{"id":13352,"date":"2012-10-01T11:25:15","date_gmt":"2012-10-01T09:25:15","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=13352"},"modified":"2012-10-01T11:25:30","modified_gmt":"2012-10-01T09:25:30","slug":"pe-urmele-lui-odiseu","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/pe-urmele-lui-odiseu\/","title":{"rendered":"Pe urmele lui Odiseu"},"content":{"rendered":"

Mario Vargas Llosa, Odiseu si Penelopa,<\/em> traducere de Mariana Vartic, Bucuresti, Curtea Veche Publishing, 2010.<\/strong><\/p><\/blockquote>\n

 <\/p>\n

\u201eTeatrul este viata si fictiune, <\/strong>
\nfictiune care e viata.\u201c<\/strong>
\n(Mario Vargas Llosa)<\/strong><\/em><\/p>\n

Despre Mario Vargas Llosa, laureatul Premiului Nobel pentru Literatura din anul 2010 si autorul unor romane care au trasat c\u00e2teva dintre liniile esentiale pe care literatura latino-americana le-a urmat \u00een ultimele decenii, se stiu, desigur, foarte multe lucruri. \u00censa numerosi admiratori ai prozei ori ai eseisticii sale pierd din vedere ca scriitorul peruan este deopotriva dramaturg. Mai mult dec\u00e2t at\u00e2t, preocuparile sale teatrale nu sunt deloc noi, caci primele lui \u00eencercari dramatice dateaza din anii \u201950, numai ca, \u00een ciuda succesului de care s-au bucurat, Vargas Llosa a decis sa nu continue pe acest drum, c\u00e2ta vreme, \u00een acea perioada, viata teatrala peruana, insuficient dezvoltata si afirmata, avea putine sanse de a facilita stabilirea unei legaturi reale \u00eentre autor si marele public. \u00censa, dupa mai bine de doua decenii, autorul \u201eConversatiei la Catedrala\u201c va reveni la vechea sa pasiune pentru scena, de acum dat\u00e2nd \u201eDomnisoara din Tacna\u201c (1981), una dintre piesele sale cele mai cunoscute, alaturi de cele care vor urma, \u201eKathie si hipopotamul\u201c (1983), sau \u201eChunga\u201c (1986). Toate acestea demonstreaza o extraordinara capacitate a autorului de a concentra timpul si spatiul pentru a structura personaje pe deplin credibile si capabile sa devina veritabili purtatori de cuv\u00e2nt ai conceptiei sale, \u00een conformitate cu care Vargas Llosa pune \u00een contrast \u201euniversul minimalist al teatrului\u201c cu acela \u201einfinit si total al romanului\u201c. Iar daca, pentru o perioada de timp suficient de lunga, relatia autorului cu textele pieselor pe care le scrie ram\u00e2ne cumva exterioara, \u00een anul 2000 lucrurile se schimba fundamental. Caci acum Vargas Llosa descopera spectacolul \u201eTot\u00e9m\u201c, o lectura dramatizata cu mare grija pentru detalii, pus \u00een scena cu participarea directa a autorului, italianul Alessandro Baricco, cel care \u00eencerca sa readuca \u00een actualitate vechea traditie a povestitorilor, iar aceasta, \u00een paranteza fie spus, \u00eel fascinase dintotdeauna pe Vargas Llosa \u00eensusi. Prin urmare, el va hotar\u00e2 sa faca ceva asemanator si astfel va scrie \u201eAdevarul minciunilor\u201c, text pus \u00een scena \u00een anul 2005, de regizorul Joan Oll\u00e9, cu participarea cunoscutei actrite Aitana S\u00e1nchez-Gij\u00f3n si \u00een care celebrul scriitor \u00eesi face debutul ca actor, experienta ce va fi continuata \u00een anul urmator, prin implicarea sa, at\u00e2t ca autor, c\u00e2t si ca interpret, \u00een reprezentarea unei piese care, dupa cum el \u00eensusi va afirma \u00een repetate r\u00e2nduri, \u00eei este si-i va ram\u00e2ne foarte draga, \u201eOdiseu si Penelopa\u201c.
