{"id":1317,"date":"2010-02-04T07:39:36","date_gmt":"2010-02-04T05:39:36","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=1317"},"modified":"2010-02-04T07:42:27","modified_gmt":"2010-02-04T05:42:27","slug":"un-franctiror","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/un-franctiror\/","title":{"rendered":"Un franctiror"},"content":{"rendered":"

\u201eEu nu sunt adeptul unor revizuiri s\u00e2ngeroase caci, in timp, (dincolo de accidentele istoriei), valorile autentice se discern, oricum, indiferent de interventiile unor dispeceri voluntari, aserviti unor interese contextuale\u201c \u2013 spune Marin Mincu in ultima lui carte aparuta antum \u201eCvasitratat de\/ spre literatura (A fi mereu in miezul realului)\u201c, Editura Paralela 45, 2009. Robust, volumul asambleaza o avalansa de texte publicate prin reviste, interviuri, un noian de scrieri navalnice, febricitante, in perfecta rezonanta cu spiritul autorului lor, si reprezinta un repertoar al temelor predilecte si obsesiilor recurente. Str\u00e2nse intre aceleasi coperte, aceste texte compozite dau seama despre intensitatea implicarii in literatura, despre multimea preeminentelor si prioritatilor acestui critic cu un profil unic, ocultat in mod interesat de anumiti confrati, pentru mai nestingherita circulatie a criticii in natura. Temperatura inalta a actului valorizator, sub toate chipurile sale, tradeaza pasionalitatea actiunii critice. <\/strong><\/em><\/p>\n

Marin Mincu este perceput indeobste, superficial, ca personaj trouble-f\u00eate in lumea literaturii, imaginea sa de \u201emuschetar\u201c, de \u201emacedonskian\u201c, de Don Quijote, innegur\u00e2nd adevaratul sau chip si adevarata sa configuratie temperamentala. Pentru un portret \u2013 in acceptiune calinesciana \u2013 c\u00e2t mai apropiat de realitatea profilului sau, s-ar cuveni ca suprafata temperamentului ebulitiv, pe c\u00e2t de adevarat, pe at\u00e2t de stereotip si nerelevant in lipsa dimensiunii de ad\u00e2ncime, sa se infatiseze in transparenta. Pasionalitatea lui critica revela, in toate aspectele angajarilor pe mai multe fronturi si chiar ale\u00a0 exceselor deduse din situarea belicoasa \u2013 t\u00e2fnoasa uneori, amuzata de cele mai multe ori \u2013, o atitudine esential afectiva fata cu literatura. Se pare ca nu exista critic rom\u00e2n sa fi facut mai multe declaratii de amor, implicite sau explicite, literaturii pe care o escorteaza, dar sa si dovedeasca din plin nu doar sentimentul inalt, ci si competenta prompta; iar, pe de alta parte, sa fi acumulat at\u00e2tea adversitati interesate, pe c\u00e2t de nimicitoare, pe at\u00e2t de lipsite de stringenta intelectuala, m\u00e2nate mai degraba de una competitionala in sine, parvenitista, a prevalentelor acaparate chiar si cu metode infractionale, macar din perspectiva codurilor deontologice care guverneaza orice lume literara normala.
