{"id":13175,"date":"2012-09-13T13:15:06","date_gmt":"2012-09-13T11:15:06","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=13175"},"modified":"2012-09-13T13:19:54","modified_gmt":"2012-09-13T11:19:54","slug":"europa-vazuta-din-afara","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/europa-vazuta-din-afara\/","title":{"rendered":"Europa vazuta din afara"},"content":{"rendered":"

Putem compara Europa cu Statele Unite ale Americii?<\/strong>
\nOpinia majoritara din Europa este convinsa ca Uniunea are mijloacele de a deveni o putere economica si politica comparabila cu Statele Unite si, \u00een consecinta, independenta. Daca adunam populatiile si PIB-urile \u00een chestiune, acest lucru pare evident. Din punctul meu de vedere \u00eensa, Europa sufera de trei handicapuri majore, ce interzic o astfel de comparatie.
\n\u00cen primul rand, continentul nord-american (Statele Unite si ceea ce consider a fi provincia lor externa \u2013 Canada) dispune de resurse naturale incomparabil mai bogate fata de cele ale Europei de la vest de Rusia, dupa cum o dovedeste si dependenta energetica europeana.
\n\u00cen al doilea rand, Europa este constituita dintr-un important numar de natiuni istorice distincte, a caror diversitate a culturilor politice, fara a fi neaparat sovine, cantareste suficient de greu pentru a disuada recunoasterea existentei unui \u201epopor european\u201c dupa exemplul \u201epoporului american\u201c. Dar asupra acestei probleme majore vom reveni.
\n\u00cen al treilea rand (principalul motiv ce invalideaza o astfel de comparatie), \u00een Europa, dezvoltarea capitalista a fost si ramane inegala, \u00een vreme ce, \u00een spatiul nord-american, ea \u00eensasi este responsabila pentru omogenizarea conditiilor propriei instalari, cel putin de la Razboiul de Secesiune \u00eencoace.
\nEuropa \u2013 de la vestul Rusiei istorice (ce cuprinde si Bielorusia, si Ucraina) \u2013 este, ea \u00eensasi, compusa din trei straturi de societati capitaliste inegal dezvoltate.
\nCapitalismul istoric \u2013 adica forma modului de productie capitalist care s-a impus la scara mondiala \u2013 s-a constituit \u00eencepand cu secolul al XVI-lea \u00een triunghiul format din Londra, Amsterdam si Paris, capatandu-si forma definitiva odata cu revolutia politica franceza si cea industriala engleza. Dupa Razboiul de Secesiune, ce pune capat pozitiei dominante a sclavagistilor \u00een conducerea Uniunii, acest model, care, pana \u00een epoca noastra, se va transforma \u00een cel al capitalismului centrelor dominante (capitalismul liberal, pentru a utiliza termenii lui Wallerstein), s-a instalat rapid si trainic \u00een Statele Unite, iar mai apoi, si \u00een Japonia. \u00cen Europa, acest model a cucerit la fel de repede (\u00eencepand cu 1870) Germania si tarile scandinave. Acest nucleu european (Marea Britanie, Franta, Germania, Tarile de Jos, Belgia, Elvetia, Austria, Scandinavia) este supus astazi gestiunii economice, sociale si politice a propriilor monopoluri catalogate de mine drept \u201egeneralizate\u201c si constituite ca atare \u00eentre anii 1975-1990, pornind de la formele anterioare ale capitalismului monopolist.
\nOr, desi activitatile lor sunt transeuropene si chiar transnationale (operand la scara planetara), monopolurile generalizate caracteristice acestei regiuni europene nu sunt propriu-zis \u201eeuropene\u201c, ci de-a dreptul \u201enationale\u201c (adica germane, britanice sau suedeze etc.). Acelasi lucru este valabil si pentru actualele monopoluri generalizate din Statele Unite si Japonia. \u00cen comentariile pe care le-am dedicat impresionantelor cercetari care s-au facut asupra acestui subiect am insistat asupra importantei decisive a acestei concluzii.
\nCel de-al doilea strat se refera la Italia si Spania, \u00een care acelasi model \u2013 astazi, deci, cel al capitalismului monopolurilor generalizate \u2013 nu s-a constituit decat mult mai recent, dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial. Formele de gestiune economica si politica a societatilor respective, devenite, tocmai prin aceasta, deosebite de celelalte, constituie un handicap pentru promovarea acestora ca egale ale celor din primul esalon.
\nCu toate acestea, cel de-al treilea strat, ce cuprinde tarile fostei lumi \u201esocialiste\u201c (de tip sovietic) si Grecia, nu este sediul unor monopoluri generalizate specifice (armatorii greci ar putea fi singura exceptie, dar li se poate realmente atribui statutul de \u201egreci\u201c?). Pana la cel de-al Doilea Razboi Mondial, toate aceste tari erau departe de a fi devenit niste societati capitaliste dezvoltate, de felul celor din nucleul central al Europei. Apoi, socialismul sovietic a facut ca burgheziile nationale capitaliste aflate \u00eenca \u00een stadiu embrionar sa reculeze si mai mult, substituind puterii acestora pe cea a unui capitalism de stat asociat unor comportamente sociale, daca nu chiar socialiste. Reintegrate \u00een lumea capitalista prin aderarea la Uniunea Europeana si NATO, aceste tari se afla de-acum \u00eentr-o situatie similara cu cele de la periferia capitalismului: nu sunt conduse de propriile monopoluri nationale generalizate, ci dominate de cele din nucleul Europei.
\nAceasta eterogenitate a Europei descurajeaza categoric compararea sa cu ansamblul format din Statele Unite si Canada. Dar, se va spune, aceasta eterogenitate nu ar putea fi stearsa treptat tocmai prin procesul constructiei europene? Opinia dominanta din Europa asa crede; eu unul nu sunt de aceeasi parere, dar vom reveni asupra acestei chestiuni.
