. Per ansamblu, \u201eConsecintele iubirii\u201c este un imens cadru de poveste clasica, vazuta \u00eensa de sus, si conturata din punctele unite ale unor v\u00e2rfuri de iceberg \u2013 din orice unghi ar fi privit, filmul lui Sorrentino nu poate fi dec\u00e2t stingher fara un context larg al culturii cinematografice diverse din care se ridica. Fie ca dricul initial reia visul lui Isak Borg din \u00eenceputul \u201eFragilor salbatici\u201c, fie ca eroul recluzat la capatul simbolic al lumii mafiote incita imaginarul clasic al gangsterilor de toate soiurile, consecintele iubirii sunt reziduurile unei alchimii duale despre superstitia claustranta si lipsa curajului vital si vitalist.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

A\u00a0 wax museum with a pulse. (Vincent Vega) Cel mai rau lucru ce i se poate \u00eent\u00e2mpla unui om care petrece mult timp singur este lipsa de imaginatie. Premisa lui Paolo Sorrentino este, \u00een mod paradoxal, o pista falsa, prefigur\u00e2nd prea putin decantarea lenta, autoanihilanta, a unui fir de poveste care se intuieste greu. \u201eConsecintele… Cite\u0219te mai mult »No man’s soul<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[66],"tags":[8373,150,83],"class_list":["post-13616","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-arte-media","tag-consecintele-iubirii","tag-cinema","tag-film"],"views":1200,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/13616","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=13616"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/13616\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=13616"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=13616"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=13616"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}