{"id":13340,"date":"2012-10-01T11:18:20","date_gmt":"2012-10-01T09:18:20","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=13340"},"modified":"2012-10-01T11:18:38","modified_gmt":"2012-10-01T09:18:38","slug":"intre-singuratate-si-comuniune-practici-funerare-in-strai-nou","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/intre-singuratate-si-comuniune-practici-funerare-in-strai-nou\/","title":{"rendered":"\u00centre singuratate si comuniune. Practici funerare \u00een strai nou"},"content":{"rendered":"

Moartea este un eveniment care pune \u00een miscare at\u00e2t p\u00e2rghiile individualitatii, c\u00e2t si pe cele ale comunitatii. Singuratatea absoluta a trecerii celui care moare este compensata de eforturile comunitatii de a-l scoate cum se cuvine sau cum e r\u00e2nduit din lumea celor vii si de a-l ajuta sa se integreze \u00een lumea de dincolo, at\u00e2t pentru el, c\u00e2t si pentru cei ramasi \u00een viata, pentru a nu fi b\u00e2ntuiti sau chinuiti de nemultumirea defunctului, care nu \u00eesi gaseste locul si odihna \u00een ordinea universului post mortem.<\/strong><\/em>
\n\u00cen cultura traditionala rom\u00e2neasca, cel aflat \u00een proximitatea mortii se pregatea pentru \u00eent\u00e2mpinarea ei \u00eenca din momentul \u00een care v\u00e2rsta \u00eenaintata \u00eei anunta iminenta sf\u00e2rsitului si \u00eesi intensifica gesturile preparatorii atunci c\u00e2nd primea si alt fel de semne de la propriul corp (prin intermediul bolilor sau al viselor premonitorii) sau de la universul exterior (averizarile de diverse naturi ale animalelor din gospodarie sau ale unor pasari salbatice, dintre care cele mai cunoscute sunt cucul, cucuveaua, bufnita si huhurezul). Preparatio mortis reprezenta o \u00eendatorire a oricarui suflet care \u00eesi dorea sa \u00eesi \u00eencheie socotelile cu lumea de aici, at\u00e2t la nivel religios (prin Taina Spovedaniei si Sf\u00e2nta \u00cempartasanie), c\u00e2t si la nivel familial si comunitar (prin iertaciunile acordate si primite de la cei cu care fusese certat, binecuv\u00e2ntarile adresate urmasilor si dispozitiile cu caracter legislativ \u2013 dorintele cu limba de moarte \u2013 privitoare la mostenirea pe care o lasa \u00een urma).
\nEtnografii si etnologii rom\u00e2ni (Simion Florea Marian, Ion Ghinoiu, I. H. Ciubotaru, Nicolae Panea, Gheorghe Enache s.a.) au consemnat preocuparea constanta a persoanelor \u00eenaintate \u00een v\u00e2rsta din mediul rural pentru a-si aduna din timp cele necesare \u00eenmorm\u00e2ntarii (hainele cu care urmau sa plece din lumea aceasta, batistele si prosoapele care trebuiau sa fie \u00eempartite) si chiar primelor pomeni de dupa sav\u00e2rsire (vesmintele care erau \u00eempartite la 40 de zile de la moarte). \u00cen multe zone rurale rom\u00e2nesti, batr\u00e2nii \u00eesi comandau sicriul si crucea spre sf\u00e2rsitul vietii, pentru a-i scuti pe urmasi de un efort suplimentar si pentru a se asigura ca toate vor fi r\u00e2nduite crestineste. Din aceeasi dorinta arzatoare de a \u00eendeplini asa cum au apucat din mosi stramosi toate ritualurile funerare a aparut si obiceiul, straniu la prima vedere, al pomenii din viata. Motivatiile acestei practici contureaza raporturile dintre individual si comunitar, dintre singuratate si comuniune. Adesea, cei care recurg la pomana din viata, pomana de viu sau pomana \u00een viu (cum apare atestata \u00een multe zone din sudul rural al Rom\u00e2niei sau la vlahii din Valea Timocului), sunt batr\u00e2nii lipsiti de urmasi sau cei care nu se \u00eencred \u00een corecta respectare a traditiilor funerare de catre descendenti. \u00cen anumite sate din Moldova, pomana de viu se numeste grija pentru vii si se diferentiaza de grija pentru morti, adica pomana sav\u00e2rsita dupa deces. Acolo \u00eensa pomana include, pe l\u00e2nga masa \u00eencarcata de bucate si pachetele date la final participantilor la festinul funerar, si tot ceea ce ar fi necesar pentru mobilarea si dotarea unei camere. Simbolic vorbind, cel care \u00eemparte grija pentru vii \u00eesi face casa pe lumea cealalta, respect\u00e2nd modelul \u00eenvatat \u00een aceasta existenta. De aceea, el \u00eemparte tot mobilierul pe care l-ar presupune o camera de locuit (pat, dulap, masa cu scaune), dar si asternut, covor, haine, \u00een asa fel \u00eenc\u00e2t sa-si asigure o buna vietuire si \u00een lumea cealalta.