\nTrebuie sa comparam Europa <\/strong>
\ncu cele doua Americi?<\/strong>
\n\u00cen ce ma priveste, cred ca o comparatie \u00eentre Europa si continentele americane (America de Nord si Canada, pe de-o parte, America Latina si Caraibele, pe de alta) este mai aproape de realitate decat una care s-ar limita la America de Nord. Continentele americane constituie un ansamblu al capitalismului mondial caracterizat de contrastul ce opune Nordul central si dominant Sudului periferic si dominat. Aceasta dominatie, \u00eempartita \u00een secolul al XIX-lea \u00eentre concurentul sau britanic (pe-atunci hegemon mondial) si puterea \u00een plina ascensiune a statelor americane (a caror ambitie este proclamata \u00eenca din 1823, prin doctrina Monroe), este exercitata astazi mai ales de Washington, ale carui monopoluri generalizate controleaza \u00een mare masura viata economica si politica din Sud, \u00een pofida unor recente progrese combative ce i-ar putea contesta dominatia. Analogia cu Europa se impune: Estul european se afla \u00eentr-o situatie de periferie supusa Vestului continentului analoaga raportului dintre America Latina si Statele Unite.
\nToate analogiile au \u00eensa limitele lor, iar a le ignora ne-ar conduce la niste concluzii eronate cu privire la posibilitatile de viitor si la cele mai eficace strategii de lupta, capabile sa deschida calea catre cea mai buna dintre aceste posibilitati. Analogia lasa locul diferentei pe doua planuri distincte. America Latina este un continent urias, \u00eenzestrat cu resurse naturale fabuloase \u2013 ape, pamanturi, minerale, petrol si gaze \u2013 \u00een aceasta privinta, nesuportand vreo comparatie cu Europa de Est. De altfel, America Latina este mult mai putin eterogena decat aceasta din urma: doua limbi \u00eenrudite (fara sa trecem cu vederea cele cateva limbi indiene ramase \u00eenca \u00een uz), putina ostilitate sovina \u00eentre vecini. Totusi, aceste diferente \u2013 oricat de importante ar fi \u2013 nu sunt principalul motiv pentru care nu urmam rationamentul simplificat al analogiei.
\nDominatia Statelor Unite asupra Sudului lor american se desfasoara prin mijloace esentialmente economice, dupa cum o demonstreaza si modelul promovat de Washington, al pietei comune panamericane, ramas \u00een pana dupa repetatele tentative ale Statelor Unite de a-l impune. Chiar si \u00een sectorul sau activ \u2013 NAFTA, ce anexeaza Mexicul marii piete nord-americane \u2013, aceasta institutie nu pune \u00een discutie suveranitatea politica a Mexicului dominat. Observatia mea nu implica nicio naivitate. Stiu prea bine ca nu exista diviziuni etanse \u00eentre mijloacele economice si cele utilizate pe plan politic. Pe drept cuvant a fost considerata OSA (Organizatia Statelor Americane) de catre opozantii din America Latina drept \u201eun minister american al coloniilor\u201c, iar lista de interventii, fie militare (ca \u00een Caraibe), fie luand forma sustinerii indirecte a unor lovituri de stat, e suficient de lunga pentru a o dovedi.
\nInstitutionalizarea raporturilor dintre statele Uniunii Europene dovedeste o logica mai cuprinzatoare si mai complexa. Exista chiar si un soi de \u201edoctrina Monroe\u201c vest-europeana (\u201eEuropa de Est apartine Europei de Vest\u201c). Dar nu numai atat. Europa nu mai este doar o \u201epiata comuna\u201c, cum fusese la \u00eenceput, limitata initial la sase tari si extinsa, apoi, si \u00een alte zone ale Europei Occidentale. \u00cencepand cu Tratatul de la Maastricht, ea a devenit un proiect politic. Fireste ca acest proiect politic a fost conceput special pentru a sluji celui de administrare a societatilor vizate prin intermediul monopolurilor generalizate. Dar el poate deveni locul unor conflicte si al unor problematizari ale acestei vocatii si a mijloacelor instituite \u00een sprijinul realizarii sale. Institutiile europene ar trebui sa asocieze popoarele Uniunii, scop \u00een vederea caruia au la dispozitie si unele mijloace, cum ar fi cel al reprezentarii statelor \u00een functie de populatie, nu de PIB. Ca atare, opinia majoritara \u00een Europa, la care subscrie si cea mai mare parte a stangii, de regula critica, fata de institutiile \u00een sine, pastreaza speranta posibilitatii unei \u201ealte Europe\u201c.
\n\u00cenainte de a discuta tezele si ipotezele referitoare la posibilitatile de viitor ale constructiei europene, ni se pare necesar sa facem un mic ocol, discutand, pe de-o parte, despre atlantism si imperialism, iar pe de alta, despre identitatea europeana.
\nEuropa pur si simplu sau <\/strong>
\nEuropa atlantista si imperialista?<\/strong>
\nMarea Britanie este atlantista mai degraba decat europeana, postura pe care i-o confera mostenirea sa de fosta putere hegemonica imperialista, chiar daca tot ce mai ramane astazi din aceasta este pozitia privilegiata ocupata de City \u00een cadrul sistemului financiar mondializat. Ca atare, Marea Britanie \u00eesi subordoneaza extrem de particulara adeziune la Uniunea Europeana prioritatii pe care o acorda institutionalizarii unei piete economice si financiare euro-atlantice, ce are \u00eentaietate asupra oricarei vointe de participare activa la o constructie politica a Europei.
\nDar nu numai Marea Britanie este atlantista. \u00cen pofida aparentei lor dorinte de a construi o Europa politica, statele Europei continentale nu sunt nici ele mai putin pro-atlantice. Dovada o constituie locul central ocupat de NATO \u00een cadrul acestei constructii politice. Faptul ca o alianta militara cu o tara exterioara Uniunii a fost integrata \u00een \u201econstitutia europeana\u201c constituie o aberatie juridica fara seaman. Pentru unele tari europene (Polonia, Tarile Baltice, Ungaria), protectia NATO \u2013 adica a Statelor Unite \u2013 fata de \u201einamicul rus\u201c (!) este mai importanta decat apartenenta la Uniunea Europeana.
