{"id":13597,"date":"2012-10-25T14:00:34","date_gmt":"2012-10-25T12:00:34","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=13597"},"modified":"2012-10-25T14:00:55","modified_gmt":"2012-10-25T12:00:55","slug":"simt-enorm-si-scriu-monstruos","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/simt-enorm-si-scriu-monstruos\/","title":{"rendered":"Simt enorm si scriu monstruos"},"content":{"rendered":"

Gelu Vlasin, Ayla<\/em>, Editura Cartea Rom\u00e2neasca, Bucuresti, 2011<\/strong><\/p><\/blockquote>\n

 <\/p>\n

Daca evitarea unei enumerari a slabiciunilor literare devine automat justificarea talentului, atunci, dupa chapeau-urile de pe coperta a patra, putem spune ca \u201eAyla\u201c lui Gelu Vlasin este o carte reusita. Pentru ca, desi volumul pare dupa lectura mai mult un exercitiu (dupa vorba veche) care \u201ecum nu strica, nici n-ajuta\u201c, am putea fi usor pacaliti de eschivarile sirete ale lui Nicolae Manolescu, Paul Cernat si Claudiu Komartin. Din constructii ca \u201ecea mai mare calitate a acestei poezii, care nu pare a unui \u00eencepator, este egalitatea cu sine\u201c (Nicolae Manolescu), \u201eGelu Vlasin e un poet deja format, cu o voce distincta si, subliniez, cu o poetica evoluata\u201c (Paul Cernat), sau \u201eGelu Vlasin este un autor care si-a mentinut un statut si o reputatie pe care \u00een alte cazuri departarea de tara le erodeaza cu totul\u201c (Claudiu Komartin), cititorii noului volum al inventatorului \u201edeprimismului\u201c nu prea au sansa sa \u00eenteleaga mare lucru despre nivelul calitativ al poeziei lui Vlasin. Si explicatia pentru aceste constructii sterile vine imediat dupa lectura. Poezia acestuia ram\u00e2ne la nivelul exercitiilor minore de \u201escriere artistica\u201c, iar ei se gasesc, astfel, \u00een imposibilitatea de a gasi cuvintele de lauda mult asteptate.
\nNehotar\u00e2t \u00eentre expansiune liricoida, mimetism minimalist si filosofie \u00eenalta, Gelu Vlasin are cu adevarat o voce proprie: melodramatismul. Pentru ca, desi sustine manifest ca \u201estarea despre care unii care scriu texte nici macar n-au auzit, ce sa mai spun de simtit\u201c si ca \u201efara suferinta artistica poezia nu exista, fara traire un poem nu poate respira\u201c, el se afla cu adevarat \u00een zonele pe care le acuza programatic. E destul de usor de ghicit ca simpla emotie nu-i poate fi suficienta unui poet pentru ca poezia lui sa se ridice la cotele cele mai \u00eenalte. La fel cum e aproape ridicola ipoteza cum ca \u201eabia apoi ( adica abia dupa ce artistul a fost atins de suferinta, subl. mea S.B. ) se transforma la nivel de receptare \u00eentr-un mai mult sau mai putin instrument afectiv, care-si gaseste cel putin o forma de autentic\u201c, daca nu prin invaliditatea ei, pentru calitatea truistica a expresiei.
