{"id":13084,"date":"2012-09-06T12:42:26","date_gmt":"2012-09-06T10:42:26","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=13084"},"modified":"2012-09-06T13:04:32","modified_gmt":"2012-09-06T11:04:32","slug":"credeti-ca-publicul-occidental-iubeste-arta-contemporana-iubeste-pe-naiba","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/credeti-ca-publicul-occidental-iubeste-arta-contemporana-iubeste-pe-naiba\/","title":{"rendered":"\u201eCredeti ca publicul occidental iubeste arta contemporana? Iubeste pe naiba!\u201c"},"content":{"rendered":"

Boris Groys, despre Pussy Riot, fundamentalisti si victoria videoului<\/strong><\/p>\n

 <\/p>\n

Iurii Sapr\u00eeki: Ce face, dupa parerea dumneavoastra, contemporaneitatea ca sa fie moderna? Ce instante au legitimitatea de a decide ce este si ce nu este modern? Unde ar trebui sa privim astazi pentru a fi \u00een pas cu vremurile (nescap\u00e2nd din vedere faptul ca, dupa expresia lui Victor Pelevin, vremurile n-au pas)?
\nBoris Groys: Iar prin asta, \u00eensusi Pelevin este pe deplin contemporan. Cred ca raspunsul este unul extrem de trivial. Daca e sa luam c\u00e2teva exemple din arta, putem observa ca diferitele tipuri de arta se ocupa cu diferite activitati. O anumita arta vrea sa se ocupe cu frumosul, alta cu spiritualul, o anumita directie artistica r\u00e2vneste eternitatea, alta \u00eesi impune anumite scopuri formale, aproape de sfera designului s.a.m.d. Dar mai exista un segment al artei, care se ocupa anume de contemporaneitate. Iar aceasta e arta contemporana.<\/p>\n

I.S.: Chiar si \u00een Rusia, \u00een pofida specificului contextului local, \u00eentelegerea acestui tip de interpretare a contemporaneitatii, \u00een ultimii ani, s-a schimbat destul de radical. Acea privire, acea distanta pe care acum cinci ani un artist o adopta fata de contemporaneitate, astazi pare \u00eenfricosator de \u00eenvechita. Celebrarea imaginilor culturii de masa, critica societatii de consum \u2013 astazi pare ca nu exista nimic mai necontemporan dec\u00e2t acestea. \u00cen schimb, pentru artisti a devenit imperativ studiul marxismului, cautarea unor strategii critice, daca nu chiar subversive, \u00een raport cu sistemul economico-politic. Poate ca nu vorbim despre contemporaneitate, ci despre moda? Din ce directie bate acest curent care determina artistii din toata lumea sa-si \u00eentoarca privirile \u00eentr-o parte sau alta a sistemului, sa \u00eesi modifice pozitia si sa atraga atentia asupra diverselor fenomene?
\nB. G.: Da. Fara \u00eendoiala. Exista si o moda, exista si reflectia ei. Iar modul de reflectare a modei poate deveni moda si el. Dar\u2026 sper ca asta sa nu aiba legatura cu v\u00e2rsta mea, \u00eensa am impresia ca arta rusa a fost contemporana \u00een cel mai \u00eenalt grad \u00een anii \u201970. Dupa aceasta, cu timpul, a devenit din ce \u00een ce mai putin contemporana. Iar asta se leaga de faptul ca dupa deschiderea tarii catre exterior, artistii rusi, la fel ca \u00eentreaga intelectualitate rusa, s-au dedicat \u00eensusirii a tot ceea ce se aflase \u00een afara granitelor Rusiei, a tot ce se acumulase \u00een acest interval de timp. Oamenii au \u00eenceput sa-i citeasca pe Foucault, Deleuze, Lacan \u2013 dar asta \u00eenseamna tot anii \u201960-\u201970 \u2013 \u00eendepart\u00e2ndu-se treptat de contextul rus \u00een sine. \u00cen plus, contemporaneitatea se dezvaluie \u00een primul r\u00e2nd nu \u00een media, ci \u00een textura vietii de zi cu zi, acceptata ca ceva de la sine \u00eenteles. Si nu e obligatoriu ca asta sa se gaseasca reflectata \u00een imaginea furnizata de mass-media, exista ceva care nu-ti sare \u00een ochi atunci c\u00e2nd te afli \u00een interiorul problemei. Functia artistului, daca vrea sa fie un artist contemporan, este sa fie atent la ceea ce nu sare \u00een ochi. Este ceea ce au facut Kabakov sau Prigov \u00een anii \u201970 \u2013 fixarea a ceea ce ajunsese sa para at\u00e2t de obisnuit, \u00eenc\u00e2t, de la sine, nu s-ar fi dezvaluit. S-ar parea ca asta continua sa faca Boris Mihailov, din generatia mai t\u00e2nara, si as mai putea-o aminti pe Olga Cern\u00eeseva, dar, \u00een principiu, atentia fata de astfel de aspecte insesizabile ale contemporaneitatii a mai scazut putin, chiar si \u00een comparatie cu Occidentul.<\/p>\n

