{"id":13447,"date":"2012-10-04T12:52:24","date_gmt":"2012-10-04T10:52:24","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=13447"},"modified":"2012-10-01T12:54:47","modified_gmt":"2012-10-01T10:54:47","slug":"inapoi","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/inapoi\/","title":{"rendered":"Inapoi"},"content":{"rendered":"

Anul acesta, festivalul cel mai bun a fost cel la care n-am putut sa ajung. \u00centr-un moment \u00een care nu eram deloc convins ca mai are vreun rost sa scriu, Andrei Gorzo, Magda Mihailescu, Sorin Botoseneanu, Corina Suteu, Bobby Paunescu, Tudor Giurgiu si Mihai Chirilov au gasit cea mai buna metoda de a-mi spune cu binisorul ca a nu mai scrie poate nu era chiar cea mai buna hotar\u00e2re. Nu stiu cum as fi trecut peste vara asta daca nu ar fi fost bursa la capatul ei, asa ca recunostinta mea pentru ce a \u00eensemnat aceasta recunoastere se \u00eendreapta catre ei, catre echipa de la ICR NY si catre cea de la APFR. Toate articolele pe care urmeaza sa le mai scriu \u00eei sunt dedicate lui Alex si li se datoreaza cu mult mai mult lor dec\u00e2t mie.
\nRealism luminat<\/strong>
\nDin cel putin doua puncte de vedere, \u201eAqu\u00ed y all\u00e1\u201c (2012), debutul \u00een lung-metraj al regizorului Antonio M\u00e9ndez Esparza, aduce mai mult a documentar dec\u00e2t a film de fictiune. Motivul cel mai evident, unul care presupune, \u00eensa, cunoasterea unor elemente de context, e ca povestea lui Pedro urmareste, \u00een linii mari, viata lui Pedro de los Santos, actorul amator care \u00eel interpreteaza. Si unul, si celalalt au plecat din Mexic \u00een New York \u00een cautarea unei vieti mai bune. Dupa c\u00e2tiva ani de lucrat prin fast food-uri, nici unul dintre ei nu a reusit sa faca mare br\u00e2nza, iar daca Pedro de los Santos a ajuns sa joace \u00een acest film, asta nu l-a ajutat sa obtina mai multe contracte pentru formatia \u00een care c\u00e2nta.
\nLa nivelul receptarii, realismul filmului, dat \u00een principal de cadrele lungi, de sunetul \u00een priza directa si de filmarea cu camera \u00een m\u00e2na, e unul cu care ne-au obisnuit de ani buni regizorii noului cinema rom\u00e2nesc si \u00een care ne simtim ca acasa. Doar ca realismul asta c\u00e2teodata e, alteori nu. C\u00e2nd Pedro se \u00eentoarce \u00een satul lui din Mexic si e asteptat de sotia lui, c\u00e2nd aceasta \u00eesi vede pentru prima data copilul \u00eentr-un incubator sau \u00een timpul unei iesiri cu familia la o sarbatoare locala, desi ceea ce ar trebui sa auzim e ceea ce spun Pedro sau sotia lui (nu doar pentru ca e cel mai important lucru din cadru, ci deoarece sunt filmati de la o distanta suficient de mica), ce auzim de fapt e c\u00e2ntatul unui cocos, bipaitul aparatelor din spital sau c\u00e2ntecul formatiei de pe scena. O a doua inconsecventa si, \u00een acelasi timp, o alegere \u00eendoielnica e modul \u00een care e filmata scena \u00eent\u00e2lnirii lui Pedro cu mama unui fost coleg. C\u00e2nd e adusa \u00een discutie moartea acestuia, lumina scade. De \u00eendata ce Pedro schimba vorba, \u00eesi revine la normal, ba chiar camera devine mai luminoasa.
\n\u00cen conditiile astea, sa faci Arta nu pare deloc greu: un bec e de-ajuns.
\nUpdate<\/strong>
\n\u00cen universul remake-urilor, \u201eCamille redouble\u201c face figura aparte prin aceea ca, mut\u00e2nd accentul de pe elementele de context, privilegiaza factorul uman, interes\u00e2ndu-se \u00eensa strict de aspectele mai superficiale ale acestuia. Atunci c\u00e2nd nu \u00eenlocuiesc starurile de ieri cu cele de azi (si at\u00e2t), remake-urile pun \u00een prim-plan evolutiile tehnologice, iar aparitia lor se explica prin aceea ca, \u00eentre timp, vechile versiuni au devenit desuete si, daca vrem ca noile generatii de spectatori sa le priceapa, ele trebuie numaidec\u00e2t traduse. Filmul lui No\u00e9mie Lvovski e o aducere la zi similara, doar ca se refera la schimbarile survenite \u00een modul \u00een care functioneaza, social, afectiv si sexual, oamenii.
