De c\u00e2nd presa scrisa a intrat \u00een colaps, scriitorii scriu din ce \u00een ce mai putin publicistica. La drept vorbind, except\u00e2nd c\u00e2teva reviste aflate la granita dintre politica si cultura, scriitorul a disparut cu totul din spatiul presei rom\u00e2nesti. Disparitia lui din coloanele cotidianelor, proclamata drept inevitabila \u00een urma cu un deceniu si jumatate \u2013 \u00een numele gazetariei \u201eanglo-saxone\u201c si al \u201einformatiei\u201c \u2013 nu a dus \u00eensa la revirimentul asteptat al ziarelor si revistelor. \u00cen schimb, a vacantat un loc la masa dialogului social, d\u00e2nd politicianului iluzia ca el este detinatorul adevarului absolut \u00een orice chestiune de interes public, inclusiv \u00een materie de cultura sau \u00eenvatam\u00e2nt, iar gazetarilor, convingerea ca menirea lor este aceea de a se pronunta \u00een legatura cu orice. Chiar si cu teme de care au auzit cu cinci minute \u00eenainte sau \u00een legatura cu care nu au, de fapt, nici o pregatire. Scriitorilor le-a mai ramas spatiul confidential al revistelor literare, unde, \u00eencetul cu \u00eencetul, dupa efervescenta politica din anii \u201890, s-a revenit la actualitatea literara si la politica, mai nobila si altruista, a literaturii.
\n\u00cen spatiul tipografic mai putin zgomotos si mai temeinic al revistei \u201eCultura\u201c, \u00eensa, se desfasoara de c\u00e2tiva ani buni \u2013 de la reinventarea publicatiei, sub auspicii private \u2013 unul dintre cele mai impresionante exercitii gazetaresti din cultura rom\u00e2na de dupa al Doilea Razboi Mondial. Este vorba despre editorialele lui Augustin Buzura. Publicate \u00een mod regulat, ele se constituie \u2013 pentru cine le-a urmarit constant, \u00een paginile revistei sau pe situl ei de Internet \u2013, saptam\u00e2na de saptam\u00e2na si an dupa an, \u00eentr-una dintre cele mai profunde, \u00een sensul etimologic al termenului, analize ale societatii rom\u00e2nesti contemporane. Adica din ultimele doua decenii, dar cu proiectii permanente \u00een deceniile anterioare, merg\u00e2nd p\u00e2na la \u00eentunecata perioada stalinista. O analiza radical diferita at\u00e2t de cele din presa scrisa \u2013 subjugate de clipa, ignor\u00e2nd orizontul mai larg al Istoriei -, c\u00e2t si de cele din austerele cercetari sociologice si economice, \u00een care elementul uman este redus la cifre si statistici. O analiza \u00een care, departe de a fi un \u201eprivitor ca la teatru\u201c, scriitorul Augustin Buzura este, dupa sintagma lui Raymond Aron, un \u201espectator angajat\u201c. Tocmai angajamentul, deopotriva sufletesc si intelectual, \u00een dramele Cetatii constituie piatra de temelie pe care se sprijina textele romancierului, care le confera autoritatea morala si credibilitatea.
\n*
\nOpera publicistica a lui Augustin Buzura nu a fost si nu este un violon d’Ingres, ci un complement natural al celei literare. Aceasta, deoarece activitatea literara a scriitorului s-a alimentat de la bun \u00eenceput dintr-o experienta publicistica directa si sistematica. Se stie ca lui Augustin Buzura nu i s-a permis, la terminarea facultatii, sa practice profesia pentru care se pregatise, aceea de medic, deoarece regimul comunist considera specializarea pe care o urmase stralucit (psihanaliza) drept un produs al \u201edecadentei\u201c burgheze. Nemaiput\u00e2nd lucra, \u00een Rom\u00e2nia comunista a anilor \u201960, ca medic si cercetator stiintific, Buzura si-a gasit un debuseu firesc \u00een literatura si publicistica. Afirmat \u00eenca din studentie \u00een cadrul cenaclurilor literare clujene, scriitorul se va angaja \u00eentr-o dubla cariera: de scriitor (debut\u00e2nd editorial \u00een 1963, cu volumul de povestiri \u201eCapul Bunei Sperante\u201c) si de gazetar, devenind secretar general de redactie al revistei \u201eTribuna\u201c, \u00een paginile careia si debutase \u00een literatura, cu c\u00e2tiva ani \u00een urma, \u00een 1960.
