{"id":13582,"date":"2012-10-25T13:47:57","date_gmt":"2012-10-25T11:47:57","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=13582"},"modified":"2012-10-25T13:48:21","modified_gmt":"2012-10-25T11:48:21","slug":"lungul-drum-spre-nicaieri-ii-germanii-din-romania-deportati-in-urss","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/lungul-drum-spre-nicaieri-ii-germanii-din-romania-deportati-in-urss\/","title":{"rendered":"Lungul drum spre nicaieri (II). Germanii din Romania deportati \u00een URSS"},"content":{"rendered":"

Uniunea Sovietica\u00een amintirea deportatilor<\/strong><\/p>\n

Fiecare dintre povestile de viata ale deportatilor germani \u00een URSS sunt unice. Au fost ridicati de acasa, ca niste infractori aproape, transportati \u00een vagoane de vite \u00een Uniunea Sovietica si apoi obligati sa munceasca \u00een mine de carbune. Din acest itinerar tragic au ramas c\u00e2teva elemente care se repeta \u00een relatarile fiecaruia, ceea ce constituie memoria deportarii germanilor din Rom\u00e2nia \u00een Uniunea Sovietica. Vom prezenta, pe scurt, cele mai importante momente ale acestui segment de istorie comuna rom\u00e2no-germana.
\nArestarea<\/strong>
\nMajoritatea \u00eesi amintesc ca, dintr-odata, satele nemtesti au fost \u00eenconjurate de \u201esoldati rom\u00e2ni si rusi\u201c. Barbatii \u00eentre 18 si 45 de ani, precum si femeile \u00eentre 20 si 32 de ani, trebuiau sa-si puna \u00eentr-o valiza haine si m\u00e2ncare, iar apoi sa se prezinte la scolile din sat. \u00cen multe cazuri au fost ridicati si tineri sub 17 ani, sau femei trecute de 32 de ani, chiar daca aveau de crescut acasa copii. Soldatii au intrat \u00een sate av\u00e2nd asupra lor liste cu persoanele ce trebuiau ridicate. Daca nu-i gaseau acasa pe nefericitii desemnati sa participe la reconstructia URSS, soldatii au luat alti oameni. Conta numarul celor prezenti pe lista, nu neaparat numele lor!
\nOperatiunea de arestare a germanilor a fost o adevarata drama \u00een satele si orasele Banatului si Ardealului. Unii au \u00eencercat sa fuga, s-au ascuns prin paduri sau \u00een localitatile rom\u00e2nesti si unguresti. Pentru a se preda au fost amenintati, prin megafoane, ca vor fi ridicati batr\u00e2nii. \u00cen cele din urma s-au predat.
\nDrumul spre Uniunea Sovietica<\/strong>
\nDeportatii \u00eesi amintesc ca nimeni nu le spunea ce se va \u00eent\u00e2mpla. Soldatilor rom\u00e2ni le era frica sa vorbeasca, spun ei, deoarece erau spionati de cei sovietici. Credeau ca vor fi dusi la munca \u00een Rom\u00e2nia undeva, departe de casa.
\nDin centrele satesti au fost transportati cu carutele, saniile, sau pe jos \u00een orasele din apropiere. Acolo au fost urcati \u00een trenuri de marfa si s-au pornit din loc \u00een toiul iernii. Femei si barbati laolalta, au fost nevoiti sa se gospodareasca \u00een acele spatii str\u00e2nse. Si-au pus m\u00e2ncarea laolalta, s-au asezat unii \u00eentr-altii pentru a le fi mai cald, si-au facut nevoile la comun \u00een gaura care a fost taiata \u00een podeaua vagonului.
\nM\u00e2ncare aveau, \u00eensa le era extrem de frig. Primii morti ai deportarii s-au \u00eenregistrat \u00eenca pe teritoriul Rom\u00e2niei. Deplasarea s-a realizat greoi. Era razboi, iar trenurile se opreau \u00een mai toate haltele, pentru a astepta trecerea vagoanelor care transportau soldati sovietici pe front. Din c\u00e2nd \u00een c\u00e2nd usile vagoanelor se mai deschideau \u00een c\u00e2te o gara, pentru ca deportatii sa poata sa-si ia apa. Unii au \u00eencercat sa fuga, profit\u00e2nd de neatentia soldatilor rom\u00e2ni si rusi. Prilej pentru noi abuzuri. \u00cen locul fugarilor au fost luati la \u00eent\u00e2mplare oameni nevinovati, care se aflau \u00eent\u00e2mplator \u00een acele gari. Conta numarul arestatilor, nu neaparat originea lor etnica. Acei nefericiti rom\u00e2ni au fost dusi \u00een deportare alaturi de conationalii lor nemti.