\nPersistenta atlantismului si extinderea la nivel mondial a campului de interventie al NATO, dupa disparitia asa-zisei \u201eamenintari sovietice\u201c, sunt produsele a ceea ce eu am considerat a fi aparitia imperialismului colectiv al triadei (Statele Unite, Europa, Japonia), adica al centrelor dominante ale capitalismului monopolurilor generalizate, ce intentioneaza sa-si conserve puterea \u00een ciuda ascensiunii tarilor emergente. E vorba, aici, de o relativ recenta transformare calitativa a sistemului imperialist, bazat \u00een mod traditional pe conflictul dintre diversele puteri imperialiste. Motivul aparitiei acestui imperialism colectiv este nevoia de a face fata \u00eempreuna provocarii reprezentate de ambitiile tarilor periferice din Asia, Africa si America Latina de a iesi din statutul lor subordonat.
\nSegmentul imperialist european de care vorbesc nu se refera decat la Europa de Vest, ale carei state au fost dintotdeauna imperialiste, fie ca au avut sau nu colonii, atata vreme cat si-au pastrat accesul la renta imperialista. Spre deosebire de ele, tarile Europei de Est, care n-au fost sediile unor monopoluri nationale generalizate proprii, nu au avut acces la o astfel de renta. Cu toate acestea, se hranesc cu iluzia ca ar avea dreptul la ea prin simpla lor \u201eeuropenitate\u201c. Si nu stiu daca, \u00eentr-o buna zi, vor reusi sa se dezbare de aceasta iluzie.
\nIar cum imperialismul a devenit deja colectiv, nu mai exista decat o singura politica fata de Sud \u2013 cea a triadei \u2013, o politica de agresiune permanenta \u00eempotriva popoarelor si statelor ce \u00eendraznesc sa conteste acest sistem de mondializare. Or, acest imperialism colectiv are un lider militar, daca nu chiar un hegemon: Statele Unite. De-abia acum \u00eentelegem ca nu mai exista nicio politica externa, nici a Uniunii Europene, nici a statelor sale constituente. Faptele demonstreaza ca nu exista decat o singura realitate: alinierea la deciziile unilaterale ale Washingtonului (luate probabil cu acceptul Londrei). Vazuta dinspre Sud, Europa nu este nimic altceva decat aliatul neconditionat al Statelor Unite. Iar, daca \u00een America Latina \u00eenca mai exista unele iluzii \u00een aceasta privinta \u2013 datorate, fara \u00eendoiala, faptului ca hegemonia este exercitata aici \u00een mod brutal numai de Statele Unite, si nu de servilii lor aliati europeni \u2013, nu la fel stau lucrurile \u00een Asia sau Africa. Puterile din tarile emergente o stiu prea bine: cei care gestioneaza treburile de zi cu zi din celelalte tari ale celor doua continente \u00eesi accepta statutul supus de colaboratori platiti. Pentru toti acestia, cel care conteaza este Washingtonul, nu Europa, devenita inexistenta.
\nExista o identitate europeana?<\/strong>
\n\u00cen acest caz, \u00eentrebarea trebuie privita dintr-o perspectiva strict europeana, caci, vazuta din afara \u2013 dinspre marele Sud \u2013, \u201eEuropa\u201c, \u00eentr-adevar, pare o realitate. Pentru popoarele Asiei si Africii, cu limbi si religii \u201enon-europene\u201c, chiar si atunci cand aceasta realitate a fost atenuata prin conversiuni fortate la crestinism, misionarism sau prin adoptarea limbii oficiale a vechilor colonisti, europenii sunt \u201eceilalti\u201c. Altfel stau lucrurile \u00een America Latina, care, asemenea Americii de Nord, este produsul constructiei \u201eceleilalte Europe\u201c, asociata \u00een mod necesar instalarii capitalismului istoric.
\nInterogatia asupra identitatii europene nu poate fi abordata decat dintr-o perspectiva exterioara Europei. Or, tezele care afirma realitatea acestei identitati si cele care o neaga se \u00eenfrunta \u00een niste polemici care le fac sa distorsioneze argumentele \u00een propriul avantaj. Unii vor invoca, asadar, crestinatatea, desi ar trebui vorbit de o crestinatate catolica, una protestanta si alta ortodoxa, fara a-i uita pe nepracticanti sau pe atei, care nu mai sunt doar niste cantitati neglijabile. Ceilalti vor remarca ca un spaniol se simte mai \u00een largul lui cu un argentinian decat cu un lituanian, ca un francez se va \u00eentelege mai bine cu un algerian decat cu un bulgar, ca un englez se deplaseaza mai usor \u00een spatiul mondial al popoarelor ce-i \u00eenteleg limba decat \u00een Europa. Stramosul civilizator greco-roman, real sau reconstituit, ar trebui sa adopte latina si greaca, nu engleza, ca limbi oficiale ale Europei (asa cum au fost ele \u00een Evul Mediu). Chiar daca a fost exportat tocmai pana \u00een Prusia si Rusia, Iluminismul de secol XVIII nu tine decat de triunghiul format din Londra, Amsterdam si Paris. Democratia electorala reprezentativa este de data prea recenta si \u00eenca prea labila pentru a putea fi situata la originea formarii culturilor politice europene, vizibil diverse.
