{"id":13088,"date":"2012-09-06T12:44:18","date_gmt":"2012-09-06T10:44:18","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=13088"},"modified":"2012-09-06T12:44:40","modified_gmt":"2012-09-06T10:44:40","slug":"sa-vezi-si-sa-nu-crezi","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/sa-vezi-si-sa-nu-crezi\/","title":{"rendered":"Sa vezi si sa nu crezi!"},"content":{"rendered":"

Am lucrat multi ani alaturi de un profesor american de culoare, \u00eentr-o tara occidentala. De la el stiu urmatoarea poveste: fata lui, la terminarea facultatii, a participat \u00een cadrul ministerului \u00eenvatam\u00e2ntului la o selectie pentru acordarea de burse. Era un an \u00een care un contract \u00eentre tari permitea\u00a0 tinerilor cu rezultate excelente o supracalificare \u00een Japonia. Si fata colegului meu a luat testul. Familia a fost chemata la minister \u00eempreuna cu candidata, pentru a primi felicitarile de rigoare. Si, povesteste profesorul Thomson, \u201easta a fost cea mai dureroasa zi pe care am trait-o vreodata\u201c. <\/strong><\/em>
\n\u201eAdica ce vorbe sunt astea?\u201c, \u00eel \u00eentreb derutata.<\/strong><\/em>
\n\u201eM-au plimbat, spune, ca pe o maimuta dintr-un birou \u00een altul. \u00cen fiecare \u00eencapere se manifesta, admirativ, chipurile, aceeasi surpriza. Doar ca nu ne bateau pe umeri, sa ne spuna milosi: ei, vedeti ca se poate?\u201c
\n\u201eNu-nteleg nimic\u201c, \u00eel opresc.
\n\u201eNici nu poti sa-ntelegi. Fiindca nu esti \u00een cauza. Avem un nume european. Ne vine probabil de la proprietarul mosiei pe care a lucrat una dintre strabunicele mele negrese. Fiindca legea \u00een America cerea ca orice copil de culoare nascut pe pam\u00e2ntul unui proprietar de sclavi sa fie \u00eenregistrat cu numele acelui proprietar. Asa ca ma cheama Thomson. Fata mea s-a nascut \u00een America. C\u00e2nd am venit noi \u00een Europa avea sapte ani. Scoala a \u00eenceput-o si a terminat-o aici. O cheama Maryleen. Maryleen Thomson. Selectia pentru Japonia s-a facut pe baza de dosar. Si c\u00e2nd sa fie felicitati c\u00e2stigatorii… s-a vazut ca sunt negri!\u201c<\/p>\n

Aceasta poveste mi-a spus-o profesorul Thomson acum c\u00e2tiva ani, \u00een Europa de vest. Fiindca eram am\u00e2ndoi sociologi, am \u00eencercat sa demontam mecanismul. Sa \u00eentelegem surpriza functionarilor de la minister, sa \u00eentelegem durerea celor pentru care ziua s-ar fi cuvenit sa fie de mare bucurie. Ne-am oprit la felul \u00een care se transmiteau felicitarile. La modul cum se punea problema. De aici venea raul. Viciul era la baza rationamentului, care presupunea ca dreptul la pozitii de v\u00e2rf este prestabilit. El le patrunsese oamenilor \u00een subconstient. Comisia de la minister care felicita candidata nu avea nici o vina c\u00e2nd \u00eesi manifesta surpriza vaz\u00e2ndu-i culoarea pielii. Ca sa atenueze starea de soc faceau\u00a0 o a doua gafa, se aratau prosteste entuziasti.
\nCred ca de aici ne vine slabiciunea, de la suprasolicitare. Nu odata mi s-a \u00eent\u00e2mplat si mie sa ma port cu mai multa bunavointa dec\u00e2t o cerea situatia, tocmai pentru a nu fi interpretata gresit. Odata, \u00eentr-un tren dintre Paris si Bruxelles a intrat \u00een compartiment si s-a asezat \u00een fata mea o negresa splendida, \u00eembracata \u00eentr-un costum traditional dintr-o tara africana. M-am uitat la ea \u00eendelung si m-a luat gura pe dinainte: \u201eSunteti o femeie foarte frumoasa\u201c, i-am spus. S-a \u00eentristat si si-a aruncat privirea pe geam. \u201eNu va simtiti cu nimic datoare, mi-a replicat la un moment dat. Daca nu as fi africana, nu mi-ati fi spus-o\u201c.
\nSi tot printre gafele din bunavointa: eram \u00eentr-un loc public, cu un prieten din Israel. \u00cen fata noastra s-au asezat trei arabi tineri. \u201eDe unde sunteti?\u201c, ne-au \u00eentrebat, asa cum se \u00eentreaba turistii \u00eentre ei. L-am vazut pe prietenul meu ca se f\u00e2st\u00e2ceste. \u201eSunt din Israel, a spus prididit, dar sa stiti ca eu sunt pentru crearea statului palestinian\u201c. Nu mintea cu nimic. Era, prapaditul, membru activ, de zeci de ani, \u00een miscarea \u201ePeace now\u201c. Om de o constiinta exemplara. Felul cum a spus-o \u00eensa si felul cum a fost receptat sunau jignitor. Adica, spunea contextul, se presupune firesc ca palestinienii nu au o tara, dar eu sunt pentru ca ei sa aiba. Spusa lui pornea de la cea mai buna intentie. Mecanismul de g\u00e2ndire era \u00eensa vicios. Ceea ce se presupunea ca normal, se \u00eentarea fara rost.<\/p>\n

