{"id":13371,"date":"2012-10-01T11:37:53","date_gmt":"2012-10-01T09:37:53","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=13371"},"modified":"2012-10-01T11:38:31","modified_gmt":"2012-10-01T09:38:31","slug":"tehnici-audiovizuale-i","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/tehnici-audiovizuale-i\/","title":{"rendered":"Tehnici audiovizuale (I)"},"content":{"rendered":"

\u00centr-un film american de-acum vreo 40 de ani, un geniu era \u00eentrebat cum ar defini culmea civilizatiei. Raspunsul, partial ironic, era: \u201ec\u00e2te un televizor, \u00een fiecare camera\u201c.<\/strong><\/em><\/p>\n

C\u00e2nd, \u00een 1972, mama a cedat rugamintilor mele (eram singurul copil din clasa care nu avea acasa un televizor) si a cumparat unul dintre cele mai ieftine televizoare (scump, totusi, pentru noi), un Venus, mai aveam acasa un radio imens cu lampi, la care ascultam, deopotriva, piesele de teatru radiofonic, emisiunile duminicale (\u201eDe toate pentru toti\u201c, \u201eUnda vesela\u201c si \u201eCine stie c\u00e2stiga\u201c) si pe cele culturale, ca si buletinele de stiri de la orice post care emitea \u00een rom\u00e2neste, din strainatate, de la Radio Europa Libera la Radio Tirana, precum si un pick-up cu platan acoperit cu catifea, care mergea numai pentru discurile de turatie 78. Abia mai t\u00e2rziu, am cumparat un aparat de radio cu tranzistori, un pick-up la care puteam sa ascult si discuri cu turatii 43, 33 si 16 si, culmea tehnicii, un casetofon. Nici unul dintre aceste aparate nu a fost ieftin. Pentru achizitionarea fiecaruia, mama a \u201epus bani deoparte\u201c multa vreme, iar eu am str\u00e2ns fiecare rest care \u00eemi ram\u00e2nea de pe la vreo cofetarie sau de la p\u00e2ine. Abia \u00een 1992 am reusit sa cumpar un televizor \u00een culori, iar, \u00een 1994, un CD player. Apoi… nu mai tin minte. Aparatele, pe masura ce au devenit mai sofisticate, le-am schimbat mai des, fara regrete; de primele eram de-a dreptul atasat. Acum le privesc ca pe simple unelte. \u00cemi este indiferent ce marca sunt (mai ales ca stiu ca, oricum, toate sunt fabricate \u00een China) si nu sunt capabil sa le folosesc, vreodata, la \u00eentreaga lor capacitate, pentru ca nu ma mai chinuiesc sa citesc manualul de utilizare (din ce \u00een ce mai voluminos). \u00cen schimb, nu cred ca as putea sa suport sa traiesc prea multe zile departe de toata aceasta tehnica (e drept, cel mai mult ma intereseaza acum calculatorul si accesul la Internet, precum si telefonul mobil).
\n\u00cen urma cu 30 de ani, expozitiile muzeale rom\u00e2nesti nu foloseau nici un fel de aparatura audio-video. Acum, expozitiile \u00een care aceasta lipseste cu desav\u00e2rsire sunt considerate fie o dovada a precaritatii economice \u00een care se zbate muzeul (asta se \u00eent\u00e2mpla \u00een 99% dintre cazuri), fie un semn al snobismului autorilor expozitiei (acestia se considera, dimpotriva, anti-snobisti), care vor sa arate ca resping vulgaritatea audiovizualului, ram\u00e2n\u00e2nd credinciosi traditiilor \u201eadevarate\u201c, simplitatii mijloacelor muzeotehnice, pentru o transmitere nemediata a mesajului expozitiei. Oricum ar fi, expozitiile lipsite de tehnica audiovizuala sunt, de regula, considerate fie niste \u00eenc\u00e2ntatoare exercitii de \u00eentoarcere la natura umana, fiind apreciate, mai ales, de cei care frecventeaza F\u00e2n-Fest-ul de la Rosia Montana si de cei care s-au retras la Gura Portitei, de c\u00e2nd Vama Veche a fost invadata de cocalari si manelisti, fie niste saracacioase exemple de lipsa de adecvare la societatea contemporana, opere ale unor paseisti neadaptati la muzeografia actuala.