I.S.: Poate pentru ca, dupa conceptualism, a devenit dominanta strategia de soc? Care, si aceasta, cu timpul, \u00eesi pierde din forta, ochiul \u00eencep\u00e2nd sa se obisnuiasca. Drept rezultat, la finele anilor 2000, ne-am blocat \u00eentr-un actionism radical, aflat la limita legii. Dintr-odata a parut ca a fi cu adevarat contemporan, pentru un artist, \u00eenseamna sa faca ceva pentru care ar putea fi bagat la zdup.
\nB.G.: Nu sunt absolut convins de asta si am o parere destul de buna despre acest tip de actionism. Atunci c\u00e2nd, spre exemplu, Brener distruge o opera de Malevici, el comite, \u00eentr-adevar, o infractiune penala. El a stiut acest lucru, a stiut care vor fi consecintele si a \u00eencalcat legea. Aceasta actiune nu mi se pare interesanta, pentru ca nu-mi ofera nimic si nu-mi serveste ca modalitate de dezvaluire a contextului contemporan. \u00censa atunci c\u00e2nd Pussy Riot creeaza o actiune \u2013 cu toate ca nu e vorba de o actiune propriu-zisa, ele aduna materialul pentru a-l folosi \u00een videourile lor \u2013 \u00een acest caz nu e prea limpede daca \u00eencalca legea sau nu. E o problema destul de controversata \u00een raport cu legea, la limita dintre legislatia clericala si aceea civila. Altfel spus, aceasta actiune scoate la iveala o problema care p\u00e2na atunci nu mai fusese \u00een centrul atentiei si, \u00een general, nu mai fusese tematizata. Aceasta actiune corespunde sensului artei contemporane. Ea a condus la o anumita situatie contemporana a lucrurilor. O situatie contemporana a lucrurilor destul de neclara. Neclara \u00een sensul ca nu stii niciodata c\u00e2nd \u00eencalci legea si c\u00e2nd nu. Eu, de exemplu, as spune ca nu au \u00eencalcat-o. Am o experienta destul de bogata \u00een vizitarea bisericilor \u00een Occident si, daca nu ma \u00eensel, poti face orice doresti \u00een afara serviciului liturgic, te poti fotografia s.a.m.d. Nu ai voie sa \u00eentrerupi liturghia, at\u00e2t. Actiunea lor si reactia la aceasta sactiunea Pussy Riott demonstreaza ca au tintit catre o tema incitanta. Acelasi lucru s-a \u00eent\u00e2mplat cu Grupul Voina. Cred ca problema nu rezida \u00een faptul ca au \u00eencalcat legea, ci ca granitele impuse de lege s-au dovedit a fi prost delimitate sau problematice. Si mai cred ca aceste actiuni care scot la iveala textura, topologia spatiului politic rusesc si o expun reliefat \u00een constiinta publica, sunt extrem de utile.<\/p>\n

