{"id":13439,"date":"2012-10-04T12:44:06","date_gmt":"2012-10-04T10:44:06","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=13439"},"modified":"2012-10-01T12:50:48","modified_gmt":"2012-10-01T10:50:48","slug":"cultura-cantaretului-este-primordiala-i","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/cultura-cantaretului-este-primordiala-i\/","title":{"rendered":"\u201eCultura cantaretului este primordiala\u201c (I)"},"content":{"rendered":"

LILIANA BIZINECHE \u00een dialog cu COSTIN POPA<\/strong><\/p>\n

 <\/p>\n

 <\/p>\n

Remember Valentina Cretoiu<\/strong><\/p>\n

Costin Popa: Stimata doamna, ma bucur sa va \u00eent\u00e2lnesc la Brasov, orasul dumneavoastra natal. Ati venit \u00een vacanta…
\nLiliana Bizineche: \u00cemi place sa regasesc frumusetea orasului, sa vad ce mult s-a schimbat \u00een bine, sa re\u00eent\u00e2lnesc prietenii, familia si, bine\u00eenteles, locurile dragi. De obicei, sosesc vara si ram\u00e2n p\u00e2na la \u00eenceputul lui septembrie.<\/p>\n

C.P.: Ati \u00eenceput aici studiile de pian, dupa aceea ati continuat cu cele de canto, ca mezzosoprana.
\nL.B.: Mai \u00eent\u00e2i, trebuie sa le multumesc parintilor mei pentru educatia pe care mi-au dat-o si pentru \u00eendrumarea catre muzica. Primul meu profesor de pian a fost Hans Eckardt Schlandt de la Biserica Neagra. Aveam sase ani. Am urmat scoala de muzica, apoi liceul, dupa care am avut fericirea sa o \u00eent\u00e2lnesc pe marea soprana Valentina Cretoiu si sa lucrez cu d\u00e2nsa. A fost mama mea spirituala, o ilustra maestra care m-a \u00eensotit de la \u00eenceputuri p\u00e2na a disparut, \u00een 2003. D\u00e2nsa m-a format. Am intrat apoi la Academia de Muzica din Cluj, unde l-am avut profesor pe maestrul Ionel Pantea, venerabilul bas si regizor si, ulterior, director al Operei Rom\u00e2ne, \u00een anii c\u00e2nd am fost angajata acolo. Sigur, baza am avut-o de la dna Cretoiu, dar am primit multe sfaturi si de la maestrul Pantea. Este normal sa recunosc.<\/p>\n

C.P.: Mergeati la Breaza, unde se retrasese Valentina Cretoiu?
\nL.B.: Stateam acolo zile \u00een sir sau weekend-uri, cum reuseam, mergeam toata noaptea cu trenul de la Cluj, dar merita, ce \u00eenvatam la Breaza era extraordinar.<\/p>\n

C.P.: Vorbiti-mi, va rog, despre acele lectii, \u00een ce atmosfera se desfasurau, care erau punctele pe care maestra se concentra, daca abordati numai probleme de tehnica vocala sau si de constructie a rolurilor, frazare etc.
\nL.B.: Lucram absolut totul, pentru perfectiunea tehnica, a sunetului, pentru ca d\u00e2nsa avea un cult pentru sunetul nobil, frumos si sanatos. Era o fiinta \u00eenteleapta, care stap\u00e2nea o imensa cantitate de informatie si o cultura profunda. Se adauga experienta. Avea un contact special cu senzatiile sunetului, cu frumosul, vorbea despre cum sa patrunzi \u00een esenta lui si, mai ales, cum sa patrunzi \u00een esenta ta, ca emitent de sonoritati minunate.<\/p>\n

