{"id":12851,"date":"2012-08-16T11:47:22","date_gmt":"2012-08-16T09:47:22","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=12851"},"modified":"2012-08-16T11:48:16","modified_gmt":"2012-08-16T09:48:16","slug":"arta-contemporana-i","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/arta-contemporana-i\/","title":{"rendered":"Arta contemporana (I)"},"content":{"rendered":"

Adrian Spirescu, arhitectul care a proiectat spatiul \u00een care a fost amenajat Muzeul National de Arta Contemporana al Rom\u00e2niei, a avut de facut fata unei duble provocari. Pe de o parte, cladirea Palatului Parlamentului a fost construita fara a avea un proiect general. Echipa condusa de Anca Petrescu a actionat la ordinul comanditarului Nicolae Ceausescu, cel care nu era capabil sa \u00eenteleaga un proiect desenat si care pretindea sa i se faca modelaje la scara de 1:1, din care el sa poata alege varianta care \u00eei placea cel mai mult. Din acest motiv, proiectul initial a fost modificat de nenumarate ori. Stilul ales de Ceausescu (numit de mucalitul numismat Gheorghe Poenaru \u2013 Bodea \u201ekimirsenisto \u2013 br\u00e2ncovenesc\u201c) \u2013 unul neo-neo-clasicist \u2013 nu avea nici o legatura cu nimic din ceea ce se construia \u00een Europa sf\u00e2rsitului de secol XX. Schimbarea functiunilor Palatului, dupa 1989, a lasat \u2013 din fericire \u2013 destule spatii neutilizate. <\/strong><\/em><\/p>\n

Muzeul National de Arta a luat, cu mai mult de un deceniu \u00een urma, decizia de a nu mai gazdui expozitii temporare de arta contemporana, las\u00e2nd \u201epe dinafara\u201c o generatie \u00eentreaga de artisti rom\u00e2ni \u00een viata care au \u00eenceput sa nu mai gaseasca loc \u00een nici unul dintre marile muzee ale tarii. Artisti precum Romul Nutiu, Horia Damian, Henry Mavrodin, Mircea Spataru, Paul Vasilescu, Vasile Grigore (dintre cei recent disparuti) sau Paul Neagu, Horia Bernea (dintre cei plecati de mai multi ani \u00een lumea umbrelor) ori C\u00e2ltia, Ilfoveanu, Marginean, Roman, Vlad, Dup, Cantor, Oravitzan si at\u00e2tia altii nu si-au mai gasit loc \u00een primul muzeu de arta nationala al tarii al carui interes se opreste la operele create \u00een anii ’60.
\n\u00cenca din 1990, tinerii artisti au militat pentru \u00eenfiintarea unui muzeu de arta contemporana la Bucuresti. Nici unul dintre ministrii culturii, \u00een primii zece ani post Ceausescu, nu a avut determinarea pentru a trece la \u00eenfiintarea unei asemenea institutii. Au lipsit, mai ales, banii. Asa cum am spus acum saisprezece ani, pe scaunul ministrului Culturii sta, \u00eentotdeauna, ministrul Finantelor. A fost nevoie de \u00eencapat\u00e2narea lui Adrian Nastase de a gasi un spatiu \u00een care sa fie asezate operele reprezentative de arta contemporana ale artistilor rom\u00e2ni, pentru ca proiectul sa fie demarat. Cu sprijinul lui Razvan Theodorescu si cu implicarea totala a lui Mihai Oroveanu (numit director general al nou-creatului muzeu, prin transformarea vechiului Oficiu National pentru Documentare si Expozitii de Arta), proiectul a prins forma \u00eencetul cu \u00eencetul. Practic, totul a fost realizat \u00een mai putin de patru ani (pentru ritmul de lucru la investitiile \u00een institutiile de cultura din Rom\u00e2nia, faptul \u00een sine constituie un record). Este foarte adevarat ca lucrul cel mai important, colectia, exista de multi ani de zile. Dar lucrurile nu aveau sa fie chiar at\u00e2t de simple.
\nAsa cum a fost proiectat, Muzeul este o oaza de normalitate \u00eentr-un desert de absurd. Si ma refer aici strict la localizarea sa geografica. Totusi, nu toata lumea a putut sau a dorit sa traverseze desertul pentru a ajunge la oaza. Vecinatatea unor institutii cum sunt Senatul, Curtea Constitutionala, Consiliul Legislativ si Serviciul de Paza si Protectie nu pare sa fie tocmai inspiranta pentru arta contemporana. Au fost destui artistii care au anuntat, de la \u00eenceput, ca nu vor accepta vreodata sa expuna acolo. De \u201epartea cealalta\u201c, s-au gasit si unii politicieni care sa \u00eencerce sa elimine \u201eintrusul\u201c cultural din bastionul politic al tarii. Evident, faptul ca muzeul fusese inaugurat de fostul premier PSD a dus si la amestecarea planurilor. Brusc, MNACR (sau MNAC, cum le place colegilor din acel muzeu sa \u00eel numeasca) devenise \u201emuzeul lui Nastase\u201c si trebuia eliminat din viata publica, de parca arta \u00eensasi ar fi avut culoare politica. De la niste politicieni care nu intra \u00een muzee dec\u00e2t, eventual, \u00een timpul campaniilor electorale, nici nu cred ca ne-am fi putut astepta la altfel de judecati.
