{"id":13421,"date":"2012-10-04T12:32:33","date_gmt":"2012-10-04T10:32:33","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=13421"},"modified":"2012-10-01T12:34:16","modified_gmt":"2012-10-01T10:34:16","slug":"luigi-pirandello-realitate-si-iluzie-teatrala","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/luigi-pirandello-realitate-si-iluzie-teatrala\/","title":{"rendered":"Luigi Pirandello. Realitate si iluzie teatrala"},"content":{"rendered":"

Luigi Pirandello, Sase personaje \u00een cautarea unui autor si alte piese,<\/em> traducere si note de Alice Georgescu, Bucuresti, Editura Art, 2012.<\/strong><\/p><\/blockquote>\n

 <\/p>\n

\u201eEu nici nu mai stiu pe ce lume sunt.\u201c (Luigi Pirandello)<\/strong><\/p>\n

Luigi Pirandello s-a apropiat de domeniul dramaturgiei la o v\u00e2rsta la care alti autori se ocupau mai mult cu administrarea gloriei literare dec\u00e2t cu experimentarea unor formule artistice noi. Si, oric\u00e2t de paradoxal a parut acest lucru la vremea respectiva, mai cu seama \u00een spatiul cultural italian, autorul a reusit, \u00een foarte scurta vreme, sa exprime \u00een piesele sale de teatru toate fram\u00e2ntarile unei epoci prea putin dispuse sa mai accepte doar iluzia, smulg\u00e2nd toate mastile ce ascundeau realitatea \u2013 si, din nou paradoxal, fac\u00e2nd acest lucru tocmai prin privilegierea c\u00e2torva motive ce accentueaza \u00een mod esential deghizarea: lumea privita ca teatru, parada mastilor, placerea (sau blestemul!) permanentelor travestiuri. \u00cen consecinta, p\u00e2na si limbajul personajelor pirandelliene va marca dezvaluirea unor pasiuni traite cu intensitate, pline de aprinse argumentatii filosofice, adesea textele pieselor sale d\u00e2nd senzatia ca sunt analize facute cu raceala unui spectator pe deplin detasat. Se \u00eent\u00e2mpla asa pentru ca omul, asa cum apare el \u00een dramaturgia lui Pirandello, a devenit constient de dublul sau rol, fiind deopotriva actor si spectator, un om care traieste doar observ\u00e2ndu-se si actioneaza numai \u00een masura \u00een care \u00eei poate observa pe altii. \u00cen plus, \u00een ciuda tuturor \u00eencercarilor criticii de a-l fixa pentru totdeauna, prinz\u00e2nd esenta teatrului sau \u00eentr-o formula unica, \u201eproblema Pirandello\u201c pare a nu fi fost clarificata pe deplin nici p\u00e2na astazi. Zona de interes a dramaturgului este realitatea \u00eenconjuratoare, experientele personale, mediile diverse \u00een care s-au consumat episoadele propriei existente; viata se topeste, astfel, \u00een opera, Luigi Pirandello \u00eensusi sustin\u00e2nd acest lucru \u00eentr-o scrisoare adresata lui Benjamin Cremieux: \u201e\u2026am uitat sa traiesc, am uitat p\u00e2na \u00eentr-at\u00e2t, \u00eenc\u00e2t nu pot spune nimic despre viata mea, \u00een afara de faptul ca nu o traiesc, ci o scriu.\u201c
\nExista apoi, la Pirandello, ceea ce exegeza a numit \u201eo dubla continuitate de traire si rationare\u201c \u00eentre personaj si actor. Aceasta continuitate este cea care, \u00eempinsa la extrem, face posibil cazul paradoxal al eroilor din piesa Sase personaje \u00een cautarea unui autor; avem, aici, personaje dramatice prin excelenta, primele de acest gen din dramaturgia universala, care refuza functia de p\u00e2na atunci a actorului, integr\u00e2ndu-o organic \u00een sine, printr-o \u00eentrupare apriorica. Ele \u00eesi privesc la un moment dat propria aventura jucata de altii (actori adevarati \u2013 sau, cel putin, profesionisti!), dar \u00een ea nu se pot recunoaste, orice dedublare fiindu-le imposibila, ele fiind singurele menite sa-si joace existenta, careia sunt sortiti a nu-i putea niciodata fi simpli spectatori, ci doar personaje. Protagonistii lui Pirandello sustin, \u00een ciuda faptului ca realitatea lor nu este acceptata de ceilalti, superioritatea artei si, deci, a existentei proprii: \u201eCeea ce pentru dumneavoastra este o iluzie care trebuie creata, este pentru noi singura noastra realitate. Daca realitatea dumneavoastra se schimba de azi pe m\u00e2ine, a noastra nu, domnule!\u201c