\nCe mi se pare interesant \u2013 caci va avea consecinte vizibile \u00een opera de romancier a lui Augustin Buzura \u2013 este angajamentul sau publicistic. Nu \u00een sensul \u00een care ar fi dorit, atunci, propaganda de partid, care \u00eentelegea angajamentul ca pe o \u00eencolonare \u00een \u201efrontul ideologic\u201c. Scriitorul, \u00eensa, \u00eentr-un mod nespectaculos, dar eficient, a promovat un alt fel de angajament: acela \u00een slujba adevarului si al valorilor fundamentale. Desi i-ar fi fost comod sa se transforme \u00eentr-un gazetar \u201ede birou\u201c, convertind functia executiva \u00eentr-o dulce sinecura, Augustin Buzura a preferat sa practice gazetaria autentica, sa mearga pe teren si sa vada cu ochii sai realitatea \u201econstructiei socialismului\u201c, de care facea at\u00e2ta caz propaganda. Reportajele sale din anii \u201970-\u201980, bunaoara, sunt un model de onestitate si insubordonare fata de comanda de partid. Cine crede ca scriitorul a denuntat dictatura comunista numai \u00een romanele sale nu a citit nici macar volumul \u201eBloc-notes\u201c (1981), \u00een care este antologata doar o parte din publicistica de p\u00e2na atunci a scriitorului. De-aici, din reportajele si interviurile realizate pentru \u201eTribuna\u201c, s-a adunat de fapt materia dura, necomplezenta, a romanelor \u201eOrgolii\u201c (1977) si \u201eVocile noptii\u201c (1978), dar mai ales a ciclului \u201eZidul mortii\u201c, alcatuit din \u201eRefugii\u201c (1984) si \u201eDrumul cenusii\u201c (1988). Articolele i-au adus scriitorului tot at\u00e2tea neplaceri, cu cenzura si cu aparatul represiv, c\u00e2t i-au adus si romanele, chiar daca primele erau publicate \u00eentr-o revista de cultura, iar nu \u00eentr-un cotidian politic. \u201eTribuna\u201c din perioada mandatului sau de secretar general de redactie era \u00eensa o publicatie de mare tiraj, difuzata \u00een toata tara, astfel \u00eenc\u00e2t nemultumirea st\u00e2rnita de reportajele si articolele prozatorului, la nivelul oficialitatilor culturale comuniste, atingea cote primejdioase pentru libertatea lui de expresie.
