{"id":13424,"date":"2012-10-04T12:34:35","date_gmt":"2012-10-04T10:34:35","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=13424"},"modified":"2012-10-01T12:36:44","modified_gmt":"2012-10-01T10:36:44","slug":"noaptea-e-o-lumina-care-viseaza","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/noaptea-e-o-lumina-care-viseaza\/","title":{"rendered":"Noaptea e o lumina care viseaza"},"content":{"rendered":"

Carlos Drummond de Andrade, Masina lumii si alte poeme,<\/em> traducere din portugheza de Dinu Flam\u00e2nd, Editura Humanitas, 2012<\/strong><\/p><\/blockquote>\n

 <\/p>\n

 <\/p>\n

Trebuie sa remarcam de la \u00eenceput calitatile excelente ale acestei aparitii editoriale \u2013 tehnoredactarea, grafica, erata (pe care de multa vreme nu am mai \u00eent\u00e2lnit-o \u00eentr-o carte), formatul absolut profesional al acestei antologii aparute la Editura Humanitas \u00een colectia de poezie coordonata de poeta Denisa Comanescu, careia \u00eei aducem pe aceasta cale un omagiu (rasfr\u00e2nt, fireste, asupra \u00eentregii echipe care a facut posibila aparitia cartii), at\u00e2t pentru calitatile enumerate mai sus, c\u00e2t si pentru deschiderea inspirata a unei asemenea colectii \u00een cadrul acestei edituri.<\/p>\n

Nu este usor sa faci o antologie a unui mare poet. Alegerea poemelor urmeaza logica unei subiectivitati, care, printre altele, trebuie mereu sa se \u201eplieze\u201c si unor cerinte temporale. Selectia operata de Dinu Flam\u00e2nd ne ofera, de aceea, \u00eentr-un evantai graitor, creatii semnificative din opera lui Carlos Drummond de Andrade \u00een maniera diacronica, \u00eencerc\u00e2nd astfel sa \u00eenlature pe c\u00e2t se poate subiectivitatea preferentiala, lucru care reiese si din excelenta sa prezentare introductiva \u00een universul andradian prin punctarea focarelor obsesive, \u00eensa si prin raportarea poetului la marile culturi ale lumii.<\/p>\n

Marturisesc ca l-am citit \u00een \u00eentregime pe acest poet brazilian relativ t\u00e2rziu, la \u00eenceputul anilor \u201990, si anume \u00eentr-o editie a lui \u00een portugheza g\u00e3sit\u00e3 \u00een casa unui prieten poet din nordul Germaniei, care era si specialist \u00een portugheza si care era, ca si mine de altfel, un mare admirator al lui Pessoa si Herberto Helder. Citindu-i poemele, am avut atunci impresia ca este un poet al generatiei anilor optzeci-nouazeci, si nu un poet nascut \u00een anul 1902; aceasta, \u00eensa, la o lectura fugara, oarecum \u201ehulpava\u201c, si nu una a aprofundarii prin relectura, fenomen clamat de bogatia teritoriilor investigate de poet.<\/p>\n

Relu\u00e2nd lectura, savur\u00e2ndu-l \u00e0 loisir am descoperit, dincolo de puzderia imaginilor, o structura subterana aproape geometrizata, care pare sa tina at\u00e2t de rigoarea intelectuala a lui Drummond, c\u00e2t si de ghesul tainic de-a oferi, de a-si \u201edarui\u201c textele lumii, lucru care presupune o \u201eretinere\u201c \u2013 prin insinuarea aproape autonoma a unei anume \u201eprudente\u201c \u2013, o retinere, asadar, a combustiei poetice tinz\u00e2nd mereu la o revarsare aparent entropica prin bogatia coplesitoare a resimtirii, \u00eensa si cerinta sfioasa a decantarii unui dar, a unei oferiri si deschideri ce-si revendica elaborarea finala.<\/p>\n

