{"id":13610,"date":"2012-10-25T14:07:42","date_gmt":"2012-10-25T12:07:42","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=13610"},"modified":"2012-10-25T14:08:04","modified_gmt":"2012-10-25T12:08:04","slug":"eminescu-arhetipuri-complexe-iv","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/eminescu-arhetipuri-complexe-iv\/","title":{"rendered":"Eminescu: arhetipuri, complexe\u2026 (IV)"},"content":{"rendered":"

Iubita \u2013 un dublu al poetului?<\/strong>
\nMircea Cartarescu identifica \u00een mod sistematic iubita \u2013 fie \u00een ipostaza erotica, fie \u00een ipostaza thanatica \u2013 cu dublul. Exista, \u00eensa, suficiente argumente, at\u00e2t documentare, c\u00e2t si, mai ales, \u00een poezie pentru a sustine ca imaginea pe care Eminescu a pastrat-o, constant vie, \u00een sine si care transpare \u2013 pentru a prelua un termen folosit de Mircea Cartarescu \u2013 \u00een structurile de suprafata ale operei este aceea a \u201eFetei de la Ipotesti\u201c, careia i s-a descoperit, \u00een cele din urma, si identitatea, \u00een ciuda rezervelor pe care poetul le-a pastrat cu obstinatie \u00een privinta marturisirii episodului de dragoste adolescentina trait cu ea.
\nCu Casandra Alupului Mihai a cunoscut si \u00eenaltimile ametitoare ale primei iubiri, c\u00e2t si abisul pierderii ei pretimpurii. Este suficient sa citim poemul \u201eDin strainatate\u201c \u2013 varianta ramasa \u00een manuscris, nu cea publicata \u00een iulie 1866, \u00een \u201eFamilia\u201c \u2013 pentru a avea o imagine \u2013 poetica, dar av\u00e2nd, totodata, si o evidenta valoare documentara \u2013 a acelui episod \u00eenaltator si tragic, \u00een acelasi timp, care a marcat at\u00e2t de puternic si profund sufletul poetului aflat la v\u00e2rsta celei mai ascutit vii sensibilitati: \u201eApoi mi-aduc aminte\u2026 O zi de primavara\u2026\/ Si m-am trezit \u00een lunca c-un pui cu ochi de foc\/ Cu parul negru-n coade, cu fata z\u00e2mbitoare\/ Ea-si pleca ochii timizi \u2013 si eu am stat pe loc.\/\/ Ce s-a-nt\u00e2mplat de-atuncea eu nu-mi aduc aminte.\/ Adesea \u00eensa noaptea c\u00e2nd mai nebun veghez\/ Eu vad ca si aevea : biserica \u2013 morminte\/ Iar printre ele unul c-o cruce neagra vaz.\/\/ S-a dus!\u2026 De-aceea \u00eensa as vrea \u00eenca o data\/ Sa vad lunca cea verde, sa vad valea de flori\/ Unde ades de bratu-i \u00een noaptea \u00eenstelata\/ Sedeam pe st\u00e2nca stearpa spun\u00e2ndu-i ghicitori.\/\/ Azi sa ghicesc ce-i moartea?\u2026 Iata ce-mi mai ram\u00e2ne\/ Stiu eu de ce-am iubit-o? Stiu eu de ce-a murit?\/ Adesea nu dorm noaptea… G\u00e2ndesc, resg\u00e2ndesc bine\/ Si nu ghicesc nimica cu capu-mi ostenit\u201c. Nu doar simple ecouri, ci adevarate retrairi \u2013 transfigurate artistic \u2013 ale episodului mortii \u201eFetei de la Ipotesti\u201c \u00eent\u00e2lnim \u00een \u201eMortua est!\u201c: \u201eTe vad ca o umbra de argint stralucita,\/ Cu-aripi ridicate la ceruri pornita,\/ Suind palid suflet, a norilor schele\/ Prin ploaia de raze, ninsoare de stele.\/ (\u2026) Vad sufletu-ti candid prin spatiu cum trece;\/ Privesc apoi lutul ramas\u2026 alb si rece,\/ Cu haina lui lunga culcat \u00een sicriu,\/ Privesc la sur\u00e2su-ti ramas \u00eenca viu \u2013 \/\/ Si-ntreb al meu suflet ranit de-ndoiala,\/ De ce-ai murit, \u00eenger cu fata cea pala?