{"id":12975,"date":"2012-08-30T12:39:51","date_gmt":"2012-08-30T10:39:51","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=12975"},"modified":"2012-08-30T12:40:20","modified_gmt":"2012-08-30T10:40:20","slug":"bolintineanu-si-misterele-poeziei","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/bolintineanu-si-misterele-poeziei\/","title":{"rendered":"Bolintineanu si misterele poeziei"},"content":{"rendered":"

Mihai Dinu, Un alt Bolintineanu \u2013 ganduri despre natura poeziei<\/em>, prefata de Mihai Zamfir, Bucuresti, Editura Spandugino, 2010<\/strong><\/p><\/blockquote>\n

 <\/p>\n

Acum doi ani, profesorul Mihai Dinu, poetician specializat in versificatie (\u201eRitm si rima in poezia romaneasca\u201c, \u201eE usor a scrie versuri\u2026\u201c) si autor preocupat de aspecte dintre cele mai provocatoare ale fenomenului literar si artistic (vezi originala \u201eChronosophia\u201c, 2001), a publicat un volum intrigant din mai multe motive: sub o falsa identitate monografica, \u201eUn alt Bolintineanu\u201c dezvaluie de fapt un alt Mihai Dinu, si nu in felul in care orice volum nou ofera o fateta <\/strong><\/em>
\ninedita a autorului sau, ci la modul tehnic, obiectiv: un Mihai Dinu poet, un Mihai Dinu traducator, un Mihai Dinu teoretician al poeziei. Iar modul in care coabiteaza si se submineaza voluntar sau nu aceste ipostaze creeaza tensiuni dintre cele mai neexperimentate in critica si teoria literara romaneasca.<\/strong><\/em>
\n\u201eUn alt Bolintineanu\u201c gaseste, altfel spus, spatiu atat pentru un studiu generalist si eclectic privind \u201enatura\u201c poeziei (viziunile sintetice asupra poeziei fiind destul de rare in peisajul romanesc: de la \u201eSistematica poeziei\u201c de Eugen Negrici si \u201eDespre poezie\u201c a lui Manolescu \u2013 abia un Marin Mincu, un Gheorghe Craciun sau un Alexandru Musina au inregistrat vederi de ansamblu asupra fenomenului poetic, in rest \u2013 perspective monografice asupra unui autor sau a unei generatii), cat si pentru mobilarea unui segment mai restrans, de acuta relevanta filologica: dublarea traducerii in franceza a poeziilor \u201eFlorilor Bosforului\u201c de Bolintineanu de o retroversiune.
\nDatele problemei sunt urmatoarele: urmand cutuma pasoptista a penetrarii spatiului francofon, Bolintineanu si-a tradus in franceza volumul \u201eFlorile Bosforului\u201c (in colaborare cu Henri Cantel, dupa o tentativa esuata de colaborare cu insusi Lamartine). Pe baza acestei variante franceze \u2013 purtand titlul \u201eBrises d\u2019Orient\u201c \u2013, Mihai Dinu executa o retroversiune (traducere in romana, limba de origine) fara a consulta, dupa propriile afirmatii, varianta originala. La ce bun insa aceasta operatie de reconstituire, de care, pragmatic vorbind, istoria literara nu are nevoie, caci ambele variante, si traducerea, si originalul \u2013 ambele cu semnatura poetului pasoptist \u2013 sunt la dispozitia cercetatorilor? Exista oare un Poe retradus in engleza dupa versiunea franceza a lui Baudelaire sau un \u201eUlise\u201c al lui Joyce retradus in engleza dupa varianta franceza, operata chiar cu colaborarea autorului? In orice caz, demersul cercetatorului roman isi pastreaza originalitatea, lantul original-traducere-retroversiune fiind complicat cu o noua traducere in franceza a unui poem obtinut prin retroversiune, cu concursul lui Paul Miclau, traducere secondata de o noua retroversiune semnata tot Mihai Dinu.
\nMiza intregului demers este identificarea gradului de rezistenta a \u201eesentei\u201c poeticului supus unor acte succesive de traducere si retroversiune, adica de atac asupra \u201eformei\u201c poetice \u2013 concluziile obtinute gratie acestui inedit experiment (\u201erecodificarea\u201c poeziei lui Bolintineanu) servind drept baza de inductie pentru eventuale generalizari privind statutul si specificitatea mai larga a poeziei. Sau, cu vorbele cercetatorului: in urma acestui proces, \u201ear trebui sa ne fie mai usor sa intelegem ce tine de esenta fenomenului poetic si ce de aluviunile istorice supraadaugate\u201c.