De altfel, \u00een at\u00e2t de inspirata tiparire pe coperta interioara a volumului apare o marturisire extraordinara a acestui poet, pe care nu ne putem abtine a nu o reda aici la r\u00e2ndul nostru, date fiind esentialitatea ei, valabilitatea ei universala: \u201eCu fiecare zi ce trece, ma conving tot mai mult ca deseurile vietii sunt iubirea pe care nu o daruim, puterea de care nu ne folosim, prudenta egoista, care nu vrea sa riste nimic si din cauza careia, \u00eencerc\u00e2nd sa evitam suferinta, ne pierdem de asemenea si fericirea\u201c.<\/p>\n

Drummond de Andrade este poetul constient de faptul ca la \u00eenceputul fiecarei faptuiri, oric\u00e2t de marunte ar fi ea, se afla emotia. Emotia care cuprinde \u00een mare doua compartimente: teama si iubirea, care par a se exclude reciproc: unde e teama nu e iubire, unde e iubire dispare teama. Drummond are \u00eensa marea calitate de a uni emotia cu g\u00e2ndul, cu intelectul, logosul, ca din aceasta uniune, \u00een retorta inimii, sa rezulte vibratia unei sentiment. El pare sa stie cu certitudine ca orice poem mare, si implicit efectul trezit de el \u00een cititor, are\/ \u00eei provoaca acestuia o anume vibratie launtrica pe masura, tot at\u00e2t de detectabila azi gratie aparatelor electronice de mare finete, pe c\u00e2t de \u201epalpabil\u201c este orice lucru din jurul nostru.<\/p>\n

\u00cen consecinta, Poetul este cel care vibreaza si care \u00eencearca sa dea mai departe, sa daruiasca aceasta vibratie, sa molipseasca, sa contamineze cu ea un posibil lector printr-un text adecvat; acest lucru fiind \u00eensa si travaliul cel mai greu. El deosebeste versificatorul, poetul de duzina, de marele poet. Poemul, odata terminat… si tiparit, are o anume vibratie, o anume grafica a lui unica, aidoma piliturii de fier \u00een jurul unui magnet. Travaliul acesta dificil \u00eel apropie pe Drummond de acea decantare continua a poemelor lui de toate modelele, de toate artificializarile (oric\u00e2t de \u201esublime\u201c ar fi ele), de multele capcane ale livrescului, \u00een fine, de tentatiile unei maniere.<\/p>\n

Lumea noastra este o lume a semnelor, care \u00een fiecare secventa individuala perceputa \u00eencearca a dialoga, a comunica \u2013 a intra \u00een rezonanta \u2013 cu launtrul nostru hibern\u00e2nd. Fiecare lucru are propria vibratie, asadar si fiecare om (si \u00een acelasi timp si senzorul de preluare a altor vibratii, ce difera individual, fireste). Fiecare cuv\u00e2nt \u00eesi are propria vibratie. Lumea vie, ca o uriasa carte ce-si asteapta lectorul. Astfel, \u00een fiecare poezie ce merita acest nume, transpare un ritm \u00eenscriind o grafica anume, decant\u00e2nd o anume geometrie arhetipala. O retraire la diverse niveluri temporale si istorice a acelorasi rezonante arhetipale. O arta are prezent (si nu un viitor, cum adesea se afirma), doar daca reuseste o re-integrare a spiritului (invocat \u00een trecut dintr-un afara), din propriul for ad\u00e2nc\/ launtric.<\/p>\n

Cuv\u00e2ntul constituie prin el \u00eensusi un univers: \u201esub pielea cuvintelor exista cifruri si coduri\u201c (\u201eFloarea si Greata\u201c, subl. n., p. 55). Asta nu \u00eenseamna ca Andrade le \u201ezeifica\u201c oprindu-se la un elogiu formal, ci el \u2013 mai ales prin \u00eensasi conformatia lui \u00een care se \u00eent\u00e2lneste o puritate funciara, \u00een sensul minunarii, cu rigoarea logosului, lucru extrem de rar \u2013 se considera \u00een mod firesc partenerul lor \u00een acest joc, c\u00e2nd tragic, c\u00e2nd ironic, c\u00e2nd saltaret jovial, c\u00e2nd grotesc; asemenea cuvintelor (ele \u00eensele rezultatul unui minunat anonimat al celui mai \u00eenalt act poetic), Drummond se lasa purtat \u00een jocul acesta brownian al lumii. Rigoarea, seductia structurarii, spre a \u00eentinde punti printre altele, determina acel soi de \u201eindiferenta\u201c care nu trebuie nicicum confundata cu nepasarea, dimpotriva, e oarecum astfel de parca te-ai retine \u00eendelunga vreme \u00een fata corpului care se ofer\u00e3 al femeii iubite, tocmai ca actul sa poata fi gustat total, deplin si cu fiecare fibra a fiintei: \u201e\u00eenainte de toate mereu fidela indiferenta\/ \u00eensa bine dozata, ca sa sustin viata\u201c (\u201eAspiratie\u201c, p. 104, subl. n.).<\/p>\n

