{"id":12992,"date":"2012-08-30T12:55:02","date_gmt":"2012-08-30T10:55:02","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=12992"},"modified":"2012-08-30T12:55:38","modified_gmt":"2012-08-30T10:55:38","slug":"culturi-extra-europene-arhetipuri-timbralitati-si-tehnici-arhaice-in-secolul-xx","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/culturi-extra-europene-arhetipuri-timbralitati-si-tehnici-arhaice-in-secolul-xx\/","title":{"rendered":"Culturi extra-europene, arhetipuri, timbralitati si tehnici arhaice \u00een secolul XX"},"content":{"rendered":"

\u00cen a doua jumatate a secolului XX se \u00eencearca si se reuseste contactul muzicii europene cu elementele altor culturi, prin \u00eempletirea unor conceptii subiective cu dorinta si nevoia de nou, de original, dar si cu aspiratia spre o muzica universala, spre o cultura unica a globului.<\/strong> <\/em>
\n\u00cen eseul sau denumit \u201eWeltmusik\u201c (\u201eMuzica mondiala\u201c), Karlheintz Stockhausen scria \u00een 1973: \u201eDecisiv este ca fortele creatoare din fiecare cultura sa-si dezvolte, \u00een ele \u00eensele, acele aspecte care capata viata de c\u00e2te ori se privesc \u00een oglinda altor culturi\u201c. Stockhausen credea \u00een \u201econcertul tuturor culturilor\u201c, nascut numai prin \u201estilurile individuale, constient formate din \u00eencrucisarile celor mai ciudate influente din toate timpurile istorice, cu posibilitatile originale de astazi\u201c (Johann H\u00e4usler, \u201e\u00cent\u00e2lniri\u201c, Wien Modern Festival Program, 1996, p.35). \u00cen acest spirit va crea, \u00een 1966, lucrarea intitulata \u201eTelemusik\u201c, ce reuneste materiale multi-culturale \u00eentr-o desfasurare caleidoscopica: diferite stiluri muzicale japoneze, elemente folclorice din Sahara, Spania, Bali, Ungaria alaturi de elemente de limbaj personal.
\n\u201eMuzicile extra-europene constituie un rezervor fabulos de modele\u201c \u2013 atragea atentia, la r\u00e2ndul sau, Pierre Boulez, referindu-se la caracterul multi-cultural al muzicii sale: conceptia despre timp a muzicii japoneze, traditia indiana a improvizatiei, timbrurile metalofoanelor din Indonezia, instrumentele cu coarde din China, practica eterofoniei, at\u00e2t de caracteristica multor muzici traditionale non-europene. Influente ale muzicii asiatice se remarca si la Olivier Messiaen, care topeste modelele ritmice indiene \u00eentr-o structura deosebit de originala.
\nFilosofia Extremului Orient lasa o puternica amprenta asupra spiritului unor ilustri compozitori, produc\u00e2nd mutatii serioase \u00een g\u00e2ndirea componistica, ale caror efecte sunt sesizabile \u00een multe paliere ale creatiei: hazardul, teoria vidului \u2013 \u00een cazul lui John Cage \u2013, sau explorarea interioritatii si \u00eemprejmuirilor sunetului \u00eentr-o stare de non-evolutie \u2013 la Giacinto Scelsi, Iancu Dumitrescu, Horatiu Radulescu \u2013, aceeasi non-evolutie conduc\u00e2nd spre surprinderea unei atemporalitati improprie artei sunetelor \u00een lucrarile lui La Monte Young si Corneliu Dan Georgescu, pentru a alege doar c\u00e2teva repere semnificative. Asadar, creatia din a doua jumatate a secolului XX se manifesta sub semnul redefinirii notiunii de muzica si al re-evaluarii semnificatiei artei \u00een general si a expresiei ei muzicale, \u00een special.