\nNici aliante, nici mezaliante<\/strong>
\nNu o data, idei fertile i-au fost vampirizate, iar sursa \u201euitata\u201c. Daca lectura in cheie arhetipala a lui Sadoveanu, metoda abandonata mai t\u00e2rziu de initiator ca instrument de lucru caduc, reprezinta o premiera absoluta, aceasta se dovedeste resapabila pentru reproductori de \u201egeniu\u201c si de vitrina, ideea fiind capturata abil, intr-at\u00e2t inc\u00e2t insusi conceptul de arhetip, cel putin in privinta prozatorului falticenean, sa ram\u00e2na lipita, ca marca de scrisoare, pe fruntea unui eseist de duminica, boier al stilului, dar un precar practician. Ironia face ca tocmai si doar acela sa fie citat in toate cercetarile critice, frivolitatea si aleatoriul fac\u00e2nd legea in exegeza autohtona. Instap\u00e2nirea pe un teritoriu deja cucerit e o practica nationala. Pedigriul bate indeobste prioritatea. Iarasi, heliadismul, definit si izolat cu agera intuitie de Marin Mincu, se regaseste in istoria manolesciana at\u00e2t de prelucrat cu aditivi si e-uri critice, inc\u00e2t pare de nerecunoscut, necum citat! Productie proprie, tratatie din partea casei! C\u00e2t despre textualismul optzecist, acesta incearca sa anexeze, prin gimnastici ilizibile, ingaimate, g\u00e2ngurite, de tip Iova, un primat teoretic cucerit deja, cu ani in urma, de un critic, e drept, italienist.
\nFireste ca Marin Mincu se afla in razboi cu toata lumea, nu se poate altfel, fiindca structura si textura spiritului sau agitat nu permit nici aliante, nici mezaliante. Totusi, in pofida cliseului cu chip artagos, nu se poate o mai navalnica implicare afectiva in literatura. In privinta lui Marin Mincu orice paradox este cu putinta. C\u00e2nd intruchiparea unui Criticus Tonans, a cerberului autoritar suit in transcendenta condescendenta a \u201edispecerului voluntar\u201c sufocat de plictis, pare sa fi captat atentia si pretuirea\u00a0 galeriei, cu adevarat cel incruntat nu Marin Mincu este, ci acela ce imparte anateme sau indulgente, acela ce-si permite dispretul si capriciul din cauza ca judecata de valoare este asumata reductionist, numai ca actiune \u201ecerebrala\u201c normativa, sanctionala.
\nMarin Mincu demonstreaza ca autoritatea critica este de alta natura, opun\u00e2nd acestei atitudini dedicarea si implicarea, angaj\u00e2ndu-si toate resursele energetice pentru a sta in opozitie intocmai cu aceasta abordare sceptica a literaturii rom\u00e2ne. De aceea nici nu are cum fi \u201eadeptul unor revizuiri s\u00e2ngeroase\u201c, insa va fi unul din foarte putinii critici postbelici care vor innoi si conceptualiza, nu bonjuristic sau fantezist, ci cu buna masura si suplete intraliterara, limbajul metaliterar, unul din foarte putinii cu apetenta pentru, si pe deplin sincroni cu miscarile teoretice europene. Prin contrast, marota oportunista si evident parvenitista a revizuirilor (nu in sensul bun, lovinescian, ci in forma cea mai primitiva si dogmatica), tema predilecta si nazuinta obscura a taberei impresionismului supraliterar, apare ridicola pe fondul unei literaturi inca tinere, vesnic t\u00e2nara, infasurata-n pixeli, unde nu prea e nimic de revizuit, cel putin at\u00e2ta timp c\u00e2t inca nu dispune de un substrat teoretic decantat si nici de instrumente metodologice functionale. E un fel de plasare a carului inaintea boilor, cum, de altfel, \u201edispeceratul voluntar\u201c obisnuieste sa procedeze. De-abia in ultimii ani de libertate ideologica, dar cumva heirupist si obedient, caz\u00e2nd nu de putine ori prada altor dogme si ideologii, critica incearca sa-si aproprieze unelte conceptuale si metodologice noi.