Toate acestea presupun un lung travaliu launtric anterior, care \u00eel apropie pe Drummond de unele afirmatii, aparent paradoxale, ale mondo-urilor ori koan-ului zen: \u201esingurul posibil e Dumnezeu\/ singurul imposibil e Dumnezeu\u201c (\u201eSingura\u201c, p. 151). Impactul dintre o latenta, dar decisiva configurare (av\u00e2nd la baza mereu o juvenila combustie emotionala, nealterata de nimic \u00een lunga lui viata, \u00eensa care \u00eel apropie treptat de un soi de philosophia perennis), cu mentinerea mereu vie a curiozitatii, prospetimii si-a reactiei spontane fata de Clipa, fata de lumea prezenta \u00een toate convulsiile ei, \u00eel mentine at\u00e2t de viu, de modern, conferindu-i acea at\u00e2t de jinduita perenitate.<\/p>\n

\u201ePoezia e incomunicabila\u201c (\u201eSecret\u201c, p. 37), afirma Andrade, continu\u00e2nd, \u00eensa, de \u00eendata: \u201eram\u00e2i anapoda \u00een coltul tau\/ nu iubi\u201c (subl. n., excelent aici termenul gasit de Dinu Flam\u00e2nd, spre a reda o noua fateta a acelui \u201egauche\u201c plurisemantic, explicat de el \u00een nota de subsol a poemului \u201ePoem cu sapte fete,\u201c p. 25), un termen cu multiple sugestii si valente \u00een portugheza: de la st\u00e2ngaci, picaresc, dezmostenit, fara calitati, p\u00e2na, poate, la acea sintagma de acum consacrata la noi, \u201eun mare om de nimic\u201c…<\/p>\n

Se configureaza, astfel, la Drummond, de la \u00eenceput, o lenta, dar decisa nevoie a unui numitor comun al realitatii, travers\u00e2nd Enigma, \u00eenfr\u00e2nt mereu de aceasta din urma, sedus din nou de ea cu iluzia unei priceperi, a unei posibile \u00eentelegeri, ca de \u00eendata sa-l uimeasca cu o noua fateta paradoxala.<\/p>\n

Astfel, celebrul si contestatul poem \u201e\u00cen mijlocul drumului\u201c (p. 27), remarcat cu finete, pe larg si sub multiplele lui valente de Dinu Flam\u00e2nd \u00een introducerea lui critica, al carui efect reluat \u00een poemul \u201eEnigma\u201c (p. 100), este re\u00eemprospatat de ipostaza definitiei poetului din \u201eDezlegarea poetului\u201c (p. 154): \u201eEl trece la straniul statut\/ de zeu sau de secunda pasargada\/ unde nu adie nici \u00eentrebarea\/ nici tema despre\/ nici ipoteza \u00een legatura cu\u201c), pare sa devina zen-koan-ul poetului:<\/p>\n

\u201e\u00cen mijlocul drumului era o piatra
\nEra o piatra \u00een mijlocul drumului
\nera o piatra
\n\u00een mijlocul drumului era o piatra.<\/p>\n

Niciodata nu voi uita acest eveniment
\nDin viata retinelor mele at\u00e2t de obosite.
\nNiciodata nu voi uita ca \u00een mijlocul drumului
\nera o piatra
\nera o piatra \u00een mijlocul drumului
\n\u00een mijlocul drumului era o piatra.\u201c<\/p>\n

