{"id":13520,"date":"2012-10-11T12:52:19","date_gmt":"2012-10-11T10:52:19","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=13520"},"modified":"2012-10-11T12:52:48","modified_gmt":"2012-10-11T10:52:48","slug":"eminescu-arhetipuri-complexe-ii","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/eminescu-arhetipuri-complexe-ii\/","title":{"rendered":"Eminescu: arhetipuri, complexe\u2026 (II)"},"content":{"rendered":"

Arhetipuri si complexe<\/strong>
\nPartile a II-a si a III-a ale cartii lui Mircea Cartarescu (\u201eEminescu. Visul chimeric\u201c, Editura Humanitas, 2011) sunt constituite din succesiuni de \u201emicroeseuri\u201c consacrate arhetipurilor, respectiv, complexelor si, \u00een final, imaginii interioare eminesciene asa cum se dezvaluie ele \u00een opera poetului.
\nArhetipurile sunt structurate \u00een trei \u201eserii arhetipale\u201c. Iata-le \u00een prezentarea autorului \u00eensusi: \u201eo prima serie arhetipala o constituie deci cea alcatuita din schemele cobor\u00e2rii, spatiului concentric si labirintului\u201c (p. 64); \u201enoaptea, somnul si visele reprezinta a doua serie arhetipala a nivelului intermediar\u201c (p. 78); \u201ea treia si ultima serie arhetipala a nivelului intermediar, seria feminitatii, a cuprins deci, la r\u00e2ndul ei, trei arhetipuri fundamentale: femeia, morm\u00e2ntul protector si recipientele\u201c (p. 102). Se vede ca este vorba \u2013 dupa cum precizeaza autorul \u2013 de \u201earhetipuri tipic romantice\u201c, Eminescu apartin\u00e2nd, deci, regimului nocturn. \u00centruc\u00e2t \u00eent\u00e2mplarea din copilarie s-a petrecut \u00een timpul noptii, ea acopera perfect si una dintre constantele \u201ecriticii traditionale\u201c care circumscrie romantismului \u2013 eventual, romantismului t\u00e2rziu: \u201eultimul mare romantic\u201c \u2013 \u00eentreaga opera eminesciana. Arhetipurile generate de \u00eent\u00e2mplarea nocturna servesc \u00een cartea lui Mircea Cartarescu la conturarea unei interpretari psihanalitice cu radacini \u00een romantism. \u00cen perspectiva psihanalitica, ele reprezinta \u201emarile obsesii eminesciene\u201c .
\nFiecare dintre aceste arhetipuri fundamentale, ca, de altfel, si elementele simbolice prin care ele se \u00eentrupeaza \u00een opera \u2013 teiul, luna, apa, culoarea, parfumul, pentru cea de a doua serie arhetipala; ochii, valul, raceala, tremurul, oglinda, pentru \u201eimaginea iubitei, a femeii ca arhetip\u201c; insula, grota, doma (biserica), locuinta, barca, pentru \u201earhetipul recipientelor\u201c \u2013, sunt ilustrate cu unul sau mai multe versuri, uneori, cu strofe din poezia eminesciana sau cu extrase din proza. Comentariile care \u00eensotesc ilustrarile arhetipurilor se \u00eenscriu si ele, strict \u2013 nici nu se putea altfel \u2013, \u00een cadrul teoretic, riguros conturat \u00een partea I. Ne limitam aici la un exemplu referitor la simbolul barcii: \u201eNu se poate \u00eencheia aceasta modesta trecere \u00een revista a \u00abrecipientelor\u00bb eminesciene, imagini ale feminitatii, ale spatiului protector, fara a vorbi despre un simbol al izolarii, at\u00e2t de frecvent folosit de romantici, cum este barca sau corabia. Mai mult dec\u00e2t toate celelalte arhetipuri ale claustrarii, barca, \u00eenconjurata de ape ca o insula, dar pe deasupra oferind adapost \u00een \u00abp\u00e2ntecul\u00bb ei si legan\u00e2nd \u00een ritmul valurilor, este o imagine a mamei, si prin aceasta a vietii: \u00abCorabia vietii-mi, grea de g\u00e2nduri\u00bb (\u00abRime alegorice\u00bb)\u201c (p. 99).