\nS-a spus nu o data ca pentru Luigi Pirandello \u201epoezia a fost o \u00eendelunga si dificila cautare de sine, nuvela \u2013 o descoperire, romanul \u2013 un prilej de verificare\u201c, iar teatrul \u2013 unica modalitate a autorului de a atinge desav\u00e2rsirea. De aici imaginea care \u00eei domina dramaturgia, si anume aceea a omului care se vede traind, obsedat fiind de senzatia jocului, a mastii purtate \u00een fata celorlalti, a existentei care nu-si poate gasi adevarata \u00eemplinire dec\u00e2t pe scena. Voluptatea jocului ajunge la apogeu \u00een \u201eHenric al IV-lea\u201c unde fostii prieteni ai nebunului au \u00eembracat haine straine si joaca rolul de nebuni \u00een fata unui om pe care-l cred nebun. Dar tocmai din ceea ce pentru celelalte personaje este un simplu joc Henric al IV-lea \u00eesi faureste sensul existentei; fiecare cuv\u00e2nt are un dublu (sau triplu) sens si este rostit de oameni incapabili sa-si dea seama ce vor cu adevarat, care joaca roluri \u00een fata unei fiinte care, de asemenea, poarta o masca. Dar, \u00een timp ce Henric al IV-lea stie ca are \u00een fata simpli saltimbanci, cei prezenti nu banuiesc adevarul, iar piesa creeaza, astfel, senzatia unui carusel imposibil de oprit, de oscilatie continua \u00eentre iluzie si realitate, \u00eentre aparenta si esenta. Conflictul este cauzat si de tensiunea dintre individul av\u00e2nd o constiinta ranita si mediul social \u00een care se simte ca si cum ar fi \u00eentemnitat, iar ciocnirea se petrece cu at\u00e2ta violenta, \u00eenc\u00e2t duce la o nebunie aparte, aceasta devenind, treptat, \u00eensasi conditia libertatii si a afirmarii adevarului. Originalitatea lui Pirandello \u00eenseamna curajul de a scoate masca, cea care reprezinta realitatea trucata, caci eul \u00een sine nu mai exista, dec\u00e2t, cel mult, \u00een raporturile sociale, unde e prefigurat tot de o masca, de asta data cu neputinta de eludat. Este si cazul lui Henric al IV-lea, eroul prin excelenta tragic, singurul care nu e capabil sa nascoceasca iluzii \u00een care sa-si \u00eenchida, fie si vremelnic, existenta.
\nMotivul mastii este tratat, \u00een teatrul autorului italian, prin intermediul unor personaje si situatii scenice de mare dramatism. Astfel, \u00een \u201eSase personaje \u00een cautarea unui autor\u201c, actiunea porneste de la un pretext de-a dreptul grotesc: o familie se prezinta la un teatru, cer\u00e2nd sa-si vada jucata pe scena drama propriei existente. Progresiv, discutiile cu regizorul \u2013 \u00een cursul carora se prefigureaza, treptat, drama reala traita de respectiva familie \u2013 vor evidentia cu maxima claritate ca \u00eentre \u201erolul\u201c scenic (\u201emasca\u201c, \u201eforma\u201c \u00een care trebuie sa apari oamenilor spre a fi \u00eenteles si acceptat de ei) si realitatea umana intima exista o tragica discordanta. Dar, daca \u00een aceasta piesa, fiecare era constient de realitatea sa (oamenii de teatru stiind ca asista la reprezentatia unei piese, iar personajele fiind convinse de viata si realitatea lor), \u00een celelalte doua mari piese ale lui Pirandello (care compun faimoasa trilogie alcatuita din \u201eSase personaje \u00een cautarea unui autor\u201c, \u201eAsta seara se improvizeaza\u201c si \u201eHenric al IV-lea\u201c, dominata de formula estetica a teatrului \u00een teatru), cele doua lumi se \u00eentrepatrund at\u00e2t de bine, \u00eenc\u00e2t spectatorii piesei \u201eAsta seara se improvizeaza\u201c ajung sa nu mai stie care e piesa propriu-zisa si care sunt indicatiile scenice, iar personajele din \u201eHenric al IV-lea\u201c nu mai pot distinge realitatea \u00een care traiesc (aceea a secolului al XI-lea sau cea a secolului XX). Desigur, se stie ca formula artistica a teatrului \u00een teatru presupune un anumit gen de dedublare a personajului-actor, personajul fiind cel chemat sa \u201etraiasca\u201c rolul, comentat lucid de actor \u00een momentele sale de iesire din partitura data, infirm\u00e2nd-o sau confirm\u00e2nd-o, dar \u00een orice caz pe o pozitie distincta, \u00een numele unei constiinte opuse trairii. Exista, deci, o imposibilitate a actorului de a acoperi perfect personajul pe care-l interpreteaza si care a devenit instrumentul privilegiat al scenei moderne, largindu-i capacitatea de semnificatie si accentu\u00e2nd perpetua ezitare \u00eentre identitate si alteritate. Dar, la Pirandello, \u00eensasi criza notiunii de persoana determina personajul sa-si piarda coerenta si consecventa, sa traiasca un conflict acut, descoperindu-se sf\u00e2siat \u00eentre realitate si iluzia mastii; exista, \u00een plus, o dubla continuitate a trairii \u00eentre personaj si actor. Tocmai aceasta continuitate \u00eempinsa la extrem face