C.P.: Un har…
\nL.B.: L-am primit. Si pe tot parcursul carierei, si astazi, c\u00e2nd sunt mai mult profesoara dec\u00e2t c\u00e2ntareata, \u00eemi dau seama ca este fundamental ca sunetul frumos sa ne atinga \u00eentr-o maniera deosebita, sa ne faca bine si, \u00een acelasi timp, sa ne \u00eenalte spiritual. Aceste lucruri, cred, sunt cardinale pentru un artist. Vedem ca din toate timpurile, de la castrati p\u00e2na astazi, lumea a fost foarte sensibila la frumusetea sunetului si la ceea ce emana el. Valentina Cretoiu mi-a deschis toate aceste orizonturi si din punctul de vedere al tehnicii, si din cel al constructiei frazelor, al elegantei; d\u00e2nsa nu mai c\u00e2nta, dar explica minunat cum sa faci crescendi, diminuendi etc. Totul era corespondent potentialului meu, n-a vrut niciodata sa-si impuna ideile, pentru ca avea un respect deosebit fata de organul vocal, fata de glas. Explica abstractul din sunet prin cuvinte, prin imagini pe care le \u00eentelegeai; stiai ca aerul este cel care produce sunetul si ca este capital. Bine\u00eenteles ca si echilibrul propriu este esential, ca si apelarea la tezaurul interior, la intrarea \u00een profunditate, \u00een meditatie, \u00een respect fata de \u00eenzestrarea ta. Cultura c\u00e2ntaretului este primordiala. Mi-a pus la dispozitie toata biblioteca d\u00e2nsei. Mi-a facut o deschidere pentru care sufletul meu \u00eei este recunoscator; de fiecare data \u00eei multumesc \u00een g\u00e2ndurile mele.<\/p>\n

C.P.: Ce roluri ati studiat cu Valentina Cretoiu?
\nL.B.: Tot ce am c\u00e2ntat, inclusiv Carmen, Nancy \u00een \u201eMartha\u201c, cu care am debutat la Cluj, Maddalena, Suzuki, Fenena, preparasem Amneris, Eboli, dar n-am mai apucat sa le interpretez pe scena. \u00cen 1986 urma sa emigrez \u00een Israel si m-au dat afara de la Opera.
\nPremii, premii…<\/strong>
\nC.P.: V-ati stabilit acolo?
\nL.B.: Nu, am stat doar un an si apoi am plecat \u00een Portugalia pentru ca sotul meu a obtinut un post \u00een Orchestra Gulbenkian. Eu am ramas liber profesionista. Sigur ca am luat-o de la \u00eenceput si n-a fost usor. Plecasem de la Cluj unde aveam un loc stabil, un parcurs de cariera si astea, \u00eentr-un fel, s-au \u00eencheiat. Dar majoritatea rolurilor pe care le-am c\u00e2ntat erau lucrate pe scena din Cluj. Au venit si altele, dar n-am mai \u00eent\u00e2lnit aceeasi baza de lucru, pentru ca \u00een general regizorii n-au timp, \u00eeti arata doar intrarile, iesirile, luminile. Este altceva c\u00e2nd lucrezi \u00een echipa. Opera este un lucru serios, care necesita timp, spatiu si \u00eentelegere \u00eentre c\u00e2ntareti, altfel se ajunge la conflicte.<\/p>\n

C.P.: Ceea ce stiam \u00een anii dinainte de 1989 era ca ati c\u00e2stigat multe premii la concursuri internationale.
\nL.B.: La toate am participat studiind \u00een paralel cu Valentina Cretoiu si Ionel Pantea. Nu pot sa nu-mi aduc aminte cu tristete ca de fiecare data c\u00e2nd plecam era un stres continuu… iese pasaportul?… iese viza? Am \u00eenceput la Atena, cu Concursul \u201eMaria Callas\u201c, unde am luat Premiul al II-lea pentru ca nu s-a dat Premiul I. A fost destul de bine, chiar foarte bine pentru 23 de ani. La Leipzig mi s-a acordat Premiul \u201eBach\u201c. Am luat tot Premiul al II-lea si la s’Hertogenbosch, \u00een acelasi an cu Nelly Miricioiu. Distinctiile erau date pe voci, Nelly a luat Premiul I la soprane, dar la mezzosoprane mie mi-au dat premiul secund. Am pl\u00e2ns foarte tare pentru ca mi s-a parut, nu stiu, necinstit; s-or fi g\u00e2ndit… Premiile I sa le c\u00e2stige numai rom\u00e2nce?!… Apoi am luat la Paris Premiul I si Premiul pentru interpretarea muzicii franceze, la M\u00fcnchen, Premiul Special al Juriului. A urmat Geneva si tot asa… Simteam ca pot sa iau mereu primul premiu, vedeam participarea, stiam ca sunt buna…<\/p>\n

