{"id":13415,"date":"2012-10-04T12:28:27","date_gmt":"2012-10-04T10:28:27","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=13415"},"modified":"2012-10-01T12:30:36","modified_gmt":"2012-10-01T10:30:36","slug":"cadouri-nedorite","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/cadouri-nedorite\/","title":{"rendered":"Cadouri nedorite"},"content":{"rendered":"

Veronica D. Niculescu, Rosu, rosu, catifea: povestiri cu \u00ee din i,<\/em> Bucuresti, Casa de Pariuri Literare, 2012<\/strong><\/p><\/blockquote>\n

 <\/p>\n

Am descoperit o scriitoare: Veronica D. Niculescu. I-am ignorat precedentele trei carti. Tocmai de aceea ma bucur. \u00cen plus, deschisesem cu mefienta \u201eRosu, rosu, catifea: povestiri cu \u00ee din i\u201c, titlu creat parca sa sfideze rima lesne de anticipat. C\u00e2nd prejudecatile \u00eemi sunt contrazise, ma vad nevoit sa-mi fac autocritica. Si chiar e o atitudine sanatoasa, \u00eentruc\u00e2t a trecut timpul spasirii \u00een sedintele P.M.R si P.C.R. Bine ca nu s-a dus vremea recuperarii literare a comunismului. Bine pentru Liviu Antonesei si Veronica D. Niculescu \u2013 ca au ales proza scurta \u00een detrimentul romanului, care, dupa 1990, si-a onorat putine dintre pretentii. Cautarea \u201etotalitatii\u201c si intrarea \u00een competitie cu Marin Preda (\u201eCel mai iubit dintre pam\u00e2nteni\u201c) s-au dovedit optiuni eronate pentru noua v\u00e2rsta politica si culturala a tarii. Iar succesele, din punctul meu de vedere, s-au obtinut fie prin tratarea subiectului cu inovatii epice (\u201eAlexandru\u201c de Ion Manolescu sau \u201eOrbitor\u201c de Mircea Cartarescu), fie prin canalizarea atentiei asupra dramei traite de o comunitate (\u201eAcasa, pe C\u00e2mpia Armaghedonului\u201c de Marta Petreu sau \u201ePloile amare\u201c de Alexandru Vlad).
\nProblema esentiala a romanului postdecembrist consta \u00een tentativa de a contura un personaj puternic, lucid, care \u00eesi da seama ca se dezumanizeaza. Nici Letitia Branea din \u201eProvizorat\u201c (Gabriela Adamesteanu), nici Calistrat B. Dumitrescu din \u201eSingura cale\u201c (Nicolae Breban) nu m-a convins. Tipul acesta de erou ram\u00e2ne \u00eencastrat \u00een romanul referitor la \u201eobsedantul deceniu\u201c. Or, realizarile notabile ale genului respectiv dateaza din anii 70-80. De asemenea, ma \u00eendoiesc de posibilitatea ca regimul comunist sa fie asimilat la nivel macroscopic. Destule lucruri c\u00e2ndva limpezi s-au infirmat. Prin urmare, mai adecvata mi se pare \u00eengrijirea parcelelor, nu a \u00eentregului ogor. O tarla \u00eensam\u00e2ntata temeinic aduce roade, spre deosebire de pogoanele cu recolte \u201edepasind\u201c cifrele de plan. Umanitatea nu asimileaza dec\u00e2t portiuni. Nu insinuez ca ar trebui detectate punctele de intersectie ale mentalului colectiv. Valoarea nu decurge obligatoriu din identificarea cititorilor \u00een secventele povestite. Apoi, se \u00eent\u00e2mpla ca perceptia individuala sa nu coincida cu memoria unor grupuri. De altfel, aceasta reprezinta o lectie fundamentala \u00eensusita de Veronica D. Niculescu: \u201eCa toate povestirile sa aiba un s\u00e2mbure de adevar, pe care autorul nu si l-a amintit, iar acest s\u00e2mbure de adevar, de altii trait, sa fie \u00eenfasurat de jur-\u00eemprejur cu un strat de detalii imaginare sau reale\u201c (\u201eCe si c\u00e2t. O confesiune\u201c, p. 218).
