{"id":12888,"date":"2012-08-23T12:32:11","date_gmt":"2012-08-23T10:32:11","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=12888"},"modified":"2012-08-23T12:32:29","modified_gmt":"2012-08-23T10:32:29","slug":"cine-a-inventat-motanul","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/cine-a-inventat-motanul\/","title":{"rendered":"Cine a inventat motanul?"},"content":{"rendered":"

Eugen Suciu, Motanu<\/em>l, Bucuresti, Editura Cartea Rom\u00e2neasca,\u00a0 2011<\/strong><\/p><\/blockquote>\n

 <\/p>\n

La \u00eentrebarea din titlu \u2013 daca mi-ar fi pus-o cineva sau daca mi-as fi pus-o chiar eu \u2013, raspunsul ar fi fost, p\u00e2na acum oarece vreme, Mihail Afanasievici Bulgakov. Pentru ca \u00eemi plac motanii (literari, fireste) cu opinii si principii si asemenea personaje sunt de gasit \u00een proza. Din pacate, poezia (chiar scrisa de maestri) ucide pisica. Fie o rasfata ca pe o pufosenie de salon, fie o face om sau, si mai rau, \u00eenlocuitor de om. Chiar daca, pe ici, pe colo, printre r\u00e2nduri\/ versuri se mai strecoara si oarecari nuante de magie, de extravaganta\u2026 extraterestra, de stranietate (istorico-livresca), de fior metafizic. Oricum, felinele poeziei nu puteau concura, \u00een opinia mea, cu, sa spunem, motanul Murr al lui E.T.A Hoffmann sau motanul lui Soseki Natsume, posesori de jurnale si de viziuni motanesti asupra lumii pe care, doar aparent, o \u00eempart cu oamenii; nici cu motanul chinez al lui Mika Waltari (chiar daca e personaj \u00eentr-o carticica numai \u00eent\u00e2mplator destinata lecturii celor mici) sau cu autohtonul Aurelius al Doinei Rusti, ca sa dau doar c\u00e2teva exemple.<\/strong><\/em>
\nLider maximus \u00een top este, bine\u00eenteles, motanul Behemoth din \u201eMaestrul si Margareta\u201c (de citit la noi, mai ales \u00een excelenta versiune a regretatului Ion Covaci, publicata de Humanitas Fiction \u2013 Raftul Denisei, \u00een 2007, cu o postfata seducator lamuritoare semnata de un \u00eempatimit, Ion Vartic). Si pentru ca veni vorba, nu pot sa nu amintesc si faptul ca, la editia a 66-a a Festivalului International de Teatru de la Avignon, \u00eencheiata la sf\u00e2rsit de iulie a.c., artistul asociat al evenimentului, foarte cunoscutul creator inovator \u00een domeniu, britanicul Simon Mc Burney, a adus lumea capodoperei romanesti, bulgakoviene \u00een curtea si pe fatada Palatului Papilor. Ferice de cei care l-au putut vedea pe viu pe Behemoth \u00eentr-un asemenea spatiu si \u00een cel mai apreciat spectacol al festivalului din 2012.
\nDar sa n-o mai lungesc. Oricum, sper sa constatati din cele ce urmeaza ca preambulul acesta care da t\u00e2rcoale (pisicesti) subiectului are legatura cu raspunsul la \u00eentrebarea-titlu si, mai ales, are legatura cu motanul. Cu Motanul Domnului Suciu \u2013 MDS, cum \u00eel alinta (cu toate ca numai despre alint nu e vorba aici!), de vreo c\u00e2teva luni bune, cititorii care au reusit sa intre \u00een posesia unei carti-obiect ce reuneste versiunile \u00een rom\u00e2na, germana, engleza si franceza ale poemului, cum altfel, \u201eMotanul\u201c.