\nAjunsi la Iasi, deportatii au fost transferati \u00een vagoane mai mari. Svabii din Banat s-au \u00eent\u00e2lnit \u00een aceste vagoane cu sasii din Ardeal. Au realizat imediat ce se va \u00eent\u00e2mpla cu ei. Nu mai era nici o \u00eendoiala ca vor ajunge \u00een Uniunea Sovietica. La trecerea Prutului, soldatii rom\u00e2ni au \u00eencetat sa-i mai escorteze, fiind \u00eensotiti doar de sovietici. \u00cen Ucraina deja nu mai exista at\u00e2ta rigoare. Usile vagoanelor se deschideau mai des, nu mai aveau unde sa fuga. Au primit pentru prima data si hrana calda.
\nLa destinatie au fost cobor\u00e2ti din vagoane si aliniati \u00een centre de recrutare a fortei de munca. Pe baza unor liste furnizate de unitatile care aveau nevoie de forta de munca, germanii erau \u00eempartiti \u00een grupe si trimisi \u00een lagare. Nu s-a tinut cont de provenienta lor. Au fost repartizati aleator, astfel ca deportatii originari dintr-un sat au ajuns \u00een doua-trei lagare de munca, chiar daca au fost ridicati \u00een acelasi transport. S-au \u00eenregistrat cazuri dramatice de-a dreptul, c\u00e2nd parintii au fost despartiti de copiii lor.
\nViata \u00een lagar<\/strong>
\nCei mai \u201enorocosi\u201c au ramas \u00een localitatile unde s-au oprit trenurile cu deportati. \u00censa alte lagare de munca se aflau la zeci de kilometri distanta fata de garile cu pricina. Dupa c\u00e2teva saptam\u00e2ni de calatorie istovitoare, deportatii au fost nevoiti sa mearga prin zapada \u00een localitatile \u00een care erau repartizati sa lucreze. Unii, mai inventivi, au tras dupa ei valizele cu ajutorul curelei de la pantaloni.
\n\u00cen majoritatea cazurilor, deportatii germani au fost nevoiti sa-si construiasca singuri baracile lagarelor, sau sa le repare pe cele existente. \u00cen orice caz, au dormit una sau mai multe nopti sub cerul liber, \u00een plina iarna. Caldura si-au putut face c\u00e2t de c\u00e2t, \u00eentru-c\u00e2t au ajuns, \u00een general, \u00een zone de extragere a carbunelui sau de prelucrare a lemnului. Ca o ironie a sortii, unii au fost asezati \u00een lagare construite de soldatii armatei naziste \u00een timpul cantonarii \u00een Uniunea Sovietica.
\nLagarele erau pazite de soldati sovietici. Majoritatea erau \u00eenconjurate de garduri din s\u00e2rma ghimpata, desi deportatii nu aveau unde sa fuga \u2013 casele lor erau la mii de kilometri distanta. Femeile si barbatii au fost asezati \u00een baraci separate. S-au constituit ad-hoc bucatarii ale lagarului, \u00een care lucrau femeile deportate.
\nMunca<\/strong>
\nToti deportatii intervievati s-au pl\u00e2ns de conditiile grele de munca. Majoritatea au fost repartizati la mine de carbune. Fie ca lucrau \u00een subteran sau afara, faceau o munca deosebita de cea de acasa. Mai ales tinerii nu erau obisnuiti cu lucrul \u00een industrie, deoarece fie erau elevi, fie lucrau pe l\u00e2nga gospodariile satesti ale parintilor.
\nErau paziti de nacealnici, care aveau grija sa fie respectate normele de lucru.
\nUnii nu au rezistat. \u00cenca din primele luni s-au \u00eembolnavit si nu au mai putut intra \u00een subteran. Altii au fost victime ale accidentelor \u2013 au fost prinsi \u00een surpari de mina, au cazut pe ei trunchiuri de copaci etc. \u00cen 1946 cei inapti de lucru au fost trimisi acasa. Multi dintre acestia nu si-au mai revenit, murind din cauza bolilor sau accidentelor din timpul experientei deportarilor.
\nCei ramasi au contribuit la \u201ereconstructia\u201c URSS-ului. Primii trei ani au fost mai grei. Apoi s-au mai obisnuit cu conditiile de munca, au mai scazut normele. Prin 1948 au \u00eenceput sa primeasca si bani.
