{"id":12986,"date":"2012-08-30T12:49:39","date_gmt":"2012-08-30T10:49:39","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=12986"},"modified":"2012-08-30T12:49:59","modified_gmt":"2012-08-30T10:49:59","slug":"ghid-practic-de-calatorit-la-sulina","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/ghid-practic-de-calatorit-la-sulina\/","title":{"rendered":"Ghid practic de calatorit la Sulina"},"content":{"rendered":"

E deja amiaza, si pe drumul prafuit aerul trece de 40 de grade. Daca te iei dupa descrierile de pe Internet, drumul asta ar trebui sa fie \u201e\u00een stare acceptabila\u201c. La fata locului, \u201eacceptabil\u201c e ceva vag, \u00eentre drum de tara presarat cu pietre ascutite si o duna de nisip \u00een care se \u00eempotmolesc rotile bicicletelor. Abia am trecut de Cardon, si suntem acoperiti de praf din cap p\u00e2na-n picioare. Ne uitam dupa fiecare piatra din drum \u2013 o pana de cauciuc, \u00een pustietatea asta, nu e tocmai cel mai placut lucru. \u00cen Cardon am vazut vreo patru case acoperite cu stuf, si doi copii care se jucau l\u00e2nga o balta. Ulterior, vom afla de la c\u00e2rciumarul\/ v\u00e2nzatorul\/ candidatul-la-primarie din C.A. Rosetti ca aceia sunt singurii copii din Cardon. Nici urma de magazin, apa e pe sf\u00e2rsite, si p\u00e2na la Letea Sat mai sunt cel putin 16 kilometri.<\/strong> <\/em>
\nPe drum<\/strong>
\nCa sa ajungi la Sulina trebuie sa-ti planuiesti o zi \u00eentreaga numai pentru drum. Daca vrei sa mergi pe modul \u201eadventure\u201c e nevoie sa-ti pregatesti si un buget de rezerva, pentru neprevazut. Prima oprire e \u00een Tulcea, la intrarea \u00een Delta, unde se cam termina si caile de acces pe uscat. De data asta ne hotar\u00e2m sa mergem cu trenul, din doua motive \u2013 poti sa dormi tot drumul (sau asa ne facem noi calculele) si e mai comod sa-ti transporti bicicletele. Cum din Bucuresti sunt doar doua trenuri pe zi care ajung la Tulcea, plecam cu cel de dimineata, de la 5.45.
\nTeoretic, trenul ar trebui sa faca 5 ore si jumatate, pe o distanta de 330 km. Asta \u00eenseamna o viteza medie de 60 km\/ ora. \u00cen fapt, pe canicula, trenul face peste sase ore, deoarece, asa cum ni se explica la televizor, sinele \u201ese dilata\u201c. Dupa un concert Guns n’Roses si o noapte nedormita de \u00eempachetat bagaje, ne prezentam, la 5 si jumatate, la casierie si cerem doua bilete dus-\u00eentors, pentru Tulcea. Biletele au o valabilitate de douazeci de zile, ni se spune, timp \u00een care putem sa ne \u00eentoarcem c\u00e2nd vrem. \u201eVa rezerv si locuri la \u00eentoarcere?\u201c, ne \u00eentreaba casierita CFR-ului. \u201eLocurile se dau separat?\u201c, \u00eentreb. \u201eDa, se dau separat, si costa at\u00e2t\u201c. Ok. Mai \u00eencolo, ne vom da seama ca aceasta conversatie avea sa ne coste exact 150 de lei \u2013 pretul biletului de \u00eentoarcere. Pentru biciclete, nu se pot cumpara bilete de la casa. Trebuie facut un \u201earanjament\u201c \u00een tren.