\nUnicitatea demersului sta tocmai in convingerea depistarii stiintific-obiective a unei substante\/ \u201enaturi\u201c lirice de asemenea obiective, transportabile ad infinitum dintr-o limba in altele si\/ sau dintr-o limba in alta si retur. Desigur, e vorba aici de o obiectivitate pana la urma contestabila, caci instantele reconvertirii discursului poetic (traducator-autor al retroversiunii-alt traducator-alta retroversiune), chiar in ipoteza disocierii lor identitare si profesionale, in ideea necontaminarii demersurilor, sunt totusi instante subiective, cu enciclopedii atinse de relatia cu un anumit spatiu-timp. Chiar sub aceste rezerve, experimentul ramane totusi spectaculos \u2013 un specimen \u201edecadent\u201c al cercetarii literare romanesti, care trece de complexul acoperirii spatiilor albe si indrazneste suprapuneri de niveluri in regim exclusiv virtual, lucrand cu cobai inexistenti in natura.
\nIar \u201enatura\u201c poeziei lui Bolintineanu n-a fost, se pare, prea darnica cu progenitura sa, inferioara in buna parte variantelor din retroversiunea semnata de Mihai Dinu si chiar din traducerea franceza. Iata un exemplu: (varianta Dinu) \u201eSuflarea racoroasa a serii-atinge-n zboru-i\/ Albastrul luciu-al marii. Netulburat, Bosforu-i\/ O cale de lumina sub vraja blandei luni\/ Ce si-a intins pe valuri prisosul de minuni\u201c. Originalul romanesc (\u201eAurele line trec cu rasfatare,\/ Inflorind surfata latului Bosfor\/ Si formand o cale-n mozaici bizare,\/ Care-ncanta ochii cu lumina lor\u201c) si versiunea franceza (\u201eLes souffles frais du soir effleurant la surface\/ Des calmes flots d\u2019azur du Bosphore de Trace,\/ Forment un long chemin lumineux et charmant\/ Que la lune a blanchi de son enchantement\u201c) sunt net defavorizate de prezenta retroversiunii (incununate aici cu un enjambament de care nici versiunea franceza nu se bucura).
\nSpectacolul nemijlocit al retroversiunii in oglinda cu originalul si cu traducerea franceza e insa amanat de un intins studiu introductiv care motiveaza actul retroversiunii si comenteaza beneficiile lui in decelarea \u201enaturii poeziei\u201c.
\nConsecinta obiectiva a lantului traducere-retroversiune \u2013 conservarea fie si imperfecta a unor constante poetice \u2013 il face pe autor optimist, caci atesta permanenta unei asa-numite entitati lirice transverbale. Lovinescu ar fi transat problema in sens opus: la sfarsit, ramane proza, respectiv zatul unui discurs din care poezia s-a evaporat. Ceea ce pentru criticul interbelic era o pricina de pesimism (nepermanenta valorilor estetice), pentru poeticianul nostru e o sursa de optimism: poezia nu se distruge prin traducere (sau se pierde intr-o masura nealarmanta), dimpotriva, \u201ehard core-ul numinos\u201c se perpetueaza in masa semnificativa ideatic, vizual etc. a poemului. Altfel spus, fondul se conserva \u2013 iar poezia este fond. O concluzie documentata, obiectiva, argumentata \u201ematerialist\u201c in acest studiu, pe care insa autorul \u2013 scindat intre postura de poetician si aceea de traducator \u2013 evita s-o evidentieze cu toata forta. Poeticianul-teoretician Mihai Dinu tinde spre ipoteza holista, a poemului ireductibil la fond sau forma (\u201epoeticitatea unui text s\u2026t constituie o calitate globala, pe care examinarea scrierii cu lupa lingvistului stilistician nu numai ca nu poate sa o explice satisfacator, dar uneori chiar o oculteaza\u201c), ipoteza \u201einefabilista\u201c, misterica, epifanica a poeziei populand ad nauseam prima sectiune a cartii (\u201eExista productii care sunt simple obiecte estetice s\u2026t Altele, putine, cuprind in schimb, intr-insele un analog al numinosului, un \u00abce\u00bb care tine de o realitate inaccesibila pe cale strict rationala. Acestui arreton misterios trebuie sa ii atribuim faptul ca analizele, interpretarile si comentariile, oricat de numeroase si patrunzatoare, nu ajung niciodata sa epuizeze intelesul unei capodopere s\u2026t Nu impartasim asadar ideea s\u2026t ca potentialul interpretativ indefinit al marilor creatii si-ar afla sursa intr-un presupus proteism semantic al acestora. Socotim, dimpotriva, ca forta capodoperei nu se poate intemeia pe duplicitatea unor mesaje ambigui, ci numai pe adevarul artistic, adica pe unitatea si consistenta acelui hard core numinos care insufleteste opera si ii asigura perenitatea\u201c). In schimb, traducatorul si specialistul prozodist cu acelasi nume tind spre ipoteza reductionista, care contrage misterul poeziei spre nexuri materialiste, cuantificabile (poezia e un fond de idei si o colectie de imagini vizuale si fonice pe care traducerea reuseste, intr-o masura satisfacatoare, sa-l perpetueze).