\/ Au nu ai fost juna, n-ai fost tu frumoasa?\/ Te-ai dus spre a stinge o stea radioasa?\u201c Sa fie acesta un ipotetic si evanescent dublu sau o \u201ejuna\u201c si \u201efrumoasa\u201c iubita, din carne si oase, suind, din pacate, prea devreme \u201ea norilor schele\/ Prin ploaia de raze, ninsoare de stele.\u201c \u00censpaim\u00e2ntat ca si \u00een retrairea din imaginatie Fata ar aparea moarta, poetul \u00eei lanseaza un deznadajduit: \u201eOh, nu-mi muri, te rog! Caci tot ce-n lume\/ Eu am iubit murit-au prea cur\u00e2nd\/ (\u2026) Tu mi-ai murit o data. \u2013 Sa nu-mi mori\/ De-a doua oara, \u00eenger de amor\u201c (\u201eIubitei\u201c). \u00cen cele din urma, tragismul se \u00eenvaluie \u00een haina nostalgiei si \u00eenduiosarii: \u201e\u00cemi pare ca e vara, ca noaptea-i dulce bruna,\/ Ca lanuri undoiaza, ca apele lin pl\u00e2ng,\/ Ca nourii \u00eei sparge-o armonioasa luna,\/ Ca stelele din ceruri se scutura si ning\/ Prin lanuri \u00eenflorite noi mergem \u00eempreuna\/ Si m\u00e2ndre flori c\u00e2mpene eu pentru d\u00e2nsa str\u00e2ng\/ Si ea la \u00eengrijirea-mi cea dulce \u00eemi z\u00e2mbeste,\/ Iar sufletul \u00eemi r\u00e2de, si inima \u00eemi creste.\/ (\u2026) Ea vine si pe s\u00e2nu-mi c\u00e2nd dulce ea se lasa!\/ \u00cen pletele-mi
\nsi-ncurca micuta m\u00e2na ei,\/ Si umeda-i suflare, pura, copilaroasa,\/ Adie bl\u00e2nd pe frunte-mi si peste ochii mei…\u201c (\u201eC\u00e2nd crivatul cu iarna\u2026\u201c). E semnificativ ca spre sf\u00e2rsitul vietii de creatie, \u00eentr-un dialog imaginar cu o iubita care parca ar fi de fata, amintirea nostalgica a primei iubiri este intim legata de peisajul propriu experientei originare din anii adolescentei: \u201eTi-aduci aminte cum pe-atunci\/ C\u00e2nd ne primblam prin vai si lunci,\/ Te ridicam de subsuori\/ De-at\u00e2tea ori, de-at\u00e2tea ori?\u201c (\u201eDe ce nu-mi vii\u201c).
\nMircea Cartarescu nu se opreste asupra acestor versuri sau a multor altora iscate de aceeasi coarda a primei iubiri de la Ipotesti. Probabil, nu pentru ca \u2013 mai ales el \u00eensusi \u00een calitate de poet autentic, cu opera, nu doar cu veleitati \u2013 nu le-ar gusta frumusetea, ci, pur si simplu, pentru ca, purtat de un irepresibil elan psihanalitic si arhetipal, absolutizeaza, la rece, reduc\u00e2nd totul \u2013 si viata, si opera lui Eminescu \u2013 la episodul \u00eent\u00e2lnirii nocturne a copilului Mihai cu propriul chip reflectat \u00een apa. Altfel, ar fi greu de crezut ca, pentru el, tot ce, \u00een opera eminesciana, nu da expresie arhetipurilor si complexelor nu exista sau nu merita atentie. Acoperirea teoretica pe care si-o ia \u2013 aceea a excluderii programatice a \u201econtinuturilor personale\u201c \u2013 ofera o justificare demersului critic-interpretativ, dar nu-l legitimeaza \u00een cuprinsul sau. Iar cititorii cartii \u201eEminescu. Visul chimeric\u201c \u2013 o carte de eminescologie, chiar daca neasumata ca atare de autorul ei \u2013, ram\u00e2n cu insatisfactia ca Mircea Cartarescu, las\u00e2ndu-se \u00eenchis \u00eentr-o constructie teoretica cu orizont, totusi, limitat, nu ne-a dat posibilitatea sa ne bucuram de un Eminescu trecut prin filtrul sensibilitatii sale. Pacat !