\nHrana<\/strong>
\nAlimentatia a fost cea mai mare problema a deportatilor. Decesele si \u00eembolnavirile deportatilor au fost cauzate mai degraba de hrana proasta dec\u00e2t de conditiile de munca. Cei care m\u00e2ncasera acasa bine, carne sau produse din carne, nu s-au putut adapta. \u00cen general primeau de la locul de munca ciorbe de proasta calitate, din diverse buruieni. Rar de tot carne. Mai mult intestine si alte maruntaie ale animalelor. P\u00e2inea era de asemenea slab nutritiva. Gr\u00e2ul era amestecat cu ovaz si umflat cu apa. Daca se storcea bucata de p\u00e2ine nu mai ram\u00e2neai cu nimic, \u00eesi aduc aminte deportatii.
\nLipsa hranei este cea mai prezenta amintire a lor. Senzatia de foame era continua, fiind dispusi sa faca orice pentru ceva de m\u00e2ncare. \u00cenca din primele luni au oferit la schimb localnicilor tot ce aveau \u00een valize, pentru putina hrana \u00een plus. Dupa ce au primit salarii pentru munca lor, prin 1948, au putut sa-si cumpere alimente. \u00censa nici piata sovietica nu abunda pe produse dupa razboi. Cumparau p\u00e2ine si mamaliga.
\nRusii<\/strong>
\nParadoxal, deportatii s-au \u00eentors cu o imagine pozitiva despre poporul rus.
\nInitial au avut de \u00eenfruntat prejudecatile rusilor despre germani, alimentate de propaganda oficiala sovietica. Soldatii si nacealnicii erau duri, sanction\u00e2nd orice abatere de la reguli. Femeile nacealnic au fost mult mai rele dec\u00e2t erau barbatii nacealnic. Probabil \u00eesi pierdusera sotii sau fratii pe front, vars\u00e2ndu-si amarul pe etnicii germani ajunsi sub paza lor. La fel de duri erau la \u00eenceput si soldatii care fusesera raniti pe front.
\nCu timpul \u00eensa, soldatii si nacealnicii rusi i-au cunoscut pe deportati si au reusit sa se \u00eenteleaga. Un rol important \u00een acest proces a fost si \u00eenvatarea de catre germani a limbii ruse (sumar, desigur). La \u00eenceput s-au \u00eenteles prin intermediul unor tolmaci din Basarabia, care se aflau si ei \u00een deportare, sau venisera la munca voluntar.
\n\u00censa localnicii rusi nu au avut prejudecati fata de germanii deportati. Toti intervievatii sustin ca n-ar fi rezistat fara ajutorul bastinasilor. Acestia le-au \u00eenteles necazurile si le ofereau sprijin. Si rusii o duceau greu, \u00eesi amintesc deportatii, nu aveau de ce sa fie \u201egelosi\u201c pe ei. \u00cei ajutau pe localnici \u00een gospodarie, primind de-ale gurii. \u00cen satele sovietice ramasesera batr\u00e2nii, tinerii fiind mobilizati sau angrenati \u00een efortul de razboi. De multe ori, germanii deportati plecau sa cerseasca m\u00e2ncare \u00een satele din preajma lagarelor. Din putinul lor, rusii nu i-au lasat sa moara de foame, \u00eesi amintesc acum fostii deportati.
\nUniunea Sovietica<\/strong>
\n\u00cen memoria deportatilor, Rusia (Uniunea Sovietica) a ramas ca o tara saraca, nu neaparat \u00eenapoiata. \u00cesi amintesc ca atunci c\u00e2nd au ajuns \u00een minele de carbune erau folositi caii pentru a tracta vagonetele din subteran. Cu timpul a \u00eenceput campania de electrificare, iar la plecare deja vagonetele erau manipulate electric. De asemenea, le-a ramas \u00eentiparita imaginea unor localitati distruse de razboi. C\u00e2nd au fost dusi \u00een URSS, \u00een 1945, se mai vedeau urmele luptelor, iar cadavrele soldatilor morti zaceau pe c\u00e2mpurile \u00eenghetate. Unii au participat la reconstructia oraselor, fiind selectati sa lucreze pe santiere, \u00een functie de meseriile pe care le aveau acasa. Deportatii recunosc ca le-a fost mai bine dec\u00e2t \u00een mina. Au reusit sa intre \u00een contact cu civilii astfel, fara supravegherea stricta a nacealnicilor, primind sprijinul rusilor.