\nDe altfel, \u00eentregul manifest al lui Gelu Vlasin este, mai mult sau mai putin, un discurs de o ambiguitate rara. Pentru ca (aici ma refer la preambul), de la \u201eincantatii\u201c maioresciene la discurs epatant, structura ideatica a manifestului creste doar prin intermediul banalitatilor sapientiale. Te simti, ca sa fim \u00een aceleasi tonalitati \u201earhaice\u201c pe care le prefera autorul, \u00eentr-o \u201ebetie de cuvinte\u201c halucinanta: \u201eDaca nu reusesti sa transmiti nimic aproapelui tau, lectorului acela care n-are nimic de-a face cu gasca ta de \u00abinitiati\u00bb, \u00eenseamna ca poemul tau este o simpla formula stilistica si nimic mai mult. M-am saturat de toate \u00abconstructiile poetice\u00bb care-mi dau t\u00e2rcoale, pe care le citesc drept \u00abpoezii adevarate\u00bb. M-am saturat de \u00abpoetii verticali\u00bb de ipocritii care fabrica poeme ca si cum ar fabrica retete pentru gospodine. M-am saturat sa vad cum valoarea si respectul au disparut cu desav\u00e2rsire pe toate planurile. Pentru mine, literatura adevarata este literatura care ma sensibilizeaza, pe care-o simt ca rabufneste dintr-o respiratie proaspata, care poate sa ma faca cel putin pentru o clipa sa-mi identific trairile, care stie sa protesteze fara sa-mi zg\u00e2ndareasca auzul, care ma face sa cred ca nimic nu-i zadarnic. Restu-i zgura.\u201c. Zgura sa fie, atunci! \u00censa nu \u00eentelegem absolut deloc cum se face ca poezia poetului \u201ereactionar\u201c este o concretizare a antimodelului sau literar. Pentru ca, de fiecare data c\u00e2nd experimenteaza o noua formula (\u201eAyla\u201c este mai mult o aruncare de versuri pe h\u00e2rtie, iar sentimentele sunt cu greu strunite de poetul \u201edeprimist\u201c, care da fr\u00e2u liber patetismului epatant cu orice ocazie), Gelu Vlasin pare tot mai mult sa fabrice \u201eretetele pentru gospodine\u201c, cum numeste el poezia slaba. \u00cen astfel de momente, manifestul \u201edeprimist\u201c apare mai mult ca o insuficienta conceptuala, iar cititorii ram\u00e2n suspendati si abandonati \u00een retorica expansiva a discursului.
\nIata, deci, alambicul de \u201epoetici ale trairii\u201c pe care mizeaza volumul: \u201ecu perta.\/ am baut niste beri.\/ a doua zi.\/ \u00een care absenta lui komartin.\/ era at\u00e2t de vizibila.\/ \u00eenc\u00e2t nu m-am abtinut.\/ si l-am sunat.\/ de data asta.\/ si-a bagat el picioarele.\/ si mi-am dat seama\/ ca avea un telefon.\/ aproape lichid.\/ prin care clipoceau provocatoare.\/ niste cuvinte.\/ \u00een forma de peste\u201c. Poemul pe care l-am ales ca exemplu demonstreaza usor maniera artificioasa prin care Vlasin \u00eencearca sa insereze \u201epoeticitate\u201c \u00een discursul biografic minimalist. \u00cencercari care au dat deja \u00een literatura rom\u00e2na c\u00e2teva momente memorabile, de departe cele mai impresionante fiind cele ale lui Dan Sociu (pe care le si pastiseaza st\u00e2ngaci Vlasin), sunt \u00een ciclul \u201ecalendarium\u201c simple exercitii esuate de poezie: \u201ebaga-mi-as picioarele.\/ azi e a 4-a zi.\/ de c\u00e2nd m-am lasat de fumat.\/ a zis dobos.\/ pe forum.\u201c, \u201e\u00eenca din prima zi.\/ mi-am bagat picioarele.\/ cristinei nici nu-i pasa.\/ si poate nici manasia.\/ n-a fost \u00een cea mai buna forma.\u201c. Desigur, poate ca aceste poeme-punte \u2013 ar putea spune critica literara \u2013 sunt doar formule de detensionare a discursului liric sentimental. Pentru ca (desi este destul de greu pentru cititor sa \u00eenteleaga ce\/cine\u00a0 e, de fapt, Ayla), volumul se \u00eenv\u00e2rte \u00een jurul acestei invocari permanent lipsite de substanta a numelui si \u00een jurul exceselor expresioniste: \u201ebuna ayla\/ calatorindu-te\/ mi-esti mai aproape\/ dec\u00e2t imaginea rasturnata\/ a zeului athos\/ c\u00e2nd artemis\/ nici nu stie cum\/ frumusetea respira\/ simtirea mea este\/ g\u00e2ndul suprapus\/ peste senzatia de atingere\u201c, \u201eayla danseaza\/ si dansul ei\/ seamana\/ tot mai mult\/ cu o spirala\/ portocalie\u201c. Si, pentru ca declinul sa fie irecuperabil, Vlasin pare sa simta nevoia de a mima infantil titanismul: \u201epe o scara subtire\/ cu trepte de purpura\/ bunicul aylei\/ urca nestingherit\/ \u00een balconul etern\/ un z\u00e2mbet schitat \/ \u00eel \u00eenalta\/ \u00eenspre apocalipticul\/ \u00eenspaim\u00e2ntator\/ de frumos\/ acolo ayla\/ \u00eesi ascunde\/ tricicleta\u201c.