\nLa propriul ospat funerar. Pomana de viu<\/strong>
\nCercetarea de teren pe care am desfasurat-o \u00een c\u00e2teva judete din sudul tarii (Teleorman, Olt, Dolj si Mehedinti) ne-a demostrat ca fenomenul se \u00eentinde pe o arie mult mai vasta dec\u00e2t apare \u00eendeobste mentionat \u00een studiile de specialitate. Majoritatea satelor cuprinse \u00eentre Turnu Magurele si Corabia, \u00eentre Corabia si Caracal si \u00eentre Corabia si Calafat, urc\u00e2nd apoi p\u00e2na spre Drobeta Turnu-Severin, cunosc acest fenomen, chiar daca preotii din zonele respective sunt adesea reticenti \u00een a-si arata participarea la aceasta traditie, pe care Biserica Ortodoxa nu o accepta, nefiind canonica si conforma cu dogmele specifice Ortodoxiei.
\nPomana de viu este practicata mai ales de oamenii trecuti de o anumita v\u00e2rsta (de regula, dupa \u00eemplinirea a 60-65 de ani) si se face adesea pentru sot si sotie simultan. Batr\u00e2nii obisnuiesc sa \u00eesi faca mai multe astfel de pomeni din cele 6 capete, cum le numesc dupa colacii mari care se \u00eempart cu aceasta ocazie. Raspunsurile informatorilor nostri referitoare la motivatia pentru care \u00eesi organizeaza pomana de viu au conturat trei directii complementare: pentru a respecta traditia mostenita de la parinti, pentru a le usura urmasilor sarcina crestineasca de pomenire si, mai ales, pentru a se \u00eencredinta ca totul a fost \u00eendeplinit dupa r\u00e2nduiala, vaz\u00e2nd ei \u00eensisi ce, cum si cui a fost \u00eempartit pentru odihna viitoare a sufletului lor.
\n\u201eAm avut cea mai mare pasiune ca sa vad asa cum decurg treburile, sa le vad eu, cu ochii mei\u201c a afirmat unul dintre batr\u00e2nii care si-a pus la cale pomana de viu \u00een satul Vadastra (judetul Olt). Acest raspuns a revenit \u00een discursul celor mai multi dintre satenii intervievati care recursesera deja la acest obicei, precum si \u00een interviul pe care i l-am luat parintelui Ioan Viorel Ciupitu, parohul bisericii \u201eSf\u00e2ntul Dumitru\u201c din Vadastra.