\nLa peron gasim o sageata albastra, cu spatiu berechet pentru biciclete. \u00cel anuntam pe \u201enas\u201c ca avem cu noi un \u201ebagaj voluminos\u201c, cum defineste CFR-ul bicicleta, si ne parcam vehiculele pe holul trenului, unde nu \u00eencurca pe nimeni. Spatiul e foarte \u00eencapator, si pe holul acela ar \u00eencapea vreo 20 de biciclete, parcate regulamentar. Asteptam cuminti nasul, cu biletele \u00een m\u00e2na, sa vedem care e aranjamentul. Pai, simplu: 1,9 lei\/ kg ori 15 kg\/ bicicleta, rezulta ca avem de platit 60 de lei doar pentru un drum, ca sa ajungem cu bicicletele, pe tren, la Tulcea. Nasul citeste un text scris marunt, \u00een coada unei foi mototolite, pe care a scos-o din buzunar \u2013 chipurile, un regulament CFR. \u201e60 de lei \u00een plus, pentru doua biciclete, \u00eentr-un tren care merge cu 50 km\/ h?!\u201c. \u201ePai, sigur, dom’le, ce, vi se pare mult?\u201c, ma apostrofeaza nasul. \u201e\u00cen alte tari e mai rau!\u201c. Ma g\u00e2ndesc sa-i explic ca, \u00een alte tari, caile ferate \u00eencurajeaza transportul intermodal si ca obiectivul companiei nationale de cai ferate ar trebui sa fie tocmai acela de a-i ajuta pe oameni sa mearga cu bicicleta. \u00cemi dau seama la timp ca nu-l am \u00een fata mea pe ministrul Tansporturilor, ci ca stau de vorba cu un nas, care nu ia spaga doar pentru ca e speriat de \u201esupracontrolul\u201c iminent, de raul caruia ni se vaita.
\nDespre c\u00e2t de comod e sa-ti transporti bicicletele cu CFR-ul ne-am lamurit rapid. Despre cel de-al doilea avantaj, acela cu dormitul, dupa noaptea de concert si \u00eempachetat bagaje, aveam iarasi sa ne lamurim repede. Merg\u00e2nd cu 50 la ora, sageata albastra n-are cum sa fie altceva dec\u00e2t un tren de navetisti. Desi nu e aglomerat, trenul nu este suficient de mare pentru a cuprinde \u00eentreaga gama de bune maniere ale pasagerilor sai. Pret de trei statii, un gigolo de gara zbiara \u00een telefon ba la o amanta, ba la alta, trimit\u00e2ndu-le afectuos la origini. Conversatia o aude toata lumea, din primul p\u00e2na-n ultimul vagon. O femeie la vreo 40 de ani vorbeste cu \u201esefu’\u201c, explic\u00e2ndu-i \u00een gura mare toate afacerile firmei. \u00cen Rom\u00e2nia, un detectiv particular care traieste din amorurile si businessurile altora are o viata usoara: tot ceea ce trebuie sa faca e sa-si cumpere un bilet la CFR.
\nNu-i bai, vom recupera somnul la Sulina, pe plaja, ne consolam noi. Totul e sa prindem \u00een Tulcea \u201erapida\u201c privata de ora unu, care face p\u00e2na \u00een Sulina doar o ora si-un sfert. Alternativa e \u201epasagerul\u201c de stat, care face patru ore \u2013 o perspectiva nu tocmai placuta, \u00een conditiile date. La firma privata de nave rapide, teoretic, se fac rezervari. \u00cen practica, e foarte greu sa prinzi pe cineva la telefon, ca sa faci o rezervare, cu c\u00e2teva zile \u00eenainte. C\u00e2nd \u00een sf\u00e2rsit reusesti sa dai peste o operatoare, sansele sunt mari ca aceasta sa-ti raspunda, acru, ca nu mai sunt locuri.
\nTaman asa am patit si noi, prin urmare ne grabim, pedal\u00e2nd de-a lungul falezei din Tulcea, sa ajungem la cheiul rapidelor. Suntem salutati, de patru ori, \u00een engleza de localnici si ademeniti la \u201ea trip in the Danube Delta\u201c. Excentricitatea de a ajunge cu bicicleta la Tulcea nu o au, probabil, dec\u00e2t strainii inconstienti. La cheiul rapidelor, dupa o dimineata lunga, ne sur\u00e2de, pentru prima oara, norocul. Gasim doua bilete, care ne dau acces la sauna. Rapidele sunt niste barcute \u00eenchise, nu tocmai noi; \u00een ciuda pretului piperat al biletului, confortul pasagerilor e ultima prioritate a patronilor. Scaunele sunt mici si incomode, oamenii stau calare peste bagaje, iar temperatura trece de 40 de grade. Prin geamurile crapate si murdare, care au suportat, se pare, rigorile multor ierni, cu greu poti descifra ceva din frumusetile Deltei. Dar tot ceea ce conteaza e timpul \u00een care ajungi la Sulina: platesti de doua ori mai mult dec\u00e2t la NAVROM numai ca sa n-ai de-a face cu navele lor, si cu cele 4 ore \u00een care ele reusesc sa parcurga cei 70 de km de brat navigabil.