\nRigoarea discursului interpretativ al lui Mircea Cartarescu \u2013 calitate indiscutabila, nu prea frecventa \u00een studiile critice \u2013 capata o nuanta aproape matematica \u00een partea a III-a a cartii, consacrata complexelor eminesciene. \u00centocmai ca \u00een demonstrarea unei teoreme, ea include \u00een prima parte o definitie \u00een perfecta concordanta cu cadrul conceptual general al lucrarii: \u201eVom numi, prin urmare, \u00abcomplexe\u00bb anumite relatii stabile si semnificative care se stabilesc \u00eentre doua sau mai multe arhetipuri sau reprezentari si care mediaza \u00eentre nivelul intermediar si imaginea interioara asigur\u00e2nd continuitatea structurilor de profunzime\u201c (p. 114).
\nDaca \u00een ceea ce priveste abordarea operei lui Eminescu, Mircea Cartarescu nu pare sa admita existenta unor \u00eenaintasi \u2013 numai Perpessicius este mentionat o singura oara cu doua referiri: una la cartea lui G. Calinescu \u201eViata lui Eminescu\u201c, cealalta, la \u201emunca sa imensa de ordonare, disciplinare si editare a manuscriselor eminesciene\u201c (p. 125) \u2013, \u00een schimb, cu privire la complexe, el se revendica de la Gaston Bachelard, \u00een ceea ce priveste \u201ecomplexul lui Hoffmann\u201c, de la Paolo Santarcangeli, \u00een ceea ce priveste \u201ecomplexul mitic al labirintului\u201c, si de la psihanaliza clasica, \u00een ceea ce priveste \u201ecomplexul narcisiac\u201c. Aceste trei complexe sunt relationate, logic, cu seriile arhetipale care au constituit obiectul Partii a II-a: \u201eConsider prin urmare ca din seria arhetipurilor spatiale decurge complexul mitic al labirintului, din cea a noptii \u2013 complexul lui Hoffmann, iar din seria feminitatii \u2013 complexul lui Narcis\u201c (p. 115).
\nEle sunt ilustrate si comentate \u00een acelasi mod ca arhetipurile si simbolurile tratate \u00een partea a II-a. \u00cen cele ce urmeaza, extragem c\u00e2teva pasaje din partea a III-a, preciz\u00e2nd ca citatele prea abundente, poate, sunt destinate sa prezinte cititorului acestor r\u00e2nduri at\u00e2t nuantele g\u00e2ndirii critic-interpretative \u2013 nerastalmacita prin parafrazare \u2013, c\u00e2t si calitatile, de netagaduit, ale expresiei care \u00eembraca aceasta receptare recuperatorie, proprie lui Mircea Cartarescu, a operei eminesciene. Si, desigur, nu \u00een ultimul r\u00e2nd, pentru ca \u00een citate ne \u00eent\u00e2lnim, fericit, cu unele dintre cele mai frumoase versuri ale lui Eminescu, iar lectura lor, oricare ar fi contextul \u00een care apar, nu poate sa nu bucure pe oricare iubitor de poezie.
\nDespre \u201ecomplexul lui Hoffmann\u201c citim \u00eentre altele (p. 116 si urmatoarele): \u201eApa si focul sunt principii universale, a caror ocurenta atrage o \u00eentreaga serie simbolica de tip dihotomic si totalizator. Astfel, ele reprezinta \u00een primul r\u00e2nd, pentru g\u00e2ndirea analogica, principiul feminin si cel masculin. Complexul lui Hoffmann rezult\u00e2nd din unificarea celor doua principii, esenta sa consta deci \u00eentr-o \u00abnunta mistica\u00bb, iar \u00een plan psihanalitic, \u00eentr-o reprezentare intuitiva a actului sexual. (…) Focul rece reflectat \u00een apa reprezinta caracterizarea \u00een cazul poeziei eminesciene a complexului lui Hoffmann\u201c.
