{"id":12881,"date":"2012-08-23T12:26:51","date_gmt":"2012-08-23T10:26:51","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=12881"},"modified":"2012-08-23T12:28:24","modified_gmt":"2012-08-23T10:28:24","slug":"problema-casablanca-strategia-namtek-si-antiterapia","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/problema-casablanca-strategia-namtek-si-antiterapia\/","title":{"rendered":"Problema \u201eCasablanca\u201c, strategia namtek si antiterapia"},"content":{"rendered":"

\u00cen finalul filmului \u201eCasablanca\u201c (1942), Rick, personajul \u00eentruchipat de Humphrey Bogart \u00eei spune personajului caruia \u00eei da viata Ingrid Bergman: \u201eIlsa, nu ma pricep la gesturi nobile, dar e de \u00eenteles ca problemele a trei oameni ne\u00eensemnati nu valoreaza nici doi bani \u00een aceasta lume nebuna. \u00centr-o zi ai sa \u00eentelegi\u201c.<\/strong><\/em>
\nSa comparam atitudinea lui Rick, care renunta la marea iubire a vietii lui, cu cea a protagonistului din filmul \u201ePacientul englez\u201c (1996), de Almasy, care-i ajuta fara ezitare c\u00e2nd pe nazisti, c\u00e2nd pe aliati \u00een \u00eencercarea disperata de a si-o salva pe a lui. Diferenta este socanta: \u00een timp ce Rick \u00eesi sacrifica interesul personal pentru binele social, lui de Almasy nu-i pasa de faptul ca omenirea e prinsa \u00eentr-o \u00eenclestare colosala \u00eentre bine si rau: el \u00eesi vede de interesul lui. Din punctul lui de vedere, Rick e un fraier. Sa numim aceasta schimbare de perspectiva, a punctului de vedere altruist, prosocial, cu unul egotist, problema \u201eCasablanca\u201c.
\nProblema \u201eCasablanca\u201c este v\u00e2rful unui aisberg, un simbol al unei schimbari de paradigma cu implicatii morale si psihologice profunde pentru relatiile dintre individ si societate. Este o schimbare cvasiuniversala de Weltanschauung, dar, din cauza conditiilor specifice din istoria recenta a Rom\u00e2niei, de pilda, efectele ei sunt amplificate. Fiind de meserie psiholog (specializat \u00een psihologia sociala si a personalitatii), perspectiva mea se situeaza la jonctiunea dintre individ si grupul social, la nivelul la care normele de comportament sunt interiorizate si devin constiinta. Ma intereseaza consecintele conformarii la societatea totalitara vazuta ca fenomen interior, ca mecanism psihologic de adaptare, \u00een contextul societatii posttotalitare. Ma preocupa efectele reziduale ale compromisurilor morale care au permis participarea la rau.
\nPsihologul Daniel Kahneman, laureat al Premiului Nobel pentru Economie pentru contributia sa la elucidarea psihologiei deciziilor economice, a identificat doua modalitati diferite de a g\u00e2ndi: una rapida, reflexiva si superficiala si una mai lenta, deliberata si complexa. Aceste modalitati paralele s-au dezvoltat de-a lungul evolutiei: prima duce la reactii rapide, necesare \u00een situatii care implica pericol, a doua este efectul dezvoltarii cortexului si al implicarii structurilor logice si morale \u00een deciziile privitoare la comportament. Cele doua moduri de g\u00e2ndire reprezinta evaluari diferite ale situatiei si produc ipoteze diferite privitoare la semnificatia situatiei analizate, ipoteze care sunt testate prin selectarea voluntara a unei reactii, a unui comportament. Printre factorii importanti \u00een aceasta decizie se numara experienta personala si cea deprinsa, repertoriul comportamentelor permisibile, gama si limitele lor. Toti acesti parametri sunt specifici contextului istoric, social si cultural si sunt influentati de problema \u201eCasablanca\u201c. Informatia relevanta este obtinuta prin accesarea memoriei pe termen lung si a memoriei procedurale. Problema autenticitatii sau a distorsionarii sistematice a memoriei este importanta pentru ca defineste cadrul de referinta al comportamentului incipient. Gama optiunilor permisibile este importanta pentru ca influenteaza modularea comportamentului, masura \u00een care raspunsul este proportionat. De exemplu, stim ca un politist cu pistol si baston va lovi pe cineva cu bastonul mai degraba dec\u00e2t un politist care are numai baston: prezenta pistolului modifica gama raspunsurilor posibile (sa nu fac nimic, sa-l lovesc, sa-l \u00eempusc). Din acest motiv, luarile de pozitie publice extreme sunt at\u00e2t de nocive: extind limitele a ceea ce este perceput ca fiind acceptabil \u00een sfera publica.