\nDincolo de atmosfera datatoare de sperante de la intrarea \u00een muzeu, acesta are, din pacate, c\u00e2teva defecte din conceptie. \u00cen primul r\u00e2nd, at\u00e2t spatiile de expunere c\u00e2t mai ales depozitele sunt cu totul insuficiente. La un patrimoniu egal, alte muzee europene au spatii de expunere cam de patru ori mai mari. \u00cen al doilea r\u00e2nd, un muzeu de arta contemporana cu pretentii ar fi trebuit sa beneficieze si de alte spatii, la fel de importante, precum salile de expozitii si depozitele: de la laboratoare de conservare p\u00e2na la biblioteca, mediateca si librarie specializata, de la sala de cinematograf p\u00e2na la sala de conferinte. Exista, ce-i drept, un mic bar pe terasa, dar un muzeu ca MNAC ar fi avut nevoie de un restaurant adevarat.
\nTot de lipsa de spatiu tine si inexistenta unei expuneri permanente. Muzeele au nevoie de expozitii permanente pentru a fi considerate, cu adevarat, muzee. Asta nu \u00eenseamna ca o expozitie permanenta trebuie sa \u00eencremeneasca pe simeze pentru zece ani. Dar ea ar trebui sa dea seama despre o anumita stare de fapt a artei contemporane rom\u00e2nesti, expun\u00e2nd artistii afirmati dupa cel de-Al Doilea Razboi Mondial \u2013, reper care tine cont nu doar de un moment temporal oarecare, ci si de unul politic care a marcat ceea ce au putut, au dorit si au creat artistii rom\u00e2ni iesiti de pe bancile institutelor de arta dupa razboi. MNAC a reusit c\u00e2teva expozitii exceptionale \u2013 ca acelea dedicate lui Paul Neagu si Horia Bernea. Totusi, este un mare pacat ca nu se poate gasi o solutie pentru o expozitie permanenta reprezentativa pentru arta rom\u00e2neasca. \u00cen lipsa acesteia, arta actuala din Rom\u00e2nia pare asemenea unui teritoriu nemarcat. Sigur, putem admite ca este vorba despre o abordare postmodernista: nu mai exista alegeri ale muzeografilor, ale curatorilor, achizitiile de lucrari de arta se fac dupa criterii misterioase care nu au \u00eentotdeauna de-a face cu valorile apreciate, ci mai degraba cu cele bine \u201emarketate\u201c, se expune ceea ce a spart gura t\u00e2rgului la Venetia si la New York, se experimenteaza, se promoveaza tinerii mai mult sau mai putin furiosi ori nonconformisti. Numai ca muzeul este \u2013 sau ar trebui sa fie \u2013, altceva dec\u00e2t o galerie. Desigur, muzeele au nevoie, de multe ori, sa provoace publicul, sa depaseasca granitele, sa epateze burghezul. Dar atunci c\u00e2nd se limiteaza la acestea \u00eenceteaza a mai fi muzee.
\nMuzeul National de Arta Contemporana al Rom\u00e2niei nu a ajuns sa fie un asemenea loc. Nu este un muzeu lipsit de busola. Totusi, el nu a reusit sa gaseasca niste solutii practice la problemele grave care \u00eel afecteaza (unul dintre motive fiind si acela ca la problemele amintite mai sus ar trebui adaugat faptul ca din 2008 MNAC nu a mai avut nici un leu la achizitii; probabil ca guvernantii perindati p\u00e2na nu cu foarte mult timp \u00een urma la conducerea Ministerului \u00eesi imaginau ca artistii au un fel de obligatie morala sa doneze lucrarile lor muzeului \u2013 asta, \u00een cazul \u00een care constientizau faptul ca un muzeu are permanent nevoie de \u00eembogatirea colectiilor). Este limpede ca MNAC nu va reusi sa rezolve singur aceste probleme; are nevoie de un sediu mai mare, de un buget mai mare, de mai multa atentie. Presupun\u00e2nd, \u00eensa, ca aceste probleme s-ar putea, \u00eentr-un mod miraculos, rezolva peste noapte, Muzeul tot va trebui sa rezolve o problema fundamentala: ce anume va expune?<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Adrian Spirescu, arhitectul care a proiectat spatiul \u00een care a fost amenajat Muzeul National de Arta Contemporana al Rom\u00e2niei, a avut de facut fata unei duble provocari. Pe de o parte, cladirea Palatului Parlamentului a fost construita fara a avea un proiect general. Echipa condusa de Anca Petrescu a actionat la ordinul comanditarului Nicolae Ceausescu,… Cite\u0219te mai mult »Arta contemporana (I)<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[1],"tags":[],"class_list":["post-12851","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-mozaic"],"views":2418,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/12851","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=12851"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/12851\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=12851"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=12851"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=12851"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}