\nDaca \u00eensa vom judeca lucrurile doar \u00een acest mod, simplist, probabil ca nu vom ajunge, \u00eentotdeauna, la realitatea g\u00e2ndirii muzeografice. Sigur ca, uneori, prezenta unei plasme \u00eentr-o expozitie poate sa fie rezultatul unui contract de sponsorizare cu clauza prezentei monitorului \u00een toate expozitiile muzeului; pe ecran poate sa ruleze orice, fie ca are sau nu vreo legatura cu expozitia \u00een cauza. Alteori, acolo ar trebui sa ruleze, \u00een bucla, un film documentar legat de tema expozitiei. De obicei, \u00een Rom\u00e2nia, dupa vernisaj, nu mai ruleaza nimic, dec\u00e2t daca are directorul vreun oaspete mai important, pentru ca supraveghetoarea prefera sa \u00eenchida aparatul, nu ca sa faca economie, ci ca sa nu o mai \u00eennebuneasca ascultatul continuu al aceleiasi bande sonore si privitul acelorasi imagini.
\nCine priveste cu atentie un decor teatral sau cinematografic stie ca nici un obiect nu se afla pe scena sau \u00een cadru daca nu urmeaza a fi utilizat sau daca nu transmite un mesaj. Cel putin, asa se \u00eent\u00e2mpla \u00een productiile realizate de regizori care au facut o scoala adevarata.
\nAsa ar trebui sa se \u00eent\u00e2mple si \u00eentr-o expozitie muzeala (poate va veni vremea, odata, sa discutam si despre legatura dintre muzeu si teatru!): nici un obiect nu ar trebui sa se afle acolo, daca nu are vreun rost anume. Desigur, \u00een cazul audiovizualului, pe vizitator nu \u00eel intereseaza cutia, \u00eenvelisul (sau \u00eel intereseaza prea putin), \u00een schimb, ar trebui sa fie interesat de ceea ce se transmite cu ajutorul acestei tehnici. Asadar, utilizarea aparaturii audiovizuale nu ar trebui sa fie un moft menit sa ridice costul expozitiei (asta, daca se face \u00een cadrul unui proiect cu finantare din afara muzeului) sau sa demonstreze publicului ca muzeul este \u00een pas cu lumea civilizata. Important este ce se transmite prin intermediul acestei tehnici. Sigur ca nu este cu totul indiferent cum arata un monitor. Ar fi ridicul sa prezinti, \u00eentr-o expozitie realizata \u00een 2012, un film documentar din 1990, utiliz\u00e2nd un monitor de-acum 22 de ani, daca nu \u00eencerci sa reconstitui \u00eentreaga atmosfera a anului 1990. Iar, daca expozitia nu doreste sa ofere exemple de sunete care sa poata fi ascultate individual, la casca, ci doar un fond sonor general, nu ar fi normal ca boxele sa fie asezate la vedere, ca \u00een primele expozitii care au utilizat acest mod de expunere.
\nDincolo de aceste consideratii, este limpede ca, odata cu cresterea gradului de virtualizare a expunerii muzeografice, importanta aparaturii audiovizuale creste exponential. Contabilii si ministrii finantelor care interzic achizitionarea, din fonduri publice, a acestor aparaturi, imagin\u00e2ndu-si ca singurul scop pentru care pot fi ele folosite este cel pentru care le-ar cumpara ei \u00eensisi (ca sa si le puna \u00een birouri), ar trebui sa fie trimisi, obligatoriu, la scolarizare \u00een muzee.
\nNu peste multa vreme, sunt convins, muzeele vor \u00eencepe sa utilizeze holograme, pentru a \u201e\u00eenvia\u201c diverse personalitati care au locuit \u00een casele transformate \u00een muzee memoriale sau pentru a-i ghida, \u00eentr-un mod amuzant, pe vizitatori. Cum spuneti? E, deja, o idee veche?<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

\u00centr-un film american de-acum vreo 40 de ani, un geniu era \u00eentrebat cum ar defini culmea civilizatiei. Raspunsul, partial ironic, era: \u201ec\u00e2te un televizor, \u00een fiecare camera\u201c. C\u00e2nd, \u00een 1972, mama a cedat rugamintilor mele (eram singurul copil din clasa care nu avea acasa un televizor) si a cumparat unul dintre cele mai ieftine televizoare… Cite\u0219te mai mult »Tehnici audiovizuale (I)<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[1],"tags":[],"class_list":["post-13371","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-mozaic"],"views":1556,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/13371","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=13371"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/13371\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=13371"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=13371"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=13371"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}