\nN-ar fi din cale-afara de greu sa contribuim la renasterea fortei identitatilor nationale, niciodata cu totul stinse \u00een Europa. Franta, Spania, Anglia, Germania s-au constituit tocmai \u00een adversitatea lor razboinica. Iar daca ne\u00eensemnatul prim-ministru al Luxemburgului \u00eesi permite sa declare ca \u201epatria mea este Europa\u201c (mai bine zis, patria bancii sale!), niciun presedinte francez, cancelar german sau premier britanic n-ar \u00eendrazni sa faca o asemenea prostie. Totusi, e oare necesar sa afirmam realitatea unei identitati comune pentru a legitima un astfel de proiect regional de constructie politica? Din punctul meu de vedere, nu. Cu singura conditie a recunoasterii diversitatii identitatilor (sa le spunem \u201enationale\u201c) partenerilor si a stabilirii precise a ratiunilor aflate \u00een spatele vointei comune de constructie. Principiu valabil nu doar pentru europeni, ci si pentru popoarele din Caraibe, din America hispanica (sau latina), din lumea araba sau din Africa. Nu e nevoie sa subscrii la tezele arabitatii sau negritudinii pentru a acorda toata legitimitatea necesara unui proiect arab sau african. Nenorocirea este ca \u201eeuropenistii\u201c nu dau dovada de o astfel de inteligenta. \u00cen marea lor majoritate, se multumesc sa se declare \u201esupranationali\u201c si \u201eantisuveranisti\u201c, ceea ce nu spune mai nimic, sau chiar intra \u00een conflict cu realitatea. Ca atare, \u00een cele ce urmeaza, nu voi aborda chestiunea viabilitatii proiectului politic european de pe pozitia nesigura a identitatii, ci de pe cea, mai solida, a mizelor implicate si a formelor de institutionalizare a gestiunii acestora.
\nEste Uniunea Europeana viabila?<\/strong>
\n\u00centrebarea mea nu \u00eencearca sa afle daca \u201eun\u201c proiect european (care? cu ce scop?) ar fi posibil (raspunsul meu este: evident ca da), ci daca cel care exista deja este viabil sau ar putea sa se transforme asa \u00eencat sa devina astfel. \u00cei exclud din start din discutie pe \u201eeuropenistii\u201c de dreapta, adica cei care, dupa ce s-au supus exigentelor capitalismului monopolurilor generalizate, accepta Uniunea Europeana asa cum este, fiind preocupati doar sa ofere solutii la dificultatile \u201econjuncturale\u201c (care, \u00een opinia mea, nu sunt deloc asa) cu care se confrunta. Asadar, nu ma interesez decat de cei ce proclama \u201eposibilitatea unei alte Europe\u201c, printre care \u00eei includ si pe adeptii unui capitalism reformat, cu chip uman, si pe cei care se \u00eenscriu \u00eentr-o perspectiva de transformare socialista a Europei si a lumii.
\n\u00cen centrul acestei dezbateri se afla natura crizei ce zdruncina acum din temelii Europa si lumea. Iar dintr-o perspectiva europeana, criza zonei euro \u2013 care se afla \u00een prim-plan \u2013 si cea \u2013 din plan secund \u2013 a Uniunii Europene sunt indisociabile.
\nConstruirea Uniunii Europene \u2013 cel putin de la Tratatul de la Maastricht \u00eencoace, dar, dupa mine, cu mult \u00eenainte de asta \u2013 si cea a zonei euro au fost sistematic concepute si edificate ca piese ale unei mondializari asa-zis liberale, adica ale unui sistem ce asigura dominatia exclusiva a capitalismului monopolurilor generalizate. Situandu-ne \u00een acest cadru, primul pas este sa analizam contradictiile care fac ca acest proiect (si, deci, si proiectul european ce rezulta din acesta) sa nu fie, \u00een opinia mea, viabil.
\nDar, aparand pana la capat ideea \u201eunui\u201c proiect european, se va spune ca macar acesta are avantajul de a exista, de a fi deja instituit, si poate fi transformat. \u00cen teorie, da, cu siguranta. Dar care ar fi conditiile reale care ar permite o astfel de transformare? Dupa mine, ar fi nevoie de un dublu miracol (mai trebuie sa spun ca nu prea cred \u00een miracole?): 1) ca aceasta constructie transnationala europeana sa recunoasca realitatea suveranitatilor nationale, a diversitatii intereselor si mizelor implicate si sa organizeze institutionalizarea functionarii sale tocmai pe aceasta baza; si 2) ca sistemul capitalist \u2013 daca e sa ramanem \u00een cadrul general al modului sau de gestionare a economiei si societatii \u2013 sa poata fi constrans sa opereze altfel decat \u00eei dicteaza logica sa interna, astazi, cea a dominatiei monopolurilor generalizate. Nu vad niciun semn ca europenistii majoritari ar accepta sa tina cont de aceste exigente. \u00cen plus, nu vad nici vreo dovada ca europenistii de stanga care, desi \u00een minoritate, sunt constienti de ele, ar fi capabili sa mobilizeze suficiente forte sociale si politice pentru a atenua conservatorismul europenismului predominant. De-aceea, trebuie sa conchid ca Uniunea Europeana nu poate fi altceva decat ceea ce este, si nu e ceva durabil.
\nCriza zonei euro ilustreaza tocmai imposibilitatea viabilitatii acestui proiect.<\/p>\n

Proiectul \u201eeuropean\u201c, asa cum este el definit de Tratatul de la Maastricht, si cel al zonei euro au fost vandute opiniei publice printr-o propaganda (nu pot s-o calific altfel) mincinoasa si imbecila. Unora \u2013 (relativ) privilegiatii opulentei Europe Occidentale \u2013 li s-a spus ca prin estomparea suveranitatilor nationale se punea capat razboaielor pline de ura ce \u00eensangerasera continentul (asta si explica succesul acestei \u201egogosi\u201c). Peste care s-a adaugat un sos gros: prietenia marii democratii nord-americane, lupta comuna pentru democratie \u00een acest Sud imens si \u00eenapoiat \u2013 o noua forma de adeziune la pozitiile imperialiste etc. Celorlalti \u2013 bietilor amarati din Est \u2013 li s-a promis \u00eembogatirea prin \u201erecuperarea\u201c nivelului de viata occidental.