\nLa pomana de viu, ca si la cea de veci, sunt invitati de regula membrii familiei, vecinii si prietenii viitorului defunct, iar r\u00e2ndurile de haine (toale) care se \u00eempart, de regula \u00een numar de 3, sunt mai \u00eent\u00e2i asezate pe un pat ca pe un invizibil manechin si slujite, apoi daruite mai ales nepotilor, \u201eca sa aiba ceva amintire de la noi si sa ne pomeneasca mai t\u00e2rziu\u201c, dupa cum au afirmat majoritatea respondentilor. Cei care le primesc se \u00eembraca uneori pe loc cu ele, ca sa \u00eel bucure pe cel care le \u00eemparte, vaz\u00e2nd ca li se potrivesc si ca sunt recunoscatori pentru primirea lor.
\nExista unele mici diferente de formulare \u00een ritualul religios sau \u00een replicile participantilor, care atrag atentia ca nu este vorba de un decedat, ci de un viitor mort. De pilda, parintele Ciupitu ne-a indicat faptul ca \u00een locul c\u00e2ntarii de \u00eenmorm\u00e2ntare sau de parastas, \u201eVesnica pomenire\u201c, se intoneaza troparul: \u201eBogatii au saracit si au flam\u00e2nzit,\/ Iar cei ce-L cauta pe Domnul nu se vor lipsi de tot binele.\u201c Satenii care vin la pomana nu rostesc la \u00eent\u00e2lnirea cu gazdele sau la sf\u00e2rsitul mesei \u201eDumnezeu sa-l ierte\u201c (ca la pomana de veci), ci formula \u201eSa-i primeasca Dumnezeu!\u201c sau \u201eBogdaproste!\u201c. Se pastreaza \u00eensa obiceiul de a aduce la casa celui care face pomana, mai ales de rudele mai apropiate, c\u00e2te o sticla de vin (de catre barbati) si o pasare sau niste oua sau o bucata de br\u00e2nza (de catre femei).
\n\u00cen prezent, aceasta practica traditionala, rurala, tinde sa fie preluata si \u00een mediul urban, exist\u00e2nd unele biserici \u00een Bucuresti \u00een care batr\u00e2nele \u00eempart de pomana, pentru odihna si iertarea propriului suflet, \u00eenca din timpul vietii. Ele \u00eesi plaseaza \u00eensa prinoasele pe o masa separat de pomana \u00eempartita pentru cei decedati. \u00cen unele zone ale Olteniei, se mai obisnuieste sa se \u00eemparta haine ca pomana de viu \u00een noaptea de \u00cenviere.
\nChiar si unele figuri ale vietii publice rom\u00e2nesti \u00eesi organizeaza pomana din timpul vietii, ca o forma de spectacol, \u00een care mortul-viu joaca rolul regizorului sau al maestrului de ceremonii. Personaje mai mult sau mai putin controversate ale lumii rom\u00e2nesti actuale, oameni de afaceri sau vedete, precum Silviu Prigoana, Cristian Tantareanu sau printesa Brianna Caradja si-au pus \u00een scena, la un moment dat, pomana de viu. Aceste practici, dincolo de evidenta lor conotatie mediatica (dat fiind statutul social al celor care le-au \u00eendeplinit), aduc \u00een prim plan fenomenul de individualizare a mortii, precum si dorinta performerilor de a-si asuma propriul sf\u00e2rsit, nevoia de a-si gestiona singuri memoria de dupa moarte. Absenta urmasilor sau lipsa \u00eencrederii \u00een felul \u00een care ei vor trata ritualurile funerare \u00eel scot pe viitorul defunct dintr-o continuitate, dintr-un lant familial, transform\u00e2ndu-l simultan \u00een regizor si beneficiar ulterior al pomenii din viata. Mortul-viu \u00eesi traieste propria pomenire, eveniment care \u00eentareste ideea singuratatii \u00een fata mortii. Moartea e traita individual, iar ritualurile de comemorare (mesele funerare) nu mai antreneaza \u00een mod obligatoriu membrii familiei sau ai comunitatii (doar, eventual, \u00een ipostaza de participanti la festin), ci sunt puse \u00een scena chiar de cel care \u00eesi asigura memoria \u00eenca din timpul existentei.