\nConstr\u00e2ngeri<\/strong>
\nSenzatia de autenticitate nu provine doar din conturarea situatiilor-standard, transformate \u00een produse de serie. Infiltrarea \u00een sechelele epocii \u00eencepe cu planul lingvistic. Decizia \u00eei asigura un ascendent. Dictaturile se revendica de la cuv\u00e2ntul masluit si se protejeaza de adevaruri. Reintegrarea \u00een trecut porneste cu revenirea la grafia cu \u201e\u00ee\u201c, pentru ca atunci, asa cum se justifica autoarea pe coperta a patra, \u201ecu \u00e2 din a se scria doar Rom\u00e2nia\u201c. Exceptia de la regula trada paranoia. Re\u00eentoarcerea la grafia \u00eentrebuintata \u00eenainte de reforma din 1993 \u00eesi gaseste motivatia si \u00een conflictul \u00eentre natural si cultural, \u00eentre nascut si dob\u00e2ndit. Constr\u00e2ngerea atrage altele. Cea evidenta ar fi reciclarea lexicului culinar, cu tabuurile (\u201eOare eu o sa mai man\u00e2nc vreodata \u00een viata mea cascaval?\u201c, \u201ePapricas, 1983\u201c, p. 88 \u2013 tema prelucrata de Alexandru Andries \u00een melodia \u201eLa telejurnal\u201c) si cu jargonul lui (\u201ePorumbeii chiar c-ar fi cam c\u00e2t un pui d-asta, un frate Petreus. Cam asa\u201c, p. 89).
\nDupa cum stim din numeroase surse, orale si scrise, logica previzibila a stomacului aranjeaza viata oamenilor la coada (Dragos Voicu a publicat \u00een 2009 un roman cu titlul respectiv). Veronica D. Niculescu \u00eesi aseamana personajele cu meniul, sarac sau bogat, \u00eenfulecat de fiecare. Lupta pentru supravietuire se traduce \u00een dibacia obtinerii alimentelor de baza. Batalia degenereaza \u00eentr-o \u00eencaierare, la care participa si copiii. Comportamentul lor e controlat de doua creiere: unul strengar, fantezist, uneltind cai de \u00eenciudare a colegilor; altul programat de parinti sau de experienta sa c\u00e2stige disputa cu adultii pentru marfa de calitate. Gingasia se preschimba instantaneu \u00een siretenie si chiar \u00een furie: \u201e\u00ab\u00centr-o zi mi-ai daruit o portocala,\/ Lumea toata ne parea o portocala…\u00bb. Gura mica a Doinitei se rotunjeste la o, ochii albastri privesc cizmulitele cu scai, apoi r\u00e2nd pe r\u00e2nd turturii buni de supt de sub streasina \u00eenalta a magazinului, fetita visatoarea aluneca usor din r\u00e2ndul care \u00eenainteaza fara ea, m\u00e2na unei ciorbe de varza o trage grijulie \u00eenapoi, pe copii e at\u00e2t de usor sa-i pacalesti, lor le dau v\u00e2nzatoarele cele mai turtite p\u00e2ini, tac\u00e2murile cele mai vinete, carnea congelata bocna cu cel mai mult os\u201c (\u201eFericiri aiuritoare, 1980\u201c, p. 44). Nevoia de hrana anuleaza diferentele de v\u00e2rsta, de pregatire profesionala, de venit. Impulsul haitei prevaleaza, cum remarca potaia naratoare din \u201eZei, 1982\u201c (p. 75). Tragismul scenelor si, \u00een consecinta, importanta lor deriva din incapacitatea cetatenilor de a-si da seama ce li se petrece. Confuzia de planuri, acceptarea bumbacelii publice, \u00eenlocuirea calmului domestic cu violenta, agresiunea \u00eentre rude sunt socurile adaptarii la viata publica: \u201eGrigore se uita, sapca \u00eei cade, fratele i-o culege de pe jos si i-o tr\u00e2nteste la loc \u00een crestet, apoi \u00eei trage un sut \u00een fund si-l smuceste de m\u00e2na mai departe, fara sa zica nimic\u201c (\u201eGrigore, 1971\u201c, p. 25).
