{"id":13238,"date":"2012-09-20T13:18:24","date_gmt":"2012-09-20T11:18:24","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=13238"},"modified":"2012-09-20T13:18:43","modified_gmt":"2012-09-20T11:18:43","slug":"pe-urmele-trecutului","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/pe-urmele-trecutului\/","title":{"rendered":"Pe urmele trecutului"},"content":{"rendered":"

Vasile Baghiu, Planuri de viata,<\/em> Editura Polirom, Iasi, 2012, 309 p.<\/strong><\/p><\/blockquote>\n

 <\/p>\n

\u00centr-un lagar al scrisului si al trecutului traieste (trans)scriptorul Vili Barna, psiholog-scriitor (anti)declarat, protagonistul romanului \u201ePlanuri de viata\u201c al lui Vasile Baghiu. Din pasiunea bizara a experimentelor cu sine, sirul \u00eent\u00e2mplarilor deceleaza ipostazele dupa care se muleaza de fiecare data povestea: Vili care calatoreste \u00een Germania, cel din rezidentele din Anglia sau Elvetia, Vili martor si participant la revolutie, poetul si \u00eendragostitul, copilul caruia \u00eei moare tatal, Vili sotul Dianei si tatal Irinei si al lui Matei, Vili fiul lui Grigore Barna, \u00eentors din cosmarul prizonieratului sovietic \u00een Siberia. Alunecarea dintr-un plan \u00eentr-altul, mixajul \u00eenca nefinisat al cadrelor, umanitatea prinsa \u00een chingile istoriei fac din plecarea protagonistului premisa ideala pentru o ne\u00eencetata radiografie interioara.
\nLiftul memoriei<\/strong>
\nPoza lui Vili de la \u00eenceputul romanului\/calatoriei, cu efect fie accentuat, fie estompat, dupa cum o cere evolutia scenica, \u00eel transforma \u00een obiectul unui anti-portret, subliniind cu precizie acele trasaturi care deconspira inadaptarea la valorile unei lumi de \u201esuprafata\u201c si, contrastant, se ad\u00e2nceste \u00een sine printr-un avatar a carui apropiere e de natura sa rascoleasca o altfel de memorie, identitara, nu cea de actualitate, pragmatica. De aici, auto-regia pe care o joaca sub valul obiectivitatii narative puncteaza o teama cronica de tot ceea ce s-ar putea \u00eent\u00e2mpla, de la simpla asteptare a unui avion \u00een aeroport, p\u00e2na la experiente magistrale ca familia sau Istoria: \u201eAstazi a venit ziua pe care Vili Barna si-a dorit-o. Va calatori \u00een Occident. Nu este nici prea t\u00e2rziu, nici prea devreme. Este rascolit de moment, oric\u00e2t ar \u00eencerca sa braveze, astfel ca i se pare ca ar putea sa se considere \u2013 fara absolut nicio problema \u2013 un provincial autentic\u201c. Pe acest personaj, strainatatea, pretextul romanului de fata, nu-l scindeaza, ci \u00eel leaga si mai puternic de trecutul si experienta tatalui sau care devine, implicit, propriul trecut.
\nCu toate acestea, Vili Barna nu e un boem sau un pasionat, ci mai degraba un fin si trist observator al siesi ca si al lumii prin\/pe l\u00e2nga care trece\/a trecut, astfel ca, desi reclama o memorie \u201eslaba\u201c, tocmai ea \u00eei dezvolta sensibilitati atopice, care au calitatea de a re\u00eenvia, selectiv, anumite pasaje de viata si parti \u201etari\u201c de geografie interioara, care lasa urme ad\u00e2nci. Barbatul de patruzeci si cinci de ani care scrie o autobiografie ca un jurnal, dar la persoana a III-a, e si (se) poarta (ca) o masca, iar \u201ecomedia\u201c neepurata \u00eenca de unele imperfectiuni si patetisme, e una profund melancolica, de un tragism intrinsec, al unui om care pare sa vada prea multe.