\n\u00centoarcerea acasa<\/strong>
\n\u00cencep\u00e2nd cu anul 1948, \u00een r\u00e2ndul deportatilor au \u00eenceput sa circule zvonuri ca vor fi trimisi acasa. Se relaxase regimul de munca, primeau bani, puteau sa-si cumpere alimente si alte bunuri deoarece se scosesera cartelele. Si-au facut haine noi, av\u00e2nd printre ei croitori. Unii si-au \u00eentemeiat familii \u00een deportare, s-au nascut copii. Paznicii lagarelor i-au lasat sa-si constituie grupuri artistice, c\u00e2ntau la acordeon, puteau organiza mici serbari. Mai ales cu ocazia aniversarilor oficiale sovietice erau lasati sa se plimbe singuri prin orase. Au facut si poze, pe care la plecare le-au adus acasa.
\nDespre \u00eentoarcerea \u00een tara nu au multe amintiri. Stiau ca nu li se va mai \u00eent\u00e2mpla nimic rau. Unii se emotioneaza si astazi c\u00e2nd rememoreaza bucuria auzului limbii rom\u00e2ne, dupa ce au trecut granita.
\nTrenurile cu germani \u00eentorsi din Uniunea Sovietica au oprit la Sighetul Marmatiei. Acolo au primit foi de drum, \u00een baza carora au putut circula gratuit cu trenul p\u00e2na acasa. Pe drum i-au \u00eent\u00e2mpinat localnicii, care aruncau cu fructe si alte alimente \u00een trenuri. Stiau ca veneau \u00eenfometati din URSS.
\nAcasa au reusit sa se reintegreze. Cei care \u00eenvatasera limba rusa au reusit chiar sa \u201eprofite\u201c de pe urma deportarii. \u00cen epoca se cautau cunoscatori de rusa, \u00een conditiile \u00een care aceasta limba nu fusese studiata \u00een Rom\u00e2nia p\u00e2na dupa razboi.
\nBarbatii tineri au mai avut de trecut \u00eensa o cumpana. Deoarece nu-si satisfacusera stagiul militar au fost \u00eencorporati. \u00cent\u00e2mplator sau nu, multi dintre ei au fost \u00eenrolati \u00een corpurile de munca care lucrau la extractia carbunilor \u00een Valea Jiului.
\nVinovatii<\/strong>
\n\u00centrebati fiind cine cred ca sunt responsabili pentru deportarea lor, etnicii germani intervievati au pareri \u00eempartite. Mai ales cei care locuiesc \u00eenca \u00een Rom\u00e2nia se feresc sa atribuie responsabilitati. Sustin ca \u00eemprejurarile postbelice au cauzat deportarea, \u00een conditiile \u00een care Germania a pierdut razboiul \u00een favoarea URSS-ului. Ei ar fi cazut oarecum nevinovati \u00een acest joc al marilor puteri.
\nPe de alta parte, fostii deportati care traiesc acum \u00een Germania tind sa plaseze responsabilitatea \u00een sarcina rom\u00e2nilor. Ei sustin ca guvernul sovietic a cerut Rom\u00e2niei trimiterea de civili pentru reconstructia URSS. Nu s-ar fi precizat \u00een nici un moment ca acesti civili sa fie etnici germani. Guvernul de la Bucuresti ar fi luat decizia ca sa fie deportati germanii. \u00centrebati daca au \u00eent\u00e2lnit \u00een lagare si alte nationalitati din tarile care au pierdut razboiul, ei nu-si amintesc \u00eensa asa ceva. Au \u00eent\u00e2lnit tot germani, dar din tarile vecine: Ungaria, Iugoslavia etc.
\nDeportarea \u00een amintirea urmasilor<\/strong>
\nUrmasii deportatilor pastreaza vie memoria suferintelor \u00eendurate de etnicii germani \u00een URSS. \u00censa nu mai sunt asa de conciliati cu contextul istoric postbelic, si nici cu poporul rus. \u00cen opinia lor, deportarea a fost un act de razbunare din partea Uniunii Sovietice pentru crimele nazismului. De asemenea, generatiile urmatoare insista pe relatarea \u00eenapoierii sovieticilor ca civilizatie. \u00cen opinia lor, svabii si sasii au fost scosi din mediul lor prosper de viata si umiliti prin munca fortata \u00een minele de carbune ale URSS-ului.