\nIata si c\u00e2teva pasaje semnificative pentru demersul critic-interpretativ cu privire la \u201ecomplexul mitic al labirintului\u201c (p. 122 si urmatoarele ): \u201e\u00cen privinta semnificatiei simbolice a labirintului, trebuie afirmata de la \u00eenceput, asa cum am procedat si cu alte arhetipuri, ambivalenta sa esentiala. Cele doua dimensiuni existentiale care par sa exercite o imensa influenta asupra inconstientului uman, dimensiunea erotica si cea thanatica, \u00eesi disputa \u00een mod egal si acest simbol. s\u2026t Labirintul erotic, prezent \u00een poezia erotica. Eroul, \u00een general, patrunde \u00een codru, ratacind \u00abpe carari cu cotituri\u00bb, si, \u00een centru, pe marginea unei ape si la lumina lunii sau a stelelor, \u00eesi \u00eent\u00e2lneste iubita. Situatia aceasta se repeta \u00eentr-un numar foarte mare de texte. Remarcam faptul ca, uneori, iubita este aceea care patrunde p\u00e2na \u00een mijlocul codrului, unde el o asteapta. (…)\u00a0 Labirintul thanatic. Situatia este bine delimitata. De obicei, un castel plin de coridoare \u00eenc\u00e2lcite are \u00een centru o sala, unde, \u00een sicriu si la lumina facliilor, odihneste moarta. Eroul patrunde prin galerii \u00een sala respectiva\u201c.
\nPentru descifrarea \u201ecomplexului lui Narcis\u201c, Mircea Cartarescu ia ca punct de plecare erotica eminesciana: \u201e\u00cen aparenta, niciunul dintre poetii rom\u00e2ni nu a \u00abc\u00e2ntat\u00bb femeia cu aceeasi nestinsa pasiune ca Eminescu. Unii \u00eel cunosc pe poetul nostru exclusiv \u00een ipostaza sa de autor de poezie de dragoste. Si au \u00een mare masura dreptate, daca se refera la ocurenta extrem de frecventa a temei erotice \u00een structurile de suprafata ale poeziei eminesciene\u201c (p. 130).
\nConsecvent \u00een cautarea strafundurilor psihice ale poetului si a perspectivei critice arhetipale, autorul postuleaza ca \u201eelementele prefabricate\u201c din poezia eminesciana de dragoste \u201enu trebuie sa concorde neaparat cu adevaratele pulsiuni endogene ale artistului\u201c (p. 130).
\n\u00cen sprijinul acestui postulat autorul aduce ceea ce el numeste \u201efisurile\u201c din poezia erotica eminesciana. Prima \u201efisura\u201c este \u201eidentificarea mamei cu iubita, ceea ce trimite, \u00een alt plan, la un complex oedipian nerezolvat\u201c (p. 131). Cea de a doua este \u201econfuzia de sexe\u201c: vezi \u201eportretul tatalui agatat pe un perete al casei lui Dionis\u201c, care este \u201eportretul unui androgin\u201c, sau \u201eambiguizarea sexuala\u201c care se produce la sf\u00e2rsitul nuvelei \u201eSarmanul Dionis\u201c (pp. 132-133). \u201eA treia fisura \u00een poezia erotica eminesciana trimite direct la o realitate profunda. Este vorba despre narcisismul eminescian\u201c (p. 133). Pentru a captura expresia complexului lui Narcis \u00een opera eminesciana, Mircea Cartarescu invoca \u201erelatia erotica ideala imaginata de poet. Ea apare \u00een poemul \u201eAntropomorfism\u201c, unde toate contradictiile si ne\u00eemplinirile inerente dragostei sunt anulate \u00eentr-o lume lipsita de durere, lumea vegetala: \u201eNumai flori-s fericite, caci pe aceeasi trupina\/ E pistilul feciorelnic si staminul barbatesc,\/ Sub perdele verzi de frunze, se-mpreun si se iubesc,\/ Chipul junelui din floare c-odoranta lui virgina\u201c. \u201e\u00cent\u00e2lnim aici\u201c \u2013 precizeaza, \u00een continuare, autorul \u2013 \u201eprimul element al complexului lui Narcis: doua entitati, care sunt de fapt doua fete ale uneia singure, stau fata-n fata. Modelul mitic al acestui complex este, desigur, mitul lui Narcis, pedepsit sa se \u00eendragosteasca de propriul sau chip vazut \u00een apa\u201c (p. 134). Textele eminesciene \u00een proza si fragmentele poetice \u00een care apar referiri directe la mitul lui Narcis
\n(pp. 134-135) \u00eel conduc pe Mircea Cartarescu la constatarea potrivit careia complexul narcisiac \u201eare la baza o reverie puternica a dedublarii\u201c. Urmarea \u00een ceea ce priveste erotica eminesciana: \u201e\u00cen conformitate cu acest complex, femeia \u00eesi pierde atributiile feminitatii (corect: atributele feminitatii; nota noastra, Gh. D.), devenind un dublu, o reflectare a eroului liric\u201c. Concluzia \u2013 surprinzatoare pentru traditionalisti, dar nu se poate mai fireasca pentru psihanalisti \u2013 este ca \u201eesentializata, dragostea eminesciana nu mai are nimic de-a face cu femeia. \u00cen tiparele prestabilite ale poeziei de dragoste, el si-a turnat obsesia fundamentala a scindarii eului sau prin reflectare si necesitatea reunificarii acestuia\u201c (p. 137).