\nRadicalismul moral al lui Augustin Buzura, vizibil pe masura ce dictatura devenea tot mai apasatoare, s-a alimentat, asadar, at\u00e2t din cultura sa umanista si medicala, c\u00e2t si din aceasta experienta de teren a gazetarului, care l-a determinat sa depuna marturie despre adevarul acelei societati pe care propaganda de partid o prezenta drept cea mai buna si mai dreapta din lume. Buzura nu trebuie, \u00een consecinta, vazut ca un scriitor livresc, \u00een ciuda competentei psihanalitice, pe care o putem distinge \u00een analiza sa, ori a limbajelor moderne ale prozei, pe care le decelam \u00een textura narativa a romanelor sale. Originar din Maramures, dintr-o lume aspra si exigenta, scriitorul a fost un reporter de teren constiincios, atent la pliurile si interstitiile realitatii, ca si la factorul uman. Gazetarul Buzura, cu o sagacitate de detectiv, \u201ev\u00e2neaza\u201c acele semne care depun marturie despre felul \u00een care \u201econstructia socialismului\u201c, perfecta \u00een forma si \u00een declaratiile partidului, \u00eel afecta nemijlocit pe cetatean, c\u00e2teodata chiar la modul grotesc. Faptul ca, \u00eentr-o presa comunista care lucra exclusiv cu clisee si oameni fictivi (\u201eomul nou\u201c, nu?), gazetarul Augustin Buzura aducea situatii concrete si oameni \u00een carne si oase a iritat si a atras atentia procurorilor ideologici asupra sa. De aceea, romanele sale erau \u00eent\u00e2mpinate, atunci c\u00e2nd erau prezentate editurii, de adevarate procese de intentie din partea cerberilor ideologici, fapt care facea ca manuscrisele sale, cum am spus \u00een alta parte, sa stea mai mult pe mesele cenzurii dec\u00e2t pe masa sa de lucru, \u00een ciuda faptului ca Augustin Buzura scrie meticulos si-si lucreaza \u00eendelung romanele.
\nToate acestea se observa cu usurinta si \u00een paginile cartii de fata, intitulata, semnificativ, \u201eNici vii, nici morti\u201c. Chiar daca nu mai circula la fel de mult prin tara ca \u00een anii 60-80, scriitorul nu scrie nici acum articole \u201ede birou\u201c. Priveste, ca noi toti, la televizor, citeste ziare si reviste, dar nu comenteaza realitatea de la \u00eenaltimea conceptelor. \u00cen consecinta, diagnosticele sale, desi severe, nu ne sunt niciodata nesuferite. Se simte ca spectatorul este, repet formula lui Raymond Aron, angajat. Suferinta sa morala pentru naravurile pe care le descopera, cu scalpelul analizei, ni-l apropie si \u00eei confera credibilitate, chiar daca acum, \u00een locul experientei de teren de altadata, reperul \u00een raport cu care este evaluata realitatea este memoria unei vaste experiente de viata.
\n*
\nPublicistica lui Augustin Buzura are si o calitate aparte \u00een raport cu publicistica altor scriitori contemporani, mai tineri sau mai v\u00e2rstnici. Desi desfasurata \u00een paginile unei reviste literare, ea nu este deloc \u201eliterara\u201c, \u00een sensul figurat al termenului. Adica nu abordeaza dec\u00e2t foarte rar teme strict literare, si, desi impecabil scrisa, nu \u00eesi propune sa impresioneze prin efecte stilistice, prin mestesugul artistic \u00een sine. Este o publicistica, \u00een fond, riguroasa si tenace, de gazetar de vocatie, dublat de un moralist, amintind cumva de coplesitoarea publicistica politica a lui Ioan Slavici. Augustin Buzura nu se multumeste cu coaja evenimentelor, ci le despica fara ezitare, cu scalpelul g\u00e2ndirii analitice, si le expune miezul, spre luare-aminte. Textele sale sunt, ca orice editorial obisnuit, demonstratii, nu constructii poetice sau naratiuni cu poanta. Aceasta, deoarece Buzura este un scriitor pentru care adevarul exista, iar relativismul este acceptat numai \u00een sfera tolerantei sociale, fara de care nu se poate convietui civilizat, si nicidecum \u00een sfera morala.