\nObsesia de a da \u00eenapoi timpul, de a trai \u00een trecut, transforma romanul \u00eentr-un veritabil melanj ontologic, pe care Vili e incapabil sa-l ascunda si sa-l suprime. Ca urmare, amintirea \u00eensasi devine un alter ego, cu o existenta autonoma, care-si haituieste sau \u00eesi m\u00e2ng\u00e2ie victimele, conform unui mecanism imaginativ ametitor. Nu \u00eent\u00e2mplator, ideea \u201eliftului temporal\u201c, \u00een ciuda artificialitatii ei, creeaza o puternica sugestie cinematografica, fac\u00e2nd posibila \u00eentrepatrunderea secventelor. De altfel, g\u00e2ndirea, sau, mai bine spus memoria este cea care guverneaza\/regizeaza tot acest scenariu, si \u00eel joaca pe Vili pe degete, las\u00e2ndu-i totusi, senzatia, ca poate controla aceasta boala cu progresie nelimitata, pusa pe seama dispozitiei sale de melancolic patologic si de \u201eluptator cu lacrimi \u00een ochi\u201c.
\n\u00cen consecinta, cititorului pare sa-i fie revelat un veritabil secret despre \u201e\u00eentoarcerea\u201c \u00een timp, prin artefacte moderne, de unde se \u00eentelege ca e aproape o placere si o curiozitate sadica retrairea artificiala a unor asemenea momente. Din \u00eentortocherea memoriei razbat \u00eensa hibele interioare si cicatricile \u00eencrustate pe suflet de o experienta cel mai probabil traumatizanta prin tacere. Micul (devenit, \u00een particular, marele) joc imaginat de Vili functioneaza ca o veritabila exorcizare, o amendare a vocilor care fusesera \u00eengropate si care trebuie sa renasca. Altminteri, protagonistul lucreaza cu avataruri, fiind perfect constient de mecanismul angrenat, stap\u00e2nit \u00eensa de teama de a nu-i cadea prada, de a nu re-trai. \u00censa nu e si acesta un mod de a minti?
\nAstfel, din mrejele stilului realist scrisul irumpe ca deformatie existentiala si ca experienta ereditara, caci povestile urmeaza cov\u00e2rsitor arborele genealogic, de la Grigore Barna, bunica Maria, mama lui Vili, fratii si surorile acestuia, ca si copiii si sotia lui. Decursul unei (re)amintiri jongleaza, asadar, cu ideea de narator \u00een narator, iar caietul \u00een care scrie tatal sau devine expresia unei suprafete umane aparent anihilate, sub care mocneste \u00eensa timpul, evoc\u00e2nd simplitatea unui om care \u00eesi (re)traieste traumele prin scris, necesitate primordiala nu at\u00e2t ca refulare, c\u00e2t ca imperativ istoric \u2013 obligatia de a lasa dovezi identitare urmasilor. Vox auctoris transpune, prin urmare, un mod (i)material de a vorbi din Istorie Istoriei, viata \u00een lagar evoc\u00e2nd, prin tonalitatea grava, \u201ecasa mortilor\u201c dostoievskiana. De altfel, reconstituirea momentelor din captivitatea siberiana formeaza singurele pasaje din roman cu o valoare estetica principial autentica, tocmai prin profunzimea realismului dureros pe care \u00eel armeaza, notatia epica si infiltratiile de natura psihologica av\u00e2nd rolul de a contura o atmosfera apasatoare, cu amprente ad\u00e2nci \u00een strafundurile eului.
\nRealitati sfar\u00e2mate<\/strong>
\nStructural, romanul creeaza sentimentul artificialitatii, de unde si atenuarea calitatii discursului epic, pe alocuri construit din exprimari nenaturale sau inadecvate. Aceste disproportii flagrante rup brusc ritmul si atmosfera naratiunii, astfel ca cititorul poate fi \u00eenselat de un text a carui atmosferizare la nivel de tehnica si compozitie tinde sa \u00eesi ocoleasca permanent subiectul central. Focalizarea pe aspecte marginale, de interes episodic ori, eventual, de figuratie, are ca efect pierderea din vedere, de cele mai multe ori, a ceea ce e declarat ca fiind, tematic, filonul principal, mai ales ca aceste \u00eentreruperi nu au rolul socant al dezvaluirilor interioare, ci mai degraba al unor fracturi \u00een text, care se pod dovedi fatale prin inaderenta.
\nPoate ca Vili Barna s-a grabit cu re-scrierea amintirilor sale si ale tatalui, ce ar reclama o maturitate interioara (si) a modului de expresie, ca si detasarea de simplitatea unui limbaj ce nu exprima neaparat profunzimea, c\u00e2t, mai degraba, penuria, dincolo de sentimentele si de experienta umana care (se poate deduce ca) se afla \u00een spatele textului.