\nSimply Sulina<\/strong>
\nFarul Comisiei Europene a Dunarii; Cimitirul Comisiei, \u00een care se gasesc doua morminte de pirati; plaja \u00eenca salbatica si foarte \u00eencapatoare, unde nu auzi \u2013 \u00eenca \u2013 muzica house din trei surse, simultan; canalele din jur, cu multe vestigii din vremurile de glorie ale Sulinei, care adapostesc \u2013 \u00eenca \u2013 nuferi albi si o colonie permanenta de pelicani; peste din belsug, si \u00een restaurante, si \u00een balta, pentru pescarii amatori; si, nu \u00een ultimul r\u00e2nd, orasul, care, cu toate ranile comunismului (\u00een special sub forma de blocuri \u00een ruina si fabrici devastate), cu tot abandonul din ultimele opt-noua decenii, pastreaza ceva din farmecul portului comercial prosper de la \u00eenceputul secolului trecut.
\nSulina din 2012 e departe de a fi un oras m\u00e2ndru. \u00cen prezent, e un orasel oportunist, care se agata cu greu de statutul de urbanism. Cu cele cinci strazi, numerotate unu, doi, trei, patru, cinci, pe partea dreapta a Dunarii, spre varsare, dintre care doar faleza si prima strada sunt asfaltate (pe partea st\u00e2nga nu e nici urma de asfalt, si nici urma de vreun magazin de unde sa iei fie si o sticla de apa), cu casele sale de tara care se \u00eentind \u00een spatele caselor m\u00e2ndre, negustoresti, de pe faleza, Sulina nu se deosebeste prea mult de o comuna ceva mai rasarita. Dupa ce toate fabricile s-au \u00eenchis, iar locurile de munca la stat s-au redus drastic, locuitorii au luat-o de la zero. Tot ce au ei acum sunt valurile de turisti, care vin doar c\u00e2teva luni pe an, din mai p\u00e2na pe la sf\u00e2rsitul lui septembrie. \u00cen aceste luni, cei mai \u00eentreprinzatori localnici \u00eencearca sa puna deoparte pentru tot anul, pregatindu-se de iernat \u2013 \u00een anii rai, c\u00e2nd Dunarea e bocna, oraselul e complet izolat, iar la Tulcea mai poti ajunge doar cu spargatorul de gheata.
\nComportamentul oportunist al localnicilor e, asadar, o adaptare la conditiile de mediu. O tehnica de supravietuire. \u201e\u00cen oras, din 3 500 de oameni, c\u00e2t mai suntem, cei mai multi sunt pensionari. O parte \u2013 putini \u2013 muncesc \u00eenca la stat, ce se mai gaseste, la port, la navigatie\u201c, ne spun gazdele noastre, tanti Rodica si nea Vali, la care tragem de c\u00e2te ori poposim la Sulina. Tinerii au plecat aproape toti \u2013 la Tulcea, la Constanta sau la Bucuresti. Fiica gazdelor este studenta la Stomatologie \u00een Constanta si mai vine acasa doar \u00een vacante. Toti localnicii au reducere la transportul pe Dunare \u2013 iar studentii si pensionarii au reduceri si mai mari. \u00cen majoritatea cazurilor, oamenii din Sulina apeleaza totusi la \u201epasager\u201c; chiar daca fac bani frumosi din turism, vara, nu are rost sa-i iroseasca pe biletul scump la compania privata. \u201eAscultati-ma pe mine, sa n-aveti \u00eencredere \u00een astia cu rapidele lor. Daca ati sti c\u00e2te am patimit cu ei\u201c, ne avertizeaza un localnic pe care \u00eel \u00eentrebam daca gasim pe undeva un birou al companiei (exista doar un banner cu un numar de telefon \u2013 unde suni si iar suni, \u00een gol).