\nPoet aflat pe lista scurta a valorilor poeziei optzeciste (un optzecist atipic, \u00eensa!), Eugen Suciu \u00eesi publica ineditele cu parcimonie. Stie sa produca prin fiecare iesire a sa \u00een public, fie lecturi \u00eensotite de jazz ori blues, fie atunci c\u00e2nd ofera c\u00e2teva poeme revistelor literare, un eveniment. Impus indiscutabil cu volumul de debut \u201eBucuria anonimatului\u201c (doua editii) printre poetii contemporani cei mai cei de la noi, nu se grabeste, nu se repeta, nu face industrie din scris. \u00cenainte sa ajunga \u00eentr-o noua carte, poemele sale sunt testate prin zicerea lor, \u00een reuniuni intime, catre confrati, \u00eentre privilegiati afl\u00e2ndu-se, de fiecare data, si prozatori. \u201eMotanul\u201c \u00eensa n-a fost inclus \u00een acest ritual, el a aparut fara \u201epoveste\u201c \u00eentr-un volum ilustrat cu imaginile unei sculpturi \u00een lemn purt\u00e2nd semnatrura lui Mircia Dumitrescu, geamana textului, \u00eentr-o simbioza artistica de mare rafinament. Asa cum versiunile \u00een cele trei limbi straine, datorate unui critic literar, Gerhardt Csejka (limba germana) si poetilor Florin Bican (limba engleza) si Dinu Flam\u00e2nd (limba franceza), reputati traducatori din si \u00een limba rom\u00e2na ale unor opere literare importante, sunt tot at\u00e2tea probe de talmacire high level.
\nE momentul acum sa scriu negru pe alb ca poemul lui Eugen Suciu m-a facut sa ma cam \u00eendoiesc de justetea afirmatiilor transante de la \u00eenceputul acestui text! Ori, ca sa ies elegant din \u00eencurcatura, el este exceptia, mai bine zis, una dintre putinele exceptii care, fireste, confirma regula.
\n\u00cencepe abrupt, \u00een binecunoscutul stil al poetului: \u201eEram \u00een relatii bune\/ de ziua mea o tigara\/ de ziua lui o tigara\u201c si ambuguitatea-i gata. Cine despre cine relateaza si, mai ales, \u00een ce constau aceste \u201erelatii bune\u201c puse nonsalant pe tapet? Ocultate de parteneriatul, la vedere, \u00eentr-ale fumatului si de portretul din c\u00e2teva tuse pe care naratorul din poem \u00eel face mai mult dec\u00e2t ciudatului motan: \u201enegru pufos cu ochii verzi\/ mustati de husar\/ rasucite pe deget\u201c, clamatele \u201erelatii bune\u201c \u00eesi am\u00e2na deslusirea, fac\u00e2nd loc primei capcane \u00eentinse lectorului printr-o dibace, dar la fel de \u00eenselatoare apropiere a personajului de motanul bulgakovian. Caci, scrie Mihail Afanasievici \u00een \u201eMaestrul si Margareta\u201c, Behemoth e \u201eun motan urias s\u2026t rotofei ca un purcel, negru ca un corb sau ca funinginea si cu luxuriante mustati de cavalerist\u201c. Ambele feline sunt \u00eenvestite cu apucaturi si aptitudini soldatesti, de expansiune, si de pastrare a teritoriilor si privilegiilor cucerite, vezi si versul care \u00eencheie portretul motanesc din poemul lui Eugen Suciu: \u201esi-a-nvechit gheara \u00een asternutul meu\u201c.
\nAsemanarile se opresc, \u00eensa, aici. \u00cen vreme ce Behemoth (strecurat ca aluzie fulguranta \u00een tesatura poematica a \u201eMotanului\u201c, asa, ca ludica inducere \u00een eroare a cititorului \u201enon semblable\u201c) e, dupa Azazello, al doilea din cortegiul \u00eensotitor al lui Woland si, apud Ion Vartic (\u00een amintita postfata), saltimbanc, bufon, Hanswurst, caraghiosul din teatrul de b\u00e2lci popular, dar si mare paharnic la Curtea infernala, motanul din poemul lui Eugen Suciu devine, tot abrupt, protagonistul unei scene de tandrete domestica \u00een filigran, din care nu lipseste \u00eensa o adiere de stranietate perfect rasucita spre trezirea din lectura lenesa a cititorului: \u201e\u00eel sarutam pe coaste\/ c\u00e2nd \u00eesi muta inima\/ de pe st\u00e2nga pe dreapta (s.n.)\/ si cu un graunte din somnul lui\u201a \u00eenvelea luminile\/ din statia de tramvai\/ ca sa nu-mi bata \u00een ochi\u201c. Un fals respiro (a doua capcana \u00eentinsa cu dibacie lectorului), care oculteaza, din nou, \u00eenceputul glisarii spre transferul de personalitate dintre narator si felina \u00een stadiul incipient de cine pe cine protejeaza, \u00eentrerupt brusc, parca printr-o lovitura peste degete aplicata celui care scrie: \u201esunt prea multe emotii\/ pe centimetru patrat\u201c. Afirmatie-avertisment care introduce unul dintre c\u00e2mpurile de forta ale poemului: \u201epe mine nu ma mai intereseaza\/ cine a inventat omul\/ ma intereseaza\/ cine a inventat motanul\u201c si, extindere a paradoxului prin ambiguitatea stratificata: \u201esi de ce \u00eencap \u00een el\/ at\u00e2tea piramide\/ de ce \u00abpisica verde\/ proaspata ca iarba\u00bb\/ vine la el sa-l \u00eentrebe despre persi\u201c.