\n\u00centre fragment si \u00eentreg
\nAbsolutizarea \u201escindarii eului\u201c ca unic principiu explicativ se asociaza cu fragmentarea \u2013 dusa si ea la extrem \u2013 a imaginii poeziilor lui Eminescu. De-a lungul \u00eentregii carti a lui Mircea Cartarescu nu \u00eent\u00e2lnim nimic altceva dec\u00e2t comentarii asamblate sub semnul arhetipurilor sau al complexelor cu privire la versuri fie izolate, fie grupate c\u00e2te dou\u00e3-trei si, rareori, viz\u00e2nd strofe sau grupaje mai mari. Toate, fara nicio exceptie, sunt scoase din contextul poeziei, adica al \u00eentregului, \u00een care apar. Nazuind sa ne aduca sub ochi \u201emagnifica arhitectura simbolica a partii nevazute din aisbergul poeziei eminesciene\u201c, Mircea Cartarescu ne ofera o schita a acestei arhitecturi, dar nu recompune ansamblul constructiei, care, astfel, ram\u00e2ne descarnata. El nu tine seama de faptul ca toate poeziile eminesciene \u2013 inclusiv cele mai multe dintre acelea ramase \u00een manuscris \u2013 sunt creatii concepute si unele dintre ele lansate la viata ca \u00eentreguri unitare, cu specificitate proprie, cu un mesaj care, de cele mai multe ori, transcende ceea ce tine de psihicul ascuns, abisal, al poetului, fara, desigur, a-l escamota. Poeziile astfel construite sunt destinate sa \u00eent\u00e2lneasca un receptor dotat, la r\u00e2ndul lui, cu un spirit capabil sa consune la mesaj, sa vibreze nu at\u00e2t la fundatia sau la armatura constructiei \u2013 evident, neexcluz\u00e2nd sporul de vibratie adus de cunoasterea lor \u2013, c\u00e2t la constructie \u00een \u00eentregul ei, ca un ansamblu armonios si unitar. Asa se face ca perlele liricii eminesciene sunt reduse la scheme inapte sa constituie suportul unui proces de receptare-interpretare de natura estetica.
\nDespre frumoasa elegie \u201eO, mama\u2026\u201c aflam numai ca \u201eprin identificarea mamei cu iubita\u201c trimite \u201e\u00een alt plan la un complex oedipian nerezolvat\u201c. Or, nu este superfluu sa vedem ce imagine ofera despre poezia \u201eO, mama\u2026\u201c, considerata \u00een \u00eentregul ei, Tudor Vianu \u00eentr-un admirabil studiu intitulat \u201eStructura motivului \u00een poezia lui Eminescu \u00abO, mama \u2026\u00bb\u201c (\u00een \u201eStudii de literatura rom\u00e2na\u201c, Bucuresti, Editura Didactica si Pedagogica, 1965). Extragem un larg pasaj din acest studiu nu pentru ca marele stilistician ar apara alta teza dec\u00e2t aceea a \u201eidentificarii mamei cu iubita\u201c, \u2013 ceea ce, de altfel, dintr-un anumit punct de vedere, nu-i adevarat! \u2013, ci, \u00een primul r\u00e2nd cu intentia de a-i oferi cititorului de astazi atent, mai ales, la ceea ce \u00eei ofera clipa, nu la ceea ce \u00eei ofera veacul, posibilitatea de a pune fata \u00een fata un comentariu comprehensiv, nuantat si convingator \u00een ceea ce priveste receptarea estetica si un comentariu reductor, lapidar ca taiat \u00een piatra \u2013 nu zicem seaca ! \u2013 din care ram\u00e2nem doar cu o eticheta, si aceea parca dezlipita de pe imponderabilul obiect de arta care este poezia \u201eO, mama\u2026\u201c. Tudor Vianu demonstreaza ca exhortatia adresata iubitei de a-i pune pe morm\u00e2nt \u201eo ramura de tei\u201c si exprimarea dorintei de a \u00eemparti cu ea \u201e\u00eencaperea aceluiasi sicriu\u201c , \u00eentr-un morm\u00e2nt sapat \u201ela margine de r\u00e2u\u201c , nu se adreseaza unei fiinte vii, traitoare pe la 1880, ci tot mamei, mai bine zis imaginii mamei defuncte. Argumentul principal adus de Tudor Vianu tine de simetria compozitionala (\u00eentregul!) a poeziei. Iata, reprodusa, cu mare bucurie, in extenso magistrala demonstratie pe care o face profesorul Tudor Vianu: \u201eDaca poetul ar fi dorit sa separe categoric \u00eentre imaginea mamei si a iubitei, el ar fi dat operei sale o organizatie duala si ar fi introdus un element de articulatie care sa marcheze contrastul. Daca el n-a facut-o, lucrul se datoreste desigur faptului ca peste tot continua sa se adreseze \u00eentr-o intentie mai \u00eendepartata mamei. \u00cen imaginea iubitei care i se prezinta la un moment dat, el nu \u00eenceteaza sa \u00eentrezareasca pe femeia ale carei m\u00e2ng\u00e2ieri leganatoare prefigurau, \u00een copilaria lui, toate armoniile odihnitoare ale naturii, toate vrajile cu care firea adoarme chinuitoarea