Emil Capraru s-a nascut \u00een ziua de 27 septembrie 1923 \u00een comuna Mihaita, judetul Dolj. Provine dintr-o familie de oameni foarte muncitori, gospodari si cu vointa de a-si vedea cei trei copii oameni bine pregatiti si cumsecade. Emil Capraru a fost elev al Colegiului National \u201eCarol I\u201c din Craiova, unul dintre liceele prestigioase din epoca, absolvit \u00een 1943, \u00een timpul razboiului care l-a lasat orfan de tata. \u00cen acelasi an, a trecut examenele la Facultatea de Medicina Umana de la Bucuresti, pe care a absolvit-o \u00een 1949.
\nBiografia medicului pediatru Emil Capraru este un decupaj consistent din istoria celui mai dinamic, contorsionat si criminal secol din istorie. Fiu de tarani olteni, t\u00e2narul avea sa parcurga treptele unei instruiri scolare si universitare la cote \u00eenalte. At\u00e2t ultimele clase de liceu, c\u00e2t si facultatea au fost marcate de razboi, chiar daca frontul se desfasura, undeva, departe. Singurele secvente de razboi propriu-zis le-a trait \u00een Bucuresti, \u00een timpul bombardamentelor americane din 4 aprilie 1944. Anii terminali ai facultatii s-au consumat sub impactul efervescentei ideologice, exercitate \u00een facultate prin intermediul \u201eprogresistilor\u201c, organizati \u00een Frontul Democrat Universitar (FDU). Tinerii medicinisti, cu orientari culturale si politice diverse, aveau sa fie marcati brutal de ostilitatea si violenta cu care partidul comunist prelua puterea si \u00eesi marca liniile de influenta \u00een toate institutiile si la toate nivelurile. A fost si cazul Facultatii de Medicina din Bucuresti. \u00cen aceasta perioada, rom\u00e2nii trebuia sa faca fata unei duble presiuni: ocupatia militara si ideologica sovietica, alaturi de asaltul violent al Partidului Comunist, sustinut de sovietici. Alegerile pentru Societatea Studentilor \u00een Medicina din Bucuresti au avut loc tot \u00een 1946, anul primelor alegeri parlamentare de dupa razboi, c\u00e2stigate prin frauda masiva de comunisti. Secretar al SSMB a fost ales Emil Capraru, student \u00een anul III, desi nu \u00eesi manifesta niciodata simpatii politice si nu participa la discutiile aprinse de pe holurile si din camerele caminului medicinistilor. Tocmai datorita temperamentului sau cumpanit, colegii l-au pus pe lista candidatilor. Pentru a pastra c\u00e2t mai nealterate conditiile de acordare a burselor, ce constau \u00een cartele de cantina si cazare \u00een camin, unii profesori l-au sfatuit sa devina membru al PCR, \u00een ideea de a abate atentia activistilor si a v\u00e2natorilor de \u201ereactionari\u201c. Era o lume a schimbarilor intempestive, pe care putini reuseau sa le vada \u00een adevarata dimensiune, o lume \u00een care unii profesori au \u00eenteles ca, fara a face marunte gesturi de compromis, studentii vor fi abandonati \u00een facultate fara suport \u00eempotriva curentului procomunist ce crestea de la o zi la alta. Camuflat \u00een membru de partid, ca reprezentant al SSMB, Emil Capraru a reusit sa ajute foarte multi studenti, care, altfel, desi \u00eentruneau conditiile de acordare a bursei, nu ar fi primit-o niciodata de la un comunist convins, \u00een epoca v\u00e2natorii de \u201edusmani ai poporului\u201c, \u201econtrarevolutionari\u201c (legionari, chiaburi, burghezi etc.). Criteriile statutare de acordare erau profesionale si materiale, neav\u00e2nd legatura cu orientarea politica, religioasa ori de alta natura.