\nTarmurile memoriei: povestea de viata, amintirea urmasilor, memoria colectiva
\n\u00cen polimorfismul epistemologic actual, interviul narativ sau creator a \u00eencetat sa fie o metoda \u00een sine de investigare a stiintelor socio-umane si istoriografiei. De la cercetarile lui Thomas si Znaniecki \u2013 unde metoda aceasta a condus la elaborarea paradigmei \u201esubiectivitatii\u201d si fundamentarea Scolii din Chicago \u2013 si p\u00e2na astazi, schimbarile de metodologie par sa aspire la sincronizari cu viteza rularii noutatilor din cotidianul social. Ca tehnica subsumata studiului de caz, metodei megatendintelor sau metodei etnobiografice, practica interviului \u00eesi mentine locul \u00een bagajul cercetatorului dar persista si ca tehnica de baza a istoriei orale.
\n\u00cen ceea ce priveste proiectul investigarii memoriei deportarii etnicilor germani \u00een Uniunea Sovietica, intervievarea unor supravietuitori a fost dintru-\u00eenceput apreciata ca o etapa primara si necesara. Si tot dintru-\u00eenceput, am estimat rezultatele publicate \u00een aceasta carte ca un depozit documentar pentru viitoare cercetari.
\nDar, asa cum se \u00eent\u00e2mpla de obicei \u00eentr-o cercetare calitativa, dupa specificarea obiectivelor si operationalizarea conceptelor, \u00een plin proces de culegere a datelor, am recurs la reformularea unora dintre ipoteze. Avansam \u00een cele ce urmeaza c\u00e2teva reflectii si concluzii asupra interviurile rezultate dupa ghidul \u00eentocmit si interviurilor realizate \u00een teren dupa amintita remodelare a proiectului nostru.<\/p>\n

Deportarea ca poveste de viata<\/strong><\/p>\n

Documentarea proiectului si, implicit, instructajul intervievatorilor a continut avertizari asupra dificultatilor ce decurg din personalitatea intervievatilor si tematica interviului.
\nAutorii proiectului, se poate marturisi acum, au fost \u00eensa mult prea optimisti fata de situatia din teren. Primul contact a \u00eensemnat si primul impediment: \u00eentre numarul membrilor asociatiilor fostilor deportati germani din Rom\u00e2nia \u00een URSS si supravietuitorii care-au acceptat interviul, diferenta a fost enorma. Fie ca acestia erau cetateni rom\u00e2ni, fie germani. \u00cen sensul general al psihanalizei, povestirea unei experinte dureroase de viata este o cheie de terapie a traumei si, totodata o punte de unificare a sinelui cu valorile prezentului. Gradul \u00eenalt de trauma psihica reprezentat de anii petrecuti \u00een deportare este, poate, cel mai bine exprimat prin refuzul majoritatii supravietuitorilor contactati de a povesti despre deportare. \u201eCa daca te g\u00e2ndesti \u00een fiecare clipa vai ce rau a fost, vai ce rusine ai trait, te distrugi, a marturisit o femeie, sotia si fiica de fosti deportati. Si daca spui, ceilalti zic ca ai fost nazist, ca ai fost hitlerist. Mai bine tac. Cel mai rau a fost ca mi-a murit fetita. Ma uit, uite \u00eemi pun flori, ma uit ce frumos e-afara\u2026 sunt prea batr\u00e2na si nu pot asa\u2026 prea am suferit ca sa glumesc\u2026 nu pot asa\u2026 nu vreau\u2026\u201d.
\nExperienta relatarii a dob\u00e2ndit accente deosebite si prin interdictia oficialitatilor sovietice si rom\u00e2nesti de a vorbi despre deportare. \u00cenaintea revenirii acasa, deportatilor le-au fost distruse obiectele personale cu valoare de amintire. Iar episodul muncii fortate la \u201ereconstructia\u201d URSS dupa razboi a fost o \u201epata alba\u201d \u00een istoria Rom\u00e2niei si subiect-tabu \u00een discursul public. Astfel s-au vrut a fi sterse din memoria colectiva aceste \u201einsule\u201d din viata a zeci de mii de supravietuitori ai deportarii, prietenilor si familiilor acestora.
\n\u00cen consecinta, grupul estimat s-a construit prin tatonari si corectii imprevizibile.