\nPrin c\u00e2teva trasaturi de condei, prin \u00eentrebari de ale caror raspunsuri, oric\u00e2t de grabite, de \u00eencropite, vorba celor vechi, \u201ese sparie g\u00e2ndul\u201c (si tocmai de aceea naratorul nici nu le asteapta \u00een fapt), motanul \u00eesi leapada, ca \u00een poveste, blana domestica si iese din jocul de oglinzi dintre aparenta si esenta. E un detinator de taine: \u201e\u00eencap \u00een el\/ at\u00e2tea piramide\u201c (\u00eentr-un vers si jumatate poetul reuseste sa-si trimita lectorul spre o \u00eentreaga, foarte cuprinzatoare istorie a conditiei sacral-divinatorii a pisicii, de la \u00eensotitoare predilecta a zeitei egiptene Bastet \u2013 si de aceea mumificata \u2013 la cele noua vieti ale felinei care este si un animal psihopomp, la trasaturi luciferice, vrajitoresti \u2013 macar sanctionate drastic de Inchizitie, ori invocate, \u00een scrieri apocrife, de catari si c\u00e2te si mai c\u00e2te!\u2026). Chiar \u201episica verde\/ proaspata ca iarba\u201c (ipostaza a mortii personificate \u00een poemul lui Virgil Mazilescu \u201eA doua poveste pentru Stefana\u201c) \u00eei cere relatii despre \u201epersi\u201c acestui straniu cuceritor Alexandru Macedon care, prin transfer de personalitate, devine si un mag-satrap oriental. Ascuns \u00eensa vederii profane, precum nebunul cu putina minte care, \u00een basme, da cu nuiaua prin cenusa, la adapostul unui nume domestic motanesc, Eustache, cel ce \u201eo uraste pe Frida\u201c (?). Iesit din hainele str\u00e2mte ale obisnuitului, c\u00e2nd si c\u00e2nd, \u00een momente de gratie tensionata, asa cum sunt acelea ale inspiratiei dictatoriale, ca orice summum de putere absoluta, el \u201esta adesea pe un scaunel\/ sufla \u00eentr-o trompeta\/ si scoate un vuiet monoton\/ si c\u00e2ltos ca l\u00e2na de oaie\/ ramasa toamna pe c\u00e2mp\/ \u00een scaieti\/ ne asurzeste pe toti\u201c.
\n\u00centr-un peisaj de \u00eenceput de lume, biblic esentializat, cu aluzii la tr\u00e2mbita care dar\u00e2ma zidurile Ierihonului (tot ce e conventional, statut, carare batuta si tocmai de aceea agresiv suficient), din instrumentul saltimbancului de b\u00e2lci transformat \u00een initiat cu putere tunatoare \u201e\u00een loc de saliva\/ sar niste litere mici\/ ca puricii\/ si de ne\u00eenteles\u201c. Miza inspiratiei ram\u00e2ne pe o singura carte (joc suprem, alta aluzie la Cartea Cartilor, dar si la singura carte pe care poetul inspirat o re-face mereu) numai ca aceasta nu se mai scrie cu cuvinte, ci chiar cu alfabetul (care, ca suma de \u00een-semne, are o mai mare forta simbolic-divinatorie): \u201e\u2013 am jucat totul pe o carte\/ zicea eu nu mai scriu cu cuvinte\/ scriu numai cu alfabetul asta\/ e mai sigur asa\/ t\u00e2snesc din tufisuri\/ si str\u00e2ng caleasca de g\u00e2t\/ da da e mai sigur asa\u201c.