\nSuspansuri<\/strong>
\nCapitolul consacrat \u201eimaginii interioare eminesciene\u201c (p. 147 si urmatoarele) reprezinta un concentrat al \u00eentregii analize critic-interpretative pe care Mircea Cartarescu o desfasoara \u00een cartea sa \u201eEminescu. Visul chimeric\u201c. Totul \u2013 arhetipurile si complexele \u2013 se dirijeaza, ca o maree, catre imaginea interioara (imago) a carei \u201eschema de esenta\u201c rezulta din \u201esuprapunerea celor trei arhetipuri\u201c: \u201eEroul liric (ipostaza a eului scindat, fara sex si identitate la nivel arhetipal) patrunde \u00een labirint si, \u00een centru, reflectat \u00een oglinda la lumina unei flacari, \u00eesi \u00eent\u00e2lneste dublul (cealalta jumatate a eului scindat). Unificarea celor doua euri este \u00eensotita de voluptate (\u00een ipostaza erotica) sau de spaima (\u00een cea thanatica)\u201c (pp. 138-139). \u00cen ceea ce priveste impactul si functia acestei scheme, se precizeaza ca \u201e\u00een numeroase realizari concrete, (ea) se \u00eent\u00e2lneste \u00een cele mai multe texte eminesciene, alcatuind cel mai intim resort si adevaratul mister de profunzime al operei lui Eminescu\u201c (p. 139).
\nProblema care se pune este aceea de a arata \u201emodul \u00een care aceasta imagine particulara, totala, a existentei a luat fiinta \u00een inconstientul poetului, pentru ca mitul personal se formeaza \u00een primii ani de viata sub dubla influenta a structurilor arhetipale interioare si a unei imagini concrete, reale, pe care copilul o retine si o transfigureaza datorita compatibilitatii simbolice a acesteia cu predispozitiile sale \u00eennascute\u201c. \u00centruc\u00e2t \u201estructurile arhetipale interioare\u201c au fost deja expuse, ilustrate si comentate p\u00e2na \u00een acest punct al lucrarii, ram\u00e2ne de vazut care este acea \u201eimagine concreta, reala\u201c retinuta si transfigurata \u201e\u00een primii ani de viata\u201c. Este momentul \u00een care, sub titlul neutru, voit anodin, \u201eO amintire din copilarie\u201c, Mircea Cartarescu dezvaluie suportul invariantului sau interpretativ, anume \u201escindarea eului\u201c. Este vorba de acea \u00eent\u00e2mplare nocturna, \u201esingura experienta esentiala (oare chiar singura? \u2013 nota noastra, Gh. D.) pe care copilul Eminescu a trait-o\u201c
\n(p. 142). Fiind relatata \u00een putine cuvinte, iat-o, reprodusa din nou, asa cum si-o imagineaza Mircea Cartarescu (si-o imagineaza pentru ca martor n-a fost si nu putea fi): \u201eUmbl\u00e2nd prin padure, el ajunge l\u00e2nga apa, noaptea, la lumina stelelor. Privindu-se \u00een apa, \u00eesi vede imaginea reflectata si are experienta scindarii personalitatii sale\u201c (p. 142). Poemul care poate fi socotit \u201erememorarea directa a momentului cheie al copilariei lui Eminescu\u201c este \u201eO, ram\u00e2i\u201c: \u201e\u00cen al umbrei \u00eentuneric\/ Te asaman unui print\/ Ce se uit-ad\u00e2nc \u00een ape\/ Cu ochi negri si cuminti\u201c.