I.S.: Dar oare problema nu rezida \u00een faptul ca societatea nu poate ajunge p\u00e2na la sensul acestei actiuni? Este at\u00e2t de dizolvata, sunt vizate \u00een mod neclar at\u00e2tea lucruri diferite, \u00eenc\u00e2t mesajul poate fi cu greu descifrat?
\nB. G.: Este un lucru bun: \u00een asta si consta sensul unei actiuni artistice. Actiunea artistica \u2013 o stia si Monast\u00eerskii \u00eenca din anii \u201970 \u2013 trebuie sa fie nuda. Actiunea artistica nu detine niciun mesaj. Iar daca aceasta este o actiune cu adevarat buna, atunci mesajul ei este de a concentra atentia asupra contextului ei. Traim \u00eentr-un spatiu social extrem de dens. \u00cenotam \u00een acest mediu social natural ca pestii \u00een apa. Iar o actiune reusita extrage pestele din apa si \u00eei ofera posibilitatea de a pluti putin \u00een vid, privind apa dintr-o parte. Scopul artei nu este acela de a-si oferi o evaluare si gratitudinea audientei, scopul ei este de a actualiza si a prezenta privirii spectatorului totul \u00een afara de sine. Strict vorbind, exact asta au facut fetele. Pussy Riot au captat si concentrat atentia societatii asupra relatiilor complicate dintre spatiul sacru si cel secular, dintre arta si religie, arta si lege. Toata aceasta zona a devenit dintr-o data explicita. De aceea, societatea s-a tulburat si a \u00eenceput sa dezbata aceasta problema. Si daca nu ar fi fost societatea care sa faca acest lucru, actiunea nu ar fi avut nici un ecou. Ar fi fost o actiune fara sens, la fel ca \u00een cazul lui Brener, unde totul era oricum foarte limpede. Pe c\u00e2nd aici nimic nu e limpede.<\/p>\n

I.S.: Dar \u00een urma acestei actiuni, comunitatea fundamentalista, care p\u00e2na atunci statuse destul de calma, s-a itit din vizuina, ea care a reactionat la arta contemporana numai \u00een cele mai flagrante cazuri, cum a fost actiunea lui Ter-Oganian. Iar acum nu cred ca se mai poate organiza vreo expozitie \u00een afara Moscovei, pentru ca vor aparea de-ndata mujicii cu barbi si topoare, \u00eencep\u00e2nd sa casapeasca organizatorii si artistii.
\nB.G.: Si acesta cred ca e un lucru foarte bun. \u00cen genere, orice scoate capul din vizuina este foarte bun. Arta contemporana este formata din exact aceste doua lucruri: a) scoate capul din vizuina si b) \u00eei constr\u00e2nge pe ceilalti sa scoata, la r\u00e2ndul lor, capetele din vizuina, \u00eentr-un mod c\u00e2t mai vizibil. Dar oare nu asta e arta? Ea face invizibilul vizibil. Daca anumiti oameni erau invizibili, prezenti \u00een spatiul social \u00eentr-o zona nevazuta, iar Pussy Riot i-a facut vizibili, scot\u00e2ndu-i din vizuina, atunci slava lor, Pussy Riot, si preamarit sa le fie numele, caci au obtinut rezultatul artistic scontat. Alta e ceea ce vedem noi mai departe \u00een actiunea lor, alaturi de fundamentalisti s.a.m.d. Dar macar le putem evalua, acum le cunoastem. Pentru mine, asta e un lucru extrem de interesant. Ca sa \u00eentelegeti mai bine pozitia mea, va voi reaminti ca \u00een anii \u201960 a existat \u00een Rusia un mare val al renasterii spirituale religioase \u2013 \u00een Petersburg, unde locuiam eu, chiar mai acut dec\u00e2t la Moscova. \u00cen acea perioada, de exemplu, arta contemporana, poezia radicala, poezia modernista si poezia postmodernista au evoluat \u00een str\u00e2nsa cooperare cu renasterea religioasa. Era unul si acelasi mediu cultural si uman. Eu eram \u00een relatii de prietenie cu mai toti reprezentantii radicali ai ideologiei crestine. Si dintr-o data toata povestea asta s-a disipat \u00een diverse directii. Nu tu Soloviov, nu tu Berdiaev. Renasterea religioasa rusa disparuse. Toata problematica lui Florenskii, care, cum se stie, tinea cursuri la Vhutemas (1), disparuse subit. Mie, spre exemplu, mi se pare interesant faptul ca o mare traditie a colaborarii bisericii cu arta modernista si de avangarda, foarte avansata \u00een Rusia sf\u00e2rsitului veacului al XIX-lea si p\u00e2na \u00een anii 1930, dupa care a reaparut \u00een anii 1960, pe la \u00eenceputul anilor 1980 a disparut \u00een mod misterios. Un fapt extrem de interesant! Din punctul meu de vedere, exprimarea acestui fapt a devenit o caracteristica extrem de interesanta a contemporaneitatii.<\/p>\n

