{"id":12983,"date":"2012-08-30T12:44:49","date_gmt":"2012-08-30T10:44:49","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=12983"},"modified":"2012-08-30T12:45:40","modified_gmt":"2012-08-30T10:45:40","slug":"conflict-si-utopie-in-literatura-peruana-o-istorie-despre-ingeri-si-demoni-i","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/conflict-si-utopie-in-literatura-peruana-o-istorie-despre-ingeri-si-demoni-i\/","title":{"rendered":"Conflict si utopie \u00een literatura peruana. O istorie despre \u00eengeri si demoni (I)"},"content":{"rendered":"

Este \u00eentotdeauna riscant sa \u00eencerci sa definesti o literatura nationala. A \u00eencerca sa stabilesti o legatura \u00eentre un concept estetic, cum e literatura, si unul geografic si politic, asa cum e cel de natiune, este adesea dificil c\u00e2ta vreme cei doi termeni provin din sfere diferite. Totusi, \u00een masura \u00een care importanta istoriei se rasfr\u00e2nge asupra valorilor estetice si a modului \u00een care scriitorii percep realitatea, putem sa ne asumam acest risc \u00een cazul literaturii peruane. Celebra definitie a natiunii enuntata de Benedict Anderson, \u201eo comunitate constituita pe fundamente sociale\u201c, adica imaginata de catre cei care o compun, pe baza unei istorii comune, poate fi utila nu doar pentru identificarea unor eventuale cai comune de \u00eentelegere, ci mai cu seama pentru a descoperi care sunt optiunile particulare ale scriitorilor cu privire la temele care \u00eei apropie.<\/strong> <\/em>
\n\u00cen cazul spatiului cultural peruan, este clar ca istoria si fortele sociale au influentat mult \u00eentemeierea unei traditii realiste. Literatura fantastica, inclusiv cea apartin\u00e2nd orientarii realismului magic, poate cu exceptia unor cazuri izolate, cum ar fi cel al lui Clemente Palma, nu are o traditie prea vasta \u00een r\u00e2ndul scriitorilor peruani. Nu pot sa ma g\u00e2ndesc la alt motiv pentru aceasta stare de lucruri dec\u00e2t la povara istoriei noastre si la conflictele care ne-au marcat societatea. Suntem scriitori realisti pentru ca realitatea a fost mereu, \u00een lumea noastra, at\u00e2t de densa si de violenta, \u00eenc\u00e2t nu am putut sa-i eludam forta de seductie. E bine stiut faptul ca violenta este unul dintre ingredientele preferate ale scriitorilor. Daca am fi trait \u00eentr-o tara pasnica si corecta din toate punctele de vedere, e foarte probabil ca nici n-am fi avut at\u00e2tia scriitori sau, \u00een cel mai bun caz, e sigur ca acestia ar fi scris istorii foarte plictisitoare. \u00cen acest sens, povestitorii sunt \u00eentr-adevar, pentru a folosi expresia lui Vargas Llosa, \u201evulturi care se hranesc cu hoituri\u201c. Vreau sa spun, prin asta, ca istoria sociala si culturala peruana abunda \u00een materia prima pentru orice fel de opera narativa: avem din belsug conflicte, cautari, tensiuni.
\nDaca cineva trece \u00een revista proza peruana, predominant realista, poate ajunge usor la concluzia ca aceasta a fost definita de doua teme esentiale: conflictul si utopia. E clar de la bun \u00eenceput ca exista o relatie istorica si culturala \u00eentre cele doua. Conflictul este determinant pentru istoria peruana. El a fost rezultatul \u00eent\u00e2lnirii pe continentul american, si mai cu seama \u00een Per\u00fa, al unor culturi provenite din toate colturile lumii. Conflictele culturale marcheaza \u00eensasi originea continentului nostru, \u00eencep\u00e2nd cu migratiile asiatice, multiple si de origini diverse, care au facut loc, apoi, unei lupte \u00eentre civilizatiile precolumbiene, p\u00e2na la sosirea spaniolilor si europenilor, iar ulterior, a africanilor si a altor asiatici, \u00een special chinezi si japonezi ajunsi aici \u00een secolul al XIX-lea. Azi, dupa cum scria Jos\u00e9 Mar\u00eda Arguedas \u00een al sau \u201eJurnal ultim\u201c, \u201ePer\u00fa este o tara unde convietuiesc toate rasele pam\u00e2ntului\u201c. Violenta este inseparabila de aceasta realitate a imigratiei. Europenii au sosit \u00een calitate de conquistadori, iar secole mai t\u00e2rziu, africanii si asiaticii au sosit ca sclavi sau servitori. Chiar si \u00een acest context al violentei, avem de-a face cu mari dislocari ale unor vechi populatii provenite din toate colturile lumii, care si-au gasit un salas \u00een Per\u00fa.\u00a0 Din motive geografice si istorice, suntem punctul \u00een care s-au \u00eent\u00e2lnit asiatici, africani, locuitori din Oceania si europeni. Dupa parerea lui Arguedas, doar \u00eentr-o tara de felul vechii Rusii am mai putea gasi o at\u00e2t de mare diversitate. Iar aceasta diversitate care este marea noastra bogatie e, de asemenea, punctul de plecare a numeroase dintre conflictele noastre. Rasismul, discriminarea, prejudecatile au fost \u00eentotdeauna constante ale istoriei peruane. Faliile sociale, culturale si rasiale, determinate \u00eenca din perioada Conquistei si care existau chiar din epoca precolumbiana, n-au facut dec\u00e2t sa se accentueze odata cu noile valuri ale imigratiei. Aceasta experienta esentiala a conflictului s-a infiltrat \u00een literatura peruana, cum era si de asteptat, iar acest lucru se vede \u00eenca de la Garcilaso de la Vega, \u201eEl Inca\u201c, cel dint\u00e2i autor al nostru.