\nI s-ar putea reprosa scriitoarei ca a selectat lucruri care necesita contextualizari. Excelent! Orice lectura \u00eenseamna si efort cognitiv, nu numai prilej de rasfat. Nu se cuvine acceptata scuza ca unele realitati si-au \u00eencetat legaturile prezentul, ca tinerilor nu le comunica nimic. Sa demonstram contrariul! \u201eDDR\u201c (\u201eVesel pescarul, trista nevasta, 1985\u201c, p. 125) = Deutsche Demokratische Republik, adica Republica Democrata Germana, av\u00e2nd capitala \u00een Berlinul de Est, creata din ordinul Uniunii Sovietice \u00een 1949; \u201eForever Young\u201c (\u201eJur!, 1987\u201c, p. 163) = piesa care da titlul primului album (1984) al trupei Alphaville din Germania de Vest (R.F.G.); \u201eNelipsitul portret \u00eentr-o ureche\u201c (\u201eAce de siguranta, 1988\u201c, p. 180) = chipul lui Nicolae Ceausescu, permanent \u00eentinerit si hieratizat, fotografiat fara unul din organele auditive, figur\u00e2nd \u00een toate institutiile, \u00een manualele scolare si \u00een volumele omagiale consacrate lui, Partidului Comunist Rom\u00e2n sau tarii.
\nInfantili si decrepiti<\/strong>
\n\u00cen \u201eRosu, rosu, catifea\u201c, istorisire care da si denumirea cartii, preocuparea principala a prozatoarei consta \u00een stabilirea raportului \u00eentre \u201ece\u201c si \u201ec\u00e2t\u201c. \u00centre fenomenele retinute de memorie si traumele nedepasite. \u00centre ce a ramas si c\u00e2t continua sa influenteze. \u00centre ce a fost odata norma si ce astazi a ajuns aberatie sau desuetudine. \u00centre ce fusese impus si c\u00e2t se straduiau indivizii sa evite menghina. Desigur, amintirile se deghizeaza, \u00eensa intensitatea titlului suplineste orice alta explicatie afectiva sau istorista. El comprima preferinta pentru revizitarea copilariei din perioada dictaturii ceausiste. Este primul vers al unei apoftegme zglobii, cu rol de interdictie, destinata enervarii colegilor de clasa si de joaca: \u201eRosu, rosu, catifea\/ Ce se da nu se mai ia!\u201c. Scandarea legifereaza. Apartine amendamentelor la instinctul proprietatii, din seria \u201eCine pleaca la plimbare\/ Pierde locul de onoare\u201c. La nivel material, comunismul echivaleaza cu nationalizarea bunurilor. Totusi, pentru Teodorescu, personajul principal din proza, deposedarea nu \u00eenseamna jefuire a obiectelor, ci viol al identitatii. Descinderea angajatilor SANEPID \u00een locuinta lui constituie un simulacru al confiscarilor din 1948. Situatia se schimbase radical \u00een 1986, c\u00e2nd se desfasoara episodul.