\nCu aceasta este \u00eenlaturat principalul suspans al cartii. \u00centr-adevar, chiar din capitolul preliminar intitulat \u201eAdevarul\u201c, Mircea Cartarescu face trimitere la \u201eacea scindare a eului eminescian\u201c. Nenumarate sunt apoi, pe parcursul lucrarii, trimiterile directe ori indirecte la acest invariant interpretativ. \u00cen acelasi capitol, c\u00e2teva r\u00e2nduri mai departe, citim un pasaj \u2013 criptic, la prima vedere \u2013 descifrabil, acum, c\u00e2nd luam cunostinta de \u00eent\u00e2mplarea nocturna din copilarie. Pasajul este urmatorul: \u201eDar cine va \u00eencerca sa descrie universul eminescian pornind de la ele\u201c (este vorba de \u201elumea bizara a vechilor opuscule si a jongleriilor numerice din Talmud, a formulelor incantatorii, a teoriilor metafizice si a doctrinelor orientale\u201c care apar cu precadere \u00een \u201eSarmanul Dionis\u201c) \u201ecu scopul de a defini o mistica eminesciana va observa cur\u00e2nd faptul ca aceste aluviuni culturale sunt folosite \u00een alt sens dec\u00e2t sensul lor initial, conform unor linii de forta a caror origine nu o va putea descoperi\u201c (pp. 23-24). Evident, \u201eliniile de forta\u201c cu origine greu de descoperit nu se definesc altfel dec\u00e2t ca urmari ale \u00eent\u00e2mplarii nocturne. Nu mult mai departe, \u00een capitolul consacrat structurilor inconstientului citim: \u201eAdevarata \u00eentrebare care ar putea oarecum \u201eforta secretul unui poet\u201c ar fi: \u201eSpune-mi, ce imagine \u00eeti vine \u00een minte de c\u00e2te ori scrii?\u201c Dar la aceasta \u00eentrebare, de cele mai multe ori, poetul n-ar putea raspunde\u201c (p. 37). Nu \u00eencape nicio \u00eendoiala, acum, c\u00e2nd suspansul a fost \u00eenlaturat, ca, \u00een cazul lui Eminescu, \u201eimaginea\u201c care \u00eei vine \u00een minte este aceea a chipului sau reflectat \u00een apa, la lumina stelelor. De ce, apoi, n-ar putea raspunde la aceasta \u00eentrebare? Pentru ca, asa cum rezulta din \u00eentreaga lucrare a lui Mircea Cartarescu, imaginea \u201eeului scindat\u201c nu este disponibila \u00eentruc\u00e2t ea s-a gravat \u00een structurile inconstientului. Ea \u00eel transcende pe poet. \u00cen sf\u00e2rsit, pentru a mai da un exemplu, tot \u00een acest capitol din prima parte a cartii, gasim referiri la \u201e\u00eemprejurarile \u00een care s-a cristalizat, \u00een copilaria autorului, imago-ul sau\u201c: \u201eVom face \u00eensa diferenta, daca vreun document extra sau intra-literar privind biografia artistului ne-o va permite, \u00eentre imaginea interioara primara, adica imaginea din copilarie a acestuia si imaginile interioare secundare, structurate pe aceeasi schema. Chiar daca nu avem un astfel de material documentar care sa ne furnizeze date asupra \u00eemprejurarilor \u00een care s-a cristalizat \u00een copilaria autorului, imago-ul sau, vom considera ca imagine primara acea imagine interioara (sa fim atenti: nu orice imagine, ci aceea care corespunde unei scheme arhetipale capabile sa dea seama de generarea textului) care apare mai des dec\u00e2t celelalte, de multe ori nefragmentata si neescamotata, \u00een toata opera autorului\u201c (pp. 42-43).
\n\u00cen acest context, se impune sa adaugam ca suspansul principal este \u00eensotit (si sustinut!) de numeroase alte suspansuri. Se poate spune ca \u00eentreaga carte este structurata, narativ, pe suspans sau pe crearea asteptarii.
\nCea mai simpla modalitate de a crea asteptarea o \u00eent\u00e2lnim \u00een ultima sectiune a fiecareia dintre primele doua parti. Partea I se \u00eencheie astfel: \u201eVom alcatui \u00een partea a doua a studiului o taxonomie a simbolurilor, prelu\u00e2nd viziunea durandiana \u00een acest sens\u201c. Si, pentru ca este posibil ca \u201eviziunea durandiana\u201c sa nu-l atraga suficient \u2013 sau, poate, chiar deloc \u2013 pe cititorul dornic sa afle ce interpretare recuperatorie da Mircea Cartarescu operei lui Eminescu, paragraful continua \u00een felul urmator: \u201eAceasta parte poate fi privita si ea ca o restr\u00e2nsa \u00abreordonare\u00bb a poeziei eminesciene (desigur, incluz\u00e2nd si proza \u00een acest termen), \u00een conformitate cu logica \u00eenlantuirii \u00een structuri si constelatii a arhetipurilor specific romantice\u201c (p. 48). Nu altfel, \u00een scopul crearii unei stari de asteptare, se \u00eencheie partea a II-a: \u201eAl doilea cerc al lucrarii de fata este si el complet. Urmeaza o concentrare a eforturilor pentru descrierea modului de constituire si functionare a celui mai important nivel al poeziei eminesciene, spre care converg, \u00een totalitatea lor, at\u00e2t continuturile constiente, c\u00e2t si cele inconstiente, si anume imaginea interioara eminesciana. Vom obtine astfel, la sf\u00e2rsitul studiului, o imagine, cea mai ascunsa, cea mai tulburatoare, a dramei eminesciene, imagine pulverizata, ca un peste abisal scos la suprafata \u00een \u00eentreaga opera a poetului rom\u00e2n\u201c (p. 105).