\nPe de alta parte, daca conflictele au reprezentat o constanta \u00een Per\u00fa si \u00een \u00eentreaga America Latina, la fel de adevarat este ca utopia a reprezentat o alta. \u00centr-un anume sens, utopiile au fost un raspuns dat realitatii b\u00e2ntuite de conflicte a continentului nostru si, de asemenea, conflictelor de pe continentul european. Cu c\u00e2t mai numeroase au fost conflictele, cu at\u00e2t mai numeroase au fost si utopiile aparute, iar acesta poate fi un adevarat laitmotiv al autorilor nostri, dupa cum vom vedea. Dar spiritul utopic al Americii are ca punct de plecare Europa.
\n\u00cenca din momentul \u00eent\u00e2lnirii celor doua lumi, la \u00eenceputul secolului al XVI-lea, imaginea Americii Latine a fost inseparabila de ideea de viitor. Soldatii, clericii si aventurierii spanioli care au ajuns pe continentul american erau dominati de spiritul individualist, tipic pentru epoca renascentista care \u00eei marcase pe toti: un\u00a0 spirit al \u00eentemeierii. \u00centemeiere a unui imperiu, a unei averi, a unei noi vieti, ideea viitorului personal sau colectiv pe care o aveau cei dint\u00e2i spanioli sositi aici era de fiecare data asociata cu aceea a unui nou \u00eenceput. Romanele cavaleresti au jucat cu siguranta un rol decisiv \u00een constituirea acestei notiuni specifice a aventurii si a cuceririi de care erau dominati conquistadorii, alaturi de spiritul religios si de lacomie. Trebuie sa ne amintim ca termeni cum ar fi \u201eCalifornia\u201c au fost preluati de conquistadori din romanul \u201eLas Sergas de Esplandi\u00e1n\u201c, care fusese publicat \u00een 1510, si ca denumirea cartierului unde locuiesc eu \u00eensumi, \u201eMiraflores\u201c din Lima, este numele castelului unde Amadis de Gaulas a \u00eent\u00e2lnit-o pe Oriana. Dar daca romanele cavaleresti au servit drept sursa de inspiratie pentru spiritul de aventura al acelei epoci, mai exista un stimul care consta \u00een permanenta nevoie de inventare a unui viitor pentru conquistadori. \u00cen toata aceasta aventura, notiunea de viitor a jucat un rol cu adevarat esential. C\u00e2nd, \u00een 1524, Pizarro se asocia cu Hernando de Luque si cu Diego de Almagro pentru a duce la \u00eendeplinire proiectul cuceririi definitive a Per\u00fa-ului, el avea deja 46 de ani, o v\u00e2rsta destul de \u00eenaintata pentru acea vreme. Pizarro nu cauta \u00eensa doar averile fabuloase ale Lumii Noi, ci si, mai ales, gloria. Dorinta sa cea mai mare era aceea de a nu mai fi privit ca un om umil din Trujillo, Extremadura, de a deveni marchiz de Noua Castilie, altfel spus de a parcurge drumul de la un simplu urmas al unui crescator de porci la statutul de guvernator. \u201eConquista\u201c si \u201ecolonizare\u201c sunt nume pe care viitorul le va lua, deci, pentru imigratia spaniola. \u00censa notiunea de viitor este inseparabila de acelea de nou si de distinct. Nu e deloc \u00eent\u00e2mplator faptul ca \u201eUtopia\u201c lui Thomas Morus (1516) si \u201eCetatea Soarelui\u201c, de Campanella (scrisa \u00een 1602, dar publicata abia \u00een 1623) sunt contemporane cu descoperirea Lumii Noi. Numerosi spanioli ajung \u00een America pentru a-si croi o noua viata si a prinde radacini aici. De pilda, azi, asa cum s-a \u00eent\u00e2mplat ne\u00eentrerupt de douasprezece generatii, familia Aliaga locuieste \u00een aceeasi resedinta situata \u00een Plaza Mayor \u00een care au trait stramosii lor, conquistadorul Jer\u00f3nimo de Aliaga, cel ajuns aici \u00eempreuna cu Francisco Pizarro. Calatoria spre America \u00eensemna \u00eenceputul unei noi vieti, \u00eensa nicidecum