Nu \u00eent\u00e2mplator mi-am adus aminte de toate aceste lucruri. Citind \u00een presa rom\u00e2neasca din diaspora (si, parca, \u00eentr-o notita de consemnare si \u00een presa din tara), un articol \u00eentitulat: \u201eFiu de badante ia nota maxima la Bac in Italia\u201c.
\nAm realizat cu acest prilej ca viciul de g\u00e2ndire nici macar nu este italienesc, ci adus din tara. Suna parca foarte rom\u00e2neste sa evaluezi un om dupa meseria pe care o are taica-sau. Profesoarei lui, Nicolina Amici, directoarea liceului din Tivoli unde Cosmin a luat bacul cu 100 de puncte din 100, nici prin cap nu i-ar trece asa ceva. Ea spune ca examenul a fost greu. Si mai spune ca baiatul asta, Cosmin Marius Motoi, \u201eeste m\u00e2ndria noastra\u201c.
\nO felicit pe doamna al carei fiu este. L-a crescut cu simtul responsabilitatii, ceea ce dovedeste ca d\u00e2nsa face cu mult succes cea mai grea meserie din lume, meseria de parinte.
\nDin spusele lui Cosmin reusesc sa-mi fac o imagine despre mediul familial. Ca recompensa pentru marele lui succes, mama nu i-a cumparat camasi de firma, ci i-a dat bani sa faca o excursie la Budapesta. Copilul asta, daca \u00eei citesti cu atentie interviul, a avut niste ani grei. A plecat din tara \u00een 2008, fara sa stie limba italiana. Dar \u00eenvatase la gimnaziul din Tamaseni, o localitate de l\u00e2nga Roman, ce \u00eenseamna rigoarea muncii intelectuale. \u201eAm stiut sa-mi organizez timpul\u201c, spune Cosmin. Si mai spune ca a stiut ca fara sa \u00eenvete nu poate obtine nimic. N-a plecat deci \u00een strainatate sa joace turca. Stia exact de ce pleaca. Si s-a comportat ca atare. L-au ajutat cei din jur. Mama si bunica, prima plecata la munca \u00een Italia. L-a mai ajutat si o fosta profesoara din Blaj, Gabriela Anusca. S-a creat deci un cerc \u00een jurul lui, un cerc de oameni la fel de destupati la minte, care stiau ce \u00eenseamna sa-ti depasesti conditia \u00eentr-o tara straina. \u201eUn om organizat\u201c, spune despre Cosmin profesoara. \u00cen vacante era chelner si dadea meditatii. Si colegilor lui de clasa le dadea meditatii \u00een timpul anului, povesteste directoarea italianca, Nicolina Amici.
\nCosmin Marius Motoi se \u00eenscrie \u00een toamna la Universitatea \u201eLa Sapientia\u201c din Roma. Vrea sa studieze sistemul bancar si pietele financiare. \u00cei doresc sa termine aceste studii cu aceleasi rezultate exceptionale. \u00cei doresc mamei lui, badanta care a stiut sa insufle fiului ei ambitia intelectuala, sa se bucure de omul responsabil pe care a reusit sa-l creasca. Le doresc colegilor lui din Tivoli sa-i ridice statuie de baiat bun ce este, asa cum glumeau \u00eentr-o zi ca ar dori sa faca. Nu-mi doresc sa citesc peste cinci ani un articol cu un titlu \u201eFiu de badante, printre expertii financiari ai lumii\u201c. Sa ma scuze autorul articolului, altfel bine scris si bogat \u00een informatii, dar un asemenea titlu dovedeste g\u00e2ndire provinciala. Si nesiguranta, ne\u00eencredere \u00een noi \u00eensine. (Cum ar suna un articol cu titlul: \u201eEinstein, fiu de… a decoperit teoria relativitatii?\u201c). Ba, poate, daca ar fi sa-l citez pe profesorul Thomson despre care vorbeam mai sus, el dovedeste pozitia nefericita a celui care te bate pe umeri si-ti spune milos: \u201eEi, vezi ca se poate?\u201c.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Am lucrat multi ani alaturi de un profesor american de culoare, \u00eentr-o tara occidentala. De la el stiu urmatoarea poveste: fata lui, la terminarea facultatii, a participat \u00een cadrul ministerului \u00eenvatam\u00e2ntului la o selectie pentru acordarea de burse. Era un an \u00een care un contract \u00eentre tari permitea\u00a0 tinerilor cu rezultate excelente o supracalificare \u00een… Cite\u0219te mai mult »Sa vezi si sa nu crezi!<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[1],"tags":[2386],"class_list":["post-13088","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-mozaic","tag-emigranti-romani"],"views":2815,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/13088","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=13088"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/13088\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=13088"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=13088"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=13088"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}