\nConstient de rolul sau si de ceea ce se \u00eent\u00e2mpla \u00een tara la nivel politic, social, economic si cultural, studentul, apoi t\u00e2narul medic a salvat de la conditii mizerabile sau de la arestare colegi medicinisti, dar si de la alte specializari, chiar studenti din alte centre universitare, indiferent de simpatiile ori \u00eencadrarile lor politice. Pe unii i-a ajutat sa se re\u00eenscrie la Bucuresti, pierz\u00e2ndu-si astfel urmele si evit\u00e2nd pentru moment arestarea. \u00cen anii 1946-1948, sistemul represiv comunist functiona \u00eenca dupa schemele si structura vechii Sigurante. Pe masura ce sistemul a eficientizat baza de date si procedurile de operare, suspectii au fost mai usor depistabili si arestati. Emil Capraru a scapat vigilentei Securitatii datorita profilului de membru de partid si corectitudinii sale antologice. Toate caracterizarile date de informatori, de profesori, colegi de spital sau de la Editura Medicala, dupa cum reiese din dosarul de urmarit, converg \u00een c\u00e2teva aspecte: \u201eElement serios, capabil, bine pregatit \u00een munca profesionala. Avea spirit critic si autocritic desvoltat, precum si un spirit de raspundere personal. Deasemeni era popular si prietenos cu toti salariatii \u00een special cu elementele ce provin din mediul muncitoresc\u201c (1).
\nMedicul a intrat \u00een atentia Securitatii dupa demascarile din timpul reeducarii de la Pitesti. Primele declaratii demascatoare ce contin numele lui Emil Capraru au fost date de unul dintre studentii medicinisti pe care \u00eei ajutase, dar si de alti c\u00e2tiva, \u00eentre care Nutti Patrascanu si Aristotel (Aligo) Popescu. \u00cen timpul demascarilor, \u201einformatia\u201c data de acest student a fost preluata si de altii, care, supusi regimului de reeducare, au scris \u00een declaratii tot ce stiau, ce auzisera ori inventau pe moment. Declaratiile lor vor constitui baza pentru incriminarea lui Emil Capraru. \u00censa, arestarea a survenit dupa opt ani de la demascari si dupa aproape cinci ani de lucrari informative si supravegheri operative. Securitatea \u00eencerca sa \u00eel includa \u00eentr-un scenariu mai amplu, cu at\u00e2t mai mult cu c\u00e2t, \u00een perioada acestor verificari si urmariri, a survenit si Revolta de la Budapesta, cu tot ceea ce a reverberat \u00een spatiul rom\u00e2nesc, \u201eliber\u201c si carceral.
\nDesi investigatiile au \u00eenceput prin dosarul de verificare nr. 1377 \u00eenca din 1954, la 5 ianuarie 1956, prin dosarul nr. 523, a debutat \u201eactiunea individuala informativa\u201c pe numele lui Emil Capraru, numit codificat \u201eMedicul\u201c . Acest dosar a fost \u00eenchis la 7 martie 1960, adica la un an si trei luni de la arestare. Cum \u00een functionarea regimului represiv coincidentele sunt rare, tind sa cred ca \u00eenchiderea dosarului de urmarire abia \u00een 1960 are legatura cu suplimentul de ancheta de la Malmaison, o ancheta grea, la care a fost supus la \u00eenceputul anului 1960. Un nou dosar de urmarire se va deschide, cu numele de obiectiv \u201ePediatrul\u201c, la 12 octombrie 1978 si se va \u00eenchide \u00een mai 1980. \u00cen anii 1970, principala obsesie a aparatului represiv o constituiau relatiile lui Emil Capraru cu rudele sotiei sale, de origine germana, dar si cu fosti colegi de detentie, care reusisera sa emigreze \u00een tari occidentale. Era vorba, asadar, de potentialitatea complotului si a \u201etradarii\u201c. Informativ, Emil Capraru a fost lucrat \u00een permanenta, nu doar \u00een cadrul celor trei dosare deschise pe numele sau. Notele informative au \u00eenceput sa apara imediat, la c\u00e2teva zile dupa eliberarea sa, \u00een primele zile ale lunii august 1964, si vor continua p\u00e2na la sf\u00e2rsitul anilor 1980, \u00een ajunul caderii regimului comunist.