o negare a Spaniei. Utopia, acel loc perfect imposibil de descoperit pe vreo harta, idealizarea viitorului, creatie a imaginatiei lui Thomas Morus si a lui Campanella, era exact conceptul adecvat pentru continentul nou descoperit. Renasterea, care recuperase ideea timpului progresiv, propunea si un sf\u00e2rsit pentru acesta, si anume societatea perfecta. Utopia, acel loc de nicaieri, era conceptul cel mai apropiat pentru a defini noile teritorii descoperite de Cristofor Columb. A \u00eentemeia \u00eenseamna a inaugura, adica a creiona traseul viitorului. Utopia este tovarasul natural al acestei noi realitati. Deloc \u00eent\u00e2mplator, episcopul de Michoac\u00e1n, Vasco de Quiroga, considera cartea lui Morus un text de capat\u00e2i si \u00eencerca sa aplice regulile acesteia \u00een comunitatea pe care o pastorea \u00een Lumea Noua. Din prima clipa, utopia a fost un vis al carui leagan era America. Daca lumea americana parea o comunitate de fiinte inocente a caror goliciune sau saracie a vesmintelor era \u201eo dovada a virtutii\u201c, dupa cum afirma Columb \u00een jurnalul sau, aceasta notiune de a fi un soi de rezerva morala a Occidentului, locul \u00een care viitorul ar fi menit sa se \u00eentrupeze, a continuat sa domine \u00eentreaga noastra istorie.
\nConflictul si utopia au \u00eensotit cultura peruana de-a lungul istoriei sale. Unul dintre semnele acestei relatii a fost retragerea \u00eenspre trecut. Este ceea ce am putea numi \u201eutopia trecutului\u201c. Confruntati cu problemele si conflictele prezentului, avem tendinta de a ne g\u00e2ndi ca tot ceea ce s-a petrecut \u00een epocile anterioare a fost mai bun. Ne amintim, astfel, de Imperiul Incas, de bogatiile sale si de imensele resurse naturale de aici. Conflictul, revolutiile, razboaiele civile si eternele divizari ce domina viata noastra politica au sf\u00e2rsit prin a face parte din \u00eensasi istoria noastra, mult dupa cucerirea Independentei. \u00cen fata acestei realitati care pare a ne lua mereu prin surprindere si a ne asedia, au aparut utopiile, pentru a ne rascumpara sau, cel putin, pentru a ne (re)compensa.
\nG\u00e2ndirea utopica ne-a fost \u00eentotdeauna caracteristica, de la utopiile lui Garcilaso \u201eEl Inca\u201c si p\u00e2na la cele ale revolutionarilor marxisti care au dominat continentul nostru \u00een anii \u201960. Chiar si astazi, cei care \u00eenca mai viseaza sa re\u00eenvie spiritul revolutionar \u00een Chiappas ori \u00een alte zone nu sunt deloc straini de aceasta traditie utopica. Urmas al pozitivismului si al rationalismului secolului al XIX-lea, marxismul (\u00een toate variantele sale) a fost, asa cum bine stim, si o expresie a g\u00e2ndirii utopice. Marx e, la un anumit nivel, o re\u00eencarnare a lui Thomas Morus. Promisiunea unui viitor perfect si ideea ca un scop superior justifica mijloacele, orice mijloace, a sustinut decenii \u00eentregi crime incredibile, cum au fost cele comise \u00een Per\u00fa de catre gruparea \u201eSendero Luminoso\u201c, iar \u00eenainte de ea, de alte grupari teroriste. \u00cen discursurile tuturor guvernantilor latino-americani au aparut frecvent expresii ca \u201epromisiunea zilei de m\u00e2ine\u201c, \u201eluminoasa aurora\u201c, \u201eun nou rasarit\u201c, \u201eun nou \u00eenceput\u201c, nimic altceva, \u00een fond, dec\u00e2t ideea (iluzia?) unui viitor luminos si maret care ne-ar astepta. Speranta utopica \u00een viitor sau refugiul utopic \u00een trecut au reprezentat \u00eentotdeauna o parte componenta a traditiei noastre culturale, menita a ne ajuta sa eludam conflictele prezentului.