\nDe altfel, carentele romanului rezida \u00een sicitatea limbajului si \u00een descrierea unor momente sau efectuarea unor aprecieri fara semnificatie pentru context, cu insertia, pe alocuri, a unor fraze voit sententioase care destrama firul si echilibrul narativ exact \u00een punctele-cheie ale povestii. Asemenea unitati autoreflexive, de natura sa dezvaluie culisele textului, distrug punctual farmecul notatiei realiste, at\u00e2t \u00een planul de rememorare rural, c\u00e2t si \u00een cel al reconstituirii vietii din lagar, precum si \u00een cel al refacerii portretului tatalui, \u00een restul romanului manifest\u00e2nd o preponderenta cov\u00e2rsitoare. Pe de alta parte, cel putin intentional, daca tehnic nu, textul reface un echilibru aproape arhaic, amintind de vechea comunitate traditionala, \u00een care familia nu era un simplu atestat de stare civila, ci un mod identitar de apartenenta si de unicitate. Semnificatie pe care romanul lui Vasile Baghiu nu ezita sa o respire \u00een fiecare episod.
\nMai mult, \u00een sirul (auto)analizelor cu care \u00eesi \u00eemp\u00e2nzeste romanul, Vili Barna aplica un rechizitoriu existentei \u00eensasi, prin exprimarea unor adevaruri general cunoscute, \u00eentr-o maniera usor frivola si uneori chiar banala. Un aer vetust de cronica simpla, fara ornamente, razbate din acest volum care da seama despre un destin uman, despre un sistem cu spite cangrenate, antren\u00e2nd, deopotriva direct si indirect, polemici sociale actuale, intentia blamarii fiind evidenta.
\nAs remarca, totusi, ca aluziile sunt (un pic prea) directe, \u00eenc\u00e2t e clar ca naratorul, si, din spatele sau, manevr\u00e2nd cu atentie si abilitate (sau nu) autorul, intentioneaza o critica dura, lovind \u00een plin hibele si v\u00e2nataile societatii contemporane (nu doar) rom\u00e2nesti , cu alura de schelet fragil si a-valoric. Tinta directa a acestor sageti, Rom\u00e2nia, vine \u00een ostentativa contradictie cu mediul strain, pe care Vili ajunge sa \u00eel cunoasca mai mult sau mai putin aprofundat de-a lungul numeroaselor sale rezidente. Iar acest voluntar exil oarecum controlat propune tocmai un astfel de antagonism, exorcizarea spatiului interior manifest\u00e2nd acute valente de penitenta si spovedanie publica, \u00een asa fel \u00eenc\u00e2t si Celalalt, indiferent de identitatea sa recunoscuta, sa devina, din martor, actor implici(a)t.
\nPentru Vili, cel care fuge permanent din fata \u201eobiectivului\u201c cinematografic, las\u00e2nd locul altora, aparent mai joviali si mai deschisi social, \u00eent\u00e2lnirea cu sine e, fara \u00eendoiala, o proba, caci tocmai din negarea prim-planului existential deriva profunzimile pe care protagonistul nu pregeta sa le puna \u00een fata desertaciunilor umane. P\u00e2cla subtire alcatuita din amintiri puse teanc peste alte amintiri, mai vechi sau mai noi, juc\u00e2nd, uneori artificial, cu metafora \u201eliftului\u201c, si cu care Vili vrea sa acopere permanent adevaratele sale fram\u00e2ntari dispare imediat, descopera un om constient de propriile slabiciuni si posesor al unei sensibilitati dureroase, pentru care \u201eplanurile de viata\u201c se nasc tocmai
\ndintr-un\/ sunt un asemenea trecut, \u00een masura sa dibuiasca densitatea unei existente aflate la limita. Protagonistul pare sa vrea sa-si \u00eenvete \u201emartorii\u201c \u2013 lectori sau chiar personaje ale cartii \u2013 sa priveasca dincolo de o \u00eensiruire simpla, si pe alocuri banala, de \u00eent\u00e2mplari, ca sa scoata de acolo un sens particular al vietii.