\nDupa cum se vede \u00eenca din titlu, Vargas Llosa se raporteaza la epopeea homerica, numai ca se foloseste de scenariul mitic din \u201eOdiseea\u201c doar ca pretext, reinterpret\u00e2nd faptele si \u00eent\u00e2mplarile si d\u00e2nd noi semnificatii calatoriei lui Odiseu spre insula Itaca, la sf\u00e2rsitul razboiului troian. \u00cen plus, \u201eOdiseu si Penelopa\u201c reprezinta un nivel superior al implicarii scriitorului \u00een lumea teatrului, c\u00e2ta vreme, spre deosebire de \u201eLa verdad de las mentiras\u201c, (textul av\u00e2nd la baza cunoscutul eseu cu acelasi titlu publicat de Vargas Llosa \u00een 1990), unde ram\u00e2nea mai degraba pe tar\u00e2mul unei naratiuni dramatizate, aici scriitorul peruan realizeaza o veritabila constructie dramatica, fie ea si \u201eminimalista\u201c si care \u201eevita cu grija tentatia arheologica\u201c, dupa cum o denumeste el \u00eensusi, \u00eensa pe de-a-ntregul convingatoare. \u201eOdiseea\u201c, se stie, relateaza uluitoarele \u00eent\u00e2mplari si \u00eencercari prin care trece Odiseu (numit, ulterior, de traditia latina, Ulise), dupa cei zece ani de razboi crunt pe zidurile Troiei. Numai ca Homer face asta aleg\u00e2nd doar patruzeci de zile din existenta protagonistului, sortit sa rataceasca pe mari \u00eenca zece ani dupa cei zece ai confruntarilor armate, multe dintre faptele povestite fiind chiar amintirile lui Odiseu, majoritatea fiind rostite \u00een fata regelui Alcinou. Mario Vargas Llosa reduce totul la o singura noapte, cea a re\u00eent\u00e2lnirii dintre Odiseu si Penelopa, o noapte magica ce, \u00eenainte de a fi una de dragoste, va fi, \u00een buna traditie a celor \u201eO mie si una de nopti\u201c, una de povesti. Mai exact, o noapte \u00een care Odiseu \u00eei istoriseste Penelopei multe dintre evenimentele care i-au marcat existenta \u00een lungul drum al \u00eentoarcerii acasa. \u00censa Vargas Llosa stie cum sa identifice mijloacele dramatice prin intermediul carora aceasta relatare sa primeasca nu numai toate datele unui teatru de atmosfera, ci \u00een egala masura pe cele ale unui spectacol experimental. Pe scena apar doar doi interpreti, Odiseu si Penelopa, cu toate ca lista personajelor este mult mai lunga si include o serie de eroi din textul homeric cunoscuti cititorilor si spectatorilor (Polifem, Hermes, Anticleea, Palas Atena etc.). Numai ca artificiul folosit de autorul peruan consta \u00een permanenta metamorfoza a celor doi, mai cu seama a Penelopei, astfel \u00eenc\u00e2t ei si doar ei sa devina, pe parcursul dialogului pe care-l poarta, ipostazele tuturor acelora care au \u00eensemnat ceva \u00een viata lui Odiseu. \u00cen fond, ca pentru a-si ajuta sotul pe care l-a asteptat cu fidelitate at\u00e2tia ani, Penelopa \u00eei este nu doar interlocutoare si ascultatoare, ci si partenera, transform\u00e2ndu-se pe r\u00e2nd \u00een nimfa Calipso, vrajitoarea Circe, zeita Atena, printesa Nausicaa sau chiar batr\u00e2na sclava Euricleea si asa mai departe. Explic\u00e2ndu-si procedeul, Vargas Llosa a subliniat ca esentialul \u00een privinta eroilor homerici este \u201epermanenta lor metamorfoza, schimbarea identitatilor \u00een functie de context\u201c, caci \u201eGrecia acelei epoci era ea \u00eensasi un spatiu al metamorfozelor, o lume aparte, unde fiece fiinta era sau putea sa devina altceva si unde oameni, zeitati sau animale se aflau de-a pururi sub semnul trasnformarii.\u201c
\n\u00cen plus, spre deosebire de alti eroi homerici, Ahile sau Agamemnon, de pilda, Odiseu nu era \u00een primul r\u00e2nd un mare luptator, ci un personaj greu de clasificat, ambiguu, aplecat spre expeditiile temerare si spre experientele limita si \u00eentotdeauna solitare, daca e sa ne g\u00e2ndim doar la decizia sa de a fi legat de catarg pentru a putea asculta c\u00e2ntecul Sirenelor. Apoi, dupa cum secole \u00eentregi de exegeza au demonstrat, nici nu e foarte sigur daca el traieste cu adevarat toate \u00eent\u00e2mplarile pe care si le asuma, c\u00e2ta vreme, adesea, el \u00eensusi e singura instanta pe care cititorii se pot baza pentru a cunoaste adevarul \u00eendraznetelor sale \u00eentreprinderi. Ulise e, deci, prin excelenta povestitor, o fiinta fascinata de mecansimele istorisirii si ale rememorarii unor miraculoase calatorii, dar mai mult ca sigur incapabil sau nedoritor sa separe cu grija lucrurile traite de cele imaginate ori cele \u00eent\u00e2mplate de cele visate. Iar daca, asa cum afirma Coranul, orice calator solitar care-si relateaza experientele traite de-a lungul drumului este un diavol, \u00een traditia greco-latina, se stie, acesta va fi prezentat, prin excelenta, drept mincinos, caci adevarul faptelor va fi \u00eentotdeauna completat de adevarul imaginatiei (modelul genului e tocmai Ulise, considerat de Juvenal, \u00een Satire, un mare sarlatan…) Pe de alta parte, av\u00e2nd \u00een vedere nesf\u00e2rsitele calatorii \u2013 initiatice, fara \u00eendoiala \u2013 pe care le face Odiseu, critica a vorbit cu obstinatie despre o foarte posibila identificare a acestui protagonist cu Mario Vargs Llosa \u00eensusi (\u201eOdiseu este chiar el!\u201c, au clamat nu putini interpreti), si el calator neobosit si gata mereu sa se situeze pe o treapta superioara a cunoasterii \u00een urma fiecarei calatorii pe care a \u00eentreprins-o la Londra, Paris, Madrid si asa mai departe.