posibil cazul paradoxal al celor \u201eSase personaje\u201c. Continutul uman le este intrinsec, fara el nu pot exista ca \u201epersonaje\u201c, dar ele apar pe scena \u00een aceasta ultima calitate, solicit\u00e2ndu-si tocmai desav\u00e2rsirea artistica. Cei sase protagonisti navalesc, practic, pe o scena unde nu se desfasoara nici un spectacol, iar daca nu este spectacol, nu este nici viata, \u00eensa tentativa lor de a face sa se nasca actiunea dramatica ajunge sa le domine existenta. Avem de-a face, deci, cu un joc \u00een cadrul jocului: se joaca pentru a se juca, se joaca pentru a se spune totul cu adevarat, iar asta se \u00eent\u00e2mpla tocmai c\u00e2nd totul \u00een jur este numai minciuna, dar chiar aceasta minciuna o denunta pe cea veche, teatrul gol denunt\u00e2nd teatrul traditional. Arta nu mai este, pentru Pirandello, oglinda plimbata de-a lungul unui drum, ci se transforma \u00eentr-o reprezentare imposibil de \u00eenteles integral, imaginea reprezentata nemaifiind copia personajului reflectat: \u201eDar nu ati \u00eenteles \u00eenca imposibilitatea de a reprezenta piesa aceasta? Noi nu ne aflam deloc \u00een piesa, iar actorii dumneavoastra ne privesc din afara.\u201c
\nSpre deosebire de \u201eSase personaje\u201c, unde personajele sunt cele care au consistenta, putere si convingere, iar actorii par niste simple fantose, papusi mecanice, fara g\u00e2nduri si sentimente, \u00een \u201eAsta seara se improvizeaza\u201c personajele sunt idei, cuvinte goale, sortite sa ram\u00e2na ca atare daca actorii nu le-ar da viata; se afirma aici, asadar, superioritatea artei, singura prin intermediul careia se poate realiza depasirea oricaror cadre sociale rigide. Iar daca rolul mastii e acela de a ascunde sau de a reprezenta altceva, pe altcineva, dec\u00e2t ce sau cine este cu adevarat, trebuie sa observam ca acelasi efect de deghizare \u00eel exprima, \u00een ansamblu, si piesa mentionata. Faptul e evident \u00eenca de la \u00eenceput, din momentul \u00een care citim afisul piesei \u2013 pe care nu este mentionat numele autorului, iar titlul \u201eAsta seara se improvizeaza\u201c poate fi nu doar numele piesei, ci sugestia ca \u00een seara respectiva se va improviza \u201eceva\u201c, c\u00e2ta vreme, si asa, titlul nu are legatura cu drama pusa \u00een joc de actorii de pe scena, ci cu procedeul utilizat de autor, metoda fiind asemanatoare cu cea consacrata de vechea commedia dell\u2019arte.
\n\u00cen toata dramaturgia sa, Pirandello a propus \u2013 si a impus \u2013 o noua poetica, prin reprezentarea \u201evietii goale\u201c, lipsita de ornamente, privilegiind o existenta \u00een care caracteristice sunt contradictiile, iar nu armonia, care, de altfel, e \u00eentotdeauna doar aparenta. Caci, chiar daca viata e paradoxala sau contradictorie, ea trebuie reprezentata \u00een opera de arta ca atare, rolul mastii \u2013 mereu smulse, la final \u2013 fiind acela de a scoate la iveala chipul cel adevarat. \u00cen acest sens, autorul \u00eensusi spunea ca esenta \u00eentregii sale opere este aceea de a dezbate raporturile dintre Viata si Arta, asa cum se prezinta ele \u00een teatru, c\u00e2ta vreme \u201enu mai exista de multa vreme un adevar autonom \u00een lumea \u00een care traim\u201c.<\/p>\n

 <\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Luigi Pirandello, Sase personaje \u00een cautarea unui autor si alte piese, traducere si note de Alice Georgescu, Bucuresti, Editura Art, 2012.   \u201eEu nici nu mai stiu pe ce lume sunt.\u201c (Luigi Pirandello) Luigi Pirandello s-a apropiat de domeniul dramaturgiei la o v\u00e2rsta la care alti autori se ocupau mai mult cu administrarea gloriei literare… Cite\u0219te mai mult »Luigi Pirandello. Realitate si iluzie teatrala<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[8316,8317],"class_list":["post-13421","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara","tag-luigi-pirandello","tag-sase-personaje-in-cautarea-unui-autor-si-alte-piese"],"views":5651,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/13421","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=13421"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/13421\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=13421"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=13421"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=13421"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}