\nTraducatorul, pentru a legitima necesitatea disciplinei sale, e constrans sa militeze pentru ideea poeziei-fond: poezia e traductibila tocmai pentru ca miezul ei \u201enuminos\u201c nu e dependent de ambalajul verbal si de conditionarile unui vocabular datat in timp si spatiu; poeticianul, in aceeasi ordine de idei, adica spre legitimarea necesitatii disciplinei sale, se vede, invers, obligat sa izoleze specificitatea ireductibila a obiectului sau, acela de arta verbala, intranzitiva si inaccesibila altor canale de expresie, sa militeze asadar pentru un fond indisociabil de forma expunerii.
\nImpresia unei imagini unitare asupra poeziei si a poetului \u2013 poezia epifanie a unei ordini superioare \u2013 de la inceputuri pana azi, impresia ca \u201eO aruncare de zaruri\u2026\u201c decurge firesc (necesar?) din \u201eEpopeea lui Ghilgames\u201c, e un mit al criticii ultimului secol si ceva pe care Mihai Dinu il duce insa aici la extrem: el critica \u201eexcesiva concentrare a criticii pe diferentele dintre cele doua ipostaze ale lirismului\u201c (modern si premodern), care \u201eblocheaza adesea perceperea poeziei de pretutindeni si dintotdeauna ca o modalitate unitara de apropriere si de decriptare a sensului lumii\u201c. O conceptie strict datata in istoria literaturii (Baudelaire, inceputurile modernismului poetic \u2013 nota bene, o conceptie iesita mai intai din retorta poetilor, nu a criticilor) e, prin urmare, ridicata la rang de axioma dintotdeauna prezenta in mentalul umanitatii: poezia si religia ar avea deci aceeasi finalitate \u2013 revelarea sacrului, a miezului numinos din spatele lucrurilor\/ cuvintelor. Lucrurile nu stau insa nici pe departe atat de\u2026 coerent. Amintesc doar ca genul liric a fost admis ca entitate\/ esenta legitima in concertul genurilor literare abia in zorii romantismului (de vazut incadrarile generice ale lui Hegel, Schlegel, Schelling, Hugo s.a.) \u2013 altfel, ceea ce numim astazi poezie lirica fiinta doar prin spete disparate (sonet, idila, elegie, oda etc.), care rezistau si fara un contur modal si tematic comun. Inscrierea genului liric in sistemul\u00a0 aristotelian al genurilor, perpetuat pana spre romantism, ilustreaza un abuz si o fictiune a criticii literare traficante de idei primite de-a gata, dupa cum a aratat G. Genette (\u201eIntroducere in arhitext\u201c, 1979).