\nPiesa lui Vargas Llosa, fara sa fie \u00eempartita \u00een traditionalele acte sau scene, este compusa din unsprezece secvente, la finele carora apar cuvintele \u201eMuzica. Umbre. Lumini\u201c, pentru a marca schimbarea de tonalitate sau de atmosfera din dialogul \u2013 nu o data tensionat \u2013 al celor doi. Tensionat mai cu seama c\u00e2nd este vorba \u2013 si este vorba despre asa ceva foarte adesea! \u2013 despre \u00eent\u00e2lnirile lui Odiseu cu miraculoasele fapturi feminine pe care le cunoaste. Sau, dupa cum autorul va sublinia cu malitiozitate, \u201epe care-si doreste sa le fi cunoscut…\u201c Apoi, la fel ca \u00een epopeea homerica, textul lui Vargas Llosa \u00eencepe, ca sa zicem asa, \u00een mijlocul istoriei. Mai precis, \u00een momentul \u00eent\u00e2lnirii celor doi soti, dupa o at\u00e2t de lunga despartire. Tehnica va fi, desigur, cea a episoadelor retrospective, prin intermediul carora este recompus, \u00een fata spectatorilor \/ cititorilor tot trecutul \u2013 sau tot ce s-a petrecut si tot ce a visat, dorit, sperat Odiseu \u00een toti acesti ani. Povestea homerica va fi reluata, astfel, \u201e\u00eentr-un format minor\u201c, ca sa repetam expresia autorului \u2013 \u00eensa minor nu \u00eenseamna deloc derizoriu. Totul e \u00eentemeiat pe fundamentele povestirii, cea dint\u00e2i forma de literatura si de teatru, Mario Vargas Llosa reusind sa puna laolalta procedeele specifice artei dramatice cu acelea ale lecturii publice si sa creeze, \u00een acest fel, un discurs \u00eentru totul convingator si plin, de la un capat la altul, de cea mai profunda umanitate: pe parcursul dialogului-actiune, Penelopa sufera, se bucura, se \u00eendoieste, iar Odiseu \u00eesi aminteste, se teme, triumfa, iubeste.
\nLeopardi\u00a0 considera ca Homer a fost parintele si marele model al tuturor poetilor lumii, iar Vargas Llosa va afirma, dupa reprezentarea acestei piese, ca \u201e\u00abOdiseea\u00bb e matricea tuturor cartilor umanitatii, caci nicaieri altundeva istoria umana nu a trait mai plenar si mai aproape de realitatea intima a fiecarui individ \u00een parte.\u201c De aici, desigur, si unele ambiguitati ale comportametului lui Odiseu, at\u00e2t de potrivit, tocmai prin ele, sa devina, deopotriva, asa cum se \u00eent\u00e2mpla \u00een textul acesta, un erou \u00eentru totul contemporan. Si tot de aici convingerea lui Joan Oll\u00e9, regizorul piesei, \u00eempartasita de autorul \u00eensusi: \u201eprivita drept calatorie initiatica, \u00abOdiseea\u00bb e si o veritabila ucenicie \u00een care destinul, asa cum a fost el \u00eenteles \u00een vechime, e o simpla scuza…\u201c.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Mario Vargas Llosa, Odiseu si Penelopa, traducere de Mariana Vartic, Bucuresti, Curtea Veche Publishing, 2010.   \u201eTeatrul este viata si fictiune, fictiune care e viata.\u201c (Mario Vargas Llosa) Despre Mario Vargas Llosa, laureatul Premiului Nobel pentru Literatura din anul 2010 si autorul unor romane care au trasat c\u00e2teva dintre liniile esentiale pe care literatura latino-americana… Cite\u0219te mai mult »Pe urmele lui Odiseu<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[3760,8296],"class_list":["post-13352","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara","tag-mario-vargas-llosa","tag-odiseu-si-penelopa"],"views":2670,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/13352","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=13352"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/13352\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=13352"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=13352"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=13352"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}