\nAsta nu \u00eenseamna ca publicistica lui Augustin Buzura este un sector \u00eenchis, fara legatura cu literatura sa de fictiune. Cine i-a citit romanele, dar si confesiunea din \u201eTeroarea iluziei\u201c (2004), stie ca pentru acest scriitor, care descinde din Ardealul lui Slavici, Ag\u00e2rbiceanu si Rebreanu, adevarul este, cum spuneam, un imperativ, iar \u00een spatele crizei politice si economice se ascunde, \u00eenca din perioada comunista, o grava criza morala. Rom\u00e2nitatea s-a asezat rau din punct de vedere moral, de unde si succesiunea, parca nesf\u00e2rsita, de crize \u00een care traim, \u00een ultimele sapte-opt decenii, ca si efemerul scurtelor perioade \u00een care iluzia redresarii pune stap\u00e2nire pe noi, azv\u00e2rlindu-ne si mai ad\u00e2nc \u00eentr-o noua criza (vezi, de pilda, chiar articolul inaugural al prezentului volum, \u201eCrize si crizati\u201c: \u201eAm intrat, iata, \u00een ultimul an din cei douazeci pomeniti de \u00aboracolul din Damaroaia\u00bb. Se vede limpede ca n-a avut dreptate. Din pacate, vor mai trece \u00eenca niste ani p\u00e2na vom ajunge unde ar fi trebuit sa fim acum. \u00cencepem, asadar, anul exact cum l-am si sf\u00e2rsit: \u00een plina demagogie. O colectie de promisiuni si justificari pe care orice gazetar ar fi putut s-o scrie pe coltul mesei, \u00eentre doua cafele, s-ar chema program de guvernare\u201c). Anumite reflexe (i)morale, instaurate de comunism si agravate de laxitatea noastra axiologica, de \u00eengaduinta care, la noi, depaseste marginile tolerantei si devine complicitate cu intolerabilul, \u00een loc sa fie diagnosticate si tratate cum se cuvine dupa 1989, si-au gasit, dimpotriva, un larg c\u00e2mp de manifestare. Matur\u00e2nd \u00eencetul cu \u00eencetul, de pe scena sociala, virtuti ca bunul-simt, cumpatarea, respectul fata de valori (considerate desuete sau de-a dreptul \u201eexpirate\u201c), noul om nou postcomunist a devenit o realitate. Citez din articolul \u201eDesantul stalinist si desantul globalist\u201c: \u201eCrimele vechilor activisti comunisti au fost c\u00e2t de c\u00e2t evaluate, pe c\u00e2nd ale anticomunistilor de azi \u00eesi asteapta r\u00e2ndul si nu am nici o \u00eendoiala ca sunt mult mai grave, mai numeroase. Si de neiertat. Am prea multe argumente \u00een sprijinul ideii ca acestia stiu foarte bine ce fac si ca nu prostia \u00eei m\u00e2na \u00een lupta, ci ura, nerusinarea si lipsa de caracter. Caci au atentat la fibra intima a fiintei nationale desfiint\u00e2nd si comas\u00e2nd mai bine de doua mii de scoli, las\u00e2nd fara instructie peste 350 de mii de copii, elimin\u00e2nd din carti tot ce leaga un popor de traditie si de drumul lui prin istorie. Au desfiintat spitale, ajutoare de orice fel, condamn\u00e2nd la moarte nu numai sutele de mii de bolnavi, nu numai cancerosii si bolnavii cronici, ci v\u00e2rsta ultima, prin saracie si umilinta. Si \u00eenca ceva: 48% din populatia Rom\u00e2niei traieste la tara, dar copiii celor ce alaltaieri se chemau tarani, ieri colectivisti iar azi fermieri, nu au nici o sansa sa urmeze studii \u00eenalte, desi marea majoritate a oamenilor nostri de valoare sunt fii sau nepoti de tarani\u201c.
\nAsa cum continuitatea \u00eentre \u201eDrumul cenusii\u201c, aparut \u00een 1988, si \u201eRecviem pentru nebuni si bestii\u201c, din 1999, este evidenta, se poate distinge o remarcabila continuitate si \u00eentre articolele de dinainte de ’89 si cele din ultimii ani. Omul nou la care visa propaganda comunista s-a nascut, paradoxal, ca nou Om nou, \u00een plina democratie. El constituie, inevitabil, subiectul principal al editorialelor lui Augustin Buzura, scriitor pentru care nici arta, nici publicistica nu exista \u00een afara problematicii umane, \u00een afara a ceea ce Marin Preda numea \u201eblestematele chestiuni insolubile\u201c. Articolele scriitorului, ca si romanele sale, se refera la om si la dilemele sale, la om si la slabiciunile sale, la om si la sansele sale de redemptiune.