constiinta de sine a omului. Iubita se topeste \u00een imaginea mamei (= teza lui Mircea Cartarescu! \u2013 n.n., Gh.D.), se asimileaza cu ea, \u00eenc\u00e2t adres\u00e2ndu-i-se el \u00eei cere ceea ce numai unei mame i se poate cere: m\u00e2ng\u00e2ierea care odihneste si adoarme. \u00abO, mama\u2026\u00bb este un c\u00e2ntec de leagan pe care poetul stap\u00e2nit de amintirea mamei si-l murmura \u00eenaintea marelui somn al mortii. Cele trei strofe sunt ca trei cadente de leagan sau ca trei valuri care, bat\u00e2nd \u00een acelasi tarm, ad\u00e2ncesc aceeasi impresie. \u00cen prima strofa \u2013 am spus-o \u2013 poetul se reculege l\u00e2nga morm\u00e2ntul mamei lui. Sentimentul de singuratate morala a omului lipsit pentru totdeauna de m\u00e2ng\u00e2ierile materne se alina \u00een a doua strofa si prin intermediul imaginii iubitei, la g\u00e2ndul mortii lui \u00eenaintea fiintei feminine, dispensatoare a m\u00e2ng\u00e2ierilor adormitoare. Dar cum durerea singuratatii nu era pe deplin \u00eentrecuta nici \u00een felul acesta, poetul poposeste \u00een a treia ipostaza suprema, aceea a odihnei alaturi de iubita-mama si a somnului laolalta \u00een eternitate. S-ar spune ca pentru Eminescu cauza permanenta a tuturor durerilor care b\u00e2ntuie conditia fiintei create sta \u00een faptul individualitatii, al singuratatii prin individualitate. Schopenhauer a pus cu multa putere \u00een evidenta acest adevar. Eliberarea de durere este, \u00een conceptia multor religii, eliberarea de individualitate, integrarea acelei unitati din care, spre blestemul nostru, ne-am desprins c\u00e2ndva. Patruns de spiritul filozofiei lui Schopenhauer si al vechilor religii quietiste, mai cu seama al budismului, Eminescu strabate toate aceste trepte ale dialecticii durerii si ale m\u00e2ntuirii. Faldurile bogate ale poeziei lui se desfasoara pe aceasta scara. \u00cen bucata de care ne ocupam, aspiratia catre m\u00e2ntuirea din durere ia forma dorintei de a integra unitatea materna si, prin aceasta, a naturii. Chipul iubitei trece fara \u00eendoiala prin toate acestea, dar numai \u00eentruc\u00e2t prin ea, si dincolo de ea, poetul regaseste pe al mamei. Caci exista doua feluri de iubiri, una \u00een care legatura cu femeia ia pentru barbat forma dorintei de a procrea, de a dezvolta germeni noi de viata si alta \u00een care el r\u00e2vneste a-si reface mediul cald si protector al copilariei lui. \u00cen aceasta din urma forma, femeia este iubita pentru tot ceea ce poate fi matern \u00een fiinta ei. Pe o astfel de linie si mai departe, p\u00e2na \u00een inima unei regiuni metafizice, Eminescu asimileaza imaginea mamei cu a iubitei si \u00eendreapta catre aceasta din urma aspiratii care ating fiinta eterna a mamei. Dificultatile unei astfel de interpretari pot fi numai logice, dar nu si psihologice. Si \u00een buna stiinta a acestui lucru, Eminescu pune \u00een titlul poeziei sale cuv\u00e2ntul \u00abmama\u00bb, adica acela care este esential pentru \u00eentreaga poezie.\u201c
\nRevenind la \u201eEminescu. Visul chimeric\u201c, despre \u201eLuceafarul\u201c se spune, \u00eentr-o prima abordare, ca \u201eeste \u00een definitiv un poem al somnului\u201c, iar \u201eEroul lui este fara-ndoiala Catalina, visatoarea\u201c. Ceea ce, desigur, \u00eesi poate gasi o justificare arhetipala, dar numai \u00een conditiile \u00een care se ignora at\u00e2t titlul dat poemului \u2013 \u201eLegenda Luceafarului\u201c \u2013 de poetul \u00eensusi, c\u00e2t si cunoscuta \u00eensemnare cu privire la soarta geniului, care, aici, pe pam\u00e2nt, nu poate fi fericit si nici nu poate ferici pe cineva. Ce-i drept, \u00eensa, \u00eensemnarea apartine unui Eminescu constient, nu este expresia unei pulsiuni inconstiente, aflate sub semnul dedublarii patologice a eului. De altfel, sub aspectul dedublarii, poemul \u201eLuceafarul\u201c este comentat ceva mai pe larg \u00een partea finala a cartii, asa cum am consemnat mai sus. Inclusiv ultimul vers al poemului \u2013 \u201eNemuritor si rece\u201c \u2013 este considerat ca \u201eprezinta doua atribute fundamentale ale dublului eminescian, \u00eentruchipare a lui Archaeus, a eternitatii lipsite de caldura, idee pura, inumana, distanta.\u201c
\nOpera fara \u201eMemento mori\u201c, \u201e\u00cemparat si proletar\u201c, \u201eEpigonii\u201c, \u201eScrisori\u201c etc.?