\nPerspectiva lui Mihai Dinu este, pe de alta parte, apasat esentialista \u2013 \u201enatura\u201c poeziei, afirma el, e insanjabila, diferentele, de-a lungul epocilor, venind doar din \u201ediferente de dozaj\u201c, \u201echipul etern al fiintei poetice\u201c(!) discernandu-se \u201ein spatele defilarii de masti succesive\u201c. Platonism in toata legea, s-ar spune \u2013 asta daca prin eterna \u201efiinta poetica\u201c intelegem mimesis si\/ sau reprezentare, adica epopee si tragedie; altminteri, nici Platon, nici Aristotel nu cunosteau conceptul de poezie pe care il vehiculeaza Mihai Dinu. Culmea esentialismului e, in acest volum, dorinta de a afla, in urma operatiilor de retroversiune, nu daca Bolintineanu e un \u201emare poet\u201c, ci daca\u00a0 \u201eviziunea\u201c sa \u201eeste sau nu este una poetica\u201c. Posibilitatea unui raspuns transant, in acest caz, nu se impaca insa cu admiterea, in alta parte, a unei \u201e\u00abdensitati poetice\u00bb gradual variabile, pe parcursul careia cuantumul de inefabil incorporat creste continuu\u201c \u2013 respectiv cu ideea unei poeticitati relative.
\nStatutul poetului, apoi, n-a fost nici el atat de omogen, aroganta sacerdotala si chiar autogeneratoare venindu-i odata cu modernitatea si cu ideea lumilor posibile (de alta natura decat raportul clasic cu o unica si inalienabila transcendenta). Poetul in descendenta mallarm\u00e9eana (creator de lumi posibile: Orfeul devenit demiurg) are alt aplomb decat avatarul sau antic, simplu intermediar al zeului. Pindar-ul modern(ist) Ion Barbu si modelul sau antic nu sunt slujitorii aceleiasi esente poetice, oricat de atractiva ar fi aceasta prezumtie. La urma urmei, meseria criticului nu se poate limita la parafrazarea reflectiilor emise de poeti.<\/p>\n

Dintre aceste doua voci omonime care dicteaza \u201eUn alt Bolintineanu\u201c, vocea reductionista \u2013 a traducatorului si a prozodistului \u201ematerialist\u201c , desi neasumata de autor la scena deschisa \u2013 este si cea mai fertila in contextul actual al cercetarii literare, fiindca doar ea isi asuma riscul interogarii unui loc comun (pe alocuri nedepasit si neevoluat, de la Croce incoace) \u2013, acela conform caruia poezia (opera literara in genere) reprezinta o dizolvare inextricabila a formei in continut. O interogare facuta tocmai din pozitia legitima a poeticianului, adica a cercetatorului specializat in specificitatea artei verbale. Pozitia simetrica, holista \u2013 conform careia poezia (opera literara) devine o suma de definitii negative (poezia nu se reduce nici la x, nici la y, nici la z) \u2013 nu aduce (daca a adus vreodata) niciun profit specialistului critic-teoretician-poetician, constrans prin dinamica retelei negatoare sa delege pertinenta discutiei asupra poeticului altor discipline si altor specialisti: teologi, sacerdoti, metafizicieni, antropologi, istorici ai artelor, muzicologi, psihologi si, nu in ultimul rand, poeti. Nu de putine ori poeticianul Mihai Dinu intra in criza terminologica si apeleaza la solutii ale poetilor \u2013 poezia e \u201erostire esentiala a Fiintei\u201c (Doinas), \u201eadancul acestei calme creste\u201c (Barbu), \u201eumbra a unei idei\u201c (ghiciti dumneavoastra sursa) etc. La urma urmei, meseria criticului nu se poate limita la parafrazarea reflectiilor emise de poeti.
\nA-i da, apoi, dreptate lui Parmenide impotriva lui Genette, a considera ca sfintii Roman Melodul si Ioan al Crucii s-au pronuntat cu mai mult duh in chestia poeziei decat formalistii rusi sau decat semiotica \u2013 discipline care au incercat sa intareasca identitatea disciplinara a cercetarii literare \u2013 inseamna a demite: 1. institutia criticii si teoriei literare ca discipline autonome si performante in sine; 2. relevanta si demnitatea strict literare ale poeziei, prin delegarea poeticului intr-o zona transgenerica, transliterara si chiar trans-umana, conform careia poezia nu se opune prozei, nici macar literaturii, ca artefact uman \u2013 ea avand o esenta specifica, de extractie transcendenta, care se manifesta epifanic etc.