I.S.: Dar c\u00e2t de specifice sunt toate acestea pentru istoria Rusiei? Nu are loc oare o de-intelectualizare a religiei \u00een toata lumea? Daca privim protestantismul american, care alimenteaza neoconservatorii, Tea Party s.a.m.d., nici acolo nu pare sa existe o legatura cu vreo traditie intelectuala religioasa. Pare sa fie aceeasi situatie, mujicii barbosi care nici nu banuiesc macar existenta vreunui Florenskii.
\nB.G.: Raspunsul e cu siguranta da. Acesta e tributul pe care \u00eel platesc diversele culte religioase pentru redefinirea propriului statut \u00een contextul politic contemporan. Problema consta \u00een faptul ca versiunea dominanta a teologiei islamice contemporane, de exemplu, pentru ca totul a pornit, de fapt, de la Islam, nu este ca e una negationista, mai mult, ea sterge, de fapt, cu buretele \u00eentreaga traditie teologica a Islamului. Islamul politic se bazeaza pe \u00eentelegerea directa a Coranului. Acelasi lucru se \u00eent\u00e2mpla si \u00een America: din multe biserici radicale au fost scoase crucile, chiar si Biblia. Imaginea lui Isus se arata numai \u00een cadrul unei experiente extatice comune si nu necesita niciun fel de mediere materiala sau istorica. Spatiul bisericesc este creat \u00een asa fel \u00eenc\u00e2t nu e nici macar marcat ca apartin\u00e2nd unei biserici. Aceasta reintegrare a religiei \u00een mass-media, \u00een spatiul culturii de masa, corespunde lichidarii traditiei teologice. Singura care se opune este biserica catolica. Ei lupta cu dintii \u00eempotriva acestui fenomen. \u00cen schimb restul, s-au confundat cu totul \u00een acest curent. Asta mi se pare extrem de interesant. Si am impresia ca si \u00een acest caz exista un anumit tip de contemporaneitate. Fundamentalismul este, bine\u00eenteles, un fenomen contemporan. V\u00e2ntul contemporaneitatii a spulberat istoria, toate constructele istorice, a ramas numai fundamentul si, ca urmare, fundamentalismul. Este un produs al logicii contemporane de distrugere a traditiilor istorice.<\/p>\n

I.S: Ce ram\u00e2ne atunci dupa toate acestea? O anumita latura ceremoniala, ritualica?
\nB.G.: Nici macar ceremoniala sau ritualica; ritualurile si ceremoniile au fost si ele date uitarii. Dupa toate acestea, la final, va ram\u00e2ne doar senzatia de apartenenta la ceva si de neapartenenta la altceva. Adica un mod suficient de abstract si de eficient din punctul de vedere social al organizarii vietii cotidiene. Caci totul duce catre viata cotidiana. Asa ca merg \u00een locurile unde se duc ceilalti fundamentalisti islamici si nu merg ceilalti oameni; \u00eemi fac cumparaturile din acest magazin, ma \u00eent\u00e2lnesc seara cu ei, accesam aceleasi site-uri si niciodata altele s.a.m.d. Altfel spus, locuiesc un spatiu social care \u00eemi asigura iluzia solidaritatii cu ceilalti locuitori ai acestui spatiu. Ma aflu cu ei pe aceeasi frecventa si \u00een acelasi ton, \u00een societatea lor ma simt bine. Pe c\u00e2nd \u00een societatea oamenilor care nu \u00eempartasesc aceste lucruri deloc si se uita undeva \u00een alta parte, \u00een societatea lor nu ma simt bine deloc. Si asta nu are legatura cu nimic religios, ci cu granitele sociopsihologice ale lumii \u00een care ma deplasez eu destul de confortabil. Si, evident, c\u00e2nd se apropie de mine niste necunoscuti si \u00eencep sa \u00eengaime ceva, stau si ma g\u00e2ndesc: \u201eDoamne, Doamne! Ce-o mai fi si asta?! Am crezut ca aici toate-s ca de obicei. Dar se pare ca nimic nu e ca de obicei\u201c. Iar asta duce la nedumerire \u2013 nici macar tulburare, ci un anumit sentiment de excludere si \u00eenstrainare. Iar arta este, \u00een realitate, \u00eenstrainare. Este exact cum povestea Sklovski, ca mergea prin Petersburg si a vazut un cal pe cheiul Nevskii, al carui schelet era m\u00e2ncat de niste oameni. Atunci a \u00eenteles ca formalismul a \u00eenvins.<\/p>\n