Tematica acestui poem va spori obsesiv, mai mult ori mai putin sombrata, pe parcursul \u00eentregii lui creatii, dezvaluind rar, dar decisiv, starea unui iluminat. Dinspre acest poem, care instituie o subtil gingasa atitudine \u00een fata poeziei si implicit a lumii, pare sa se rasfire \u00eentreaga creatie drummondiana (\u201eCautarea poeziei\u201c, p. 52):<\/p>\n

\u201ePatrunde surd \u00een regatul cuvintelor.
\nAcolo sunt poemele ce asteapta sa fie scrise.
\nStau paralizate, nu \u00eensa si disperate,
\nGasesti prospetime si calm pe suprafata lor intacta.
\nIata-le singure si mute, \u00een starea de dictionar.
\nTraieste cu poemele tale \u00eenainte de a le scrie\u201c (subl. n.)
\n(…)
\n\u201eDu-te mai aproape si contempla cuvintele.
\nFiecare are
\nmii de fete secrete pe fata neutra,
\nsi fiecare te \u00eentreaba, neinteresat de raspunsul
\nsarac sau teribil pe care tu l-ai putea da:
\nAi adus cheia?\u201c<\/p>\n

Afinitatile poetului cu starea zen (la care \u00eel \u201econstr\u00e2ngem\u201c cu o anume sfiala, fara de-a sti ori de-a cerceta daca s-a aplecat asupra ei \u2013 dorim doar sa oferim o perspectiva inedita a interpretarii operei lui \u00een ansamblu, care prezinta \u00een structurile de ad\u00e2ncime ori \u00een cele evidente, categoric, \u00eensemnele acestei stari pe care \u00eencercam sa le reliefam c\u00e2t mai delicat), reiese si din afirmatia: \u201eetern este tot ce traieste o fractiune de secunda\/ \u00eensa cu at\u00e2ta intensitate \u00eenc\u00e2t se pietrifica si nici o forta\/ nu-l poate rascumpara\u201c (\u201eEtern\u201c, p. 124, subl. n.); si iata, si mai evident, tot \u00een acest superb poem pe care ne pare rau ca nu-l putem cita \u00een \u00eentregime aici: \u201eiar \u00eentre oceanele de nimic\/ sa ia nastere un ritm\u201c (subl. n.), \u00een care golul zen-budist apare \u00een maniera drummondiana at\u00e2t de fecund, de plin…<\/p>\n

Ne limitam, asadar, la a afirma ca obsesia pietrei aflate \u00een mijlocul drumului devine zen-koan-ul drummondian, dorind doar sa evidentiem \u00een mare faptul comun at\u00e2t zen-ului, c\u00e2t si unui experiment absolut personal dintr-o zona geografica cum nu se poate mai diferita de cea a zen-ului originar, care conduce ambii factori la acelasi lucru: la spiritualitatea cotidiana care este \u00een mare si marca zen-ului.<\/p>\n

\u00centr-adevar, cel mai greu, \u00eensa si cel mai \u201ederizoriu\u201c lucru este, pesemne, sa filosofezi asupra iubirii. Mai toti au ocolit acest subiect la predecesorii \u201evizitati\u201c de ei. Singurul act care ne-ar putea scoate din impas. Sa \u00eenveti a iubi: de \u201eridicolul\u201c acesta s-au ferit si se feresc toti \u201erationalistii\u201c. Pesemne ar fi desfiintat din capul locului acel at\u00e2t de jinduit \u201eprogres\u201c pe care \u00eel tot asaza ei ca un cap de afis. Deformare monstruoasa, prin unilateralizare \u00eencerc\u00e2nd sa \u201epompeze\u201c infinitul \u00eentr-o circumferinta. Exista \u00eensa progres \u00een iubire? Marele paradox si totodata esecul lor \u00eel constituie faptul (pe care doar cei unduiti de Iubire \u00eel cunosc deplin) ca Plictisul nu se alunga prin angrenarea galopanta \u00een ratiune. Dimpotriva, el sporeste si se \u00eentareste launtric ca umbra. Am\u00e2nat doar. Mereu combatut prin formele tot mai sporite, mai obsesive ale unei ratiuni cuprinse de amoc, ca \u00een crizele de abstinenta. Plictisul este prima treapt\u00e3 \u00eenaintea lui noche oscura… Numai Iubirea face ca el sa fie cu totul mistuit: fiecare traire, perceptie, sunt Pline, frematator de Vii; trairea \u00een clipa a exorcizat teama. Iubirea e astfel si traire deplina \u00een Clipa. Carlos Drummond de Andrade nu se sfieste sa apeleze la acest cuv\u00e2nt. Si o face cu detasare, \u00eensa si cu patima si cu o anume lent mistuita disperare (\u201eIubirea si vremea ei\u201c, p. 144, sublinierile \u00een aldine ne apartin):<\/p>\n