\nEste mentionat de ofiterii de Securitate \u00een timpul supravegherilor operative cu numele \u201eCarp\u201c. Conform sarcinii trasate la 23 decembrie 1954, lt. Silvestru Popa, care avea la dispozitie zece zile, trebuia sa stabileasca: \u201eComportarea \u00een familie si la locul de munca, activitatea politica din trecut si prezent, moralitatea de care se bucura \u00een cartier, situatia familiara ssic!t, materiala, anturaj, vicii, pasiuni si altele\u201c. Toate investigatiile, facute cu ajutorul agenturii (denumirea retelei de informatori), interceptarea convorbirilor telefonice si a corespondentei, urmaririle de strada etc. au scos la iveala, mereu, aceleasi lucruri: Capraru este un bun profesionist, o fire altruista, un bun vecin, nu \u00eentretine prietenii apropiate si scandaloase, nu cu multa vreme \u00eenaintea arestarii, devine un sot si un tata bun. Planurile de masuri au esuat, dovada ca a fost arestat abia pe 13 decembrie 1958. \u00cencercarile Securitatii de a-l lega \u00eentr-un singur dosar-lot cu un alt medic (Aurel Marin) au esuat si ele, \u00een ciuda scenariilor de recrutare a celui din urma, dovedit si el un medic exceptional si un om de calitate. Ei vor fi judecati separat. \u00cen absenta unei acuze individuale grave care sa-l condamne fara drept de apel, era nevoie de un lot, adica de o \u201eorganizatie\u201c, pentru o condamnare mare. Astfel a ajuns \u00een dosarul lui Capraru si studentul trecut prin reeducare, agentul \u201eArsene\u201c, devenit medic dupa prima perioada de detentie. \u00cen supliciile reeducarii, \u00eel \u201edemascase\u201c pe binefacatorul sau, adaug\u00e2nd, pentru a fi convingator, detalii ce nu aveau legatura cu realitatea. Devenit informator \u00een \u00eenchisoare, nu a stiut \u00een timpul scurtei perioade de libertate, de dupa Pitesti, ca fusese abandonat \u00een 1956, Serviciul 7 din Directia III a Securitatii consider\u00e2ndu-l ineficient, pentru ca absolvise facultatea si plecase ca medic \u00een provincie, nemaiput\u00e2nd sa-l \u201e\u00eencadreze\u201c informativ pe Capraru. Un aspect important este si ca primele verificari asupra lui Emil Capraru au \u00eenceput \u00een anul \u00een care a fost eliberat \u201eArsene\u201c, pe care \u00eel ajutase sa-si piarda urma la Bucuresti, dupa primul mare val de arestari din mai 1948, abatut \u00een special asupra tinerilor cunoscuti ori asimilati ca legionari (2). Dupa eliberarea din 1954, Capraru \u00eel ajuta din nou, de data aceasta \u00eei face rost de carti \u00een vederea reluarii cursurilor la Facultatea de Medicina (3). Desi va fi din nou recrutat, sub numele \u201eSorin Tomescu\u201c, nu va scapa de rearestare, fiind nevoie de el pentru constituirea unui lot pentru Emil Capraru. Furia si obstinatia cu care sistemul represiv a distrus vieti si destine este bine relevata de cazul medicului Emil Capraru. \u00cen 1958, acesta avea un traseu profesional promitator \u2013 asistent universitar, medic apreciat, sef de laborator la Clinica de Pediatrie, redactor-sef la Editura Medicala si o viata de familie linistita. Nu deranja pe nimeni, dimpotriva, facea bine de c\u00e2te ori avea ocazia si se putea sustrage vigilentei comuniste.
\nMasinaria criminala trebuia unsa permanent pentru a se pastra \u00eentr-o stare de functionare eficienta, principalul ei rost \u00een regimul totalitar fiind controlul centralizat prin teroare, pentru aducerea oamenilor pe aceeasi linie. Poate ca daca n-ar fi fost \u00eenchis sase ani, cartea \u201eMama si copilul\u201c, scrisa \u00eempreuna cu sotia sa, Herta Capraru, ar fi aparut mai devreme. Oare c\u00e2te mii de familii din Rom\u00e2nia, c\u00e2te zeci de mii de copii rom\u00e2ni au beneficiat de ajutorul, de asistenta oferite de cei doi medici at\u00e2t de dedicati profesiei lor, numai prin aceasta carte(4)?