\nCu portile deschise<\/strong>
\nOportunist e, totusi, un cuv\u00e2nt greu pentru acest orasel. E adevarat, cum pui piciorul pe chei, esti asaltat \u2013 ca peste tot pe Litoral, \u00een plin sezon \u2013 de oameni care \u00eeti ofera ba cazare, ba excursii pitoresti \u00een Delta. Unii, mai discreti, \u00eeti dau o carte de vizita, z\u00e2mbind politicos. Daca nu ti-ai facut din timp un plan, poti alege, la fata locului, \u00eentre multe optiuni. Poti sta la una dintre pensiunile mai scumpe de pe faleza \u2013 care se \u00eenmultesc \u00een fiecare an \u2013 sau poti sa mergi la un localnic, acasa, la un pret mai mult dec\u00e2t decent. A doua optiune prezinta si avantajul unor mese de peste gatit de gazda \u00een stil \u201ede delta\u201c. Oraselul e mic, asa ca oricine are o camera cu un pat si o masa, \u00een curte, pe care e dispus sa puna o ciorba de peste, pentru turisti, face deja parte dintr-o \u201eretea\u201c. E o \u00eentreaga economie care functioneaza pe baza de \u00eentelegeri nescrise si de prietenii vechi, legate \u00eentre localnici \u00een seri \u00eendelungate, \u00een fata carafelor de vin \u2013 si c\u00e2t de lungi trebuie sa fie serile de iarna, \u00een orasel!
\nSi aici intervine farmecul unic al Sulinei. \u201eToata lumea stie \u00een oras pe toata lumea\u201c, ne spune Cristi, un fotograf-pictor-ghid-turistic pe care \u00eel \u00eent\u00e2lnim pe plaja. \u201eFurturi nu exista \u2013 daca cineva fura, se face, imediat, de cacao. Au mai fost unii care au furat, dar toata lumea a aflat a doua zi\u201c. \u00cel privim pe Cristi cum picteaza niste pesti \u201easa, mai ska\u201c, apoi, din vorba \u00een vorba, ne mutam la o bere. \u00centre retelele turistice \u2013 pictorul nostru, absolvent de arte plastice, e conectat, se pare, la mai multe retele \u2013 exista o concurenta bl\u00e2nda. Oamenii par, \u00een general, sa reuseasca sa nu se calce pe bataturi. Veteranii se respecta \u00eentre ei; Cristi, care are putin peste 30 de ani, ne spune ca face, deja, pe ghidul turistic de 17 ani, dar ca treaba \u201enu prea mai merge\u201c. Se g\u00e2ndeste sa se mute din Sulina \u00eentr-un oras mai mare, unde are o \u201egagica\u201c.
\nLocuri de cazare se gasesc, asadar, din belsug. La fel si excursiile pe canale \u2013 mai lungi, mai scurte, cu nuferi galbeni, cu nuferi albi, cu sau fara pelicani. C\u00e2nd calci prima data pe chei, te simti oarecum agasat de asaltul ofertelor de cazare; mai t\u00e2rziu, c\u00e2nd te plimbi prin oras, iarasi ai impresia ca toata lumea vrea sa \u00eeti v\u00e2nda ceva. \u00censa te obisnuiesti repede, cumperi ceea ce \u00eeti place, refuzi ceea ce \u00eeti e de prisos. Mai greu e sa te obisnuiesti cu usile descuiate si cu bicicletele lasate pe strada, pe care nimeni nu le leaga. \u00cen primele zile, avem tentatia sa \u00eencuiem tot timpul usa. Pe la mijlocul saptam\u00e2nii, gazdele noastre au plecat la Tulcea o zi \u00eentreaga, sa-si cumpere haine pentru o nunta la care vor fi nasi. Au lasat usile si poarta deschise, iar curtea era pazita doar de catelul Flocea (un maidanez flocos si batr\u00e2n, putin mai mare ca o m\u00e2ta). Precaut, am \u00eencuiat si am descuiat poarta toata ziua, de c\u00e2te ori am avut treburi pe acasa, nu fara a ajunge sa am un oarecare sentiment de ridicol.