\nAstfel, a perpetua misterioza obiectului de studiat, in siajul epifanistilor, teologilor si poetilor-sacerdoti, descendenti sau nu ai poetului platonician inspirat de zei, nu procura nicio demnitate discursului metaliterar si agentilor sai (criticul, teoreticianul, poeticianul, prozodistul, stilisticianul, hermeneutul etc.). Sa transferam literatura, prin urmare, in mainile mai competente ale presocraticilor, ale lui Eliade si Rudolf Otto; sau, altfel spus, sa asumam esecul constant al poeticii si al teoriei literare de a elabora un metalimbaj apt sa-si defineasca obiectul altfel decat prin parafraza, id est esecul de a inregistra vreun progres in cercetarea literara, de unde evazionismul, tentatia solutiilor oferite de alte discipline, maniere de a concepe lumea si relatia ei cu limbajul.
\nUn scepticism care ar \u201eda bine\u201c intr-un context post-materialist, post-formalist si post-structuralist, daca si numai daca ar rezulta din constientizarea acestei dialectici si ar imbogati repertoriul sceptic cu\u00a0 argumente specifice acestei post-itati, preferabil cu argumente extrase din campul cercetarii literare. Or, buna parte din profilul holist al abordarii lui Mihai Dinu e construit cu material ante-formalist, care ar fi facut cinste unor ingenue eseuri de belle \u00e9poque, de sursa preponderent franceza (linia Mallarm\u00e9-Val\u00e9ry trecuta prin bergsonieni, gestaltism si alte incercari de scoatere a poeziei de sub tirania materialista a cuvantului). Formalismul si structuralismul sunt respinse ca pozitivisme (ca varietati ale unui gen sempitern), nu ca fenomene unice, specifice cercetarii literare de secol XX. Apoi, familiaritatea cu bazinul francez de idei de la inceputul secolului XX cam inchide contactul cu alte poetici contemporane (cu exceptia unor referiri la Ezra Pound), unde ipoteza poeziei ca epifanie, sacerdotiu etc. nu suscita un interes fundamental (T.S. Eliot, filiera empirismului anglo-saxon etc.). Relatia fragila cu critica rusa si anglo-saxona e evidentiata si de raporturile cu criticii romani: sunt preferati autorii tributari filierei franceze (in chestiuni de poetica si teorie, Mihai Dinu cauta confirmari in special in Nicolae Manolescu, \u201eDespre poezie\u201c, 1987), Matei Calinescu (\u201eConceptul modern de poezie\u201c, 1972) functionand preponderent ca intermediar pentru trimiteri la Poe sau Coleridge (!). Autori romani mai neconventionali (contestatari ai filierei franceze si ai poeziei reflexive din linia Rimbaud-Mallarm\u00e9), ca Gheorghe Craciun (\u201eAisbergul poeziei moderne\u201c, 2002) sau Alexandru Musina (\u201eParadigma poeziei moderne\u201c, 2004) nu par sa fi existat printre reperele autorului Mihai Dinu. Discutia sa despre poezie se face, in 2010, ca si cum aceste incercari de contestare\/ echilibrare a mostenirii mallarm\u00e9ene (de fapt, hat, platoniciene) nu s-ar fi produs. O discutie de o ingenuitate induiosatoare, aurorala.
\nIn schimb, discutia in jurul ideii ca poezia este fond \u2013 prevazuta cu o demonstratie de alta natura decat a pozitivismului de secol XIX, adica fara iesiri in arena extraestetica, sociologica etc., ci chiar din interior, pe baza unui examen imanentist al formei, care atesta conservarea unor \u201einvariante\u201c \u2013 e deja suficient de potenta pentru o contributie romaneasca interesanta la stocul intelectual al disputei fond\/ forma in poezie\/ literatura. (Si asa, insa, conflictul subiacent al poeticianului idealist infrant de prozodistul materialist e destul de captivant.) Ideea unei poezii-preponderent-fond ar fi facut, de pilda, o baza de cercetare destul de solida impreuna cu \u201epoezia tranzitiva\u201c a lui Craciun (care nu se autoreflecta la infinit, ca mallarmismul, ci afirma posibilitatea unei relatii cu limbajul comun).<\/p>\n

Mici incoerente metodologice (sau epistemologice?) isi fac, pe de alta parte, loc in caravana argumentelor ce cauta \u201enatura poeziei\u201c. E injust, par exemple, sa te servesti de schema functiilor comunicarii a lui Jakobson odata ce te declari oripilat de mostenirea formalisto-structuralista.