\nCazul lui Emil Capraru este revelator, \u00een primul r\u00e2nd, pentru o componenta nu foarte vizibila \u00een analizele de gen: unul dintre scopurile vizate de regimul comunist prin experimentul reeducarii din \u00eenchisoarea politica a fost de a pune la punct controlul societatii \u00een ansamblul ei, o reeducare la scara nationala, sesizata, \u00eentre primii, si explicata de scriitorul Paul Goma. Prin demascarile externe nu s-a urmarit dec\u00e2t scanarea celor ramasi \u00een afara zidurilor \u00eenchisorii, contabilizarea si monitorizarea lor cu mijloacele vremii. Reeducatii urmau sa fie artizanii acestei reeducari extinse. Toti cei ramasi dincolo de zidurile puscariei politice erau potentiali dusmani ce puneau \u00een pericol unitatea sistemului, deci susceptibili de a fi arestati, condamnati si pedepsiti\/ reeducati.
\nPrimele 48 de ore de dupa \u201eretinerea secreta\u201c din 13 decembrie 1958 au fost petrecute \u00eentr-un loc conspirativ al Securitatii. Dupa care \u201ebanditul\u201c a fost dus la Uranus, unde a stat luni de zile, \u00een anchete grele: a fost \u00eenjurat, umilit, tinut ore \u00een sir \u00een picioare sau \u00een genunchi, batut cu pumnii, cu rigla la palma, a fost torturat psihic prin intermediul unor \u00eenregistrari ce pareau at\u00e2t de reale \u00een acel mediu ostil si violent, \u00eenregistrari din care se auzea o voce traumatizata, ce parea sa fie a sotiei. Dupa finalizarea anchetei, a fost dus la Jilava, unde ar fi trebuit sa ram\u00e2na p\u00e2na la judecarea procesului. Nu se stie de ce, a fost nevoie de un ocol de doua zile prin Aiud ca sa ajunga iarasi la Bucuresti, de data aceasta la Malmaison, pentru un \u201esupliment de ancheta\u201c, un alt sejur de doua saptam\u00e2ni la Uranus, o jumatate de zi la Vacaresti, pentru investigatii medicale, apoi din nou la Jilava. Emil Capraru a ramas \u00een \u00eenchisoarea de triaj Jilava p\u00e2na \u00een aprilie 1963, desi, \u00een mod curent, dupa comunicarea sentintei, detinutii erau distribuiti \u00een penitenciare de executare a pedepsei.
\nDupa 113 anchete \u00een care Emil Capraru si-a \u00eencordat vointa pentru a nu ceda umilintelor, durerii, santajului, presiunilor de tot felul, asa \u00eenc\u00e2t sa nu \u00eei bage pe altii la \u00eenchisoare, a fost condamnat de Tribunalul Militar Bucuresti, prin Sentinta nr. 544 din 26 mai 1959, la douazeci de ani de munca silnica, opt ani de degradare civica, confiscarea totala a averii personale, cinci sute de lei cheltuieli de judecata. Recursul a fost respins prin Decizia nr. 1750 din 2 iulie 1959. Coinculpatul din dosarul lui Emil Capraru a fost condamnat la saisprezece ani de munca silnica, sase ani de degradare civica, confiscarea totala a averii personale, cinci sute de lei cheltuieli de judecata.
\nAnii de detentie au fost nu doar o grea \u00eencercare pentru t\u00e2narul medic ce se simtea vinovat (si \u00eenca se mai simte) ca a lasat singura si fara ajutor o sotie t\u00e2nara (care avea sa fie exmatriculata \u00een anul VI de la Medicina), cu un copil de un an, ci si o sansa neasteptata de a \u00eent\u00e2lni oameni deosebiti: gen. Dumitru Petrovanu, Constantin Noica, Petre Pandrea, prof. Tudor Popescu, prof. Alexandru Mironescu, pr. Benedict Ghius, pr. Sofian Boghiu,
\npr. Roman Braga, pr. Andrei Fageteanu si altii.