\nTransa creatiei aduce schimbari radicale: \u201euneori cadea melancolic\/ pe g\u00e2nduri\/ ochii i se faceau galben-albastri\/ mustatile vechi i se \u00eendreptau\/ dupa urechi \u00eei at\u00e2rnau ciorchini de clepsidre\u201c (orice \u00eentemeiere aboleste conventia, spatiul si timpul suspendate devin\u00a0 umbre) si are ca efect (mediat) revelatia: \u201estii \u2013 eu n-am avut adulteta\/ am avut numai pubertate si senectute\u201c \u2013 interval edenic predilect inspiratiei creatoare \u2013 \u201ealfabetul e o aventura\/ nu merita sa faci profetii\u201c.
\nTransformat \u00eentr-un \u201ezeu imprecis\/ cumsecade\u201c (cumsecadenie \u00eenselatoare, asa cum era si privirea \u201eblajina\u201c a lui Behemoth), motanul (sa acceptam conventia poetului!) e un furnizor de putere care controleaza autoritar darul facut celui ce pare a fi doar un recipient pentru inspiratia livrata lui de acest Jupiter Tonans blanos: \u201etropaie \u00een podea\/ se-aseaza la birou\/ si-mi ancheteaza un vers\/ dupa o vreme obosit\/ se sterge pe frunte\/ se scoala si bate cu pumnul \u00een masa\/ \u00eemi pune lampa \u00een ochi\/ sa vada daca mi-am auzit\/ poezia cu dintii\u201c. Iar momentele de respiro pe care le strecoara \u00een aceste \u201erelatii bune\u201c cu partenerul scrib nu sunt dec\u00e2t autarhice jocuri: \u201e\u2013 hai, zice (si-mi face cu ochiul)\/ lu\u00e2nd o pauza\/ ia-ti nevasta \u2013 iesim\/ ne-mbracam mai frumos\/ de oras\/ stam \u00eencolonati\/ ca niste salc\u00e2mi pierduti la usa\/ astazi nu mai iesim!\/ stam acasa\/ si tr\u00e2nteste usa cu capul\/ de se-aude p\u00e2na hat\/ \u00een Alexandria\u201c (acolo unde nimic nu poate clatina suprematia cartii).
\nCu o mutare de mare maestru, poetul puncteaza fara drept de apel la finalul poemului (veritabila partida de sah), fac\u00e2ndu-si cititorul mat. Tot ce-a aflat acesta de la naratorul care parea, la \u00eenceput, at\u00e2t de sigur pe el, apoi, usor \u00eempiedicat \u00een tesatura \u00eent\u00e2mplarilor, pentru ca mai t\u00e2rziu sa se lase \u00eenlocuit de personajul nu se stie de cine inventat, tine, de fapt, de superserie, de \u00eenscenare, de miraj, de efectul de Fata Morgana. Cineva care \u00eenca se mai iluzioneaza ca ar avea \u00een posesie strania felina spune\/ scrie alb: \u201edin motanul meu\/ a \u00eenceput sa picure apa\/ cu o singura picatura\/ poti \u00eentemeia un desert\/ asa \u2013 ca un secret\/ \u00eentre pleoape\u201c. Nu alta este conditia inspiratiei \u2013 lac sub nisipuri, apa uscata, oximoron devastator. \u00centrupat(a), de ce nu, \u00eentr-un motan. \u201eMotanul\u201c lui Eugen Suciu. Care mi-a \u00eentors pe dos lista preferintelor literar-pisicesti.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Eugen Suciu, Motanul, Bucuresti, Editura Cartea Rom\u00e2neasca,\u00a0 2011   La \u00eentrebarea din titlu \u2013 daca mi-ar fi pus-o cineva sau daca mi-as fi pus-o chiar eu \u2013, raspunsul ar fi fost, p\u00e2na acum oarece vreme, Mihail Afanasievici Bulgakov. Pentru ca \u00eemi plac motanii (literari, fireste) cu opinii si principii si asemenea personaje sunt de gasit… Cite\u0219te mai mult »Cine a inventat motanul?<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[8114,8115],"class_list":["post-12888","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara","tag-eugen-suciu","tag-motanul"],"views":2453,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/12888","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=12888"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/12888\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=12888"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=12888"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=12888"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}