\nSi unii si ceilalti \u2013 \u00een marea lor majoritate \u2013 au \u00eenghitit aceste \u201egogosi\u201c. \u00cen Est, din cate se pare, s-a crezut ca aderarea la Uniunea Europeana ar permite aceasta faimoasa \u201erecuperare\u201c, care ar merita din plin pretul cerut. Acest pret \u2013 poate o forma de pedeapsa pentru faptul de a fi acceptat regimul socialist, asa-zis comunist, sovietic \u2013 era reprezentat de niste ajustari structurale penibile, ce urmau sa dureze numai \u201ecativa\u201c ani. Ajustarile \u2013 adica \u201eausteritatea\u201c (pentru muncitori, nu pentru miliardari) \u2013 au fost impuse prin dictat, dar s-au soldat cu un adevarat dezastru social. Asa a devenit Europa de Est o periferie a celei de Vest. Un studiu recent si serios ne informeaza ca 80% dintre romani cred ca \u201eera mai bine pe vremea lui Ceausescu\u201c (!). Nici nu ne-am fi putut astepta la ceva mai bun pentru delegitimarea aparentei democratice ce se presupune ca ar caracteriza Uniunea Europeana! Vor trage aceste popoare \u00eenvatamintele de rigoare? Vor \u00eentelege ele ca logica capitalismului nu este una a \u201erecuperarii\u201c, ci dimpotriva, una a accentuarii inegalitatilor? Nu-mi dau seama.
\nDaca Grecia se afla astazi \u00een centrul acestui conflict, asta se \u00eentampla, pe de-o parte, pentru ca face parte din zona euro, iar pe de alta, pentru ca populatia sa a crezut ca poate scapa de soarta celorlalte periferii din Balcani (foste \u201esocialiste\u201c). \u201eGrecii\u201c (desi nu stiu exact ce \u00eenseamna asta) credeau sau sperau ca, evitand nenorocirea de a fi guvernati de \u201ecomunisti\u201c (puternici pe vremea Greciei eroice a celui de-al Doilea Razboi Mondial) \u2013 si asta, gratie coloneilor! \u2013, nu vor fi nevoiti sa plateasca pretul pe care vor fi nevoiti sa-l achite ceilalti balcanici. Pentru ei, Europa si moneda euro vor functiona cu totul altfel. Solidaritatea europeana si cea, mai speciala, a partenerilor din zona euro, slabite \u00een alte regiuni (din pricina \u201ecomunismului\u201c, crima ce trebuie neaparat pedepsita), vor actiona \u00een favoarea lor.
\nPrin iluziile pe care le \u00eentretin, grecii dau dovada de naivitate. Astazi, ar trebui sa stie deja ca sistemul le pregateste si lor o soarta asemanatoare cu cea a Bulgariei si Albaniei, vecinii lor balcanici. Caci logica zonei euro nu e cu nimic diferita de cea a Uniunii Europene, ba mai mult, ea exacerbeaza violenta. La nivel general, acumularea capitalista suscita acuze de inegalitate \u00eentre natiuni (ea se afla la originea construirii distinctiei centru\/ periferie); iar acumularea dominata de monopolurile generalizate \u00eentareste aceasta tendinta imanenta sistemului. Ni se va raspunde ca institutiile Uniunii Europene au prevazut mijloace de corectare a inegalitatilor din cadrul Uniunii prin sprijinirea financiara a tarilor mai \u00eenapoiate; si majoritatea opiniei publice a luat de bun acest raspuns. \u00cen realitate, nu numai ca aceste ajutoare (care, \u00een afara agriculturii, despre care nu voi discuta aici, sunt menite cu precadere construirii unor infrastructuri moderne) sunt insuficiente pentru a permite \u201erecuperarea\u201c handicapului; ci, mai grav, prin contributia pe care o au la deschiderea respectivelor economii, \u00eenlesnesc penetrarea monopolurilor generalizate, accentuand tendinta de dezvoltare inegala. \u00cen plus, aceste ajutoare urmaresc obiectivul \u00eentaririi anumitor regiuni sub-statale (Bavaria, Lombardia, Catalonia, de exemplu), iar prin aceasta slabesc capacitatea de rezistenta a statelor nationale \u00een fata dictatului monopolurilor.
\nZona euro a fost creata anume pentru a accentua aceasta tendinta. Caracterul sau fundamental este definit prin statutul BCE-ului, caruia \u00eei este interzis sa \u00eemprumute statele nationale (si chiar un stat european supranational, daca ar exista, ceea ce nu e cazul) si care finanteaza exclusiv bancile \u2013 la niste dobanzi ridicole \u2013 care, prin renta pe care o obtin de pe urma plasamentelor de titluri de stat pe care le detin, contribuie, la randul lor, la \u00eentarirea dominatiei monopolurilor generalizate. Ceea ce numim financiarizarea sistemului este inerenta strategiei acestor monopoluri. \u00cenca de la crearea sa, am considerat ca acest sistem nu era viabil, fiind \u00een pericol de prabusire la prima criza serioasa cu care s-ar confrunta capitalismul. Lucru care se \u00eentampla chiar sub ochii nostri. Pe-atunci, sustineam ca singura alternativa care ar fi putut sustine o constructie europeana graduala si solida impunea mentinerea unei gestiuni nationale a diverselor monede, articulate \u00eentr-un \u201esarpe monetar\u201c, conceput, la randul lui, ca o structura de negocieri serioase asupra cursurilor de schimb si a politicilor industriale. Iar asta pana cand, mult mai tarziu, maturizarea culturilor politice va permite \u00eentr-un sfarsit crearea unui stat european confederal, ce se va suprapune peste statele nationale, fara sa le anihileze.
\nZona euro a intrat, deci, \u00eentr-o criza previzibila, ce \u00eei pune cu-adevarat existenta \u00een primejdie, cum a sfarsit prin a o admite si Bruxelles-ul. Uniunea Europeana nu pare sa fi devenit capabila sa-si faca o autocritica radicala, care ar implica adoptarea unui alt statut de gestiune monetara si renuntarea la liberalismul inerent tratatelor \u00een vigoare.