I.S.: Pentru spectatorul de masa, toate aceste fenomene, arta contemporana, politica, religia, exista astazi \u00een acelasi loc si \u00een aceeasi forma. Sunt filmuletele care-ti apar sub ochi nu la televizor, ci pe internet. Iata inaugurarea lui Putin \u00een orasul absolut pustiu, iata discursul cutarui terorist barbos, iata actiunile Pussy Riot, si toate astea separate numai prin virgula. Oare acest spatiu medial nu lasa nici o amprenta asupra celor care aleg sa locuiasca \u00een el? Oare, la drept vorbind, Putin, Pussy Riot si teroristul islamic nu \u00eencep sa functioneze, involuntar, \u00een acelasi gen artistic?
\nB.G.: Categoric. Apropo, acum c\u00e2tiva ani am organizat o expozitie despre starea contemporana a religiei si m-am adresat diferitor organizatii religioase, \u00eentre care si celor fundamentaliste \u2013 at\u00e2t islamice, c\u00e2t si crestine si iudaice \u2013 si, ca sa vedeti, am primit numai materiale video. Numai video! Sute, mii de filmulete. Iar c\u00e2nd privesti aceste filmulete, prima \u00eentrebare care trebuie pusa este: de ce nu si texte? Organizatiile sunt interesante prin ceea ce nu au trimis. Nu au trimis text, nu au trimis pictura, nu au trimis sculptura, n-au trimis nici pe dracu\u2019. Ei au trimis video.<\/p>\n

I.S.: \u00cen plus, filmuletul \u00een sine, \u00eentorc\u00e2ndu-ne la Sklovski, probabil ca si el creeaza o anumita senzatie de \u00eenstrainare, care \u00eel si face sa devina viral. Trebuie sa fie straniu, cumva barbar, neasteptat, si atunci poate sa adune si un milion de vizualizari.
\nB.G.: Ce este un video? E un anumit tip de naratiune vizuala. El nu vorbeste pe limba oamenilor care expediaza acest mesaj. Daca ar fi povestit filmuletul pe limba lor, ei ar fi scris un text. Domnia videoului se bazeaza pe o cautare de tip Esperanto, pe cautarea unui limbaj vizual, care traverseaza granitele culturale si lingvistice, c\u00e2t si orice alte granite ale \u00eentelegerii. Altfel spus, videoul s-a format ca o noua Esperanto a lumii contemporane. Dar este la fel de evident, \u00een acelasi timp, ca sunt lucruri care merg spuse pe \u201elimba video\u201c, si altele care nu pot fi rostite \u00een aceasta limba. Cu alte cuvinte, oamenii politici trebuie sa arate \u00eentr-un anume fel pentru a aparea pe ecran. Daca nu practica fitness-ul, atunci nu mai sunt oameni politici pentru ca nu pot vorbi \u00een aceasta limba. Ei trebuie sa practice un soi de autodesign, sa practice designul propriului spatiu. Asta ar trebui sa practice, si e vorba de unul si acelasi design, implementat de aceiasi specialisti. Cred ca una din sarcinile artei contemporane este, \u00een acest sens, analiza acestui nou limbaj universal al naratiunii video, care domina \u00een mod absolut, datorita faptului ca s-a dovedit a fi translingvistic si, \u00een acest fel, deschis pentru oricine.<\/p>\n