\nDe crearea starii de asteptare tine faptul ca, \u00een general, numeroase comentarii din primele doua parti trimit la capitolul al treilea din partea a treia, capitol care are ca obiect \u201eimaginea interioara\u201c. Iata, spre exemplu, \u201eocolul\u201c pe care, \u00een drumul sau spre conturarea imaginii interioare, autorul sustine ca este obligat sa-l faca si, desigur, sa-l determine pe cititor sa-l urmeze: \u201e\u00cenainte de a ajunge \u00een miezul misterului eminescian, logica studiului nostru ne sileste sa mai facem un mic ocol, pentru a vorbi despre complexele arhetipale eminesciene, a caror discutare \u00een partea a doua ar fi fost prematura. De fapt, cercul se str\u00e2mteaza si deja nu vom mai putea omite multe elemente care-l pot conduce pe cititorul atent si deprins cu metoda spre o anticipare corecta a concluziilor. Complexele care se manifesta \u00een cadrul poeziei lui Eminescu sunt \u00eentr-adevar str\u00e2ns legate de imaginea interioara, pe care, de altfel, ele o fac posibila, asigur\u00e2nd, fiecare \u00een alt plan, polarizarea si dramatizarea peisajului interior\u201c (pp. 113-114). Care cititor n-ar fi nerabdator sa ajunga \u201e\u00een miezul misterului eminescian\u201c? Rabdare, \u00eensa, pare a spune Mircea Cartarescu; p\u00e2na acolo avem de discutat problema complexelor.
\nFara \u00eendoiala, suspansul si crearea starii de asteptare sporesc interesul cititorului pentru lectura cartii. Ele sunt procedee pe care autorul le \u00eemprumuta din cuprinzatoarea panoplie a talentului sau de prozator pentru a le aplica cu ingeniozitate si, desigur, cu folos \u00een constructia unui demers critic singular \u2013 si sub aspectul punerii \u00een scena \u2013 \u00een eminescologie.
\n\u201eMarca originalitatii si a <\/strong>
\ngeniului eminescian\u201c<\/strong>
\nRevenind la firul cartii, retinem ca imaginea interioara reprezinta, \u00een ansamblul demersului critic-interpretativ cu care ne \u00eent\u00e2lnim \u00een \u201eEminescu. Visul chimeric\u201c, \u201emarca originalitatii si a geniului eminescian\u201c si, \u00een acelasi timp \u201eadevarata depozitara a dramei care a b\u00e2ntuit universul poetic al lui Eminescu\u201c (p. 178). Sa vedem, asadar, ce\u2026 imagine ne propune despre ea autorul cartii. Consecvent principiului dispunerii \u00een cercuri concentrice, plec\u00e2nd din straturile de ad\u00e2ncime catre cele de suprafata, manifeste, \u00een text, principiu aplicat \u00een prima parte la descrierea structurilor inconstientului, Mircea Cartarescu distinge si aici \u00eentre \u201eimaginea primara\u201c, \u201eimaginea interioara secundara\u201c si \u201eimaginea intermediara\u201c, carora le adauga \u201ealte variante\u201c \u00een si prin care se \u00eencheaga metamorfozele celor trei complexe eminesciene.