\nResponsabili de esecul proiectului european nu sunt victimele sale \u2013 fragilele tari de la periferia europeana \u2013 ci, dimpotriva, cele care au beneficiat de pe urma sistemului (de fapt, clasele conducatoare din aceste tari), adica, \u00een primul rand, Germania. Astfel, insultele proferate la adresa poporului grec devin si mai odioase. Popor lenes? Trisor cu fiscul? Doamna Lagarde uita ca trisorii despre care vorbeste sunt tocmai armatorii greci, protejati de libertatile mondializarii (aparate si de FMI)! Rationamentul meu nu se bazeaza pe recunoasterea existentei unui conflict \u00eentre natiuni, desi, la prima vedere, asa ar putea parea. Ci pe recunoasterea conflictului dintre monopolurile generalizate (caracteristice doar tarilor din centrul Europei) si muncitorii atat de la centru, cat si de la periferie, chiar daca austeritatea impusa fara discriminare tuturor produce efecte mai devastatoare \u00een cazul celor din urma. \u201eModelul german\u201c, ridicat \u00een slavi de toate fortele politice europene de dreapta, si chiar si de o buna parte a stangii, a fost implementat cu succes \u00een Germania gratie relativei docilitati a muncitorilor sai, care accepta salarii cu 30% mai mici decat cele ale francezilor. Aceasta docilitate este principala responsabila atat pentru explozia exporturilor germane, cat si pentru masiva crestere a rentelor, ale caror principale beneficiare sunt monopolurile generalizate germane. \u00centelegem acum de ce acest model \u00eei seduce pe cei mai \u00eenfocati partizani ai protectiei capitalului!
\nDar ce-i mai rau de-abia urmeaza: descompunerea, sub o forma sau alta \u2013 brutala sau graduala \u2013 a proiectului european, \u00eencepand cu cel al zonei euro. Ne vom \u00eentoarce atunci exact de unde am plecat: la anii \u201930. Vom avea o zona a \u201emarcii\u201c compusa din Germania si tarile \u00eenvecinate de la Est si Sud, pe care le domina, Tarile de Jos si Scandinavia autonome, dar dispuse sa se conformeze, o Mare Britanie al carei atlantism ar \u00eendeparta-o si mai mult de participarea la vicisitudinile politicii europene, o Franta izolata (Vichy sau de Gaulle?), o Spanie si o Italie nesigure si oscilante. Prin urmare, vom fi \u00eentrunit cele mai rele dintre conditii: supunerea societatilor nationale europene dictatului monopolurilor generalizate si \u201eliberalismului\u201c mondializat asociat acestora, pe de-o parte, iar pe de alta, administrarea lor de niste puteri politice care vor recurge cu-atat mai mult la demagogia de tip \u201enationalist\u201c cu cat se vor simti mai neputincioase. Un tip de conducere politica ce va \u00eensuti sansele dreptei extremiste. Vom avea (sau avem deja?) parte de noi Pilsudski, Horty, baroni baltici, de nostalgici ai lui Franco si Mussolini sau de maurrassieni. Discursurile aparent \u201enationaliste\u201c ale dreptelor extreme sunt niste discursuri mincinoase, dat fiind ca aceste forte politice (sau, cel putin, liderii lor) nu doar ca accepta capitalismul, \u00een ansamblul lui, ci iau de buna singura forma pe care acesta o mai poate lua acum, cea a monopolurilor generalizate. Astazi, \u201enationalismul\u201c autentic nu poate fi decat unul popular \u00een adevaratul sens al cuvantului, adica unul care slujeste poporul si nu \u00eesi propune sa \u00eel \u00eensele. Termenul \u201enationalism\u201c ar trebui utilizat, \u00eenca din capul locului, cu ceva mai multa prudenta si poate c-ar fi mai indicat sa \u00eel \u00eenlocuim cu cel de \u201einternationalism al popoarelor si al muncitorilor\u201c. \u00cen contrapartida, retorica dreptelor \u00een chestiune reduce tema nationalismului la niste derive de violenta sovina \u00eendreptate \u00eempotriva imigrantilor sau a rromilor, considerati a fi cauza tuturor dezastrelor actuale. \u00cen ura sa, aceeasi dreapta nu ezita sa vitupereze \u00eempotriva \u201esaracilor\u201c, considerati responsabili de propria mizerie si acuzati ca abuzeaza de beneficiile \u201easistanat\u201c-ului.
\nIata unde conduce \u00eencapatanarea de a apara proiectul european \u00eempotriva a tot si a toate: la distrugerea sa.
\nExista o alternativa mai putin dezolanta? Ne \u00eendreptam oare catre un nou val de transformari sociale progresiste?
\nSigur ca da, caci alternative (la plural) exista \u00eentotdeauna, cel putin \u00een principiu. Dar conditiile \u00een care una sau alta dintre aceste alternative poate deveni realitate trebuie precizate. Nu e posibil sa revenim la un stadiu anterior al dezvoltarii capitalului, la un stadiu anterior al centralizarii controlului acestuia. Nu putem merge decat \u00eenainte, adica pornind de la stadiul actual al centralizarii controlului capitalului, sa \u00eentelegem ca ceasul \u201eexproprierii expropriatorilor\u201c a sunat. Nu exista nicio alta perspectiva viabila. Cu toate acestea, propunerea \u00een chestiune nu exclude necesitatea purtarii unor batalii care sa mearga, pas cu pas, \u00een aceasta directie. Dimpotriva, ea implica identificarea unor obiective strategice de etapa si crearea unor tactici eficace. A ne lipsi de astfel de preocupari strategice si de tacticile de actiune corespunzatoare \u00eenseamna a ne condamna la proclamarea unor slogane facile (\u201eJos capitalismul!\u201c) fara niciun rezultat.
\n\u00cen spiritul celor de mai sus si \u00een cazul anume al Europei, un prim pas eficace, ce se contureaza deja \u00eentr-o oarecare masura, porneste de la repunerea sub semnul \u00eentrebarii a asa-ziselor politici de austeritate, asociate, de altfel, \u00eenmultirii practicilor autoritare antidemocratice pe care le necesita. \u00cen pofida ambiguitatii termenului, obiectivul relansarii economice (relansare a caror activitati? prin ce mijloace?) \u00eei este asociat \u00een mod firesc.