\n\u00cen trecut, oamenii \u00eencercau sa \u00eesi construiasca amintirea sau pomenirea prin diverse dispozitii testamentare sau prin donatii care implicau o anumita responsabilitate (si responsabilizare) din partea primitorului. Relatia era una contractuala, de tipul do ut des, iar fiecare dintre parteneri \u00eesi cunostea rolul si, cel mai frecvent, si-l respecta. Uneori, mai ales \u00een mediul rural, atunci c\u00e2nd omul se apropia de clipa mortii si simtea ca nu s-a pregatit suficient prin fapte de milostenie pentru ea, le cerea urmasilor ca dupa disparitia lui sa sape f\u00e2nt\u00e2ni sau sa construiasca punti peste ape (mai ales \u00een Oltenia), \u00een asa fel \u00eenc\u00e2t trecatorii sa \u00eel pomeneasca si sa-l binecuv\u00e2nteze pe defunctul \u00een numele caruia fusesera \u00eenaltate.
\nAstazi, \u00eentr-o epoca a profundei privatizari si retrageri a mortii din spatiul public, comunitar, indivizii cauta alte forme de control asupra propriei disparitii si a felului \u00een care pot \u201e\u00eenclina balanta\u201c soartei lor postume, prin gesturi si ritualuri sav\u00e2rsite \u00eenainte de marea trecere.
\nCu mortul la masa. <\/strong>
\nPericolul contaminarii<\/strong>
\nDin punct de vedere antropologic, aceasta practica a pomenii de viu ridica \u00eensa o problema de \u00eencadrare. \u00cen mod normal, pomana sav\u00e2rsita pentru odihna sufletului unui defunct facea parte dintre riturile de agregare ale celui mort la lumea de dincolo (la comunitatea mortilor) si de restabilire a echilibrului pentru comunitatea viilor pe care un membru o parasise. Ce se \u00eent\u00e2mpla \u00eensa \u00een cazul unei pomeni care are loc c\u00e2t timp viitorul defunct (pentru care se sav\u00e2rseste) este \u00eenca \u00een viata? \u00cen ce masura mai putem \u00eencadra aceasta practica \u00een categoria riturilor de agregare, at\u00e2ta timp c\u00e2t cel care o \u00eendeplineste n-a parasit aceasta lume, deci nu poate fi vorba, deocamdata, de integrarea lui \u00een cealalta? Poate ca raspunsul se gaseste \u00een perceptia taranului asupra timpului, \u00een felul \u00een care pentru el trecutul, prezentul si viitorul se pot suprapune, sub zodia credintei \u00een Dumnezeu si \u00een traditiile care trebuie \u00eendeplinite.
\nO alta problema este legata de comunitatea care participa la ritualul pomenii. \u00cen mod obisnuit, la o pomana de veci (fie ca e vorba de masa funerara de dupa \u00eenmorm\u00e2ntare sau de cea de la parastasul de patruzeci de zile sau de un an) comunitatea \u00eesi aminteste de cel plecat \u00een lumea de dincolo si se roaga pentru odihna sufletului aceluia, dorindu-si, \u00een acelasi timp, sa se delimiteze de el. Exista anumite gesturi care sunt menite chiar sa restabileasca starea de puritate, alterata de prezenta impura a defunctului. De pilda, dupa \u00eentoarcerea de la \u00eenmorm\u00e2ntare, \u00eenainte de a se aseza la masa, oamenii sunt \u00eent\u00e2mpinati de o femeie care le toarna apa sa se spele pe m\u00e2ini, \u00een cazul \u00een care nu s-au spalat deja deasupra morm\u00e2ntului, pentru a lepada acolo tot ceea ce \u00eensemnase contaminarea cu cel mort. Ce se \u00eent\u00e2mpla \u00eensa \u00een cazul pomenii din viata, atunci c\u00e2nd delimitarea de mortul-viu (care participa la propria masa funerara si, uneori, chiar si la hora care se \u00eencinge dupa), nu se sav\u00e2rseste nicicum? Mai mult dec\u00e2t at\u00e2t, unii dintre informatorii nostri mai tineri din Vadastra, Vadastrita si Stavaru (judetul Olt) se aratau dornici sa participe la o pomana de viu, tocmai pentru ca \u201enu ai prea des ocazia sa stai cu mortul la masa.\u201c
\nPomana de viu se practica si la rom\u00e2nii (vlahii) din Valea Timocului s\u00e2rbesc, dar acolo se deosebeste mai puternic de pomana de veci, av\u00e2nd un caracter mai degraba familial dec\u00e2t religios, \u00eentruc\u00e2t la ea participa numai membrii familiei (si de aceea, totul se rosteste \u00een limba rom\u00e2na), iar preotul nu este prezent, ca la pomana de veci (unde se slujeste \u00een limba s\u00e2rba, dat fiind ca, p\u00e2na de cur\u00e2nd, n-au existat clerici rom\u00e2ni si biserici cu slujire \u00een limba noastra).