\u201eIata ce e iubirea: c\u00e2stigul neprevazut
\nUn dar subteran si stralucitor
\nLectura unui fulger misterios
\nCare, odata descifrat, \u00eenceteaza sa mai existe<\/p>\n

Si valoreaza doar c\u00e2t preturile terestre
\nCu exceptia minutei de aur din orologiul
\nMinuscul, vibr\u00e2nd \u00een acest crepuscul.<\/p>\n

Iubirea e ceea ce se deprinde la limita
\nDupa ce a fost arhivata toata stiinta
\nMostenita sau dob\u00e2ndita. Iubirea \u00eencepe t\u00e2rziu.\u201c<\/p>\n

Orbirea consta \u00een faptul ca, din punct de vedere intelectual, prin intermediul g\u00e2ndului, suntem \u00een starea de hybris a \u00eentelegerii, asadar a iluziei \u00eentelegerii. \u00censa tot ce nu este aflare proprie, individuala, experienta launtrica totala, prin decantare, liniste si tacere, este, \u00een fond, v\u00e2nare de v\u00e2nt\u2026 Oare nu tocmai \u201erezistenta\u201c la iubire, faptul ca nu ne lasam iubiti, este fatal, pare mereu sa fie obsesia lui Andrade. Prudenta, evocata de el ca deseu fatal.<\/p>\n

Poezia realizeaza \u00een acest sens o relatie holografica cu o cultura, cu o epoca, cu un spectru al vietii. Aflarea, experimentul personal pare sa fie o forma totala a vederii holistice, care prin prisma personala patrunde ordinea \u201epliata\u201c a universului. Intuitia pare a avea \u00eent\u00e2ietate (chiar \u00een ne-constientizarea ei concomitenta actului). Aceste clipe \u201egoale\u201c, \u00een care ea (se) \u201epipaie\u201c instantaneu \u00eentregul, un \u00eentreg complex de structuri.
\nO paradigma impresionanta, un vers reusit, o rostire ce bate departe, toate acestea nu au dec\u00e2t un singur rost: de a determina \u00een cel ce citeste, aude, o bresa. \u00cen fine, de a trezi. Ca acela ce are urechi de auzit sa fie incitat la drum \u00eentru Calea lui proprie, absolut individuala. Saltul \u00een tacere. \u00cen liniste. Acesta este potentialul maxim: declansarea prin injunctie a unei motivatii \u00eentru o posibila metanoia. Singura modalitate de a cunoaste trans-mentalul este transformarea de sine. A \u00eendrazni mersul. Nu doar a-l descrie, a-l g\u00e2ndi ori \u00eenchipui (\u201eMersul\u201c, p. 165): \u201eMersul e lent pentru ca-i lent\/ \u00cenca din lenta vreme de-altadata\u201c (…) \u201e\u00eenmorm\u00e2ntarea e \u00een lentul pas\/ iar \u00een pas lent e si casatoria.\/ Si tot asa, cuv\u00e2ntul chibzuit.\/ Sau gestul de-a deschide o scrisoare\u201c.<\/p>\n