I.S.: \u00centr-un interviu acordat platformei OpenSpace acum c\u00e2tiva ani ati afirmat ca arta contemporana, \u00een context international, se afla \u00een subordonarea turismului \u2013 care intereseaza cel mai mult autoritatile locale, pentru a face oamenii curiosi sa le calce pragul. Si cine-ar fi, \u00een Rusia \u2013 unde turismul nu ocupa un loc foarte special \u2013, acei agenti interesati de aceasta arta contemporana? Caci ea exista cumva, oricum, \u00een mod paradoxal, chiar daca turismul lipseste. Expozitiile sunt plimbate, pe bani de la stat ori semi-guvernamentali, c\u00e2nd la Krasnodar, c\u00e2nd la Novosibirsk, acolo pe unde misuna mujicii barbosi care n-au nici un chef sa guste asa ceva \u2013 dar totusi ceva-ceva se \u00eent\u00e2mpla \u00een \u00eentreaga tara.
\nB.G.: Cred ca aici exista doua aspecte. \u00cen primul r\u00e2nd, oamenii fac parte integranta din turism, dar si productiile de arta fac parte din turism. Arta contemporana a luat nastere atunci c\u00e2nd productiile de arta au \u00eenceput sa umble, c\u00e2nd au \u00eenceput sa calatoreasca prin toata lumea. A \u00eenceput astfel atunci o activitate expozitionala: plimbarea productiilor artistice din loc \u00een loc, fapt ce nu se \u00eent\u00e2mplase veacuri la r\u00e2nd. P\u00e2na atunci, trebuia sa mergi undeva ca sa poti vedea ceva, apoi operele au \u00eenceput sa circule. C\u00e2t priveste videoul, e un mediu prin excelenta viral. Se distribuie autonom, vine el la tine. Iar aceasta miscare, aceasta circulatie a oamenilor, a lucrurilor si imaginilor, diverse forme de circulatie paralela sau intersectata \u2013 aceasta este circulatia artei. E adevarat ca aici circulatia oamenilor e destul de scazuta, \u00eensa circulatia lucrurilor e \u00een crestere: acum se arata mai mult ca oric\u00e2nd.<\/p>\n

I.S.: Altfel spus, nu mai e nevoie sa pleci undeva ca sa fii turist. Totul vine catre tine.
\nB.G.: Da, activitatea expozitionala \u00eeti ofera posibilitatea de a practica turismul chiar ram\u00e2n\u00e2nd \u00een orasul tau, atunci c\u00e2nd lucrurile vin ele la tine, \u00een loc sa te duci tu la ele. C\u00e2t priveste interesul, am impresia ca Rusia este o tara ideologica, a fost ideologica si continua sa fie asa. Capitalismul nu a schimbat-o deloc. Este o tara care nu se poate hotar\u00ee daca este parte integranta a civilizatiei occidentale sau i se opune acesteia. Fiecare individ oscileaza, \u00eentreaga tara oscileaza. Iar relatia mujicilor barbosi cu arta contemporana este forma vizibila a acestei oscilatii. Lucrurile s-au miscat putin \u00eentr-o anumita directie \u2013 s-a expus arta contemporana, a fost taiata \u00een f\u00e2sii \u2013 dupa care s-au \u00eentors \u00een partea cealalta.<\/p>\n