\nNu deconstructia, ci constructia<\/strong>
\nMarin Mincu a inteles mai devreme dec\u00e2t majoritatea ca, daca e vorba de lipsuri (instrumentarul interbelic, at\u00e2ta c\u00e2t fusese, a ruginit), ceea ce ne trebuie cu adevarat este trusa de scule a mesterului, fara de care nici macar de \u201erevizie\u201c nu poate fi vorba; a priceput devreme ca nu revizuirea este urgenta literaturii (\u201eam crede ca acum o ducem pe roze si ca nu ne-a mai ramas dec\u00e2t \u201erevizuirea\u201c si, eventual, epistole, jurnale, articolele marete de ziar si eseurile docte\u201c), ci consolidarea ei, nu deconstructia, ci constructia: \u201eTabloul postbelic se cere nu at\u00e2t revizuit c\u00e2t intregit\u201c. Revizuirea trebuie \u201esa mentina o linie de exigenta si rigoare estetica\u201c, scriitorul \u201enu poate fi revizuit prin smulgere din contextul in care a scris: el nu putea sa fi scris chiar asa cum am dori noi acum, dupa ’89; ar fi o revizuire politizanta, nu estetica\u201c. Indemnul \u201esa vedem daca nu cumva avem ceva de revizuit chiar la noi insine\u201c izbeste prin alarmanta si st\u00e2njenitoarera actualitate.
\nMai important este ca, desi deplin edificat asupra faptului ca \u201eoficiul critic nu se mai poate exercita in mod \u201eurechist\u201c si ca \u201egustul\u201c invocat cu at\u00e2ta aplomb de unii lideri critici \u2013 oric\u00e2t de imbatabil ar fi acesta \u2013 trebuie orientat sincronic in functie de \u201edirectionarea\u201c impusa de spiritul timpului (Zeitgeist) care actioneaza coercitiv asupra noastra, indiferent ca reusim sa constientizam acest lucru sau nu\u201c, flexibilitatea la importul de metode nu este nemasurata, ci se exercita doar intre limitele a ceea ce se postuleaza drept \u201eautenticitatea scriiturii\u201c, ca avatar contemporan fatalmente livresc al \u201eautenticitatii trairii\u201c \u2013 intre cele doua razboaie. Metoda poate fi eficienta, dar nu suverana, nu se poate manifesta dec\u00e2t intre frontierele stricte ale adevarului operei. Credinta in \u201eperfectionarea tehnico-instrumentala\u201c nu derapeaza in pretentia ordonarii hazardului si nici nu refuza intuitiei initiativa. Ba chiar recunoaste ca \u201ela baza constructiei critice sta totdeauna aceasta facultate inefabila (conform croceanismului calinescian) a intuitiei. Niciodata intuitia critica nu poate fi inlocuita de \u201emetodologie\u201c, dar orice intuitie poate fi mai bine demonstrata printr-o metoda adecvata care sa depaseasca empirismul impresionist\u201c. In aceasta balanta, \u201eeste fericit cazul c\u00e2nd criticul este dublat de cercetator\u201c, insa \u201ecercetatorul care nu este dublat de critic va cadea in capcana metodologiei\u201c. El insusi calinescian, macar prin admiratie, nu neaga ca s-a ajuns astazi la un soi de alexandrinism critic c\u00e2nd metodologia, daca e \u201esupralicitata in dauna obiectului ei\u201c, ajunge in situatia intranzitiva de a referi despre sine, demonstratia critica devenind \u201eroman al poeziei\u201c, \u201eroman al romanului\u201c sau chiar \u201eroman al criticii\u201c. Calea de a se evita situatia absurda ca metoda sa pulverizeze obiectul cercetarii sta in \u201eobligativitatea criticului de a dovedi prin demersul sau \u201ematerialitatea operei\u201c\u201e.