\nAsta nu \u00eenseamna ca avem de-a face cu o publicistica bazata pe \u201epersonalitati\u201c (cum spuneau cei de la \u00eenceputul secolului trecut), adica pe o abordare a istoriei recente din perspectiva persoanelor care, la un moment dat, ocup\u00e2nd varii functii, au dat iluzia ca o si reprezinta. Pe c\u00e2t de bun este prozatorul Augustin Buzura \u00een a crea personaje memorabile \u2013 de la doctorul Cristian la Helgomar David \u2013, pe at\u00e2t de precaut este gazetarul sa nu cada \u00een boala dintotdeauna a presei noastre, si anume personalizarea excesiva, aberanta, a vietii publice. Personalizare din care se nutreste at\u00e2t atmosfera irespirabila, de mahala, a politicii rom\u00e2nesti, c\u00e2t si la fel de primejdioasa mistica a \u201eomului providential\u201c.
\nDesi exista, evident, si asemenea personaje malefice, care pun stap\u00e2nire, \u00eentr-un mod neverosimil, pe subconstientul national si m\u00e2na \u00eentreaga natiune \u00een prapastie. \u00centruc\u00e2t a scris despre asemenea personaje si \u00eenainte de ’89, c\u00e2nd multi dintre \u201edemocratii\u201c de azi taceau\u2026 intens, Augustin Buzura si-a c\u00e2stigat dreptul de a scrie liber si despre cei de azi. Fara a face, totusi, din ei o obsesie. De fapt, transform\u00e2nd asemenea personalitati publice \u00een personaje, scriitorul le ofera cititorilor sansa de a se elibera de sub tirania carismei lor malefice, iar societatii, ocazia de a-i contempla \u201ela rece\u201c, asa cum sunt, decupati din haloul propagandistic creat \u00een jurul lor de catre media. Diferenta dintre romancier si gazetar, la capitolul personajelor cu care opereaza, este \u00eensa imensa: daca romancierul \u00eesi iubeste toate personajele, indiferent de conditia lor morala, iar romanul este (si) povestea \u00eendragostirii lui de ele, gazetarul le configureaza fara placere, ca un exercitiu de des-demonizare, ca un ritual de exorcizare, la care se supune din considerente etice. Caci numai cineva eliberat de patimi personale poate analiza introspectiv patimile altora si pe cele ale \u00eentregii natiuni.
\nAbsenta placerii, atunci c\u00e2nd se \u00eent\u00e2lneste cu acesti bolnavi (moral) care ne guverneaza, este indusa si de fibra spirituala ardeleana a autorului. Desi scrie despre vesnicele noastre crize morale si culturale, Augustin Buzura nu este un \u201ecrizist\u201c. Cine l-a vazut vorbind, \u00een public sau la televizor, a remarcat cu usurinta, pe chipul sau, suferinta fizica pe care i-o provoaca aceste permanente decupaje \u00een neajunsurile fiintei noastre nationale. Scriitorului nu-i place sa fie un profet al dezastrelor, iar dovada o constituie tocmai neobosita sa activitate publicistica. Acesta este semnul indubitabil ca Augustin Buzura crede at\u00e2t \u00een posibilitatea recuperarii bolnavului social, c\u00e2t si \u00een utilitatea muncii sale de diagnostician. \u00cen ciuda suferintei pe care i-o produc incursiunile hebdomadare \u00een bolgiile morale ale prezentului, el continua neabatut exercitiul, convins, cum afirmam la \u00eenceput, ca adevarul exista si, de vreme ce exista, va si iesi la lumina. Un exercitiu practicat nu \u00een sine, de dragul esteticii profetismului dezabuzat, ci sub imperativul devotamentului fata de cultura careia \u00eei apartine si fata de poporul din care face parte.