\nE bine de stiut, \u00eensa, ca acest prim pas \u00eenainte se va lovi de sistemul de gestiune a monedei euro de catre BCE, aflat acum \u00een vigoare. Din acest motiv, nu consider ca e posibila evitarea \u201eiesirii din zona euro\u201c prin restaurarea suveranitatii monetare a statelor europene. Atunci si numai atunci se va deschide calea catre noi tipuri de miscari, ce vor impune negocierea \u00eentre partenerii europeni si, prin aceasta, revizuirea textelor ce organizeaza institutiile europene. Atunci si numai atunci vor putea fi adoptate acele masuri ce vor pune bazele socializarii monopolurilor. Ma gandesc, bunaoara, la separarea functiunilor bancare, adica la nationalizarea definitiva a bancilor \u00een dificultate, la slabirea tutelei pe care monopolurile o exercita asupra producatorilor agricoli, \u00eentreprinderilor mici si mijlocii, la adoptarea unor reglementari fiscale pronuntat progresive, la transferul de proprietate al \u00eentreprinderilor care aleg delocalizarea catre angajatii lor si colectivitatile locale \u00een care \u00eesi desfasoara activitatea, la diversificarea partenerilor comerciali, financiari si industriali prin deschiderea unor noi negocieri, \u00eendeosebi cu tarile emergente din Sud etc. Toate aceste masuri necesita afirmarea suveranitatii economice nationale si, deci, nerespectarea legislatiei europene, care n-ar permite implementarea lor. Caci, mie unuia, mi se pare evident ca acele conditii politice care ar permite astfel de progrese nu se vor \u00eentruni niciodata la nivelul \u00eentregii Uniuni. Acest miracol nu se va produce. Ca atare, va trebui sa acceptam ca trebuie sa \u00eencepem de unde putem, \u00eentr-una sau mai multe tari. Raman convins ca procesul, odata demarat, nu va \u00eentarzia sa se transforme \u00eentr-o avalansa de nestavilit.
\nAcestor propuneri (pe care presedintele F. Hollande le-a formulat deja, macar \u00een parte), fortele politice aflate \u00een slujba monopolurilor generalizate le opun deja niste contrapropuneri menite sa le anuleze efectele si importanta: \u201erelansarea economica prin cautarea unor solutii de sporire a competitivitatii tuturor celor implicati \u00een spiritul respectarii transparentei concurentei\u201c. Acest discurs nu-i apartine doar lui Merkel, ci si adversarilor sai social democrati, cum este Draghi, presedintele BCE-ului. Cu toate acestea, trebuie sa fim constienti \u2013 si s-o spunem \u2013 ca aceasta \u201econcurenta transparenta\u201c nu exista. Ea este cea \u2013 opaca prin \u00eensasi natura ei \u2013 a monopolurilor aflate \u00eentr-un conflict mercantil. Prin urmare, nu este vorba decat de o retorica mincinoasa, pe care trebuie s-o denuntam ca atare. A \u00eencerca sa organizam buna administrare, dupa ce i-am acceptat principiul de functionare \u2013 propunand reguli de \u201ereglementare\u201c \u2013, nu duce la niciun rezultat. Nu \u00eenseamna decat sa le cerem monopolurilor generalizate \u2013 beneficiarii sistemului pe care \u00eel domina \u2013 sa actioneze \u00eempotriva propriilor interese. Iar acestea vor sti sa gaseasca mijloacele prin care sa anuleze reglementarile de control pe care am vrea sa li le impunem.
\nSecolul XX nu a fost doar secolul celor mai violente razboaie pe care le-am cunoscut, produse, \u00een mare parte, de conflictul dintre diversele imperialisme (pe-atunci, conjugate la plural). Ci si cel al unor uriase miscari revolutionare ale natiunilor si popoarelor de la periferia capitalismului epocii. Aceste revolutii au transformat \u00een ritm alert Rusia, Asia, Africa si America Latina, constituind, prin aceasta, principala dinamica a transformarii lumii. Din cate se pare, \u00eensa, ecoul de care s-au bucurat \u00een centrele imperialismului a ramas cat se poate de limitat. Fortele reactionare proimperialiste si-au pastrat dominatia asupra gestiunii politice a societatilor respective \u00een ceea ce a devenit triada imperialismului colectiv contemporan, ceea ce le-a permis sa-si urmeze politicile de containment (\u201etinere sub control\u201c, \u201elimitare\u201c), apoi de rolling back (\u201erestrangere\u201c, \u201e\u00eempingere \u00eenapoi\u201c) a acestui prim val de lupte victorioase pentru emanciparea majoritatii umanitatii. Acest deficit de internationalism al muncitorilor si popoarelor implicate se afla la originea dublei drame a secolului al XX-lea: \u00eenabusirea \u00een fasa a initiativelor progresiste demarate la periferie (primele experiente de orientare socialista, trecerea de la lupta de eliberare antiimperialista la cea de eliberare sociala) si cooptarea socialismelor europene \u00een tabara capitalismului\/ imperialismului, alaturi de deriva social-democratiei \u00eenspre liberalismul social.
\nDar acest triumf al capitalului \u2013 devenit cel al monopolurilor generalizate \u2013 va fi fost unul de scurta durata (1980-2010?). Luptele democratice si sociale care se desfasoara pretutindeni, cum ar fi unele dintre politicile implementate \u00een statele emergente, repun \u00een chestiune sistemul de dominatie al monopolurilor generalizate, dand startul unui al doilea val al transformarii lumii. Aceste lupte, aceste conflicte privesc toate societatile planetei \u00een mod egal, fie ca sunt de la Nord sau de la Sud. Caci, pentru a-si mentine puterea, capitalismul actual este nevoit sa atace atat statele, natiunile si lucratorii din Sud (sa le supraexploateze forta de munca, sa le jefuiasca resursele naturale), cat si muncitorii din Nord, pe care \u00eei face sa intre \u00een competitie cu cei dintai. Ca atare, toate conditiile obiective pentru convergenta internationalista a acestor focare de lupta sunt \u00eentrunite. Dar, de la existenta acestor conditii si pana realizarea lor de catre agentii sociali supusi acestei transformari mai este cale lunga. Nu ne propunem sa rezolvam aceasta problema prin cateva fraze marete, goale de orice continut. Cercetarea aprofundata a conflictelor dintre statele emergente si imperialismul colectiv al triadei si a articularii acestora \u00een functie de revendicarile democratice si sociale ale muncitorilor implicati, cercetarea aprofundata a revoltelor ce au debutat \u00een tarile din Sud, ale limitelor si posibilelor lor evolutii, cercetarea aprofundata a luptelor \u00een care sunt implicate populatiile din Europa si Statele Unite, toate acestea constituie un preambul inconturnabil al oricarei dezbateri fecunde cu privire la diversele perspective viitoare posibile.