\nJoshua Greene, care studiaza psihologia deciziilor morale, propune o teorie a \u201eprocesului dual\u201c: judecata morala intuitiva, care favorizeaza individul, influentata de reactiile emotionale, si judecata morala utilitara, care promoveaza binele comun, cu scop mai \u00eenalt, controlata de procese cognitive. Cele doua tipuri de judecata morala au caracteristici comune cu modalitatile de g\u00e2ndire descrise de Daniel Kahneman: produc aprecieri diferite ale situatiei si sugereaza comportamente diferite. La nivelul judecatii morale, problema \u201eCasablanca\u201c marcheaza faptul ca decizia pentru binele comun va fi inhibata, iar decizia rapida, reflexiva, va fi \u00eentotdeauna \u00een favoarea interesului \u00eengust personal. Nu este vorba de miopie morala sau de o distorsionare a moralitatii elementare despre care scrie, la noi, Vasile Morar, ci despre emergenta unei moralitati alternative. Procesul \u00eencepe prin subminarea moralitatii elementare, continua prin formarea unei moralitati alternative conlocuitoare si culmineaza prin cristalizarea moralitatii \u00eenlocuitoare, o moralitate teleologica a carei principala utilitate este autojustificarea.
\nPsihologul Dan Ariely a studiat parametrii comportamentului necinstit, ai tendintei de a \u00eensela si a trisa. Concluzia lui este ca tendinta de a \u00eensela este generala si tinde sa creasca daca perceptia este ca nu vei putea fi dat \u00een vileag, dar este contracarata de nevoia generala de a ne percepe ca onesti si onorabili. Rezultatul acestui conflict este ca aproape fiecare triseaza, \u00eensa \u00een mod limitat. Ariely comenteaza: \u201eDin pacate, acest gen de \u00eenselaciune minora la nivel de masa este cea mai coroziva pertru societate\u201c. Putem adauga ca parerea \u00eempartasita de majoritatea populatiei despre prevalenta coruptiei modifica perceptia a ceea ce \u00eenseamna sa \u00eenseli putin, extinz\u00e2nd limitele a ceea ce este considerat un nivel acceptabil de necinste, si ca emergenta moralitatii teleologice mentionate mai sus \u00eendeparteaza principalul factor social inhibitor.
\nUna dintre strategiile de adaptare \u2013 si de deceptie \u2013 folosita intensiv \u00een societatile totalitare este ketman-ul, definit de Czeslav Milosz ca afirmarea pe fata a unei atitudini diametral opuse fata de convingerile autentice. De exemplu, daca-l urai pe Ceausescu, \u00eel ridicai \u00een slavi. Utilizatorul strategiei ketman se simtea justificat pentru ca se convingea si se autoamagea ca fatarnicia era necesara supravietuirii. Interactiunea cu alt utilizator de ketman era un joc pe mai multe niveluri manifeste si latente si permitea fiecarui participant sa manipuleze semnificatia evenimentelor \u00een interes propriu. Aceasta ambiguitate constituie o conditie ideala pentru \u201ededublarea psihica\u201c descrisa de psihiatrul si psihologul Robert J. Lifton: un process prin care individul formeaza doua registre morale diferite, pe care le utilizeaza dupa cerintele situatiei. De exemplu, un tortionar putea folosi un set de precepte morale pentru \u201eserviciu\u201c si altul pentru \u201eacasa\u201c, care-l ajutau sa mentina iluzia ca e \u201eom cumsecade.\u201c
\n\u00cen societatea posttotalitara ketman-ul nu mai este necesar si nici nu poate fi justificat prin nevoia de supravietuire. Dar, din pricina schimbarii de perspectiva reprezentate de problema \u201eCasablanca\u201c si a perceptiei ca toata lumea \u00eensala, a aparut o noua strategie: ketman-ul \u00een revers, pe care-l putem\u00a0 numi ilustrativ namtek. Strategia namtek consta \u00een a afirma pe fata exact opusul a ceea ce ai facut \u2013 de pilda, sub comunismul totalitar. Daca ai fost traseist, afirmi deci sus si tare ca ai fost disident; cei care-si aduc aminte diferit nu si-au \u00eenteles ketman-ul. Folosirea namtek-ului combinata cu afirmatia ca ai folosit ketman-ul permite distorsionarea semnificativa a realitatii si prin rationalizare si autoamagire dezarmeaza principalele mijloace de control ale comportamentului social: rusinea si vinovatia. Obstacolul principal \u00een calea succesului strategiei namtek este memoria. Din acest motiv, problema autenticitatii memoriei este cruciala: utilizatorii strategiei trebuie sa substituie varianta veritabila cu varianta modificata a trecutului. Procesul este orwellian, bazat pe principiul \u201eadevarul e minciuna\u201c. Societatea totalitara este singura \u00een care trecutul este incert si fluid, pentru ca este schimbat constant pentru a satisface nevoile celor care controleaza prezentul. Namtek-ul \u00eentrebuinteaza aceeasi metoda \u00een prezentul posttotalitar.