\nLa un nivel de lectura superficial, \u201eCamille redouble\u201c nu aduce nimic \u00een plus fata de \u201ePeggy Sue Got Married\u201c, care e una dintre cele mai cunoscute surse de inspiratie ale sale, dar cu siguranta nu e si singura. \u00cen fiecare dintre aceste productii, \u00een urma unui impact puternic (accident domestic, lovitura primita \u00een cap sau exces bahic), eroul este proiectat \u00een trecut. Nu mai are 40 si ceva de ani, ci e din nou la liceu. La \u00eenceput, refuza sa se adapteze noilor conditii; dupa ceva timp, \u00een care sesizeaza potentialul situatiei, protagonistul \u00eesi intra \u00een rol si, \u00een consecinta, trece prin tot soiul de peripetii, pentru ca la final sa revina la starea sa initiala. Camille, interpretata de aceeasi Lvovski, nu rateaza nici una dintre aceste etape, si totusi, \u00een felul ei, e unica. E unica pentru ca filmul se petrece \u00een Franta si ea are 40 si ceva de ani acum, nu \u00een urma cu mai bine de 20 de ani. E unica pentru ca madlena ei e ratatouille-ul, pentru ca vorbeste de Mitterrand ca despre presedintele tineretii ei si de Gainsbourg la timpul trecut. Daca filmul ar fi fost facut \u00een Rom\u00e2nia, Camille ar fi suspinat dupa varza \u00e0 la Cluj si si-ar fi amintit cu alean de Petre Roman prim-ministrul. P\u00e2na una-alta, aceasta noua Peggy Sue e facuta pentru un singur public (cel francez, \u00eentre doua v\u00e2rste, de sex feminin) si pentru un singur timp, cel prezent.
\nDaca rezultatul a fost caracterizat ca fiind cel mai cald film de la Cannes-ul de anul acesta, cred ca mai aproape de adevar ar fi sa spunem ca e caldut, si nu ma \u00eendoiesc ca \u00eei va veni si lui vremea c\u00e2nd va fi \u00eencalzit.
\nRadiohorror<\/strong>
\nDesi acest al doilea film al regizorului britanic Peter Strickland se constituie \u00eentr-un omagiu asumat adus filmului giallo, se poate argumenta ca \u201eBerberian Sound Studio\u201c e \u00een acelasi timp dedicat filmului \u00een general, si mai cu seama acelei perioade \u00een care din echipa de filmare nu facea parte si calculatorul. Grilele pe care inginerul de sunet interpretat de Toby Jones le foloseste sunt identice cu cele ale programelor de prelucrare a sunetului de azi, doar ca sunt facute pe h\u00e2rtie. Groaza se obtine manual \u00een \u201eBerberian Sound Studio\u201c, iar filmul ne dezvaluie acest proces laborios si deseori comic pas cu pas. Pentru fiecare scena \u00een care cineva e hacuit \u00een film, un fruct sau o leguma sunt sacrificate \u00een studio.
\nCuloarea predominanta a filmului e rosul, care nu lipseste din nicio scena. Acest rosu ne\u00eendoielnic profund e pretutindeni: pe lustre si lampi, pe rosiile, ridichile sau pepenii care \u00eesi gasesc sf\u00e2rsitul \u00een numele artei, pe butoanele de la pupitrul de comanda, pe telefonul secretarei, pe buzele oricarui personaj feminin. Acest rosu nu e niciodata al s\u00e2ngelui, pentru ca Strickland are inteligenta de a nu filma nici macar un singur cadru de giallo propriu-zis. Tot ceea ce aflam despre \u201eThe Equestrian Vortex\u201c, filmul din film la care lucreaza Gilderoy (Jones), provine din descrierile sonore care preced fiecare sesiune de \u00eenregistrari, tot at\u00e2tea evocari ale trilogiei mistice semnate Dario Argento (\u201eSuspiria\u201c, \u201eInferno\u201c si\u00a0 \u201eLa terza madre\u201c). Alegerile adevaratilor regizori de giallo sunt, de altfel, puse \u00een discutie atunci c\u00e2nd filmul trateaza relatia ambivalenta a acestora cu subiectul tratat. \u201eUrasc ce li s-a \u00eent\u00e2mplat vrajitoarelor, dar trebuie sa arat. Un regizor adevarat trebuie sa respecte adevarul\u201c, \u00eei spune regizorul din film lui Gilderoy, \u00een ceea ce constituie un comentariu pe marginea dublului discurs practicat de acesti cineasti (a te concentra pe caznele la care sunt supuse femeile din film pentru a le face pe plac barbatilor din sala, urmat de a te delimita de obiectul filmat si a incrimina tocmai aceasta violenta, fara de care filmul nu ar mai exista).
\nGilderoy e un fel de Barton Fink catapultat \u00een lumea horrorului italian, una care, \u00eencetul cu \u00eencetul, \u00eel contamineaza. E o contaminare la \u00eenceput sublimata (sucul de rosii care t\u00e2sneste din blender si \u00eel pateaza), apoi reala. Ceea ce Gilderoy deja este, \u00eentr-un fel (prin numele sau, tipic universului giallo, prin cumsecadenia sa, care \u00een horroruri nu prevesteste niciodata ceva bun, sau prin faptul ca locuieste \u00eenca \u00eempreuna cu mama lui), filmul desav\u00e2rseste. \u00cen cele din urma, Gilderoy devine un personaj de giallo si se transforma \u00een sunet, \u00een timp ce filmul lui Strickland, unul care \u00eesi pastreaza forta at\u00e2ta timp c\u00e2t protagonistul sau rezista, \u00eesi pierde vocea si devine mut.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Anul acesta, festivalul cel mai bun a fost cel la care n-am putut sa ajung. \u00centr-un moment \u00een care nu eram deloc convins ca mai are vreun rost sa scriu, Andrei Gorzo, Magda Mihailescu, Sorin Botoseneanu, Corina Suteu, Bobby Paunescu, Tudor Giurgiu si Mihai Chirilov au gasit cea mai buna metoda de a-mi spune cu… Cite\u0219te mai mult »Inapoi<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[66],"tags":[8325,150,83],"class_list":["post-13447","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-arte-media","tag-camille-redouble","tag-cinema","tag-film"],"views":1107,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/13447","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=13447"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/13447\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=13447"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=13447"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=13447"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}