\n*
\nCaci lui Augustin Buzura nu-i este rusine de aceste concepte care, azi, sunt privite de o buna parte dintre intelectualii rom\u00e2ni cu suspiciune, daca nu chiar cu ostilitate: natiune, national, popor, identitate nationala, patriotism. Vad \u00een asta, pe de-o parte, un semn de continuitate cu valorile pe care le-a profesat p\u00e2na \u00een 1989 (c\u00e2nd aceste concepte erau adulterate prin excesul de \u00eentrebuintare), iar pe de alta, o dovada elocventa a apartenentei scriitorului la nobila paradigma culturala inaugurata, la noi, de Scoala Ardeleana.
\nCaci opera lui Buzura este animata de aceleasi idealuri si, \u00een plina modernitate, merge pe aceeasi \u201ecale regala\u201c a culturii, inaugurata de marii \u00eenaintasi de la Blaj. Scriitorul nu este un \u201ecrizist\u201c \u00eentruc\u00e2t crede \u00een posibilitatea emanciparii natiunii prin educatie, \u00een resursele ei umane remarcabile, \u00een sansa pe care cultura si rigoarea morala ne-o pot oferi. Culpa morala \u00een care ne balacim iresponsabil, dupa cinci decenii de totalitarism si dupa ce am ratat experienta libertatii, nu este definitiva: ca orice culpa, se poate ispasi prin marturisire \u2013 adica prin recunoasterea faptului ca drumul pe care mergem este gresit \u2013 si cainta \u2013 \u00eentr-un limbaj mai putin teologal, prin a nu mai repeta greseala. Angajarea, credinta \u00een functia formativa a cuv\u00e2ntului scris, convingerea ca presa poate contribui la emanciparea prin educatie a natiunii: toate acestea sunt \u2013 o stim cu totii \u2013 idealurile pe care Scoala Ardeleana le-a introdus si promovat \u00een cultura rom\u00e2na.
\nCeea ce nu \u00eenseamna ca Augustin Buzura este un traditionalist (cum nu ma \u00eendoiesc ca le-ar conveni unora sa \u00eel eticheteze). \u00cen acelasi spirit vizionar al iluminismului ardelean, el distinge cu precizie \u00eentre traditie si traditionalism, \u00eentre apelul la un tezaur cultural acumulat \u00een timp si \u00eenchistarea \u00eentr-un trecut mort. Tocmai pentru ca \u00eesi cunoaste \u00een profunzime radacinile spirituale, prozatorul are \u00eencredere \u00een viitor si este nemultumit atunci c\u00e2nd acest viitor este periclitat de greselile prezentului. Tocmai pentru ca stie exact ce au reprezentat personalitatile exponentiale din istoria noastra (amar\u00e2ta, dar nu nedemna!), este revoltat atunci c\u00e2nd, av\u00e2nd toate conditiile, ne ratam prezentul, credit\u00e2nd oameni relativi \u00een posturi de mare raspundere. Si tocmai pentru ca stie ce resursa formidabila a reprezentat cultura \u00een devenirea natiunii noastre, nu abandoneaza cultura nici macar atunci c\u00e2nd, dinspre guvernanti, adie un v\u00e2nt de dispret pentru scriitori si intelectuali, pentru medici si profesori, si \u00een general pentru toti cei care traiesc din munca lor. Buzura scrie \u2013 romane si editoriale \u2013 pentru ca stie si crede cu tarie ca scrisul sau contribuie la mai-binele natiunii si, daca nu poate opri Raul cu un editorial, poate contribui prin r\u00e2ndurile sale la construirea unui viitor mai curat. Nu \u00eent\u00e2mplator, \u00een articolele sale cele mai recente, aflate la finalul volumului de fata, revine \u00eencrederea sa \u00een tineretul Rom\u00e2niei. O \u00eencredere autentica, ne-demagogica, \u00eentr-un viitor rom\u00e2nesc pe care tinerii \u00eel pot construi daca \u00eenvata sa evite greselile prezentului si daca se \u00eentorc la valorile si institutiile pe care, \u00eencep\u00e2nd cu Scoala Ardeleana, s-a construit Rom\u00e2nia moderna. O \u00eencredere bazata, spre deosebire de apelul demagogic la \u201et\u00e2nara generatie\u201c, al politicienilor, pe cunoasterea personala a foarte multor tineri de exceptie ai Rom\u00e2niei de azi, unii ramasi \u00een tara, altii plecati deja \u00een Occident, \u00een cautarea unui destin mai clement.