\n\u201eImaginea primara\u201c este imaginea \u201ecare corespunde chiar amintirii din copilarie a lui Eminescu, exceptie fac\u00e2nd faptul ca locul figurii proprii a poetului reflectate \u00een apa este luat de imaginea de suprafata a femeii, a iubitei. \u00cen aceasta vom vedea \u00eentotdeauna un dublu\u201c \u2013 explica imediat autorul, cu trimitere la \u201escindarea eului\u201c , ceea ce \u00eenseamna ca iubita \u201eeste chipul sau rasfr\u00e2nt \u00een apa\u201c (p. 147). Corespondentele cercului complexelor cu \u00eent\u00e2mplarea din copilarie se prezinta astfel: \u201ecomplexul lui Hoffmann este reprezentat de stele (luna) si lac (r\u00e2u, mare); complexul mitic al labirintului, de codru inelar, strabatut de carari si deschis \u00eenspre poiana din centru, unde se gaseste \u00eentotdeauna o apa; \u00een fine, complexul lui Narcis, de \u00eent\u00e2lnirea eroului cu dublul sau!\u201c (p. 147). Trasaturile \u2013 stranii \u2013 ale dublului feminin \u2013 ochii, tremurul, raceala, paloarea, stralucirea, umezeala \u2013 apar toate la suprafata textului \u00een relatie cu apa nocturna, \u00eentunecata sau cu focul: \u201eDar nici nu esti femeie\u2026 un demon tu \u00eemi pari,\/ Ce-ascunde foc din Tartar si-o c\u00f9mplita raceala\u201c (\u201eM-ai chinuit at\u00e2ta\u2026\u201c). Sunt numeroase \u201etextele care atesta\u201c revenirea contopirii cu dublul prin \u00eenec: \u201eO, mare, mare \u00eenghetata cum nu sunt\/ De tine-aproape, sa ma-nec \u00een tine!\u201c (\u201eOdin si poetul\u201c).
\n\u201eImaginea interioara secundara\u201c corespunde dimensiunii thanatice a inconstientului eminescian, dublul este fiinta moarta de pe catafalc. Poemul postum \u201eVis\u201c ofera cea mai semnificativa imagine a dublului mort: \u201ePrin tristul zgomot se arata,\/ \u00cencet sub val, un chip ca-n somn,\/ Cu o faclie-n m\u00e2na-i slaba \u2013\/ \u00cen alba mantie de domn.\/\/ Si ochii mei \u00een cap \u00eengheata\/ Si spaima-mi saca glasul meu.\/ Eu \u00eei smulg valul de pe fata\u2026\/ Tresar \u2013 \u00eencremenesc \u2013 sunt eu\u201c. Paloarea, valul, privirea etc. sunt, \u00een aceasta dimensiune, elemente generatoare ale unor imagini analoage imaginii interioare primare. Din imaginea interioara secundara este de retinut, mai ales, observatia ca \u201e\u00een situatia thanatica, reunirea cu dublul se converteste \u00een dorinta eroului \u00eensusi de a deveni un dublu\u201c, conditia esentiala fiind moartea. Obsesia poetului, a dorintei sale \u201ede a trece de partea cealalta a oglinzii\u201c ne \u00eent\u00e2mpina \u00een \u201eRime alegorice\u201c, \u201eun poem care poate fi privit ca o cobor\u00e2re \u00een infern a operei eminesciene\u201c (p. 161).
\n\u201eImaginea intermediara\u201c este alcatuita (p. 166) \u201eprin \u00eembinarea elementelor tin\u00e2nd de imaginea primara ca cele ale imaginii secundare\u201c. O asemenea imagine \u00eent\u00e2lnim \u00een \u201estraniul poem \u201ePalida madona\u201c\u201e care \u201e\u00eembina obsesiile erotice cu cele thanatice\u201c: \u201ePrintre crenge stralucesc\/ Pete de lumina\/ Peste v\u00e2rfuri care cresc\/ Trece luna plina.\/\/ Si sub arborul cel gros\/ Si \u00een umbra deasa\/ La morm\u00e2ntul marmoros\/ Doamna cea frumoasa\u201c.