I.S.: Iar acutizarea acestei confruntari pe care o urmarim acum c\u00e2t de benefica este pentru arta? \u00cen anii 2000 s-a vorbit mult despre faptul ca daca nu exista niciun fel de presiune, nu poate exista nici opozitie, iar \u00een arta apare senzatia de l\u00e2ncezeala si inutilitate. \u00cen schimb, daca se str\u00e2nge surubul, atunci se iveste din nou energia opozitiei si sunt suscitate gesturi puternice.
\nB.G.: Nu. Nu e chiar asa. Nu asa functioneaza lucrurile. Problema e faptul ca opozitia se bazeaza pe o \u00eentrebare mereu re\u00eennoita si reluata de la capat: avem noi nevoie de arta contemporana? E nevoie sa ne solidarizam cu Occidentul \u00eentr-o coincidenta extatica generala? Sau e nevoie sa rupem totul \u00een bucati? Precum \u00een \u201eTaras Bulba\u201c. Bulba a venit si-a spus: \u201eAm nevoie de aceste oale? Nu, nu am nevoie\u201c. Si a \u00eenceput sa sfarme oalele. \u00censa daca revenim mereu la refrenul, \u201eavem nevoie oare de arta contemporana?\u201c, toata miscarea se blocheaza \u00eentr-o opozitie neproductiva. Mai bine v-ati hotar\u00ee, o data pentru totdeauna, ca da, aveti nevoie de ea, si mergem mai departe. Situatia anilor \u201990 a fost si ea neproductiva \u00eentr-un anume sens, a fost neproductiva pentru ca cea mai mare parte a populatiei nu s-a opus artei contemporane, dar nici nu a primit-o cu bratele deschise. Iar artistii se miscau \u00een vid, nesustinuti de societatea \u00een care traiau. Daca aruncati o privire asupra institutiilor rusesti de arta, principalele muzee, sistemul de \u00eenvatam\u00e2nt, Academia de Arte, universitatile s.a.m.d. sunt extrem de \u00eendepartate de arta contemporana. Istoria artei secolului XX practic nu se preda, sau daca se preda, se face \u00eentr-o forma cu totul distorsionata. Acest domeniu nu ofera oamenilor niciun fel de cunostinte. Publicul e slab informat, sistemul educational nu functioneaza, sistemul artistic al artei contemporane este extrem de limitat si se afla fie \u00een situatia de confruntare, fie de izolare, fie \u00een gol, fie sub presiune. Mult mai bine ar fi fost daca poporul s-ar mai fi \u00eempacat cu sine. Nu ar fi iubit arta contemporana, care nici nu trebuie iubita, ci s-ar fi \u00eempacat cu ea. Credeti cumva ca publicul occidental iubeste arta contemporana? Iubeste pe naiba! Nu poate suporta toate aceste patratele si cruciulite. Dar s-a obisnuit cu ele si chiar le at\u00e2rna pe peretii sufrageriei. Omul trebuie pur si simplu obisnuit. Ca doar suntem obisnuiti sa existe aer si sa \u00eel respiram\u2026 Cu toate ca, daca stai sa te g\u00e2ndesti mai bine, e si acesta un fleac. Dar ne-am obisnuit cu el si pare sa ne fie OK.<\/p>\n

 <\/p>\n

Traducere din rusa de Igor Mocanu<\/strong><\/em>
\n Interviu publicat \u00een revista \u201eAfisa\u201c, preluat de pe platforma CriticAtac.ro<\/strong><\/em><\/p>\n

 <\/p>\n

 <\/p>\n

Nota:<\/strong>
\n(1) Vhutemas \u2013 V\u00ees\u00eeie hudojestvenno-tehniceskie masterskie, Ateliere artistice si tehnice superioare, institutie fondata \u00een 1920 de catre falanga radicala de st\u00e2nga a constructivismului rus, \u00eentre care Kandinski, Tatlin, Lisitki, Rodcenko si, evident, Florenskii (n. tr.).<\/p><\/blockquote>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Boris Groys, despre Pussy Riot, fundamentalisti si victoria videoului   Iurii Sapr\u00eeki: Ce face, dupa parerea dumneavoastra, contemporaneitatea ca sa fie moderna? Ce instante au legitimitatea de a decide ce este si ce nu este modern? Unde ar trebui sa privim astazi pentru a fi \u00een pas cu vremurile (nescap\u00e2nd din vedere faptul ca, dupa… Cite\u0219te mai mult »\u201eCredeti ca publicul occidental iubeste arta contemporana? Iubeste pe naiba!\u201c<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[17],"tags":[8194,8195],"class_list":["post-13084","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-ideilor","tag-boris-groys","tag-pussy-riot"],"views":1174,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/13084","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=13084"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/13084\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=13084"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=13084"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=13084"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}