C.P.: C\u00e2t de importante sunt concursurile pentru tineri?
\nL.B.: Le recomand, pentru ca percepi un pic care este locul tau \u00een panorama internationala si daca ceilalti te aproba. Competitiile \u00eeti dau constiinta valorii proprii, pentru ca te pui \u00een concurenta, desi concurenta este un cuv\u00e2nt perimat si poate ca \u00een muzica este o prostie, \u00eentruc\u00e2t fiecare c\u00e2ntaret este unic si \u00eesi are pozitia lui \u00een lume. Totusi, cred ca este important pentru tineri sa faca pasul, spre a-si verifica anduranta si daca \u00een stresul din concurs reusesc sa se domine, sa faca performanta. Nu este esential sa c\u00e2stigi premiul cel mare, dar pentru mine, \u00een acea vreme, a fost important pentru recunoasterea \u00een tara. De exemplu, la absolvirea Conservatorului, fusesem prima pe tara si primisem repartizare la Brasov, \u00een cor. C\u00e2nd am venit de la Paris cu doua premii, am mers la Consiliul Culturii si am spus ca as vrea foarte mult sa ram\u00e2n \u00een Cluj. Mi s-a spus chiar ca pot alege \u00eentre Cluj si Bucuresti, dar, cum facusem facultatea la Cluj si aveam deja foarte multi prieteni acolo, am ales acel oras. Am fost foarte fericita la Opera din Cluj, am facut multe productii noi, cu un regizor excelent, un \u00eencapat\u00e2nat \u00een perfectiune, Viorel Gombosiu, care a plecat acum c\u00e2tiva ani dintre noi. Trata opera ca pe un cinema si lucra totul, ca si Zeffirelli, la detaliu, de la lumina la ochi si priviri. Am pregatit cu el \u201eCarmen\u201c, generatia mai mare era oarecum surprinsa ca ne-a luat pe noi, care abia terminaseram facultatea. Aveam 25 de ani, cei mai \u00een v\u00e2rsta ziceau ca o sa-mi rup g\u00e2tul, ca nu se poate, si uite ca a facut productia cu mine, cu Alexandru Agache si Elena Andries. A fost o generatie foarte buna, toti am intrat dintr-un sut \u00een Opera si totul ni s-a deschis vivace \u00een fata, cu energie pozitiva.
\nAlaturi de marele Alfredo Kraus<\/strong>
\nC.P.: Ati debutat \u00een Charlotte din \u201eWerther\u201c la Teatrul Sao Carlos din Lisabona alaturi de Alfredo Kraus. Cum a fost apropierea de cel supranumit \u201eMonsieur Werther\u201c?
\nL.B.: Foarte emotionanta, tremuram din toata fiinta, pentru ca stiam ca trebuia sa vina marele Kraus, am facut \u00eenainte o saptam\u00e2na de repetitii fara el, cu un tenor substitut si cu Paolo Trevisi care, ca si Gino Bechi, era regizor la Teatrul S\u00e3o Carlos.<\/p>\n

C.P.: Marele bariton Gino Bechi s-a ocupat si de regie, da?
\nL.B.: Da, si-mi pare rau ca n-a facut regia la \u201eWerther\u201c, as fi fost mai fericita. Trevisi mi-a spus de la \u00eenceput ca vrea sa remodeleze ideea personajului principal si pe… dl Goethe, sa-i \u00eentoarca pe toate fetele. L-a vrut pe Werther homosexual. Si pur si simplu n-am mai \u00eenteles nimic. Eu preparasem \u00een detaliu rolul cu Viorel Gombosiu, fiecare masura, gest, privire, emotie, foarte bine pregatit si \u00eentreaga trama, de la Goethe la Massenet, avea sens. Dintr-odata mi s-a luat totul.<\/p>\n