\nCa orice poveste de viata si rememorarea amintirilor deportarii a presupus trairi puternice at\u00e2t din partea povestitorului c\u00e2t si a intervievatorului. Cine sunt eu?; ce-am trait?; de ce mi-au fost impuse, tocmai mie, suferinta, foamea, umilinta, \u00eentrainarea?; prin ce merite sau miracole eu am supravietuit, c\u00e2nd at\u00e2tia semeni deportati n-au revenit acasa? \u2013 unor dileme ca acestea li s-a \u00eencredintat fiecare narator accept\u00e2nd experienta interviului. \u201eCeea ce ne-a fost dat sa traim nu doresc la nimeni, nici macar la dusmani, spune o intervievata. Am \u00eendurat o suferinta care nu poate fi \u00eenteleasa, am trait \u00een mizerie, am suferit de foame si de frig fara sa fi purtat nici o vina.\u201d
\nPovestile deportarii au fost spuse \u00een multe feluri, depinz\u00e2nd de context si personalitatile \u201epartilor\u201d dialogului. \u00cen unele cazuri s-a renuntat la ghidul de interviu, \u201eeliber\u00e2nd\u201d amintirile. La fata locului, intrevievatorii s-au focalizat \u00eendeobste pe \u00eentrebarea: \u00een ce masura traumele individuale si interdictiile politice transforma amintirea deportarii \u00eentr-o \u201eepifanie\u201d a povestilor de viata?
\nImpredictibil, \u00een momentul proiectarii, a fost si ceea ce-am putea numi pattern-ul supravietuitorului deportarii. \u00cen primul r\u00e2nd, datorita caracteristicilor v\u00e2rstei \u201emarii batr\u00e2neti\u201d. Daca la data deportarii, cei mai tineri dintre deportati abia \u00eemplinisera 17 ani, acum, cei mai tineri dintre supravietuitori se apropie sau au \u00eemplinit de cur\u00e2nd v\u00e2rsta de 84 de ani. Particularitatile memoriei oamenilor trecuti de 80 de ani s-au facut simtite \u00een raportul dintre stocarea, codarea, redarea, uitarea si resemnificarea informatiilor si amintirilor. Si nu \u00een ultimul r\u00e2nd, \u00een uzajul comunicarii \u00een limba rom\u00e2na. Traind de multi ani \u00een comunitatea familiei din Germania sau \u00een camine anume organizate pentru etnicii germani din Rom\u00e2nia, prin acordul asupra intervievarii, intervievatii si-au asumat explicit exercitiul reactivarii vocabularului de limba rom\u00e2na. Unii au refuzat dialogul motiv\u00e2nd ca nu mai stiu vorbi rom\u00e2neste.
\nMetaforic vorbind, relatarile deportarii intra \u00een fluxul comunicarii publice ca niste mici lacuri de munte, cu tarmuri regulate si izvoare ad\u00e2nci. Intervievatul si intervievatorul ancoreaza la acest prim \u201etarm al memoriei\u201d, dupa scurte si linistite \u201ecalatorii\u201d. Caci timpul a \u00eembl\u00e2nzit colturosul relief al conflictelor, suferintelor si umilintelor din tinerete. Deasupra lor viata a asternut alte dureri si frustari. Prin v\u00e2rsta lor, toti intervievatii sunt marcati de pierderea unor fiinte apropiate \u2013 copii, nepoti, parteneri de viata. Pe de alta parte, anii din urma si viata \u00een comunitatile de v\u00e2rstnici a modificat credinte si practici fundamentale. Porunci ale crestinismului \u2013 precum \u201eiubeste-ti aproapele ca pe tine \u00eensuti\u201d sau \u201eiarta gresitilor tai caci si tie ti se vor ierta, atunci, multe\u201d \u2013 le-au modelat definitiv atitudinile si opiniile. \u201eVinovat nu am facut pe nimeni de cele \u00eent\u00e2mplate, spune acum o fosta deportata despre viata \u00een lagar. N-am zis nici asa, nici asa. C\u00e2nd ne-au luat, ne-am dus. Asa cum s-au dus barbatii la razboi \u00eenaintea noastra. De ce ne-au dus?… Pentru pacatele noastre ne-au dus.\u201d
\nAjunsi \u00een acest punct al \u201e\u00eembl\u00e2nzirii\u201d amintirilor deportarii \u2013 ca valuri ce ating lin marginea vietii \u2013, am considerat \u00eencheiata investigarea memoriei vii din perspectiva istorica.
\nAl doilea tarm \u2013 memoria urmasilor<\/strong>
\nAm depasit astfel cadrele proiectului initial extinz\u00e2nd categoria intervievatilor la memoria de familie. Prin subiecti ce reprezinta trei generatii, am urmarit meandrele interpretarii trecutului apropiat \u00een g\u00e2ndirea sociala.