Adevarata etica este cea motivata launtric, si nu cea motivata prin forte externe, coercitive. Nu este posibil sa atingi o stare de armonie fara de o atitudine etica. Rabdarea este una dintre aceste posibile atitudini etice. Sub nerabdare, goana, irosire, se ascunde mereu o doza de furie, deci si de agresiune. \u00censa din perspectiva rabdarii, anume lucruri se \u00eent\u00e2mpla pentru ca \u201ese \u00eent\u00e2mpla\u201c alte lucruri: nimic nu este izolat si autonom. Pacea launtrica este premisa pacii din Afara. Ceea ce se va \u201e\u00eent\u00e2mpla\u201c depinde mereu de starea noastra de Acum. Daca se coboara \u00een ad\u00e2nc, se gasesc aceleasi lucruri care se gasesc daca se patrunde ad\u00e2nc \u00een ceva exterior; ceea ce e ad\u00e2nc \u00een noi este \u00een ad\u00e2ncul tuturor lucrurilor.<\/p>\n

Compasiunea drummondiana, evidenta doar pentru un cititor atent, trezit, nu se confunda cu nepasarea, cu inactivismul. Dimpotriva. Doar prin compasiune ram\u00e2i Una cu toti si, mai ales, doar pe baza pacii launtrice poti actiona: motivatia si calitatea actiunii sunt \u00eensa cu totul altele (\u201eFavelariu international\u201c, p. 187): \u201eCine sunt eu sa te c\u00e2nt favela\/ tu care c\u00e2nti \u00een mine pentru nimeni toata noaptea de vineri\/ si toata noaptea de s\u00e2mbata\/ si nu ne cunosti, cum nici noi nu te cunoastem?\u201c (…) \u201eFavela creste \u00een launtrul nostru\/ si oricare ar fi discursul, decretul, poemul\/ ce se ridica \u00eempotriva ei\/ ea nu \u00eenceteaza sa sporeasca\u201c.<\/p>\n

\u201eSentimentul lumii\u201c (remarcat fin si de Dinu Flam\u00e2nd), pe care Drummond afirma \u00eentr-o superba expresie textuala ca-l posed\u00e3 \u2013 \u00een afara celor doua brate ale sale \u2013, nu-i apanajul oricui, nu-l poseda fiecare. Ba s-ar putea spune ca doar cei \u00eentr-adevar \u201egauche\u201c \u00eel poseda cu adevarat, sunt receptivi la el, fiind tocmai din aceasta cauza cei marginalizati, cei \u201eneajutorati\u201c. \u00censa acest sentiment se transforma treptat, dar sigur, \u00een vedere spirituala.<\/p>\n

Vederea spirituala nu este \u00een nici un caz g\u00e2ndire intelectuala. Vederea spirituala despre care vorbesc aici este o \u00eempletire str\u00e2nsa, o \u00eenrudire \u00eentre vederea senzoriala si intuitia spirituala. \u00censa aceasta nu se restr\u00e2nge la simtul vederii: pe masura ad\u00e2ncirii procesului, el se preschimba \u00een auz launtric, \u00een fine, o confluenta launtrica a tuturor simturilor, o unificare a lor \u00een care se pot produce pe r\u00e2nd schimbari ierarhice \u00een contextul simtului launtric.<\/p>\n

Fiinta \u00een devenire \u00een spatiu si timp pare a fi un simbol al ei \u00eensesi, adica pare a avea sensul \u00een ea \u00eensasi. O fecundare de sine cu sens. Lucrul cel mai ne\u00eensemnat, daca suntem \u00eentr-o dispozitie divina, poate trezi o traire spirituala.<\/p>\n

\u00cen procesul decantarii de orice balast impus de lume, de modele si de mod\u00e9lele ei, care l-a \u00eensotit pe poet tot timpul vietii, s-a cristalizat treptat un stil limpede, concis; \u00eensa acest lucru nu este singura consecinta a acestei debarasari\/ decantari oarecum deliberate. Drummond se afl\u00e3 mereu \u00een fata Enigmei, \u00een fata pietrei din mijlocul drumului. Este koan-ul lui si, ca orice koan, presupune, \u00een mare, o desfiintare treptata a asaltului logic\/ ideatic, a credintelor si ideilor de tot soiul, \u00eentr-un cuv\u00e2nt, urmareste instaurarea Atentiei nude, a spontaneitatii absolute si a primatului intuitiv. Este, oarecum, acea saracire a duhului din Evanghelii, limpezirea deplina p\u00e2na la mistuirea oricarei \u00eencarcaturi intelectuale, ca \u00een momentul predarii depline sa poata (ori nu) avea loc o stare de iluminare (ori, cum spunea misticul, ca \u00een golul acesta sa te poata locui Dumnezeu). Drummond de Andrade a cunoscut aceasta stare, \u00eensa \u00een acelasi timp iubea\/ c\u00e2nta viata cu frenezie (zen-ul \u00eensusi nu proclama fuga de lume, ci re\u00eentoarcerea \u00een lume din travaliul \u00eensingurarii, \u00eensa o re\u00eentoarcere transparenta). Acest lucru face ca varietatea exploziva a vietii, a lumii, cu nenumaratele ei combustii si convulsii, \u00eensa si tacute, \u00eencremenite (\u00een clipa) splendori sa fie receptata \u00eentr-un stil pe care-l putem denota ca fiind absolut drummondian, inconfundabil (\u201ePoem cu sapte fete\u201c, p. 25, sublinierile ne apartin):<\/p>\n