\nPostmodernismul apare ca o reactie la serialismul sterp, deja epuizat, afirm\u00e2ndu-se prin doua tendinte distincte de recuperare: pe de o parte, a traditiilor \u2013 fuga \u00eenapoi \u2013, despre care vorbeste Stefan Niculescu, iar pe de alta parte, a anumitor modele naturale, arhetipale. O investigatie asupra acestora este extrem de necesara pentru a clarifica semnificatia creatiei muzicale contemporane. \u201eNumai asa vom afla noi, compozitorii, ce \u00eenseamnna, de fapt, muzica pentru om\u2026\u201c (Joji Yuasa, \u201ePerspectives of Music\u201c, vol 2, no 2, 1989, p.177)
\nRelatia dintre cuceririle secolului XX si elementele arhetipale apare astfel, \u00een planul muzicii contemporane, ca un fenomen firesc, \u00een lumina caruia multe dintre inovatiile contemporanilor nostri se dovedesc, de fapt, cunoscute si practicate \u00een muzicile traditionale din cele mai vechi timpuri.
\nViziunile arhetipale<\/strong>
\nViziunile arhetipale reprezinta, asadar, \u00eentoarecerea la modelele naturale, ce surprind esenta muzicii, functiile ei primordiale. Apelul la geneza, la arhaic, despre care vorbea Joji Yuasa, presupune o incursiune \u00een straturile ancestrale ale culturii si filosofiei. Astazi, mai mult ca oric\u00e2nd, devin necesare \u00een procesul de creatie doua conditii ce se determina reciproc: universalitatea limbajului si recuperarea datelor esentiale ale muzicii, cu \u00eentreaga ei putere de a transmite stari, emotii si idei artistice. Aceleasi elemente care cu mii de ani \u00een urma, \u00een ritualuri si practici magice, constituiau pilonii si esenta muzicii (incantatie, repetitie, variatie, pulsatie si non-pulsatie ritmica, scari modale) sunt astazi reluate si adaptate contemporaneitatii, deoarece ofera \u00eenca multe solutii interesante, puternice si originale. Ele pastreaza legatura str\u00e2nsa cu esenta singular umana a muzicii, cu siguranta cea mai directa si mai sensibila forma de exprimare artistica a temelor existentiale fundamentale: nasterea, viata, moartea, cu \u00eentreaga lor gama de sentimente si stari specifice. Aceasta fascinanta tendinta de recuperare a arhetipurilor muzicale a influentat si creatia unor foarte importanti compozitori rom\u00e2ni precum Stefan Niculescu, Octavian Nemescu, Corneliu Dan Georgescu.
\nMuzica spectrala<\/strong>
\nMuzica spectrala redescopera rezonanta naturala, fenomen acustic existent dintotdeauna, aparut odata cu sunetul. Recuperarea rezonantei naturale se constituie \u00eentr-o redescoperirie si aplicare a unor baze naturale, eterne, originare, at\u00e2t \u00een scoala rom\u00e2neasca de compozitie (Corneliu Cezar, Octavian Nemescu, Nicolae Br\u00e2ndus, Horatiu Radulescu, Iancu Dumitrescu, Calin Ioachimescu sau Fred Popovici), c\u00e2t si \u00een cea franceza (Tristan Murail sau G\u00e9rard Grisey).
\nEterofonia<\/strong>
\nEterofonia, sintaxa muzicala cea mai moderna este teoretizata si utilizata \u00een mod constient abia \u00een secolul XX, ea av\u00e2nd \u00eensa radacini ad\u00e2nci \u00een orice muzici arhaice pentru doi sau mai multi interpreti. Dupa ce George Enescu a transpus-o \u00een creatia culta, Stefan Niculescu a teoretizat-o si a \u00eembracat-o \u00een forme specifice.
\nModalismul<\/strong>
\nModalismul, aparut ca negare a serialismului, redevine principala forma de organizare a sunetelor. \u00cencep\u00e2nd cu Claude Debussy, Andr\u00e9 Jolivet si Olivier Messiaen, compozitorii \u00eesi pun din nou problema ethos-ului modal regasit din plin \u00een creatia rom\u00e2neasca si, mai mult dec\u00e2t at\u00e2t, teoretizat de catre Anatol Vieru (\u201eCartea modurilor I\u201c, Ed. Muzicala, Bucuresti, 1980) si Wilhelm Berger (\u201eDimensiuni modale\u201c, Ed. Muzicala, Bucuresti, 1979) sau utilizeaza scari din culturile traditionale, asemenea creatiilor lui Aurel Stroe si Frank Denyer, \u00een care se folosesc sisteme de acordaj proprii culturilor asiatice.