\n\u00cen planul naratiunii, au aparut si cazuri c\u00e2nd o anume \u00eent\u00e2mplare de viata personala din deportare a sapat urme mai ad\u00e2nci \u00een viata intervievatului si a familiei sale dec\u00e2t deportarea \u00eensasi. \u201eLa \u00eentoarcere, a fost un soc pentru familie ca mama sa se \u00eentoarca, cu un bebelus de c\u00e2teva luni, \u00een brate, povesteste fiica unei foste deportate. Tata nu a vrut sa vina \u00een Rom\u00e2nia, \u00eempreuna cu mama si cu mine, bebelusul. S-a \u00eentors \u00een Ungaria, la el acasa. Nu stiu nimic despre el si nu l-am vazut niciodata.\u201d Sau aceasta relatare a unei nepoate despre bunica ei: \u201eC\u00e2nd s-a \u00eentors din deportare, bunicii i-a fost si mai rau. Ea nu prea povestea despre asta. Dar ce-am \u00eenteles de la taica-meu. Atunci c\u00e2nd s-a \u00eentors, copiii nu au mai vrut-o. Iar acasa era si femeia asta. Ea nici nu avea unde sa stea. Cu sotul n-a mai fost nimica. A fost un dezastru. Ea a vrut sa tina am\u00e2ndoi copiii dar niciunul nu a vrut-o. I-a luat dar ea nu avea ce sa le dea de m\u00e2ncare. Nu avea bani. P\u00e2na la urma, baiatul pentru un penar a lasat-o si a fugit la taica-su. Vai si amar…! Nu avea nici de m\u00e2ncare sa le dea. P\u00e2na la urma fetita a ramas la ea. Stiu ca ea nu povestea. A fost un dezastru pentru o femeie. Va dati seama, familia distrusa si copiii care nu te mai vor! O vor pe femeia aceea care nu e mama lor dar care a avut grija de ei c\u00e2t timp ea a fost deportata.\u201d
\nRecurg\u00e2nd la aceeasi reprezentare vizuala a tarmurilor memoriei, amintirile urmasilor au stocat din povestirile parintilor si bunicilor informatii si imagini sugestive, red\u00e2ndu-le cu mai puternice accente. Foamea, frigul, munca grea, umilinta si departarea \u2013 constante ale deportarii etnicilor germani \u00een URSS \u2013 sunt ilustrate \u00een aceste amintiri prin episoade ce-au rezultat din semnificari si resemnificari culturale si personale. \u201eSunt asa de fericita ca avem ce sa m\u00e2ncam, \u00eesi citeaza matusa, o nepoata. La rusi era groaznic \u2013 nu aveai ce m\u00e2nca. E groaznic c\u00e2t am flam\u00e2nzit si c\u00e2ti au murit de foame. Si-acum cum sa nu man\u00e2nc eu? Mi-e indiferent c\u00e2t ma \u00eengras. Acolo era o femeie foarte bolnava si foarte slabita. Si ma ruga sa-i dau din portia mea de m\u00e2ncare. Nimeni nu voia sa dea din portia lui mica la altul. \u00abDa-mi sa m\u00e2n\u00e2nc. Eu oricum o sa mor aici. Iar tu c\u00e2nd te \u00eentorci, poti sa-l iei pe sotul meu.\u00bb Lasa-ma-n pace, am zis eu. Nu-mi trebuie pe sotul tau! Si c\u00e2nd am venit din Rusia, fix pe sotul femeii aceleia l-am luat…\u201d
\nAlteori, amintirile se juxtapun \u00een adevarate biografii de familie, \u00eentregitoarele unei potentiale etnografii a etnicilor germani din Rom\u00e2nia. \u201eMatusa sotului meu a fost deportata, povesteste o intervievata. A fost subtirica ca nimeni nu a crezut ca e gravida. Ea a plecat \u00een ianuarie si \u00een septembrie a nascut copilul. S-a \u00eembolnavit acolo de TBC, asa de slabita a fost. Dupa ce-a venit din deportarea \u00een Rusia, i-au dus si \u00een Baragan. De ce? Pentru ca era din Iecea Mare si au socotit-o bogata. Nu a fost fermier, dar a fost taran cu multe hectare. N-a murit \u00een URSS, a murit Baragan. \u00cen 45 a venit din Rusia, a nascut, \u00een 47 a nascut alt copil acasa, iar \u00een 51 au deportat-o \u00een Baragan. Avea c\u00e2nd a murit mai putin de 30 de ani.\u201d
\nRezumate foarte pe scurt aceste experiente, am putea spune ca transformate \u00een memorii de familie, amintirile deportarii sunt mai dramatice dec\u00e2t relatarile directe ale v\u00e2rsnicilor supravietuitori. \u00cen sincronizarea de \u201e\u00eentelesuri\u201d dintre parinti si copii, bunici si nepoti, ceea ce \u00een relatarile supravietuitorilor apare ca \u201eeroism cotidian\u201d, dupa expresia lui Tzvetan Todorov, se transforma, prin evaluarea urmasilor, \u00een eroism exemplar. Ultimul tarm \u2013 memoria colectiva
\n\u00cen limitele clasicei teorii a lui Maurice Halbwachs (\u201eCadrele sociale ale memoriei\u201c, 1925), relatia dintre memoria individuala si cea colectiva este asigurata de anumite cadre sociale. Sociologicul domina \u00eensa psihologicul, amintirea individuala asupra unui eveniment sau durata temporala semnificativa \u201eacord\u00e2ndu-se\u201d reprezentarilor colective.