\nGarcilaso de la Vega, \u201eEl Inca\u201c, de pilda, unul dintre cei mai desav\u00e2rsiti stilisti ai prozei noastre, a fost pe deplin constient de originea conflictului esential ce marca tara si cultura noastra si a construit \u00een jurul acestuia, pentru a-l solutiona \u00een plan estetic, o utopie menita sa exprime armonia contrariilor (Spania si America), dar si tensiunile existente chiar in Imperiul Incas. \u00cen relatarea pe care o face el cu privire la realitatile acestui imperiu, observatia astronomica, formele de irigatie a pam\u00e2ntului, precum si sistemul politic si social erau considerate impecabile \u00een timpul guvernarii marilor regi incasi. Trecutul \u00eendepartat aparea, astfel, asemenea unui paradis. Trecutul ce domina aceasta traditie era, astfel, o realitate imposibil de pus sub semnul \u00eentrebarii, tocmai pentru ca era la fel de imposibil de atins ca si viitorul.
\nO prima lectura a \u201eComentariilor regale\u201c pe care le-a scris el poate duce la concluzia ca este vorba de \u00eencercarea de a armoniza cele doua lumi, cea spaniola si cea incasa. Dar o necesara revenire asupra celei de-a doua parti a cartii ne va permite sa afirmam ca, \u00een realitate, unica utopie (\u00een adevaratul sens al cuv\u00e2ntului!) era pierderea Imperiului Incas. \u201eEl Inca\u201c, cel care a trait \u00eentre anii 1539 si 1616, a fost fiul capitanului Sebasti\u00e1n Garcilaso si al printesei Chimpu Ocllo, care facea parte din neamul lui Huayna Capac. Dupa o copilarie \u00een timpul careia traieste at\u00e2t alaturi de familia din Cuzco a mamei sale, c\u00e2t si alaturi de tatal sau spaniol si \u00eei cunoaste pe fiii lui Gonzalo Pizarro si Francisco Pizarro, \u201eEl Inca\u201c calatoreste la douazeci de ani \u00een Spania, unde solicita a i se acorda drepturile cuvenite tatalui sau. Dupa ce acestea \u00eei sunt refuzate, se hotaraste sa scrie \u201eLa Florida del Inca\u201c, carte care va fi publicata la Lisabona, \u00een anul 1605. \u201eLos Comentarios Reales\u201c apar \u00eentre 1609 si 1617. Garcilaso scrie istoria imperiului, dar, deopotriva, si pe aceea a c\u00e2torva persoane de seama. Aici apar Pachacutec si Pedro Serrano (veritabil predecesor al lui Robinson Crusoe), sunt descrise agricultura si astronomia, asa cum erau ele practicate \u00een Imperiul Incas. De inspiratie platonica, Garcilaso cauta armonia \u00een integrarea contrariilor, adica spaniolii si incasii. Fara \u00eendoiala, daca cineva cerceteaza textul cu mai multa atentie, \u00eesi va da seama de radacinile conflictului identificabile dincolo de aceasta utopie aparenta. \u00cen capitolul dedicat mortii principelui Tupac Amaru, Garcilaso relateaza istorisirea unchiului sau, care afirma ca \u00een Per\u00fa \u201e\u00een toate a fost o tragedie\u201c. \u00cen realitate, deci, conflictul nu se \u00eencheie prin punerea \u00een armonie a tuturor contrariilor, ci \u00een refugiul \u00een utopia incasa. Garcilaso \u201eEl Inca\u201c se situeaza mai degraba de partea incasilor dec\u00e2t de cea a spaniolilor. El este un autor de utopii care, confruntat cu conflictele istoriei, se refugiaza \u00eentr-un timp revolut.<\/p>\n

Traducere din spaniol\u00e3 <\/strong><\/em>
\nde Rodica Grigore\u00a0<\/strong> <\/em><\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Este \u00eentotdeauna riscant sa \u00eencerci sa definesti o literatura nationala. A \u00eencerca sa stabilesti o legatura \u00eentre un concept estetic, cum e literatura, si unul geografic si politic, asa cum e cel de natiune, este adesea dificil c\u00e2ta vreme cei doi termeni provin din sfere diferite. Totusi, \u00een masura \u00een care importanta istoriei se rasfr\u00e2nge… Cite\u0219te mai mult »Conflict si utopie \u00een literatura peruana. O istorie despre \u00eengeri si demoni (I)<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[42],"tags":[8160,8159],"class_list":["post-12983","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-istoriei","tag-clemente-palma","tag-literatura-peruana"],"views":4212,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/12983","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=12983"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/12983\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=12983"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=12983"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=12983"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}