\nPoate de aceea apetenta pentru contextul actual si pentru recuperarea unei istorii \u00een sensul maximal al termenului denota o tentatie puternica de a \u00eenfiera non-valorile, \u00eensa diluata tocmai prin exprimarea lor directa si, de aceea, mai putin semnificativa estetic. Astfel, cartea pierde teren din punct de vedere compozitional, dar c\u00e2stiga prin fluiditate si intentie tematica un cititor mai putin pretentios care nu se cramponeaza de neajunsurile de tactica narativa, ci, pur si simplu, cauta si traieste doar povestea. Deoarece sunt si adevaruri care nu au nevoie de literatura pentru a fi spuse.
\nPe de alta parte, Vili traieste aspiratia putin snoaba, cum admite si el \u00een mod voalat spre finalul romanului, de a ajunge \u00een Occident, de unde si aura de apologie care \u00eembraca textul. Nu \u00eent\u00e2mplator, poate, acesta puncteaza, la nivel de continut, c\u00e2teva traume sociale si ideologice, care nu sunt expuse nicidecum cu finete, ironie sau alura parabolica, devenind un fundal destul de vag si, implicit, fad, a carui nuanta razbate fie direct, \u00een exprimari transante, fie din \u00eent\u00e2mplari.
\nO dualitate interioara, cronica, de care Vili nu se poate dezbara, \u00eel mentine \u00eentr-o permanenta stare de veghe, \u00eentr-o (re)suscitare continua ca pretext pentru mereu mai multe ad\u00e2nciri \u00een trecut. Fara \u00eendoiala, romanul \u00eesi testeaza limitele pe muchia proustianismului, \u00eentr-o dezl\u00e2nare de tipul stream-of-consciousness, \u00eensa finetea trecerilor si legaturile naturale sufera acolo unde un plan cade inevitabil \u00eentr-un altul. Echilibristica perspectivelor e destul de ezitanta, naratiunea (de)juc\u00e2ndu-si incertitudinea dincolo de nelinistile unui personaj care nici el nu poate sa-si gaseasca locul, \u00een ciuda evidentei atractii catre Vest si a repulsiei fata de Est. \u00censa trecutul e mai puternic dec\u00e2t prezentul, \u00een fuga sa spre viitor, indiferent de amintirile si de oamenii care-l locuiesc, iar Vili Barna e constient de aceasta dimensiune care at\u00e2rna greu \u00een judecarea singuratatii, a \u00eentelesului vietii. De aceea, \u00eennodarea unor fire care vin dintr-un timp si ajung \u00eentr-altul e si ea firava, ca tesatura naratiunii, mereu \u00een asteptarea unui eveniment exceptional, care pare sa nu fie menit a se \u00eent\u00e2mpla. Doar refugiul \u00een amintirea tatalui construieste piloni de sprijin, \u00eensa evanescenta acestei prezente care nu ajunge plenar la cititor, \u00eei diminueaza semnificatia.
\n\u00cen acest fel \u00eesi c\u00e2stiga Vili \u00eentoarcerea acasa, dar si rolul de protagonist al unui scenariu despre viata, familie, istorie interioara si exterioara, imigratie si scriitura. \u00cen fond, ceea ce aduce Vasile Baghiu \u00een fata cititorului nu e un loc al \u00eenstrainarii, cum poate ne-am fi asteptat sa fie, ci, dimpotriva, unul ce recuza un adevar de marturisit \u00een fata lumii si \u00een fata siesi. Un ragaz de marturisire, si, \u00een acelasi timp, un \u00eenceput. Cu alte cuvinte, planuri de viata.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Vasile Baghiu, Planuri de viata, Editura Polirom, Iasi, 2012, 309 p.   \u00centr-un lagar al scrisului si al trecutului traieste (trans)scriptorul Vili Barna, psiholog-scriitor (anti)declarat, protagonistul romanului \u201ePlanuri de viata\u201c al lui Vasile Baghiu. Din pasiunea bizara a experimentelor cu sine, sirul \u00eent\u00e2mplarilor deceleaza ipostazele dupa care se muleaza de fiecare data povestea: Vili care… Cite\u0219te mai mult »Pe urmele trecutului<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[8248,7233],"class_list":["post-13238","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara","tag-planuri-de-viata","tag-vasile-baghiu"],"views":2227,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/13238","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=13238"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/13238\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=13238"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=13238"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=13238"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}