\nStergerea distantelor \u00een fata mortii. Priveghiul online<\/strong>
\nO alta practica funerara care \u00eembraca un vesm\u00e2nt diferit odata cu instalarea \u00eentr-un nou teritoriu (mediul online) este priveghiul. Spre deosebire de pomana, care este un rit de agregare la noua lume ce se deschide \u00eenaintea defunctului, priveghiul este un rit liminar (de prag), situat la granita dintre lumea viilor si cea a mortilor, care se petrece \u00een rastimpul celor 3 zile c\u00e2t se crede ca sufletul celui mort ram\u00e2ne \u00eenca pe pam\u00e2nt, \u00eenainte de slujba \u00eenmorm\u00e2ntarii si \u00eenceperea urcusului prin vamile vazduhului, p\u00e2na la judecata individuala, ce va avea loc la 40 de zile de la moarte. Priveghiul este un rit menit sa marcheze sistemul de solidaritati din cadrul comunitatii, caci la el participa \u00een primul r\u00e2nd membrii familiei, rudele apropiate si \u00eendepartate, dar si prietenii, vecinii, colegii de munca, locuitorii aceluiasi sat sau ai aceleiasi scari de bloc din spatiul urban. Actul privegherii este privit ca o \u00eendatorire sf\u00e2nta a oricarui crestin, un gest care \u00eencearca parca sa anuleze singuratatea celui mort, prin atentia speciala pe care i-o acorda cei care \u00eel vegheaza. El are si caracterul unei rememorari a vietii, faptelor si a modului de a fi ale celui ce tocmai a parasit existenta, cu ajutorul povestirilor si evocarilor despre acesta \u00eentreprinse de cei prezenti la serile de veghe. Pe de alta parte, priveghiul este, ca si ospatul funerar, o modalitate de reafirmare si de re\u00eentarire a legaturilor dintre membrii unei comunitati, dupa disparitia unuia dintre ei, precum si de solidarizare cu familia \u00eendoliata. \u00a0\u00a0\u00a0 Ca si \u00een cazul pomenii de viu care, \u00een unele situatii, s-a consolidat tocmai pentru ca descendentii erau plecati \u00een afara localitatii sau chiar a tarii de origine (iar batr\u00e2nii se temeau ca nu va mai avea cine sa le sav\u00e2rseasca datinile funerare), practica priveghiului si-a descoperit noi spatii de actiune, migr\u00e2nd \u00eenspre mediul online, din dorinta de a le oferi si celor de departe posibilitatea de a participa afectiv si de a vedea \u00een timp real cum se desfasoara pomenirea unei rude sau a unui prieten.
\nDat fiind ca \u00een lumea actuala mare parte din viata noastra s-a mutat \u00een mediul online, nu e de mirare ca au \u00eenceput sa apara site-uri de transmitere \u00een direct a funeraliilor sau de comemorare a defunctilor, cimitire online sau aplicatia Dead Social, care poate fi legata de conturile de Facebook, Twitter sau Google+, pentru a predefini mesaje ce vor fi expediate celor apropiati imediat dupa decesul creatorului lor.