\n\u00censa nu veridicitatea prevaleaza, c\u00e2t subtilitatea Veronicai D. Niculescu \u00een a oferi decodari multiple, generate de absenta limbajului comun. Colectarea gunoaielor din apartament tine de datoria inspectorilor. Pastrarea tuturor maruntisurilor, care amintesc de Marioara si de Lena, sotia si fiica, devine o forma de perpetuare a familiei destramate. Misiunea \u201enemernicilor\u201c, cum \u00eei socoteste gazda, se legitimeaza de la ordinea de stat si nu respecta niciun sentiment. Scopul lui Teodorescu este individual si afectiv. Nimeni nu stie sa-si explice actiunile. Deus ex machina, fetita din strada repeta ca o cobe formula \u201eRosu, rosu, catifea\/ Ce se da nu se mai ia!\u201c, devoal\u00e2nd realitatea veroasa, aceea ca nu exista o voce a constiintei, apta sa contracareze vocea lui Big Brother. Prezenta c\u00e2ntecelelor din folclorul pustimii, a pieselor usor fredonabile, a leacurilor si explicatiilor babesti marcheaza dezintegrarea unei societati infantilizate si decrepite. Modul cum Veronica D. Niculescu descrie imaturitatea, irationalitatea si ireverenta populatiei din regimul totalitar reliefeaza \u00eenca un atu al cartii.
\nLipsa de discernam\u00e2nt se acutizeaza c\u00e2nd personajele \u00eencalca interdictiile statutate prin cutume sau c\u00e2nd se straduiesc sa fenteze si genetica, si masurile regimului. Naivitatea sexualitatii studentesti este urmata de un cortegiu (uneori chiar funerar): caminul, absenta mijloacelor contraceptive, ginecologii, politia politica, teroarea detentiei, blocarea traseului de la g\u00e2nd la rostire. Apelul la stilul indirect liber, care afiseaza o reteta transmisa din batr\u00e2ni, denota hiba majora a personajelor. \u00cenapoierea care \u00eei caracterizeaza \u00eesi are cauza \u00een negarea accesului la informarea corecta. Si astfel, prozatoarea stabileste \u00eenca o borna a cartii: \u201eSe ia o caramida. Se \u00eencinge pe resou si se toarna otet. Te pui deasupra, te deschizi, c\u00e2t poti de bine, lasi sa intre aburul ala. C\u00e2t poti tu de bine, c\u00e2t poti tu de mult. \u00cel lasi sa intre acolo si sa-si faca treaba. Degeaba sari de pe dulap, degeaba te lovesti cu pumnul, nu scapi asa. Cu otet scapi, a scapat si Ursanca asa. Scapi sigur, \u00eeti zic\u201c (\u201eCaramida…, 1988\u201c, p. 21).
\nLa finalul volumului, Veronica D. Niculescu revine la tema cadourilor nedorite, primite cu forta, prelucr\u00e2nd lozinca din \u201eRosu, rosu, catifea\u201c. Renunta la exclamatie, la certitudine adica, si propune o interogatie: \u201eCe ni s-a dat si nu ni se mai ia?\u201c. \u00centrebarea concentreaza valoarea tuturor prozelor. Si presupune un raspuns, nefiind o simpla acrobatie stilistica. Relatarile depun marturie pentru incertitudinea unei generatii. Cei nascuti \u00eentre 1966 si 1989 vor trai cu dubiul daca au aparut sau nu dintr-o greseala.<\/p>\n

Nota redactiei: <\/em><\/strong>
\n\u00cen citate, \u00ee din i a <\/em><\/strong>
\nfost \u00eenlocuit cu \u00e2 din a.<\/em><\/strong><\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Veronica D. Niculescu, Rosu, rosu, catifea: povestiri cu \u00ee din i, Bucuresti, Casa de Pariuri Literare, 2012   Am descoperit o scriitoare: Veronica D. Niculescu. I-am ignorat precedentele trei carti. Tocmai de aceea ma bucur. \u00cen plus, deschisesem cu mefienta \u201eRosu, rosu, catifea: povestiri cu \u00ee din i\u201c, titlu creat parca sa sfideze rima lesne… Cite\u0219te mai mult »Cadouri nedorite<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[8314,8313,8312],"class_list":["post-13415","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara","tag-catifea-povestiri-cu-i-din-i","tag-rosu","tag-veronica-d-niculescu"],"views":2341,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/13415","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=13415"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/13415\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=13415"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=13415"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=13415"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}