\nApoi, simpatia pentru teoria paradigmelor a lui Thomas Kuhn (\u201eTot o lume diferita ne propune si poetul si la fel cum, odata cu schimbarea de paradigma stiintifica, comunitatea savanta se vede improprietarita cu noi teorii de investigat, la randul ei, fiecare creatie artistica ofera criticilor si esteticienilor cate o noua lume pe care sa o exploreze si sa o inteleaga\u201c, p. 37) e abandonata fara menajamente in alta parte: \u201enu exista doua feluri de poezie, anterioara si posterioara revolutiei mallarm\u00e9ene, ci o mare diversitate de opere create in epoci si locuri diferite si care contin doze variabile de substanta lirica autentica\u201c (p. 150). Ipoteza unei mai plauzibile similitudini intre practica cercetarii stiintifice si practica cercetarii literare (respectiv intre critic si omul de stiinta, nu intre poet si acesta din urma) e \u00eens\u00e3 mai greu de inserat \u00een schema \u201eepifanic\u00e3\u201c dupa care se conduce preponderent Mihai Dinu. Apoi, acelasi autor care scria ferm ca \u201epoeticitatea unui text s\u2026t constituie o calitate globala\u201c, ca ea exista sau nu exista, vorbeste despre posibilitatea existentei macar a \u201eunui foton de transcendenta poetica s\u2026t in incercarile naive ale lui Bolintineanu\u201c. Foton sa fie, dar atunci sa renuntam la pretentiile holiste si sa admitem reductia la\u2026 particula, fonem, lexem, adica la recuzita partidei adverse.
\nIn alta parte, neincrederea in solutia simbolista (simbolismul \u201enu ne-a daruit, in fond, nicio capodopera absoluta\u201c, fiindca \u201enu simbolul este cheia potrivita pentru decriptarea adevarurilor ultime\u201c, p. 13) e contrazisa senin mai la vale: \u201eCompatibila cu poezia adevarata este numai sugerarea, evocarea vaga si aluziva a umbrei unei idei s\u2026t Enuntata explicit, ideea \u00abpoetica\u00bb inceteaza sa mai fie poetica\u201c (p. 29). (Dar de ce fusese, apropo, refuzat initial simbolismul? Fiindca \u201evirtutile mijloacelor analogice sunt limitate, ele pot doar sugera, dar nu si institui o Prezenta\u201c \u2013 ca si cum simbolistica barocului spaniol ar fi totuna cu conceptia poetilor simbolisti din stirpea lui Baudelaire, Mallarm\u00e9 si H\u00e9r\u00e8dia: Hugo Friedrich a aratat convingator ca nu.)<\/p>\n

Contradictii exista asadar in studiul asupra \u201enaturii poeziei\u201c, dar si in confruntarea ideilor directoare ale acestuia cu concluziile obiective ale operatiei de retroversiune.
\nVariantele lui Dinu sunt, asa cum constata chiar autorul, mai epurate de culoare locala si de lexic arhaic (in speta, turcisme) decat originalul lui Bolintineanu; mai universale, globalizate \u2013 id est, mai accesibile referential si mai independente spatio-temporal. E invederata tendinta retroversiunii spre un limbaj cat mai putin istoricizat si cat mai general-reactualizabil. Modernizarea neepatanta, subtila, a originalului transpare si in abandonarea diminutivelor si a altor ticuri pasoptiste \u2013 epurarea scoriilor facandu-se, aparent, in mod natural, ele netrecand in versiunea franceza dupa care s-a facut retroversiunea. Totusi, a existat fara doar si poate o constiinta \u201eanti-diminutivala\u201c a acestui pseudo-Bolintineanu din retroversiuni, caci nu se poate sa-l fi citit pe Maiorescu si sa mai crezi in virtutile lirice ale epitetelor \u201edalba\u201c sau \u201emandra\u201c si ale diminutivelor gen \u201ehurioara\u201c; intrebuintarea lor in retroversiune ar fi insemnat o sabotare constienta a experimentului.
\nCare ar fi, deci, consecinta modernizarii limbajului din poezia lui Bolintineanu? Tocmai o hiperformalizare a lui in sensul limbajelor artificiale: obtinerea unui jargon care sa asigure maxima tranzitivitate si un minimum de controversa\/ obscuritate. Epifaniile si \u201erapirile mistice\u201c ies complet din decor.<\/p>\n

Volumul este insa astfel construit incat ramane de discutat daca studiul asupra esentei poeziei din primele 150 de pagini este un preambul care sa justifice demersul de retroversiune din ultimele 250 de pagini sau daca, dimpotriva, aceste ultime 250 de pagini nu cumva sunt gandite ca un apendice de confirmare a ideilor din studiul ce le preceda.