\n\u00cen sf\u00e2rsit, preturile nu sunt mari, dar cum tentatiile sunt multe, o excursie la Sulina nu va fi, \u00een mod obligatoriu, foarte ieftina. Trebuie sa mai iei \u00een calcul si neprevazutul: data trecuta, c\u00e2nd am facut o excursie cu bicicletele de-a lungul bratului navigabil, prin Partizani-Vulturu-Gorgova, \u00eencerc\u00e2nd sa ajungem, pe pam\u00e2nt, c\u00e2t mai aproape de Sulina, am fost nevoiti sa angajam de doua ori c\u00e2te o barca a unor localnici \u2013 si cum aceste barci consuma multa benzina, ele nu sunt deloc ieftine. Daca nu prinzi rezervare la \u201erapida\u201c si pierzi \u201epasagerul\u201c de la sapte dimineata, excursia ta la capatul Deltei nu va mai fi una \u201ede buget\u201c.
\nSpre padurea Letea \u2013 o aventura<\/strong>
\nZilele la Sulina trec lenese pe plaja aproape goala, unde \u00eenchirierea sezlongurilor e optionala, si nici un difuzor nu te deranjeaza de la programul citit-baie-somn. \u00cen mare \u00eenaintezi usor, pe o panta lina de nisip, iar apa, desi tulbure, e curata si dulce, din cauza Dunarii care se varsa \u00een mare (unii zic ca Marea Neagra miroase a balta, \u00een zona aia, \u00eensa cert e ca nici nu te ustura ochii, de la sare). Seara, daca rezisti insectelor de pe plaja, poti vedea cum sclipesc, \u00een bataia lunii, krillii \u2013 asta spun, cel putin, localnicii ca ar fi crustaceii fosforescenti care \u00eenoata \u00een apa calda, foarte aproape de tarm.
\nPrea multa lenevie strica \u00eensa, chiar si pe plaja din Sulina. \u00cen primele zile, ne-am holbat la minunatia de iaht englezesc de lux, frumos intitulat Marjorie Morningstar (la fel ca filmul celebru), devenit repede subiectul fierbinte de b\u00e2rfa al orasului; cica doar \u00eentretinerea sa, pe o luna, ar costa 1 milion de euro! \u00cen drumul spre plaja aflata la 2 km de Sulina am vizitat cimitirul si am salutat o veche cunostinta \u2013 piratul al carui morm\u00e2nt e marcat cu un cap de mort, si la picioarele caruia localnicii aduc, periodic, flori (asta ca sa nu spunem ca posteritatea n-ar onora t\u00e2lharia si crima; sau poate piratul asta o fi fost unul decent si-o fi ajuns chiar primar \u00een oras?). Ne-am plictisit de berea cu lam\u00e2ie si am gustat din tot ce poate oferi, \u00een materie de peste, orasul \u2013 inclusiv din sturionii (ilegali?) de la restaurantul cu aer comunist din centru. Si am numarat chiar taxiurile din Sulina \u2013 sunt, cu totul, zece, pentru doua strazi asfaltate; la \u00eenceputul anilor ’90, \u00een Sulina erau doar doua masini, iar acum autoturismele, \u00een special cele h\u00e2rbuite, se \u00eenmultesc ca ciupercile.
\nE timpul, asadar, pentru o ciorba lipoveneasca de peste \u00een Letea Sat. Primul pas: suim bicicletele \u00eentr-o barca veche, pescareasca, ce face legatura \u00eentre malul drept si malul st\u00e2ng al bratului Sulina. E singurul mijloc de transport \u00eentre cele doua parti ale orasului; nici vorba de vreo perspectiva pentru un pod, \u00een viitorul apropiat. \u00a0 Un barbat taciturn trage la v\u00e2sle, p\u00e2na pe malul celalalt, si nu comenteaza c\u00e2nd, peste doua minute, \u00eei cer sa ma treaca \u00eenapoi: e bine de stiut ca pe malul st\u00e2ng, de unde \u00eencepe drumul spre Letea, nu exista chiar nici un magazin, si n-ai de unde sa iei nici un strop de apa.