\nImprovizatia<\/strong>
\nImprovizatia este asociata constructiei riguroase, \u00een care ritmul liber este alternat sau suprapus celui pulsatoriu (Karlheinz Stockhausen, Nicolae Br\u00e2ndus, Ulpiu Vlad), asa cum se \u00eent\u00e2mpla si cu mii de ani \u00een urma.
\nTimpul<\/strong>
\nTimpul cu evolutie \u00een spirala (timpul global), timpul fara pulsatii, elastic, circular este preluat, ca idee, din muzicile traditionale asiatice \u2013 Teatrul N\u00f4, muzica de curte Gagaku, c\u00e2ntul calugarilor budisti numit Shomio (Joji Yuasa) sau din doina si bocetul rom\u00e2nesc, asa cum demonstreaza toata creatia rom\u00e2neasca. Pentru G\u00e9rard Grisey, timpul muzical este inseparabil de cel psihologic. Asum\u00e2ndu-si conceptiile compozitorilor asiatici Joji Yuasa si T\u00f4n-Th\u00e2t-Ti\u00eat asupra timpului, G\u00e9rard Grisey vorbeste si el despre elasticitatea timpului muzical, consider\u00e2nd ca exista doua modalitati diferite de a aprecia timpul: cea a timpului directional, ireversibil, biologic, istoric \u2013 timpul occidental \u2013 si cea a timpului non-directional, al contemplatiei \u2013 timpul oriental. \u201eO lucrare muzicala se \u00eenscrie \u00een primul tip de temporalitate, dar daca anumite portiuni sunt dilatate \u00een asa fel \u00eenc\u00e2t trecutul si viitorul sa para a fi anihilate, muzica va deveni atemporala, nedirectionata, reversibila.\u201c (Jean-No\u00ebl von Weid, \u201eLa musique du xx-\u00e8 si\u00e8cle\u201c, Ed. H\u00e2chette, 1992, p. 316)
\nMinimalismul si repetitia<\/strong>
\nMinimalismul si repetitia \u2013 model universal de ordine \u2013 \u201e\u00eenseamna \u00eenainte de toate utilizarea la infinit a unui timp mitic readus \u00een prezent. Fiecare dintre evenimentele religioase nu face altceva dec\u00e2t sa repete la nesf\u00e2rsit arhetipul, adica repeta ceea ce s-a petrecut la \u00eenceput\u2026\u201c (Mircea Eliade, \u201eTratat de istorie a religiilor\u201c, Ed. Humanitas, Bucuresti, 1992, p. 359)
\n\u00cen diferitele ei forme (identica, secventiala sau variata), repetitia se constituie \u00eentr-o adevarata replica la teoria imposibilitatii repetarii din muzica seriala, fiind utilizata at\u00e2t \u00een minimalismul repetitiv non-evolutiv (La Monte Young, Corneliu Dan Georgescu), c\u00e2t si \u00een cel repetitiv-evolutiv, procesual, continuu (Terry Riley, Philipp Glass, Steve Reich, Gy\u00f6rgy Ligeti, Mihai Mitrea Celarianu, Lucian Metianu).
\nRitualul si incantatia<\/strong>
\nRitualul si incantatia sunt tot mai frecvent \u00eent\u00e2lnite \u00een muzicile contemporane. \u00cencep\u00e2nd cu Jolivet, Var\u00e8se si Stravinski, multi compozitori sunt preocupati de o posibila \u00eentoarcere la magia incantatorie arhaica. Este repus \u00een discutie caracterul magic, terapeutic chiar, al muzicii. Scoala rom\u00e2neasca de compozitie ofera c\u00e2teva repere importante: Tiberiu Olah, Myriam Marb\u00e9, Octavian Nemescu, Cornel Taranu, Doina Rotaru si Irinel Anghel.