\nNu sunt altfel nici amintirile deportarii etnicilor germani. Iata un raspuns relevant privind decizionalii vinovati de acea suferinta colectiva: \u201eNoi am crezut, prima data, ca statul rom\u00e2n e de vina. Se spunea ca sovieticii au cerut Rom\u00e2niei 100.000 de muncitori si ca rom\u00e2nii ne-au dat pe noi, nemtii din tara. Abia dupa 1990, c\u00e2nd s-au deschis arhivele la Moscova, am aflat adevarul. Ministerul de Interne german ne-a comunicat atunci ca Stalin ne-a cerut pe noi statului rom\u00e2n. Au impus rom\u00e2nilor sa-i ajute iar ei au facut listele. N-au avut \u00eencotro. Si ei erau \u00eenvinsi \u00een razboi.\u201d
\n\u00cen opinia tuturor supravietuitorilor care au raspuns \u00eentrebarilor asupra \u201e\u00eenvatamintelor\u201d, cartile de istorie trebuie sa mentioneze si episodul deportarii etnicilor germani \u00een Uniunea Sovietica atunci c\u00e2nd prezinta cel de-al doilea razboi mondial. Nuantarile sunt dependente de cultura istorica a intervievatilor. \u201eTrebuie sa \u00eenceapa din 1933, opineaza unul dintre acestia referindu-se la cauzele deportarii. Cu Germania dupa ce-a pierdut primul razboi mondial. Care 80% era imposibil sa traiasca cu datoriile ce le avea. Imposibil! \u00cen aceasta situatie, \u00een orice tara ar fi fost miscari. Si prin miscari s-au preluat idei. Si din acestea a c\u00e2stigat partidul national socialist.\u201d
\nPrin normele sociale implicite sau explicite, prin modelele culturale, prin ideologiile de actualitate, influentele sociale au determinat resemnificari ale memoriei colective si, deopotriva, ale memoriei individuale, finalizate cu concluzii generalizatoare precum cele ce urmeaza: \u201eCa sa nu se mai \u00eent\u00e2mple asemenea nenorociri, \u00een primul r\u00e2nd, sa aiba oamenii credinta \u00een Dumnezeu. Daca nu o are, omul \u00eesi face alti zei \u2013 banii, puterea… Iar zeii acestia \u00eel degradeaza. Daca toti sunt degradati, vine dictatura. Dar dreptatea, demnitatea si libertatea trebuie sa fie fundamentul vietii.\u201d<\/p>\n

 <\/p>\n

LAVINIA BETEA, <\/strong><\/p>\n

CRISTINA DIAC, <\/strong><\/p>\n

FLORIN-RAZVAN MIHAI, <\/strong><\/p>\n

ILARION TIU<\/strong><\/p>\n

Nota redactiei:<\/strong>
\nDin motive de spatiu si de adecvare la suportul publicistic, notele si c\u00e2teva tabele au fost eliminate; ele vor putea fi consultate de catre cei interesati \u00een varianta tiparita \u00een volum a lucrarii.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Uniunea Sovietica\u00een amintirea deportatilor Fiecare dintre povestile de viata ale deportatilor germani \u00een URSS sunt unice. Au fost ridicati de acasa, ca niste infractori aproape, transportati \u00een vagoane de vite \u00een Uniunea Sovietica si apoi obligati sa munceasca \u00een mine de carbune. Din acest itinerar tragic au ramas c\u00e2teva elemente care se repeta \u00een relatarile… Cite\u0219te mai mult »Lungul drum spre nicaieri (II). Germanii din Romania deportati \u00een URSS<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[1],"tags":[8364,8363],"class_list":["post-13582","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-mozaic","tag-deportati-in-urss","tag-germanii-din-romania"],"views":2290,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/13582","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=13582"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/13582\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=13582"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=13582"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=13582"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}