\nUn survol critic in
\ngerminatie intoarsa<\/strong>
\nArhipelagul preocuparilor exegetice acopera o suprafata in mirabila expansiune. De la critica arhetipurilor la textualism, de la literatura orala la avangardism, de la Cantemir la Ion Barbu, de la heliadism la Hortensia Papadat-Bengescu, de la poezie la proza, de la rom\u00e2nism la italienism, de la infaptuirea de reviste si inventarea unei universitati la indrumarea cenacliera a generatiei \u201edouamiiste\u201c, Marin Mincu a asezat c\u00e2te un jalon cu marca sa inconfundabila. Unde mai punem \u201etraficul de frontiera\u201c pe care l-a practicat cu o devotiune si un altruism neegalat \u2013 traducerile sale dezinteresate (impreuna cu dedicata sa sotie) in si din italiana! Nu se stie c\u00e2ti dispeceri se pot lauda cu asa isprava. In contrast cu dispozitia defetista ce pare sa controleze atitudinea critica \u201ela moda\u201c, \u201ecavalerul\u201c, in conformitate cu idealurile sale intemeietoare, urmeaza, nesmintit, panta optimista, luminoasa a actului critic, iubind literatura, chiar si cu riscul de a se pudra in ridicol in ochii dispeceratului. Si cum orice indragostit isi protejeaza obiectul adoratiei, frenezia ascensionala a trebuit sa-si aleaga o forta de propulsie, in mod firesc si necesar aceasta neput\u00e2nd fi dec\u00e2t polemica, chemata sa infrunte morile de v\u00e2nt ale acelora ce isi reprezinta literatura rom\u00e2na drept rufoasa Dulcinee. Polemica, fie ca e condusa dupa principii cavaleresti, fie ca se incinge uneori p\u00e2na la fierberea luptei de guerilla, in sf\u00e2rsitul ei, nu reprezinta dec\u00e2t pura edificare, in contra directiei sceptice de azi. Din pricina predispozitiei reactive (\u201esunteti un reactiv\u201c \u2013 o buna observatie a Taniei Radu, intr-un interviu), Marin Mincu n-a putut fi un gregar, un om al sistemului, al oricarui sistem, ci un partizan, un franctiror neinregimentat vreodata intr-o armata regulata, necum in aceea a dispecerilor, a \u201elegiuitorilor\u201c in jurul carora nici iarba nu creste; si nu din cauza coroanei rotate. Survolul critic al lui Marin Mincu este intotdeauna unul reactiv, germinativ, slujeste de fiecare data ca ferment chiar si in negativ, in germinatie intoarsa. Reculul sau la ceea ce colorat numeste \u201ecurioase colonii nevertebrate spre a pasi pe drumurile glorioase ale literaturii\u201c, nu este autoimpus, ci este un reflex igienic la \u201eprogramul unor grupulete constituite ad-hoc cu scopuri pragmaice si nu estetice\u201c a caror \u201eintoleranta dogmatica\u201c este \u201ecea mai periculoasa prin spiritul gregar si agresiv\u201c. Si, cumva leibnitzian, isi reprezinta \u201eo viata literara fireasca\u201c unde \u201eoricine poate sa-si exprime orice pozitie critica fata de oricine, fara suspiciuni extraliterare\u201c. Este acesta oare un optimism supralicitat? Se pare ca da. Confruntat cu terestritatea autohtona, observa cu urzicatoare justete ca \u201esuntem mult mai traditionalisti dec\u00e2t ne convine s-o recunoastem si mai mult \u201ecenzori\u201c dec\u00e2t \u201ecenzurati\u201c\u201e, e o slabiciune a noastra lipsa de dialog, respingerea opiniei celuilalt, refuzul distinctului intr-un mediu cultural al jocului de putere si al gastii. E un anumit mod, \u201eortodoxist\u201c, de a g\u00e2ndi (n-am spus \u201eortodox\u201c), si idilic pe deasupra; iar pe de alta parte tinde sa devina idilico-extremist\u2026\u201c
\nMereu in cautarea
\ncelei mai noi promotii<\/strong>