\nPrimele semne ale depasirii acestui deficit de internationalism sunt si acum departe de a fi vizibile. \u00cen acest caz, va fi al doilea val al luptei pentru transformarea lumii doar un remake al celui dintai? \u00cen ceea ce priveste Europa, obiectul reflectiilor noastre din aceste pagini, dimensiunea antiimperialista a luptei este absenta atat din constiinta actorilor implicati, cat si din strategiile pe care le creeaza, \u00een caz ca au vreuna. Tineam sa-mi \u00eenchei reflectia asupra \u201eEuropei vazute din afara\u201c cu aceasta remarca, dupa mine, de o importanta capitala.<\/p>\n

\n

Traducere din engleza <\/strong>
\nde Alexandru Macovei<\/strong>
\nText preluat de pe <\/strong>
\nplatforma CriticAtac<\/strong><\/p>\n

\n

\n

\n

Referinte:<\/strong>
\nAcest articol face trimitere la niste concepte fundamentale pentru analiza pe care o fac capitalismului contemporan si crizei sale, explicate pe larg \u00een alte cateva lucrari recente (din care aici nu reiau decat concluziile):
\n\u201eAu-del\u00e0 du capitalisme s\u00e9nile\u201c, 2002; \u201eObsolescent Capitalism\u201c, 2003.
\n\u201ePour un monde multipolaire\u201c, 2005; \u201eBeyond US Hegemony\u201c, 2006.
\n\u201eDu capitalisme \u00e0 la civilisation\u201c, 2008; \u201eFrom Capitalism to Civilization\u201c, 2010.
\n\u201eLa crise, sortir de la crise du capitalisme ou sortir du capitalisme en crise\u201c, 2008; \u201eEnding the crisis of capitalism or ending capitalism\u201c, 2010.
\n\u201eLa loi de la valeur mondialis\u00e9e\u201c, 2011; \u201eThe Law of Worldwide Value\u201c, 2010.<\/p>\n

Ma refer mai ales la conceptele de capitalism al monopolurilor generalizate, de imperialism colectiv al triadei, capitalism istoric si caracteristicile sale particulare \u2013 acumularea prin deposedare, supapa emigrarii \u00een Americi, care a permis instalarea capitalismului istoric, surplusul \u00een cazul capitalului monopolist si a rentei imperialiste, cele doua \u00eendelungate crize structurale ale capitalismului monopolist si raspunsul diferit pe care l-a suscitat cea dintai fata de cea de-a doua, la conflictul dintre Nord si Sud si cel care opune tarile emergente triadei imperialiste, la cele doua mari valuri de lupte si conflicte antiimperialiste (trezirea Sudului) si anticapitaliste (revolutiile socialiste) care au ocupat secolul XX si l-au deschis pe cel de-al XXI-lea.
\nAsupra tuturor acestor chestiuni, puteti consulta articolele mele de sinteza:
\n\u201eCapitalism, a parenthesis in history\u201c, \u201eMonthly Review\u201c, 2009.
\n\u201eThe battlefields chosen by contemporary imperialism\u201c, \u201eKasarinlan Philippine Journal of Third World Studies\u201c, 2009.
\n\u201eThe trajectory of historical capitalism\u201c, \u201eMonthly Review\u201c, 2011.
\n\u201eAudacity\u201c, site-ul Pambazuka 01\/12\/2011.
\n\u201eCapitalisme transnational ou imp\u00e9rialisme collectif?\u201c, \u201eRecherches Internationales\u201c, 2011.
\n\u201eThe Centre will not held, the rise and decline of liberalism\u201c, \u201eMonthly Review\u201c, 2012.
\n\u201eThe surplus in Monopoly Capitalism and the imperialist rent\u201c, \u201eMonthly Review\u201c, 2012.
\n\u201eThe South challenges globalization\u201c, site-ul Pambazuka 05\/04\/2012.<\/p>\n

Analiza critica a constructiei europene si a gestiunii monedei comune, ce fac obiectul acestui articol, sunt plasate \u00eentr-un cadru global. Pentru diversele evolutii ale acestor probleme, vezi:
\n\u201eL\u2019effacement du projet europ\u00e9en\u201c, \u00een \u201eAu-del\u00e0 du capitalisme s\u00e9nile\u201c (2002), p. 110 si urmatoarele.
\n\u201eLes sables mouvants du projet europ\u00e9en\u201c, \u00een \u201ePour un monde multipolaire\u201c (2005), p. 22 si urmatoarele.
\n\u201eLe projet europ\u00e9en remis en question\u201c, \u00een \u201eDu capitalisme \u00e0 la civilisation\u201c (2008), p. 151 si urmatoarele.
\n\u201eL\u2019impossible gestion de l\u2019euro\u201c, site-ul Pambazuka 06\/07\/2010.
\nTrimiterea la studiul cu privire la opinia romanilor a fost facuta oral de un participant roman la Forumul Social Balcanic (Zagreb, mai 2012).<\/p>\n<\/blockquote>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Putem compara Europa cu Statele Unite ale Americii? Opinia majoritara din Europa este convinsa ca Uniunea are mijloacele de a deveni o putere economica si politica comparabila cu Statele Unite si, \u00een consecinta, independenta. Daca adunam populatiile si PIB-urile \u00een chestiune, acest lucru pare evident. Din punctul meu de vedere \u00eensa, Europa sufera de trei… Cite\u0219te mai mult »Europa vazuta din afara<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[42],"tags":[],"class_list":["post-13175","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-istoriei"],"views":1560,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/13175","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=13175"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/13175\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=13175"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=13175"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=13175"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}