\nVariatia continua<\/strong>
\nVariatia continua a c\u00e2torva celule este astazi unul dintre procedeele preferate de catre compozitori. Formele deschise, curgerea lenta cu variatii continue, dar aproape imperceptibile, starea de ritual sunt definitorii mai ales pentru creatia lui Giacinto Scelsi sau a lui La Monte Young si Karlheinz Stockhausen, dar si pentru cea a lui Gy\u00f6rgy Ligeti, relev\u00e2nd dorinta acestora de a topi \u00een limbajul propriu elemente inedite. Despre Ligeti, Stefan Niculescu scria \u00een 1973: \u201eLigeti este un inventator de structuri ingenios colorate, iar forma \u2013 desav\u00e2rsita \u2013 rezulta din alaturarea structurilor \u00eentr-un mod imprevizibil, asemenea evenimentelor dintr-un vis\u2026 Recent pare sa \u00eencorporeze stilului sau o noua categorie sintactica, de fapt stravechea monodie\u2026\u201c (Stefan Niculescu, \u201eReflectii despre muzica\u201c, Ed. Muzicala, Bucuresti, 1980, p. 234)
\n\u00cen creatia rom\u00e2neasca, aceasta tehnica este, de asemenea, des \u00eent\u00e2lnita la Corneliu Dan Georgescu, Octavian Nemescu, Corneliu Cezar, Mihai Moldovan, Cornel Taranu, Myriam Marb\u00e9.
\nPrincipiul unitatii \u00een diversitate<\/strong>
\nPrincipiul unitatii \u00een diversitate pe scara timpului si a spatiului sonor (eterofonia si poli-eterofonia), importanta acordata linistii, pauzei (Toru Takemitsu, Yosihisha Taira, Toshio Hosokawa) sunt principii \u00eemprumutate din muzica si filosofia orientala, dar si din straturile ad\u00e2nci ale unui folclor universal comun (Myriam Marb\u00e9, Anatol Vieru, Tiberiu Olah, Octavian Nemescu, Doina Rotaru).
\nDualitatile antagonice<\/strong>
\nde tip yin-yang<\/strong>
\nDualitatile antagonice de tip yin-Yang, precum static-dinamic, plin-gol, terta mare-terta mica (Ysang Yun) sau ascensio-descensio, incipit-finalis (nastere-moarte la Octavian Nemescu), prin caracterul lor etern valabil, reprezinta si astazi elemente constitutive esentiale \u00een constructia discursului muzical.
\nGlissando-ul, apogiaturile,<\/strong>
\n intervalele, microtoniile<\/strong>
\n si melismele<\/strong>
\nGlissando-ul, apogiaturile, intervalele, microtoniile si melismele, fara de care aproape ca nu se mai poate imagina o partitura contemporana, sunt preluate, si ele, din muzicile arhaice. Glissando-urile, bunaoara, se regasesc \u00een muzicile lui Giacinto Scelsi si Doina Rotaru. Modurile, intervalele, ornamentele \u00eesi redob\u00e2ndesc semnificatiile de odinioara. Mai mult dec\u00e2t at\u00e2t, se pune problema reevaluarii semnificatiei sunetelor sau intervalelor si, prin aceasta, a unei anumite functionalitati a muzicii dincolo de cea pur estetica. Corneliu Cezar, \u00een teza sa despre \u201eHermeneutica muzicala\u201c, realizeaza, prin combinarea cercetarilor astrologice cu cele sonologice, o analogie \u00eentre intervalele muzicale si cele astrale, \u00een scopul de a stimula revenirea la utilizarea simbolisticii sunetelor, intervalelor si modurilor.
\nO proiectie peste timp a sunetului primordial, fundamental, o reprezinta tehnica sunetului-pivot, a sunetului generator, folosita \u00een creatiile lui Andr\u00e9 Jolivet, Giacinto Scelsi, Johnatan Harvey, T\u00f4n-Th\u00e2t-Ti\u00eat, Octavian Nemescu, Doina Rotaru.
\nSunetul complex<\/strong>
\nSunetul complex, caracteristic culturilor traditionale, transformat si sculptat \u00een permanenta \u00een toti parametrii sai intonationali, timbrali si dinamici, este \u00een zilele noastre folosit si considerat ca una dintre cele mai importante cuceriri si redescoperiri ale secolului XX. Element primordial \u00een relatia om-cosmos, fiind considerat o proiectie a naturii, \u00eenglob\u00e2nd zgomotul, suflul suplimentar si vocea, sunetul complex reprezinta astazi o culme a tehnicii instrumentelor de suflat din lemn (sunete eoliene, multifonice, emisia simultana cu vocea), \u00een care exceleaza scolile de compozitie japoneza si rom\u00e2neasca. De asemenea, cluster-ul, care pare a fi inventia secolului XX, este, de fapt, o alta ipostaza a sunetului complex, prezenta si \u00een muzicile japoneze Shomio si Gagaku.