\nA \u00eenceput sa se rasp\u00e2ndeasca si obiceiul de a posta pe profilul de Facebook al celui decedat o serie de mesaje, poze si amintiri legate de el, ca un soi de imagine \u00een oglinda, \u00een mediul digital, a ceea ce se petrecea, \u00een mod traditional, \u00een timpul priveghiului. Avem de-a face cu o resemantizare a unei practici funerare stravechi, accentul caz\u00e2nd, si de aceasta data, pe ideea de comuniune \u00een fata mortii, de pastrare a legaturilor afective dincolo de bariera distantelor, dar si de mentinere a memoriei celui disparut (pentru ca exista si site-uri de comemorare, pe care sunt postate astfel de mesaje sau imagini \u00een momentele cheie ale pomenirii celui plecat dintre vii, la \u00eemplinirea unor soroace de la moarte). Pe profilul de Facebook al defunctului, prietenii se \u00eent\u00e2lnesc ca \u00een jurul sicriului si deapana \/ posteaza amintiri despre el, chiar daca modalitatile de exprimare a emotiilor sunt diferit codificate. \u00cen locul lacrimilor si al suspinelor pot fi vizualizate emoticoane triste, \u00een locul bocetelor pot fi postate melodiile preferate ale celui mort, \u00een locul fotografiei care \u00eensoteste sicriul \u00eenchis pot fi adaugate imagini \u00een diferite ipostaze ale defunctului. Familia \u00eensasi alege uneori sa posteze pe profilul de Facebook al celui disparut mesaje legate de capela funerara unde va fi depus sicriul, locul si ora \u00eenmorm\u00e2ntarii, multumiri pentru cei care au participat, imagini si filmulete da la \u00eenmorm\u00e2ntare sau priveghi. Albumul funerar, \u00een care apareau surprinse toate momentele esentiale ale celor 3 zile de dinaintea despartirii finale de la \u00eenhumare, se muta si el din spatiul real \u00een cel virtual, complet\u00e2nd albumele digitale care \u00eempodobisera p\u00e2na atunci profilul respectivului utilizator.
\nSub semnul memoriei<\/strong>
\nDoua practici funerare cu radacini arhaice \u00een mediul rural rom\u00e2nesc \u2013 pomana si priveghiul \u2013 sunt reg\u00e2ndite \u00een termenii unor noi relatii \u00eentre individ si propria disparitie si, respectiv, \u00eentre individ si comunitate. Pomana de viu pare a fi o \u00eencercare a omului de a-si lua moartea \u00een propriile m\u00e2ini, de a deveni regizorul unui act ritual al carui beneficiar urma sa fie, dar la care nu putea participa direct, dec\u00e2t ca o prezenta absenta, simbolica, dupa disparitia fizica. Mortul-viu spera sa-si construiasca prin pomana de viu o traiectorie mai usoara pentru calatoria sufletului catre lumea de dincolo, usur\u00e2nd \u00een acelasi timp si sarcina familiei. \u00centr-un anume fel, el \u00eesi devine propriul urmas, pentru ca se substituie acestuia, \u00eendeplinind \u00een locul lui obligatiile funerare care i-ar fi revenit \u00een mod traditional. El organizeaza si participa la ospatul funerar pus \u00een scena pentru odihna viitoare a propriului suflet si vede \u00eentreaga desfasurare a unui eveniment la care, \u00een mod normal, ar fi fost marele absent, invocat de toata lumea, dar totusi departe, pornit deja \u00eentr-o calatorie fara \u00eentoarcere. Poate tocmai pentru ca moartea este o realitate pe care nu o poti trai constient, dupa cum subliniaza sugestiv Vladimir Jank\u00e9l\u00e9vitch \u00een al sau \u201eTratat despre moarte\u201c, atunci c\u00e2nd asociaza perechea moarte-constiinta cu imaginea fazelor unui comutator care se exclud reciproc, individul resimte nevoia de a o cunoaste cumva \u00eenainte de a se petrece, ca si cum s-ar pregati mai bine pentru inevitabilul moment. Putem distinge \u00een gestul pomenii de viu si o nevoie de control asupra unui fenomen cel mai adesea incontrolabil, care se sustrage puterii omului de