\nAltfel spus: avea nevoie demersul retroversiunii (evidentiind realele calitati de poet ale lui Mihai Dinu, suficiente in sine pentru ideea unui volum valoros) de proteza incercarilor de poetica si teorie din prima parte a cartii? Raspunsul autorului, confirmat de o serie de detalii suplimentare (v. cap. \u201eDe ce, totusi, Bolintineanu?\u201c) e pozitiv: subiectul Bolintineanu nu e suficient de puternic pentru a sustine initiativa unei munci de retroversiune, treaba filologica nuda, demers de nisa (asa cum a fost, de pilda, suficient de puternic mitul lui Mateiu I. Caragiale de la baza capodoperei \u201eUltimele insemnari\u2026\u201c a lui Ion Iovan \u2013 si el un retroversionist \u2013 fictiv, insa \u2013 al jurnalului matein). Era, asadar, nevoie de un motor suplimentar, care sa innobileze speta de pornire.
\nLimitarea la generalizarea concluziilor obiective ale traducatorului si prozodistului (\u201einvarianta sensului global s\u2026t nu depinde cu necesitate de conservarea microstructurilor ei lexicale\u201c, \u201epierderea continutului ideatic si imagistic al textului-sursa nu este de natura sa afecteze grav mesajul poetic\u201c, \u201eimaginile si ideile, desi exprimate prin cuvinte, depind relativ putin de acestea\u201c, iar \u201etraducerile le redau multumitor atat pe unele, cat si pe celelalte, in ciuda recurgerii la un cod lingvistic total diferit de al originalului\u201c) ar fi fost un motor suficient. Dincolo de asta insa, pretentia innodarii mizei particulare a poeziei lui Bolintineanu la corolarul numinosului ramane excesiva. De ce, adica, nu se putea sustine aceasta realizare fara precedent in istoria literaturii romane si a filologismului autohton fara trambita panseurilor misticoide, fara tatonarea gatlejului divin in cautarea esentei poeziei?
\nDin fericire, precautiile autorului nu sunt catusi de putin fondate. Volumul \u201eFlorile Bosforului\u201c in varianta Mihai Dinu se citeste, chiar fara glosele autorului, ca un remarcabil exercitiu metalingvistic, de istorie a limbii si a literaturii, ca speta traductologica de referinta si ca literatura pura.
\nSi, pentru a risipi impresia unui conflict inegal, de facatura castigata in chip previzibil de filologul contemporan, mai talentat, mai informat, mai rafinat si mai\u2026 post-modern decat poetul pasoptist (copia superioara modelului), iata o mostra de superioritate a originalului: \u201eSa depui pe flori vestmantul,\/ Sa-mi desfac coama de fir,\/ si sa-not usor, ca vantul,\/ In havuzul de porfir\u201c (locutor: instanta feminina, titlul poeziei \u2013 \u201eDorinta\u201c). Retroversiunea semnata de Mihai Dinu, dupa traducerea franceza, suna astfel: \u201eSa-mi lepad sub copaci halatul\/ Brodat, papucii sa mi-i scot\/ Si azvarlindu-ma-n bogatul\/ Havuz de marmura sa-not\u201c.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Mihai Dinu, Un alt Bolintineanu \u2013 ganduri despre natura poeziei, prefata de Mihai Zamfir, Bucuresti, Editura Spandugino, 2010   Acum doi ani, profesorul Mihai Dinu, poetician specializat in versificatie (\u201eRitm si rima in poezia romaneasca\u201c, \u201eE usor a scrie versuri\u2026\u201c) si autor preocupat de aspecte dintre cele mai provocatoare ale fenomenului literar si artistic (vezi… Cite\u0219te mai mult »Bolintineanu si misterele poeziei<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[8155,8156],"class_list":["post-12975","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara","tag-mihai-dinu","tag-un-alt-bolintineanu-ganduri-despre-natura-poeziei"],"views":2472,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/12975","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=12975"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/12975\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=12975"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=12975"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=12975"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}