\nTimbrul<\/strong>
\nAtentia acordata timbrului, mai precis varierii continue a culorii timbrale, este tot o influenta a culturilor si filosofiilor traditionale. De la Scelsi \u00eencoace, sunetul se afla din nou \u00een centrul preocuparilor creatorilor, care cauta surse noi sau realizeaza combinatii timbrale inedite, prin folosirea unor instrumente non-conventionale \u00een raport cu traditia occidentala (instrumente traditionale, instrumente inventate) sau prin utilizarea unor moduri particulare de a actiona instrumentele clasice europene, pentru a se obtine efecte timbrale asemanatoare celor din muzicile altor culturi. Harry Partch, Mauricio Kagel sau Frank Denyer sunt exemple graitoare ale acestor cautari pe terenul timbralitatii, ele multiplc\u00e2ndu-se \u00een perioada actuala, c\u00e2nd miza timbrala devine din ce \u00een ce mai importanta pentru compozitori. \u00cen creatia rom\u00e2neasca \u00eent\u00e2lnim aceasta preocupare \u00eendeosebi \u00een lucrarile compozitorilor Octavian Nemescu, Iancu Dumitrescu, Horatiu Radulescu, Ulpiu Vlad, Doina Rotaru si Irinel Anghel.
\nTot preluari din culturile asiatice (teatrul N\u00f4 si muzica de curte Gagaku) sunt si straturile suprapuse sau planurile cu evolutii temporale diferite, fluxul sonor continuu, isonul \u2013 tehnici extrem de actuale \u00een muzica contemporana asiatica si europeana (Stefan Niculescu, Aurel Stroe).
\nNu \u00eent\u00e2mplator, flautul, instrument ales, folosit \u00een ritualurile primitive ca mijloc de comunicare a omului cu divinitatea, exercita si astazi o puternica atractie asupra creatorilor si a publicului meloman, motiv pentru care instrumentul cunoaste o fantastica revigorare, prin dezvoltarea posibilitatilor sale tehnice si timbrale si, implicit, a unui repertoriu de mare valoare artistica.
\nMulte dintre tehnicile folosite \u00een muzica de avangarda reprezinta, de fapt, o preluare si \u00een acelasi timp o decantare, o stilizare a celor arhaice: respiratia circulara, sunetele eoliene, glissando-urile, emiterea sunetului deodata cu vocea, diferite tipuri de atac si de vibrato. Acestora li se adauga foarte multe alte tehnici noi (extinse), caracterizate prin folosirea unor degetatii si moduri de suflat inedite, ce permit realizarea multifonicelor, a schimbului de culoare pe acelasi sunet (bisbigliando), a jocului pe armonicele sunetului (baleaj de armonice), a efectului de whisle-ton (emiterea \u00een nuanta mica a unor armonice extrem de \u00eenalte) sau tongue-ram (lovirea ambusurii cu limba ce produce un sunet aflat cu o septima mare mai jos fata de cel real) si a multor altor surprinzatoare inovatii notate \u00een mod particular, specifice fiecarui interpret \u00een parte.
\nToate aceste elemente arhetipale, \u00eenvesm\u00e2ntate \u00een limbaje si tehnici proprii artei contemporane, contribuie la redob\u00e2ndirea functiilor primordiale ale muzicii, conferindu-i, \u00een esenta, puterea de comunicare si forta de a induce o stare privilegiata, apropiata revelatiei magice, demonstr\u00e2nd astfel ca marea muzica este, \u00een egala masura, rodul mestesugului si al unei motivatii emotionale si ideatice.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

\u00cen a doua jumatate a secolului XX se \u00eencearca si se reuseste contactul muzicii europene cu elementele altor culturi, prin \u00eempletirea unor conceptii subiective cu dorinta si nevoia de nou, de original, dar si cu aspiratia spre o muzica universala, spre o cultura unica a globului. \u00cen eseul sau denumit \u201eWeltmusik\u201c (\u201eMuzica mondiala\u201c), Karlheintz Stockhausen… Cite\u0219te mai mult »Culturi extra-europene, arhetipuri, timbralitati si tehnici arhaice \u00een secolul XX<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[66],"tags":[8165],"class_list":["post-12992","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-arte-media","tag-elemente-arhetipale-in-muzica"],"views":2393,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/12992","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=12992"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/12992\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=12992"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=12992"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=12992"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}