\nSe cuvin spuse c\u00e2teva lucruri despre tranzitivitatea sa exceptionala, despre dialogismul fundamental al actiunii sale critice, desfasurata in toate dimensiunile si zarile ei, dovedind, exemplu viu, ca aceasta nu este doar o stare de implicare otioasa, o staza, ci si, poate mai important, o cautare altruista, o deplasare catre pulsatia vie a literaturii. Sicanat in nenumarate r\u00e2nduri, mai pe fata, mai pe din dos, deseori cu o ironie nemiloasa si nemeritata, pentru presupusa lui mobilitate, suspecta de inconsecventa sau superficialitate, un soi de risipire lipsita de puncte cardinale, Marin Mincu raspunde, intr-un interviu luat de Virgil Diaconu, printr-o fraza de o frumusete rara, dureroasa macar pentru cugetele tinerilor pastoriti la cenaclul Euridice. De fapt cuv\u00e2ntul \u201epastorit\u201c este cu totul inadecvat, fiidca animatorul cenaclului s-a situat in fiece clipa in relatie de stricta egalitate, de parteneriat cu emulii sai. Nu pot fi cuvinte mai frumoase rostite de un critic literar: \u201eMi se pare semnificativ ca, in loc sa se observe faptele reale, unii se alarmeaza de mobilitatea mea critica, ironiz\u00e2ndu-ma perfid pentru ca m-as afla mereu \u201ein cautarea unei noi promotii\u201c Ii asigur ca voi fi mereu in cautarea celei mai noi promotii si o voi sprijini pe c\u00e2t imi va fi posibil, intruc\u00e2t nu-mi place sa ma fixez definitiv niciodata, iar pe de alta parte, un critic autentic e chemat sa contribuie la avansarea intregii literaturi, dincolo de inrolarea sa \u201ecronologica\u201c intr-o generatie sau alta.\u201c Nu repartizarea pe generatii, promotii, scoli literare, cenacluri, ateliere i s-a parut importanta, ci reactivul \u201esa poti sa faci sa avanseze literatura. Pe de alta parte, expresia stereotipa \u201elupii tineri\u201c induce aici un iminent pericol carnasier si este normal ca \u201escriitorii consacrati\u201c (?!) sa se alerteze\/ coalizeze spontan pentru a-si apara ciolanul administrativ. Dincolo de orice consideratii, insa, toti scriitorii autentici trebuie sa-i sprijine concret pe tinerii talentati sa se afirme si sa se impuna.\u201c Creatorul conceptului de heliadism \u2013 piratat de unii, ignorat cu inversunare de altii, concept definit si in ipostaza de \u201eorgoliu demiurg si av\u00e2nt mesianic, dar si umilinta de creator anonim\u201c \u2013 chiar a facut-o, chiar a sprijinit tot ce merita sau nu a fi sprijinit; cu orgoliu si cu umilitate.\u00a0 \u201eHeliadismul \u2013 aceasta sare a literaturii rom\u00e2ne!\u201c
\nIntrebat \u201ecui nu-i este frica de Marin Mincu\u201c, acesta raspunde simpatic: \u201enu-mi este \u201efrica\u201c dec\u00e2t de un singur lucru, si anume ca nu cumva Marin Mincu sa scrie si sa publice vreo carte at\u00e2t de anosta inc\u00e2t sa nu intereseze pe nimeni\u201c. Acest lucru nu s-a int\u00e2mplat niciodata si, din pacate, nu se va int\u00e2mpla niciodata. Marin Mincu, aceasta sare a literaturii rom\u00e2ne postbelice.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

\u201eEu nu sunt adeptul unor revizuiri s\u00e2ngeroase caci, in timp, (dincolo de accidentele istoriei), valorile autentice se discern, oricum, indiferent de interventiile unor dispeceri voluntari, aserviti unor interese contextuale\u201c \u2013 spune Marin Mincu in ultima lui carte aparuta antum \u201eCvasitratat de\/ spre literatura (A fi mereu in miezul realului)\u201c, Editura Paralela 45, 2009. Robust, volumul… Cite\u0219te mai mult »Un franctiror<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[929,933,427,930,932,931],"class_list":["post-1317","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara","tag-cvasitratat-de-spre-literatura","tag-heliadism","tag-marin-mincu","tag-revizuire-politizanta","tag-virgil-diaconu","tag-zeitgeist"],"views":2133,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/1317","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=1317"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/1317\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=1317"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=1317"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=1317"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}