\nDiversele metamorfoze ale fiecaruia dintre cele trei complexe eminesciene \u201ealcatuiesc, prin ele \u00eensele, c\u00e2te o varianta a imaginii interioare, fragmentata\u201c (p. 168). Imaginea \u00eengerului, de exemplu, \u201easexuat, palid si blond\u201c este, dupa Mircea Cartarescu, \u201eo reprezentare foarte potrivita pentru a ascunde dublul eminescian\u201c. \u00cen poemul \u201e\u00cenger de paza\u201c gasim chiar \u201eidentificarea directa a dublului\u201c feminin sub chipul \u00eengerului. \u00cen \u201eLuceafarul\u201c, \u201epresiunea obsesiei dedublarii este imensa\u201c. De aceea, explica Mircea Cartarescu, \u201e\u00cen scenele \u00eent\u00e2lnirii Catalinei cu Hyperion, acesta din urma este dublul fetei de \u00eemparat\u201c. \u00cen ceea ce priveste \u201eaparitiile Luceafarului (cea \u201eangelica\u201c si cea \u201edemonica\u201c)\u201c, \u201eele sunt perfect echivalente\u201c, caci \u201ela nivel arhetipal\u201c nu exista vreo distinctie \u00eentre aceste doua naturi ale lui Hyperion\u201c. Ceea ce ad-hoc am putea numi\u2026 dubla dedublare \u00eent\u00e2lnim \u00een scena din codru \u2013 comentata de Mircea Cartarescu \u2013 unde Catalin \u201epare a se fi spiritualizat brusc \u00een cuvintele sale catre Catalina\u201c: \u201eO, lasa-mi capul meu pe s\u00e2n,\/ Iubito, sa se culce\/ Sub raza ochiului senin\/ Si negrait de dulce;\/\/ Cu farmecul luminii reci\/ G\u00e2ndirile strabate-mi,\/ Revarsa liniste de veci\/ Pe noaptea mea de patemi\u201c. Aici \u201eCatalina ia locul lui Hyperion si Catalin pe cel al Catalinei\u201c, ceea ce arata, potrivit opiniei lui Mircea Cartarescu, ca sexele si personalitatea eroilor se dovedesc \u00eenca o data exterioare: Concluzia: \u201e\u00cen ad\u00e2ncul operei eminesciene nu exista dec\u00e2t doua \u00abpersonaje\u00bb care se cauta si se \u00eenfrunta \u00eentr-un joc tragic: eroul si dublul sau, partea pieritoare si cea eterna a eului scindat: \u00abCaci eu sunt vie, tu esti mort,\/ Si ochiul tau ma-ngheata\u00bb\u201c (pp. 172-173).
\nPortretul este \u201euna dintre cele mai intense reprezentari ale dublului eminescian\u201c (p. 176). Portretul din locuinta lui Dionis, asexuat si pal, ilustreaza perfect teza lui Mircea Cartarescu fondata pe \u00eent\u00e2mplarea nocturna din copilaria poetului, pentru ca \u201eprezinta o asemanare pronuntata cu cel care \u00eel priveste, substituind, evident, oglinda\u201c. Umbra din aceeasi nuvela este si ea \u201eo marca a scindarii fiintei, av\u00e2nd deci atributele esentiale ale dublului perfect. Umbra din perete nu este altceva dec\u00e2t o alta materializare a acestuia, ca si portretul: \u201ePrivea \u00een paretele afumat la umbra sa proprie, mare si fantastica (…) Ciudat! Aceasta despartire a individualitatii lui se facu izvorul unei cugetari ciudate. El fixa aspru si lung umbra sa\u2026 ea, suparata de aceasta cautatura, prinse \u00eencet, \u00eencet conture pe parete si deveni clara, ca un vechi portret zugravit \u00een oloi\u201c. \u00cen continuarea din textul nuvelei a episodului umbrei din perete \u2013 anume: \u201eDan vazu clar despartirea fiintei lui \u00eentr-o parte eterna si una trecatoare\u201c \u2013, Mircea Cartarescu gaseste \u00eenca o confirmare a tezei sale: \u201escindarea eului eminescian trece \u00een mod uimitor \u00een structurile de suprafata\u201c (p. 178).
\n(va urma)<\/strong><\/em><\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Arhetipuri si complexe Partile a II-a si a III-a ale cartii lui Mircea Cartarescu (\u201eEminescu. Visul chimeric\u201c, Editura Humanitas, 2011) sunt constituite din succesiuni de \u201emicroeseuri\u201c consacrate arhetipurilor, respectiv, complexelor si, \u00een final, imaginii interioare eminesciene asa cum se dezvaluie ele \u00een opera poetului. Arhetipurile sunt structurate \u00een trei \u201eserii arhetipale\u201c. Iata-le \u00een prezentarea autorului… Cite\u0219te mai mult »Eminescu: arhetipuri, complexe\u2026 (II)<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[8347,8346],"class_list":["post-13520","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara","tag-complexe","tag-eminescu-arhetipuri"],"views":5085,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/13520","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=13520"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/13520\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=13520"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=13520"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=13520"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}