C.P.: Relatiile \u00eentre personaje nu mai puteau sa existe.
\nL.B.: Bine\u00eenteles. Am pl\u00e2ns tot timpul si norocul meu a fost ca eram prietena cu directorul teatrului, care mi-a spus: \u201eStai linistita, nu fii deprimata, respira ad\u00e2nc ca o sa vina Kraus si va aranja tot\u201c. \u00centr-adevar, dupa c\u00e2teva zile de mare neliniste, a sosit Alfredo Kraus si regizorul n-a mai \u00eendraznit sa spuna nimic. Marele tenor a facut toata regia, de la \u00eenceput p\u00e2na la sf\u00e2rsit. Dupa sute de spectacole cu \u201eWerther\u201c, totul \u00eei era \u00een s\u00e2nge si repetitiile s-au desfasurat normal, natural, iar eu am intrat ca o manusa \u00een jocul lui. Guverna logica. Am avut cinci spectacole foarte bune, cu imens succes. \u00centr-o seara, Kraus a fost extrem de bolnav, nu avea voce, dar nu a anulat si a c\u00e2ntat constiincios, concentr\u00e2ndu-se numai la ceea ce era absolut necesar ca sa termine spectacolul.<\/p>\n

C.P.: Este o arta pentru unii c\u00e2ntareti sa c\u00e2nte \u00een conditii de disconfort.
\nL.B.: O stiinta. Exprima totul prin voce, reusea sa se dedubleze \u00eentr-un stil nemaipomenit, de care Valentina Cretoiu \u00eemi vorbea foarte mult: \u201eC\u00e2ntaretul de opera are nevoie sa nu se piarda \u00een rol, alter ego-ul sau trebuie sa fie totdeauna prezent, pentru control. Kraus reusea extraordinar. La sf\u00e2rsitul spectacolului se simtea proaspat, spre deosebire de mine care eram \u201eout\u201c. Nu mai stiam nici cum ma cheama iar el \u00eemi spunea: \u201eHei, ce faci, gata, aplauze, s-a mai terminat \u00eenca unul!\u201c. \u00cen fine, a fost o lectie fantastica. Dupa aceea am \u00eenvatat-o si eu, cu experienta. Cu c\u00e2t faci mai multe spectacole \u00een acelasi rol cu at\u00e2t esti mai liber, mai sigur pe tine.<\/p>\n

C.P.: Cum era Kraus ca partener, c\u00e2teodata da senzatia de raceala, de distanta?
\nL.B.: Pe scena era formidabil. \u00cen culise nu te puteai apropia de el, ca om; \u00een afara scenei avea putine relatii cu colegii, dar \u00een spectacol facea totul extrem de profesionist. O avea si pe sotia lui care \u00eel proteja complet, el nu se ocupa de nimic, doar semna contractele. A avut o viata extraordinar de cumpatata si a c\u00e2ntat rolurile cele mai potrivite pentru vocea lui.<\/p>\n

C.P.: N-a riscat nimic..
\nL.B.: Nu, precautie si inteligenta.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

LILIANA BIZINECHE \u00een dialog cu COSTIN POPA     Remember Valentina Cretoiu Costin Popa: Stimata doamna, ma bucur sa va \u00eent\u00e2lnesc la Brasov, orasul dumneavoastra natal. Ati venit \u00een vacanta… Liliana Bizineche: \u00cemi place sa regasesc frumusetea orasului, sa vad ce mult s-a schimbat \u00een bine, sa re\u00eent\u00e2lnesc prietenii, familia si, bine\u00eenteles, locurile dragi. De… Cite\u0219te mai mult »\u201eCultura cantaretului este primordiala\u201c (I)<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[66],"tags":[8321,8322],"class_list":["post-13439","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-arte-media","tag-liliana-bizineche","tag-valentina-cretoiu"],"views":2989,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/13439","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=13439"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/13439\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=13439"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=13439"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=13439"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}