\nAr mai fi de semnalat ca \u00een analizele si comentariile \u2013 oric\u00e2t de succinte \u2013 construite pe pilonii arhetipurilor, respectiv ai complexelor nu-si gasesc nici cel mai mic loc poeme precum \u201eMemento mori\u201c, \u201ePovestea magului calator \u00een stele (Feciorul de \u00eemparat fara de stea)\u201c, \u201e\u00cemparat si proletar\u201c, \u201eEpigonii\u201c, \u201eDemonism\u201c, \u201eIcoana si privaz\u201c, \u201eCodru si salon\u201c, \u201eCa o faclie\u201c, \u201eScrisorile\u201c etc. \u00cesi poate, oare, cineva imagina opera lui Eminescu \u00een absenta acestor titluri? Pentru a conchide aceasta parte a comentariului nostru retinem ca \u201eschema de esenta\u201c a imaginii interioare eminesciene \u2013 \u201ecel mai intim resort si adevaratul mister de profunzime al operei lui Eminescu\u201c \u2013 apare, \u00eentr-adevar, ca un \u201emonolit\u201c, asa cum se sustine la pagina 139. Dar, \u00een ceea ce priveste \u201emozaicul de suprafata al operei\u201c, acesta se opreste, din pacate, la \u201etandarile\u201c monolitului: opera nu apare deloc \u201ereunificata\u201c asa cum crede autorul \u201eschemei de esenta\u201c. Schema ram\u00e2ne schema.
\nEste, desigur, dreptul lui Mircea Cartarescu sa considere \u2013 indirect \u2013 ca poeziile si prozele din care a extras versurile, strofele si fragmentele comentate \u00een cartea sa reprezinta doar \u201etexte\u201c alcatuite \u201edin clisee, aluviuni personale, culturale si literare\u201c \u00een care au putut sa patrunda \u201earhetipurile de structura mistica (romantica)\u201c numai \u00een masura \u00een care ele au reprezentat \u201eanumite compatibilitati (la nivelul personajelor, devenite masti ale dramei profunde, la nivelul intrigii, al esafodajului de idei etc.)\u201c sau chiar \u201eslabiciuni\u201c privitoare, de exemplu, la \u201epermeabilitatea metaforei\u201c. \u00cen aceste conditii, ne putem \u00eentreba cum altfel \u00een afara \u201ealuviunilor culturale\u201c reprezentate de psihanaliza lui Freud, Jung etc., de psihocritica lui Jean-Paul Weber si Charles Mauron, de critica tematica a lui Bachelard, Jean-Pierre Richard sau George Poulet, de critica arhetipala si mitocritica ilustrata de Northrop Frye, apoi de cartea lui Gilbert Durand \u201eStructuri antropologice ale imaginarului\u201c sau de \u201eCartea labirinturilor\u201c a lui Paolo Santarcangeli, si-ar fi putut construi propriul sau text autorul cartii \u201eEminescu. Visul chimeric\u201c.
\nDe ce nu si variantele?
\nSurprinde, apoi, \u00eentr-o abordare viz\u00e2nd modul cum razbat la suprafata arhetipurile si complexele, faptul ca nu se face nicio referire la variante. Ipoteza potrivit careia prima \u201earuncare \u00een foc\u201c \u2013 pentru a prelua imaginea pe care
\nG. Calinescu o propune pentru a descrie procesul de creatie specific lui Eminescu \u2013 este susceptibila sa pastreze, mai putin alterata de \u201ealuviuni\u201c, imaginea interioara eminesciana se poate confirma sau nu. \u00cen cazul confirmarii, spontaneitatea \u201earuncarii \u00een foc\u201c a pulsiunilor si apoi topirea lor \u00een texte care le \u00eenvaluie, fara sa le anihileze, ar fi de natura sa sustina cu un argument puternic existenta instantei Eului caruia, dupa cum arata Mircea Cartarescu, \u00eei corespunde \u00een plan poetic \u201eacel centru organizator al materialului, mecanismul care mediaza \u00eentre presiunile uriase ale inconstientului si cele la fel de mari ale sistemului cultural, ale normelor literare si ale vietii personale a poetului\u201c. Caci, adauga Mircea Cartarescu, \u201eeul este cel care hotaraste daca imaginea interioara poate aparea \u00een poem \u00een integritatea ei sau fragmentara, \u00een aspectul ei primar sau \u00eentr-o varianta analogica, \u00een functie de flexibilitatea materialului constient cu care se lucreaza, deci a modelelor traditionale\u201c.