\u201eTramvaiul trece ticsit de picioare:
\nPicioare albe negre sau galbene
\nDoamne, de ce at\u00e2tea picioare, \u00eentreaba inima.
\nDar ochii mei
\nNu \u00eentreaba nimic.\u201c
\n(…)
\n\u201e Lume lume vasta lume,
\nDar mai vasta-i inima mea.\u201c<\/p>\n

Ori (\u201eMasina lumii\u201c, p. 111):<\/p>\n

\u201eCeea ce \u00een tine tu cauti sau \u00een afara
\nstr\u00e2mtei tale fiinte si nicic\u00e2nd nu s-a aratat
\nchiar de parea uneori ca se preda sau se daruieste
\npentru ca, repetat, sa se ascunda apoi si mai mult.<\/p>\n

Uite, asculta-ma, fii atent: bogatia asta
\nMai scumpa ca orice perla, aceasta stiinta
\nSublima si formidabila, dar ermetica<\/p>\n

aceasta totala explicatie a vietii
\naceasta unitate de la origini si singulara
\npe care nici \u00een g\u00e2nd nu ai putea s-o concepi<\/p>\n

de c\u00e2t de repede o pierzi, fugind de ardoarea
\ncautarii ce te consuma pe tine … iat-o, contempl-o
\ndeschide-ti inima s-o primesti\u201c<\/p>\n

Drummond de Andrade ram\u00e2ne astfel mereu \u2013 o repetam \u2013, \u00een fata Enigmei, asa cum ram\u00e2nem mai cu totii; un mare maestru zen spunea c\u00e2ndva: iluminare?, acest lucru nu exista. \u00cen analogie se poate spune ca nici sacrul nu exista, dat fiind ca totul este sacru: \u201eenigmele ce-si bat joc de eforturi de interpretare\u201c (…) si apoi mai departe extrem de elocvent: \u201ePoate ca si aceasta Chestie enorma sufera \u00een intimitatea fibrelor ei, doar ca nu-si pl\u00e2nge propria soarta si nici soarta lucrurilor, pe care ea le-a adus la stadiul unei asteptari congelate\u201c (\u201eEnigma\u201c, p. 100, sublinierile ne apartin).<\/p>\n

Aceeasi enigma zace \u00een cuvinte, \u00een poeme, \u00een pietrele de pe drum, \u00een toate. Este aproape o frizare a acelei unio mystica, \u00eensa viata opulenta, cov\u00e2rsitoare continua, astfel \u00eenc\u00e2t continua si c\u00e2ntul autentic (\u201eInima multipla\u201c, p. 28):
\n\u201eDar adia peste oras fascinatia unor case profunde
\nautomobile decapotabile lunecau \u00een directia marii
\nera voluptatea ratacitoare a zapuselii
\nmii de daruri pe care viata le face oamenilor indiferenti
\n\u00eenc\u00e2t inima \u00eemi batea cu tarie, iar ochii mei inutili pl\u00e2ngeau.<\/p>\n

Marea dadea cu pumnii \u00een pieptul meu, nu mai izbea \u00een tarm.
\nStrada sf\u00e2rsea brusc, cum de nu mai erau copaci? orasul sunt eu
\norasul sunt eu
\neu sunt orasul
\niubirea mea.\u201c<\/p>\n