\nPublicistica lui Augustin Buzura este, de altfel, profund educativa. \u00cemi spun adesea, citindu-i editorialele, ca, daca as fi om de stat \u00een Rom\u00e2nia ultimilor ani, n-as putea lua decizii fara a-l citi pe Buzura. Caci articolele sale nu se multumesc sa indice, precis si dezinvolt, greselile. Ele ofera si solutii, ca si \u00eentregul spectacol formativ al unei scoli de g\u00e2ndire publica. Apropii adesea, toutes proportions gard\u00e9es, textele sale de \u201e\u00cenvataturile lui Neagoe Basarab catre fiul sau Teodosie\u201c, iar adunarea lor \u00eentre copertele acestui volum \u00eentareste si mai mult analogia. Fara emfaza, \u201eNici vii, nici morti\u201c ar trebui sa constituie bibliografie obligatorie pentru cursurile scolilor politice ale tuturor partidelor noastre, fie si numai pentru faptul ca g\u00e2ndirea lui Buzura este nepartizana, pe deasupra intereselor individuale si a logicii de gasca, omniprezente, cel putin deocamdata, \u00een clasa noastra politica. Buzura stie sa fie national, fara a fi sovin, si drept, fara a deveni intolerant. Patriotismul sau este autentic, pentru ca se exprima prin ceea ce scriitorul daruieste natiunii noastre \u2013 si a daruit nu numai o opera, ci si propria sanatate \u2013, iar nu pe rasplata \u201ejertfei patriotice\u201c, ca \u00een cazul altora.
\nVorbeam mai \u00eenainte de tenacitate. Daca tot l-am plasat pe autor \u2013 si cred ca nu se simte lezat de aceasta asertiune \u2013 \u00een paradigma spirituala a Scolii Ardelene, se cuvine sa detaliez si observatia ca o asemenea tenacitate, o asemenea urmarire sistematica a unor valori fundamentale, am mai \u00eent\u00e2lnit doar \u00een publicistica politica a lui Ioan Slavici. Cu care Buzura mai are \u00een comun implacabila logica a bunului-simt si convingerea nestramutata ca, \u00een ciuda scaderilor prezentului (si a subsecventei exasperari a gazetarului), rom\u00e2nitatea are un viitor. Sau, cum spunea junimistul, ca Dumnezeu a avut ceva \u00een minte, atunci c\u00e2nd l-a pus pe Traian sa stramute \u00een Dacia milionul de colonisti romani care aveau sa dea nastere poporului rom\u00e2n. Credinta nestramutata \u00een dreptul rom\u00e2nilor si \u00een sansa lor de a-si croi un drum mai bun, mai senin, anima fiecare r\u00e2nd din articolele lui Augustin Buzura. Cine nu vede asta, \u00een spatele deconstructiei simulacrelor prezentului, sufera de o vinovata cecitate.