\nPentru a da un exemplu, ne referim \u00een cele ce urmeaza la poemul \u201eCu g\u00e2ndiri si cu imagini\u201c din care Mircea Cartarescu a ales \u201emottourile, titlul (si, intuitiv, chiar \u00abplanul lucrarii ssalet\u00bb). Deci, un poem crucial pentru constructia critic-interpretativa pe care ne-o propune. \u00cen editia sa de \u201eOpere\u201c (vol. V, pp. 248-250) Perpessicius publica o poezie pe care nu o considera \u201eo prima versiune\u201c a poemului definitivat, dar nepublicat \u00een timpul vietii lui Eminescu, ci doar \u201eun punct de plecare\u201c, considerat \u201eaproape sigur\u201c. \u00cen sustinerea acestei filiatii, Perpessicius se bazeaza \u2013 cum se si cuvine pentru cine studiaza variantele \u2013 pe \u201easemanarile de vocabular si imagini\u201c, \u00een cazul de fata, \u201edin prima si ultima strofa\u201c.
\nAcestea confirma, dar numai partial, aprecierea lui Mircea Cartarescu potrivit careia prima strofa a poemului \u2013 \u201eCu g\u00e2ndiri si cu imagini\/ \u00cennegrit-am multe pagini\/ S-ale cartii, s-ale vietii\/ Chiar din zorii tineretii\u201c \u2013 exprima \u201ecele doua parti esentiale\u201c din care se compune poezia eminesciana, \u00een genere, anume \u201estructurile de suprafata (conceptuale) si cele de profunzime (imaginare\u201c). \u00cen poezia data ca \u201epunct de plecare\u201c, prima strofa este urmatoarea: \u201eSt\u00e2nd cu siruri de imagini\/ Sa-nnegresc multimi de pagini\/ Anii mei lipsiti de amoruri\/ Au ramas ca vii paragini\u201c. Asemanarile vizeaza \u201esirurile de imagini\u201c (= structurile de ad\u00e2ncime), nu si pe cele conceptuale (= \u201eg\u00e2ndiri\u201c). Lipseste, de asemenea, referirea la \u201ealuviunile culturale\u201c (= \u201es-ale cartii\u201c) accentul caz\u00e2nd pe \u201eparagina\u201c anilor \u201elipsiti de amoruri\u201c, deci, pe regretul ne\u00eemplinirii \u00een amor. Pe aceasta directie se coaguleaza, de altfel, \u00eentreaga substanta lirica a \u201epunctului de plecare\u201c: \u201eCaci nimic mai dulce nu e\/ Dec\u00e2t fata stat sa-ti spuie\/ Ca iubit tu esti din suflet\/ Dar sa n-o spui nimanuie\/\/ Ah! Odata \u00een viata\/ am tinut si eu \u00een brate\/ Fata mamei cea balaie\/ Sur\u00e2z\u00e2ndu-mi cu dulceata.\/\/ Dar e mult acum de-atunce\/ Si z\u00e2mbirea gurei prunce\/ Au perit cum piere toamna\/ Floarea alba de pe lume.\u201c \u00cen schimb, poemul \u201eCu g\u00e2ndiri si cu imagini\u201c dezvolta ideea dezamagirii poetului fata cu zadarnicia reflectiei care nu reuseste sa-l apropie de \u201evisul cel chimeric\u201c, adica de \u00eemplinirea vietii si face ca \u201efantazia\u201c \u00eensasi sa se rataceasca \u00een lipsa de \u201eforma\u201c. De aceea el nici nu recomanda propria-i g\u00e2ndire, \u00eencarcata de pesimism (\u201enegru-i g\u00e2ndul\u201c) ca o cale de urmat: \u201eNu urmati g\u00e2ndirei mele:\/ Caci noianu-i de gresele,\/ Urmarind prin \u00eentuneric\/ Visul vietii-mi cel chimeric.\/\/ Neav\u00e2nd \u00eenvat si norma,\/ Fantazia fara forma\/ Ratacit-a vai! cu mersul:\/ Negru-i g\u00e2ndul, schiop e viersul.\/\/ Si idei ce altfel \u00eemple\/ Ard \u00een frunte, bat sub t\u00e2mple:\/ Eu le-am dat \u00eembracaminte\/ Prea bogata, fara minte.