\nP\u00e2na la Cardon \u00eent\u00e2lnim o singura femeie, care coseste, de una singura, \u00een mijlocul unui petic de pam\u00e2nt \u00eengradit. La \u00eentoarcere, dupa apusul soarelui, o vom gasi tot acolo, muncind. Femeia ne anunta ca n-am parcurs dec\u00e2t un sfert din drum. O padurice, la Cardon, si apoi numai c\u00e2mp, soare, si din c\u00e2nd \u00een c\u00e2nd mari cirezi de vaci lenese, pe marginea drumului. \u00cen C.A. Rosetti, pustiu. La ceea ce pare a fi magazinul\/ c\u00e2rciuma satului, identificabil dupa mesele pe care le vedem printr-o gaura \u00een geam, \u00een spatele unei perdele murdare, e pus lacatul. C\u00e2nd, \u00eentr-un sf\u00e2rsit, trece un batr\u00e2n cu caruta, ne dumirim: p\u00e2na la patru nu se deschide nimic. Putem sa \u00eencercam, totusi, la celalalt magazin, vizavi de scoala. Aha! Trebuie sa fie casa unde ni s-a parut noua ca am vazut niste postere cu bere la pet. \u00cen afara de postere, nici un semn distinctiv de activitate comerciala, dar e bine si asa: avem apa p\u00e2na la Letea!
\nDrumul p\u00e2na \u00een Letea Sat e cel mai prost de p\u00e2na acum si, cu toate ca nu are dec\u00e2t vreo 5 km, parca ar fi 20. Ne \u00eempotmolim \u00een petice de nisip si trebuie sa ne dam jos, iar si iar, si sa \u00eempingem bicicletele. \u00cen Letea Sat se termina si pietrisul; de acum, se merge doar pe duna de nisip. \u00cencercarea noastra de a pedala prin Padurea Letea pare, dupa doi kilometri de t\u00e2r\u00e2t prin nisip, utopica. Reusim sa atingem marginea padurii si o luam, bucurosi, \u00eenapoi, \u00eemping\u00e2nd din greu la biciclete. \u00cen sf\u00e2rsit, la pensiunea \u00een stil brasovenesc din sat, ne asteapta borsul lipovenilor. Cu cinci feluri de peste, c\u00e2ntarind peste doua kilograme, la un loc, scaldate \u00een mujdei si zeama de legume si \u00eencununate de clatite cu zarzare, e cel mai bun \u2013 si mai ieftin \u2013 bors din toate timpurile.
\nPedalam \u00een viteza pe drumul de \u00eentoarcere, ca sa apucam ultima cursa a barcagiului din Sulina, la noua si jumatate. Pierdem totusi o ora \u00een C.A. Rosetti, unde nu putem sa refuzam berea si povestile patronului de magazin cu posterele pe perete. O viata de roman, zece ani lucrati pe tir, \u00een jurul Europei, un accident, si iata-l pe omul nostru patron peste doua magazine, \u00een fundul pustietatii. Si candidat la primarie \u00een Rosetti \u2013 din partea PRM! De la el aflam ca \u00een Cardon exista doar doi copii (i-am vazut pe drumul \u00eencoace), care vin, zi de zi, la scoala, 10 km dus, 10 km \u00eentors, \u00een C.A. Rosetti, prin mijlocul pustiului. Tot de la el aflam ca fostul primar, musteriu fidel al magazinului, a promis ca va face drumurile din comuna \u00een primul mandat; pentru ca n-a facut nimic din ce-a promis, l-a c\u00e2stigat si pe al doilea, iar pe al treilea l-a pierdut la mustata, \u201e\u00een fata unei fatuci\u201c.
\nUn c\u00e2ine frumos, negru, ne urmareste cea mai mare parte a drumului, p\u00e2na \u00een Sulina. Sunt c\u00e2ini \u00eensotitori, care se iau dupa turisti, sper\u00e2nd, probabil, la o recompensa comestibila. E uimitor cum reuseste sa tina pasul cu bicicletele, pe canicula. \u00cencerc sa-l alung, dar fara succes. Tot ce ne-a mai ramas \u00een rucsacuri e niste ciocolata amaruie \u2013 si nu pare interesat.