planificare si organizare (cu exceptia cazurilor de sinucidere). Daca pomana de viu este expresia \u00eent\u00e2lnirii dintre om si viitoarea sa disparitie, priveghiul online pare a fi o revansa a spiritului comunitar asupra individualismului. Noile media faciliteaza transferul rapid al informatiilor, precum si accesul \u00een timp real, de la distanta, la marile momente ale trecerii: priveghiul, \u00eenmorm\u00e2ntarea, pomana de veci. Ele contribuie astfel la refacerea legaturilor comunitare \u00eentre indivizi despartiti uneori de mari distante geografice. \u00cen spatele avatarurilor lor virtuale, prietenii de pe Facebook ai defunctului tes o \u00eent\u00e2lnire \u00een jurul unei figuri dragi si readuc \u00een prim plan, la anumite intervale temporale, prin fotografii si status-uri postate, chipul celui disparut. Priveghere si comemorare pe suporturi mai reci si mai putin perisabile dec\u00e2t amintirea umana (cele electronice), dar \u00een fapt revenirea la un deziderat stravechi: acela de a nu se stinge pomenirea cuiva, de a nu se pierde memoria decedatului. \u201eStingerea pomenirii\u201c era \u00een mentalul colectiv al vremurilor trecute mai dureroasa dec\u00e2t moartea \u00eensasi, dupa cum ne avertizau cronicarii nostri din veacurile XVII-XVIII, fapt dovedit si de existenta numeroaselor documente, care atesta dorinta domnitorilor sau a boierilor de a fi pomeniti \u00eempreuna cu \u00eentreaga familie, \u00een schimbul unor danii catre un asezam\u00e2nt monahal. Animal pastrator de morti \u2013 dupa cum este caracterizat omul de catre Edgar Morin \u2013, \u00eentemeindu-si primele forme de cultura pe cultul mortilor, individul nu se dezice nici \u00een era digitala de acest deziderat primordial. Chiar daca numele nu mai este sapat pe o piatra funerara si medievala invitatie adresata calatorului de a se ruga pentru odihna sufletului celui mort pare ca lipseste, pagina de site comemorativ sau profilul de Facebook al celui plecat dintre noi \u00eendeplinesc, \u00een realitate, aceeasi functie. Dorinta specific umana de-a ram\u00e2ne \u00een amintirea celorlalti, de a fi pomeniti, dupa cum indica formularea din ritualul religios \u2013 din neam \u00een neam, \u00een vecii vecilor \u2013 nu se pierde, caci fiinta resimte nevoia de a lasa \u00een urma un semn, iar semnul trimite, etimologic vorbind, la imaginea unei pietre tombale (grecescul sema), deci jocul confruntarii cu moartea si a-l nevoii de perpetuare a memoriei continua la nesf\u00e2rsit.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Moartea este un eveniment care pune \u00een miscare at\u00e2t p\u00e2rghiile individualitatii, c\u00e2t si pe cele ale comunitatii. Singuratatea absoluta a trecerii celui care moare este compensata de eforturile comunitatii de a-l scoate cum se cuvine sau cum e r\u00e2nduit din lumea celor vii si de a-l ajuta sa se integreze \u00een lumea de dincolo, at\u00e2t… Cite\u0219te mai mult »\u00centre singuratate si comuniune. Practici funerare \u00een strai nou<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[1],"tags":[8290,8289,8291,8292],"class_list":["post-13340","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-mozaic","tag-noi-practici-funerare","tag-practici-funerare-moderne","tag-priveghi-on-line","tag-univers-postmortem"],"views":2782,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/13340","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=13340"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/13340\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=13340"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=13340"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=13340"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}