\u201c \u00cen felul acesta, daca \u201epunctul de plecare\u201c se rezuma strict la ne\u00eemplinirea propriei vieti, forma definitiva (oricum, evoluata) adica poemul \u201eCu g\u00e2ndiri si cu imagini\u201c capata deschiderea si acea forta de cuprindere care estompeaza particularul pentru a face loc generalului. Poezia initiala \u00eel cuprindea exclusiv pe poet, poemul definitivat \u00eel cuprinde si pe cititor. Transformarea sau, numai, evolutia se datoreste aportului \u201ealuviunilor culturale\u201c. Acestea erau cu totul absente \u00een \u201epunctul de pornire\u201c. \u00cen \u201eCu g\u00e2ndiri si cu imagini\u201c \u201estructurile conceptuale\u201c sunt puse \u00een legatura directa cu ceea ce poetul a dob\u00e2ndit prin cultura (\u201es-ale cartii\u201c): \u201eEle samana hibride\/ Egiptenei piramide:\/ Un morm\u00e2nt de piatra-n munte\/ Cu icoanele carunte,\/\/ Si de sfinxuri lungi alee\/ Monoliti si propilee,\/ Fac sa crezi ca dupa poarta\/ Zace-o-ntreaga tara moarta.\/\/ Intri-nuntru, sui pe treapta,\/ Nici nu stii ce te asteapta.\/ C\u00e2nd acolo! sub o facla\/ Doarme-un singur rege-n racla.\u201c \u00cen consecinta, credem ca aici \u201etara moarta\u201c nu este ceea ce Mircea Cartarescu numeste \u201elumea arhetipurilor\u201c, ci pur si simplu, imaginea civilizatiei disparute a Egiptului, forjata pe baza \u201ealuviunilor culturale\u201c. O imagine \u00eenrudita cu aceea din \u201eEgipetul\u201c \u2013 aici, fastuoasa \u2013 , precum si cu aceea din scena \u00een care faraonul din \u201eAvatarii faraonului Tl\u00e0\u201c, cu facla \u00een m\u00e2na, \u00eesi gaseste morm\u00e2ntul alaturi de Rhodope. Prin urmare nici regele care doarme \u00een racla nu este dublul eminescian, ipostaza a visului sau cel chimeric, ci doar simbolul civilizatiei moarte, asa cum sunt toate civilizatiile cuprinse \u00een \u201eMemento mori\u201c. \u00centelesul pe care Mircea Cartarescu \u00eel atribuie acestei imagini, anume acela de a indica sensul vietii poetului, apare mai evident \u00een cele doua strofe cu care se \u00eencheie \u201epunctul de plecare\u201c, unde \u201ealuviunile culturale\u201c nu reprezinta altceva dec\u00e2t un decor pe care se proiecteaza viziunea despre sine a poetului. O viziune aflata \u00een analogie cu sensul drumului pe care l-a strabatut civilizatia Egiptului. \u00cen felul acesta, poetul, ascuns sub chipul regelui aflat \u00een racla, nu se sustrage \u00eentelesului purtat de sensul general al vietii: \u201eOricum vorbele dissimul,\/ \u00centelesul noi privimu-l\/ Daca inima ti-i moarta\/ E astfel ca tintirimul.\/\/ Si de sfinxuri lungi alee\/ Monoliti si propilee\/ C\u00e2nd \u00eennuntru \u00eentr-o racla\/ Doarme-un rege sub o facla.\u201c Corolarul ne\u00eemplinirii vietii (vezi prima strofa) \u00eel reprezinta chiar moartea. \u00cen ceea ce priveste \u201ealuviunile culturale\u201c, ele au, aici, rolul nu de a masca, ci de a potenta impulsurile genuine, d\u00e2ndu-le un \u00eenteles care transcende inconstientul personal.
\nO \u00eentrebare
\nRevenind la invariantele explicative, vom spune ca Eminescu este toate acestea la un loc: si \u201eseninatatea abstracta\u201c, si \u201esetea de absolut\u201c, si \u201eantiteza\u201c , si \u201eemotivitatea\u201c , si \u201emelancolia\u201c, si \u201escindarea eului\u201c. Dar, \u00een ultima instanta, el este mai mult dec\u00e2t toate acestea la un loc.