\n\u00cen urma acestor \u00eenaltari grandioase (sau, mai bine spus, grandilocvente), care \u00eencarca volumul de o poeticitate a banalului si a artificialului, de fapt, nu mai ram\u00e2ne absolut nimic. Bombastica scolareasca \u00eei taie din start lui Gelu Vlasin orice sansa de a scrie \u201epoezie \u00eenalta\u201c, iar imaturitatea artistica \u00eel \u00eendreapta mereu spre experimente copiate total inexpresiv. Iar acestea nu sunt \u00eenca toate problemele pe care le poate \u00eent\u00e2mpina cititorul volumului \u201eAyla\u201c. Iata cum, dupa ce reuseste sa-si bata propriile reguli estetice din manifest, mladiind si construind artificial sentimentalisme ieftine, Gelu Vlasin \u2013 culmea! \u2013, asemeni unui \u00eencepator cu toate deficientele la \u00eendem\u00e2na, se arunca si \u00een filosofie. Iar aici, \u201eneinitiatii\u201c trebuie, aparent, sa-si recunoasca limitele. Pentru ca g\u00e2ndirea filosofica a autorului tinde uneori sa fie at\u00e2t de complexa, \u00eenc\u00e2t pierde legatura cu logica discursiva. Sau, daca nu o pierde, o recompune dupa legi proprii, \u00eenca neexplorate de autorii \u201epoemelor de idei\u201c. Am crede ca suntem pusi \u00een fata unei secvente de discurs \u201ene-hegelian\u201c (ca sa exageram lipsa corespondentelor reale), unde am ratat \u00eenceputul ideilor. Cel mai bizar lucru este \u00eensa faptul ca dincolo de aparentul ermetism se afla bine camuflat \u201ebanalul\u201c: \u201enu pot sa vorbesc. nici eu. din cauza asta folosesc rostirea. pentru ca rostind \u00eeti dai seama ca privirea nu \u00eenseamna totdeauna ceea ce vezi. ci mai degraba ceea ce simti. asa cum vorbirea nu \u00eenseamna mereusi mereu o \u00eensiruire de cuvinte care formeaza un cod al comunicarii. ci mai \u00eenseamna uneori si rostire \u2013 adica magia vibratiei prin folosirea intonatiilor ca o incantatie ancestrala. din cauza asta de cele mai multe ori EU nu stiu sa vorbesc… stiu doar sa rostesc\u201c, \u201eeu privesc mereu \u00eenspre si nu dinspre notiunea de liber. particip afectiv \u00een tot ceea ce \u00eenseamna eliberare. de sine. de aglomerarile inutile ale cotidianului. de senzatia mediocritatii si a banalului. sunt \u00een constient si nu \u00een afara lui.\u201c.
\nPe manseta copertii aflam \u00eensa o definitie a conceptului din titlul volumului: \u201eayla este punctul de reper necesar, este centrul pam\u00e2ntului, alma mater. \u00eentruchip\u00e2nd sublimul existential, doza de imaginar luminos, aylareprezinta o incantatie transmisa \u00eenspre tot ceea ce adulez \u00een momentele mele de maxima sinceritate: simtirea.\u201c. Nimic gresit, \u00een esenta, \u00eensa Gelu Vlasin trebuie sa \u00eenvete lectia \u201esfintei simplitati\u201c. Si, de asemenea, faptul ca simtirea, desi tinde sa scape de sub control celor nepriceputi, se poate educa. P\u00e2na atunci, cartile pe care ni le propune spre lectura sunt din start o afacere perdanta pentru ambele parti.<\/p>\n

 <\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Gelu Vlasin, Ayla, Editura Cartea Rom\u00e2neasca, Bucuresti, 2011   Daca evitarea unei enumerari a slabiciunilor literare devine automat justificarea talentului, atunci, dupa chapeau-urile de pe coperta a patra, putem spune ca \u201eAyla\u201c lui Gelu Vlasin este o carte reusita. Pentru ca, desi volumul pare dupa lectura mai mult un exercitiu (dupa vorba veche) care \u201ecum… Cite\u0219te mai mult »Simt enorm si scriu monstruos<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[],"class_list":["post-13597","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara"],"views":1606,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/13597","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=13597"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/13597\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=13597"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=13597"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=13597"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}