\nBine\u00eenteles, la nivel individual tindem sa ne \u00eenfrumusetam constant amintirile folosind mecanisme psihologice precum refularea si autoamagirea, dar gradul de modificare posibila este limitat de necesitatea continuitatii cu propria istorie (ceea ce numim narativul sinelui) si prin nevoia de validare prin interactiunile cu altii. Memoria colectiva este, \u00een opinia lui Tzvetan Todorov, un \u201ediscurs care are loc \u00een spatiul public\u201c si ea este influentata de imaginea publica pe care societatea vrea sa o promoveze. Cu alte cuvinte, memoria colectiva este o meta-autoamagire, rezultatul unei negocieri \u00eentr-un spatiu public structurat de factori cultural-istorici, psihologici si sociali, negociere care conduce la un consens. Actiunile care contrazic memoria colectiva a grupului sunt \u00eent\u00eempinate cu agresivitate pentru ca ameninta strategiile si conventiile prin care grupul \u00eesi mentine imaginea despre sine.
\nPentru a fi reusita, strategia namtek necesita substituirea adevarului istoric cu memoria colectiva, care poate fi manipulata mai usor si nu poate fi supusa unor verificari mai viguroase. De asemenea, trebuie sa contina un numar minim de conflicte nerezolvate, cu rasunet \u00een prezent.
\nLa nivel individual, putem refula reprezentarile mintale ale evenimentelor care stau la baza conflictelor, elimin\u00e2ndu-le din constient. Dar, dupa cum scrie Freud, reprezentarea refulata nu este inerta, ci se combina si se recombina continuu cu alte reprezentari refulate, p\u00e2na c\u00e2nd razbeste la nivel constient sub o forma modificata, un compromis simbolic, un simptom. Terapia este actul prin care simbolurile sunt analizate, procesul care a dus la formarea simptomului este reconstruit \u00een revers si cauza conflictului este \u00eenteleasa, integrata \u00een narativul sinelui si controlata constient.
\nNatiunile care au \u00eencercat sa integreze \u00een mod armonios un trecut recent traumatic \u00een memoria colectiva au folosit strategii variate: Germania a optat pentru accesul deschis la arhivele STASI, Spania, la pactul uitarii (pacto del olvido), comisia de reconciliere nationala a Africii de Sud, la o examinare a trecutului fara consecinte punitive. \u00cen toate cazurile scopul era acela de a se ajunge la \u201eVergangenheitsbew\u00e4ltigung\u201c \u2013 o \u00eempacare cu propriul trecut, o stare care, la nivel de natiune, este echivalentul terapiei reusite la nivel individual.
\nCei care detin puterea \u00een Romania au optat pentru o strategie radical diferita: acces relativ limitat la arhivele Securitatii, folosirea informatiei pentru distrugerea reputatiei oponentilor politici. Nu am facut pace nici cu trecutul totalitar de dreapta, nici cu cel de st\u00e2nga. Daca terapia \u00eenseamna analiza si \u00eentelegerea trecutului si integrarea lui \u00een memoria colectiva, noi am continuat pe linia totalitara de falsificare a trecutului, astfel \u00eenc\u00e2t sa se potriveasca cu interesele de moment ale celor de la putere. Cu alte cuvinte, nu terapie, ci antiterapie, un proces care va produce \u00een mod necesar distorsiuni \u00een tesatura societatii civile.
\nUn concept-cheie \u00een terapie este \u201erezistenta\u201c, reactia defensiva a pacientului care-si apara compromisurile si respinge dezvaluirea conflictelor traumatice din trecut si a semnificatiei lor pentru actualul comportament. Cu c\u00e2t conflictul analizat e mai puternic, cu at\u00e2t rezistenta este mai mare. Discutarea antiterapiei \u00eent\u00e2mpina o rezistenta considerabila pentru ca ameninta strategiile de dezinformare folosite de cei care manipuleaza memoria colectiva si le aminteste multora de compromisuri pe care le prefera uitate. Solutia este analizarea, acceptarea si integrarea istoriei noastre \u00een memoria colectiva, astfel \u00eenc\u00e2t sa putem face pace cu trecutul, un act de introspectie si tamaduire la nivel de natiune. Cu alte cuvinte, nici ketman, nici namtek, terapie si nu antiterapie.<\/p>\n

P\u00e2na la urma, \u201eparadoxul este ca, atunci c\u00e2nd ma accept asa cum sunt, ma pot schimba\u201c (Carl Rogers, psihanalist).\u00a0\u00a0 \u00a0n<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

\u00cen finalul filmului \u201eCasablanca\u201c (1942), Rick, personajul \u00eentruchipat de Humphrey Bogart \u00eei spune personajului caruia \u00eei da viata Ingrid Bergman: \u201eIlsa, nu ma pricep la gesturi nobile, dar e de \u00eenteles ca problemele a trei oameni ne\u00eensemnati nu valoreaza nici doi bani \u00een aceasta lume nebuna. \u00centr-o zi ai sa \u00eentelegi\u201c. Sa comparam atitudinea lui… Cite\u0219te mai mult »Problema \u201eCasablanca\u201c, strategia namtek si antiterapia<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[17],"tags":[8107,8108,8110,8109,8106,8111],"class_list":["post-12881","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-ideilor","tag-daniel-kahneman","tag-decizii-comportamentale","tag-decizii-morale","tag-joshua-greene","tag-problema-casablanca","tag-reactii-emotionale"],"views":3136,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/12881","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=12881"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/12881\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=12881"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=12881"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=12881"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}