\nTotusi, dupa lectura unei carti \u2013 \u201eEminescu. Visul chimeric\u201c \u2013 careia nu i se pot nega meritele reale \u00een explicarea coerenta si unitara a unor versuri, strofe, pasaje de proza, al caror \u00eenteles se lasa mai greu prins \u00een afara schemelor arhetipale si complexuale, o \u00eentrebare se impune: Eminescu, vazut, at\u00e2t \u00een viata, c\u00e2t si \u00een opera sa, ca dominat obsesiv, chiar patologic, de o implacabila \u201escindare a eului\u201c pe care nimeni si nimic n-a reusit nu s-o anuleze, dar nici s-o influenteze \u00eentr-un fel sau altul, nici \u00eentinsele cunostinte ale poetului \u00een cele mai variate si neasteptate domenii \u2013 filozofie, istorie, sociologie, demografie etc. \u2013, nici implicarea profunda \u00een viata politica si culturala a rom\u00e2nilor, nici, pur si simplu, vietuirea, cu bune si cu rele, a vietii \u2013 cu iubiri, dar si cu dezamagiri, cu satisfactii, dar si insatisfactii, cu multe (prea multe!) dureri etc. \u2013, nici, \u00een sf\u00e2rsit, momentele de aprinsa inspiratie poetica, nici\u2026, mai este, oare, Eminescu?
\nPostscriptum impus de cele doua \u201eCuvinte\u201c \u2013 \u201e\u00eenainte\u201c, respectiv, \u201e\u00eenapoi\u201c \u2013 ale cartii \u201eEminescu. Visul chimeric\u201c. \u00cen ea, la suprafata, autorul cauta ceea ce este ascuns \u00een personalitatea si \u00een opera lui Eminescu. \u00cen ad\u00e2ncime, \u00eensa, el se cauta pe sine \u00eensusi, par\u00e2ndu-i-se a se regasi \u00een… Eminescu! Cum altfel s-ar putea interpreta fraza cu care se \u00eencheie \u201eCuv\u00e2ntul \u00eenapoi\u201c: \u201eInteresul meu intim \u00een acest volumas creste brusc doar c\u00e2nd mi-l imaginez nu ca pe o scriere critica, ci ca pe un fel de poem, un loc geometric al unor obsesii si fascinatii comune mie si romanticului de acum mai bine de un secol\u201c? (Nota bene: Semnul \u00eentrebarii nu apartine textului citat.)
\nSi, \u00eentruc\u00e2t, la sf\u00e2rsitul sf\u00e2rsitului mai dam peste o coda, anume: \u201ePoate ca si cititorul \u00eel va recepta ca atare\u201c, nu putem sa nu relatam un foarte interesant experiment, efectuat \u00een anii \u201960 de psihosociologii americani. Acestia si-au propus sa verifice ipoteza potrivit careia americanii sunt at\u00e2t de preocupati de problemele lor \u2013 afaceri, bani, familie etc. \u2013, \u00eenc\u00e2t nu percep cu acuitate tot ceea ce \u00eent\u00e2lnesc, \u00een mersul pe jos, pe strada. La coltul unei strazi din New York se asaza un cercetator \u00eembracat ca un cersetor, cu palarie l\u00e2nga el pentru a primi banii aruncati de trecatori. \u00cen scurt timp, \u00een palarie se aduna destul de multi bani, semn ca privirea trecatorilor \u00eenregistra prezenta falsului cersetor si ca reactia lor la acest semnal era cea asteptata. Numai ca, l\u00e2nga cersetor, putin mai sus de \u00eenaltimea unui stat de om, se afla o pancarta pe care scria: \u201eSunt un om avut. Dispun de un cont curent la banca si cine nu vede acest \u00eenscris este un idiot absolut\u201c.
\nIata si coda noastra: a venit oare timpul sa se \u00eemplineasca exhortatia formulata \u2013 ce-i drept, \u00een termeni nu prea academici \u2013 de Stanica Ratiu: \u201eSa dam, ceara ma-sii, un Eminescu!\u201c?<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Iubita \u2013 un dublu al poetului? Mircea Cartarescu identifica \u00een mod sistematic iubita \u2013 fie \u00een ipostaza erotica, fie \u00een ipostaza thanatica \u2013 cu dublul. Exista, \u00eensa, suficiente argumente, at\u00e2t documentare, c\u00e2t si, mai ales, \u00een poezie pentru a sustine ca imaginea pe care Eminescu a pastrat-o, constant vie, \u00een sine si care transpare \u2013… Cite\u0219te mai mult »Eminescu: arhetipuri, complexe\u2026 (IV)<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[1949],"class_list":["post-13610","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara","tag-eminescu"],"views":3267,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/13610","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=13610"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/13610\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=13610"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=13610"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=13610"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}