Tot ceea ce este viu se afla \u00eentr-o polaritate, o tensiune polara: omul \u00eentre cer si pam\u00e2nt, \u00eentre launtricitate si lume, individual si universal, Est si Vest, \u00een acest caz \u00eentelese ca principii ale vietii. Suferind de pierderea fiintei din constiinta, omul vestic resimte nevoia recuperarii ei. Tendinta eronata, de natura mai ales intelectuala, este, \u00eensa, aceea de-a prelua g\u00e2ndirea estica drept produs al unei lumi lui straine si nu ca expresie a unei laturi apartin\u00e2nd \u00eentregului, care \u00eel caracterizeaza funciar.<\/p>\n

Estul si Vestul constituie doua principii care, fiind polare, pericliteaza \u00eentregul, \u00eensa care prin \u201eracordarea\u201c lor duc la sinteza \u00eentregului. Astfel, cultura vestica se afla cu precadere sub semnul operei dainuinde \u00een lume, \u00een vreme ce aceea estica, sub semnul vesnicei schimbari, deveniri, al maturizarii launtrice. Una se \u00eentreaba ce am prestat, cealalta, unde am ajuns pe calea launtrica, cine am devenit. Nu devine oare aici limpede atitudinea deseori paradoxala a lui Carlos Drummond de Andrade?<\/p>\n

Existenta acestor doua tendinte\/ principii duale\/ polare constituie, evident, o modalitate prin care divinul se reveleaza omului. Si poate suntem at\u00e2t de fascinati de splendoare, fiindca \u00eentotdeauna, unde o traim, aspiram odata cu ea ?i la atotprezenta mortii \u00een ea.<\/p>\n

Aici e vorba de o spiritualitate a transformarii, nu a schimbarii (fiindca \u00een schimbare zace mereu ceva agresiv). Schimbarea pleaca de la ideal (care deseori nu corespunde firii omului). Transformarea e mai blajina, totul capat un sens: boala, teama, furia; trebuie doar descoperit, \u00een dialogare cu ele, \u00een ce anume vor sa se transforme. \u00cen aceasta intentionalitate a transformarii este mereu \u00eensa si imperativul aportului, al gratiei, al harului divin. Aceasta este, \u00een fond, esenta spiritualitatii transformarii.<\/p>\n

Ram\u00e2i viu at\u00e2ta timp c\u00e2t accepti mereu transformarea. Integrarea inconstientului. Si Drummond a acceptat acest lucru p\u00e2na la capatul vietii lui. Totul poate fi motiv de transformare. Chiar si un simplu mers printr-o padure. Cream doar conditiile metamorfozei. Ea este, \u00eensa, mereu un concedente Dea, gratia, un dar, o \u00eenlesnire dumnezeiasca, cum banuia fireste si poetul, prin numeroasele sale insinuari, aparent aleatorii.<\/p>\n

Nu suntem fiinte umane care au o experienta spirituala, ci fiinte spirituale care au o experienta umana. Deosebirea devine astfel esentiala. Trasatura esentiala a artei este surprinderea miraculosului \u00een cotidian, \u00een cele \u201ede mult si mult stiute\u201c… Nu at\u00e2t sa schimbi lumea, c\u00e2t mai ales sa o vezi \u00eentr-o alta lumina… cu neprihanit ochi. \u00censa nu este aceasta borta, lucarna \u00eenspre spiritualitate?<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Carlos Drummond de Andrade, Masina lumii si alte poeme, traducere din portugheza de Dinu Flam\u00e2nd, Editura Humanitas, 2012     Trebuie sa remarcam de la \u00eenceput calitatile excelente ale acestei aparitii editoriale \u2013 tehnoredactarea, grafica, erata (pe care de multa vreme nu am mai \u00eent\u00e2lnit-o \u00eentr-o carte), formatul absolut profesional al acestei antologii aparute la… Cite\u0219te mai mult »Noaptea e o lumina care viseaza<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[8318,8319],"class_list":["post-13424","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara","tag-carlos-drummond-de-andrade","tag-masina-lumii-si-alte-poeme"],"views":1598,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/13424","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=13424"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/13424\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=13424"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=13424"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=13424"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}