\n*
\n\u00cempreuna, publicistica si proza lui Augustin Buzura alcatuiesc un tot armonios. Publicistica nu explica, desigur, proza, dupa cum nici proza nu alimenteaza literar articolele. Ele trebuie vazute oglindindu-se reciproc, ca doua structuri paralele, care se sprijina pe convingerea autorului lor ca, fara curatenie morala, fara sinceritate, fara bun-simt, cultura reprezinta doar o podoaba destul de subtire si de transparenta, defel indispensabila. Iar viata publica, doar o colectie de instincte joase si de scene de mahala. Redemptiunea este oric\u00e2nd posibila, dar numai prin recursul la adevar. \u201eNici vii, nici morti\u201c este, \u00een consecinta, un exercitiu dureros al adevarului rostit saptam\u00e2nal si, totodata, un \u00eendemn la sinceritate, vorba lui Maiorescu, \u00een toate: \u00een scoala, \u00een politica, \u00een cultura. Formele fara fond, ne atrage atentia romancierul, nu sunt un fenomen revolut: ele revin \u00een actualitate, ca un cosmar, ori de c\u00e2te ori pretentia ia locul realitatii. O natiune nu se poate dezvolta prin forme fara fond, iar umplerea formelor cu fondul apt sa le dea viata nu se face la \u00eent\u00e2mplare, pe principiul \u201epica para malaiata\u201c. Articolele reunite \u00een acest volum atrag atentia asupra pretentiei aberante a celor care ne conduc, de a crea un viitor alcatuit nu pe baza programelor competente si responsabile, ci a formulelor demagogice care tin loc, mai nou, de g\u00e2ndire si viziune politica.
\nPoate parea un semn de ardeleneasca pedanterie, acest apel la rigoare si consecventa. Nu pot aduce, \u00een apararea \u201epedanteriei ardelenesti\u201c, dec\u00e2t exemplul marilor natiuni ale Europei: nici una din acestea nu s-a dezvoltat fara idei clare, rationale, organic \u00eembinate \u00een proiecte pe care, \u00een momente de cumpana, politicienii lor le-au formulat si, poate mai mult dec\u00e2t at\u00e2t, le-au pus \u00een opera la modul consecvent si sistematic. La noi, \u00eent\u00e2lnim prea des aflarea \u00een treaba si datul din gura, si e de la sine \u00eenteles ca aceste stramosesti metode de lucru nu \u00eesi afla \u00een Augustin Buzura un suporter\u2026
\nCelor care vor gasi lectura prea sumbra le spun ca, daca dorim sa iesim din fundatura istorica \u00een care ne-a aruncat ratarea libertatii, trebuie sa digeram si asemenea medicamente amare. Complezenta nu a creat niciodata altceva dec\u00e2t complezente, iar din complezente nu se alcatuieste un viitor, ci doar o fantosa a acestuia. Franchetea este, \u00een cazul lui Augustin Buzura, forma sub care se manifesta respectul scriitorului fata de cititorul sau.
\n\u00cenchei, convins fiind ca nu am epuizat semnificatiile unei opere publicistice care, asemenea modelelor cu care am asociat-o, nu va putea fi evaluata \u00een toata amplitudinea ei dec\u00e2t mult mai t\u00e2rziu. Oricum, faptul ca textele din aceasta carte \u00eendeamna la o repetata relectura \u2013 total neobisnuita pentru textul publicistic propriu-zis \u2013 vorbeste de la sine despre \u00eencarcatura lor etica si culturala.<\/p>\n
(Prefata la volumul
\n\u201eNici vii, nici morti\u201c, \u00een curs de aparitie)<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"
De c\u00e2nd presa scrisa a intrat \u00een colaps, scriitorii scriu din ce \u00een ce mai putin publicistica. La drept vorbind, except\u00e2nd c\u00e2teva reviste aflate la granita dintre politica si cultura, scriitorul a disparut cu totul din spatiul presei rom\u00e2nesti. Disparitia lui din coloanele cotidianelor, proclamata drept inevitabila \u00een urma cu un deceniu si jumatate \u2013… Cite\u0219te mai mult »Un iluminist ardelean: Augustin Buzura<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[8285,217,8287,8286],"class_list":["post-13333","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara","tag-nici-vii","tag-augustin-buzura","tag-in-curs-de-apariie","tag-nici-morti"],"views":1506,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/13333","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=13333"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/13333\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=13333"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=13333"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=13333"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}