\nCFR-ul nu se <\/strong>
\ndezminte\/ iahtul bate tot<\/strong>
\nPeisajul Deltei ne hipnotizeaza, si nu-l putem refuza pe Nea Pamfil, ghidul nostru prin labirintul de canale, care ne propune sa ne mai arate, \u00eentr-o zi, Lacul Rosu, si \u00een cealalta pelicanii de la varsarea Dunarii (\u201esa dam noapte buna la colonia de pelicani!\u201c). Ne \u00eentoarcem cu o zi \u00eent\u00e2rziere, fata de program. Si cum locurile pe care le-am vazut ne-au furat sufletu’, Caile Ferate Rom\u00e2ne s-au g\u00e2ndit sa fie \u00een ton, si sa ne fure, de-a dreptul, banii. Biletele noastre de \u00eentoarcere, valabile 20 de zile, nu mai sunt bune. De ce? \u201ePai, vad ca v-ati rezervat locurile de \u00eentoarcere\u201c, ne spune acru functionara de la ghiseu. \u201eBine, bine, dar CFR-ul vinde biletul separat, si locul separat. Am pierdut locurile, vreti sa spuneti, nu biletul \u00eentreg\u201c. \u201eBa nu, ati pierdut biletul. Asa zice regulamentul\u201c, \u00eesi recita functionara placa, pe un ton la fel de acru. \u201eDar, uitati, biletul e neatins, nu l-a compostat controlorul, cum e posibil sa-l fi folosit? Si, daca nu l-am folosit, de ce l-am pierdut?\u201c. \u201eNu conteaza controlorul\u201c, ne raspunde functionara. Logica imbatabila.
\nO cale mult mai confortabila de a calatori \u00eentre Sulina si Bucuresti este autocarul. Daca cereti bilet la un autocar mare, veti constata ca si bicicletele \u00eencap, foarte bine, \u00een cala de bagaje. Si ca nimeni nu va avea pretentia sa vi le taxeze \u00een plus. \u00cen autocar putem dormi linistiti, \u00een timp ce vecinii nostri tasteaza, elegant, pe laptopuri si asculta muzica \u00een casti. Si, pentru prima data dupa o saptam\u00e2na, ne amintim ca pe lume s-a inventat aerul conditionat, ca sa combata canicula. Veti spune ca asta e reclama pe fata la autocare; din pacate, e doar realitatea din teren, \u00een razboiul dintre CFR si companiile private de transport.
\nPe care-l c\u00e2stiga detasat masina personala, \u00een caz ca aveti una. Pe care o bate, la r\u00e2ndul ei, elicopterul lui Dan Petrescu, unul dintre faimosii rezidenti de weekend, proprietar de vila impozanta, \u00een Sulina. Care elicopter nu stiu daca ar face fata concurentei cu Marjorie Morningstar, iahtul a carui \u00eentretinere costa un milion de euro. Pacat doar ca patronul lui Marjorie, un milionar octogenar, n-a reusit sa faca mai mult de doi pasi pe faleza Sulinei. Si ca a plecat total ignorant de acolo \u2013 fara sa afle nici de borsul din Letea Sat, nici de piratii \u00eengropati \u00een cimitir cu onoruri, nici de ultima colonie de pelicani.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

E deja amiaza, si pe drumul prafuit aerul trece de 40 de grade. Daca te iei dupa descrierile de pe Internet, drumul asta ar trebui sa fie \u201e\u00een stare acceptabila\u201c. La fata locului, \u201eacceptabil\u201c e ceva vag, \u00eentre drum de tara presarat cu pietre ascutite si o duna de nisip \u00een care se \u00eempotmolesc rotile… Cite\u0219te mai mult »Ghid practic de calatorit la Sulina<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[1],"tags":[8163,8162,8161],"class_list":["post-12986","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-mozaic","tag-calatorii-in-romania","tag-excursie-la-sulina","tag-vacanta-in-delta"],"views":2852,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/12986","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=12986"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/12986\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=12986"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=12986"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=12986"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}