\nMedicul Emil Capraru a asigurat asistenta medicala institutionalizata si privata unui numar de copii ce nu poate fi contorizat. \u00cen orice caz, nu poate fi dec\u00e2t impresionant. A consultat copii din toata tara si de toate v\u00e2rstele p\u00e2na \u00een ajunul orbirii complete ce a intervenit cu c\u00e2tiva ani \u00een urma. Cunosc parinti care-i sunt recunoscatori pentru totdeauna. Emil Capraru este unul dintre cei mai buni diagnosticieni din medicina pediatrica rom\u00e2neasca. La Salcia si Gradina, \u00een lagarul de munca fortata, a asistat si detinuti, dar si personal administrativ, sotiile si copiii gardienilor, care locuiau \u00een apropierea incintei lagarelor. A scos multi oameni din impas, consecvent cu sine si fidel principiului medicinei, care este si al crestinismului: \u00een fata medicului si \u00een fata lui Dumnezeu, oamenii sunt egali.
\nMedicul Emil Capraru este \u00een pragul v\u00e2rstei de 89 de ani. Nu mai poate citi. A citit munti de carti, asa cum spusese un taran, \u00eenchis si el politic, la Salcia. Asculta emisiuni culturale. \u00centr-una din zile, a fost scos din celula de gardianul de serviciu T\u00e2rla si de un sergent din paza. Lovit cu pumnii din toate directiile, detinutul s-a prabusit pe coridorul celularului din Jilava. Nu a tipat, nu a scos o vorba. A fost readus \u00een celula, zdrobit, cu capul umflat, din care ochiul st\u00e2ng nu i se mai distingea, plin de s\u00e2nge. Nu mai auzea. S-a sprijinit de soba de tabla din mijlocul camerei. De acolo, dupa ce caraliul a \u00eenchis usa, l-au luat niste colegi de celula, l-au asezat \u00een unghiul mort, unde ochiul din vizor nu batea, si l-au spalat pe fata. P\u00e2na la vindecare, a fost \u201etratat\u201c de colegi cu comprese si hranit cu picatura. Dupa un timp, a constatat ca starea ochiului a fost afectata iremediabil. Mai t\u00e2rziu, nici operatiile nu au fost de folos. Presat \u201esa dea nume\u201c, pentru a mai c\u00e2stiga timp si a slabi presiunea anchetatorilor, Capraru le furniza nume de morti, emigrati sau deja condamnati. \u00cen urma verificarilor, constat\u00e2nd ca iar a \u201edat\u201c numele unui mort, ofiterul anchetator a ordonat pedepsirea exemplara a \u201ebanditului\u201c contrarevolutionar. Cu un soi de mila, gardianul T\u00e2rla, t\u00e2r\u00e2ndu-l spre celula, i-a spus: \u201eAm avut ordin\u201c.
\nDictatura proletariatului, prin bratul ei armat \u2013 Securitatea, a reusit sa bata intelectualitatea \u00een cap, dar nu a reusit sa \u00eei distruga integral demnitatea. Emil Capraru face parte din grosul profesionistilor intelectuali, foarte cultivati, care s-au format si maturizat \u00een anii 1940. Regimul comunist a \u00eencercat sa \u00eei uniformizeze ideologic ori sa \u00eei anihileze. \u00cen ce \u00eel priveste pe Emil Capraru, regimul totalitar nu a reusit dec\u00e2t sa sublinieze exemplar, prin calitatile umane, datorate educatiei din familie si din scoala, precum si instruirii profesionale, un profil moral pe care nu l-a \u00eenfr\u00e2nt teroarea represiva.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"
Emil Capraru s-a nascut \u00een ziua de 27 septembrie 1923 \u00een comuna Mihaita, judetul Dolj. Provine dintr-o familie de oameni foarte muncitori, gospodari si cu vointa de a-si vedea cei trei copii oameni bine pregatiti si cumsecade. Emil Capraru a fost elev al Colegiului National \u201eCarol I\u201c din Craiova, unul dintre liceele prestigioase din epoca,… Cite\u0219te mai mult »Emil Capraru, o viata dedicata celorlalti<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[1],"tags":[],"class_list":["post-13368","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-mozaic"],"views":5541,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/13368","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=13368"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/13368\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=13368"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=13368"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=13368"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}